DISCIPLINĂ: DREPTUL UNIUNII EUROPENE

NUME ȘI PRENUME:TURICĂ ELENA DANIELA

ANUL II, GRUPA 320, ID, DREPT

Particularităţile dreptului comunitar în raport cu

dreptul internaţional şi dreptul intern

Dreptul Uniunii Europene sau Dreptul Comunitar reprezintă setul de norme de

drept adoptate de Comunitatea Europeană. Dreptul comunitar constă în principal din tratate și
din instrumentele adoptate de către instituții în conformitate cu tratatele, precum regulamente
și directive. Jurisprudența Curții de Justiție reprezintă, de asemenea, unul din izvoarele
dreptului comunitar. Dreptul comunitar se deosebește de dreptul internațional public prin
câteva aspecte.
Începând cu 1999 Tratatul de la Amsterdam din 1996 a permis stabilirea unei legături
între cooperarea juridică în probleme civile și dreptul la liberă circulație al oamenilor.
Posibilitatea de a se baza pe o legislație comunitară nu este o problemă nesemnificativă
pentru cetățeanul european, care poate astfel invoca o reglementare comunitară în sprijinul
acțiunilor sale în instanță.
Recunoașterea reciprocă a deciziilor judecătorești este temelia întregului sistem.
Consiliul și Comisia Europeană au adoptat un program de recunoaștere reciprocă menit să
stabilească măsurile principale ce trebuiesc luate în această privință.
Dreptul internațional reprezintă cadrul legislativ care reglementează relațiile
între state sau între persoane sau entități de naționalități diferite. Textele definitorii
pentru dreptul internațional sunt tratatele, convențiile și acordurile. Dreptul internațional
poate fi împărțit în două categorii : dreptul internațional public și dreptul internațional privat.
Atunci când se folosește expresia drept internațional se face, de obicei, referire la dreptul
internațional public.
Dreptul intern este ansamblul normelor care reglementeaza relatiile sociale din
cadrul unui singur stat.
Raporturile dintre dreptul internațional, dreptul Uniunii Europene și dreptul
intern, particularitățile raportului dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul internațional
sunt justificate și de faptul că, prin crearea Comunităților Europene, respectiv a Uniunii
Europene, statele membre au înțeles să transfere, inițial acestora și ulterior acesteia,
competențe exclusive sau comune, autolimitându-și suveranitatea și dând naștere unei noi
ordini juridice.
1
 Dreptul internațional public, pe de o parte, și dreptul intern, pe de altă parte,
reprezintă sisteme normative distincte, acționând diferit, având obiecte diferite de
reglementare și un mod de formare propriu.
Pe parcursul timpului au apărut două teorii care s-au referit la raportul dintre dreptul
internațional și dreptul intern. Astfel, doctrina cuprinde, pe de o parte, teoriile moniste, care
consideră că dreptul intern și dreptul internațional sunt componentele unui singur sistem
juridic. Potrivit teoriilor moniste, se afirmă fie primatul dreptului intern, fie primatul
dreptului internațional în schimb, teoria dualistă apreciază că atât dreptul intern, cât și dreptul
internațional reprezintă sisteme normative independente.
În ceea ce privește raportul dintre legile României și dreptul internațional, trebuie să
ne raportăm la Constituția României. în materia drepturilor omului, legea noastră
fundamentală prevede, în art. 20: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și
libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". în concluzie,
chiar și dispozițiile constituționale, care prevăd numeroase drepturi și libertăți ale omului, vor
fi interpretate și aplicate în raport de legislația internațională în domeniu.
Articolul 20 alin. (2) din Constituția României prevede că „Dacă există neconcordanțe
între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este
parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care
Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". Din cuprinsul textelor mai sus
indicate, reținem că legea fundamentală a României consacră primatul reglementărilor de
drept internațional la care România este parte și care se referă la drepturile și libertățile
fundamentale ale omului, asupra legislației interne.
Sub aspectul aplicării în timp, vor fi avute în vedere - în concordanță cu Declarația
universală a drepturilor omului - numai legile adoptate ulterior intrării în vigoare a
Constituției României din 1991. Din punct de vedere practic, acest lucru înseamnă că orice
cetățean român își poate întemeia pretențiile și își poate justifica drepturile în baza tratatelor
internaționale care reglementează drepturile omului și la care România este parte. De pildă,
instanțele române decid, în prezent, în baza Convenției europene a drepturilor omului.
Legătura dintre dreptul internațional și dreptul intern este reglementată de art. 11 din
Constituție, care prevede că „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-
cre-dință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) în cazul în care un tratat la care
România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui
poate avea loc numai după revizuirea Constituției”.
Tratatele internaționale devin parte a dreptului intern prin ratificarea lor de către
Parlament, care, ca organ legiuitor, adoptă legea de ratificare (aderare), ca lege ordinară. însă
procedura ratificării, inclusiv legea de ratificare, reprezintă continuarea, în plan intern, a unui
proces mult mai complex și îndelungat, ale cărui faze anterioare au avut loc pe plan
internațional și care au dus la formarea, adoptarea, autentificarea și semnarea tratatului de
către reprezentanții împuterniciți ai statului1’1.
2
 Raportul dintre dreptul intern și dreptul Uniunii Europene trebuie analizat din
perspectiva creării Uniunii Europene, incluzând tot parcursul de la instituirea Comunităților
Europene, ce a determinat dezvoltarea unui sistem juridic distinct, cu consecințe directe și în
planul ordinii juridice naționale.
Regulile generale care guvernează sistemul juridic al Uniunii nu au fost impuse prin
tratatele originare sau tratatele constitutive și nici ca urmare a unor legi naționale. Curtea de
Justiție, instituție a Uniunii Europene, este cea care, în activitatea ei, a cristalizat regulile de
urmat de către o instanță națională dintr-un stat membru care este confruntat cu un litigiu
implicând elemente de drept al Uniunii Europene.

Astfel, ca urmare a jurisprudenței Curții de Justiție, se poate vorbi în prezent despre:

 > Prioritatea normelor Uniunii Europene față de normele naționale contrare;
 > Efectul direct al normelor Uniunii Europene în fața instanțelor naționale;
 > Obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului Uniunii Europene;
 > Autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului Uniunii Europene;
 > Repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor Uniunii Europene de
către stat.
Din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană și raportat la prioritatea
normelor Uniunii Europene, trebuie amintite dispozițiile art. 148 din Constituția României
republicată, potrivit cărora „(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii
Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al
exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se
face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate
de două treimi din numărul deputaților și senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu
caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare (s.n.). (3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod
corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene. (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească
garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile
alineatului (2). (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor
cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii
Europene”.
De asemenea, potrivit art. 5 NCC, în materiile reglementate de Codul civil, normele
dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul
părților. O dispoziție similară regăsim și în art. 4 NCPC, care statuează că în materiile
reglementate de Codul de procedură civilă, normele obligatorii ale dreptului Uniunii
Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.