ELEMENTE DE

DREPT CIVIL
RAPORTUL JURIDIC CIVIL

cursul 2
Temele analizate

1. Caracterele raportului juridic civil

2. Structura raportului juridic civil
3. Izvoarele raportului juridic civil
• În viaţa de zi cu zi, între persoane, fie ele fizice,
fie juridice, se stabilesc o multitudine de relaţii
sociale, unele mai importante, altele mai puţin
importante.
• Cele mai importante relaţii sociale sunt
reglementate prin intermediul normelor juridice
de drept civil, norme susceptibile de a fi apărate
şi în caz de nevoie impuse prin forţa de
constrângere a statului, astfel că devin raporturi
juridice civile.
• DEFINIŢIE: raportul juridic civil este o relaţie
socială, patrimonială sau nepatrimonială,
reglementată de norma de drept civil
• 1. Caracterele raportului juridic civil
• Raportul juridic civil se deosebeşte de celelalte relaţii stabilite în
societate care nu sunt reglementate prin intermediul unei norme
juridice, precum şi de celelalte raporturi juridice ce aparţin altor
discipline prin câteva aspecte specifice, cărora le spunem
CARACTERE.
• a). Este un raport social – pentru că se stabileşte între persoane,
fie subiecte individuale – persoanele fizice, fie subiecte colective –
persoanele juridice
• b).Este un raport voliţional - pentru că este reglementat de o
normă juridică care exprimă voinţa statului, iar dacă este rezultatul
încheierii unui act juridic capătă un dublu caracter voliţional, pentru
că exprimă şi voinţa autorului sau, după caz, voinţa autorilor actului
juridic.
• În acest din urmă caz, spunem că raportul juridic are un dublu
caracter voliţional pentru că peste voinţa statului exprimată în
norma juridică se suprapune voinţa părţii sau acordul de voinţe al
părţilor care au încheiat actul juridic cu respectarea normei juridice
• Caracterul dublul voliţional al raportului
juridic civil lipseşte atunci când ia naştere
din fapte juridice (evenimente sau acţiuni
omeneşti săvârşite fără intenţia de a
produce efecte juridice, deci de a naştere
un raport juridic)
• c). Presupune egalitatea juridică a
părţilor – niciuna dintre părţi nu este
subordonată celeilalte, cum se întâmplă
spre exemplu în cazul raporturilor juridice
de drept administrativ
• 2. Structura raportului juridic civil
• Ca relaţie socială, raportul juridic civil are mai multe
elemente componente:
- subiectele (sau părţile) – acestea fiind persoanele fizice
sau juridice titulare ale drepturilor subiective civile sau
ale obligaţiilor civile;
- conţinutul – compus din totalitatea drepturilor subiective
civile şi din obligaţiile civile corelative pe care le au
părţile;
- obiectul – conduita părţilor, respectiv acţiunile la care
sunt îndreptăţite şi obligaţiile pe care sunt ţinute să le
onoreze.
• 2.1 Subiectele (sau părţile) raportului juridic civil
• Doar oamenii pot să aibă calitatea de subiecte (părţi) de
drept civil, pentru că prin intermediul normelor juridice
doar conduita acestora poate să fie reglementată
• Subiecte în cadrul raporturilor juridice civile pot să fie
persoanele fizice, acestea fiind subiectele individuale de
drept civil sau persoanele juridice, acestea fiind
subiectele colective de drept civil
• Prin subiect al raportului juridic civil se înţelege
calitatea persoanelor de a fi titulare de drepturi şi
obligaţii civile – persoana care dobândeşte drepturi
subiective civile ce intră în conţinutul raportului juridic civil
se numeşte subiect activ, iar persoana căreia îi revin
obligaţii civile se numeşte subiect pasiv
• Calitatea de subiecte active şi pasive capătă în cazul
unor raporturi juridice civile formulări specifice, astfel:
 - dacă raportul juridic este unul obligaţional, subiectul
activ se numeşte creditor, iar subiectul pasiv debitor;
 - dacă raporturile juridice se nasc din contracte,
denumirile de subiect activ şi subiect pasiv se
particularizează, astfel: în cazul contractelor de vânzare
cumpărare părţile se numesc vânzător şi cumpărător,
în cazul contractelor de întreţinere întreţinut şi
întreţinător, în cazul contractelor de depozit deponent
şi depozitar, în cazul contractelor de locaţiune locator şi
locatar ş.a.
• În cazul multor raporturi juridice civile fiecare parte
poate să fie în acelaşi timp subiect activ şi subiect
pasiv, spre exemplu în cazul contractului de vânzare-
cumpărare, vânzătorul este subiect activ în legătură cu
dreptul de a pretinde plata preţului, dar şi subiect pasiv
pentru obligaţia de preda bunul vândut, iar cumpărătorul
este subiect activ în privinţa dreptului de a pretinde
transmiterea dreptului de proprietate şi posesia bunului
şi subiect pasiv sub aspectul obligaţiei de a plăti preţul
convenit
• a). Categoriile de subiecte de drept civil
• Există două categorii de subiecte de drept civil, subiectele
individuale – persoanele fizice şi subiectele colective – persoanele
juridice
• a.1). Subiectele individuale de drept civil -
persoanele fizice
• Prin persoană fizică se înţelege omul în calitate de titular de
drepturi şi obligaţii
• Este suficient ca fiinţa umană să existe pentru a fi considerată
subiect de drepturi şi obligaţii, deci subiect de drept civil
• Calitatea de subiect de drept civil este exprimată prin noţiunea de
CAPACITATE CIVILĂ – care are două elemente – capacitatea de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu

 Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă de

a avea drepturi şi obligaţii civile (art.34 Cod civil) – motiv pentru care
nicio persoană nu poate să fie lipsită de capacitatea civilă de
folosinţă – cu excepţia unor îngrădiri care sunt admise limitativ în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege
• Capacitatea de folosinţă începe potrivit art.34
din Codul civil la naşterea persoanei fizice, dar
posibilitatea de a dobândi drepturi civile este
recunoscută în favoarea copilului de art.36 din
Codul civil chiar de la data concepţiei, însă
numai dacă de naşte viu.
• Capacitatea de folosinţă încetează potrivit
art.35 din Codul civil la data morţii fizic constată,
iar în cazul persoanelor dispărute la data
prezumată printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă (art.52 al.1 Cod civil)
 Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi
drepturi civile şi de asuma obligaţii civile prin încheierea de acte
juridice (art.37 Cod civil)
• Prin raportare la capacitatea de exerciţiu distingem trei categorii de
persoane fizice:
- persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, categorie din care
fac parte minorul până la 14 ani şi interzisul judecătoresc, care:
- pot să încheie acte juridice doar prin intermediul
reprezentanţilor legali (părinţii sau tutorii);
- pot să încheie singuri actele prevăzute expres de lege,
precum şi acte de conservare şi de dispoziţie de mică valoare,
cu caracter curent (art.43 Cod civil)
- persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, categorie din
care fac parte minorii între 14 şi 18 ani, care:
- pot să încheie acte juridice cu încuviinţarea reprezentanţilor
legali, iar în cazurile prevăzute de lege şi cu autorizarea
instanţei de tutelă;
- pot şi să încheie singuri acte juridice de conservare şi acte de
administrare care nu îi prejudiciază, precum şi acte de
dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent (art.41 Cod civil)
 - persoanele cu capacitate de exerciţiu
deplină, categorie din care fac parte persoanele
cu vârsta de peste 18 ani.
• Capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice
în anumite cazuri speciale:
 minorul de 16 ani care se căsătoreşte
dobândeşte prin căsătorie o capacitate de
exerciţiu deplină, iar dacă este anulată căsătoria
minorul care a fost de bună-credinţă la încheiere
păstrează capacitatea deplină de exerciţiu
(art.39 Cod civil);
 pentru motive temeinice, instanţa de judecată
poate să recunoască minorului care a împlinit 16
ani o capacitate deplină de exerciţiu anticipată
(art.40 Cod civil)
• a.2). Subiectele colective de drept civil - persoanele
juridice
• Persoana juridică este entitatea, colectivul de
oameni care a îndeplinit condiţiile prevăzute de lege,
astfel că poate să fie titulară de drepturi şi obligaţii
civile
• Condiţiile cerute de lege (art.187 Cod civil) pentru a avea
calitatea de persoană juridică sunt următoarele:
 - să existe o organizare de sine stătătoare;
 - să existenţe un patrimoniu propriu afectat realizării unui
anumit scop;
 - scopul urmărit prin înfiinţare să fie unul licit şi moral, în
acord cu interesul general al societăţii.
• Categoriile de persoane juridice:
- persoanele juridice de drept public – care se pot
înfiinţa prin lege, prin acte ale administraţiei
publice centrale sau locale în cazurile prevăzute
de lege sau prin alte modalităţi prevăzute de
lege;
- persoanele juridice de drept privat – care se
înfiinţează în formele prevăzute de lege
Capacitatea civilă a persoanelor juridice
Capacitatea civilă a persoanelor juridice conţine
două elemente - capacitatea de folosinţă şi
capacitatea de exerciţiu
 Capacitatea de folosinţă - constând în aptitudinea de
a avea drepturi şi obligaţii civile - se dobândeşte de la:
- data înregistrării - pentru persoanele juridice care
sunt supuse înregistrării în registrele oficiale (art.205 al.1
Cod civil);
- data actului de înfiinţare al organului competent - în
cazul autorităţilor şi instituţiilor publice, unităţilor
administrativ teritoriale sau operatorilor economici care
se constituie de către stat sau de către autorităţile
administrativ-teritoriale (art.205 al.2 cu trimitere la
art.194 Cod civil);
- data autorizării constituirii - pentru persoanele în
cazul cărora actul de înfiinţare este supus autorizării
(art.205 al.2 cu trimitere la art.194 Cod civil);
- data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de
lege (art.205 al.2 Cod civil).
 Capacitatea de exerciţiu – constând în
aptitudinea persoanei juridice de a
dobândii drepturi civile şi de a-şi
asuma obligaţii civile prin încheierea de
acte juridice civile – este exercitată de la
data constituirii prin organele de
administrare, acestea putând să fie
persoane fizice sau juridice care prin lege,
prin actul de constituire sau prin statut
sunt desemnate să acţioneze în raporturile
cu terţii în numele şi pe seama persoanei
juridice (art.209 Cod civil)
• Funcţionarea persoanei juridice
• Funcţionarea persoanei juridice prezintă interes sub
aspectul efectelor juridice pe care le produc actele pe
care le emit organele sale
 - în interiorul persoanei juridice, hotărârile şi deciziile
pe care le iau organele de conducere sau de
administrare în cadrul prevăzut de legislaţia în vigoare
sau în condiţiile prevăzute în statut ori în actul de
constituire sunt obligatorii pentru tot colectivul, inclusiv
pentru persoanele care nu au participat la vot sau care
au votat împotrivă (art.212 al.1 Cod civil);
 - în raporturile cu terţii, hotărârile şi deciziile ce au
fost luate cu respectarea legii, statutului sau actului de
constituire produc efecte doar de la data publicării, în
afara cazurilor în care se face dovada că aceste
persoane le-au cunoscut pe altă cale (art.212 al.2 Cod
civil).
• Reorganizarea persoanei juridice
• Reorganizarea este operaţiunea juridică în care sunt
implicate una sau mai multe persoane juridice, care
are ca efect înfiinţarea, modificarea sau încetarea
acestora (art.232 Cod civil)
• Modurile de reorganizare ale persoanei juridice sunt
următoarele:
 prin fuziune (art.234-235 Cod civil), care poate să fie:
- prin absorbţia unei persoane juridice de către o
altă persoană juridică – caz în care are loc un
transfer de drepturi şi obligaţii civile de la persoana
juridică absorbită la persoana juridică absorbantă;
- prin contopirea a două sau mai multor persoane
juridice, care are ca rezultat naşterea unei noi
persoane juridice - caz în care are loc un transfer de
drepturi şi obligaţii de la persoanele juridice ce au
fuzionat la noua persoană juridică care a rezultat;
 prin divizare (art.236-237 Cod civil), care poate să fie:
- totală – caz în care are loc o împărţire, urmată de
un transfer al întregului patrimoniu al unei persoane
juridice către două sau mai multe persoane juridice
care există sau care iau naştere urmare divizării;
- parţială – caz în care are loc o desprindere a unei
părţi din patrimoniul unei persoane juridice care
continuă să existe, urmată de un transfer al părţii
desprinse către două sau mai multe persoane
juridice care există sau care se înfiinţează;
 prin transformare – caz în care o persoană juridică îşi
încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea în locul
său a unei alte persoane juridice către care se transferă
toate drepturile şi obligaţiile
• b). Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
• Raporturile juridice civile sunt de două feluri, simple şi cu pluralitate
de subiecte
 Raporturile juridice civile simple au doi subiecţi – subiectul activ,
respectiv persoana care dobândeşte sau care deţine dreptul civil
care face parte din conţinutul raportului juridic şi subiectul pasiv,
respectiv persoana căreia îi revine o obligaţie care intră în conţinutul
raportului juridic.
 Raporturile juridice civile cu pluralitate de subiecte iau naştere
între mai multe subiecte – cazuri în care:
- pluralitatea poate să fie activă, dacă două sau mai multe
subiecte deţin acelaşi drept ce intră în conţinutul unui raport juridic
civil;
- pluralitatea poate să fie pasivă, dacă aceeaşi obligaţie ce
intră în conţinutul unui raport juridic revine la două sau mai multe
subiecte;
- pluralitatea poate să fie mixtă, dacă în cadrul aceluiaşi
raport juridic există mai multe subiecte active şi pasive
• Pluralitatea de subiecte în cadrul unor raporturi juridice civile
• b.1). Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor juridice civile
nepatrimoniale – nu există în cazul subiectelor active, care întotdeauna
sunt determinate (cunoscute), cu unele excepţii cum ar fi raporturile juridice
care presupun un drept de creaţie intelectuală în caz de coautorat – există
în cazul subiectelor pasive şi constă în totalitatea celorlalte subiecte, care
întotdeauna sunt nedeterminate (necunoscute).
• b.2). Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor juridice patrimoniale
• În aceste cazuri trebuie făcută distincţia între raporturile juridice care au în
conţinut drepturi reale şi cele care au drepturi de creanţă.
• b.2.1). Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor juridice care au în
conţinut drepturi reale (raporturile juridice reale)
• Pluralitate de subiecte poate să existe atât în cazul subiectelor active, cât
mai ales în cazul subiectelor pasive.
 În cazul subiectelor active, care întotdeauna sunt cunoscute, dreptul real
poate să aibă ca titular o singură persoană, situaţie în care proprietatea
este exclusivă sau mai multe persoane, situaţie în care proprietatea este
comună şi îmbracă mai multe forme:
- coproprietatea, pentru ipoteza în care mai multe persoane numite
coproprietari deţin în proprietate acelaşi bun, dreptul de proprietate
revenindu-le sub forma unor cotele-părţi ideale şi abstracte;
- indiviziunea, pentru ipoteza în care mai multe persoane nu deţin un
bun determinat, ci o universalitate de bunuri, drepturile de proprietate fiind
deţinute tot sub forma unor cote-părţi ideale şi abstracte;
 - devălmăşia, pentru ipoteza în care acelaşi bun este deţinut de mai
multe persoane, însă fără ca dreptul lor de proprietate să le revină sub
forma unor cote-părţi ideale şi abstracte, ci în comun.
 În cazul subiectelor pasive, care întotdeauna sunt necunoscute
(nedeterminate), grupul acestora fiind alcătuit din restul persoanelor ce nu
sunt titulare ale unui drept real, revenindu-le obligaţia negativă de a nu
tulbura subiectele active în exercitarea atributelor pe care le presupun
drepturile lor.
• b.2.2). Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor juridice care au în
conţinut drepturi de creanţă (raporturile juridice obligaţionale)
• Pluralitatea de subiecte poate să fie în cazul acestor raporturi juridice activă,
pasivă şi mixtă
 Pluralitatea activă este prezentă în cazul acelor raporturi juridice
obligaţionale în care există mai multe subiecte active – creditori – şi un
singur subiect pasiv – debitor.
 Pluralitatea pasivă este prezentă în cazul raporturilor juridice obligaţionale
în care există mai multe subiecte pasive – debitori – şi un singur subiect
activ – creditor.
 Pluralitatea mixtă este prezentă în cazul raporturilor juridice
obligaţionale în care există mai multe subiecte active – creditori – şi
mai multe subiecte pasive – debitori.

• Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor juridice

obligaţionale mai cunoaşte şi trei forme:
 pluralitate în cazul obligaţiilor divizibile (sau conjuncte), cazuri
în care pot să existe mai mulţi creditori şi debitori în legătură cu
aceeaşi creanţă, respectiv datorie (art.1422 Cod civil):
– dacă pluralitatea este activă, creditorii urmăresc acelaşi
debitor şi nu pot să îi ceară decât plata părţii din creanţă care li se
cuvine;
- dacă pluralitatea este pasivă, un singur creditor urmăreşte
mai mulţi debitori, care nu pot să fie ţinuţi la plată decât pentru
partea de creanţă ce le revine;
- dacă pluralitatea este mixtă, mai mulţi creditori urmăresc
mai mulţi debitori în legătură cu aceeaşi creanţă, fiecare creditor nu
poate să urmărească pe fiecare debitor decât pentru partea de
creanţă ce îi revine şi fiecare debitor nu este ţinut la plată decât
pentru partea sa de datorie.
 pluralitate în cazul obligaţiilor solidare, cazuri în care pot să
existe mai mulţi creditori şi debitori în legătură cu aceeaşi creanţă,
respectiv datorie, pe care pot să o urmărească în întregime
(art.1434 şi 1443 Cod civil):
- dacă pluralitatea este activă (solidaritate activă), oricare
dintre creditori poate să îi ceară debitorului plata întregii datorii, iar
plata făcută unui singur creditor îl liberează pe debitor de obligaţia
pe care o are faţă de ceilalţi creditori, creditorului care a încasat
întreaga datorie revenindu-i obligaţia de a împărţii suma cu ceilalţi
creditori (o astfel de obligaţie solidară se poate naşte dintr-o
convenţie a părţilor sau dintr-un testament);
- dacă pluralitatea este pasivă (solidaritate pasivă),
creditorul poate să îi ceară oricărui debitor plata întregii datorii, iar
plata făcută de unul dintre debitori îi liberează pe toţi ceilalţi
codebitori, după care debitorul ce a făcut plata are dreptul să se
îndrepte împotriva celorlalţi codebitori pentru a le pretinde plata
părţii care le revenea din datorie (solidaritatea pasivă se poate
naşte din convenţia părţilor sau din testament, dar şi din lege);
 pluralitatea în cazul obligaţiilor indivizibile, cazuri în care
datorită convenţiei părţilor ori naturii sale obligaţia nu se poate
împărţi între subiectele active şi pasive, fiecare creditor putând să
ceară plata întregii prestaţii şi fiecare debitor fiind de asemenea
obligat la plata întregii prestaţii (art.1424 şi 1425 Cod civil).
c). Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
Precizări prealabile:
 - schimbarea subiectelor este posibilă doar în cazul raporturilor
juridice civile patrimoniale, nu şi în cazul raporturilor juridice
nepatrimoniale, pentru că în cazul acestora subiectele active sunt
titularele unor drepturi netransmisibile;
 - în cazul raporturilor juridice civile care conţin drepturi reale nu se
pot schimba decât subiectele active, pentru că subiectele pasive
sunt întotdeauna nedeterminate, necunoscute.
• Schimbarea subiectelor în cazul raporturilor juridice care
conţin drepturi de creanţă
 Schimbarea subiectelor active (creditorului) se poate face prin:
• - cesiune de creanţă, act juridic prin care un creditor (cedent)
transmite creanţa pe care o are unei terţe persoane (cesionar) care
îi ia locul, devenind astfel noul creditor al debitorului (debitor cedat) -
art.1566 Cod civil;
• - subrogaţie, operaţiunea prin care în temeiul unei convenţii –
subrogaţie convenţională – sau în temeiul unei dispoziţii legale –
subrogaţie legală – o persoană (solvens) plăteşte în locul unui
debitor datoria pe care o are faţă de o altă persoană (creditor -
accipiens), subrogându-se astfel în drepturile creditorului - art.1593
Cod civil;
• - novaţia de creditori, operaţiunea prin care ca efect al unui nou
contract un alt creditor este substituit celui iniţial, faţă de care
debitorul este liberat, stingându-se astfel obligaţia veche - art.1609
al.3 Cod civil.
 Schimbarea subiectelor pasive (debitorului) se poate face prin:
• - novaţia de debitori - este operaţiunea prin care un debitor nou îl
înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat în acest mod, stingându-se
astfel obligaţia iniţială - art.1609 al.2 Cod civil;
• - stipulaţia pentru altul – este contractul în favoarea unei terţe
persoane, prin care una dintre părţi (stipulant) convine cu cealaltă
parte (promitent) ca acesta să execute o prestaţie în folosul unei
terţe persoane, pe care nu o reprezintă şi care nu participă la
încheierea contractului (terţ beneficiar), aceasta din urmă dobândind
în acest fel dreptul de a cere executarea direct de la promitent -
art.1284 şi urm. Cod civil;
• - preluarea datoriei - este operaţiunea prin care debitorul
transmite unei alte persoane (noul debitor) obligaţia sa de a plăti o
sumă de bani sau de a executa o prestaţie, fie în cadrul unui
contract pe care îl încheie cu noul debitor, care dacă este acceptat
de către creditor are ca efect înlocuirea şi liberarea vechiului
debitor, fie în cadrul unui contract pe care îl încheie creditorul cu
noul debitor, ce va avea un efect asemănător - art.1599, 1600 şi
art.1605 Cod civil
• 2.2 Conţinutul raportului juridic
• Prin conţinutul raportului juridic se înţelege totalitatea
drepturilor subiective civile şi obligaţiilor civile pe care le au
subiectele
• Precizări:
 - nu există drept subiectiv civil fără o obligaţie civilă corelativă;
 - conţinutul drepturilor subiective civile determină şi conţinutul
obligaţiilor civile şi invers.
• a). Dreptul subiectiv civil
• Este posibilitatea recunoscută de lege subiectelor active –
persoane fizice sau persoane juridice – de a avea o anumită
conduită fără concursul unor alte persoane şi de a pretinde
subiectelor pasive să aibă la rândul lor o anumită conduită,
respectiv să dea, să facă sau să nu facă ceva, putând în caz de
nevoie să apeleze la forţa de constrângere a statului pentru a le
obliga la conformare
• Clasificarea drepturilor subiective civile
• a). După gradul de opozabilitate, există:
• 1. Drepturi absolute – acele drepturi civile în temeiul
cărora titularii pot să aibă o anumită conduită fără a avea
nevoie de concursul altora, tuturor celorlalte persoane
revenindu-le obligaţia generală şi negativă de a nu face
nimic prin care să le împiedice exercitarea
- trăsături caracteristice: - subiectele active sunt întotdeauna
determinate, pe când subiectele
pasive sunt nedeterminate;
- sunt opozabile erga omnes (tuturor);
- obligaţia corelativă constă în a nu
face nimic prin care să li le aducă
atingere.
- categorii de drepturi absolute: drepturile nepatrimoniale şi
drepturile reale
• 2. Drepturi relative – acele drepturi în temeiul cărora
subiectele active pot să le pretindă subiectelor pasive să
dea, să facă sau să nu facă ceva
- trăsături caracteristice: - subiectele active şi subiectele pasive
sunt întotdeauna determinate;
- sunt opozabile numai subiectelor
pasive;
- obligaţia corelativă poate să fie atât
una pozitivă, respectiv de a da sau de
a face, cât şi una negativă, de a nu
face.
- categorii de drepturi relative: drepturile de creanţă.
• b). După natura conţinutului lor, există:
• 1. Drepturi patrimoniale – respectiv acele drepturi al
căror conţinut poate să fie evaluat pecuniar
• Din această categorie fac parte drepturile reale şi
drepturile de creanţă
 Drepturi reale sunt acele drepturi în temeiul cărora
subiectele active pot să îşi exercite atributele în mod
direct şi nemijlocit, fără intervenţia altor persoane
- trăsături caracteristice: - subiectele active sunt întotdeauna
determinate, iar subiectele pasive
nedeterminate;
- sunt opozabile erga omnes - tuturor;
- obligaţia corelativă constă în
abţinerea subiectelor pasive de la a
face ceva prin care să le aducă
atingere.
- categorii de drepturi reale: dreptul de proprietate şi
dezmembrămintele acestuia ş.a.
 Drepturi de creanţă sunt acele drepturi în virtutea
cărora subiectele active (numite creditori) pot să le
pretindă subiectelor pasive (numite debitori) să aibă o
conduită sub forma de a da, a face sau de nu a face
ceva
- trăsături caracteristice: - subiectele active şi subiectele pasive
sunt întotdeauna determinate;
- sunt opozabile doar subiectelor
pasive;
- obligaţia corelativă poate să fie atât
una pozitivă, respectiv de a da sau de
a face, cât şi una negativă, de a nu
face.
- categorii de drepturi de creanţă: drepturile care se nasc din
acte juridice sau fapte juridice cauzatoare de prejudicii
• 2. Drepturi nepatrimoniale – acele drepturi al căror
conţinut nu poate să fie evaluat pecuniar, fiind strâns
legate de titularii lor
• Din această categorie fac parte:
 - drepturile care au legătură cu existenţa şi
integritatea fizică şi morală a unei persoane – dreptul
la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la onoare şi reputaţie
ş.a.
 - drepturile care privesc identificarea unei persoane
– dreptul la nume, dreptul la un domiciliu, dreptul la
starea civilă ş.a.
 - drepturile de creaţie intelectuală, dacă nu sunt
patrimoniale, cum ar fi dreptul de autor, dreptul de
inventator
- trăsături caracteristice: - subiectele active sunt întotdeauna
determinate;
- sunt opozabile erga omnes (tuturor);
- nu pot să fie transmise altor
persoane.
• c). După corelaţia dintre ele, există:
• 1. Drepturi principale – acelea care au o existenţă de
sine stătătoare – naşterea, valabilitatea şi stingerea lor
nedepinzând de existenţa unui alt drept
• Din această categorie fac parte:
 - drepturile nepatrimoniale;
 - dreptul de proprietate, cu formele publică şi privată;
 - dezmembrămintele dreptului de proprietate privată:
dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie,
dreptul de servitute şi dreptul de superficie;
 - drepturile reale principale care se constituie pe
temeiul dreptului de proprietate privată al statului şi
al unităţilor administrativ teritoriale: drepturile reale
de folosinţă (drepturile constituite în baza Decretului-lege
nr.61/1990 şi Legii nr.18/1991) şi drepturile reale de
concesiune;
 - drepturile reale principale constituite pe temeiul
dreptului de proprietate publică: dreptul real de
administrare al regiilor autonome şi instituţiilor publice
asupra bunurilor din domeniul public, dreptul real de
concesiune asupra bunurilor din domeniul public şi
dreptul real de folosinţă gratuită al persoanelor juridice
de utilitate publică asupra imobilelor din domeniul public.
• 2. Drepturi reale accesorii – acelea care nu au o
prezenţă de sine stătătoare, existând pe lângă un drept
de creanţă pe care îl garantează:
 - dreptul de ipotecă – garanţia oferită de un debitor
creditorului că îl va despăgubi din valoarea unui bun
imobil, cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar găsi;
 - dreptul de gaj – dreptul recunoscut de un debitor
asupra unui bun mobil în baza căruia creditorul poate, fie
să îl reţină, cu aprobarea unei instanţe de judecată, fie să
se îndestuleze cu preferinţă în faţa altor creditori din
preţul obţinut prin valorificarea lui;
 - privilegiile – sunt preferinţe acordate de lege unui
creditor în considerarea creanţei sale pentru a obţine
plata unei datorii înaintea celorlalţi creditori, chiar şi
ipotecari;
 - dreptul de retenţie – care constă în posibilitatea pe
care o are cel care este dator să restituie un bun, de a-l
reţine cât timp cel care îl solicită nu îşi onorează la rândul
lui obligaţia ce îi revine din acelaşi raport juridic sau nu îl
despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care
le-a făcut cu bunul
• d). După siguranţa oferită titularului, există:
• 1. Drepturi pure şi simple – acele drepturi care conferă
deplină siguranţă titularului deoarece produc efecte
juridice imediat după ce iau naştere, în mod direct şi
definitiv, fără a depinde de vreo împrejurare viitoare (ex.
drepturile care se nasc din donaţii)
• 2. Drepturi afectate de modalităţi – acele drepturi care
nu oferă titularului deplină siguranţă deoarece
exercitarea lor depinde de un eveniment viitor, cum ar fi
un termen sau o condiţie
• b). Obligaţiile civile
• Obligaţiile civile sunt îndatoriri care revin subiectelor
pasive ale raporturilor juridice civile, în sensul de a
avea o anumită conduită corespunzătoare unor
drepturi subiective civile, care poate să constea în a
da, a face sau a nu face ceva, care în caz de nevoie
poate să fie impusă prin forţa de constrângere a
statului
• Clasificarea obligaţiilor civile
• 1). După obiectul lor, există:
• 1.1 - obligaţii de a da – respectiv de a constitui sau de a
transmite un drept real (ATENŢIE - nu de a preda un
bun, o sumă de bani);
- obligaţii de a face – respectiv de a executa o
lucrare sau de a presta un serviciu;
- obligaţii de a nu face – respectiv de abţinere de la
ceva
• 1.2 - obligaţii pozitive – care presupun o acţiune, cum
sunt obligaţiile de a da şi de a face;
- obligaţii negative – care presupun o abţinere de la
acţiune, cum sunt obligaţiile de a nu face.
1.3 - obligaţii de rezultat – în cazul cărora debitorul se
obligă la obţinerea unui rezultat determinat;
- obligaţii de diligenţă – în cazul cărora debitorul
nu se obligă decât să depună toată diligenţele
necesare pentru a obţine un rezultat dorit, însă fără
ca să se oblige să şi garanteze obţinerea acestuia
2). După opozabilitatea lor, există:
- obligaţii obişnuite – care revin doar debitorului în
legătură cu care s-au născut;
• - obligaţii reale (propter rem) – care sunt accesorii unui
drept real – în realitate sunt sarcini reale ce revin
titularului unui drept real din lege sau din convenţia
părţilor (ex. obligaţia proprietarilor de terenuri care este
prevăzută în art.74 din Legea fondului funciar nr.1/1991
de a le cultiva şi de a lua măsuri de protecţie a solului);
• - obligaţii opozabile terţilor (scripte în rem) – care
sunt atât de strâns legate de posesia unui bun încât
titularul unui drept nu poate să se bucure de acesta
decât dacă respectă o astfel de obligaţie (ex. obligaţia
cumpărătorului care dobândeşte un bun imobil în
legătură cu care vânzătorul a încheiat deja un contract
de închiriere de a respecta drepturile chiriaşului, chiar
dacă nu a participat la încheierea acestuia)
• 3). După sancţiunea care asigură respectarea
obligaţiilor, există:
• - obligaţii perfecte – acelea a căror executare este
garantată prin forţa de constrângere a statului;
• - obligaţii imperfecte (naturale) – acelea a căror
executare nu se poate obţine apelând la forţa de
constrângere a statului, dar în măsura în care au fost
executate de bunăvoie de către debitor acesta nu mai
poate să pretindă restituirea prestaţiilor făcute
• 2.3 Obiectul raportului juridic civil
• Obiectul raportului juridic civil este reprezentat de
conduita subiectelor – respectiv de acţiunea sau
inacţiunea la care sunt îndreptăţite subiectele active
şi ţinute subiectele pasive
• Spre EXEMPLU: în cazul unor raporturi juridice civile de
întreţinere (cele care izvorăsc dintr-un contract de
întreţinere) conţinutul lor este dat de dreptul persoanei
întreţinute la a primi întreţinere şi din obligaţia corelativă
a întreţinătorului de a presta întreţinerea, iar obiectul lor
constă în actele prin care este prestată efectiv
întreţinerea.
• 3. Izvoarele raportului juridic civil
• Norma juridică de drept civil stabileşte doar cadrul
general şi impersonal pentru raporturi juridice abstracte
de drept civil – prin urmare conduita prevăzută de norma
juridică de drept civil trebuie să se materializeze, să se
concretizeze într-un raport social care se stabileşte între
persoane ca subiecte de drept civil, pentru care se nasc
drepturi şi obligaţii civile.
• Materializarea conduitei care este prevăzută de norma
de drept civil nu se produce de la sine, ci trebuie să fie
declanşată de un fapt de care norma juridică leagă
producerea de efecte juridice, cum ar fi naşterea,
modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile
concrete
• Izvorul raportului juridic civil concret este acel fapt –
eveniment sau acţiune a omului – în legătură cu care
norma juridică civilă leagă naşterea, modificarea sau
stingerea de raporturi juridice civile concrete
• Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil concret
• a). După natura izvoarelor, există evenimente şi acţiuni
ale omului.
• 1. Evenimente (sau fapte naturale) – împrejurări care
se produc independent de voinţa omului, de care norma
juridică leagă naşterea, modificarea sau stingerea unui
raport juridic civil concret (ex. naşterea sau moartea unei
persoane care determină dobândirea, respectiv
încetarea calităţii de subiect de drept civil)
• 2. Acţiunile omeneşti – fapte voluntare de care legea leagă
naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret
• Acţiunile omeneşti pot să fie grupate în două categorii, după cum
presupun sau nu existenţa unei intenţii de a produce efecte juridice :
acţiuni care sunt săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice şi
acţiuni săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte
care se produc totuşi prin voinţa legiuitorului.
 - acţiunile săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice
sunt actele juridice civile pe care omul le încheie;
 - acţiunile săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice,
efecte care se produc totuşi prin voinţa legiuitorului, sunt
faptele voluntare:
- atât cele care se săvârşesc cu intenţie (ex. fapta de a
distruge prin loviri repetate cu un corp contondent un bun al altuia în
scop de răzbunare, deşi nu este săvârşită de făptuitor cu intenţia de
a produce efecte juridice, este totuşi o faptă ilicită săvârşită cu
intenţie, pentru care legea prevede producerea unor astfel de
efecte, respectiv obligaţia la repararea prejudiciului);
- cât şi cele care sunt săvârşite fără intenţie, cum ar fi din
neglijenţă sau din imprudenţă (ex. fapta de a distruge un bun al
altei persoane urmare modului neglijent în care făptuitorul a condus
maşina, este o faptă ilicită săvârşită fără intenţie, pentru care legea
prevede producerea unor efecte juridice, respectiv obligaţia de a
repara prejudiciul produs)
• b). după sfera de cuprindere, există fapte juridice în sens
larg şi fapte juridice în sens restrâns.
• 1. Faptele juridice în sens larg – lato sensu – din
această categorie fac parte atât evenimentele cât şi
acţiunile omeneşti săvârşite cu sau fără intenţia de a
produce efecte juridice.
• Această categorie acoperă în întregime înţelesul noţiuni
de izvor al raportului juridic concret.
• 2. Faptele juridice în sens restrâns – stricto sensu –
grupează doar evenimentele şi acţiunile omeneşti
săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice,
efecte care se produc totuşi prin voinţa legiuitorului.