Tema 3 Piaţa internă şi cele 4 libertăţi de circulaţie.

Libera circulaţie a bunurilor: tipuri de

bariere, standardizarea, vechea şi noua abordare

Nevoia formării pieței interne a fost identificată prin analiza efectelor negative ale menţinerii
barierelor netarifare (legat de barierele tarifare, progrese au fost înregistrate încă de la formarea
uniunii vamale). Astfel, în 1985 prin Carta Albă s-au lansat 300 de măsuri pentru accelerarea
constituirii pieţei interne, iar în 1986 Consiliul de Miniştri a decis un set de măsuri pentru accelerarea
formării pieţei interne. S-au urmărit eliminarea barierelor în schimbul intra-comunitar, precum și
iniţierea şi dezvoltarea de politici comune sau armonizate.

Conform Actului Unic European (1986), piaţa internă a UE este definită astfel: “o arie fără
frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor
este asigurată în conformitate cu prevederile acestui Tratat”. Piața internă este structurată pe 4
piloni principali:

1. Libera circulaţie a bunurilor

2. Libera circulaţie a serviciilor
3. Libera circulaţie a capitalului financiar
4. Libera circulaţie a persoanelor

Conform Tratatului CE, libera circulație se aplică produselor provenind din Statele Membre și
produselor provenind din terțe țări, care se află în circulație pe teritoriul Statelor Membre. La început,
libera circulație a bunurilor era considerată parte integrantă a UV formată de Statele Membre,
constând în eliminarea taxelor vamale, a restricțiilor cantitative (contingente, cote) asupra
schimburilor comerciale și a măsurilor cu caracter echivalent, precum și stabilirea unui tarif vamal
extern unic pentru întreaga Comunitate. Ulterior, accentul a fost pus pe eliminarea tuturor
obstacolelor privind libera circulație, în scopul realizării pieței interne - un teritoriu lipsit de frontiere
interne, unde bunurile pot circula la fel de liber ca în interiorul unei piețe naționale.
Libera circulație a bunurile este limitată de existența barierelor tehnice (standarde), barierelor
fiscale (diferenţe în regimul fiscal) și administrative (proceduri de control la vamă: vezi evaluarea
realizată prin Raportul Cecchini - raportul analizeazã impactul economic al Pieței Interne,
pronosticând o creștere economicã pe termen lung și consolidarea gradului de competitivitate al
Comunitãții Europene pe piața mondialã. Conform acestui document, eliminarea obstacolelor în
calea schimburilor economice (controlul la frontiere, obstacolele tehnice, barierele fiscale) urma sã
permitã o economie de aproximativ 200 miliarde ECU, o reducere a prețurilor la consumator, o
creștere economicã sporitã și crearea a cel puþin 1,8 milioane de noi locuri de muncã în urmãtorii
câțiva ani).

Cele mai importante bariere tehnice sunt reprezentate de standarde.

Din perspectiva economică, standardele reprezintă cerinţe de bază legate de:
Standard = def. Normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma
etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. 19
 securitatea produselor

 sănătatea consumatorilor

 protecţia mediului

Statelor membre le revine obligația de a integra în legislația națională prevederile cuprinse în

acquisul comunitar și de a crea structuri naţionale de certificare (la nivel comunitar, principalele
organisme de certificare sunt: CEN (Comite Europeenne de Normalisation: peste 7000 de standarde),
CENELEC (Comite Europeene de Normalisation Electrotechnique; a elaborat peste 3300 standarde)
și ETSI (European Telecommunication and Standardisation Institute). Produsul care respectă
cerințele impuse de directive este îndreptățit să poarte marca CE și se vinde legal în UE, conform
condițiilor armonizate prin Decizia 93/465/EEC din 1993. Este important să reținem că standardele
devin obligatorii prin participarea la schimburi comerciale.
În chestiunea standardelor se discută de vechea, respectiv noua abordare. Vechea abordare se referă
la armonizarea caz cu caz care reunește eforturi de elaborare a reglementărilor comune şi de
monitorizare a receptării acestora. Punctul de cotitură în problematica standardelor l-a reprezentat
cazul Cassis de Dijon, decizia CEJ fundamentând principiul recunoașterii reciproce:
Regula generală: în principiu, un stat membru nu poate interzice sau restrânge vânzarea pe teritoriul său
a mărfurilor produse şi comercializate legal într-un alt stat membru, chiar în situaţia în care aceste mărfuri
sunt produse în conformitate cu specificaţiie tehnice sau cantitative care diferă de cele cerute pentru
propriile sale mărfuri. La baza acestei reguli se situează art. 28 CE (la data pronunţării hotărârii, art. 30
CEE) care prevede că „între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice
masuri cu efect echivalent acestora.”
Excepţia: în absenţa armonizării, statul membru poate deroga de la acest principiu şi poate lua măsuri de
interzicere sau restrângere a accesului acestor mărfuri pe piaţa naţională, doar în situaţia în care aceste
măsuri sunt necesare, proporţionale şi justificate pe motivele enumerate la art. 30 CE (la data pronunţării
hotărârii, art. 36 CEE) referitoare la morala publică, ordinea publică, siguranţa publică, protecţia sănătăţii
şi a vieţii persoanelor şi animalelor sau conservarea plantelor, protecţia patrimoniului naţional, protecţia
proprietăţii industriale şi comerciale.

Astfel, putem aprecia că noua abordare în domeniul standardelor cuprinde 2 componente:

a.1. armonizare minimă pentru categorii de produse (abordarea sectorială): jucarii, produse de
constructii, echipamentele de protectie personala, articole medicale, materiale chimice, produse
alimentare, medicamente de uz uman , medicamentele de uz veterinar, echipamentele terminale
pentru telecomunicatii, toate articolele electrice, sistemul de autorizare standard pentru vehicolele cu
motor si trailerele acestora - obligatoriu începând cu 1 ian. 1996, etc.
a.2. principiul recunoaşterii reciproce (mutual recognition) asigură respectarea abordării globale,
luând în calcul 3 elemente fundamentale: securitatea alimentară, protecţia consumatorului, protecţia
mediului.
Aplicarea acestui principiu are un impact clar asupra comerțului cu bunri, principalele efecte fiind
legate de:
 Contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor pieţei interne – liberalizarea circulaţiei
bunurilor;
 Intensificarea schimburilor de produse între statele participante la piaţa internă;
 Deschiderea de oportunităţi de export pentru neparticipanţi (reducerea efectului de
discriminare prin abaterea de comerț);
  Consolidarea schimbului de bune practici în comerţ prin respectarea securităţii alimentare, a
sănătăţii consumatorilor şi a protecţiei mediului.

În ceea ce privește barierele fiscale, ele se referă la diferenţele la nivel de sistem fiscal, tipul şi
mărimea impozitelor indirecte (de exemplu, problema armonizării TVA-ului a rămas o dezbatere fără
sfârşit: în comerţul intra-uniune s-a aplicat, până în 1992, principiul taxării la destinaţie (control la
frontieră). După înlăturarea controlului la frontieră, taxarea se face la furnizor, iar între ţări se aplică
compensaţii a încasării TVA.

Întrebări și teme de reflecție:

1. Care a fost impactul introducerii principiului recunoașterii reciproce în schimburile intra-
comunitare?
2. Evidențiați efectele negative ale excesului de reglementare în problematica standardelor la nivel
comunitar.
 Tema 4 Libera circulaţie a serviciilor: particularităţi, tipologie, barierele şi impactul acestora

Serviciile se caracterizează printr-un set de elemente care le diferențiază de bunuri, de aici rezultând
particularitățile liberei circulații a acestora:

1. Imaterialitate - dimensiunea imaterială a serviciilor poate conduce la dificultăţi în monitorizarea

circulaţiei peste frontiere)
2. Intangibilitate
3. Lipsa posibilităţii de stocare/”perisabilitate”
4. Simultaneitatea producerii şi consumului de servicii
5. Legătura strânsă cu prestatorul şi utilizatorul
6. Lipsa proprietăţii

Conform ISO 9004-2, tipologia serviciile se prezintă astfel:

1. Servicii cultural-turistice
2. Servicii de comunicaţii
3. Servicii medicale: asistenţa medicală (în spitale, ambulatoriu)
4. Servicii de întreţinere şi reparaţii
5. Servicii de utilitate publică
6. Servicii comerciale
7. Servicii financiare
8. Servicii profesionale
9. Servicii administrative
10. Servicii tehnice
11. Servicii ştiinţifice
12. Servicii de aprovizionare

Tratatul CE afirmă libertatea de prestare de servicii în alte state membre decât cel de origine
(freedom to provide services), respectiv libertatea de stabilire (freedom of establishment) a
prestatorului de servicii în alt stat membru decât cel de origine.
Dacă analizăm contribuţia sectoarelor economice în PIB la nivelul UE 27 (an de referință 2009),
putem sesiza rolul dominant al sectorului terțiar în economia europeană (agricultură – 2,1%, industrie
– 25,8%, servicii – 72,1%). În ultimii 10 ani, sectorul terțiar a obținut performanțe remarcabile :
creşterea competitivităţii serviciilor, marea varietate de servicii oferite consumatorilor, la preţuri în
scădere, creare de locuri de muncă, creşterea contribuţiei în PIB.
Cele mai importante demersuri realizate pentru asigurarea liberei circulații a serviciilor pot fi
sintetizate astfel: 23
  Tratatul de la Roma a cuprins o serie de excepţii pentru transporturi, servicii financiare,
telecomunicaţii, servicii poştale
 Carta Albă (1985) - adoptarea de reglementări comune adecvat fiecărui sector şi chiar în
interior, pe categorii de servicii
 Raportul CE (2002) – menţinerea barierelor (promovare, distribuţie, vânzare şi post-
vânzare) distorsonează procesul de furnizare de servicii. Lipsa de transparenţă a procedurilor,
excesul de reglementare, barierele de tip protecţionsit, menţinerea unor tipuri de servicii în
controlul statului afectează piaţa europeană a serviciilor
 Propunerea Bolkenstein – viza eliminarea restricțiilor privind accesul prestatorilor de
servicii pe piețele altor state comunitare.
 Directiva 2006/123/EC – noua directivă a serviciilor. Scopul acestei directive constă în
eliminarea barierelor în schimbul de servicii intra-UE pentru stimularea potenţialului de
creştere a acestui sector. Statele membre au fost obligate să simplifice procedurile şi
formalităţile solicitate companiilor, în speţă pentru stabilirea permanentă a unei afaceri într-
un stat membru și prestarea de servicii peste graniţă, fără intenţia de stabilire permanentă.
Totodată, noua directivă se referă la înfiinţarea de ghişee unice (single point contacts) în
fiecare stat membru – România : www.edirect.gov.ro . Pentru consumatorii europeni,
principalele beneficii se referă la următoarele aspecte: interzicerea aplicării de măsuri
discriminatorii pe criterii de naţionalitate sau rezidenţă (tarife preferenţiale pentru autohtoni);
reguli pentru stimularea creşterii calităţii serviciilor; reguli pentru creşterea nivelului de
informare şi a transparenţei legate de furnizorii de servicii şi serviciile oferite de aceştia.
Noua directivă a trebuit să fie integral transpusă în legislaţia statelor membre pînă la 28
decembrie 2009.

O categorie specială de servicii este reprezentată de serviciile financiare. Acestea se caracterizează

prin complexitate și diversitate:servicii bancare, asigurări, fonduri de garantare şi de investiţii, pieţe
financiare, servicii financiare de tip retail, sisteme de plăţi, etc. În contextul crizei financiare, se
discută tot mai frecvent de necesitatea intensificării preocupărilor pentru eliminarea decalajelor din
sistemele de reglementare naţionale şi pentru consolidarea mecanismelor de supervizare a
activităţilor din acest sector (protecţia deponenţilor, noi măsuri de creditare, noi tehnici de
managementul crizei în activităţi transfrontaliere, securizarea sistemelor de plăţi, noi reguli
prudenţiale pentru instituţiile bancare etc.). Mai mult a fost propusă semnarea de acorduri bi- și
multilaterale pentru asigurarea stabilităţii pieţei financiare globale, care să vizeze:
1. Consolidarea sistemului financiar european pentru a face faţă şocurilor;
2. Consolidarea procesului de integrare a pieţei financiare europene
3. Afirmarea rolului G20 – crearea unei platforme de coordonare pentru restabilirea stabilităţii pe
pieţele financiare internaţionale şi pentru crearea unor pieţe financiare puternice.
4. Acordarea unei atenții deosebite riscurilor transfrontaliere- prestarea de servicii financiare peste
graniţă.

Întrebări și teme de reflecție:

11. Evidențiați, cu ajutorul unor exemple concrete, distincția libertate de prestare vs. libertate de
stabilire.
12. Argumentați caracterul special al serviciilor financiare, din perspectiva reglementărilor
comunitare.
Tema 5 Libera circulaţie a capitalului financiar: forme de mişcare a capitalului financiar, etape
în liberalizarea circulaţiei capitalului financiarCirculaţia liberă a capitalului face posibilă
integrarea, deschiderea spre schimb, competiţia şi eficienţa în cadrul pieţei financiare şi a serviciilor.
Pentru cetăţeanul european, libera circulație a capitalului asigură acces la realizarea de operaţiuni în
afara graniţelor, operațiuni de tipul deschiderii de conturi bancare, cumpărării de acţiuni ale
companiilor străine, realizării de investiţii în domeniile care asigură cel mai ridicat profit (cresc
șansele de a compara factorii determinanți pentru investiții) şi de tranzacţii imobiliare, iar pentru
antreprenori, libera circulație a capitalurilor oferă oportunități pentru realizarea de investiții străine
directe (ISD) și investiții de portofoliu (vezi, în acest sens Directiva nr. 88/361/EEC, care prevede
eliminarea controlului autorităţilor unui stat membru asupra cetăţenilor sau firmelor altui stat
membru care doresc să facă investiţii). Consolidarea acestei libertăți de circulație s-a realizat în
special prin intermediul Tratatului de la Maastricht (1993), când au fost eliminate toate restricţiile
legate de libera circulaţie a capitalului şi plăţilor atât între statele membre, cât şi între acestea şi
statele terțe. În ceea ce privește excepţiile legate de libera circulaţie a capitalului, atât în interiorul
UE, cât şi în relațiile cu statele terțe, acestea se circumscriu următoarelor domenii: impozitare,
supravegherea prudenţială, limitări impuse de politică publică, spălarea banilor şi sancţiunile
financiare care fac obiectul Politicii Externe şi de Securitate Comună.

O prezentare succintă a principalelor demersuri pentru liberalizarea circulației capitalului se prezintă

astfel:
Tratatul de la Roma – libera circulaţie a capitalului financiar – una dintre cele 4 libertăţi ale pieţei
interne;
Carta Albă (1985) – liberalizarea circulaţiei capitalului financiar, la fel de importantă ca şi cea a
bunurilor şi serviciilor;
Directiva 88/361/EEC – liberalizarea deplină a mişcărilor de capital (1988, a intrat în vigoare în
1990)
Tratatul de la Maastricht - liberalizarea mişcărilor de capital susţine dezvoltarea Uniunii
Economice şi Monetare – toate restricţiile trebuie înlăturate, atât între statele membre , cât şi în relaţii
cu terţii. S-au aplicat perioade tranzitorii pentru implementarea acestor norme în statele membre.

Importanța sectorului bancar pentru economia europeană a determinat lansarea Planului de acţiune
privind serviciile financiare. Lansat în 1999, planul a inclus o proiecţie pentru 5 ani, totalizând 40
de măsuri de acţiune, dintre care 24 de propuneri legislative. În anul 2009, a fost publicată evaluarea
acestui plan, principalele elemente fiind următoarele:
– Analiza a 3 sectoare: servicii bancare, asigurări şi titluri;
– Servicii bancare – creşterea numărului de instituţii bancare care au câştigat statutul IRB
(îndeplinirea unui set de reguri privind managementul riscurilor bancare – sistemul Basel II – riscul
de credit, de capital, de piaţă). Mai multe detalii regăsiți la adresa:
www.bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idInfoClass;
– Asigurări – o ameliorare a standardelor profesionale, a nivelului de transparenţa şi de asigurare a
protecţiei consumatorilor, precum şi o reducere a numărului de intermediari de pe piaţa asigurărilor;
– Titluri – a crescut volumul tranzacţiilor cu titluri, s-au redus costurile acestor operaţiuni.

Există o intercondiţionare între libera circulaţie a serviciilor și libera circulaţie a capitalului financiar
la nivelul sectorului bancar! Cadrul legal de reglementare al activităților din acest sector cuprinde:
 Directiva 2006/48/EC - privind înfiinţarea instituţiilor bancare
 Directiva 2006/49/EC - prevederi privind structura capitalului firmelor de investiţii şi a
instituţiilor de credit;
 Directiva 2000/46/EC – reguli prudenţiale privind monitorizarea plăţilor electronice
 Directiva 2002/87/EC privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, comapaniilor
de asigurăţii şi a firmelor de investiţii.

Ca o reacție de răspuns la eforturile de liberalizare a circulației capitalului au apărut măsurile

protecționiste, de tipul favorizării capitalului autohton și discriminării față de ISD, stabilirii de
sectoare economice “privilegiate. În general, restricțiile sunt de ordin administrativ - condiţii speciale
pentru repatrierea profiturilor/reinvestirea în ţara de destinaţie, cu impact asupra fluxurilor de ISD
sau de ordin monetar - limite la cumpărarea de monedă, limite la tipurile de tranzacţii bancare,
tratament discriminatoriu la ratele de dobânzi, etc. Alte tipuri de resticții sunt cele legate de depozite
obligatorii neremunerate, impozitare discriminatorie a profiturilor/dobânzilor sau restricții
administrative privind deținerile de active străine ale fondurilor mutuale, cumpărarea de titluri
guvernamentale, termene minime pentru depozitele bancare, termene minime privind repatrierea
încasărilor din export sau restricții monetare legate de cantitatea de valută care poate fi cumpărată,
rate de schimb diferite pentru contul curent și contul de capital
 Franța a anunțat măsuri de „protecție” a 11 sectoare împotriva preluărilor bursiere „ostile”

 Polonia s-a împotrivit achizițiilor bancare transfrontaliere, are restricții de portofoliu la investițiile
fondurilor mutuale deschise (max 5% în acțiuni din alte țări, inclusiv UE, restricții suplimentare
privind tipurile de active străine)
 Tema 6 Libera circulaţie a persoanelor: aspecte legale şi socio-economice. Mobilitate şi migraţie
în spaţiul comunitar. Fenomenul migraţiei forţei de muncă şi impactul acesteia

Libera circulație a persoanelor reprezintă una dintre cele 4 libertăți fundamentale care stau la baza
funcționării, nu fără menținerea unor bariere, a pieței interne a Uniunii Europene (UE), așa cum
apare prevăzut în Actul Unic European (intrat în vigoare în 1987). Cadrul legal care reglementează
această libertate de mișcare a fost dezvoltat continuu, în încercarea de a surprinde dinamica formelor
de migrație și mobilitate, schimbările de pe piața muncii, dar și rigorile specifice aspectelor de
control și securitate la frontiere, etc.
Libera circulaţie a persoanelor se referă la dreptul cetăţenilor din statele membre ale Uniunii
Europene de a se muta în alt stat membru pentru a se angaja şi de a se stabili în ţara gazdă împreună
cu familia. Statele membre nu pot recurge la discriminarea lucrătorilor provenind din alte state
membre şi a familiilor lor pe criterii de naţionalitate, ei fiind îndreptăţiţi să beneficieze de tratament
egal nu doar în aspecte legate de angajare, dar şi în cele legate de cazare în sistemul public, scutiri de
taxe, beneficii sociale. Înlăturarea barierelor care persistă în privinţa mobilităţii persoanelor între
statele membre reprezintă unul dintre obiectivele centrale ale Noii Strategii de la Lisabona.
Crearea unui spaţiu lipsit de bariere interne, în care se asigură libera circulaţie a bunurilor,
persoanelor, serviciilor şi a capitalului este explicit stipulată în Actul Unic European (1986). Dacă
schimburile de bunuri, servicii şi capital au cunoscut o evoluţie remarcabilă, în ceea ce priveşte
progresul realizat de Uniunea Europeană în domeniul liberei circulaţii a persoanelor, există încă
scepticism pentru că, în ultimii 30 de ani, mobilitatea intra-europeană nu s-a îmbunătăţit, astfel că
mai puţin de 2% din cetăţenii europeni apţi de muncă au plecat din ţara de origine pentru a munci
într-un alt stat membru2. În 2005, mobilitatea anuală a europenilor se ridica la 1,5 milioane persoane,
reprezentând 0,4% din populaţia rezidentă, în timp ce pe continentul american, mobilitatea este de 6
ori mai mare3
2Afirmaţia aparţine comisarului european Vladimir Spidla (Comisar pentru ocupare, afaceri sociale şi egalitate de
şanse). Interviul a fost acordat portalului Euractiv.
Principalele cazuri de liberă circulaţie a forţei de muncă, precum şi regimul de reglementare specific
aplicat în Uniunea Europeană se prezintă în felul următor:

Tabel 1.2 Regimul de Locul de muncă = Locul de Locul de muncă ≠ Locul de

reglementare a liberei rezidenţă rezidenţă
circulaţii în spaţiul
comunitar Statut
Lucrător într-o companie - Lucrător detaşat
din ţara de origine
Lucrător într-o companie Lucrător migrant Lucrător la frontieră
din altă ţară decât cea de
origine
Lucrător independent Drept de liberă stabilire Furnizarea de servicii peste
graniţă
Companie în sectorul Drept de liberă stabilire Furnizarea de servicii peste
serviciilor graniţă