UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

Facultatea: STIINTE ECONOMICE

Programul de Studii: LICENTA - MANAGEMENT – ID

Disciplina : ECONOMIE EUROPEANA

LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE ALE PIEȚEI

UNICE EUROPENE
Tema de Control 1

Anul I – Grupa 103

Profesor: Conf. Univ. Dr. Uta Cristian

Stefania-Diana Giurgica
Martie 2023
 1

CUPRINS

1. INTRODUCERE....................................................................................................................................2
2. LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE PIETEI UNICE EUROPENE.......................................5
2.1 Libera circulaţie a persoanelor.....................................................................................................6
2.2 Libera circulaţie a bunurilor........................................................................................................10
2.3 Libera circulaţie a serviciilor.......................................................................................................13
2.4 Libera circulaţie a capitalurilor..................................................................................................15
3. CONCLUZII.........................................................................................................................................16
4. BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................16
 2

1. INTRODUCERE

Termenul de piață unică (uneori de piață internă) a început să fie folosit cu o frecvență tot mai
mare în anii 1990 pentru a desemna ceea ce în modelul lui Balassa se numește piață comună,
pentru a o deosebi de uniunea vamală la care se face referire mai frecvent în literatura anglo-
saxonă, care o denumeste în continuare piață comună.
Piața unică se bazează pe principiul a patru libertăți de circulație – persoane, mărfuri, capital și
servicii – și constituie cel mai important aspect al Uniunii Europene, fapt concretizat de Tratatul de
la Maastricht (1992), făcând din aceasta primul pilon al Uniunii Europene.
Piața unică europeană reprezintă un element esențial pentru integrarea economiei internaționale,
dar și spațiul prin care se realizează obiectivele comune ale țărilor care alcătuiesc această grupare.
Astăzi, 27 de țări formează o piață internă cu multe perspective de creștere și dezvoltare.

Statele membre ale Pieței Unice Europene (martie 2023)

Sursa: Wikipedia1

„Piața unică a schimbat fundamental Europa. Producția, distribuția și schimbul de bunuri,

servicii și capital sunt acum reglementate predominant la nivel european. Regimul are atât
caracteristici de dereglementare, cât și de reglementare. Dereglementarea este determinată de
principiul recunoașterii reciproce și al politicii de concurență a UE, care a condus la liberalizarea

1
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Ba_Unic%C4%83_European%C4%83#:~:text=Pia%C8%9Ba%20unic
%C4%83%20european%C4%83%2C%20pia%C8%9Ba%20intern%C4%83,cadrul%20Uniunii%20Europene%20(UE)
 3

majorității sectoarelor economiei europene. Politicile de reglementare ale UE impun costuri

pentru producători și protejează valorile și interesele ecologiștilor și ale consumatorilor.”2

Principiile în baza cărora sunt asigurate cele patru libertăţi sunt:

 Principiul nediscriminării pe bază de naționalitate, a fost aplicat inițial proprietății, extins
ulterior și în alte domenii. Se înțelege prin discriminare aplicarea, în circumstanțe similare,
a unui tratament diferit în funcție de naționalitate. La inițiativa Curții de Justiție Europene,
principiul nediscriminării a fost extins pentru a enunța acum principiul egalității, indiferent
de naționalitate, loc de reședință sau sex. Prin urmare, libera circulație a lucrătorilor include
și interzicerea discriminării pe bază de naționalitate față de lucrătorii statelor membre în
ceea ce privește angajarea, salariile și termenii și condițiile, alte condiții de muncă, precum
și problema protecției sociale și a beneficiilor fiscale.
 Principiul recunoașterii reciproce a reglementărilor naționale – acest principiu reprezintă
respectarea standardelor furnizate de țara de origine și care trebuie acceptat în toate statele
membre. Acest principiu a fost enunțat de Curtea de Justiție în hotărârea sa propusă în cazul
Cassis de Dijon din 1979, care prevedea că un produs obținut și comercializat într-unul
dintre statele membre trebuie să fie acceptat și în alte state membre. Deși principiul
recunoașterii reciproce se aplică în principal produselor, acesta afectează și alte libertăți, în
special cele referitoare la prestarea serviciilor, atunci când este sub formă de calificare.
Reglementările de răscumpărare în acest domeniu reprezintă o parte fundamentală a
întregului subiect și sunt deosebit de importante în sectorul serviciilor financiare.
 Principiul de reglementări comunitare - Comunitatea poate adopta legislație pentru a
promova armonizarea legislației statelor membre, în măsura în care aceasta este necesară
pentru piața comună, acționând în același timp ca organism de conducere sau definind
standarde tehnice.

Fundamentul dreptului economic european este stabilit de Tratatul de Formare a Uniunii

Europene, Tratat prin care semnatarii, respectiv statele membre, constituie Uniunea Europeană
(Articolul 1 din Tratat).
„Prezentul tratat organizează funcționarea Uniunii și stabilește domeniile, limitele și condițiile
exercitării competențelor sale”3

2
Simon Hix & Bjorn Hoyland – The Political System of the European Union – Editura Palgrave Macmilian 2011, pag.
216
3
Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (Versiune Consolidată) C326/47 – 26.10.2012– Art 1
 4

De la începutul tratatului, obiectivele Uniunii Europene au fost precis definite. Astfel, art. 2 din
Tratat, precizează sarcini specifice care trebuie îndeplinite pentru Comunitate, înființarea și crearea
unei piețe comune, precum și a unei uniuni economice și monetare. Totodată, prin implementarea
politicilor generale, astfel cum sunt definite la art. 3 și art. 4 din Tratat, promovează, la nivel
comunitar, dezvoltarea armonioasă, echilibrată și durabilă a activităților economice, niveluri
ridicate de ocupare a forței de muncă și protecție socială, egalitatea între femei și bărbați și între toți
cetățenii Comunității, nediscriminarea, echilibrul și crestere durabila cu inflație scazută,
competitivitate ridicată a sectoarelor economice, protecția și imbunatățirea mediului inconjurator,
imbunatățirea nivelului de trai, precum și a calității vieții în general, economie – societate,
coeziunea și solidaritatea între statele membre.
Pentru atingerea acestor obiective, Comunitatea trebuie să impună:
 eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale și a altor restricții cantitative asupra
produselor care pot fi comercializate între statele membre, precum și a altor măsuri cu efect
echivalent
 o politică comercială comună;
 o piață internă funcțională, caracterizată prin eliminarea, între statele membre, a tuturor
obstacolelor existente în calea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și
capitalurilor;
 măsuri specifice privind intrarea și circulația persoanelor în Comunitate;
 o politică comună în domeniul agriculturii şi al pescuitului;
 o politică comună în domeniul transporturilor;
 un sistem care să asigure existenţa concurenţei la nivelul Comunităţii;
 modificarea legislaţiilor Statelor Membre în scopul alinierii acestora pentru a permite buna
funcţionare a Pieţei Comune la nivel european;
 coordonarea la nivelul politicii de ocupare a forței de muncă între statele membre pentru a
le îmbunătăți eficacitatea prin dezvoltarea unei strategii coordonate de ocupare a forței de
muncă;
 o politică comună în sectorul social în conformitate cu obiectivele Fondului Social
European;
 consolidarea coeziunii economice și sociale;
 o politică de mediu comună și coordonată;
 consolidarea competitivității sectorului comunitar în general;
 încurajarea înființării și dezvoltării rețelelor transeuropene;
 5

 atingerea unui nivel ridicat de protecție a sănătății cetățenilor prin intermediul participării
directe;
 formare profesională continuă de înaltă calitate și adecvată dezvoltării culturale a statelor
membre;
 legătura cu țări și teritorii din afara Comunității pentru dezvoltarea comerțului și
promovarea dezvoltării socio-economice comune;
 consolidarea protecției consumatorilor la nivel comunitar;
 măsuri în domeniile energiei, protecţiei civile şi turismului.

Pentru a putea atinge toate obiectivele prevăzute de tratat, Comunitatea trebuie să-și alinieze
politica economică și să realizeze o coordonare în definirea acesteia între toate statele membre, care
să permită realizarea pieței comune și să sprijine dezvoltarea acesteia în conformitate cu principiile
unei economii de piață libere, deschise și competitive. Politicile comunitare care trebuie puse în
aplicare pentru a atinge toate obiectivele tratatului și pentru a crea o piață unică funcțională sunt:
libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor, regulile privind concurența,
impozitarea și interpretarea dreptului, politica economică și monetară și, în general, politica
comerciala. Dintre toate acestea, cel mai mare impact în crearea și perfecționarea dreptului
economic comunitar îl reprezintă măsurile luate pentru asigurarea liberei circulații a mărfurilor,
persoanelor, serviciilor și capitalurilor, prin crearea unei uniuni vamale precum și a unor reguli
comune în domeniul concurentei.

2. LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE ALE PIEȚEI UNICE EUROPENE

Libertățile fundamentale cuprinse în Tratatul CE îi protejează pe cetățenii statelor membre ale

CE de acțiunile statelor membre. Încălcările libertăților fundamentale pot apărea și din poziția
economică foarte puternică a unui individ, astfel că libertățile fundamentale se pot aplica și între
indivizi. Libertățile fundamentale sunt întotdeauna legate de raporturile juridice ale străinilor. Prin
urmare, regula drepturilor fundamentale se aplică raporturilor juridice cu legături cu Comunitatea,
dar nu și măsurilor interne ale statelor membre.
După cum demonstrează precedentele judiciare, măsurile interne care restrâng libertățile
fundamentale garantate prin tratate trebuie:
 să fie aplicate fără discriminare;
 justificate pe baza interesului public,
 potrivite pentru scopul propus,
 să nu ducă la obţinerea a mai mult decat ceea ce s-a urmărit.
 6

Așa cum am arătat mai sus, cele patru libertăți fundamentale sunt: Libera circulație a persoanelor,
Libera circulație a bunurilor, Libera circulație a capitalului, Libera circulație a serviciilor.

Libera
circulatie a
persoanelor

Libera LIB E R TA T IL E Libera

circulatie a F UN DA M EN TA L circulatie a
capitalului bunurilor
E

Libera
circulatie a
serviciilor

Cele patru libertăți fundamentale ale Pietei Comune

Sursa: desen propriu

2.1 Libera circulaţie a persoanelor

Uniunea a adoptat Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul cetățenilor Uniunii
la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, care stabilește măsurile introduse în
legiuitor care reglementează această materie până în prezent. Noile măsuri urmăresc să încurajeze
cetățenii Uniunii să își exercite dreptul la libertatea de circulație și ședere pe teritoriul statelor
membre, să simplifice procedurile administrative, să definească mai bine statutul membrilor
familiei și să restrângă facilitățile pentru a interzice intrarea și a pune capăt șederii.
Directiva reunește într-un singur document toate legile referitoare la dreptul de intrare și ședere
al cetățenilor Uniunii, constând din două regulamente și nouă directive. Această simplificare va
aduce beneficii nu numai publicului, ci și autorităților publice în exercitarea drepturilor lor. În plus,
directiva propune reducerea la minimum a procedurilor pe care cetățenii Uniunii și familiile
acestora trebuie să le parcurgă pentru a-și exercita dreptul de ședere.
Acestă propunere este menită să reglementeze:
 Condițiile în care cetățenii Uniunii, precum și familiile acestora, își pot exercita dreptul la
libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre;
 7

 Dreptul la reşedinţă permanentă;

 Restricționarea drepturilor de mai sus din motive legate de ordinea publică, securitatea
publică sau sănătatea publică.

Libera circulație a persoanelor este una dintre cele patru libertăți din piața internă și politicile
comunitare la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulație a produselor, libera circulație a
serviciilor și libera circulație a capitalurilor.
Cetăţenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a circula şi de a se stabili liber
oriunde doresc. Dar pentru a beneficia cu adevărat tuturor, libera circulație a oamenilor trebuie să
fie însoțită de un nivel adecvat de securitate și justiție. La Amsterdam, această dublă cerință a fost
încorporată în tratat prin stabilirea progresivă a unor zone de libertate, securitate și justiție. Cu toate
acestea, eliminarea controalelor la frontieră în cadrul Uniunii Europene nu a fost pusă în aplicare pe
deplin. Acest obiectiv a fost atins doar de un număr mic de state membre în temeiul Tratatului de
punere în aplicare a Acordului Schengen (semnat la 19 iunie 1990 și intrat în vigoare la 26 martie
1995).
La Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul European, Parlamentul European
și Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, un document care reunește într-
un cadru unic probleme civile, politice, economice și sociale conturate într-o gamă largă de
documente internaționale, europene și naționale.
Din punct de vedere al domeniului de aplicare al legii, Carta, indiferent de cetățenie, reunește
pentru prima dată – într-un singur document, drepturile tuturor celor prezenți legal pe teritoriul
Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul (1) din Cartă se referă la dreptul tuturor cetățenilor
Uniunii de a căuta în mod liber servicii, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice
stat membru.
“Orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată
în mod liber.”4
“Orice cetățean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se
stabili sau de a presta servicii în orice stat membru.”5
Tot acest articol, în alineatul 3 dispune ca ≪ Resortanții țărilor părţi, care sunt autorizaţi să
muncească pe teritoriul statelor membre, au dreptul la condiţii de muncă echivalente cu acelea de
care beneficiază cetăţenii sau cetăţenele Uniunii Europene ≫.6
Carta conține, de asemenea, elemente importante de supranaționalitate, în special în ceea ce
privește cetățenia europeană și impactul acesteia. Prin urmare, în sensul dispozițiilor Tratatului
4
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02) - Art 15, alineat 1
5
Ibidem – Art 15, alineat 2
6
Ibidem – Art 15, alineat 3
 8

privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificat la Amsterdam, toți cetățenii Uniunii
Europene au dreptul de a vota la alegerile Parlamentului European al statelor membre ale Uniunii
Europene și a celor aleși în temeiul acel tratat. În același timp, toți cetățenii Uniunii Europene au
dreptul de a circula liber în interiorul Europei, de a accesa documente și de a exercita dreptul de a
se adresa Mediatorului European pentru petitii.

Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale

Directiva 2005/36/EC a Parlamentului şi Consiliul European din 7 septembrie 2005, privind

recunoaşterea calificărilor profesionale, se aplică tuturor cetăţenilor Statelor membre care doresc să
practice o profesie într-un alt stat decat cel în care a obţinut calificarea profesională, fie ca persoana
fizică autorizată sau ca angajat.
Directiva distinge cinci niveluri de calificare profesională:
 atestarea competenţei - corespunzatoare învațămantului primar sau gimnazial, care sa
ateste dobandirea cunostintelor generale sau a competentei, eliberat de autoritatea
competentă a statului membru de origine pe baza de pregatire, care nu trebuie sa faca
obiectul unui certificat, diplome sau experiența profesionala de 3 ani;
 certificat corespunzător pregătirii gimnaziale, de natura tehnică, profesională sau
generală, completată cu un curs profesional;
 diploma prin care se atestă finalizarea unui curs de pregătire de nivel postsecundar cu
o durată de cel puţin un an, sau de pregătire profesională ce poate fi comparată în termeni
de responsabilităţi sau funcţii;
 diploma prin care se atestă finalizarea cu succes a unei pregătiri de nivel superior sau
universitar pe o perioadă de cel puţin trei ani şi nu mai mult de patru ani;
 diploma care atestă finalizarea unui curs de pregătire cu succes a unei pregătiri de
nivel superior sau universitar pe o perioadă de cel puţin patru ani.
Domeniul recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale se referă la un sistem de
recunoaștere reciprocă a diferitelor calificări și profesii la nivel comunitar. Există două tipuri de
reglementări în domeniul acreditării calificărilor profesionale:
 general (nu este necesară armonizarea prealabilă sau ulterioară a structurii și conținutului
formării, nici o reglementare ocupațională similară necesară în statele membre).
 sectorial (permite persoanelor formate într-un stat membru să-și exercite profesia în altul,
după ce numele lor sunt înregistrate în registrul de ocupații corespunzător) . Există 7
directive sectoriale, dintre care majoritatea sunt legate de sectorul sănătății. Aceștia sunt
medici, stomatologi, medici veterinari, farmaciști, asistente medicale, moașe și arhitecți.
 9

Diplomele care dau acces la calificări în aceste profesii sunt recunoscute automat, cu
condiția ca pregătirea să îndeplinească anumite criterii minime stabilite prin directive (ore,
specializări, disciplină, practică etc.). Cu toate acestea, acreditarea trebuie solicitată formal
de la autoritățile competente, însă această acțiune este urmată automat de înregistrarea
numelor de persoane în registrele profesiilor respective.
La solicitarea Consiliului European de la Stockholm din martie 2001 Comisiei de a prezenta
propuneri pentru un sistem mai unificat, transparent și mai flexibil pentru o economie europeană
mai dinamică și mai competitivă, în 2010 (Consiliul Europei de la Lisabona în martie 2000),
Comisia propune această directivă care reprezintă prima încercare de modernizare a întregului
sistem comunitar de recunoaștere a calificărilor profesionale.
Propunerea urmărește unificarea celor 15 directive adoptate în ultimii 40 de ani, stabilind
diferite sisteme de acreditare. Menținând garanțiile fiecărui sistem de acreditare, scopul este de a
crea un cadru de reglementare unic bazat pe liberalizarea în continuare a furnizării de servicii,
acreditarea automată a calificărilor și o mai mare flexibilitate a procedurilor pentru actualizarea
directivei.
Libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii extinse necesită un sistem mai simplu și mai
clar de recunoaștere a calificărilor profesionale pentru a crește flexibilitatea pieței muncii și pentru
a contribui la îmbunătățirea serviciilor publice.
Circulaţia forţei de muncă

Regulamentul Consiliului numarul 1612 din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a
lucrătorilor în cadrul Comunității și Decizia Comisiei 93/569 CEE de punere în aplicare a
prezentului regulament conțin prevederi pentru ridicarea restricțiilor privind rezidența si deplasarea
munictorilor si familiilor lor. Aceștia trebuie să îndeplinească anumite condiții și trebuie să aibă un
permis de ședere pe teritoriul statului în care lucrează. O decizie a Consiliului din 7 mai 2002 a
creat Comitetul consultativ pentru libera circulație a persoanelor pentru a lua măsuri pentru
îmbunătățirea și standardizarea legislației în domeniul liberei circulații a lucrătorilor în zonele
comunitare.

Coordonarea sistemelor de asistenţă sociala

Regulamentul (CEE) 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 stabilește procedura de punere în
aplicare a Regulamentului 1408/71/CEE privind aplicarea schemelor de asistență socială pentru
lucrători și familiile acestora, care se distribuie în cadrul Comunității Această regulă se aplică și
membrilor familiei (soție și copii cu vârsta sub 12 ani) cu resortisanți ai statelor membre care sunt
angajați pe teritoriul altui stat membru, indiferent de naționalitatea acestora. Obiectivele și politicile
 10

de protecție socială la nivel comunitar sunt stabilite în Recomandarea Consiliului 92/442/CEE, care
stabilește standarde comune pentru venituri și beneficii în cadrul sistemelor de protecție socială. În
ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, Recomandarea Comisiei 90/326 CEE elaborează
o listă europeană a bolilor profesionale. Toate drepturile referitoare la restrictionarea liberei
circulații din motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică sunt explicate de
articolele 48(3), 56(1) și 66 din Convenția de la Roma. Aceste excepții trebuie interpretate în mod
restrâns, iar aplicarea lor și limitările scopului sunt clar definite de principiile generale ale dreptului
comunitar (de exemplu, principiile nediscriminării, proporționalității și protecției drepturilor
fundamentale).
Libera circulație a persoanelor, cel puțin în ceea ce privește dreptul de stabilire, este legată de
libertatea de a presta servicii, dar aceasta se încadrează în libertatea de a presta servicii și este
tratată separat. Referirile la persoane se sunt cele inclusiv la cele juridice dar sunt tratate separat.
Aceste aspecte sunt tratate în capitole separate, cum ar fi Libertatea de serviciu, Legea Societăților
Comerciale și Întreprinderile Mici și Mijlocii.

2.2 Libera circulaţie a bunurilor

În ceea ce privește conținutul, tratatul subliniază importanța instituirii Comunității ca uniune

vamală. Aceasta include circulația mărfurilor, eliminarea taxelor de import și export și adoptarea
tuturor legilor cu efect echivalent și a unei politici tarifare comune în relațiile cu țările terțe.
Mărfurile care trec frontierele interne ale Comunităţii Europene au fost reglementate ca fiind
libere de control vamal de la 1 ianuarie 1993. Libera circulație a mărfurilor în cadrul UE înseamnă:
 interzicerea tarifelor și taxelor cu efect egal între statele membre
 adoptarea unor tarife comune în comerțul dintre statele membre și țările terțe;
 ridicarea restricțiilor cantitative și a măsurilor cu efect echivalent;
 reorganizarea monopolurilor naţionale.
Aceste măsuri vizează combinarea celor 25 de piețe interne ale statelor membre într-o zonă
economică unică în care mărfurile Comunității pot circula liber în condiții similare celor de pe piața
internă.
Acordul nu conține definiții pentru „mărfuri” sau „produs”, dar acești termeni sunt în general
folosiți în acelasi sens si avand acelasi înteles. Astfel, în primul caz, în ceea ce privește valoarea
artistică, Curtea Europeană de Justiție a definit o „marfă” ca un produs care putea fi evaluat în bani
și care ar putea face el însuși obiectul unei tranzacții comerciale..
Mărfurile care circulă liber în sensul prezentului acord sunt mărfuri al căror loc de producție
sau fabricație se află într-unul dintre statele membre ale Comunității. Mărfurile dintr-o țară care nu
 11

este membră a Comunității nu sunt permise în interiorul frontierelor sale dacă țara importatoare nu
a îndeplinit formalitățile necesare pentru importul legal de mărfuri pe teritoriul său și nu a
îndeplinit toate formalitățile vamale. să nu fie supus liberei circulații.
Taxele vamale sunt definite nu numai ca taxe legate de importul de mărfuri, ci și ca taxe legate
de exportul de mărfuri de către statele membre. Nu contează cât de important este volumul
schimbului, destinația mărfurilor din punct de vedere economic, fie că sunt direcționate către stat
sau direct către economia națională, cât de important este faptul că aceste mărfuri trec granițele
naționale. În acest sens, mărfurile sunt deci supuse impozitării la frontiera de intrare, sub rezerva
reglementărilor și restricțiilor vamale
Curtea a considerat că directiva și reglementările introduse în spiritul ei ar trebui să încurajeze
și să sprijine libera circulație a mărfurilor între statele membre, să facă mai mult decât este necesar
și să îmbunătățească sănătatea publică prin controlul continuu al produselor de origine animală.
În ceea ce privește taxele de îngrijire a animalelor neincluse în directivă, Curtea a spus că nu
impune limite directe aplicării măsurilor de sănătate publică sub formă de testare, dar nu prevede
încasarea veniturilor din taxe suplimentare si în acest sens a pronunțat o hotărâre pentru taxe pentru
mărfurile testate. O problemă similară a apărut în cazurile care implică taxe de inspecție fitosanitară
pentru exportul de plante, iar Comisia Europeană a constatat că aceste taxe nu erau compatibile cu
dreptul comunitar.
Curtea a considerat că aceste taxe au fost impuse în temeiul Convenției internaționale pentru
protecția plantelor din 1951, la care statele membre sunt părți, și că scopul principal al convenției a
fost promovarea unei inspecții adecvate în țara de origine a transportului către plante. Ca și în cazul
precedent, Curtea a statuat că aceste măsuri susțin libera circulație a mărfurilor și nu sunt
incompatibile cu dreptul comunitar în acest caz. Convenția prevede că toate restricțiile cantitative la
import și toate măsurile cu efect echivalent între statele membre sunt interzise (articolul 28).
Articolul 29 prevede aceeași interdicție privind restricțiile cantitative la export între statele membre
și măsuri cu efect echivalent.

Derogări de la restricţiile impuse de către Tratat

Cu toate acestea, art. 30 permite statelor membre să relaxeze aceste restricții în anumite
circumstanțe bine definite. În astfel de cazuri, statele trebuie să se asigure că aceste excepții nu
constituie de fapt forme specifice de discriminare sau restricții ale comerțului. Excepțiile sunt de
fapt reguli admise îndreptate către statele membre, care în practică recunosc anumite valori sociale
prin implicarea și influența comerțului liber și direct în cadrul comunităților și implicit în cadrul
pieței comune.
 12

Avand statutul de excepţie de la regula generală, derogarea trebuie susţinută în mod specific şi
dovedită pe domeniile expres prevăzute de către Tratat. În astfel de cazuri Tratatul trebuie
interpretat în sens restrictiv iar măsurile restrictive trebuie justificate şi susţinute de către stat.
Raţiunile de bază pentru care Tratatul prevede derogări sunt:
 moralitatea publică,
 politicile publice,
 securitatea publică,
 protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor,
 protecţia tezaurelor naţionale cu o valoare artistică, istorică sau arheologică,
 protecţia proprietăţii industriale sau comerciale.
Un exemplu de referință al excepției de politică publică este interzicerea de către Regatul Unit a
importului de materiale pornografice distribuite gratuit în alte state membre. Pe baza celor obținute
de la Camera Lorzilor, Curtea Europeană de Justiție consideră că fiecare stat membru ar trebui să
stabilească cerințe de politică publică în funcție de propriile standarde de valoare. Prin urmare,
Regatul Unit interzice importul de materiale pornografice care conțin anumite tipuri de conținut și,
în conformitate cu legislația în vigoare, în cadrul drepturilor sale legitime de a pedepsi pe cei care
încearcă să importe astfel de materiale. Faptul că alte state au adoptat o atitudine mai liberală este
irelevant. Aceasta a fost decizia Curții Europene de Justiție: „În principiu, este la altitudinea
fiecărui Stat Membru să işi determine, în conformitate cu propriul sistem de valori, şi cu propriile
cerinţe de moralitate publică, în interiorul teritoriului său,” dacă să permită sau nu importul unor
astfel de materiale.
Politica publică exprimă interesul unei națiuni de a menține anumite standarde de
comportament în relație cu bunurile comune și ordinea publică. Din aceste motive, nu este
surprinzător faptul că deciziile Curții Europene de Justiție privind litigiile în apărarea ordinii
publice au un impact redus cand se pledeaza despre politica publica.
Astfel, pledoaria pentru rezervarea denumirilor de „Sekt” şi „Weinbrand” exclusiv pentru
Germania şi vinurile germane pentru a proteja astfel producătorii germani de concurenţa neloială şi
consumatorii germani de decepţiile decurgand din achiziţionarea unor produse contrafăcute, nu a
fost de natură a impresiona Curtea care a decis că derogarea era permisivă numai dacă era necesar
să protejeze producătorii şi consumatorii de practici comerciale frauduloase.
Astfel, s-a ţinut cont de gardul de proporţionalitate. Este o practică comună şi absolut necesară
pentru fiecare stat, în scopul protejării securităţii publice impunerea de restricţii la importurile de
elemente criminale şi de materiale suspecte a fi utilizate pentru activităţi teroriste. Totodată există şi
alte practici de natură a afecta securitate publică. Astfel, în procesul dintre Campus Oil Ltd şi
 13

Ministerul pentru Industrie şi Energie s-a acordat succes de cauză Guvernului Irlandez care apăra
măsura în baza căreia importatorii irlandezi de petrol erau obligaţi să achiziţioneze un procent din
necesarul lor de la rafinăriile petroliere naţionale. Curtea Europeană de Justiție a decis că această
măsură este necesară și legală din cauza legăturilor importante dintre furnizarea de produse
petroliere și serviciile esențiale pe care le furnizează
Nu există nici o definiţie în Tratat referitoare la protecţia tezaurelor naţionale cu o valoare
artistică, istorică sau arheologică. Astfel, Reglementarea 3911/92 referitoare la exportul bunurilor
cu valoare culturală, urmăreşte ca exportul pentru astfel de bunuri să fie controlat uniform la
frontierele externe ale Comunităţii. Exportul poate fi efectuat numai în baza unei licențe valabile în
vigoare din partea autorității competente a statului în care se află obiectul. Licența poate fi refuzată
dacă proprietatea culturală în cauză este supusă reglementărilor naționale privind proprietatea
artistică, istorică sau arheologică.
Sănătatea publică a unui stat se regăseşte defalcată în protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor,
animalelor şi plantelor. Astfel de măsuri trebuie să fie de natură să protejeze sănătatea publică fără
însă a afecta concurenţa la nivelul Comunităţii. Astfel, în cazul 153/78, Germania işi protejează
Actul privind Inspecţia Cărnii care interzice importul de carne şi de produse din carne, cu excepţia
cazurilor în care astfel de produse erau preparate în abatoare şi carmangerii care lucrau pentru
export în ţara de origine, în care animalele erau sacrificate, aceste Abatoare fiind aprobate de către
Ministerul Federal, iar produsele sunt însoţite de un certificat de conformitate pentru consum emis
de către un cabinet veterinar oficial. Pledoaria pentru protecţia sănătăţii publice susţinută de către
Germania a fost respinsă deoarece există o directivă stabilind o procedură Comunitară referitoare la
protecţie şi producerea produselor de carne, iar simpla trecere a unei frontiere nu este de natură a
afecta sănătatea publică, dacă directiva a fost respectată în ţara de origine.
Drepturile de proprietate intelectuală precum brevetele de fabricație, mărcile comerciale,
drepturile de autor și alte drepturi de această natură servesc la protejarea producătorilor și astfel
influenteaza piața comună și, implicit, concurența.

2.3 Libera circulaţie a serviciilor

Pentru a crea o adevărată piață internă a serviciilor până în 2010, Directiva privind serviciile a
vizat să faciliteze libertatea de a stabili furnizori de servicii în alte state membre și libertatea de a
furniza servicii între statele membre. De asemenea, a urmarit creșterea selectivității destinatarilor și
îmbunătățirea calității serviciilor atât pentru consumatori, cât și pentru companiile care utilizează
aceste servicii.
Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006
privind serviciile pe piața internă (Jurnalul Oficial 376 din 27 decembrie 2006) intră în domeniul de
 14

aplicare al „Strategiei Lisabona” și propune patru obiective principale pentru crearea o piață internă
a serviciilor:
 să faciliteze libertatea de ședere a furnizorilor și libertatea de a presta servicii în UE
 consolidarea drepturilor beneficiarilor de servicii;
 promovarea calitătii serviciilor;
 stabilirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre
Libera circulaţie a serviciilor înseamnă dreptul de a presta în mod liber servicii și înseamnă
dreptul de a se stabili, sub rezerva anumitor restricții, în orice țară membră, drept recunoscut și
garantat în orice țară a Uniunii, atât întreprinderilor, cât și lucrătorilor individuali.
Tratatul cuprinde o secţiune distinctă destinată serviciilor, unde este reglementată libertatea de a
furniza servicii pe tot cuprinsul Comunităţii, prin abolirea oricăror restricţii existente: „...
restricţiile existente asupra libertăţii de a furniza servicii în interiorul Comunităţii, de către
persoane cu naţionalitatea unui Stat Membru şi care oferă serviciile unei persoane din alt stat al
Comunităţii”.
Consiliul are puterea, în baza tratatului si avand în vedere o majoritate eligibila, precum și la
recomandarea Comisiei, să extindă dispozițiile prezentului capitol la o țară terță care furnizează
servicii în interiorul Comunitătii.
În dreptul comunitar, termenul „servicii” se referă la toate serviciile care nu fac obiectul
dispozițiilor referitoare la libera circulație a mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Are deci
caracterul „rezidual” sau „subsidiar”, dar poate fi desemnat pe baza a trei criterii stabilite de
jurisprudența CJCE din Luxemburg:
 Furnizorul de servicii trebuie să fie situat într-un alt stat membru al UE decât destinatarul
serviciului existând traversarea frontierelor în UE.
 Furnizorii de servicii trebuie să fie stabiliți pe piața internă europeană (în interiorul
Uniunii).
 Furnizorii de servicii sa presteze contra unei remuneraţii.

Serviciile definite în sensul prezentului capitol sunt servicii prestate în mod normal în temeiul
taxelor vamale și nu intră în domeniul de aplicare al normelor privind libera circulație a mărfurilor,
persoanelor și capitalurilor.
Serviciile includ patru mari capitole:
 activităţi industriale;
 activităţi comerciale;
 activităţi artizanale;
 15

 activităţi profesionale.

Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului privind dreptul de stabilire în statele membre de a
desfășura activități specifice, o persoană care prestează servicii are dreptul, deși furnizează
serviciile relevante în aceleași condiții impuse, să poată desfășura temporar activități în aceleasi
conditii ca cele din țara de origine.
Conceptul definit de serviciu este foarte larg, dar definițiile oferite nu sunt suficient de
exhaustive.
Datorită ambiguității definiției, soluționarea litigiilor care decurg din necesitatea de a stabili
dacă un „serviciu” intră sub incidența prevederilor prezentului capitol și este considerat un serviciu
în conformitate cu prevederile tratatului este lăsată în mod substanțial la latitudinea Curții
Europene.

2.4 Libera circulaţie a capitalurilor

Tratatele interzic orice restricții privind plasarea de capital și investiții, precum și restricții
privind plățile. Statele membre pot lua măsuri pentru a preveni încălcările legislației naționale și
frauda sau pentru a prevedea proceduri de raportare pentru transferurile de capital, în măsura în
care acestea nu au un impact limitat asupra mobilității capitalului sau alte efecte discriminatorii.
Libera circulație a capitalului, împreună cu libera circulație a mărfurilor, persoanelor și
serviciilor, reprezintă fundamentul pieței comune așa cum funcționează ea în prezent. Libera
circulație a capitalurilor a fost specificată inițial în art. 67-73, apoi art. 104 – 109 din Tratatul de la
Maastricht și ulterior art. 56 - 60 “Consolidated Version of the Treaty Establishing the European
Community (97/C 340/03)” (Jurnalul Oficial al Comunităţi Europene).
Mai precis, în baza Tratatului, “sunt interzise orice restricţii de natură a afecta libertatea de
mişcare a capitalurilor între Statele Membre ale Comunităţii precum şi între Statele Membre şi
terţe ţări” 7.
Pe baza tratatului, sunt eliminate toate restricțiile existente privind plățile între statele membre,
precum și între un stat membru și o țară terță în ceea ce privește schimburile valutare și transferul
de capital. În ceea ce privește cerințele specifice ale tratatului, atunci când sunt formulate, acestea
sunt mai degrabă sub forma unui program decât a unei forme de măsură specifică. Mai mult, în
acest domeniu legislația comunitară își asumă un rol mai degrabă coordonator decât normativ.
Libera circulație a capitalului este de fapt „sângele” dezvoltării economice și investițiilor în
alte țări decât țara de origine a investitorului. Astfel, fără mobilitatea capitalului cu adevărat liberă

7
Consolidated Version of the Treaty Establishing the European Community (97/C 340/03) – Art 56, alineat 1
 16

la nivel comunitar, întreaga structură bazată pe celelalte trei libertăți nu ar fi posibilă în practică,
ramanand doar la nivelul de obiectiv.
A treia directivă a standardizat măsurile care trebuie luate pentru a anticipa și corecta
fluctuațiile și perturbațiile care vor apărea în fluxurile de capital și pentru a reduce impactul acestor
fluctuații asupra volumului lichidității naționale. Pe lângă aceste aspecte, trebuie stabilite corelații
între serviciile bancare și instituțiile financiare pentru a depăși limitările impuse de legislația
națională.
O altă problemă care a fost abordată si solutionată de catre Curtea Europeană de Justiție este
cea referitoare la restricțiile privind modul în care moneda națională poate trece prin punctele de
frontieră, sub formă de numerar. (A se aminti cazul Casati cand acesta a fost prins la frontiera
avand asupra sa lichidităţi în monedă germană şi italiană, peste limita legală permisă de către
legislaţia italiană. Acuzat de încălcarea legii, acesta s-a apărat pretinzand că a introdus banii în
Italia cu scopul de a achiziţiona anumite echipamente care ii erau necesare pentru barul său din
Germania, dar nu a putut realiza tranzacţia întrucat fabrica era inchisă. În ceea ce privea transferul
de capital sub forma de lichidităţi prin frontieră, acesta nu fusese liberalizat prin prevederile
Tratatului, fiecare Stat Membru avand suveranitatea de a adopta propriile reglementări în domeniu
şi de a impune aceste reglementări prin coerciţie)

3. CONCLUZII

În măsura în care este necesar pentru buna funcționare a pieței unice, statele participante
elimină progresiv în relațiile lor restricțiile privind circulația capitalurilor aparținând rezidenților
statelor membre, precum și tratamentul discriminatoriu pe bază de naționalitate sau cetățenie sau
locul de reședință sau sediul părților sau locul investiției de capital. La sfârșitul perioadelor de
tranziție impuse statelor aderente, nu se impune nicio restricție asupra plăților existente legate de
circulația capitalului între statele membre.
Asadar, Piața unică este una dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene.
Restricțiile privind comerțul și libera concurență au fost eliminate treptat între țările membre,
contribuind la creșterea nivelului de trai.
Piața unică nu a devenit încă o economie unitară. Unele sectoare (în special serviciile de interes
public) sunt încă supuse legislației naționale.
Libertatea de a presta servicii este benefică deoarece stimulează activitatea economică.
Criza financiară din 2008 și 2009 a determinat UE să-și consolideze legile financiare. De-a
lungul anilor, UE a implementat o serie de politici (cu privire la transport, concurență etc.), prin
care s-a urmărit să asigure cea mai largă accesibilitate posibilă pentru întreprinderi, industrie și
consumatori, la piața comună.
 17

4. BIBLIOGRAFIE

 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Ba_Unic%C4%83_European
%C4%83#:~:text=Pia%C8%9Ba%20unic%C4%83%20european%C4%83%2C%20pia
%C8%9Ba%20intern%C4%83,cadrul%20Uniunii%20Europene%20(UE)
 https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/33/piata-interna-principii-generale
 https://commission.europa.eu/index_ro
 Barnard, Catherine (2013). „Competence Review: The Internal Market” (PDF). Department for
Business, Innovation and Skills.
 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02)
 Consolidated Version of the Treaty Establishing the European Community (97/C 340/03)
 Fontaine, Pascal – 12 Lectii despre Europa – Comisia Europeana, Directia Generala de
Comunicare si Publicatii, Bruxelles, Belgia – 2010