Izvoarele dreptului Uniunii Europene.

Conceptul de acquis al Uniunii Europene

Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene, 1. Conceptul de

acquis al Uniunii Europene 2. Clasificarea izvoarelor dreptului Uniunii Europene 3. Izvoarele primare 4.
Izvoarele secundare 5. Izvoarele terțiare 6. Jurisprudența

1. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

Potrivit opiniei autorilor I. Jinga și A. Popescu, noțiunea de acquis comunitar (al Uniunii Europene - n.a.)
cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează activitatea instituțiilor UE, acțiunile și politicile
comunitare, care constă în:

> conținutul, principiile și obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunităților
Europene (CECO, CEE, CEEA) și în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastri-
cht și Tratatul de la Amsterdam);

> legislația adoptată de către instituțiile UE pentru punerea în practică a prevederilor tratatelor
(regulamente, directive, opinii și recomandări);

> jurisprudență Curții de Justiție a Comunității (actualmente, Uniunii - n.a.) Europene;

> declarațiile și rezoluțiile adoptate în cadrul Uniunii Europene;

> acțiuni comune, poziții comune, convenții semnate, rezoluții, declarații și alte acte adoptate în
cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC) și a cooperării în domeniul Justiției și
Afacerilor Interne (JAI);

> acordurile internaționale la care UE este parte, precum și cele încheiate între statele membre ale
UE, cu referire la activitatea acesteia.

Altfel spus, acquis-ul Uniunii Europene tinde a cuprinde toate izvoarele dreptului Uniunii Europene
(tratate, acte ale instituțiilor comunitare, dar, nu în ultimul rând, și jurisprudență).

Când se ia în considerare dreptul Uniunii Europene, rezultat ca urmare a evoluției mai sus amintite,
ansamblul analizat este mult mai complex, deoarece ordinea juridică dezvoltată în materie se raportează nu
numai la dispozițiile unei convenții internaționale și la soluțiile cu caracter judiciar și extrajudiciar, ci, de
asemenea, la un ansamblu de norme originale, emanând de la organele comunitare.

2. Clasificarea izvoarelor dreptului Uniunii Europene

Specialiștii în dreptul Uniunii Europene au stabilit că cea mai importantă clasificare a izvoarelor acestuia
ar fi:

• Izvoare primare;

1/6
Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

• Izvoare secundare.

Dacă marea majoritate a autorilor sunt de acord cu existența în dreptul Uniunii Europene a izvoarelor
primare și a izvoarelor secundare, pentru celelalte categorii de izvoare există diferențe. Astfel, categorii
identificate de unii doctrinari se suprapun peste numai o singură categorie relevată de alții.

O categorie aparte de izvoare o constituie cele care decurg din activitatea Uniunii pe scena internațională.

Conform opiniei autoarei R. Munteanu, pot fi identificate următoarele categorii de izvoare:

• Izvoare originare sau primare, în această categorie intrând tratatele constitutive, precum și
instrumentele juridice care le-au fost anexate sau care le-au adus modificări;

• Izvoare secundare, adică actele unilaterale ale instituțiilor (n.a. - Uniunii Europene);

• Acte convenționale, care cuprind: dreptul complementar tratatelor și acordurile încheiate de

Comunități (actualmente, Uniune - n.a.) cu statele terțe sau cu organizațiile internaționale;

• Izvoare nescrise ale dreptului comunitar (Uniunii Europene - n.a.).

Prof. A. Fuerea împarte izvoarele în:

• Izvoare primare;

• Izvoare derivate,

• Norme de drept care provin din angajamente externe ale Comunităților (Uniunii - n.a.), izvoare
complementare;

• Izvoare nescrise.

Din analiza acestor clasificări rezultă o suprapunere între ceea ce unii autori identifică din perspectiva
„actelor convenționale” ale Uniunii Europene și ceea ce alți autori, din perspectiva angajamentelor externe
ale Uniunii Europene și, cumulat, a izvoarelor complementare.

Prof. O. Manolache relevă că „o altă distincție care a mai fost făcută s-a referit la izvoare interne (tratate
constitutive, principii generale ale dreptului, legislația secundară) și la izvoare externe (acordurile
internaționale)”.

într-o altă opinie’’, izvoarele dreptului Uniunii Europene pot fi structurate sub forma unei piramide la care
vârful constituie elementul cel mai important. Acestea sunt:

> Tratatele de constituire a Comunităților Europene, Actul Unic European, Tratatele de aderare a

2/6
Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

unor noi membri, Tratatele de la Maastricht și Amsterdam (Legislația primară);

> Normele create de instituțiile comunitare (Uniunii - n.a.) în exercitarea competențelor ce le sunt
atribuite prin tratate: regulamente, directive, decizii, recomandări, opinii (legislația secundară);

> Acordurile internaționale la care Comunitatea (Uniunea -n.a.) Europeană este parte;

> Principiile generale de drept;

> Convențiile între statele membre ale UE, care creează norme uniform aplicabile pe teritoriul
comunitar (Uniunii - n.a.).

Apreciem că o prezentare completă a izvoarelor dreptului Uniunii Europene trebuie să cuprindă:

• Izvoarele primare;

• Izvoarele secundare;

• Izvoarele terțiare (complementare);

• Izvoarele de drept internațional;

• Principiile generale de drept’31;

• Jurisprudența;

• Cutuma.

3. Izvoarele primare
Izvoarele primare cuprind, în primul rând, tratatele institutive ale Uniunii Europene. Sunt avute în vedere
tratatele originare în vigoare (Tratatul CECO a fost încheiat pentru o perioadă de 50 de ani, care a expirat
în 2002, nefiind reînnoit), adică Tratatele CE și EURATOM, precum și tratatele, convențiile și acordurile
ulterioare care le-au modificat sau completat și care au concretizat evoluția integrării europene către
Uniunea Europeană, cum ar fi; Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam,
Tratatul de la Nisa. De asemenea, în această categorie sunt cuprinse și tratatele de aderare a noilor membri.

în categoria izvoarelor primare, pe lângă tratatele constitutive care au pus bazele Uniunii Europene,
tratatele de modificare a tratatelor constitutive, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniune, prof. N.
Popa a inclus și diferite protocoale, convenții, documente anexe la aceste tratate, pe care Curtea le-a
caracterizat ca având „aceeași forță imperativă”.

3/6
Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

4. Izvoarele secundare
Tratatele originare nu pot pretinde să conțină reguli complete, definitive, imuabile, nelăsând loc decât
măsurilor de punere în executare. Tratatele trebuie să fie completate și precizate printr-un ansamblu de
reguli de drept adoptat de către instituțiile Uniunii Europene. Aceste reguli de drept, întemeiate în mod
obligatoriu pe tratate, constituie izvoarele secundare. Ele emană fie de la organe executive (Consiliu sau
Comisie), fie de la Curtea de Justiție și, începând cu anul 1990, de la Tribunal (fostul Tribunal de Primă
Instanță). Izvoarele secundare cuprind deci acte administrative și acte jurisdicționale (regulamente,
directive, decizii, recomandări și avize - n.a.).

A. Regulamentul:

> este obligatoriu în toate elementele sale din momentul intrării în vigoare;

> se adresează tuturor statelor membre, atât statului ca entitate, cât și tuturor subiectelor de drept,
persoane fizice și juridice;

> are aplicabilitate directă [art. 288 alin. (2) TFUE];

> trebuie publicat în Jurnalul Oficial și intră în vigoare la data specificată în cuprinsul lui sau, dacă
o astfel de dată nu este precizată, în termen de 20 de zile de la publicare.

B. Directiva:

> este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins,
modalitatea în care statele membre adoptă măsurile impuse, respectiv instrumentele juridice
folosite rămânând la dispoziția fiecărui stat membru destinatar [art. 288 alin. (3) TFUE];

> se adresează unora sau mai multor state membre (nu și altor subiecte de drept, persoane fizice și
juridice);

> trebuie întotdeauna transpusă în sistemul de drept al statului membru destinatar, neavând
aplicabilitate directă; de regulă, obligația de transpunere a unei directive se raportează la o dată
prevăzută în cuprinsul directivei;

> trebuie comunicată statului destinatar.

C. Decizia:

> este obligatorie în toate elementele sale [art. 288 alin. (4) TFUE];

4/6
Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

> se adresează numai anumitor destinatari expres indicați, putând fi vorba atât de state ca entități,
cât și de alte subiecte de drept, persoane fizice și juridice;

> poate avea sau nu aplicabilitate directă;

> trebuie comunicată destinatarilor pe care îi indică.

Astfel cum reiese și din textul art. 288 alin. (5) TFUE, recomandările și avizele nu au forță juridică
obligatorie.

5. Izvoarele terțiare
Spre deosebire de izvoarele derivate și de cele care sunt constituite din angajamentele externe ale Uniunii
Europene, care rezultă (ambele) din exercitarea de către instituțiile Uniunii Europene a competențelor ce
le-au fost atribuite prin tratate, în cazul izvoarelor terțiare (complementare), avem de-a face cu izvoare
care rezultă din acordurile încheiate între statele membre în domeniile de competență națională. în măsura
în care obiectul lor se situează în sfera și în prelungirea obiectivelor definite de tratate, poartă denumirea
de „drept (izvoare) complementar(e)” și pot fi considerate norme de drept comunitar (actualmente, dreptul
Uniunii Europene - n.a.), în sens larg. în această categorie ar intra: convențiile Uniunii Europene, deciziile
și acordurile convenite de către reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, și
declarațiile, rezoluțiile și luările de poziție cu privire la Uniunea Europeană, care sunt adoptate de comun
acord de către statele membre.

6. Jurisprudența
O precizare specială trebuie făcută cu referire la jurisprudență. Deși Curtea de Justiție este organizată după
sistemele de drept continental, în cadrul cărora nu se recunoaște caracterul de izvor de drept al
jurisprudenței, totuși, în timp, ca urmare a influenței sistemului common law, Curtea a citat pasaje întregi
din deciziile sale anterioare, făcând referire la jurisprudență sa anterioară, iar hotărârile pronunțate de
Curtea de Justiție au început să constituie un izvor de drept al Uniunii Europene.

Caracterul de izvor de drept al jurisprudenței se datorează poziției ocupate de Curte, de asigurare a

respectului dreptului Uniunii Europene, faptului că doar Curtea dă interpretare cu caracter autentic, fapt ce
constituie premisa asigurării omogenității și coerenței sistemului și construcția acquis-ului comunitar
(actualmente, acquis-ului Uniunii Europene).

într-o încercare de a sintetiza dimensiunile pe care le comportă jurisprudență instanțelor Uniunii Europene
(cu deosebire. jurisprudență instanței supreme - Curtea de Justiție), din perspectiva calificării sale ca izvor
al dreptului, se pot identifica următoarele contribuții definitorii: interpretarea dreptului comunitar
(actualmente, dreptului Uniunii Europene - n.a.), completarea eventualelor lacune ale prevederilor
comunitare (actualmente, ale Uniunii Europene - n.a.), consacrarea unor principii, îmbogățirea și
dezvoltarea dreptului comunitar.

5/6
 Izvoarele dreptului Uniunii Europene. Conceptul de acquis al Uniunii Europene

LegeAZ.net

6/6

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)