III.

Acțiunea normei juridice

Orice regulă de drept acționează în același timp în 3 dimensiuni:

-Timp

-Spațiu

-Asupra persoanelor.

a)Acțiunea normei în spațiu

Regulă: Norma juridică creată de un stat se aplică doar în limitele teritoriului acestuia.
Teritoriul unui stat este format din întinderea de pământ, apele teritoriale, subsolul și coloana de
aer până la limita spațiului cosmic situat între granițele acelui stat. Granițele unui stat sunt linii formate
din coordonate geografice negociate de comun acord între stat vecine. Sistemul de drept internațional
prevede pentru aceste reprezentanțe și pentru personalul care lucrează acolo un ansamblu de drepturi
și privilegii denumit ”imunitate diplomatică”. Imunitatea diplomatică conferă reprezentanților unui stat
privilegiul de a nu fi supuși normelor juridice ale statului în care lucrează.

b)Acțiunea normei în timp

O normă juridică cunoaște 3 momente relevante:

1)Intrarea în vigoare: momentul în care o normă juridică este adusă ulterior aprobării ei de către
organul de stat care a creat-o la cunoștința publică. În România aducerea la cunoștință publică se face
prin publicare în Monitorul Oficial. Din momentul publicării, respectiv dintr-un moment anume prevăzut
chiar în norma juridică, norma aflată în vigoare produce efecte juridice.

2)Perioada în care norma este în vigoare și produce efecte

3)Momentul ieșirii din vigoare = momentul din care norma nu mai poate fi aplicată

Ieșirea din vigoare poate avea loc în 3 moduri:

-Abrogare: înlocuirea normei vechi cu una nouă sau desființarea normei vechi fără înlocuire;

-Expirarea normei: în cazul în care a fost prevăzută pentru o perioadă determinată în timp;

-Căderea în desuetudine (normă învechită).

Pe toată durata existenței ei, o normă juridică poate fi modificată, adică adăugită în conținut sau redusă;
în acest caz norma nu dispare, ci continuă să existe.
La aplicarea în timp, Constituția a instituit regula aplicării unei norme juridice doar pentru prezent și
viitor; nicio normă juridică nu poate fi aplicată retroactiv, adică perioada de timp dinaintea publicării ei.
De la acest principiu există o excepție: principiul aplicării legii penale mai favorabile.

c)Aplicarea normei juridice asupra persoanei

Sistemul de drept deosebește în privința persoanelor între proprii cetățeni, cetățeni ai altor state.

-Categoria cea mai privilegiată care se bucură de toate drepturile conferite de normele juridice dintr-un
stat o formează cetățenii.

-Cetățenii străini se bucură de drepturi mai puține, diferențierea fiind făcută la nivelul drepturilor
politice.

-Cetățenii UE beneficiază chiar de drepturi politice parțiale, de asemenea ei pot dobândi și proprietăți
imobiliare în România.

Apatrizii și străinii din afara UE beneficiază doar de drepturi economice și uneori unele drepturi
culturale.

IV. Despre cetățenia română

Cetățenia reprezintă legătura juridică care exprimă apartenența unei persoane fizice la statul român.

Cetățenia română se dobândește prin următoarele situații:

1)Naștere

Este cetățean român copilul născut din cel puțin o parte părintească care are cetățenia română.
Dobândește cetățenia română chiar și copilul născut din părinți necunoscuți, dar găsit pe teritoriul
statului român.

2)Dobândirea la cerere

Cererea poate fi făcută de o persoană majoră care deși e cetățean străin, domiciliază în România în mod
legal de cel puțin 5 ani și îndeplinește următoarele condiții:

a)persoana dovedește prin comportament și atitudine atașament față de țară

b)persoana are asigurate mijloacele legale de a trăi;

c) persoana nu a fost condamnată în țară sau în străinătate pentru o fapta ilegala

d)persoana cunoaște limba română

e)cunoaște prevederile Constituției României și elemente de cultură și istorie română.

3)Dobândirea cetățeniei române prin adopție:

Copilul adoptat de cel puțin un cetățean român va dobândi cetățenia română.

Pierderea cetățeniei române:

1)Prin renunțare

2)Prin retragere (ca sancțiune): persoanele care dobândesc cetățenia română prin naștere nu pot fi
sancționate cu retragerea cetățeniei române.

Cetățenia multiplă nu este interzisă în România.

V. Izvoare de drept
Izvoarele de drept reprezintă forma exterioară de exprimare a normelor juridice.

Actele normative: documente emise de instituțiile statului în exercitarea atribuțiilor și în vederea

asigurării bunei funcționări a statului.

Actele normative:

1)Constituția: legea fundamentală în statul român, care cuprinde normele juridice cele mai importante
și cărora trebuie să li se conformeze toate celelalte acte din ierarhie.

2)Legile organice: legi create de Parlament care reglementează atribuțiile și activitatea principalelor
organe ale statului, precum și anumite domenii din viața socială .

3)Legile ordinare: legile adoptate cu majoritate simplă de către Parlament și care reglementează
domenii de importanță mai redusă ale vieții sociale.

Ordonanțele Guvernului: se adoptă de către acesta în situațiile special prevăzute de Constituție, ele
putând modifica sau înlocui legi.

Ordonanțele de urgență: se adoptă de Guvern doar în situații excepționale și în domeniile reglementate

prin legi organice.

Ordonanțele simple: se emit în toate celelalte domenii și doar în baza unei legi de abilitare emisă de
parlament.

Legislația UE are prioritate față de legislația țării. Pe lângă actele normative sunt acceptate ca izvoare de
drept și anumite obiceiuri.
VI. Raportul juridic/ de drept
Raportul juridic este o relație socială reglementată prin norme juridice și care se caracterizează prin
existența drepturilor și obligațiilor juridice.

Raportul juridic are 3 elemente: părți, conținut și obiect.

1)Părțile raportului juridic:

=Persoanele titulare de drepturi și obligații care participă la acesta.

Persoanele sunt de 2 feluri: individuale și colective.

=>Persoana individuală/subiectul de drept individual:

-omul care participă în raporturi juridice cu semenii săi;

-se mai numește și persoană fizică;

-din momentul nașterii, orice persoană fizică devine titular de drepturi și obligații;

-unele norme juridice privesc ca subiecte de drept chiar și copulul nenăscut din momentul concepției
sale.

Capacitatea unei persoane de a fi titulară de drepturi și obligații se numește capacitate juridică.

Capacitatea de exercițiu presupune și exercitarea de drepturi și asumarea de obligații.

Capacitatea de folosință eîn timp ce capacitatea de exercițiu depinde de vârsta și starea psihică a
persoanei. Astfel minorii până la 14 ani și alienații mintali nu au capacitate de exercițiu, adică nu pot
participa activ în raporturi juridice și nu își pot asuma obligații.

Minorul între 14 si 18 ani beneficiază de capacitate de exercițiu limitată, adică poate participa în
raporturi juridice doar cu încuviințarea prealabilă a tutorilor săi.

Persoanele majore au capacitate de exercițiu completa.

=> Subiectul colectiv de drept:

-persoană juridică

-creată într-un anumit scop de persoane fizice sau alte persoane juridice.

Persoana juridică se caracterizează prin faptul că poate exista doar pentru îndeplinirea scopului dorit de
creatorii ei, are un patrimoniu propriu ,o structură organizatorică proprie și propriile organe de
conducere.

Tipuri de persoane juridice: Societățile comerciale ,organizații nonprofit partide politice, culte
religioase.
2)Conținutul raportului juridic:

Constă în acțiunile sau inacțiunile la care sunt îndreptățite, respectiv obligate părțile adică conduita lor.

3)Obiectul raportului juridic:

Este format din drepturile și obligațiile juridice părților participante la raport.

! Drepturile juridice sunt de fapt posibilitățile de care beneficiază părțile raportului juridic pentru ca într-
un anumit raport cu o altă persoană să dispună de acea posibilitate, să solicite respectarea acestei
posibilități de către ceilalți participanți și să recurgă la nevoie la protecția din partea statului.

! Obligația juridică impune unui participant la raportul juridic să respecte drepturile celeilalte părți.

Obligația juridică poate consta în a da, a face sau a nu face ceva.

VII. Răspunderea juridică

Răspunderea juridică se bazează pe responsabilitate și poate fi definită drept obligația unui individ de a
suporta consecințele faptelor sale ilicite.

Răspunderea juridică poate fi de 3 tipuri:

a)Reparatorie: care constă în repararea daunei create în patrimoniul unei personae

b)Patrimonială (ex. amenda)

c)Reprezintă: care constă în obligația făptuitorului de a suporta consecințe care ii pot ingradi drepturile
si libertatea (lipsirea de libertate, confiscarea de bunuri, interdicția ocupării de funcții)

1)Principiul răspunderii cu vinovăție pentru fapta ilicită

În absența vinovăției, o persoană nu poate răspunde juridic.

Nu sunt capabili de vinovăție: alienații mintal și minorii în funcție de vârsta lor.

Încălcarea de norme juridice constituie o faptă ilicită. Tot ce nu este interzis de lege e permis.

2)Principiul răspunderii personale

O persoană răspunde doar pentru fapta proprie, cu excepția tutorilor/părinților care răspund pentru
faptele persoanelor aflate în grija lor.

3)Principiul aplicării unei singure sancțiuni pentru o singură faptă ilicită

Este însă posibilă încadrarea unei fapte ca fiind ilegală în mai multe ramuri de drept în același timp.
Astfel se pot cumula mai multe sancțiuni diferite.

4)Principiul proporționalității sancțiunii aplicate pentru o faptă ilegală

5)Principiul promptitudinii/celerității

Sancțiunea trebuie aplicată cât mai aproape în timp de producerea rezultatului faptei ilegale.

Condițiile răspunderii juridice

1)Să existe fapta ilicită

2)Să existe vinovăția făptuitorului

3)Să existe un rezultat periculos pentru societate

4)Să existe un raport cauzal între faptă și rezultat

Amnistia este o măsură adoptată de Parlament prin lege prin care pot fi dezincriminate anumite fapte,
fie pot fi scutiți de sancțiuni anumiți făptuitori.

Grațierea este un act de clemență care poate fi acordat de președintele României prin decret prin care
se înlătură răspunderea juridică de natură penală a unei persoane la cererea acesteia.

Prescrierea înseamnă stingerea dreptului autorităților statului de a trage la răspundere juridică pe o

persoană care a săvârșit o faptă ilicită după trecerea unei anumite perioade de timp numită termen de
prescripție. Acest termen se calculează în funcție de gravitatea faptei și mărimea sancțiunii.