RAPORTUL JURIDIC

1. PREMISELE RAPORTUL JURIDIC

 Studiul raporturilor juridice sublineaza aspectele sociologice, raporturile de drept

fiind, inainte de toate, raporturi sociale in care oamenii intra in vederea indestularii
trebuintelor lor variate, raporturi de cooperare si coexistenta;
 Este un raport social care implică mai multe elemente:
1. premisele raportului juridic:
o norma juridică;
o subiectele de drept
o faptele juridice.
2. idei raţionale: persoană, obligaţie, act juridic, fapt juridic, etc.;
3. contactul între subiecte a căror acţiune are o limită: dreptul şi obligaţia corelativă.

 Normele de drept reprezintă premisa fundamentală a naşterii raporturilor juridice.

Norma defineşte capacitatea subiectelor de drept şi stabileşte categoriile de fapte
juridice şi efectele lor. Raportul juridic este principalul mijloc de realizare a normei
juridice, fără a fi unica modalitate de realizare a acesteia.
 Există norme juridice care se realizează în afara producerii de raporturi juridice –
normele prohibitive, a căror menire nu este aceea de a crea raporturi juridice, ci de
apăra şi influenţa relaţiile sociale prin impunerea unor abstenţiuni de la săvârşirea
unor fapte care ar putea să lezeze ordinea de drept. Încălcarea normelor prohibitive
determină crearea unor raporturi de constrângere (ceea ce face ca scopul fundamental
al normei să nu se realizeze), apariţia raportului juridic fiind rezultatul încălcării
normei prohibitive.
 În analiza conceptului de raport juridic distingem între:
o accepţiunea de fond – formă de realizare a dreptului;
o accepţiunea tehnico-juridică – construcţie a gândirii teoretice.

2. DEFINIŢIE

Raportul juridic este acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un
sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a
fi apărată pe calea coerciţiunii statale.

1
RAPORTUL JURIDIC

3. TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE RAPORTULUI JURIDIC

a) Este un raport social:

o Se stabileste totdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice, fie
intre acestea si organele statului, fie intre organele statului;
o Societatea insasi este un produs al interactiunii oamenilor, un sistem de
relatii aflat in permanenta dezvoltare;
o Raportul individ-societate este un raport activ, ce parcurge un proces
evolutiv si complex, fapt pentru care norma de drept intervine pentru crearea
unui cadru organizat, normat, reglementat
b) Este un raport de suprastructură:
o Raporturile de drept suporta influenta tuturor raporturilor sociale (materiale
si ideologice): raporturi de proprietate, raporturi din sfera familiei, raporturi
culturale, raporturi care privesc apararea sociala, etc.
o Relatiile de proprietate formeaza axul in jurul caruia graviteaza toate
reglementarile juridice.
c) Este un raport voliţional:
o Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa;
o Raportul juridic este terenul unde se intalnesc doua vointe: vointa statala,
exprimata in norma de drept care consacra drepturile si obligatiile
participantilor, si vointa subiectelor;
o Dublul caracter volitional al raportului juridic = fie colaborare, fie
confruntare. Corelatia dintre vointa generala si cea individuala, in stabilirea
drepturilor si a obligatiilor reciproce ale subiectilor, prezinta nuante diferite
in raport de ramura de drept. Fie ca este vorba de normele cu caracter
permisiv, care dau posibilitatea subiectelor sa-si aleaga conduita, fie ca este
vorba de norme imperative ce obliga la o anumita conduita, impletirea
vointei generale, de stat, cu cea individuala, a participantilor la viata sociala,
reprezinta o cale importanta prin intermediul careia se pune in miscare
mecanismul influentarii prin norma juridica a conduitei umane.
d) Este un raport valoric:
o In raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii,
valori ce se regasesc in normele de drept;
o Purtatoare de valoare sunt faptele cuiva, in masura in care, coordonate cu ale
altuia si/sau conforme cu norme de drept, dau nastere unor raporturi sau
situatii reale;

2
RAPORTUL JURIDIC

o Raporturile juridice – fie cele mai numeroase, prin care se realizeaza

dispozitiile normelor de drept, fie cele mai restranse, prin care se realizeaza
sanctiunea normelor de drept – pot fi caracterizate ca instrumente de
transmitere a continutului valoric al normelor de drept in planul relatiilor
sociale concrete si reale.
e) Este o categorie istorică:
o Tipul raporturilor juridice, in decursul istoriei, variaza, se schimba si se
dezvolta, in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu
caracteristicile legaturilor pe planul productiei si al schimbului de activitati;
o In functie de fiecare raport juridic concret, dintr-o ramura sau alta a
dreptului, apar trasaturi specifice, note particulare, potrivit cu specificul
relatiilor sociale reglementate de normele de drept intr-un domeniu sau altul.

4. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC

 se doreşte evidenţierea relaţiei existente între calitatea de subiect de drept şi

capacitatea juridică - o categorie ce desemnează aptitudinea (deci posibilitatea) de a
avea drepturi şi obligaţii în raporturi juridice concrete.

a) Conceptul de subiect de drept (subiect al raportului juridic);

o Omul este singurul în măsură să participe la raportul juridic în calitate de
subiect. Această participare nu decurge în mod natural, ci este acordată de
stat şi reglementată prin norme de drept. Subiecte ale raporturilor juridice nu
pot fi decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate
b) Capacitatea juridică
o aptitudinea recunoscută de lege omului de a avea drepturi şi obligaţii
juridice poartă denumirea de capacitate juridică.
Subiectul de drept purtător de capacitate juridică nu este în mod automat
purtător de drepturi şi obligaţii, ci el are doar facultatea de a fi titular de
drepturi şi obligaţii într-un raport juridic concret. Termenul de capacitate
este strâns legat de persoana omului şi de personalitatea sa. Legea fixează
momentul apariţiei capacităţii juridice, întinderea ei, volumul drepturilor şi
îndatoririlor ce pot forma conţinutul unui raport juridic;
o subiectele de drept (persoana sau organizatiile acesteia), dispunand de
capacitate juridica, nu apar in mod automat ca purtatorii unor drepturi si
obligatii concrete in raporturi juridice determinate; ei apar ca titularii
facultatii recunoscute de lege de a avea drepturi si obligatii in viitor.

3
RAPORTUL JURIDIC

Capacitatea juridică poate fi:

o generală – aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii

juridice, in principiu, in toate raporturile juridice, fara ca legea sa
conditioneze aceasta participare de indeplinirea unei calitati;
o specială – posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca subiect de
drept in raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii.

c) Clasificarea Subiectelor Raporturilor Juridice

a) Subiecte individuale (persoana)

o persoana (fie că este cetăţean al statului respectiv, fie că este străin sau apatrid)
apare în raporturile juridice ca subiectul cu raza de participare cea mai largă;
o cetăţenii statului pot participa în principiu la toate raporturile juridice, atât între ei,
cât şi cu statul, cu organizaţiile economice sau organizaţiile nestatale, având
capacitate juridică generală;
o pentru ca persoana fizică să existe, să fie dotată cu capacitate juridică, este nevoie
de un corp uman, astfel încât naşterea marchează începutul existenţei persoanei şi a
recunoaşterii capacităţii juridice;
o moartea naturală, fizică, pune capăt capacităţii juridice a unei persoane.
b) Subiecte colective
i. Statul
o statul participă în calitate de subiect de drept atât la raporturi juridice interne, cât şi
în raporturi juridice de drept internaţional;
o în dreptul intern, statul apare ca subiect de drept în primul rând în raporturile de
drept constituţional;
o doctrina de drept international concepe statul ca subiect de drept international
indiferent de intinderea sa teritoriala, de numarul populatiei, de stadiul de
dezvoltare economica, sociala si politica. Statele sunt, in acest sens, subiecte
originare si universale ale dreptului international, acestea bazandu-se pe
suveranitatea fiecarui stat.
ii. Organele statului
o în procesul de realizare a dreptului, participarea autorităţilor puterii legiuitoare,
executive şi judecătoreşti se realizează în raport de competenţa rezervată prin
Constituţie şi legile de organizare şi funcţionare subsecvente;
o învestite cu competenţă specifică, aceste subiecte participă ca purtătoare ale
autorităţii statale într-un domeniu sau altul, îndeplinind cel puţin trei categorii de
competenţe:
 exercitarea conducerii de stat în diverse domenii;
 soluţionarea problemelor privind temeinicia legală a pretenţiilor unor subiecte de
drept;
4
RAPORTUL JURIDIC

 asigurarea constrângerii de stat în cazurile necesare, restabilirea ordinii de drept

încălcate şi recuperarea prejudiciilor.
iii. Persoanele juridice
o prezintă o deosebită importanţă pentru viaţa economică şi social-culturală a
ţării;
o elementele constitutive ale unei persoane juridice sunt:
 organizare de sine-stătătoare;
 un patrimoniu propriu afectat realizării unui scop, în acord cu interesul
general;
 au personalitate juridică proprie, distinctă de personalitatea juridică a
membrilor săi.

5. CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

In continutul raportului juridic se reflectă legătura indisolubilă dintre:

- norma agendi (drept obiectiv) – regula de drept ce determină conduita posibilă şi
datorată şi
- facultas agendi (drept subiectiv) – dreptul unui participant la raportul juridic.
 Drepturile si obligatiile subiectelor (conduita) in raporturile juridice sunt fenomene
juridice de cea mai mare importanta, iar corecta explicare a manifestarii lor
conditioneaza o buna intelegere a raportului de drept;
 Dreptul subiectiv = indrituire = facultatea juridica a unei persoane sau a unei
organizatii intr-un raport juridic determinat. Da titularului sau o seama de posibilitati,
ocrotite juridiceste:
o Sa aiba o anumita atitudine fata de dreptul sau:
o Sa solicite o atitudine corespunzatoare din partea subiectului obligat;
o Sa solicite apararea dreptului sau pe cale statala.

Drepturile subiective ale cetatenilor statului sunt ocrotite si garantate de Constitutie si

de celelalte legi.

Dreptul subiectiv poate fi conceput: fie ca o facultate de a face ceva, fie ca o pretentie
ca altul sa indeplineasca ceva in virtutea unei obligatii.

Obligatia juridica = indatorirea = reprezinta masura dreptului subiectiv.

Legatura dreptului subiectiv cu obligatia juridica corelativa tine alaturi, pe participanti
la raportul juridic, pe tot parcursul desfasurarii sale.
Nu exista drept subiectiv (ca fenomen juridic) daca el, intr-un fel sau altul nu este
legat de obligatie.

5
RAPORTUL JURIDIC

Nu exista nici obligatie (ca fenomen juridic) daca nu-i corespunde dreptul de a
pretinde.
Obligatiile pot fi :
o De tip activ = obligatia de achita pretul, de a plati impozitul, etc;
o De tip pasiv: obligatia de a se abtine de la savarsirea unor actiuni
 Dreptul subiectiv, in corelatia sa nedezmintita cu obligatia, este susceptibil de a fi
realizat pe cale de constrangere juridica. Aceasta calitate a sa (de a fi protejat
juridiceste) constituie o latura a ordinii juridice.

 Dreptul obiectiv = ansamblul drepturilor si al obligatiilor cuprinse in normele de

drept;
 Clasificarea drepturilor subiective
o la nivelul stiintelor de ramura = drept constitutional, drept civil, dreptul familiei,
etc.
o prezinta o importanta practic-juridica;
o clasificarea drepturilor subiective:
 drepturi absolute = opozabile erga omnes, adica tb sa fie respectate de
toti ceilalti;
= sunt drepturi subiectiv generale, in sensul ca sfera persoanelor obligate
a-l respecta este nedeterminata;
= dreptul subiectiv este opozabil tuturor celorlalti in toata plenitudinea sa,
ca un tot.
 drepturi relative = se caracterizeaza prin aceea ca subiectul obligat
este determinat (nominalizat) dintr-un inceput in raportul juridic.
Aceasta modalitate de determinare a subiectilor este intalnita in
raporturile juridice din dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei,
dreptul administrativ, etc.

6. PROBA DREPTULUI SUBIECTIV

 Atunci când un drept subiectiv este contestat, este nevoie dovedirea (probarea) sa, cu
ajutorul mijloacelor de probă.
 Reglementarea aspectelor legate de proba dreptului subiectiv este realizată de legiuitor
în principal în ramurile dreptului procesual civil şi penal.
 Noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă precum:
o înscrisuri,
o martori,
o expertize,
o prezumţii,
6
RAPORTUL JURIDIC

o mărturisirea unei părţi,

o cercetarea la faţa locului, etc.
 Sarcina probei revine, de regulă, celui care afirma.

7. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

 Îl constituie, deci, chiar conduita la care se referă conţinutul, acţiunile pe care titularul
dreptului subiectiv le întreprinde sau le solicită în procesul desfăşurării raportului
juridic.

8. FAPTUL JURIDIC

 O premisa esentiala a aparitiei sau a stingerii unui raport juridic o formeaza faptul
juridic;
 nu orice eveniment produce efecte juridice, intrând astfel în categoria faptelor juridice,
ci numai acele imprejurari de existenta carora normele de drept leaga consecinte
juridice; raportul juridic nu poata sa apara in afara procedurii faptului juridic;
 aceste imprejurari sunt descrise, de obicei, in ipoteza normei juridice;
 in timp ce norma de drept si subiectul de drept reprezinta premise generale (abstracte),
ale raportului juridic, faptul juridic reprezinta o premisa concreta a raportului juridic;
 clasificarea faptelor juridice: evenimente şi acţiuni.
o Evenimentele sunt împrejurări care nu depind de voinţa oamenilor, dar ale căror
rezultate produc consecinţe juridice numai dacă norma de drept statuează acest
lucru. Nu orice eveniment produce efecte juridice, intrand astfel in categoria
faptelor juridice. Efectul juridic al evenimentelor este filtrat de un interes social.
o Acţiunile sunt manifestări de voinţă ale oamenilor (cu discernamant) care
produc efecte juridice ca urmare a reglementării lor prin normele de drept.
Acţiunile juridice pot fi:
 Licite = acte juridice, si au scopul manifest de a produce efecte juridice;
Actiunile juridice licite sunt fie prevazute ca obligatii pentru subiecte de
drept, fie permise de normele juridice.
 Ilicite.

Legea selectează numai un număr limitat de astfel de împrejurări, şi anume pe cele

care, prin amploarea consecinţelor, au legătură cu ordinea juridică.

 Adeseori, pentru nasterea unui raport juridic nu este suficient doar un singur fapt
juridic, ci o multitudine de fapte.