DREPT INSTITUȚIONAL EUROPEAN

Curs 5

Tratatul de la Lisabona

De ce a fost nevoie de un nou tratat?

Uniunea Europeană s-a schimbat, numărul de state membre fiind de patru ori mai mare.
Europa s-a confruntat cu provocări uriașe în secolul XXI, printre care criza economică,
schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, securitatea energetică și combaterea criminalităţii
transfrontaliere internaţionale.
Statele membre au recunoscut, de comun acord, că tratatele existente nu ofereau Uniunii
Europene instrumentele de care are nevoie pentru a face faţă acestor provocări și pentru a
înfrunta schimbările.
Tratatul ajută Uniunea Europeană să servească mai bine intereselor popoarelor statelor
membre și oferă dreptul de a avea un cuvânt de spus în problemele europene prin intermediul
noii iniţiative a cetăţenilor.

Tratatului de Lisabona
- este rezultatul unui proces îndelungat care a avut ca scop reformarea cadrului juridic al
Uniunii.
- Titulatura sa oficială este ”Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind
Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene”.
Condiţiile care au determinat apariția sa:
o Trecerea de la 15 la 27 de state membre;
o necesitatea reformării instituţiilor Uniunii;
o eficientizarea modului de luare a deciziilor la nivelul UE pentru sporirea eficienţei
întregului sistem comunitar.
- a fost semnat de către şefii de stat/guvern ai statelor membre la 13 decembrie 2007 la Lisabona
și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
 DREPT INSTITUȚIONAL EUROPEAN

Ratificarea Tratatului de la Lisabona

- a fost finalizată la 13 noiembrie 2009. România a fost unul dintre primele state membre
care au ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4
februarie 2008, prin Legea nr. 13/2008.
Instrumentul de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost depus de România la 11
martie 2008, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Roma. Depunerea instrumentului de
ratificare este procedura prin care se finalizează procesul de ratificare la nivelul fiecărui stat
membru în parte. Conform prevederilor Tratatului, Italia este statul depozitar al instrumentelor
de ratificare.
Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat în cadrul Uniunii Europene cu 27 de
state membre, fiind, de asemenea, primul Tratat al Uniunii pe care România l-a semnat în calitate
de stat membru.

Structura Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este format din două tratate cu valoare juridică egală, rezultate
din inserarea anumitor modificări şi completări în Tratatul privind Uniunea Europeană (care
îşi păstrează numele – TUE, Maastricht, 1992) şi în Tratatul Comunităţii Europene (Roma,
1957, care devine Tratatul privind Funcţionarea Uniunii TFUE).
Ca structură, Tratatul conține un preambul, șapte articole, două serii de protocoale, o
anexă, actul final și 65 de declarații cu privire la dispozițiile tratatelor.
Tratatul de la Lisabona este considerat un tratat de amendare1 a tratatelor existente.
Astfel, Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE amendat) cuprinde un preambul şi
este structurat în şase părţi:
• Titlul I: Dispoziţiile comune;
• Titlul II: Dispoziţiile privind principiile democratice;
• Titlul III: Dispoziţiile privind instituţiile;
• Titlul IV: Dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată;
• Titlul V: Dispoziţiile generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţiile specifice
privind politica externă şi de securitate comună;

1
Un tratat poate fi amendat (îmbunătățit) prin acordul părților, adică modificat prin amendamente.
 DREPT INSTITUȚIONAL EUROPEAN

• Titlul VI: Dispoziţiile finale.

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) cuprinde regulile şi
modalităţile concrete de funcţionare a UE, transpunând în practică elementele de principiu
descrise în cadrul TUE. De asemenea, TFUE detaliază politicile Uniunii, cu excepţia politicii
externe şi de securitate comună. Structura acestuia, în versiunea consolidată, este următoarea:
• Partea I: Principiile (art. 1 – 17);
• Partea a doua: Nediscriminarea şi cetăţenia UE (art. 18 – 25);
• Partea a treia: Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii (art. 26 – 197);
• Partea a patra: Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări (art. 198 – 204);
• Partea a cincea: Acţiunea externă a Uniunii (art. 205 – 222);
• Partea a şasea: Dispoziţii instituţionale şi financiare (art. 223 – 334);
• Partea a şaptea: Dispoziţii generale şi finale (art. 335 – 358).

Principalele inovaţii aduse prin Tratatul de la Lisabona

1. Acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale, acesta fiind
un adevărat compendiu al drepturilor de care beneficiază cetăţenii faţă de legislaţia europeană;
2. Introducerea votului cu dublă majoritate2 (introducerea acestuia a fost amânată până în
2014, cu posibilitatea invocării sistemului de vot din Tratatul de la Nisa până în 2017 şi a
mecanismului Ioannina);
3. Crearea postului de Preşedinte al Consiliului European, cu un mandat de 2,5 ani,
reînnoibil o singură dată;
4. Păstrarea principiului „un stat – un comisar” (inițial se prevedea până în 2014, după
care Colegiul Comisiei urma a fi redus la două treimi din numărul statelor membre UE,
aplicându-se principiul rotaţiei egale, însă și în prezent se aplică principiul „un stat – un
comisar”).
5. Consolidarea rolul Parlamentului European, atât în procesul legislativ prin
generalizarea procedurii de codecizie, cât şi în procedura bugetară a Uniunii;
6. Extinderea competenţelor Curţii Europene de Justiţie (cu precădere în domeniul
spaţiului de libertate, securitate şi justiţie);

2
Dubla majoritate înseamnă că două voturi diferite sunt necesare pentru a lua o decizie. Sistemul "dublei majorități"
este esența în procesul de luare a deciziilor în cadrul Tratatului de la Lisabona.
 DREPT INSTITUȚIONAL EUROPEAN

7. Statele membre se pot retrage din UE, urmând procedura prevăzută în acest sens de
clauza de retragere;
8. Extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată, atât la domenii supuse
în prezent procedurii de vot cu unanimitate (imigraţie, azil, Europol, Eurojust, controlul la
frontiere, etc.), cât şi în domenii ce nu erau incluse în aria intervenţiei comunitare (energie,
turism, sport, resursele proprii ale UE, politica spaţială, protecţia civilă, retragerea voluntară a
unui stat membru din Uniune etc.);
9. Dotarea Uniunii Europene cu personalitate juridică unică;
10. Codificarea în viitorul Tratat a Politicii Europene de Vecinătate;
11. Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
Politica de Securitate (acesta va prezida Consiliul Relaţii Externe, va fi vicepreşedinte al
Comisiei Europene şi va avea în subordine SEAE);
12. Includerea unei clauze de solidaritate între statele UE în materie de apărare, precum
şi posibilitatea înfiinţării unor cooperări structurate permanente în domeniul apărării.
Tratatul mai include referiri la teme aflate pe agenda cetăţenilor europeni:
- combaterea schimbărilor climatice,
- securitatea energetică;
- lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii organizate;
- întăreşte acţiunea Uniunii în materie de migraţie;
- permite asocierea cetăţenilor la procesul legislativ european (un milion de cetăţeni din
diferite state UE pot solicita Comisiei Europene să depună o iniţiativă legislativă într-un anumit
domeniu).