1945- ideea unitatii europene

dupa al doilea razboi mondial europenii au imbratisat ideea ca nationalismul ar

putea fi lasat
deoparte pt a face lor intereselor cooperarii regionale
europa provine din greaca ,o printesa aduca de un zeus deghizat intr un taur alb

principalele tratate ale constructiei europene sunt tratatul de la lisabona,de la

nisa,de la amsterdam, de la maastricht,
actul unic european,tratatul de fuziune de la bruxelles,tratatele CEE SI EURATOM
de la roma, tratatul de instituire a comunitatii europene
a carbunelui si otelului.
tratatul de la lisabona aduce ca si noutati : putere sporită conferită
Parlamentului European, schimbarea procedurii de vot în cadrul Consiliului,
inițiativa cetățenească,
funcția de președinte permanent al Consiliului European, funcția de Înalt
Reprezentant pentru politica externă, un nou serviciu diplomatic al UE.

Tratatul de la Lisabona precizează ce atribuții:

- revin UE

- revin statelor membre

tratatul de la roma aduce ca si noutati:extinderea noțiunii de integrare europeană

pentru a include cooperarea economică.
tratatul de la maastricht :crearea Uniunii Europene și introducerea procedurii de
codecizie care îi conferă Parlamentului un rol mai important în procesul
decizional.
Noi forme de cooperare între guvernele statelor din UE – de exemplu în ceea ce
privește apărarea, justiția și afacerile interne.
tratatul de la paris: să creeze o relație de interdependență între industriile
cărbunelui și oțelului pentru ca nicio țară să nu își mai poată mobiliza forțele
armate
fără știrea celorlalte. Această decizie a dus la eliminarea neîncrederii și a
tensiunilor acumulate pe durata celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatul CECO a
expirat în 2002.

2. Regulamentul este un act legislativ cu caracter obligatoriu. Trebuie aplicat în

integralitatea sa, în toate statele membre. De exemplu, când UE a dorit să se
asigure
că produselor importate pe teritoriul său li se aplică măsuri comune în materie de
siguranță, Consiliul a adoptat un regulament.

Directiva este un act legislativ care stabilește un obiectiv pe care trebuie să îl

atingă toate statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide
asupra
modalităților de îndeplinire a obiectivului stabilit. Un exemplu ar fi directiva UE
privind drepturile consumatorilor, care interzice aplicarea de taxe și costuri
ascunse
pe internet și extinde perioada pe care consumatorii o au la dispoziție pentru a
anula un contract de vânzare.

Decizia este un act legislativ direct aplicabil și obligatoriu pentru toți cei
cărora li se adresează. Destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar
întreprinderile.
De exemplu, Comisia a emis o decizie privind participarea UE la acțiunile mai
multor organizații de luptă împotriva terorismului. Această decizie s-a referit
doar la
organizațiile respective.

Recomandarea nu este obligatorie. Când Comisia a emis o recomandare prin care

încuraja autoritățile judiciare din țările membre să apeleze mai mult la utilizarea
videoconferinței pentru a sprijini colaborarea transfrontalieră a serviciilor
judiciare, acest text nu a avut caracter obligatoriu. Prin intermediul unei
recomandări,
instituțiile își fac cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără a le
impune însă vreo obligație legală destinatarilor recomandării.

Avizul este un instrument care le permite instituțiilor să prezinte un punct de

vedere fără caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație
legală
celor cărora li se adresează. Poate fi emis de către principalele instituții
europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul) sau de către Comitetul Regiunilor ori
Comitetul
Economic și Social European. Pe durata elaborării actelor legislative, Comitetele
emit avize care prezintă punctul lor de vedere cu privire la aspecte regionale,
economice și sociale specifice. De exemplu, Comitetul Regiunilor a emis un aviz
privind pachetul de politici „Aer curat pentru Europa”.

3. valorile pe care le intemeiaza europa:

4. În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele

competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru
realizarea
obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită
Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa
exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii
preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel
central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor
acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
În temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă,
nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu

Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității
5.
stabilește domeniile, limitele și condițiile exercitării competențelor sale.
Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie, statele membre
putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau
pentru punerea
în aplicare a actelor Uniunii.
Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic în acest domeniu.
Statele membre își coordonează politicile economice și de ocupare a forței de muncă
în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea
cărora Uniunea
dispune de competență.
Uniunea este competentă, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind Uniunea
Europeană, să definească și să pună în aplicare o politică externă și de securitate
comună,
inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.
În anumite domenii și în condițiile prevăzute în tratate, Uniunea este competenta
să întreprindă acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor
membre,
fără a înlocui însă prin aceasta competența lor în aceste domenii.
(6) Întinderea și condițiile exercitării competențelor Uniunii sunt stabilite
prin dispozițiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.

Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:

(a)

uniunea vamală;

(b)

stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;

(c)

politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d)

conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind

pescuitul;

(e)

politica comercială comună.

(2) De asemenea, competența Uniunii este exclusivă în ceea ce privește încheierea
unui acord internațional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un
act
legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să își exercite
competența internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor
comune sau ar
putea modifica domeniul de aplicare a acestora.

Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele

domenii principale:

(a)

piața internă;

(b)

politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;

(c)

coeziunea economică, socială și teritorială;

(d)

agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;

(e)
mediul;

(f)

protecția consumatorului;

(g)

transporturile;

(h)

rețelele transeuropene;

(i)

energia;

(j)

spațiul de libertate, securitate și justiție;

(k)

obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele

definite în prezentul tratat.
(3) În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului, Uniunea
dispune de competență pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea
și punerea în
aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competențe să poată avea ca
efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita propria competență.

(4) În domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea

dispune de competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică
comună, fără ca
exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de
posibilitatea de a-și exercita propria competență.

Statele membre își coordonează politicile economice în cadrul Uniunii. În acest

scop, Consiliul adoptă măsuri și, în special, orientările generale ale acestor
politici.

Statelor membre a căror monedă este euro li se aplică dispoziții speciale.

(2) Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a

forței de muncă ale statelor membre și, în special, prin definirea orientărilor
acestor politici.

(3) Uniunea poate adopta inițiative pentru a asigura coordonarea politicilor

sociale ale statelor membre

Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau

completare a acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste
acțiuni au următoarele domenii:

(a)
protecția și îmbunătățirea sănătății umane;

(b)

industria;

(c)

cultura;

(d)

turismul;

(e)

educația, formarea profesională, tineretul și sportul;

(f)

protecția civilă;

(g)

cooperarea administrativă.