REFERAT

UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE

SUCEAVA
Facultatea de stiinte economice si
administratie publica
Specializarea: Finante Banci

Materia: Drept
Tema: Raportul Juridic
Numele: X
Prenumele: Y

Studenta Anul I

2008-11-27
I Noţiunea de raport juridic (conceptul raportului juridic):

Normele juridice au rol modelator asupra conduitei umane.

Simplele fapte ale indivizilor fără ca acestea să fie ocrotite legal, nu
au semnificaţie din punct de vedere juridic, relaţiile dintre oameni
devenind relaţii juridice numai condiţionat de reglementarea lor
normativă. Neavând un scop în sine, dreptul are ca finalitate
coordonarea şi influenţarea conduitei umane în sensul interesului
general.
Normele juridice prevăd doar anumite posibilităţi, ipoteze,
situaţii generice care pentru a deveni realitate trebuie să se
concretizeze în raporturi juridice între subiecţi determinaţi,
individualizaţi, prin care aceştia urmăresc realizarea unor interese
proprii: îndestularea unor trebuinţe, coexistenţa alături de alţi
indivizi, cooperarea lor etc. Raportul juridic este un raport social,
stabilindu-se de fiecare dată între oameni.
Cele mai importante precizări, ar fii cele legate de faptul că
orice raport juridic, aceasta trebuie reglementată de o normă
juridică. Orice raport juridic este o relaţie socială dar nu orice relaţie
socială este un raport juridic. Sunt relaţii politice, religioase, de
prietenie etc., care nu sunt reglementate juridic.
Cea mai simplă definiţie a raporturilor juridice este aceea
potrivit căreia, raportul juridic este o relaţie socială
reglementată de o normă juridică. Particularităţile specifice ale
raporturilor juridice sunt: civile, penale, administrative.
O definire mai complexă a raporturilor juridice este ca o
categorie a raporturilor sociale reglementate prin norme
juridice a căror formare, modificare şi desfiinţare se produce,
de regulă, prin intervenţia unui fapt juridic şi în cadrul cărora
părţile apar ca titulare de drepturi şi obligaţii a căror
realizare este asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere
a statului.

II Premisele sau condiţiile raporturilor juridice:

Pentru ca raportul juridic sa se nască (existe) şi să se

desfăşoare trebuie să aibă anumite condiţii obligatorii, acestea fiind:
norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice.
Norma juridică reprezintă condiţia fundamentală a naşterii
unui raport juridic, este cea care determină apariţia acestuia.
Norma juridică are o contribuţie decisivă la prefigurarea raportului
juridic, întrucât ea este cea care determină conţinutul acestuia.
Norma juridică nu poate fi aplicată decât în şi prin raporturi
juridice, motiv pentru care, de cele mai multe ori, raporturile juridice
sau fost calificate ca norme juridice în acţiune. În mod normal,
norma precede raportul juridic. Cum bine s-a remarcat în literatura
juridică există norme juridice a căror realizare nu implică apariţia de
raporturi juridice, cum este cazul normelor prohibitive. Acestea
generează raporturi juridice doar atunci când sunt încălcate

2
prescripţiile lor. Respectarea normelor privitoare la libertatea de
asociere, a dreptului la viaţa intimă, familiară şi privată, a libertăţii
de exprimare, a dreptului la informaţie, la învăţătură etc. – se
realizează fără producerea unor raporturi juridice. Raporturile
juridice iau însă naştere atunci când normele juridice sunt încălcate.

III Trăsăturile raporturilor juridice şi definiţia

acestora:

1) Caracterul social al raporturilor juridice

În orice ramură a dreptului raportul juridic are un caracter
social, în sensul că se stabileşte de fiecare dată numai între
oameni. Faptul că prin reglementarea sa juridică relaţia dintre
oameni nu îşi pierde trăsătura sa socială, iar apoi faptul că norma de
drept se adresează numai indivizilor, conduitei acestora în calitatea
lor de fiinţe social, dotate cu raţiune. Din punct de vedere al
subiecţilor raporturilor juridice, aceste relaţii sociale se pot stabili
între subiecţi individuali sau între persoane juridice.
2) Caracterul voliţional al raportului juridic
El se referă la faptul că, întotdeauna el este un raport de
voinţă. Faptul că raportul juridic este un raport voliţional pe de
o parte, împrejurarea că el este guvernat de voinţa statală
exprimată în norme juridice, iar pe de altă parte, de voinţa
subiecţilor participanţi la acest raport juridic. Caracterul dublu
voliţional al raporturilor juridice nu trebuie a fi confundat cu
caracterul bilateral sau contractual al unor categorii de raporturi
juridice concrete, în care apar părţi cu interese contrare. Corelaţia
care se stabileşte între voinţa generală şi cea individuală prezintă
particularităţi specifice raportate la ramura de drept în care acestea
fiinţează.
3) Raportul juridic este un raport valoric
Prin el îşi găsesc concretizarea valorile esenţiale ale societăţii
care l-a generat. În conţinutul raporturilor juridice descifrăm
valorile ocrotite de legiuitor: viaţa şi sănătatea individului,
proprietatea, inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei, alte
libertăţii şi drepturi fundamentale ale omului, ş.a.m.d.
4) Raportul juridic este un raport de suprastructură
Raportul de suprastructură este prezent în toate domeniile
vieţii economice, politice ,administrative, de familie etc. Raporturile
juridice intră în compoziţia suprastructurii juridice şi influenţează
şi sunt la rândul lor influenţate, de celelalte categorii de raporturi
sociale (materiale sau ideologice). Raporturile juridice pot
influenţa dezvoltarea socială în măsura în care reglementarea
normativă corespunde realităţilor sociale şi totodată ele pot deveni
o frână atunci când, sunt în dezacord de conţinut cu acestea.
Raporturile juridice au un caracter ideologic (nematerial)

3
întrucât trec prin conştiinţa indivizilor, depind de voinţa acestora;
aparţinând conţinutului de idee al suprastructurii sociale.
5) Raportul juridic este o categorie istorică
Pe durata istoriei adică in fiecare epoca istorică sau generat
raporturi juridice proprii, cu o fizionomie distinctă, atât în ceea
ce privesc subiecţii, drepturile şi obligaţiile acestor cât şi faptele
evaluate din punct de vedere juridic. În dreptul roman, sclavul era
considerat din punct de vedere juridic ca şi un lucru, un bun,
stăpânul putând dispune de acesta; adică putea fii vândut, ucis. Ei
neavând dreptul să întemeieze o familie, să apeleze la justiţie, ori să
dobândească averi. În epoca feudală, nobilimea avea drepturi mai
limitate asupra ţăranilor iobagi, nemaiavând drept de viaţă şi de
moarte asupra lor, dar îşi păstrau suficiente prerogative asupra
acestora. În dreptul burghez în schimb – prevedea egalitatea în faţa
legii, principiul autonomiei de voinţă, etc. Fiecare etapă istorică este
caracterizată de un anumit tip de raporturi juridic.
În concluzie caracteristicile raporturilor juridice sunt
raporturi sociale, voliţionale, istorice, reglementate de norme
juridice. Subiecţii au un caracter de titulari de drepturi şi
obligaţii.
IV Structura sau elementele raporturilor juridice:

Raporturile juridice sunt alcătuite structural, şi anume: din

subiecte, conţinut şi obiect.

1) Subiectele raporturilor juridice

A) Noţiuni generale
Din raportul juridic reiese un caracter social al acestuia, din
care subiectele lui pot fi oamenii luaţi fie individual, fie organizat.
Prin subiect de drept înţelegem titularul unui drept, iar prin
personalitate juridică, aptitudinea persoanei, recunoscută de
dreptul obiectiv, de a fi titular de activ sau pasiv de drepturi. In
sensul juridic prin persoană este desemnată orice entitate ce poate
avea drepturi, ori care îşi poate asuma obligaţii sau funcţiuni
juridice. Cel puţin două persoane pot fi subiecţii existenţei unui
raport juridic; el pot fii persoane fizice sau juridice. Ele mai pot
fii titulari de drepturi şi obligaţii
B) Clasificarea subiectelor de drept
Subiectele raporturilor juridice (fie ele individuale sau
colective) se clasifică după:
- după natura conţinutului - deosebim subiectul activ
(creditorul) şi subiectul pasiv (debitorul). În dreptul civil sunt
titularul dreptului şi titularul obligaţiei. În dreptul penal
subiectul activ se numeşte: făptuitor, învinuit, inculpat sau
condamnat ; iar subiectul pasiv se numeşte: parte vătămată,
parte civilă, victimă etc.
- după numărul subiectelor – în funcţie de raportul juridic
creat se distinge subiectul unic şi colectiv.

4
 - după prezenţa condiţiilor necesare – pentru realizarea
unui anumit tip de raporturi juridice, subiecţii pot fi clasificaţi
(militar, funcţionar, persoană fizică, gestionar) şi subiecte
necalificate.
a) Subiectul individual de drept
Persoana fizică - ea trebuie să aibă capacitate juridică
(capacitatea juridică este aptitudinea generală şi abstractă de a
participa la un raport juridic; având anumite drepturi şi obligaţii).
Capacitatea judiciară este generală (este aptitudinea
cetăţenilor de a avea drepturi şi obligaţii juridice)şi specială
(reprezintă posibilitatea unor persoane de a intra în anumite
raporturi juridice, ca urmare a unei calităţi pe care o au acestea). În
general capacitatea juridică este unică.
Capacitatea de folosinţă – se înţelege capacitatea de
a avea drepturi şi obligaţii; ea începe la naşterea persoanei şi
încetează odată cu moarte ei.
Capacitatea de exerciţiu – este capacitatea
persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile,
săvârşind acte juridice. Însă capacitatea de exerciţiu deplină se
dobândeşte odată cu împlinirea vârstei de 18 ani (persoana devine
majoră). Până la 14 ani minorul şi cel pus sub interdicţie nu are
capacitate de exerciţiu; După împlinirea vârstei de 14 ani minorul se
bucură de capacitate de exerciţiu restrânsă; Minorul înainte de
îndeplinirea vârstei de 14 ani conform dreptului penal nu răspunde
penal; între 14 – 16 ani îi va fi atenuată răspunderea penală; dacă
se dovedeşte că a acţionat cu discernământ; după ce a împlinit 16
ani, legiuitorul a instituit prezumţia relativă că acesta a acţionat cu
discernământ.
Starea civilă – este mijlocul de identificare a unei
persoane realizată prin indicarea unor calităţi personale cum ar fi:
căsătorie, adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv,
recăsătorit, rudă, afin, etc.
b) Subiectele colective
Raporturile juridice se constituie nu numai prin
participarea persoanelor fizice ci şi a unor subiecte colective, din
această categorie de subiecte de drept fac parte: statul, organele
de stat şi persoanele juridice.
Statul ca subiect de drept – statul dobândeşte
calitatea de subiect al raporturilor juridice în doua categorii de
raporturi: interne şi de drept internaţional. Statul prin articolul
25 din Decretul numărul 31/1954 este enumerat în categoria
persoanelor juridice. În raporturile de drept internaţional el este
principalul subiect de drept, calitate dobândită în virtutea situaţiei
de entitate politică suverană. Această calitate există independent
de recunoaşterea sau nerecunoaşterea din partea celorlalte state. În
doctrină sunt voci care recunosc calitatea de subiect de drept şi
poporul.
Organele de stat – ca subiecte de drept –
reprezentând dreptul, organele statului (organele puterii, executive,

5
judecătoreşti) se manifestă ca subiecte de drept în nume propriu,
distingându-se de stat, în principal, în cadrul relaţiilor de putere sau
de autoritate. Organele de stat pot apărea ca subiecte de drept în
raporturi juridice de drept constituţional, administrativ,
procesual penal sau procesual civil, dar pot fii şi titulari de
drepturi şi obligaţii în raporturi civile, de dreptul familiei,
muncii, financiar, funciar etc.
În anumite categorii de raporturi juridice prin care nu se
realizează competenţele date în sarcina lor de către Constituţie ori
legile organice care le reglementează funcţionarea şi
funcţionalitatea juridică, organele statului pot să apară şi ca
persoane juridice.
Persoanele juridice – este o instituţie juridică cu o
bogată normativitate şi prezenţă în viaţa juridică. Ea este cunoscută
şi sub denumirea de persoană morală. Situaţia persoanelor
juridice, morale este variabilă în funcţie de sistemul de drept, de
ţară, de epoca istorică parcursă. În doctrină au existat numeroase
teorii care au dorit să explice fundamentul juridic al personalităţii
juridice iar acestea sunt: teoria ficţiunii, teoria drepturilor fără
subiect, teoria patrimoniului prin afectaţiune, teoriile
realităţii (teoria realităţii tehnice şi teoria organică sau
organicistă).Principalele categorii de persoane juridice sunt:
- persoane juridice publice: statul şi organele sale, unităţile
administrativ teritoriale (judeţ, municipiu, oraş, comună),
prefecturile, primăriile.
- persoane juridice mixte: organizaţiile publice din sectorul
economic (unităţi la care statul este acţionar majoritar; regiile
autonome şi societăţile comerciale), asociaţii obligatorii din sectorul
profesional constituie în baza activităţii profesionale de interes
public şi instituite prin lege (asociaţii avocăţeşti, notariale, ale
medicilor etc.).
- persoane juridice constituite prin voinţa
particularilor, cum ar fii partidele politice, societăţi comerciale, de
credit, de consum.
Ceea ce este însă de reţinut este faptul că, începutul
capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este momentul
dobândirii personalităţii juridice. Conţinutul capacităţii de
folosinţă este dat de scopul pentru care a fost înfiinţată. Iar
capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice o întâlnim
reglementată în art.8 al Decretului nr.31/1954, în care este
precizează că persoana juridică îşi exercită drepturile şi obligaţiile
prin organele sale. Existenţa capacităţii de exerciţiu este
realizată de organele sale proprii de conducere. Deducem ca
organele sale proprii de conducere sunt create odată cu înfiinţarea
persoanei juridice rezultând dobândirea capacităţii de exerciţiu
odată cu capacitatea de folosinţă
2) Conţinutul raporturilor juridice
Conţinutul raporturilor juridice este al doilea element
constitutiv al acestora şi este format din totalitatea drepturilor şi

6
obligaţiilor participanţilor la un raport juridic concret, în strânsa lor
interdependenţă şi conexiune şi care sunt prevăzute în norma
juridică.
A) Dreptul subiectiv. Noţiune. Clasificare
Definiţia drepturilor subiective, s-au desprins
următoarele idei: faptul că orice raport juridic este alcătuit din
drepturile şi obligaţiile subiecţilor, că aceste drepturi şi obligaţii
sunt corelative şi că în normele juridice sunt stipulate atât conduita
posibilă cât şi cea de urmat de părţile raportului juridic concret
creat.
După criteriul provenienţei lor drepturile subiective se clasifică
în trei mari categorii:
- drepturi fundamentale;
- drepturi care decurg din inserţia individului în viaţa socială;
- drepturi care derivă din însăşi voinţa individului.
După gradul de opozabilitate drepturile subiective se împart
în:
- drepturi absolute;
- drepturi relative.
După conţinutul drepturilor subiective:
- drepturi patrimoniale (drepturi reale şi drepturi de creanţă);
- drepturi nepatrimoniale (dreptul la viaţă, dreptul la nume şi
domiciliu, dreptul de autor).
După criteriul corelaţiei dintre ele:
- drepturi principale;
- drepturi accesorii.
După gradul de certitudine conferit titularului:
- drepturi eventuale;
- drepturi în curs de formare;
- drepturi afectate de modalităţi şi a căror existenţă sau
exerciţiu depind de un eveniment viitor;
- drepturi câştigate.
După criteriul finalităţii lor:
- drepturi “egoiste”;
- drepturi “funcţiunii”.
B) Obligaţia juridică
Obligaţia este celălalt element al raportului juridic
corelativ dreptului subiectiv şi care constă în a face, a nu face sau în
a da ceva. Atât dreptul cât şi obligaţia, apar în baza normei juridice
şi sunt garantate în realizarea lor de forţa de coerciţiune etatică.
În funcţie de obiectul lor, obligaţiile pot fi de mai multe feluri:
- obligaţia de a da, a face sa a nu face;
- obligaţii pozitive şi negative;
- obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligenţă.
În funcţie de opozabilitatea lor, obligaţiile pot fii:
- obligaţii obişnuite;
- obligaţii opozabile terţilor;
- obligaţii reale;
După criteriul sancţiunii aplicabile, obligaţiile se clasifică în:

7
 - obligaţii perfecte;
- obligaţii imperfecte sau naturale.

3) Obiectul raportului juridic

Obiectul raportului juridic este însuşi obiectul drepturilor şi
obligaţiilor care îl constituie conţinutul.
Cunoaşterea obiectului raportului juridic, are o importanţă
teoretică şi practică: teoretică pentru că, ajută la calificare naturii
juridice a relaţiei sociale supuse atenţiei, precum şi a ramurii
juridice a relaţiei sociale supuse atenţiei, precum şi a ramurii de
drept căreia îi aparţin şi practică, întrucât, permite conturarea
conduite concrete, pe care vor trebui să o realizeze subiectele de
drept în cadrul raportului juridic dat.

V Faptele juridice:

Faptele juridice cumulativ trebuie să întrunească trei condiţii :

norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice.Pentru
ca un raport să ia naştere în baăa unei norme de drept, este
necesar să se producă anumite fapte, pe care norma le prevede în
mod ipotetic.
Aceste fapte juridice sunt denumite şi izvoarele
raporturilor juridice şi sunt evenimente sau acţiuni de care este
legată naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.Este
de repmarcat faptul că nu orice fapt, eveniment sau acţiune
produce efecte juridice şi are valoare de fapt juridic, ci numai
acelea pe care, norma de drept le consideră astfel, fapte juridice de
care sunt legate naşterea, modifiarea sau stingerea raporturilor
juridice.
După criteriul structurii lor, faptele juridice, pot fi clasificate ca
fapte juridice simple şi complexe:
1) Evenimentele sunt acele împrejurări (fapte naturale
prevăzute în norma juridică) care se produc independent de voinţa
omului şi de care norma leagă naşterea, modificarea sau dispariţia
unor raporturi juridice concret.
2) Acţiunile reprezintă actele oamenilor, manifestările de
voinţă ale acestora, care pot da naştere, modifica sau stinge
anumite raporturi juridice. În cadrul acţiunilor un loc important îl
deţin actele juridice. Acestea sunt manifestări de voinţă făcute
în scopul de a naşte modifica sau stinge un raport juridic.
În ceea ce privesc actele juridice, mai precizăm că pentru
încheierea lor valabilă, cât şi pentru dovada ori producerea efectelor
acestora, pentru anumite acte juridice se cer îndeplinite şi alte
condiţii, expres prevăzute în lege. Există condiţii de fond, care
vizează consinţământul, capacitatea juridică de a încheia actul
juridic, obiectul determinat şi cauza licită – şi condiţii de formă, care
se cer a fi îndeplinite uneori chiar pentru valabilitatea actului juridic
(exemplu : testamentul, donaţia, înfierea etc.). Neobservare
condiţiilor de fond sau de formă, pot duce la nulitatea sau anularea

8
actelor juridice, cu consecinţa neproducerii efectelor avute în vedere
de părţi la încheierea lor.

BIBLIOGRAFIE :

1. P. TRUŞCĂ, Drept Civil. Introducere în dreptul civil. Persoana

fizică. Persoana juridică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003

2. N. POPA, Teoria generală a dreptului, Ed. ALL Beck, 2002

3. A. POPESCU, Teoria dreptului, Ed. Fundaţiei România de

Mâine, 2001, Bucureşti

4. GH. DINU, Drept Civil. Parte generală, Ed. Ex Ponto, 2003,

Constanţa
5. C. Hamangiu, I. Rosetti – Balanescu, AL. Baicoianu, Tratat de
drept civil roman, Vol. I, Ed. ALL Beck RESTITUTIO, 2002