UNIVERSITATEA " DIN GALATI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

AN 1, SEMESTRUL 2

RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL AFACERILOR

DISCIPLINA DREPTUL AFACERILOR

INDRUMATOR STIINTIFIC ,

LECT.UNIV.

ABSOLVENT,

1. Conceptul raportului juridic

1
 Dreptul, ca un sistem de norme indisolubil legate între ele, nu constituie un scop în sine. El
este creat în vederea realizării funcţiilor sale, printre care locul primordial aparţine funcţiei de a
reglementa conduita oamenilor, modul lor de comportare în relaţiile sociale de o însemnătate
majoră. Această funcţie a dreptului se realizează, în principal, prin aceea că, în relaţiile
reglementate pe cale juridică, oamenii sînt obligaţi să se comporte prescripţiilor normelor juridice.

Prin urmare, raportul juridic apare ca o asemenea relaţie socială care este reglementată
prin intermediul normelor juridice.

Normele juridice prevăd anumite modele de comportament (vînzare-cumpărare, împrumut,

arendă etc.). Dar conduita prescrisă de normă devine realitate numai atunci, cînd se concretizează în
anumite raporturi sociale, cînd se cunosc subiecţii raportului, se cunoaşte în legătură cu ce acest
raport a apărut, ce drepturi şi ce obligaţiuni au subiecţii raportului, care vor fi consecinţele abaterii
de la modelul prescris de norma juridică etc.

Dat fiind faptul că la baza raporturilor sociale reglementate de norme juridice stau diverse
scopuri, diverse pot fi şi raporturile juridice apărute. Este imposibil a concretiza numărul de
raporturi juridice la care participă un om pe parcursul vieţii sale. Cu atît mai mult nu pot fi
enumerate raporturile juridice ce iau naştere într-o societate. Şi totuşi, necătînd la numărul enorm
de raporturi juridice, toate aceste raporturi au anumite trăsături specifice ce le deosebesc de alte
relaţii sociale.

Trăsăturile fundamentale ale raporturilor juridice constau în următoarele:

1. Raportul juridic este un raport social. Relaţia socială devine raport juridic numai în
măsura în care a fost obiectul de preocupare a legiuitorului, sub forma adoptării unei norme juridice
care s-o reglementeze.

2. Raportul juridic este un raport voliţional. Prin caracterul voliţional al raportului juridic
se înţelege, în primul rînd, faptul că el este reglementat de norme juridice, norme care exprimă
voinţa guvernanţilor, voinţa legiuitorului, voinţă care, în condiţiile unui regim cu adevărat
democratic, poate fi voinţa poporului.

2
 3. Raportul juridic este un raport valoric. Într-un raport juridic îşi găsesc concretizare
valorile esenţiale ale societăţii. Prin intermediul normelor juridice statul încurajează, promovează şi
estimează aceste valori. Participanţii la raportul juridic dispun de anumite drepturi şi obligaţiuni.

4. Raportul juridic este o categorie istorică. Apărut la o anumită etapă de dezvoltare

istorică, odată cu apariţia statului şi dreptului, raportul juridic poartă pecetea epocii istorice
respective.

2. Premisele raportului juridic

Pentru apariţia raportului juridic sînt necesare anumite premise. Se consideră că la aceste
premise se atribuie: norma juridică şi fapta juridică.

Norma juridică reprezintă premisa fundamentală de apariţie a raportului juridic. Fără normă
juridică nu putem vorbi de raport juridic. Anume norma juridică este acea premisă care stabileşte
problemele esenţiale. Norma juridică stabileşte cine poate fi subiect al raportului juridic dat. Tot ea
determină statutul juridic ăl subiectelor şi consecinţele abaterii de la prevederile normelor juridice.

Pentru ca să apară un raport juridic, afară de existenţa normei juridice, mai este necesară
prezenţa împrejurărilor de fapt, conţinute în ipoteza normei juridice. Fapte juridice se consideră
numai acele împrejurări de care legiuitorul leagă apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor
juridice.

3. Structura (elementele) raportului juridic

Privind din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic este format din trei elemente
constitutive:

1) subiectele raportului juridic;

2) conţinutul raportului juridic;
3) obiectul raportului juridic.
Subiectele raportului juridic în ştiinţa dreptului se admite principiul conform căruia numai
oamenii au calitate de subiect de drept. Pentru apariţia unui raport juridic este nevoie de cel puţin
doi oameni. Persoana fizică. Cele mai multe raporturi juridice apar între persoane fizice: cetăţeni

3
ai statului dat, cetăţeni ai unui stat străin, persoane fără cetăţenie (apatrizi). În baza recunoaşterii
calităţii de subiect de drept, omul participă la raporturi juridice ca titular de drepturi şi obligaţii.

Participarea persoanelor fizice la raporturile juridice civile ridică problema capacităţii civile.
Capacitatea juridică civilă este cunoscută sub două forme:

1.Capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea anumite drepturi şi obligaţii.

începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este marcat de naşterea persoanei. Pe parcursul
vieţii persoana poate să-şi aleagă domiciliul, poate să se asocieze la diferite partide şi organizaţii
social-politice, să beneficieze de alte drepturi consfinţite de Constituţie.

2.Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi şi exercita drepturile şi de

a-şi asuma obligaţii prin săvîrşirea actelor juridice. Pentru a putea face personal şi singur acte
juridice este necesar ca persoana fizică să aibă capacitatea de a-şi aprecia la justa valoare acţiunile
sale şi consecinţele lor. Încetarea capacităţii de folosinţă si capacităţii de exerciţiu a persoanei
fizice are loc odată cu moartea acesteia.

Persoana juridică.

Persoana juridică are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu determinată de scopul pentru

care a fost înfiinţată. Dat fiind faptul că scopul nu este acelaşi la fiecare persoană juridică, nici
capacitatea lor juridică nu coincide. Capacitatea lor juridică, de regulă, începe de la data
înregistrării, sau de la data aprobării statutului sau regulamentului subiectului colectiv de drept.

Conţinutul raportului juridic. Conţinutul raportului juridic este format din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor subiectelor ce participă la raportul juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sînt
prevăzute de normele juridice. Subiectele raportului juridic sînt, după cum am menţionat anterior,
indisolubil legate între ele. Această legătură a subiectelor se datorează, în primul rînd, anume
acestor drepturi şi obligaţii

Obligaţia subiectului este îndatorirea pe care acesta trebuie să o îndeplinească. Obligaţia

juridică a subiectului nu este arbitrară.

Obiectul raportului juridic. Obiectul raportului juridic reprezintă cel de-al treilea element
constitutiv al raportului juridic. Dacă în privinţa subiectelor şi conţinutului raportului juridic nu

4
apar, de regulă, probleme, atunci în privinţa obiectului raportului juridic sînt înregistrate mai
multe păreri.

Obiect al raportului juridic pot fi:

a) acţiunile pe care titularul dreptului subiectiv le îndeplineşte ori le poate pretinde şi pe care
celălalt subiect este obligat a le săvîrşi sau a se abţine de la săvîrşirea lor;
b) lucrurile şi alte bunuri materiale;
c) valori nemateriale (cinstea, onoarea, demnitatea, numele, sănătatea, integritatea fizică şi
psihică etc.);
d) rezultatul creaţiei intelectuale (operă literară, artistică, ştiinţifică etc.).
Se consideră că obiect al raportului juridic pot fi şi acţiunile (inacţiunile), adică
comportarea subiectelor. O asemenea afirmaţie pare a fi neacceptabilă, deoarece comportarea se
include, după cum am văzut anterior, în conţinutul raportului juridic, dat fiind faptul că norma
juridică stabileşte drepturile şi obligaţiile subiecţilor.

5
6