DEFINITIA SI TRASATURILE PIDO

Ansamblul normelor juridice internationale sau de drept international de consacrare si

garantare a drepturilor omului. Cu alte cuvinte, PIDO este alcatuita de acele norme care enunta
drepturile omului (pe care deja le are) si norme care se refera la garantii (accesul la recursul
international).
Drepturile omului nu sunt conferite de dreptul international, acestea decurgand din identitatea
universala a persoanei umane. Caracterul obiectiv al drepturilor omului semnifica faptul ca aceste
drepturi nu sunt atribuite individual in virtutea unui statut juridic particular. Ele sunt atasate de simpla
calitate de fiinta umana.

1 – Are caracter recent, PIDO evoluand relativ recent la nivel universal si regional.
2 – Marcheaza excluderea competentei nationale exclusive in materia drepturilor omului.
Esenta consacrarii la nivel international a PIDO se intemaiaza pe acceptarea de catre state a faptului ca
drepturile omului nu mai pot fi lasate la discretia fiecarui stat in parte. Statul parte la o conventie
internationala care proclama protectia drepturilor omului nu este supus doar obligatiei de a garanta
drepturile protejate pentru proprii cetateni; el trebuie sa se conformeze acestei obligatii fata de toti
indivizii care se gasesc pe teritoriul sau, indiferent de cetatenie. In materie de PIDO, exercitiul
suveranitatii este limitat de normele internationale care consacra si garanteaza aceste drepturi.
3 – Excluderea regulii reciprocitatii si crearea unui regim international de ordine publica.
Printr-un tratat international in materia drepturilor omului statele se obliga in principal nu fata de alte
state, ci fata de indivizii care sunt beneficiarii normei internationale. Pentru ca statele nu se angajeaza
intre ele, problematica drepturilor omului nu va fi o chestiune contractuala, ci o chestiune obiectiva ce
face parte din ordinea publica internationala.
4 – Subsidiaritatea consacrarii si garantarii internationale a drepturilor omului fata de
consacrarea si garantarea lor in plan intern. Sub aspectul consacrarii, nivelul international de
protectie reprezinta un standard minim, in sensul in care la acest nivel international de baza statele nu
pot in plan intern sa deroge in jos. Ele pot asigura o protectie sporita a drepturilor omului la nivel
national.
In ceea ce priveste subsidiaritatea garantarii drepturilor omului aceasta se refera la faptul ca
structura internationala intervine numai in mod subsidiar, numai in ultima instanta, fata de violari ale
drepturilor omului, in cazul in care mecanismele statale sunt nesatisfacatoare. Aceasta subsidiaritate se
reflecta si in regula obligativitatii parcurgerii in prealabil a cailor interne de recurs inainte de sesizarea
unui organism international.
5 – aplicarea directa a normelor internationale in materia drepturilor omului in dreptul
intern. Norma internationala cuprinsa in tratat nu poate fi direct aplicata decat in sistemele interne
care au adoptat conceptia monista. Cele cu concept dualist nu pot aplica direct norma de drept
international. In privinta elementului international, pentru ca norma sa fie susceptibila de aplicare
directa este necesar sa aiba un continut precis si complet, sa nu aiba nevoie de acte ulterioare de
transpunere, de punere in aplicare.
6 – Pozitia individului in acest domeniu al protectiei internationale a drepturilor omului.
Norma internationala nu afecteaza individul decat daca, la momentul adoptarii ei, statul si-a exprimat
intentia de a conferi particularilor drepturi si obligatii in ordinea juridica internationala. Aceasta
conditie este evident indeplinita de normele internationale in materia drepturilor omului. Normele
internationale in materia drepturilor omului creeaza direct drepturi pentru indivizi, acestia devenind
titulari de drepturi direct in temeiul normelor juridice internationale si pot invoca aceste drepturi in
fata organelor interne si internationale. Aceasta nu inseamna ca individul este subiect de drept
international pentru ca, desi este titular de drepturi recunoscute de dreptul international, posibilitatile
de a actiona pe plan international ale individului sunt in general reduse si in cazurile in care este
prevazuta participarea individului la o veritabila procedura juridica raman o exceptie, iar posibilitatea
de actiune a individului ramane subordonata vointei statului.