PRIORITATEA DREPTULUI COMUNITAR

Tratatele de instituire a comunitatilor nu contin prevederi privind primordialitatea dreptului comunitar asupra
celor intern al statelor. Impreuna cu efectul direct, primordialitatea constituie cei doi stalpi ai ordinii juridice
comunitare. Problema primordialitatii dreptului comunitar fata de dreptul intern al statelor membre, poate fi
considerata ca o expresie a problematicii raportului dintre dreptul international public si dreptul intern.
In privinta raporturilor intre dreptul international si dreptul national au fost avansare trei teorii. Primele doua,
dualiste, considera dreptul international si dreptul national ca reprezentand ordini juridice separate. Ele vor fi,
deci, egale si independente, cu consecinta ca normele dreptului international nu au valoare pentru dreptul intern si
invers si, pentru a fi valabile in ordinea interna, ele trebuie sa fie transformate in norme de drept intern, singurele
pe care organele statului si organele sale judecatoresti le aplica, ceea ce ar face posibila modificarea si abrogarea
lor printr-o lege interna ulterioara. Dar, practica generala a statelor este in sensul ca transformarea dreptului
international in drept intern nou nu se face prin adoptarea de legi interne care sa reproduca normele conventionale
ale dreptului international.
Statele comunitare nu au un sistem dualist complet. In toate aceste state dreptul international cutumiar este o parte
a dreptului national. Dar in ce priveste tratatele internationale, in Marea Britanie, Danemarca si Irlanda ele nu
sunt direct, imediat aplicabile in ordinea juridica nationala, ci este necesara transformarea normelor ce decurg din
acestea, in norme juridice nationale. Acest sistem prezinta o serie de dezavantaje in sensul ca procesul de
transformare poate fi de durata, prin amendamente parlamentare textul poate sa fie schimbat, norma internationala
nu are un regim propriu in ordinea juridica nationala orice lege nationala viitoare urmand a avea prioritate
asupra legii care incorporeaza regula internationala in acea ordine juridica; sistemul in cauza nu poate sa fie
aplicat pentru transformarea deciziilor obligatorii emise de organizatii internationale, acte care isi mentin acest
caracter indiferent de ce ar putea decide parlamentul national.
In sistemul dualismului atenuat, intalnit in Germania si Italia, inainte ca guvernele sa adere la tratate
internationale, trebuie obtinuta aprobarea parlamentara, normele generale de drept international avand, totusi,
prioritate asupra legislatiei interne si fiind obligatorii. Atenuarea se explica prin faptul ca legea ce aproba tratatul
il incorporeaza si nu mai poate fi modificat, ci va fi acceptat ca atare, in toto.
Potrivit teoriei moniste, ar exista o singura ordine juridica, cuprinzand atat dreptul international, cat si dreptul
intern, ca un sistem unitar de norme situate intr-un cadru ierarhic de prioritate. Doctrina monista are doua
variante, cea a primatului dreptului intern si cea a primatului dreptului international. In ambele variante normele

de drept international, in aplicarea lor pe plan intern, nu sunt asimilate cu legile interne. Nu este necesar un proces
de transformare prin masuri legislative nationale. Dar, in ipoteza in care norma de drept international este mai
recenta decat normele interne care se afla in conflict, ea va avea prioritate; daca ea este urmata de o legislatie
nationala, potrivit aceleiasi doctrine, aceasta ar trebui sa fie in concordanta cu legea internationala, asigurandu-se,
astfel, preeminenta normei de drept international care ar decurge din natura dreptului international.
Unul dintre avantajele sistemului monist este caracterul sau logic mai mare, in sensul ca regulile juridice ale unei
comunitati mai numeroase trebuie sa prevaleze fata de cele ale partilor sale, dar trebuie subliniat ca aplicarea lor
ca norme de drept international se va face in cadrul unor ordini juridice nationale, revenind deci, statelor, ca
entitati distincte, sa le puna in practica. Reglementarea efectului intern al normelor de drept international va
reveni, prin urmare, dispozitiilor dreptului national de natura constitutionala.
Spre deosebire de aceasta situatie din dreptul international public, in sistemul de drept comunitar statele membre
sunt obligate sa recunoasca primordialitatea dreptului comunitar asupra dreptului intern. Fundamentul acestei
situatii il constituie acordul statelor de a fi membre ale acestor comunitati si de a accepta jurisdictia speciala
create in conformitate cu tratatele constitutive, care au fost negociate si fata de care s-a exprimat concimtamantul
fiecarui stat conform prevederilor tratatului si a reglementarilor interne, respective prin referendum in ultima
instanta.
Admitand principiul integrarii normelor juridice comunitare in dreptul intern al fiecarui stat si faptul ca de aici
decurg drepturi si obligatii pentru orice subiect de drept, in orice situatie in care se pune problema recunoasterii
jurisdictionale a acestor drepturi si obligatii, instanta judecatoreasca va trebui sa decida chiar atunci cand tratatele
nu contin dispozitii exprese, fiind obligata sa hotarasca intre aplicarea dreptului comunitar si a celui national.
Faptul ca tratatele nu contin prevederi exprese in acest sens, este considerat o precautie de natura politica a
initiatorilor Comunitatilor europene prin care s-ar menaja sentimentele anti-federaliste ale unor state fondatoare,
care ar fi putut sa nu accepte caracterul conditional al constructiei comunitare . Numai art. 249 alin. 2 C.E.
prevede ca, in privinta regulamentelor ce pot sa fie adoptate de organismele comunitare, ca ele sunt obligatorii in
toate elementele lor si direct aplicabile in toate statele membre . Ceea ce inseamna ca aceste regulamente
trebuie sa fie aplicate de institutiile nationale, fara sa fie necesare masuri prealabile de transformare a dreptului
comunitar in drept national.
Pozitia Curtii de justitie este clara in aceasta privinta. Astfel, s-a remarcat ca obiectivul Tratatului C.E. care este
de a stabili o Piata Comuna a carei functionare este de directa preocupare pentru statele membre, implica faptul ca

acest Tratat () este mai mult decat un singur acord care creeaza, pur si simplu, obligatii reciproce intre partile
contractante. Comunitatea ce a fost creata constituie o noua ordine juridica pentru al carei beneficiu statele
si-au limitat drepturile lor suverane, desii in domenii limitate, si intre subiectii careia se cuprind nu numai statele
membre, dar si nationalii lor, astfel ca: Independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu impune,
deci, numai obligatii asupra persoanelor, dar, de asemenea, a inteles sa le confere drepturi care devin parte a
mostenirii lor juridice. Aceste drepturi se nasc nu numai cand ele sunt sunt expres acordate de Tratat, dar si in
temeiul obligatiilor pe care Tratatul le impune intr-un mod clar definit persoanelor, precum si statelor membre si
institutiilor Comunitatii.
Spre deosebire de dreptul international, dreptului comunitar european nu-i este indiferenta natura relatiilor ce
trebuie sa se stabileasca intre dreptul comunitar si dreptul nationali. El postuleaza monismul si impune respectarea
acestuia de catre statele membre.
O analiza atenta a diferitelor dispozitii comunitare nu face altceva decat sa conduca la cosnacrarea teoriei
moniste, in privinta relatiei dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre ale
Comunitatilor[/Uniunii Eurpoene dupa Tratatul de la Lisabona, 2009]. Monismul decurge din insasi natura
Comunitatilor, din ansamblul sistemului tratatului, dupa cum a subliniat Curtea de Justitie. Sistemul comunitar
nu poate functiona decat in monism, singurul principiu compatibil cu idea unui sistem de integrare: prin
instituirea unei Comunitati cu durata nedeterminata, investita cu atributii proprii, cu personalitate, cu capacitate
juridical () si, mai ales, cu puteri reale, rezultate dintr-o limitare a competentei sau dintr-un transfer de atributii
de la statele membre spre Comunitate, acestea (statele n.a.) si-au limitat, chiar daca in domenii restranse,
drepturile lor suverane, creand astfel un drept aplicabil resortisantilor lor si lor insile. Afirmatia este cat se poate
de clara: diferit de tratatele international obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata
sistemului juridic al statelor membre de la intrarea in vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora.
Dreptul comunitar se aplica deci in ordinea juridica interna asa cum a fost adoptat, fara sa fie necesara asimilarea
sau transformarea lui in dreptul intern. Normele de drept comunitar se intergreaza in dreptul intern al statelor
membre, care nu au posibilitatea sa aleaga intre conceptia monista sau dualista, prima fiind obligatorie. Prin
hotararea din 3 aprilie 1968, in cauza firma Molkereiii, Curtea de Justitie a consacrat conceptia monista, statutand
ca dispozitiile trec in ordinea juridica interna, fara ajutorul niciunei masuri nationale.
Astfel, in relatiile Comunitatii state membre, dualismul este inlaturat, iar dreptul comunitar, fie originar, fie
derivate este imediat aplicabil in ordinea juridica a statelor membre sau, potrivit Curtii de justitie de la

Luxembourg, el face parte integranta () din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia dintre statele
membre. Acest fapt are urmatoarele consecinte:

Dreptul comunitar este integrat in mod firesc in ordinea juridica interna a statelor, fara sa fie

necesara vreo formula speciala de introducere

Normele comunitare isi ocupa locul in ordinea juridica interna, ca drept comunitar
Judecatorii nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar

Aplicabilitatea directa
O alta particularitate a dreptului comunitar European o constituie faptul ca acesta nu numai ca se integreaza
automat in ordinea juridica a statelor membre, dar el are si capacitatea generala de a complete, in mod direct,
patrimonial juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si/sau obligatii, atat in raporturile cu alte
personae, cat si in raporturile lor cu statul caruia ii apartin.
Aplicabilitatea directa sau efectul direct reprezinta dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa I se
aplice tratate, regulamente, directive, sau decizii comunitare. Judecaorul are obligatia de a se folosi de aceste
texte , oricare ar fi legislatie tarii careia ii apartineiii
Concret, aplicabilitatea directa inseamna ca dreptul comunitar confera drepturi si impune obligatii in mod
direct nu doar institutiilor comunitare si statelor membre a Uniunii Europene, ci si resortisantilor acestora,
ceateni ai UE. Recunoasterea efectului direct insemna garantarea statutului juridic al cetateanului European.
Potrivit lui P. Maniniv, efectul direct al normelor comunitare reprezinta teoria construita de Curtea de justitie a
Comunitatilor Europene pe baza pretoriana, in cadrul careia sunt stabilite conditiile in care o persoana fizica
sau juridica poate invoca o dispozitie a dreptului comunitar in scopul apararii unui drept conferit de acesta si,
daca este necesar, conditiile in care judecatorul national face abstractie de o dispozitie contrara din dreptul
intern.
Aplicabilitatea directa comporta un efect pozitiv, in favoarea justitiabililor, cu posibilitatea de a apara
drepturile acestora in fata judecatorilor din statele membre. Concret, aceasta permite particularilor sa solicite
judecatorilor nationali asigurarea respectarii drepturilor conferite de catre norma comunitara care are aceasta
calitate. Aplicabilitatea directa comporta un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat
masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar. Efectul direct permite particularilor sa se situeze,
in ciuda inertiei statului, pe aceeasi pozitie ca si cum acesta si-ar fi indeplinit efectiv obligatiile comunitare.

Notiunea de aplicabilitatea directa, ca atare, permite dreptului comunitar sa dezvolte efectele de mai sus
numai in absenta oricarei dispozitii contrare de drept national si nimic mai mult. Numai datorita consolidarii
prioritatii, aplicabilitatea directa isi produce efectele, chiar si in prezenta si in pofida oricarei norme
nationale contrare, fapt ce asigura dreptului comunitar o forta de penetratie maxima in ordinea juridica a
statelor membrev.

Aplicarea prioritara a normelor comunitare

Datorita faptului ca dreptul comunitar european este aplicabil in mod direct si imediat in ordinea juridica
interna a statelor membre, norma comunitara se intalneste, la acest nivel, in mod firesc, cu norma
international.
In ciuda principiului fundamental al prioritatii ordinii juridice comunitare, modalitatile de solutionare a
divergentelor dintre dreptul comunitar si dreptul statelor membre, retinute de diversele sisteme juridice ale
tarilor membre, sunt departe de a fi uniforme. Deoarece in tratate nu este prevazuta nicio mentiune explicita
cu privire la prioritatea dreptului comunitar, exista pericolul ca, asimiland dreptul comunitar cu dreptul
international, fiecare stat membru sa-si atribuie un rang de drept comunitar in propria ordine juridica, cu riscul
ca transferul de competenta catre Comunitati si unitatea dreptului comunitar sa ramana litera moarta. Acestei
teze internationaliste, Curtea de la Luxembourg i-a opus teza comunitara, conform careia nu dreptul
national, ci insusi dreptul comunitar solutioneaza aceasta problema.
A. Fundamentarea principiului primordialitatii
Curtea de justitie este cea careia i-a revenit sarcina de a se pronunta pentru eliminarea acestor posibile
consecinte negative, in ciuda opozitiei unor state membre, consacrand astfel principiul prioritatii normei
comunitare, ca element essential al ordinii de drept comunitar. Acesta constituie, impreuna cu efectul
direct, un element fundmental al constructiei juridice care reglementeaza activitatile la nivelul Uniunii
Europene.
Fundamentarea acestui principiu a fost facuta de catre Curte, prin interpretarea globala a normelor juridice
comunitare. Acest principiu se regaseste si in hotararea Van Gend en Loos, dar este statuata, mai ales, in
hotararea Costavi in aceasta din urma hotarare, din 15 iulie 1964, a fost, pentru prima data, enuntat
principiul primordialitatii dreptului comunitar, in conditiile in care se manifesta un conflict intre legea din

6 septembrie 1962 a nationalizarii sistemului de electricitate si dispozitiile Tratatului CEE, iar Curtea
Constitutionala italiana s-a pronuntat in favoarea normei mai recente, statuand ca un tratat nu are decat
efectul care rezulta din legea de ratificare.
In decizia sa, curtea a facut doua precizari importante cu privire la raportul dintre dreptul comunitar sic el
national:

Statele membre au transferat definitive o parte din drepturile lor suverane catre o Comunitate
creata prin propria lor vointa. Prin urmare, ele nu pot sa inverseze acest process, revenind la
drepturile cedate, prin intermediul unor masuri unilaterale subsecvente si care nu sunt compatibile

cu dreptul comunitar;
In tratatul CEE exista un principiu, preluat apoi de Tratatele de la Maastricht si Amsterdam,
potrivit caruia niciun stat membru nu poate pune in discutie statutul de system unitary si general
aplicabil al dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Concluzia care se desprinde din aceste doua observatii este ca dreptul comunitar, creat in conformitate cu
atributiile/competentele pe care institutiile UE le-au primit prin tratatele constitutive, are prioritate in
conflicul cu legea nationala a unui stat membru.
B. Domeniul de aplicare
Principiul primordialitatii se refera la toate sursele dreptului comunitar, acestea avand, deci, o forta
juridica superioara dreptului intern, indifferent de categoria carora le apartin. Dreptul intern al tuturor
statelor membre trebuie sa fie in concordant deplina cu dreptul comunitar, indifferent de ierarhia interna a
normelor respective. In acest sens, statul nu poate invoca nici chiar dispozitiile sale constitutionale pentru
a nu se aplica o norma comunitara.
Primordialitatea se aplica, in mod corespunzator, in cazul revizuirii tratatelor institutive sau a actelor care
sunt supuse aprobarii statelor, in baza prevederilor constitutionale, astfel incat, in aceste situatii, este vorba
de instituirea unor norme comunitare noi, diferite, supuse unor proceduri specifice de adoptare.
Principiul primordialitatii trebuie respectat si de legiuitorul national, urmarind sa impiedice formarea
valabila a noi acte legislative nationale, in masura in care acestea ar fi incompatibile cu normele
comunitarevii.

C. Consecintele aplicarii principiului primordialitatii

Pe scurt, consecintele aplicarii principiului primordialitatii sunt urmatoarele:

Regulile de drept comunitar care au effect direct trebuie sa fie aplicate incepand de la data

intrarii lor in vigoare, chiar daca se constata existenta unei legi nationale incompatibile;
Neaplicarea legii nationale contrare se impune tuturor autoritatilor nationale competente,

inclusive celor ale administratiei;

Statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin violarea dreptului
comunitar, judecatorul national avand posibilitatea sa stabileasca in ce masura aceste prejudicii
le sunt imputabile. In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii in responsabilitate, ele
sunt cele prevazute in ordinea juridica interna, care stabileste jurisdictia competenta si regulile
procedural. Cand repararea prejudiciului este ceruta pentru nepunerea in aplicare a unei

directive, Curtea de justitie a legat cererea de indeplinire urmatoarelor conditii:

a. Rezultatul stabilit de directiva sa comporte atribuirea de drepturi particularilor
b. Continutul acestor drepturi sa poata fi stabilit din dispozitiile directivei
c. Sa existe o legatura cauzala intre nerespectarea obligatiei care revine statului si prejudicial suferit
de persoana lezata

Exista o legatura intre principiul primordialitatii si principiul integrarii dreptului comunitar,

deoarece aplicarea primului depinde de efectul direct al dreptului comunitar;

Judecatorul national este obligat sa suspende aplicarea unei masuri nationale, chiar daca este
o lege, cand exista o indoiala serioasa asupra compatibilitatii acesteia cu normele dreptului
comunitar, pana la solutionarea problemei incompatibilitatii. Curtea de justitie a stabilit ca o
instanta nationala poate suspenda o dispozitie nationala, luata in vederea aplicarii unei norme

comunitare a carei validitate este contestata, numai daca sunt intrunite urmatoarele conditii:
a. Sa existe o indoiala serioasa asupra validitatii actului comunitar, cu privire la care Curtea va
fi sesizata printr-o chestiune prejudiciala;
b. Sa existe o urgenta si recurentul sa fie amenintat de un prejudiciu grav si ireparabil;
c. Judecatorul national sa ia in considerare interesul comunitatii sis a tina cont de hotararile

luate, cand este cazul, de catre Curtea de justitie.

Interpretarea dispozitiilor nationale trebuie facuta prin prisma dreptului comunitar;
In cazul in care actul national contrar dreptului comunitar a avut consecinte financiare
pentru persoana fizica sau juridica, care a platit cu acest titlu sume de bani, autoritaile
nationale sunt obligate sa-i returneze aceste sume;

Statele membre ale Comunitatilor au obligatia sa verifice aplicarea normelor de drept

comunitar si sa sanctioneze neaplicarea lor cu sanctiuni eficace, disuasive si proportionale
cu cele aplicate in cazul violarii de o natura si o importanta comparabila a dreptului
nationalviii.

i Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., pag 54

ii CJCE, hotararea din 3 aprilie 1968 Firma Molkerei-Zentrale/Hauptzollamt Paderborn, C28/67
iii R. Lecourt, LEurope des juges, Bruylant, Bruxelles, 1976, pag. 248
iv Philippe Manin, Les communautes europeennes lUnion Europeennee, pag. 232.
v Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., pag 71
vi CJCE, hotararea din 15 iulie 1964, Costa/Enel, C-6/64
vii CJCE, hotararea Simmenthal/Ministere des finances italien, din 9 martie 1978, C35/1976
viii CJCE, hotararea din 2 februarie 1977 , Amsterdam Bulb, C-50/76

TARARACHE MARIA LUIZA

Anul al III-lea, grupa 304, seria I
Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti

BILBIOGRAFIE:
Augustin Fuerea - MANUALUL UNIUNII EUROPENE, Universul Juridic, Bucuresti 2006
Aplicarea prioritara a dreptului comunitar european Instituirea principiului, http://www.athenianlegacy.com/