UNIVERSITATEA .................................................

TEORIA CONSTRUCTIEI EUROPENE

~REFERAT~

Tratatul de Reforma

Profesor coordonator:
Cuprins

Generalităţi..............................................................................................................................................- 3 -
Ce aduce nou Tratatul de Reformă faţă de proiectul de Tratat Constituţional?........................................- 3 -
Conţinutul Tratatului de la Lisabona.......................................................................................................- 4 -
Obiectivele Tratatului de la Lisabona....................................................................................................- 5 -
Clasificarea competenţelor......................................................................................................................- 7 -
Concluzii.................................................................................................................................................- 8 -
Bibliografie.............................................................................................................................................- 9 -

2
Generalităţi

Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007, prevăzându-se iniţial ca

acest document să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, după aprobarea de către statele membre în
conformitate cu procedurile naţionale, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema
aspectelor instituţionale. Tratatul de la Lisabona este rezultatul unui proces mai îndelungat prin
care s-a urmărit reformarea cadrului legal al Uniunii. Condiţiile impuse de trecerea de la 15 la
27 de state membre în urma celui de-al cincilea val al extinderii au făcut necesară reformarea
instituţiilor Uniunii, precum şi a modului de luare a deciziilor la nivelul acesteia, în vederea
sporirii eficienţei întregului sistem comunitar.
Obiectul principal al acestui act îl constituie creşterea eficienţei actului decizional în
cadrul Uniunii în scopul de a transforma Uniunea Europeană intr-un actor global capabil să facă
faţă provocărilor globale cum ar fi schimbările climatice, teriorismul internaţional, asigurarea
resurselor de energie sau criminalitatea organizată transfrontalieră.
Tratatul de la Lisabona are rang de drept comunitar primar şi va modifica tratatele
constitutive existente (Tratatul privind Uniunea Europeană- Tratatul de la Maastricht şi Tratatul
privind Comunitatea Europeană- Tratatul de la Roma).
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele Comunităţii
Europene (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice
necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
Uniunea Europeană capătă, prin tratatul de la Lisabona , personalitate juridică, se substituie
Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.
Acest tratat organizează funcţionarea Uniunii Europene, stabilind domeniile, limitele şi
condiţiile în care Uniunea îşi exercită competenţele.
Tratatul de la Lisabona este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii
Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 27 de state membre şi aproape 500 de milioane de
cetăţeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente instituţionale şi
mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă faţă provocărilor
globale şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor români.
România a susţinut activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a inovaţiilor
prevăzute anterior de Tratatul Constituţional.
Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată de către toate cele 27 de state membre UE
la 13 noiembrie 2009. România este unul dintre primele state membre care au ratificat Tratatul,
Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4 februarie 2008. Tratatul a intrat
în vigoare la 1 decembrie 2009. 

Ce aduce nou Tratatul de Reformă faţă de proiectul de Tratat Constituţional?

Dispariţia referinţelor la un act juridic cu valoare constituţională, pentru a

elimina temerile u n o r s t a t e m e m b r e c u p r i v i r e l a d e z v o l t a r e a i d e i i d e
e n t i t a t e s u p r a n a ţ i o n a l ă . A s t f e l , s - a renunţat la titulatura „Tratat Constituţional”, au
fost eliminate din textul tratatului simbolurile Uniunii precum steagul, imnul, ziua Europei. S-a
renunţat de asemenea la denumirea actelor l e g i s l a t i v e e u r o p e n e a v â n d c o n o t a ţ i a

3
u n o r n o r m e j u r i d i c e interne, l e g i ş i l e g i - c a d r u ,  păstrându-se actualele acte
normative regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize;
Întărirea rolului Parlamentului European datorită extinderii
d o m e n i i l o r p o l i t i c e î n c a r e Parlamentul şi Consiliul decid împreună (cum ar fi justiţia şi
afacerile interne); sunt conferite, de asemenea, puteri sporite în procedura adoptării bugetului
european;
Creşterea rolului parlamentelor naţionale, care vor avea la dispoziţie un
mecanism de alertă preventivă privind proiectele legislative europene. Comisia va
trebuie să reexamineze orice propunere legislativă contestată de o treime din
parlamentele naţionale, care vor dispune de un termen de 8 săptămâni (în loc de 6
prevăzute de Tratatul Constituţional) pentru a se opune unui proiect legislativ.
Eliminarea unuia din obiectivele Uniunii Europene, prevăzute în
T r a t a t u l p r i v i n d U n i u n e a E u r o p e a n ă (TUE):
-libera concurenţă. Referinţa la libera concurenţa este inclusă într-un protocol
anexat Tratatelor.
Carta drepturilor fundamentale dobândeşte valoare juridică şi se aplică în statele membre,
cu excepţia Poloniei şi a Marii Britanii, care au obţinut printr-un protocol anexat
Tratatelor obligativitatea recunoaşterii prevederilor Cartei în dreptul lor naţional. Clauza
implicită de recunoaştere a priorităţii dreptului comunitar în faţa dreptului naţional,
aplicată încă din 1963, va fi înlocuită printr-o declaraţie asupra
p r i n c i p i i l o r i n s t i t u i t e d e Curtea Europeană de Justiţie.

Conţinutul Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a tratatelor existente. La intrarea sa

invigoare 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a modificat cele doua tratate majore ale
Uniunii: Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE, Maastricht,1992), precum si Tratatul de la
instituire a Comunitatii Europene (Roma,1957) acesta din urma a fost redenumit
“Tratatul privind Functiunea Uniunii Europene” (TFUE)
O serie de Protocoale si de Declaratii sunt anexate Tratatului. Cu titluri separate va fi mentinut
Tratatul privind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom, CEEA). Tratatul privind
Uniunea Europeana (TUE), asa cum este amendat de Tratatul de la Lisabona, reflecta cadrul
general al Uniunii si principiile sale, incluzând, de asemenea, şi dispoziţiile specifice privind
politica externă şi de securitate comună a UE. Astfel , TUE amendat, cuprinde un preambul si
este structurat în şase parţi: 
 Titlul I : Dispozitii commune ;
 Titlul II : Dispozitii privind principiile democratice;
 Titlul III : Dispozitii privind institutiile
 Titlul IV : Dispozitii privind formele de cooperare consolidate;
 Titlul V : Dispozitii generale privind actiunea externa a Uniunii si dispozitiile specific
privindpolitica externa si de securitate comuna;
 Titlul VI : Dispoziţii finale ale Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)
cuprinde reguliile şi modalităţile concrete de funcţionare a UE, transpunând în practică
elementele de principiu rescrise în cadrul Tratatului Uniunii Europene.

4
 De asemenea ,TFUE detaliază politicile Uniunii , cu exceptia politicii externe si de
comunitate comună. Structura acestuia ,în versiunea consolidată este urmatoarea:
 
Partea I : Principiile (art.1-17);
 
Partea a II-a : Nediscriminarea si cetateniile UE (art.18-25);
 
Partea a III-a : Politicile si actiunile interne ale Uniunii (art.26-197);
 
Partea a IV -a : Asocierea tariilor si teritoriilor de peste marii (art.198-204);
 
Partea a V-a : Actiunea externa a Uniunii (art.205-222)
 
Partea a VI-a : Dispozitii institutionale si financiare (art.223-334);
 
Partea a VII-a : Dispozitii generale si finale (art.335-358).

Noul Tratat este clădit, în general, pe conţinutul Constituţiei Europene, din cadrul cărei
au fost înlaturate prevederile cele mai controversate şi, în primul rând, titlul de “Constiţutie”,
care sperie populatia europeană prin simbolismul pe care îl cuprindea. În acelaşi timp, pentru ţara
noastră, noul tratat este primul pe care îl semnează în calitate de ţară membră. Noul document se
speră că va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ratificarea sa de către toţi cei 27 membrii ai
Uniunii, însă, şi acest proces de ratificare s-a împotmolit intr-un loc devenit “traditional”-
Irlanda. În această ţară un referendum convocat cu privire la ratificarea tratatului a dat rezultat
negativ. A trebuit să fie convocat un alt referendum în a doua parte a anului 2009. Acesta din
urmă a aratat o susţinere cu privire la noul Tratat, astfel încat noul Tratat de Reforma de la
Lisabona a putut intra în vigoare la 1 decembrie 2009.

Obiectivele Tratatului de la Lisabona

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi

parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi
ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de către cetăţenii Uniunii
Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi
acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul
elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitate cu
Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a
legislaţiei Uniunii Europene.
O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale pot participa într-o
măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le
permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la
nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European,
implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la
creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.

5
 O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni din
diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.
Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată cu
repartizarea competenţelor.
Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată,
posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii
eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai
bine în domenii de prioritate majoră.
Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu este extins la noi
domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient.
Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei majorităţi, a
statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se
obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel
puţin 65% din populaţia Uniunii.
Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează funcţia
de preşedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate), introduce o
legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor europene, prevede
noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului European şi include reguli clare
privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare.
O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de
a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi -
precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva
criminalităţii). Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica
energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare,
spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare
administrativă

3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează

valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede
noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi
obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de
referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi din
întreaga lume.
Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine
drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi principiile
înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică
obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice şi sociale.
Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele
„patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.
Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea şi
statele membre acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este
ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de om. De asemenea, se
subliniază solidaritatea în domeniul energiei.

6
 Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea beneficiază de o capacitate extinsă de acţiune în
materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în ceea ce priveşte
capacitatea sa de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în materie de
protecţie civilă, ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări
capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor europeni.

4. Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care dispune

Europa sunt regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul
de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. De
asemenea, utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi
diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în
acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.
Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care este şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi
vizibilitatea acţiunii externe a UE.
Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului Reprezentant sprijinul
necesar.
Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşte puterea de negociere,
determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi
organizaţiile internaţionale.
Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se va realiza păstrând unele modalităţi
decizionale specifice, facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai mic
de state membre.

Clasificarea competenţelor

Tratatul introduce o clasificare generală a competenţelor în trei categorii:

-Competenţele exclusive;
-Competenţele partajate, care acopera celelalte domenii;
- Actiunile de sprijin,de coordonare sau de completare.

Competenţele exclusive sunt acelea în virtutea cărora numai Uniunea poate legifera, iar
statele membre nu o pot face decât dacă sunt mandatate expres în acest sens de către Uniune.
Competentele exclusive ale UE se exercită in 5 domenii:
- Uniunea Vamală;
- regulile de concurenţă necesare pentru funcţionarea pieţei interne a UE;
- politica monetară (doar faţa de ţarile care au adoptat moneda comună “euro”);
  - conservarea resurselor piscicole în cadrul politicii comune de pescuit;
- politica comercială comună. De asemenea,încheierea anumitor categorii de acorduri
internaţionale se numără printre competenţele exclusive ale Uniunii.

Competenţele partajate (sau mixte) presupun faptul că dreptul statelor membre de a legifera
este condiţionat de neexercitarea de catre Uniune a propriei competenţe de legiferare sau de
renunţare de către aceasta la legislaţia adoptată într-o anumită materie. Domeniile de competenţă
mixtă sunt cele mai numeroase. Pentru ilustrare pot fi mentionate urmatoarele:

7
-Piaţa interna; coeziunea economică, socială şi teritorială; agricultura; transportul; energia; reţele
trans-europene; protecţia mediului; protecţia consumatorilor; spaţiul de libertate, securitate şi
justiţie; aspecte ale politicii sociale etc.
Există, de asemenea, domenii în care competenţa Uniunii se rezumă la sprijinirea, coordonarea
sau suplimentarea acţiunii statelor membre, fară ca acţiunea Uniunii să poată conduce la
armonizarea reglementărilor nationale:
-Protecţia şi îmbunatăţirea sănătăţii umane;
-Industrie;
-Cultură;
-Turism;
-Educaţie, formare profesională, tineret şi sport;
-Protecţie civilă;
-Cooperare administrativă.
Acestor tipuri de competenţe li se adaugă, ca politici separate şi specifice, politica externă
şi de securitate comună (PESC) şi coordonarea politicilor economice şi de ocupare a forţei de
muncă, Uniunea Europeană va avea astfel un rol de coordonare a acţiunilor statelor membre în
ceea ce priveste:
-Politicile economice;
-Politicile de ocupare a forţei de munca;
-Politicile sociale.
De asemenea, Uniunea va avea un rol specific în domeniul Politicii Externe şi de securitate
Comună.
În ceea ce priveste Politica Europeana de Securitate si Aparare ( PESA), Tratatul de la
Lisabona înlocuieşte condiţionalul folosit de tratatele anterioare în privinţa apărării comune,
precizând că politica de securitate şi de apărare va conduce la o apărare comună, imediat ce
Consiliul European decide astfel. Trecerea la acest stadiu ţine de decizia Consiliului European,
adoptată cu unanimitate şi supusă ratificării statelor membre.

Prin Tratatul de la Lisabona s-a realizat şi redistribuirea locurilor din Politica Externă pe
baza unei formule proportionale. Nici un stat membru nu va putea avea mai mult de 96 de locuri
sau mai putin de 6, iar numarul maxim de deputaţi europeni va fi de 750.

Concluzii

Semnarea Tratatului de la Lisabona a reprezentat, mai întâi de toate, o etapa, în

încercarea de a scoate Europa din criza instituţională şi pentru aceea prin schimbările promovate
în cadrul tratatului s-a dorit crearea unei Europe mai democratice si mai transparente, în care Parlamentul
European şi parlamentele naţionale să se bucure de un rol consolidat, în care cetăţenii să primească
mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care să definească mai clar ce este de facut la nivel european
şi naţional şi de către cine, a unei Europe mai eficiente cu metode de lucru şi reguli de vot
simplificate, având ca bază instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de
membrii, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astazi, precum
şi o Europă a drepturilor, valorilor, libertaţii, solidaritaţii şi siguranţei, care să promoveze valorile
Uniunii , prin introducerea Cartei Drepturilor Fundamentale în dreptul primar european,
prevzând noi mecanisme de solidaritate şi asigurînd o mai buna protecţie a cetaţenilor europeni.

8
Bibliografie

[1]. Dumitru Mazilu, (2006), Integrare Europeană: Drept comunitar si Instituţii Europene, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti;

[2]. www.europa.eu;

[3]. www.academia.eu