ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Charlotte Ene

DREPT
SOCIETAR
Curs pentru învăţământ la distanţă

Editura ASE
Bucureşti

2016
Copyright © 2016, Charlotte Ene
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului

Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro

Referenţi:

Prof. univ. dr. Camelia STOICA

Lect. univ. dr. Silvia CRISTEA

ISBN 978-606-34-0066-7

Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea
materialului şi pentru sursele bibliografice menţionate.

2
 Cuprins

Cuvânt înainte .................................................................................................................................................................................................... 5

INTRODUCERE în studiul Dreptului societar ................................................................................................................................. 9
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE -I- ........................................................................................................................................................... 13
Profesioniștii implicați în desfășurarea activităților economice― aspecte general-conceptuale ― ....................... 13
Capitolul 1 ....................................................................................................................................................................................................... 14
Precizări conceptuale .................................................................................................................................................................................. 14
1.1. Noțiunile de profesionist și de întreprindere; diversele categorii de profesioniști ............................................... 14
1.2. Statutul juridic al profesioniștilor – obligațiile profesionale ................................................................................ 16
1.3. Fondul de comerț ................................................................................................................................................. 25

Capitolul 2 ....................................................................................................................................................................................................... 31
Profesionistul – persoană fizică care desfășoară activități economice ................................................................................. 31
2.1. Condițiile necesare desfășurării activității de către profesionistul persoană fizică .............................................. 32
2.1.1. Condiţii impuse persoanei întreprinzătorului ..................................................................................................................................32
2.1.2. Condiţii ce vizează modul de desfășurare a activităţii economice ..................................................................................................36
2.1.3. Condiţii de funcţionare ......................................................................................................................................................................38

2.2. Regimul juridic al PFA – persoana fizică autorizată ............................................................................................ 39

2.3. Regimul juridic al întreprinderii individuale ........................................................................................................ 40
2.4. Regimul juridic al întreprinderii familiale ............................................................................................................ 41
Rezumat ..............................................................................................................................................................................................................44
Bibliografie selectivă .............................................................................................................................................................................................44
Teste de autoevaluare ...........................................................................................................................................................................................45
Lucrare de verificare ............................................................................................................................................................................................46

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE -II- ......................................................................................................................................................... 47

Profesioniștii persoane juridice - partea generală - ...................................................................................................................... 47
Capitolul 3 ....................................................................................................................................................................................................... 48
Precizări conceptuale .................................................................................................................................................................................. 48
3.1. Noțiunea juridică de persoană juridică; clasificarea persoanelor juridice ............................................................ 48
3.2. Categorii de profesioniști persoane juridice cu activității economice .................................................................. 51
3.2.1. Regiile autonome (RA), societățile naționale (SN) și companii autonome (CN) .............................................................................52
3.2.2. Societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative europene ..................................................................54
3.2.3. Grupurile de interes economic (GIE) și gruparea europeană de interes economic (GEIE) ..........................................................57

Capitolul 4 ....................................................................................................................................................................................................... 61
Societatea.......................................................................................................................................................................................................... 61
4.1. Noțiunea de societate ........................................................................................................................................... 62
4.2. Natura juridică a societății ................................................................................................................................... 63
4.3. Clasificarea societăților ........................................................................................................................................ 64
4.3.1 Clasificarea societăților în lumina dispozițiilor codului civil ........................................................................................................... 64
4.3.2. Clasificarea societăților prevăzute de Legea nr.31/1990 ................................................................................................................. 66

Rezumat ............................................................................................................................................................................................................. 78
Bibliografie selectivă ............................................................................................................................................................................................ 79
Teste de autoevaluare .......................................................................................................................................................................................... 80
Soluționarea testelor de autoevaluare ................................................................................................................................................................ 80
Lucrare de verificare ........................................................................................................................................................................................... 80

3
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE -III- ....................................................................................................................................................... 81
Organizarea, funcționarea și desființarea societăților guvernate de Legea nr.31/1990 ............................................... 81

Capitolul 5 ....................................................................................................................................................................................................... 82
Înființarea societăților ................................................................................................................................................................................ 82
5.1. Considerații generale ............................................................................................................................................ 82
5.2. Actul constitutiv ................................................................................................................................................... 83
5.2.1. Caracterele juridice ale actului constitutiv .......................................................................................................................................83
5.2.2. Condiţiile de fond şi de formă ale actului constitutiv………………...……………………………………………………………..83

5.3. Procedura înmatriculării societăților .................................................................................................................... 91

5.3.1. Aspecte specifice privind constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică .....................................................................93
5.3.2. Aspecte specifice privind înființarea filialelor, precum și a sucursalelor și a altor sedii secundare .............................................94

5.4. Consecințele nerespectării dispozițiilor legale privind înființarea societăților ..................................................... 96

Capitolul 6 ....................................................................................................................................................................................................... 99
Funcționarea societăților .......................................................................................................................................................................... 99
6.1. Conducerea societăților – Adunarea generală .................................................................................................... 103
6.2. Administrarea societăților .................................................................................................................................. 108
6.3. Controlul societăților .......................................................................................................................................... 113

Capitolul 7 ..................................................................................................................................................................................................... 116

Modificarea, reorganizarea și desființarea societăților ............................................................................................................ 116
7.1. Modificări intervenite în structura societăților ................................................................................................... 116
7.1.1. Modificarea componenței asociaților/acționarilor prin excludere sau retragere ........................................................................ 117
7.1.2. Modificarea capitalului social: reducerea sau majorarea capitalului social ............................................................................... 118
7.1.3. Modificarea elementelor de identificare a societăţii...................................................................................................................... 121

7.2. Reorganizarea societăților .................................................................................................................................. 121

7.3. Desființarea societăților ..................................................................................................................................... 125
Rezumat ........................................................................................................................................................................................................... 129
Bibliografie selectivă .......................................................................................................................................................................................... 131
Teste de autoevaluare ........................................................................................................................................................................................ 132
Soluționarea testelor de autoevaluare .............................................................................................................................................................. 134

Bibliografie generală ................................................................................................................................................................................. 137

4
 Cuvânt înainte

Elaborat în corelare cu cerințele impuse de organismele profesionale, Cursul “Drept

societar” se adresează exclusiv studenţilor înscrişi în anul I, semestrul 2 în cadrul facultății de
Contabilitate şi Informatică de Gestiune.
Prezentul curs „Drept societar” are un conţinut complex, subsumat obiectivelor principale
ce vizează aprofundarea noţiunilor teoretice şi înțelegerea aspectelor practice specifice domeniului
operatorilor economici, îndeosebi a societăților care desfășoară activități economice –, precum și
cunoaşterea modificărilor legislative în acest domeniu.
Prin intermediul mijloacelor moderne (cu precădere platforma de e-learning a ASE),
studentul are acces la informațiile juridice esențiale privind principalii profesioniști implicați în
sfera vieții economice, care îi sunt necesare pentru a se integra în mediul de afaceri şi pentru a
soluționa diversele probleme ce se vor ivi în practică.
Pentru realizarea acestui obiectiv, cursul de față abordează instituţiile juridice fundamentale
ale dreptului societar, anume – profesioniștii implicați în desfășurarea activităților economice,
statutul juridic al acestora, obligaţiile profesionale, întreprinderea, fondul de comerţ, societăţile
guvernate de Legea nr.31/1990 și de alte legi speciale structurile asociative naționale şi europene
etc. În tematica abordată sunt avute în vedere și aspecte de ordin legislativ care vizează şi alte
instituţii juridice specifice domeniului disciplinei cum sunt cele privind procedura insolvenţei,
obligaţiile financiar-fiscale ale profesioniștilor.
Cunoştinţele teoretice care se dobândesc prin studierea „Dreptului societar” sunt menite să
formeze, să completeze şi să întregească pregătirea de specialitate a studenților, să le permită
acestora o înțelegere profundă a modului de organizare și de funcționare a principalilor operatori
economici din perspectivă juridică.
Viziunea juridică asupra problematicii societăţilor – regimul legal privind constituirea,
organizarea, funcţionarea acestora – inclusiv a formelor de organizare a activității economice de
profesioniștii persoane fizice, prezintă o reală utilitate pentru înţelegerea şi operarea corectă cu
concepte, noţiuni și principii financiar-contabile, înțelegerea normelor ce guvernează activitatea
contabilă şi, nu în ultimul rând, aplicarea coerentă şi corectă acestora.
Înfăptuirea acestui deziderat, în raport cu exigenţele profesiilor din domeniul contabil,
presupune însuşirea conceptelor şi noţiunilor cu care operează teoria dreptului societar, în egală
măsură, cunoaşterea aprofundată a legislaţiei pornind de la actele normative fundamentale în
domeniu: Codul Civil român şi Legea societăţilor nr.31/1990 cu modificările și completările la zi.

5
 Obiectivele principale stabilite prin fișa disciplinei conferă studenților care parcug cursul
„Drept societar” şi asimilează informaţiile oferite vor dobândi o serie de competenţe, printre care
se regăsesc:
o înţelegerea noilor instituţii juridice reglementate de Codul civil cu impact asupra
principalilor operatori din mediul de afaceri;
o cunoașterea formelor de organizare a activității economice de către profesioniști persoane
fizice: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială;
o analizarea specificităţilor regimului juridic al principalei categorii de profesioniști
persoane juridice – societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 republicată, privind
societăţile;
o înțelegerea regimului juridic al profesioniștilor aflați în dificultate financiară;
o identificare diferenţelor conceptuale între patrimoniu, patrimoniu de afectaţiune şi fondul
de comerţ (ca universalitate ce caracterizează activitatea oricărui comerciant, deci şi
societăţile comerciale).

Cursul „Drept societar” este structurat într-o succesiune logică a instituțiilor juridice
implicate pentru a oferi studenților o imagine cât mai clară asupra domeniului; aspectele teoretice
fiind armonios împletite cu cele practice, asftel încât să se accentueze formarea de deprinderi și
competențe specifice.
Întreaga problematică este structurată în trei unități de învățare:
 Unitatea I analizează aspectele generale privind profesioniștii implicați în
desfășurarea activităților economice
 Unitatea a II-a prezintă aspectele generale privind profesioniștii persoane juridice
 Unitatea a III-a se referă la societățile guvernate de Legea nr.31/1990

Formatul și tipul activităților implicate de curs

Pentru a asigura o cât mai bună pregătire a studenților, cursul „Drept societar” îmbină
armonios două modalităţi de învăţare, anume pe de o parte, în cadrul activităților tutoriale sunt
analizate cele mai importante aspecte ale instituțiilor juridice sub forma prelegerilor bazate pe
problematizare, urmate de discuţii și dezbateri moderate de titularul de curs (tutore), menite să
clarifice şi să exemplifice conceptele şi noţiunile teoretice prezentat. Pe de altă parte, studenții vor
fi stimulaţi să participe activ la procesul de învăţare prin realizarea unor teme de control ce au ca
obiect de analiză cele mai noi aspecte ale instituțiilor juridice studiate și care implică abordarea
unor studii de caz centrate pe societăți reale implicate în mediul economic.

6
 Totodată, prin intermediul platformei de e-learning, studenții au posibilitatea de a adresa
titularului de curs (tutore) întrebări și de a solicita clarificări și explicații suplimentare privind
tematica cursului „Drept societar”, la care vor primi lămuririle necesare în cel mai scurt timp
posibil.

Metoda de studiu și principii de învățare recomandate

Pentru a obţine rezultate foarte bune, este recomandabil ca studenţii să ţină cont de următoarele
recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate în cadrul
cursului:
1. Parcurgerea unităților de învățare se va realiza în ordinea numerotării lor,
2. Se va consulta bibliografie indicată în curs, îndeosebi a actelor normative,
3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea temelor indicate
spre studiu.

Cunoștințe dobândite anterior parcurgerii cursului

Cursul „Drept societar” se adreseaza îndeosebi studenților înmatriculați în cadrul Facultății

de Contabilitate și Informatică de Gestiune și îşi propune să dezvolte abilităţi şi cunoştinţe juridice
necesare persoanelor care vizează ocuparea unor posturi din sfera contabilității, auditului financiar
etc. Pentru participarea la acest curs studenții trebuie să fi parcurs disciplina Dreptul afacerilor și
să fie familiarizați cu noțiuni subsumate teoriei generale a dreptului afacerilor.

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Realizarea în condiţii optime a cursului va fi asigurată prin punerea la dispoziţia titularului

de disciplină a următoarelor echipamente: video proiector, laptop, acces la internet.

Metodologia de evaluare

Modalitatea de notare a cunoștințelor însușite de studenți prin parcurgerea cursului de Drept

societar are în vederea 2 componente:
 Evaluarea formativă continuă (cu o pondere de 20% în nota finală) se realizează în cadrul
activităților TC desfășurate prin intermediul platformei de e-learning și implică elaborarea
corectă și completă a celor două lucrări de verificare care sunt cuprinse în cadrul unităților
de învățare a II-a și a III-a din prezentul curs.
 Evaluare finală are în vedere promovarea examenului la această disciplină (cu o pondere
de 70% în nota finală). Examenul va cuprinde o serie de spețe, formulate din tematica
parcursă şi vor include atât elemente cantitative, cât şi elemente calitative. Pentru
promovare, nota la evaluarea finală trebuie să fie minimum cinci.

7
 Studenţii trebuie să ştie că simpla parcurgere a acestui curs nu este suficientă pentru
promovarea examenului. În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii vor
trebui să parcurgă și bibliografia indicată în cuprinsul cursului de față.

8
 INTRODUCERE
în studiul Dreptului societar

Dreptul societar reunește un set de norme care au ca obiect de reglementare întreaga viață a
profesioniștilor implicați în viața economică, îndeosebi a societăților. Cu toate că nu formează o
ramură de drept de sine stătătoare, fiind constituit din surse foarte variate și în plină evoluție,
dreptul societar oferă o imagine de ansamblu asupra participanților la mediul de afaceri și permite
stabilirea unor corelații între instituțiile juridice pe care le vizează.
Având în vedere rolul pe care profesioniștii îl au în viața economică a societății noastre,
prezența acestora într-un număr din ce în ce mai mare și în cele mai diverse sectoare de activitate,
studiul dreptului societar devine o necesitate, care prezintă și reale valențe practice,
- atât pentru asociați:
Constituirea unei societăți le permite acestora reunirea resurselor în scopul desfășurării în
comun a unei activități generatoare de profituri. Societatea răspunde și unui deziderat foarte
important de diminuare a pierderilor și de securizare a veniturilor împotriva riscurilor pieței,
permite o eficientizare și o corelare a eforturilor întreprinse împreună.
- cât și pentru terți:
Patrimoniul societății, distinct de cel al membrilor ei, oferă un plus de certitudine și de
siguranță în executarea obligațiilor asumate de societate. De asemenea, personalitatea juridică a
entităților economice care participă activ la mediul de afaceri reprezintă un factor de stabilitate și
temeiul stabilirii de relații de afaceri pe termen lung cu aceeași parteneri.

Cât privește izvoarele (sursele) dreptului societar existente la momentul elaborării acestui
curs, putem distinge între:
1. Izvoare generale cu relevanță în domeniul dreptului societar:
 Constituția (care statuează principiile generale de organizare și desfășurare a activităţii
economice),
 Codul civil (Legea nr.278/2009),
 Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil etc.
2. Izvoare specifice, dintre care cele mai importante sunt:
 Legea nr.31/1990, privind societăţile (cu modificările și completările la zi) constituie norma
generală ce guvernează societăţile (entități economice);
9
  Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvență;
 Legea nr. 346/2004, privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și
mijlocii, modificată (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ din România şi industrie (cu modificările și
completările la zi);
- Alte legi speciale:
 Legea nr.15/1990, privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți
comerciale (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, (cu
modificările și completările la zi);
 Ordonanța Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leaging și societățile de leasing
(cu modificările și completările la zi);
 Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, (cu
modificările și completările la zi);
 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr. 1/2005 privind privind funcționarea cooperației (cu modificările și completările la zi);
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului, aprobată prin Legea nr.227/2007, (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr.93/2009 privind instituțiile financiare nebancare (cu modificările și completările la zi);
 Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale, (cu modificările și completările
la zi);
 Legea nr. 21/1996, privind concurența, (republicată în 2014); etc.
3. Izvoare de drept al Uniunii Europene.
Normele de drept și jurisprudența Uniunii Europene au un rol covârșitor asupra evoluției
dreptului societar român în ceea ce privește reglementarea funcționării societăților și protejarea
drepturilor acestor entități dotate cu personalitate juridică (de exemplu protejarea sediului social),
precum și crearea de noi instituții juridice, cum este de pildă societatea europeană.
În acest domeniu au fost elaborate și implementate o serie de directive privind constituirea
societăţilor, aporturile, modificările de capital, fuziunea transfrontalieră, modul de organizare a
contabilității etc.

10
4. În situația excepțională în care o problemă nu poate fi soluționată din lipsa unei prevederi
legale, vor fi aplicate fie uzanțele, iar în lipsa acestora se vor aplica prin analogie dispozițiile legale
privitoare la alte situații asemănătoare celei analizate. Dacă nu există asemenea dispoziții, vor fi
aplicate principiile generale ale dreptului.
Uzanțele se referă atât la obicei (denumit și cutumă), cât și la uzurile preofesionale. Uzanțele
pot constitui izvoare de drept numai în măsura în care sunt recunoscute ori admise în mod expres
de lege și numai dacă sunt conforme ordinii publice și bunelor moravuri. Existența unei uzanțe
trebuie dovedită de persoana interesată. Uzanțele publicate în culegeri elaborate de către
autoritățile sau instituțiile competente în domeniu se prezumă că există, până la proba contrarie.
5. În mod tradiţional practica judiciară (denumită și jurisprudență) și doctrina nu reprezintă
izvor de drept societar, cu toate că opiniile specialiștilor sau ale judecătorilor contribuie la o mai
bună înțelegere şi aplicare a acestor norme

Tendințe în evoluția dreptului societar

În principiu, dreptul societar este în contiună evoluție, fiind supus presiunii exercitate de
numeroși factori de natură economică sau socială. Din punct de vedere economic, dreptul societar
poate fi privit ca un instrument de exercitare a unui control asupra modului de desfășurare a
activității întreprinzătorilor și de acțiune asupra concurenței. În plan social, reglementarea
societăților trebuie să țină cont de o serie întreagă de interese proprii diverselor categorii de
persoane implicate în organizarea și funcționarea societăților - entități economice, cum ar fi
interesele asociaților sau ale acționarilor (de ex. drepturile acționarilor minoritari), interesele
administratorilor, dar și de interesele salariaților, în egală măsură.
Ținând cont de impactul acestor norme asupra vieții economice și sociale, dreptul societar
se confruntă cu o serie de dificultăți generate mai ales de inflația textelor normative aplicabile în
materie. Pe de altă parte, societățile sunt guvernate de un ansamblu eterogen de norme de natură
administrativă, fiscală, financiară, bancară, bursieră etc., care pot intra în conflict unele cu
celelalte, ceea ce face dificilă punerea lor în aplicare.
Totodată, domeniul societăților este influențat și de tendințele de globalizare ce
caracterizează economia mondială, consacrate de normele dreptului internațional (avem în vedere
acțiunea societăților multinaționale ce influențează economia lumii).
Un alt aspect specific dreptului societar constă în situarea acestuia la confluența a două
curente reprezentate de rigurozitatea normativă și de libertatea contractuală. Organizarea unei
întreprinderi sub formă de societate implică pe de-o parte respectarea dispozițiilor imperative ale
legii în temeiul cărora aceasta dobândește personalitate juridică, care permite protejarea terților,

11
iar pe de altă parte, se întemeiază pe libertatea contractuală a fondatorilor care urmăresc crearea
unui instrument eficient de obținere a profiturilor. Din păcate, reformele succesive ale dreptului
societar nu sunt coerente, în timp favorizându-se fie un aspect fie altul. Tendința actuală este mai
degrabă de întărire a libertății contractuale.
În sfârșit, trebuie subliniat faptul că dreptul societar se confruntă și cu un nou obiectiv – cel
al etici profesionale, dezvoltat pentru a răspunde dezideratelor stabilite de principiile guvernanței
corporative. În acest sens, numeroasele reforme sunt puse în practică cu scopul de a permite un
management mai etic și sustenabil al întreprinderii.

12
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
-I-

Profesioniștii implicați în desfășurarea activităților economice

Aspecte general-conceptuale

Obiective:
Parcurgerea acestei prime unităţi de învăţare facilitează înțelegerea unui prim set de instituții juridice
esențiale ale dreptului societar, și anume: profesionist, întreprindere, patrimoniu de afectațiune, fond de comerț,
obligații profesionale etc.
De asemenea permite studenților familiarizarea cu normele care guvernează formele de organizare a
activității economice de profesionistul persoană fizică, anume: persoană fizică autorizată, întreprindere individuală
și întreprindere familială, precizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, privind autorizarea
persoanelor fizice, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale.

Sumar

Capitolul 1 – Precizări conceptuale

1.1. Noțiunile juridice de profesionist și de întreprindere; diversele categorii de profesioniști

1.2. Statutul juridic al profesioniștilor – obligațiile profesionale
1.3. Fondul de comerț

Capitolul 2 – Profesionistul persoană fizică care desfășoară activității economice

2.1. Condițiile necesare desfășurării activității de către profesionistul persoană fizică

2.2. Regimul juridic al PFA – persoana fizică autorizată
2.3. Regimul juridic al întreprinderii individuale
2.4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare

13
 Capitolul 1

Precizări conceptuale

1.1. Noțiunile de profesionist și de întreprindere; diversele categorii de profesioniști

Intrarea în vigoare a Codului civil a transformat în mod esențial dreptul privat românesc prin
abrogarea normelor comerciale și preluarea instituțiilor juridice specifice domeniului comercial de
către dreptul civil. Aceste prefaceri de substanță au produs schimbări și în domeniul dreptului
societar.
Una dintre cele mai radicale modificări constă în reglementarea unui nou concept juridic, cel
de profesionist. Potrivit Codului civil (C.civ.) profesionistul este orice persoană fizică sau orice
persoană juridică care exploatează o întreprindere.Din formularea cu valoare de principiu a
textului art.3,(2) din codul civil se desprinde ideea potrivit căreia pot dobândi calitatea de
profesionişti persoanele fizice şi juridice care exploatează o întreprindere fie în mod individual,
fie în asociere, prin structuri colective cu sau fără personalitate juridică, în toate formele juridice
permise de lege.
Pentru a înțelege conceptul de profesionist trebuie să ne raportăm la noțiunea de de
întreprindere, definită drept „orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă
patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul
obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative,
persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociații familiale
autorizate potrivit legii.” (art.2 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii). Potrivit legii, expresiile de acte și fapte de comerț trebuie înțelese
în sensul de activități de producție, comerț sau prestări de servicii.
Această accepțiune trebuie coroborată cu noțiunea de întreprindere economică ce constă în
activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse
financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul
întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Iar prin activitate economică se
înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau
servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe
pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
(art.2, lit.a din OUG nr.44/2008).

14
 După cum se poate observa, cele două definiții normative surprind trăsăturile caracteristice
ale unei întreprinderi constituite de către întreprinzător prin reunirea, pe riscul său, a resurselor
financiare, materiale și de muncă, în scopul producerii de bunuri şi servicii destinate valorificării,
în vederea obţinerii de profit – finalitatea oricărei activităţi economice (exprimată prin locuţiunea
latină „finis mercatorum”).
Spre deosebire de textele precizate mai sus, reglementarea din C.civ. este integratoare și de
maximă generalitate atât prin abandonarea finalității lucrative a activității, cât și prin mutarea
accentului de pe noțiunea de întreprindere (pe care nu o precizează) pe ideea de exploatare a
întreprinderii definită drept exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei
activităţi organizate de producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sau în prestare de servicii,
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Din textul art.3,(3) din C.civ. desprindem cele trei elemente pe baza cărora se poate stabili
în ce constă exploatarea unei întreprinderi, temei al determinării categoriei de profesioniști, anume:
o activitate sistematică, organizată și care constă fie în producerea administrare sau înstrăinare de
bunuri, fie în prestare de servicii.
Caracterul sistematic al desfăşurării activităţii în contextul exploatării întreprinderii, în
absenţa unor clarificări normative, implică, de regulă, un mod continuu şi constant de realizare a
activităţii, desfășurarea repetată și cu eficiență a acesteia, în vederea atingerii scopului pentru care
este realizată (fără a lua în calcul obţinerea de profit). Prin urmare, operaţiunile întâmplătoare,
activităţile care nu necesită planificare, investiţii şi nici nu sunt urmărite şi controlate exced
cadrului conceptual al exploatării unei întrepinderii.
În al doilea rând, exploatarea unei întreprinderi este o activitate organizată. Cu toate că nici
acest aspect nu este clarificat normativ, totuşi se consideră că reprezintă elementul cheie în
definirea unei întreprinderi, element pe baza căruia se face distincţia între activitatea unui
profesionist şi simplul act juridic al altui subiect de drept civil. Prin organizarea unei activităţi se
poate înţelege ansamblul coerent de operaţiuni prin care o persoană fizică sau juridică ordonează
un ansamblu de elemente componente în aşa fel încât să atingă un anumit scop bine precizat.
Din corelarea textelor legale putem stabili faptul că noțiune de profesionist este genul proxim
și include orice persoană fizică și juridică autorizată să exploateze o întreprindere indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ.
De altfel, în art.8(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil se
precizează că „noțiunea de profesionist include categoriile de: comerciant, întreprinzător,
operatorul economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice
sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a
Codului civil.”

15
 Putem disting între o întreprindere economică și o întreprindere profesională, pe baza căreia
se conturează mai multe categorii de profesioniști:
- profesioniştii economici, persoanele fizice și persoanele juridice care desfăşoară activităţi
economice (exploatează o întreprindere economică) și care sunt „supuse înregistrării în
registrul comerțului” și anume „persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, societăţile (cu personalitate juridică), guvernate de Legea
nr.31/1990, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de
interes economic, societățile cooperative, organizațiile coopertiste, societățile europene,
societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul
principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege”,
(art.6,(1) din Legea nr.71/2011 coroborat cu art.1 din Legea nr. 26/1990).
- liber profesioniştii, persoanele fizice și juridice care desfăşoară activități profesionale
(exploatează o întreprindere profesională), în mod independent, în baza unei autorizații
emisă de o structură profesională abilitată, (de exemplu: experţii contabili şi contabilii
autorizaţi sunt autorizați de Corpul expreţilor contabili şi contabililor autorizaţi, farmaciştii
de Colegiul farmaciştilor, medicii de Colegiul medicilor, executorii judecătoreşti de Corpul
executorilor judecătoreşti etc.)
- alte categorii de profesioniști: cei care exploateză o întreprindere civilă, agricolă sau
artizanală, cum ar fi: societățile simple și în participație guvernate de C.civ., asociaţiile şi
fundaţiile (de ex.cluburile sportive, spitale, universităţi, teatre, organizațiile non-profit),
cultele religioase, societățile agricole, meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din
gospodăria proprie etc.; sau anumite instituții și autoritățile publice (de ex.Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor – C.S.A, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare –
C.N.V.M.; Banca Naţională a României – B.N.R).

1.2. Statutul juridic al profesioniștilor – obligațiile profesionale

Exploatarea unei întreprinderi, indiferent de natura ei, conferă titularului ei un statut juridic
bine determinat, format dintr-un ansamblul de drepturi, de îndatoriri specifice, denumite generic
obligații profesionale.
Obligaţiile profesionale sunt de natură diversă, unele având caracter permanent și izvorăsc
din principiile generale care guvernează desfășurarea activității, altele fiind de sorginte pur
administrativă prin care sunt impuse anumite restricții și condiționări. Însă prin impunerea acestor
obligații profesionale, legiuitorul a urmărit cu precădere ocrotirea intereselor tuturor persoanelor
participante la viața economică, fie în calitate de profesioniști, fie de consumatori, inclusiv
protejarea interesului general al societății.

16
 1. Obligaţia de publicitate, de a aduce la cunoștința terților constituirea întreprinderii și a
informațiilor interesând activitatea desfășurată, indiferent de natura ei – economică, profesională etc.
Orice profesionist are obligația de a solicita autorizarea activității sale de către corpul
profesional căruia îi aparține, precum și de a publica orice modificare intervenită pe parcursul
desfășurării activității, inclusiv încetarea acesteia. În acest mod sunt aduse la cunoștința terților
(publicului) și le sunt opozabile cele mai importante informații cu privire la profesionist și la
activitatea sa.
Mai mult, înregistrarea profesionistului în evidențele corpului profesional are un rol
constitutiv, conferă persoanei fizice sau juridice calitatea de profesionist în domeniul vizat,
independent dacă acesta exercită efectiv activitatea profesională. Întrucât calitatea de profesionist
se dobândește prin înregistrare, totodată se pierde prin radierea din evidențele corpului profesional.
De asemenea, profesioniștii trebuie să menţioneze un set de elemente de indidualizare a
propriei întreprinderi (denumire sau firmă, sediu social/profesional, cod unic de înregistrare, sau
CNP etc.) pe toate actele și documentele pe care le întocmesc și le întrebuințează (facturi, oferte,
comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în activitate sa). De la această
cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care cuprind
elementele prevăzute de legea în domeniu.
În ceea ce privește profesioniștii care desfășoară activități economice, obligațiile de
publicitate sunt prevăzute de Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului. Potrivit dispozițiilor
imperative ale acestui act normativ, profesioniștii care exploatează o întreprindere economică
trebuie să solicite:
A. înmatricularea în registrul comerţului înainte de începerea activităţii;
B. înscrierea menţiunilor în registrul comerţului cu privire la operaţiuni (acte și fapte)
intervenite în cursul exercitării activităţii;
C. radierea din registrul comerţului la încetarea activităţii.

A. Înainte de începerea activității economice, profesionisul va solicita înmatricularea în

registrul comerțului, formulând o cerere în acest sens, care trebuie să conțină anumite mențiuni,
în funcție de categoria din care face parte, astfel:
i) cererea persoanei fizice autorizate (PFA), sau a titularului unei întreprinderi individuale, care
cuprinde:
► nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea
civilă, activitatea comercială anterioară;
► firma sub care urmează să își desfășoare activitate şi sediul profesional;
► obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, aşa cum sunt
prevăzute în Codul CAEN;

17
ii) cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:
► elementele de identificare ale fiecărui membru al întreprinderii familiale (numele,
domiciliul, starea civilă, codul numeric personal, cetăţenia, data şi locul naşterii),
► calitatea de membru al familiei;
► activitatea economică desfășurată anterior cererii;
► datele de identificare ale persoanei care reprezintă întreprinderea familială, care este fie
reprezentantul întreprinderii familiale (membrul de familie din iniţiativa căruia se
constituie aceasta), fie împuternicitul acestuia;
► firma sub care urmează să își desfășoare activitate şi sediul profesional;
► obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale aşa cum sunt
prevăzute în Codul CAEN;
Cererile de înmatriculare formulate de persoanele fizice trebuie să fie însoţite de acte ce
probează datele pe care le menționează. Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele
din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit întreprinderii familiale conform legii.
Cererea de înmatriculare a PFA sau a întreprinzătorului persoană fizică, titular de
întreprindere individuală, va fi făcută personal sau prin împuternicit cu procură specială şi
autentică. Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către membrul de
familie din iniţiativa căruia se constituie întreprinderea familială sau de împuternicitul
acestuia, cu procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, PFA,
titularul întreprinderii individuale, respectiv, reprezentantul întreprinderii familiale,
semnează la Oficiul registrului comerţului, în prezenţa judecătorului delegat sau a
directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnătura. PFA,
respectiv reprezentantul întreprinderii familiale, poate depune specimenul de semnătură
legalizat de notarul public.
iii) cererea formulată în numele unei societăţii cu personalitate juridică, guvernată de Legea
nr.31/1990, va cuprinde toate datele precizate în mod obligatoriu în actul constitutiv şi va fi
însoţită de documentele doveditoare. Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele
menționate în cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
iv) cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale,
ce va cuprinde:
► actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;
► obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;
► unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite
să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii acordate;
► elementele de identificare ale persoanelor împuternicite să le reprezinte, (nume,
domiciliul, CNP, cetăţenia, data şi locul naşterii) cu precizarea limitelor împuternicirii
conferite.

18
 Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de
înregistrare atribuit conform legii.
v) cererea de înmatriculare a unei societăţi cooperative și înmatricularea acesteia în registrul
comerţului se realizează cu respectarea dispozițiilor Legii nr.1/2005, coroborate cu cele ale
Legii nr.26/1990.
Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţi guvernate de Legea nr.31/1990
va fi semnată de oricare dintre fondatori, de administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia.
Cererea de înmatriculare a regiei autonome, companiei naţionale, societăţii naţionale sau societăţii
cooperative va fi semnată de către persoanele împuternicite să le reprezinte. Orice cerere de
înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare, cu menţionarea numărului şi a datei încheierii
judecătorului delegat. Pentru dovedirea specimenului de semnătură a persoanei împuternicite să
reprezinte entitățile economice sus precizate, aceasta fie semnează la Oficiul registrului comerţului
în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va
certifica semnătura, fie va depune specimenul de semnătură legalizat de notarul public.
În toate cazurile, înmatricularea în registru se face în termen de 15 zile, care începe să curgă:
► de la data autorizării – pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale;
► de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile;
► de la data actului de înfiinţare – pentru regiile autonome, companiile naţionale, societăţile
naţionale sau societăţile cooperative.

B. Pe parcursul desfășurării activității economice, profesioniștii sunt obligați să înregistreze

orice menţiuni privitoare la:
 donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de
comerţ, precum şi orice act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul
comerţului sau care determină dispariția firmei ori a fondului de comerţ;
 numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, seria şi
paşaportul pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a
reprezentantului fiscal (dacă este cazul) al profesionistului. Dacă dreptul de reprezentare
este limitat la o anumită sucursală, menţiunea se va face numai în registrul unde va fi
înscrisă sucursala;
 brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de origine, indicaţiile de
provenienţă, firma emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora profesionistul are un
drept;
 convenția matrimonială a profesionistului persoană fizică și orice modificare a acesteia,
hotărârea privind modificarea regimului matrimonial, hotărârea privind nulitatea căsătoriei
sau a convenției matrimoniale, hotărârea de divorţ, precum şi cea de privind partajul
bunurilor comune obţinute în cursul exercitării comerţului (dacă este cazul);
19
  hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a
curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
 deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și
înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurilor de insolvență;
 hotărârea judecătorească de condamnare a profesionistului, administratorului sau
cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această
activitate;
 orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.

Cererea de înregistrare a menţiunilor prevăzute mai sus trebuie să fie depusă în cel mult 15
zile de la data modificării intervenite. De asemenea, orice persoană interesată poate cere
înregistrarea acestor menţiuni în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul
sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen de 15 zile de la
primirea copiei legalizate de pe hotărârea irevocabilă, în situația în care mențiunile se modifică în
temeiul unei hotărâri judecătorești.
Comerciantul care dorește deschiderea unei sucursale sau a unei filiale trebuie să ceară
înmatricularea acesteia la Oficiul registrului comerţului în a cărei rază teritorială se află sediul
sucursalei sau al filialei. În acest sens va preciza și oficiul în a cărei rază teritorială se află sediului
social (principal). Oficiul registrului comerţului unde se află sediul sucursalei sau al filialei va
transmite Oficiului registrului comerţului de la sediul principal un extras de pe înregistrarea
efectuată pentru a fi menţionată în registrul respectiv.
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către un profesionist cu sediul principal
în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi
publicarea operațiunilor economice cerute pentru profesioniștii români. În acest caz, cererile de
înmatriculare vor indica şi:
► numele sau denumirea, forma juridică şi sediul social al profesionistului din străinătate,
inclusiv denumirea sucursalei dacă este diferită;
► registrul în care este inmatriculat profesionistului din străinătate, numărul de înmatriculare
și identificatorul unic la nivel european, după caz;
► numele şi calitatea persoanelor care pot să-l reprezinte pe profesionistul din străinătate în
raporturile cu terții, precum şi al celor care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei;
► ultima situaţie financiară a profesionistului din străinătate aprobată, verificată sau publicată
potrivit legislaţiei statului în care acesta îşi are domiciliul sau sediul etc.

20
 De asemenea, se înregistrează și menţiunile referitoare la:
► deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă cu privire la
profesionistul din străinătate;
► dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;
► închiderea sucursalei.

Toate formalităţile de înregistrare a menţiunilor se vor face la Oficiului registrului

comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe
sucursale în ţară, documentele de constituire și celelalte documente privind societatea necesare
pentru înmatricularea unei sucursale se depun o singură dată numai pentru una dintre sucursale.

C. Radierea înregistrărilor
De regulă radierea profesionistului din registrul comerțului intervine în momentul în care
acesta încetează să mai desfășoare activitatea, după ce au fost finalizate operațiunilor de lichidare.
Radierea se face la cererea lichidatorului sau din oficiu, dacă în termen de 3 luni de la expirării
termenului de un an de la data deciziei de dizolvare nu s-a solicitat radierea. În acest caz, radierea
se dispune în temeiul hotărârii judecătorești, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului
Comerțului.
La data îndeplinirii formalităților de radiere profesionistul încetează să existe.
În mod excepțional, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării
păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia. Radierea se cere în cazul
în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate
actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
Cererea de radiere se depune şi se menţionează în registrul comerţului în care s-a făcut
înmatricularea profesionistului. Oficiul registrului comerţului în termen de 3 zile de la data
depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul solicitantului, iar
în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acest judeţ. Tribunalul soluționează
cererea cu citarea profesionistului și a Oficiului registrului comerţului. Hotărârea judecătorească
de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, în termenul de 15 zile de la pronunţare
pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
Radierea va fi efectuată de Oficiul registrului comerţului care va publica hotărârea
judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus
cererea.

21
 Nerespectarea obligațiilor privind înregistrările ce trebuie efectuate în registrul comerțului
atrage aplicarea sancțiunilor de natură civilă, contravențională sau chiar penală, expres prevăzute de
lege. Persoana vinovată poate fi obligată fie la plata unor sume de bani, cu titlul de amenzi civile sau
amenzi contravenționale sau penale, sau poate fi supusă unei pedepse privative de libertate (în cazul
în care sunt întrunite elementele infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune etc.)

Organizarea Registrului Comerţului

Registrul comerțului este documentul public în care sunt înregistrate toate datele privind
profesioniștii care desfășoară activități economice, accesibil oricărei persoane interesate.
Registrul comerțului este organizat și ținut de oficii ale registrului comerţului care
funcționează pe lângă tribunalele din fiecare județ și din municipiul București. Aceste oficii se află
în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, instituție publică cu personalitte
juridică administrată de Ministerul Justiției, care ține registrul central al comerțului, parte
componentă din sistemul de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii
Europene. Registrul central al comerțului reprezintă punctul de acces la sistemul de interconectare
a tuturor registrelor comerțului la nivelul Uniunii Europene, prin intermediul căruia sunt puse la
dispoziția publicului documente și informații referitoare la profesioniștii înregistrați în România.
Înregistrarea profesionistului se face la Oficiul registrului comerţului în a cărei rază
teritorială îşi are sediul. Oficiile județene și al municipiului București sunt obligate să comunice
oficiului naţional orice înmatriculare sau meţiune înregistrată, în termen de cel mult 15 zile de la
efectuare.
Trebuie să precizăm faptul că prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea
profesionistului, cât şi înscrierea de menţiuni referitoare la activitatea sa în registrul comerţului în
a cărei rază teritorială își are sediul. De regulă, înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor,
de la data efectuării lor în registrul comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al
României, partea a IV-a. Data înregistrării în registrul comerţului este data la care înregistrarea a
fost efectiv operată în acest registru și se realizează în termen de 24 de ore de la data încheierii
judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării sau de înregistrare a mețiunilor. Actele ori
faptele neînregistrate, pentru care legea impune obligația publicității, nu pot fi opuse terţilor, cu
excepţia cazului în care se face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.
Controlul legalității operațiunilor înregistrate în registrul comerțului se realizează de un
judecător delegat la registru de tribunal, prin încheierile pronunțate în soluționarea cererilor
formulate de profesioniști, sau după caz în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în afara
cazurilor în care legea prevede altfel).

22
 Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau orice altă înregistrare în registrul
comerţului sunt executorii de drept şi pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data
pronunţării încheierii pentru părţi și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al
actului constitutiv în Monitorul Oficial al României pentru orice altă persoană interesată
Recursul se depune şi se menţionează la registru comerţului unde s-a făcut înregistrarea.
În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul registrului comerţului, înaintează recursul
Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesionistului sau sediul sucursalei sau al
filialei. Dacă recursul este admis, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în registrul
comerţului.
Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala persoanei care a făcut
cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele depuse, precum şi
certificate constatatoare privind neînregistrarea unui act sau fapt privitor la profesionist. Aceste
copii pot fi eliberate personal solicitantului sau transmise prin corespondență sau prin e-mail.

2. Obligația de întocmire și ţinere a anumitor registre

Registrele pe care profesioniștii trebuie să le țină sunt prevăzute expres de lege.
Profesioniștii care exploatează întreprinderi economice trebuie să dețină registrele:

- prevăzute de Legea nr.31/1990: registrul asociaților, registrul acționarilor, registrul de părți

sociale etc.;

- stabilite de Legea contabilităţii nr.82/1991, anume:

 Registrul jurnal, în care sunt înregistrate zilnic și în ordine cronologică operaţiile privind
activitatea curentă;
 Registrul cartea mare, destinat înregistrărilor contabile în „partidă dublă”;
 Registrul inventar, în care sunt înregistrate procesele-verbale de inventariere a
patrimoniului profesionistului, întocmite atât la începutul activității cât și la încheierea
fiecărui an de activitate.
Potrivit dispozițiilor legale, registrele, actele şi documentele financiar-contabilitate care
au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii
exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite. De asemenea, profesionistul are
și obligația de întocmire a unei serii de documente contabile de sinteză, cum sunt bilanţul
contabil (care conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului).

- prevăzute de alte legi speciale, cum ar fi Legea nr.242/2003 privind Registrul unic de
control.

23
 3. Obligația de a desfăşura activitatea economică cu bună credință și cu respectarea
normelor concurenţei loiale, uzanțelor cinstite.
Principiul liberei concurenţe constituie o componentă esențială a economiei de piaţă şi este
consacrat în art.135 lit.a) din Constituţie. În principal, legea apără libera concurenţă pe două
direcţii de acţiune: prin interzicerea practicilor anticoncurenţiale de tip monopolist (Legea
concurenţei nr.21/1996) şi prin interzicerea concurenţei neloiale (Legea nr.11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale).
În principiu, orice faptă de natură a crea confuzie în percepția clientelei cu privire la bunurile
sau serviciile unui profesionist sau cu privire la activitatea și identitatea acestuia săvârșită de un
concurent se înscrie în sfera practicilor neloiale. De asemenea sunt sancționate și răspândirea de
informații false, adesea denigratoare la adresa altor competitori, în exercitarea activității economice
de natură a crea un avantaj nejustificat pe piață. Mai mult, deturnarea clientelei unui profesionit prin
orice mijloc, cum ar fi publicitatea înșelătoare, inclusiv prin recompensarea salariaților acestuia
constituie de asemenea o practică de concurență neloială, sancționată ca atare de lege.

4. Alte obligații vizează:

- plata obligaţiilor fiscale (impozite, taxe şi alte contribuţii legale);

- protecţia consumatorilor;

Consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații
care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție,
artizanale ori liberale.
Cu alte cuvinte, consumatorii sunt persoane fizice care utilizează sau consumă produse sau
servicii pe care nu le obțin din activitatea lor profesională, și care se bucură de o serie de drepturi
specifice, anume:
► de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu
care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și
interesele legitime;
► de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și
serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
bine nevoilor lor;
► de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate,
► de a fi despăgubiți pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și
serviciilor etc.
► protecţia mediului, mai ales în contextul actual al necesității asigurării unei dezvoltări
durabile și al respectării normelor de guvernanță corporativă etc.
24
 Având în vedere importanța activității profesioniștilor pentru bunul mers al societății,
respectarea obligațiilor profesionale se impune cu necesitate pentru asigurarea protecției
intereselor generale. Din acest motiv, legea prevede o serie de sancțiuni specifice statutului
profesioniștilor, anume:
► dizolvarea profesionistului constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni sau în ipoteza în care
obiectul de activitate a fost deturnat.
► suspendarea activității profesionistului care a săvârși fapte sancționate de lege.
► interzicerea de a participa la procedurile de achizițiile publice sau interzicerea accesului la
finanțare din fonduri publice.
► publicarea hotărârii de condamnare a profesistului condamnat pentru săvârșirea unor fapte
penale.

1.3. Fondul de comerț

În vederea desfășurării activității economice profesioniştii, atât persoane fizice, cât şi persoane
juridice, alocă o serie de mijloace materiale şi financiare în acest scop, constituind astfel un fond
de comerţ.
Fondul de comerţ constă dintr-un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi
incorporale pe care un profesionist le afectează desfăşurării activităţii sale economice sau
profesionale.
Încă de la început trebuie subliniat faptul că fondul de comerț nu trebuie confundat cu fondul
comercial –concept contabil-, ci dimpotrivă este un element ce intră în componența acestuia din
urmă.
Fondul de comerţ nu poate fi confundat cu patrimoniul. Spre deosebire de fondul de comerţ,
considerat o universalitate de fapt, care are ca izvor voinţa persoanei, patrimoniul este statuat de
lege, fiind calificat drept o universalitate de drept. Dacă patrimoniul este alcătuit din totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor cu un conținut economic, fondul de comerț nu cuprinde obligațiile
titularului său (profesionistului) și, în principal, nici drepturi.
De asemenea, fondul de comerț, care este alcătuit doar din resurse materiale și financiare, se
deosebește și de întreprindere care cuprinde și forța de muncă.

Fondul de comerţ cuprinde:

i. elemente corporale alcătuite din:
- bunuri imobile – clădiri, instalaţii, utilaje, maşini etc.;
- bunuri mobile – materii prime, materiale, mărfuri etc.
ii. elemente necorporale: firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturi de proprietate
intelectuală (drepturi de autor și drepturi conexe), drepturi de proprietate industrială (brevete de
invenţii, mărci de: fabrică, comerţ, servicii, desene și modele industriale etc.).

25
 a. Firma
Firma este un element de individualizare a profesionistului – titular al fondului de comerţ –
şi constă în numele sau denumirea sub care acesta îşi exercită activitatea economică şi sub care
semnează (art.30, alin.1 din Legea nr. 26/1990).
Prin urmare, firma care constă exclusiv din cuvinte (în limba română), deosebește un
profesionist de toți ceilalți profesioniști dintr-un județ sau chiar din țară. Pentru a se evita orice
confuzie, firma trebuie să prezinte un grad ridicat de noutate, să se deosebească de cele existente.
În situația în care o firmă nouă este asemănătoare cu o firmă existentă, trebuie să se adauge o
menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin
indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod.
De asemenea, firma trebuie să fie licită, legea interzice orice utilizarea anumitor cuvinte:
„științific, academic, universitate, școală” etc.; sau unei denumiri folosită de persoanele fizice sau
juridice din sectorul public.
Firma are un conținut diferit în funcție de categoria de profesioniști din care face parte
titularul ei, astfel:
 firma persoanei fizice se compune din numele ei, scris în întregime, sau din numele şi
iniţiala prenumelui ei, deci firma acestuia corespunde cu numele său civil;
 firma unei întreprinderi familiale trebuie să cuprindă numele reprezentantului ei la care
se adaugă menţiunea ,,întreprindere familială” scrisă în întregime;
 firma societăţii în nume colectiv se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi
plus menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime;
 firma societăţii în comandită simplă este alcătuită din numele a cel puţin unuia dintre
asociaţii comanditaţi plus menţiunea ,,societate în comandită,” scrisă în întregime;
 firma societăţii pe acţiuni sau a societăţii în comandită pe acţiuni este compusă dintr-
o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, la care se adaugă
menţiunea „societate pe acţiuni” sau „societate în comandită pe acţiuni” scrisă în
întregime sau abreviat;
 firma societăţii cu răspundere limitată este alcătuită dintr-o denumire proprie, la care
se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, plus menţiunea „societate cu
răspundere limitată” scrisă în întregime sau prescurtat;
 firma sucursalei din România a unei societăţi străine va trebui să cuprindă şi
menţiunea sediului principal din străinătate.
Prin înregistrarea firmei la registrul comerţului, titularul dobândeşte un drept de folosinţă
exclusivă asupra firmei, care poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerţ. Dacă se
înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul acestuia va putea să continue activitatea

26
sub firmă anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică, sau al unui asociat al
unei întreprinderi familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simplă, cu acordul expres al
titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul
acelei firme a calităţii de succesor. Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni,
în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără menţionarea raportului de
succesiune.
Firma radiată din registrul comerţului este indisponibilă, în principiu, pentru o perioadă de
doi ani de la data radierii.
b. Emblema
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un profesionist de altul de acelaşi gen,
(care desfăşoară aceeaşi activitate).
Dacă firma are caracter obligatoriu, emblema are caracter facultativ, ea conferă un plus de
individualizare a titularului fondului de comerţ. De asemenea, se deosebire de firmă, care conține
doar cuvinte, emblema poate fi alcătuită din atât din forme grafice cât și din cuvinte scrise în limba
română.
Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice emblemă va trebui să se deosebească
de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaţi fel de comerţ, precum şi de
emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea
Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă, facturi, scrisori, tarife, afişe, publicaţii
şi în orice alt mod, cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma.
Prin înregistrarea emblemei la registrul comerţului, titularul dobândeşte un drept de folosinţă
exclusivă asupra acesteia. Emblema se înstrăinează şi separat de fondul de comerţ. Dobânditorul
va putea folosi emblema numai cu consimţământul transmiţătorului. Emblemele radiate din
registrul comerţului sunt indisponibile, în principiu, pentru o perioadă de doi ani de la data radierii.
c. Clientela
Clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la
profesionist pentru procurarea de mărfuri şi/sau servicii. Clientela reprezintă ansamblul de
persoane care intră în relații cu profesionistul, încheind acte juridice.
Dintr-o altă perspectivă, clientela este constituită din persoanele care se aprovizionează în
mod constant de la un anumit magazin, sau beneficiază permanent de serviciile prestate, fiind
atrasă de toate elementele fondului de comerț.
Deși nu se poate admite existența unui drept asupra clientelei, aceasta generează o valoare
economică cuantificabilă (suma de bani încasată de la clientelă), care poate fi exprimată cifric în
contabilitatea profesionistului.

27
 Clientela trebuie să fie reală, certă (iar nu potențială) și să se adreseze exclusiv unui
profesionist (să existe o legătură personală între clientelă și profesionist).
Clientela este cel mai important element al fondului de comerț, fără de care acesta nu există.
Iată de ce clientela se poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerț.

d. Vadul comercial
Vadul comercial reprezintă aptitudinea fondului de comerț de a atrage clientela.
Vadul comercial constă într-o serie de factori obiectivi și subiectivi prin care se realizează
atragerea unui număr cât mai mare de clienți cum ar fi: locul unde se află amplasat locul unde se
desfășoară activitatea, calitatea mărfurilor, serviciile, preţuri practicate, comportamentul
personalului profesionistului cu clienții, publicitatea etc.
Vadul comercial, unul dintre elementele obligatorii ale fondului de comerț poate fi transmis
numai împreună cu acest fond.

e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală

În această categorie eterogenă, regăsim: mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii, brevete
de învenţie, desene şi modele ale produselor, dar și, drepturile de autor (ce rezultă din creaţia
ştiinţifică literară şi artistică), inclusiv programele de operare din domeniul informaticii; fiecare
drept fiind reglementat prin legi speciale.
Cele mai uzitate drepturi din această categorie sunt:

 Mărcile de fabrică, de comerţ, sau de servicii

Marca reprezintă semnul distinctiv susceptibil de reprezentare grafică care individualizează

produsele sau serviciile unui profesionist de cele identice sau similare care aparțin altor
profesioniști.
Pentru a individualiza un produs sau serviciu, marca trebuie să fie nouă, originală în raport
de toate celelalte mărci deja existente și folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, precum
și să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor unui anumit comerciant.
Pentru constituirea dreptului exclusiv asupra unei mărci, aceasta trebuie înregistrată la
O.S.I.M. (Oficiul de stat pentru învenţii şi mărci). Protecţia juridică produce efecte timp de 10 ani
.Marca poate fi înstrăinată împreună cu fondul de comerț dar şi separat de acesta, în temeiul unor
acte juridice, cum ar fi: vînzare – cumpărare, donaţie, testament etc.

28
 Brevetele de invenţie
Brevetul de invenție este mijlocul juridic prin care sunt consacrate și protejate drepturile
inventatorului asupra invenției sale, având ca obiect un produs sau un procedeu din orice domeniu
tehnologic, susceptibil de aplicare industrială.
Invenția trebuie să prezinte noutate absolută și originalitate, care depășește stadiul actual al
tehnicii. Pentru a fi protejat dreptul asupra invenției, aceasta trebuie să fie înregistrat la O.S.I.M.
Protecţia asupra invenţiei opereză timp de 20 de ani.
Drepturile de proprietate intelectuală și industrială se transmit atât împreună cât şi separat
de fondul de comerţ.

Natura juridică a fondului de comerț

În exploatarea întreprinderii sale profesionistul este nevoit să aloce o serie de bunuri, resurse
materiale și bănești care împreună alcătuiesc fondul de comerț al acestuia. Fondul de comerț este
prezent încă din momentul de început al afacerii, fiind un element al activului patrimoniului de
profesionistului.
Fondul de comerț este o universalitate de fapt.
După cum am arătat mai sus, în componența fondului de comerț se regăsesc elemente extrem
de variate, fiecare cu propriul lor regim juridic, dar care au ca numitor comun pe lângă titularul lor
și faptul că au o destinație comună, anume să servească exercitării activității acestuia. Ca urmare,
reunirea într-un fond de comerț a tuturor bunurilor profesionistului care sunt afectate exploatării
întreprinderii, constituie o universalitea de fapt. Trebuie subliniat faptul că bunurile din cadrul
universalității de fapt își păstrează individualitatea și astfel pot să facă obiectul unor acte juridice
distincte.
Totodată, fondul de comerț în calitate de universalitate de fapt are o identitate proprie, de
sine stătătoare; acesta nu se confundă și nici nu se reduce la elementele sale componente. Privit în
mod unitar, fondul de comerț în integralitate poate face, el însuși, obiectul unor operațiuni juridice.
Fondul de comerț este un bun mobil incorporal.
Cu toate că în componența fondului de comerț intră și bunuri imobile, privit ca întreg fondul
de comerț este calificat drept un bun mobil incorporal (unitatea fondului de comerț este pur
ideatică, doar în plan juridic).
Ca atare, în principiu, fondul de comerț este supus regimului juridic ce caracterizează
bunurile mobile, ceea ce capătă importanță în momentul în care sunt încheiate anumite acte
juridice cu privire la acesta.

29
 i. Prin urmare, fondul de comerț poate fi vândut în conformitate cu normele de drept comun
ce guvernează vânzarea-cumpărea oricărui bun mobil. În mod particular, dacă în
componența fondului de comerț se află un imobil, vânzarea fondului de comerț trebuie
înscrisă în Cartea funciară. În practică, în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de
comerț este inclusă și o clauză de neconcurență prin care vânzătorul fondului se obligă față
de noul titular al acestuia să nu exercite în apropiere (în vecinătate) același fel de activitate
pentru a nu îl priva pe cumpărător de clientela ce i-a fost transmisă o dată cu fondul comerț.
ii. Fondul de comerț poate fi transmis ca aport în natură la constituirea capitalului social al
unei societăți, potrivit Legii nr.31/1990 pentru care titularul său, în calitate de asociat sau
acționar va primi părți sociale sau acțiuni.
iii. O altă operațiune poate fi închirierea (locaţiunea) fondului de comerţ, în baza căreia
locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ;
și nici nu poate aduce schimbări în organizarea şi structura fondului de comerț decât cu
acordul locatorului. De asemenea, locatarul trebuie să nu facă niciun act de concurență față
de locatorul său.
iv. Fondul de comerț poate face obiectul unei garanţii reale mobiliară – ipoteci mobiliare.
(art.2350(2), coroborat cu art.2357 și cu art.2368 și urm. C.civ.) Legea cere înscrierea
avizului de garanţie ipotecară la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, precum
și în registrul comerţului. În cazul în care în fondul de comerț se află și un imobil, contractul
de ipotecă va fi înscris și în Cartea funciară.
v. Fondul de comerț poate fi transmis și prin moștenire sau în baza unui testament. Succesorul
va putea să continue activitatea sub firma profesionistului decedar cu acordul celorlalți
succesori și cu condiția de a preciza calitatea de succesor. De la această regulă fac excepție
societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată.

Subliniem că, indiferent de modalitatea de transmitere a fondului de comerț, actul în baza

căruia se realizează această operațiune trebuie publicat în registrul comerțului, în vederea
asigurării opozbilității operațiunii față de terți.

30
 Capitolul 2

Profesionistul-persoană fizică
care desfășoară activități economice

O categorie bine determinată de profesioniști, este reprezentată de persoanele fizice care

exploatează o întreprindere economică și care se bucură de un regim juridic propriu stabilit de
prevederile O.U.G. nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit legii, o persoană fizică poate desfășura o activitate economică organizată sub formă
de:
1. persoană fizică autorizată = desfăşoară individual şi independent orice tip de activitate
economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă;
2. întreprindere individuală = întreprinderea economică, fără personalitate juridică,
organizată de un întreprinzător persoană fizică;
3. întreprindere familială = întreprinderea economică, fără personalitate juridică,
organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. (potrivit OUG
nr.44/2008, din familie fac parte: soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta de 16
ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea,
inclusiv).
În principiu, profesioniștii persoane fizice pot exercita orice activitate prevăzută în Codul
CAEN, permisă de lege liberei inițiative private. Sunt excluse activitățile ce constituie monopol
de stat (de ex.extracția și exploatarea resurselor naturale), cele care pot fi desfășurate doar de
persoane juridice (de ex. activitatea bancară sau de asigurare), precum și serviciile prestate pe
teritoriul altor state (transfrontaliere așa cum sunt prevăzute de legislația Uniunii Europene). De
asemenea exced cadrul stabilit de OUG nr.44/2008 atât activitățile economice cât și profesiile
liberale care sunt reglementate prin legi speciale.
Încă de la început trebuie subliniat faptul că profesionistul persoană fizică exploatează
întreprinderea economică pe riscul său; garantând cu întregul său patrimoniu executarea
obligațiilor asumate în desfășurarea activității. Cu alte cuvinte, profesionsitul persoană fizică,
indiferent de modul de organizare ales – persoană fizică autorizată, întreprinzător tiular al
întreprinderii individuale, reprezentant sau membru al întreprinderii familiale – răspunde nelimitat,

31
cu întregul său patrimoniu, și anume cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare,
pentru datoriile și daunele ce rezultă din activitatea sa economică.
În vederea diminuării riscului pe care îl implică orice afacere, profesionistul trebuie să
acționeze cu diligență și prudență și să își ia măsurile adecvate de diminuare sau înlăturare a
pierderilor. În acest sens, poate să constituie un patrimoniul de afectațiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea drepturilor (inclusiv a bunurilor) şi
obligaţiilor profesionistului persoană fizică (persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii
individuale sau a membrilor întreprinderii familiale) afectate scopului exercitării unei activităţi
economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului profesionistului separată de gajul
general al creditorilor personali ai acestuia.
Din definiţia de mai sus reiese că, în cazul constituirii patrimoniului de afectaţiune,
creditorii, care sunt titularii creanţelor ce rezultă din activitatea economică, vor executa cu
prioritate activul patrimoniului de afectaţiune şi numai în cazul în care obligaţiile economice nu
sunt integral stinse, vor putea executa şi activul patrimoniului personal. În schimb, creditorii
personali ai profesionistului, ale căror creanțe nu rezultă din activitatea economică desfășurată de
acesta nu pot urmări activul patrimoniului de afectațiune.
Patrimoniul de afectațiune se constituie prin înregistrarea la registrul comerțului a declarației
profesionsitului dată sub semnătură privată prin care drepturile și bunurile sale sunt afectate
exploatării întreprinderii economice.

2.1. Condițiile necesare desfășurării activității de către profesionistul persoană

fizică

Pentru a desfăşura activităţi economice, în oricare din cele trei forme de organizare precizate
mai sus, persoanele fizice trebuie să întrunească o serie de condiții instituite de lege cu scopul de
a se asigura protejarea intereselor generale dar și interesele profesioniștilor.

2.1.1. Condiţii impuse persoanei întreprinzătorului

1. Persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică necesară încheierii actelor juridice care
stau la baza operațiunilor economice, anume capacitate deplină de exercițiu. Raţiunea
impunerii capacităţii depline de exerciţiu se întemeiază pe gravitatea efectelor pe care
operațiunile economice le pot avea asupra patrimoniului persoanei fizice care le realizează
(cum ar fi falimentul).
Prin urmare, orice persoană fizică majoră (care a împlinit vârsta de 18 ani şi care are
discernământ) poate desfăşura afaceri în nume și pe cont propriu, în calitate de profesionist.

32
 Aşadar, nu au capacitatea necesară realizării afacerilor: minorii şi persoanele puse sub
interdicţie. În ceea ce priveşte minorii, se impun anumite precizări.
De regulă, până la vârsta de 18 ani, persoanele fizice nu pot începe o activitate economică
în nume propriu, cu titlu de profesiune. Nici în ipoteza în care minorii se căsătoresc și capătă în
acest mod capacitate deplină de exercițiu, nu pot să desfășoare operațiuni economice în nume și
pe cont propriu. Capacitatea deplină recunoscută minorilor ca efect al căsătoriei este subsumată
numai încheierii actelor juridice de natură strict civilă (de pildă pentru a putea să reprezinte
interesele copilului născut din căsătorie). În schimb, dacă minorul moștenește un fond de comerț,
reprezentanţii săi legali pot continua să desfășoare activitatea economică în numele minorului.
În mod excepţional, persoanele fizice care au împlinit 16 ani pot să desfăşoare activităţi
economice, însă numai în calitate de membrii ai întreprinderilor familiale (fiind exclusă calitatea
de reprezentanţi ai acestor structuri) și fără a dobândi calitatea de profesioniști. Mai mult, este
posibil ca pentru motive temeinice instanţa de tutelă să recunoască o capacitate deplină de exerciţiu
anticipată minorului care a împlinit 16 ani. În aceste condiții apreciem că este posibil ca un minor
de 16 ani să dobândească totuși calitatea de profesionist în temeiul hotărârii instanței de tutelă.
În privinţa persoanelor puse sub interdicţie de instanța de judecată ca urmare a constatării
faptului că acestea sunt lipsite de discernământ din cauza stării de alienaţie sau de debilitate
mentală (denumite și interzişii judecătoreşti). Aşadar, această categorie de persoane nu poate
începe o activitate economică în calitate de profesionist şi nici nu poate să continue desfășurarea
ei prin reprezentant legal.
O situaţie specială o au persoanele cu privire la care s-a instituit curatela, care deşi au
discernământ nu pot să-şi apere singure interesele, datorită stării de sănătate precare, infirmităţi
sau din cauza bătrâneţii. În acest caz, instanța de tutelă va numi un curator care va reprezenta
interesele persoanei aflată în imposibilitate pentru unul din motivele arătate. Cu toate că legea nu
împiedică persoanele aflate sub curatelă de aibă o activitate economică, în practică acest lucru se
poate dovedi dificil.
Prin urmare, în principiu, orice persoană fizică are vocaţia de a fi întreprinzător, prerogativă
care izvorăşte din principiul constituțional al libertăţii de desfășurare a activităților economice.
Pe cale de excepție, legea prevede expres împrejurările în care persoanele fizice nu pot
dobândi calitatea de profesionist; situații care în funcție de specificul lor pot fi calificate drept:
incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii (legale, de regulă, dar şi convenţionale).

 Incompatibilitate
Activitatea economică, datorită caracterului său speculativ, este incompatibilă cu anumite
funcţii sau profesii deținute de o serie de persoane fizice.

33
 Astfel, nu pot desfășura activități economice, datorită funcţiei pe care o deţin: parlamentarii,
funcţionarii publici, magistraţii (judecătorii, procurorii), militarii etc., sau datorită profesiei
exercitate: liber profesioniștii (experți contabili, contabili autorizați, auditori, evaluatori, arhitecți,
avocaţi, notari, medici, stomatologi, medici veterinari etc.). În acest ultim caz, se apreciază că deși
se obține un venit ca urmare a exercitării unei profesii liberale, aceasta nu are un caracter mercantil
ci se înscrie în sfera riguroasă a operațiunilor de natură civilă.
 Decăderea din dreptul de a exercita o activitate economică
În acest context, decăderea reprezintă o sancțiune complementară dispusă de instanță
împotriva persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unor fapte sancţionate
de legile financiare, vamale, sau privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu
în cazierul fiscal. Decăderea constă în pierderea dreptului de a avea calitatea de profesionist de
către aceste persoane care s-au dovedit nedemne prin săvârșirea unor infracțiuni care direct sau
indirect au legătură cu activitatea economică. Decăderea trebuie să rezulte dintr-o hotărâre
judecătorească prin care se interzice persoanei inculpate exercitarea activității economice în
calitate de profesionist.
 Interdicții
În practică, sunt situații în care desfășurarea unei anumite activități economice să fie interzis
fie prin lege, fie în temeiul unui contract.
Interdicţiile stipulate de lege se referă la anumite activităţi care nu pot fi desfășurate de
persoane particulare întrucât constituie monopol de stat sau prezintă un pericol social (fabricarea
sau comercializarea unor materiale periculoase sau a drogurilor)
Interdicţiile pot fi prevăzute și în contracte fie sub forma unor clauze de exclusivitate fie a
unor clauze de neconcurență. În toate cazurile, dacă interdicțiie legale se aplică oricărui
profesionist, interdicțiile convenționale afectează exclusiv părțile contractante.

2. Pot desfășura activități economice profesioniștii persoane fizice care au cetățenia română
sau sunt cetăţeni europeni, aparținând de un stat membru al Uniunii Europene, precum și
cetăţeni ai unui stat care face parte din Spaţiul Economic European (Norvegia, Islanda,
Lichtenstein).
De asemenea, pot desfășura activități economice pe teritoriul României și cetățeni ai altor
state decât cele menționate mai sus, în temeiul diverselor tratate sau convenții internaționale la
care statul român și statul lor de proveniență sunt părți semnatare. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă Confederația Elvețiană care a semnat un Acord privind libera circulație a persoanelor
cu Uniunea Europeană (care se aplică și României în calitate de stat membru al U.E.).

34
3. Persoanele fizice, indiferent de forma de organizare a activităţii economice pentru care
optează (persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale)
trebuie să aibă un sediu profesional, pe care îl declară în cererea de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării, în condiţiile prevăzute de lege.
În acest sens, profesionistul-persoana fizică trebuie să deţină imobilului declarat sediu
profesional în temeiul unui drept care decurge dintr-un contract de vânzare-cumpărare, contract
de închiriere, contract de comodat sau chiar în baza unui testament sau moștenire, după caz.
Persoanele fizice care nu sunt cetăţeni români pot să desfăşoare activităţi economice numai
după ce îşi stabilesc un sediu permanent pe teritoriul României, cu respectarea reglementărilor
privind sediul permanent.

4. Persoana fizică trebuie sa aibă fie calificarea profesională (pregătirea profesională) fie
experienţa profesională necesară pentru a desfășura activitatea economică care urmează să
fie înregistrată și autorizată. Calificarea profesională poate fi probată cu documente, după
cum urmează:

 diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei instituții de învățământ acreditată,

 certificat de calificare profesională sau de atestare a unei forme de pregătire profesională,

organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia,

 certificat de competență profesională,

 carte de meşteşugar,

 carnet de muncă al profesionistului,

 declarația de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se

solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul
meseriilor tradiţionale artizanale,

 atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au

dobândit calificarea în străinătate,

 atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de

învăţământ,

 orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

35
 2.1.2. Condiţii ce vizează modul de desfășurare a activităţii economice

Indiferent de forma de organizare pentru care optează, activitatea desfășurată de

profesionistul persoană fizică fie în sfera producției, comerțului sau prestării de servicii trebuie să
aibă un caracter organizat și sistematic.
Având caracter economic, activitatea exercitată de profesionistul persoană fizică în temeiul
prevederilor OUG nr.44/2008 are întotdeauna un scop lucrativ, urmârindu-se obținerea unor
câștiguri materiale (unui venit).

Înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării activităţii

Pentru desfăşurarea activităţii economice persoana fizică autorizată, întreprinderea
individuală, întreprinderea familială au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi
autorizarea funcţionării, care se realizează în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului
comerţului de pe lângă tribunalul în a cărei rază teritorială este situat sediul profesional sau
permanent.
În acest sens, profesionistul va depune o cererea de înregistrare şi de autorizare a funcţionării
la registrul comerțului de pe lângă tribunalul în a cărei rază teritorială se află sediul profesional.
La cererea trebuie anexate și o serie de acte, și anume:

A. documente depuse de persoana fizică autorizată:

 cartea de identitate sau paşaportul persoanei fizice solicitante, (în fotocopie certificată
olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
 documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract
de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor,
declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă profesionistului un dreptul
de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
 declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare
prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei muncii,
protecţiei mediului etc.(în original);
 documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale, (în
fotocopii certificate olograf);
 documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf).

B. documente depuse de titularul întreprinderii individuale:

 cartea de identitate sau paşaportul titularului întreprinderii individuale (în fotocopie
certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
36
  documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract
de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor,
declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă profesionistului un dreptul
de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
 declaraţie pe proprie răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare
prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei muncii,
protecţiei mediului etc.(în original);
 documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale, (în
fotocopii certificate olograf);
 documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf).

C. documente depuse de reprezentantul întreprinderii familiale:

 acordul de constituire a întreprinderii familiale, încheiat de membrii familiei în formă scrisă;
 procura specială prin care reprezentantul întreprinderii familiale este desmnat să gestioneze
interesele întreprinderii, semnată de toți membrii de familie, participanți la acordul de
constituire;
 cartea de identitate sau paşaportul fiecărui membru al întreprinderii familiale – (în fotocopie
certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
 documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract
de închiriere, contract de comodat contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor,
declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă întreprinderii familiale un
dreptul de utilizare a spațiului (în copie legalizată);
 declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului întreprinderii familiale, care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul
sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei muncii, protecţiei mediului etc.(în original);
 documente care certifică pregătirea profesională cerută potrivit unor prevederi speciale, (în
fotocopii certificate olograf);
 documente care atestă experienţa profesională, dacă este cazul (în fotocopii certificate
olograf).

Dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru desfășurarea activității, inclusiv cele
referitoare la cuprinsul cererii și a documentaţiei anexată acesteia, directorul oficiului registrului
comerţului va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei
fizice autorizate, a întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale, după caz.

37
 Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului competent cu privire la înmatriculare
şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută
de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.
Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului se poate formula plângere la
judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului în termen de 15 zile
de la pronunţare sau de la comunicare, după caz.
Oficiul registrului comerţului va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de
înregistrare și certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte
acte prevăzute de lege, după caz.
Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă
înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către
autoritatea fiscală competentă.
Un profesionist-persoană fizică (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau
întreprindere familială) poate avea un singur certificat de înregistrare.
Orice modificare intervenită în modul de exploatare a întreprinderii –schimbarea sediului
profesional, deschiderea unor puncte de lucru, desfășurarea unei noi activități – trebuie înregistrate
în registrul comerțului, care va elibera un certificat de înscriere de mențiuni sau un nou certificat
de înregistrare, după caz.
Înregistrarea la oficiul registrul comerţului este elementul definitoriu pentru profesioniștii care
exploatează o întreprindere economică în temeiul OUG nr.44/2008.

2.1.3. Condiţii de funcţionare

În principiu, persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul

întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind
organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au
calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991și ale
Codului fiscal (Legea nr.227/2015), cu modificările şi completările ulterioare.
Persoana fizică autorizată, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale
şi membrii întreprinderii familiale pot să fie asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
Fiecare formă de organizare a activităţii economice de către persoanele fizice este guvernată
de un anumit regim juridic.

38
2.2. Regimul juridic al PFA – persoana fizică autorizată

Așa cum am arătat deja, profesionistul care își organizeaza activitatea sub formă de persoană
fizică autorizată (pe scurt PFA), poate desfăşoară orice activitate economică permisă de lege,
folosind în principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Înainte de începerea
activităţii, PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea
funcţionării.
În exploatarea întreprinderii sale economice, PFA:
- poate colabora cu alți profesioniști autorizați ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari
ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea de activităţi economice pentru care a fost
autorizată. Această colaborare nu este de natură să schimbe statutul său juridic de PFA și
nici nu va dovândi calitatea de angajat al persoanelor cu care colaborează, chiar în situația
în care această colaborare este exclusivă.
- poate cumula calitatea de PFA cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează
în acelaşi domeniu de activitate sau într-un alt domeniu de activitate economică decât cel
pentru care PFA este autorizată.
- poate angaja terțe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată,
încheind cu acestea contracte individuale de muncă,
- își poate schimba statutul juridic, solicitând în acest sens înregistrarea în registrul
comerțului și autorizarea sa în calitate de întreprinzător persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.
Este interzisă cumularea calității de PFA cu cea de de întreprinzător personă fizică titular al
unei întreprinderi individuale.
PFA răspunde nelimitat pentru obligaţiile asumate în desfășurarea activității sale economice.
Astfel, în cazul în care nu își execută aceste obligații, creditorii vor executa silit activul
patrimoniului de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, întregul activ al
patrimoniului său personal. Dacă nu a fost constituit patrimoniul de afectațiune, creditorii ale căror
creanțe izvorăsc din operațiunile economice ale PFA vor executa silit activul patrimoniului
personal venind în concurs cu ceilalți creditori „personali” ai acestei persoane fizice. În cazul în
care PFA se află în incapacitate de plată, va fi supusă procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvență.
PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) la cererea sa (efect al voinţei sale de a înceta activitatea); sau

39
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată prin înmatricularea PFA sau prin
înregistrarea unei menţiuni în registrul comerţului. Cererea de radiere a înregistrării
păgubitoare, privește întreaga activitate sau numai anumite elemente ale acesteia, în cazul în
care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate
actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, (dacă prin hotărâre
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul actelor

doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de către orice persoană interesată.

2.3. Regimul juridic al întreprinderii individuale

Încă de la început, trebuie să precizăm faptul că regimul juridic specific PFA poate fi
aplicabil și profesionistului titular al unei întreprinderi individuale cu anumite particularități, ce
vor fi precizate în continuare.
Întreprinderea individuală este aceea întreprindere economică, organizată de un profesionist-
persoană fizică (denumit întreprinzător) și care prin înregistrare în registrul comerţului nu
dobândeşte personalitate juridică.
În exploatarea întreprinderii individuale, titularul ei, în calitate de profesionist întreprinzător:
► poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul
teritorial de muncă, dobândind și calitate de angajator - persoană fizică,
► poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor
întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte
persoane fizice sau juridice, în vederea desfășurării de activității economice pentru care a
primit autorizație. Nici în cazul întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii
individuale colaborarea cu alte persoane nu este de natură să-i schimbe statutul juridic și
nici nu va dovândi calitatea de angajat al acestora, chiar în situația în care colaborarea este
exclusivă,
► poate cumula şi calitatea de salariat al unor terţi care activează atât în acelaşi domeniu de
activitate în care şi-a organizat întreprinderea individuală, dar și în alte domenii de
activitate.
Întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale răspunde nelimitat
pentru obligaţiile sale cu activul patrimoniului de afectaţiune, dacă există, sau cu activul
patrimoniului propriu (fie în întregime, fie în completare dacă datoriile nu sunt stinse prin
executarea patrimoniului de afectațiune). În situația în care întreprinderea individuală se confruntă

40
cu insolvenţa, întreprinzătorul va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și insolvență.
Activitatea întreprinderii individuale și radierea ei din registrul comerțului intervine:
a) la cererea întreprinzătorului;
b) la cererea persoanei fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-
o menţiune în registrul comerţului. Cererea de radiere a înregistrării păgubitoare, privește
întreaga activitate sau numai anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri
judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care
au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, (dacă prin hotărâre
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului);
c) prin decesul întreprinzătorului. În acest caz, moştenitorii întreprinzătorului pot continua
să desfășoare activitatea sub forma întreprinderii individuale, dacă îşi manifestă voinţa,
printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când
sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării
activităţii economice ca întreprindere familială. Activitatea va putea fi continuată sub
aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

2.4. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este întreprinderea economică organizată de profesionsitul-persoană

fizică (întreprinzător) împreună cu familia sa.
Întreprinderea familială este singura formă asociativă de organizare a activității economice
de profesionistul persoană fizică, fiind constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii. Din
acest punct de vedere, familia este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta
de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea
inclusiv.
Pentru a înființa o întreprindere familială cel puțin 2 membri ai unei familii trebuie să încheie
un acord de constituire sub forma unui înscris sub semnătură privată sau chiar autentic, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Acordul de constituire trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele mențiuni:
 datele de identificare ale membrilor întreprinderii familiale (nume, domiciliu, stare civilă,
CNP etc.),
 desemnarea reprezentantului întreprinderii familiale,
 data întocmirii acordului de constituire,

41
  participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în
care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii,
 raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere.
Omiterea oricăreia dintre mențiunile precizate anterior, determină nulitatea absolută a
acordului de constituire.
Ca regulă generală, întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu, însă membrii familiei
pot decide constituirea unui patrimoniu de afectaţiune prin acordul de constituire a întreprinderii
familiale. De asemenea, prin acordul de constituire sau, ulterior, printr-un act adiţional la acesta,
membrii de familie stabilesc cotele în care participă la formarea patrimoniului de afectaţiune, care
pot avea o valoare egală cu cea a cotelor procentuale în care acești participă la veniturile nete sau
pierderile întreprinderii, dar pot avea și o valoare diferită dacă toți membrii întreprinderii decid
acest lucru cu unanimitate.
De asemenea, membrii întreprinderii familiale decid cu majoritate simplă încheierea actelor
de dispoziţie privitoare la bunurile care sunt afectate activităţii întreprinderii familiale, cu condiţia
ca din această majoritate să facă parte şi proprietarului bunului care va face obiectul actului.
Însă, actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se
încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire
la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii
şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite în acest
mod sunt dobândite în coproprietate de membrii întreprinderii familiale, în cotele prevăzute în
acordul de constituire.
Întrucât reprezentantul întreprinderii familiale este cel care ia deciziile privind administrarea
curentă a întreprinderii familiale trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani la data constituirii
întreprinderii familiale, implicit să aibă capacitate deplină de exercițiu.
Reprezentantul, desemnat prin acordul de constituire, este împuternicit să gestioneze
interesele întreprinderii familiale printr-o procură specială semnată de fiecare membru al
întreprinderii cu capacitate de exerciţiu şi de reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă.
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială poate colabora cu alte persoane fizice
autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai altor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, în vederea
desfășurării de activității economice pentru care întreprinderea familială a fost autorizată, fără ca
aceasta să-i schimbe statutul dobândit.
Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă,
activitatea economică fiind realizată exclusiv de membrii familiei.

42
Pe de altă parte, membrii unei întreprinderii familiale:

 pot cumula această calitate cu cea de persoană fizică autorizată sau de titulari ai unor
întreprinderi individuale;

 pot avea în același timp și calitatea de salariat al unei terţe persoane care își desfășoară
activitatea economică în acelaşi domeniu sau într-un domeniu diferit de cel pentru care este
autorizată întreprinderea familială.

Membrii întreprinderii familiale răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de

reprezentant în exploatarea întreprinderii familiale. În ipoteza în care aceste obligații nu sunt
executate, creditorii întreprinderii familiale vor executa silit activul patrimoniului de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit. Dacă nu există patrimoniu de afectațiune sau activul acestuia este
insuficient, fiecare membru al întreprinderii familiale răspunde cu propriul lui patrimoniu
corespunzător cotelor de participare prevăzute în acordul de constituire.
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în
următoarele cazuri:
a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din
întreprindere;
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al înmatriculării întreprinderii
familiale ori printr-o menţiune făcută de reprezentatul acesteia în registrul comerţului. Radierea
înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în
cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau
modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune sau
au dobândit bunuri acestea se împart conform cotelor de participare prevăzute în acordul de
constituire sau în actul adițional.
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor
doveditoare, după caz, se depune la registrului comerţului de orice persoană interesată.

***

43
 Rezumat

Informația cuprinsă în această primă unitate de învățare a fost sistematizată în două capitole.
În primul capitol au fost analizate conceptele juridice esențiale pentru înțelegerea dreptului societar
și anume: profesionistul, întreprinderea, întreprinderea economică privită în corelație cu activitatea
economică. De asemenea a fost realizată și clasificarea profesioniștilor în funcție de natura
întreprinderii, realizându-se o delimitare între cei care exploatează o întreprindere profesională,
cei care exploatează o întreprindere economică și alte categorii de profesioniști (în principiu cei
care exploatează o întreprindere civilă). Totodată au fost detaliate obligațiile profesionale, cu
precădere cele specifice statutului profesionistului care exploatează o întreprindere economică,
între care cea mai importantă este obligația de înregistrare în registrul comerțului, prilej cu care a
fost prezentat sintetic și modul de organizare și funcționare al Oficiului registrului comerțului, (cu
precizarea celor mai importante acte ce trebuie înregistrate: cererea de înmatriculare și cererea de
înregistrare de mențiuni).În finalul capitolului 1 a fost analizat pe larg fondul de comerț, natura sa
juridică, elementele componente, cu privire specială asupra elementelor incorporale și au fost
precizate actele juridice privind fondul de comerț.
Capitolul 2 a fost dedicat în exclusivitate analizei detaliate a celor trei forme de organizare
a activității economice de către profesionistul persoană fizică, anume: persoană fizică autorizată,
întreprindere individuală și întreprindere familială. Cu privire la fiecare formă de organizare au
fost precizate modalitățile și condițiile de constituire, funcționare și încetare, subliniindu-se,
totodată și modul în care profesioniști răspund pentru obligațiile ce au ca izvor desfășurarea
activității economice.

Bibliografie selectivă:

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.287/2009 - Codul Civil;
OUG nr.44/2008, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială (cu modificările şi completările ulterioare).
O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (cu modificările şi completările ulterioare).
Legii contabilității nr.82/1991(cu modificările şi completările ulterioare),
Legea nr.227/2015 - Codul fiscal.

44
 Teste de autoevaluare:

1) Firma comerciantului persoană fizică constă în:

a) numele său;
b) un pseudonim;
c) o denumire aleasă de comerciant care să arate obiectul de activitate;
d) niciun răspuns corect.

2) Fondul de comerţ reprezintă:

a) o universalitate juridică corporală;
b) o universalitate de drept imobiliară;
c) o universalitate de fapt incorporală;
d) niciun răspuns corect.

3) Pentru datoriile comerciale, profesionsitul persoana fizică autorizată răspunde:

a) numai cu fondul de comerţ;
b) cu întreaga sa avere;
c) cu capitalul social;
d) niciun răspuns corect.

4) Ce este acela un profesionist?

5) Precizați care sunt formele în care profesionistul persoană fizică își poate organiza activitatea economică?

6) Care este temeiul juridic al unei întreprinderi familiale?

7) Un profesionist persoană fizică poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de titular al întreprinderii
individuale?

8) Care este momentul din care actele înregistrate la registrului comerțului devin opozabile terților?

9) Care este deosebirea esențială dintre firmă și emblemă?

10) Precizați ce acte juridice pot avea ca obiect fondul de comerț?

↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1.a); 2.c); 3.b);

4) Profesionistul este orice persoană fizică sau juridică ce exploatează o întreprindere.

5) Profesionistul persoană juridică poate să își organizeze activitatea economică sub formă de: persoană fizică
autorizată (PFA), întreprinderile individuală și întreprindere familială.

6) O întreprindere familială se constituie în temeiul unui acord de constituire încheiat în scris de membrii familiei fie
sub semnătură privată fie în formă autentică.

7) Nu, persoana fizică trebuie să aleagă unul dintre cele două regimuri juridice când își înmatriculează activitatea la
registrului comerțului.

8) Actele și orice mențiunile înregistrată în registrul comerțului sunt opozabile terților de la data efectuării lor, ori de
la publicarea lor în Monitorul Oficial.

9) Deși ambele elemente incorporale individualizeaza persoana titularului fondului de comerț, deosebirea esențială
constă în faptul că firma are caracter obligatoriu, în timp ce emblema are un caracter facultativ.

10) Fondul de comerț poate forma obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, al unui contract de închiriere, poate
fi adus ca aport în natură la constituirea capitalului social al unei societăți etc.

45
 Lucrare de verificare

1. Analizați avantajele constituirii patrimoniului de afectațiune.

2. Care este forma de organizare asociativă a activității economice de către o persoană fizică ?

3. În ce constă diferența dintre patrimoniul de afectațiune și fondul de comerț.

46
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
- II -

Profesioniștii persoane juridice

- partea generală -

Obiective:
Cea de-a doua unitate de învăţare analizează conceptul de profesionist persoană juridică și diferitele categorii
de persoane juridice care desfășoară activități economice, fiecare categorie având propriul său regim juridic.
Pentru o înțelegere cât mai bună unitatea debutează cu o scurtă analiză a instituției de persoană juridică în
general și o clasificare a persoanelor juridice. Pornind de la aceste precizări se poate analiza profesionistul persoană
juridică cu accent pe cea mai importantă categorie anume societățile.

Sumar

Capitolul 3 – Precizări conceptuale

3.1. Noțiunea juridică de persoană juridică și clasificarea persoanelor juridice

3.2. Categorii de profesioniști-persoane juridice cu activității economice
3.2.1. Societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative europene
3.2.2. Regiile autonome, societățile naționale și companii autonome
3.2.3. Grupurile de interes economic și grupul european de interes economic

Capitolul 4 – Societatea

4.1. Noțiunea de societate

4.2. Natura juridică a societății
4.3. Clasificarea societăților
4.3.1. Clasificarea societăților în lumina Codului civil
4.3.2. Clasificarea societăților prevăzute de Legea nr.31/1990

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare

47
 Capitolul 3

Precizări conceptuale

3.1. Noțiunea juridică de persoană juridică; clasificarea persoanelor juridice

Implicarea în activitatea economică a societății contemporane necesită un efort susținut și

un volum de muncă ce depășește cu mult posibilitățile profesionistului care acționează individual,
indiferent sub ce formă (PFA, întreprindere individuală întreprindere familială). Mai mult riscurile
inerente desfășurării afacerii împovărează peste măsură viața oricărui individ și cu atât mai mult
pe cea a familiei sale.
Din aceste rațiuni de ordin practic, a fost reglementată o nouă categorie de subiecte de drept
– persoanele juridice, entități juridice abstracte menită să servească scopurilor tot mai diverse ale
celor care le constituie.
Potrivit dispozițiilor C.civ. persoana juridică este orice formă de organizare, titulară de
drepturi și de obligații, care întrunește condițiile stabilite de lege, anume: are o organizare de sine
stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu
interesul general.
Organizare se sine stătătoare a persoanei juridice se referă la structura sa internă, alcătuită
dintr-un ansamblu de organisme, fiecare cu atribuțiile lui bine stabilite, care asigură funcționarea
acestui subiect de drept, independent de persoana sau persoanele care au înființat-o, precum și
manifestarea voinței juridice proprii, anume:
- organe de conducere în cadrul cărora se formează voinţa persoanei juridice, exprimată în
hotărârile sau deciziile adoptate de persoana juridică,
- organe de administare a patrimoniului persoanei juridice și, de regulă, reprezintă această entitate
juridică abstractă în raporturile cu terții,
- organe de control cu privire la modul de desfășurare a activității și de administrare a persoanei
juridice.
În al doilea rând, orice persoană juridică are propriul său patrimoniu care include toate
drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani. Drepturile patrimoniale ce formează activul
patrimonial sunt materializate în creanțele și bunurile ce aparțin persoanei juridice în prezent dar
și în viitor, cu care titularul răspunde pentru obligaţiile pe care și le asumă în cadrul raporturilor
juridice. Patrimoniul persoanei juridice nu trebuie confundat cu:

48
 ► patrimoniile proprii ce aparțin persoanei sau persoanelor fizice sau juridice care au
înființat persoana juridică, în cauză;
► capitalul social al profesionistului – persoană juridică, alcătuit din totalitatea aporturilor
asociaţilor persoanei sau a persoanelor care au înființat-o,
► fondul de comerţ al profesionistului – persoană juridică care este format din bunurile
corporale (mobile şi imobile) şi incorporale afectate desfăşurării activităţii economice.
În ultimul rând, scopul persoanei juridice se referă la finalitatea urmărită de persoana sau
persoanelor care o constituie și este reprezentat de activitatea ce urmează să fie exercitată de
această persoană juridică. Scopul, bine precizat în actul de constituire, trebuie să fie în conformitate
cu legea, bunele moravuri și interesul general al societății. În funcție de caracterul scopului,
distingem între:
► persoane juridice cu scop patrimonial sau lucrativ, care desfășoară activități economice
în vederea obținerii unui profi,
► persoane juridice non-profit, fără scop lucrativ, care desfășoară activități ce vizeaza
satisfacerea unor interese umanitare, sociale.
Trebuie să subliniem faptul că nu toate aceste forme de organizare sunt subiecte de drept
(societate simplă, asocierea în participație etc.), ci numai anumitor entități se acordă personalitate
juridică prin legi speciale (asociații, fundații, regii autonome, societăți etc.). În temeiul
personalităţii juridice, entitățile
► răspund pentru obligaţiile asumate cu activul patrimonial,
► încheie în nume și pe cont propriu acte juridice sau săvârșesc fapte juridice, în temeiul
cărora dobândește drepturi și obligații.
De regulă, persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii, afară de acelea care prin
natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
Pe cale de excepție, persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi
obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului lor, stabilit prin lege sau prin actul lor
de constituire. Această normă imperativă formează principiul specialităţii capacităţii de folosinţă
ce guvernează numai persoanelor fără scop lucrativ. Orice actul juridic încheiat cu încălcarea
dispoziţiilor referitoare la capacitatea de folosinţă este lovit de nulitate absolută.
În toate cazurile, actele şi operaţiunile care trebuie să fie autorizate de instituțiile publice
competente pot fi valabil încheiate numai după eliberarea autorizațiilor prevăzute imperativ de
lege, în caz contrar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile
cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.
Persoana juridică își exercită drepturile și își asumă obligațiile prin intermediul
reprezentanților săi, de regulă prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.

49
Reprezentanții sunt acele persoanele fizice sau persoanele juridice, care prin lege sau prin actul de
constituire, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele
şi pe seama persoanei juridice. De regulă, relația dintre persoana juridică şi cei ce o reprezintă este
guvernată de regulile contractului de mandat, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege sau prin actul
de constituire.
Fiind un subiect de drept de sine stătător, persoana juridică trebuie să fie individualizată în
cadrul raporturilor juridice pe care le stabilește. Principalele elemente de identificare ale
persoanelor juridice sunt, în principiu: denumirea și sediul.
Persoana juridică se individualizează prin grupul de cuvinte stabilit prin actul de constituire
în condiţiile legii, cu valoare de denumire. Persoanelor juridice care desfășoară activități
economice se identifică prin firmă, adică denumirea sub care acest tip de profesionist care îşi
exploatează întreprinderea şi sub care semnează. Lipsa denumirii sau a firmei conduce la nulitatea
persoanei juridice.
Ca și denumirea, sediul este atributul obligatoriu de identificare a persoanei juridice prin
menționarea unui loc cu această semnificație în actul de constituire. Întrucât persoana juridică
poate deține mai multe locuri, trebuie să se facă distincție între sediul social, locul unde se află
conducerea persoanei juridice și sedii secundare, locuri unde se desfășoară activitatea și anume:
sucursale, puncte de lucru şi reprezentanţe (situate pe teritoriul altui stat).
În ipoteza în care persoana juridică nu are denumire, aceasta va fi declarată nulă, iar absența
sediului social determină dizolvarea persoanei juridice în cauză. Aceste elemente obligatorii ale
persoanei juridice se probează cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă
prevăzute de lege.
În funcţie de natura activităților desfășurate, persoana juridică se poate identifica și prin alte
atribute, anume: numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un registru public, codul
unic de înregistrare, naţionalitatea şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii.
În mod obligatoriu toate atributele de identificare ale persoanei juridice trebuie menționate
pe orice document emis de aceasta, sub sancţiunea de daune – interese.
Toate atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt drepturi personale
nepatrimoniale, care se dobândesc prin înregistrarea lor în registul public odată cu înregistrarea
acesteia; acestea sunt apărate atât prin mijloace de drept civil, de drept administrativ, precum și de
drept penal (de ex. constituie infracţiune de concurenţă neloială orice utilizare a unei firme,
embleme, a unei desemnări speciale sau a unor ambalaje care pot produce confuzie cu cele folosite
în mod legitim de către alt profesionist).

50
 În principiu, persoanele juridice sunt:
 persoane juridice de drept public: statul, unităţile administrativ teritoriale (oraş, judeţ,
comună), alte instituții publice – Parlamentul României, Guvernul României, ministerele,
Curtea de Conturi, Banca Naţională a României etc.,
 persoane juridice de drept privat: asociaţiile şi fundaţiile; organizaţiile patronale;sindicatele;
cultele religioase; regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile etc.
Persoanele de drept privat sunt extrem de variate și pot fi diferențiate, astfel:
i. după naționalitea lor:
 persoanele juridice de naţionalitate română sunt toate cele care potrivit actului de constituire
sau statutului, au sediul social situat pe teritoriul României. Persoanele juridice de
naționalitate română este guvernat de legea română,
 persoanele juridice străine sunt cele al căror sediu nu se află pe teritoriul României, având
regimul juridic determinat de legea străină.
ii. după scopul lor:
 persoanele juridice care au scop lucrativ (patrimonial) , care urmăresc obţinerea de profit.
În această categorie intră persoanele juridice care au calitatea de profesioniști care desfășoară
activități economice (regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile etc.),
 persoanele juridice fără scop lucrativ (nepatrimonial) desfășoară activități sociale sau
umanitare, prin care nu se urmărește obţinerea unui profit. În această categorie intră toate
persoanele juridice de drept public, precum şi profesioniştii care nu desfășoară activități
economice (fundaţii, asociaţii, teatre, spitale etc.).
iii. după caracterul activității desfășurate:
 persoane juridice care exercită o profesiune liberală sau exploatează o întreprindere civilă,
 persoane juridice care exploatează o întreprindere economică și care trebuie să se
înregistreze la registrul comerțului.

3.2. Categorii de profesioniști persoane juridice cu activității economice

După cum am detaliat în prima unitate de învățare, sunt profesioniști toate persoanele fizice
și persoanele juridice care exploatează o întreprindere. Exploatarea unei întreprinderi constă în
desfășurarea în mod organzat și sistematic a unei activități indiferent dacă are sau nu ca scop
obţinerea de profit. Ca urmare, distingem între:
 profesioniștii fără scop patrimonial (organizaţii non-profit - asociații și fundații, unele
instituţii publice: spitale, universităţi, teatre, autorităţi publice de reglementare,
supraveghere şi control, etc.)

51
  profesioniștii cu scop patrimonial, care la rândul lor, pot fi:
- cei care exploatează o întreprindere economică (profesioniști economici) și
- cei care exploatează o întreprindere liberală, de natură civilă (societatea civilă
medicală, societatea civilă profesională de practicieni în insolvenţă, societăţile simple,
asocierile în participațiune etc.)
Obiectul cursului de Drept societar îl formează profesioniștii care exploatează întreprinderi
economice, cei care trebuie să se înregistreze la registrul comerțului. Din categoria profesioniştilor
– persoane juridice fac parte: societăţile, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile
naţionale, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste, grupurile de interes economic, societăţile
europene, grupurile europene de interes economic.
Întrucât celui mai important tip de profesionist-persoană juridică, anume societatea, îi vom
dedica capitolul 4, în continuare vom face o prezentarea a celorlalte tipuri de entități economice.

3.2.1. Regiile autonome (RA), societățile naționale (SN) și companii autonome (CN)

Fostele unități socialiste, indiferent de autoritatea publică în subordinea căreia și-a desfășurat
activitatea sunt organizate și funcționează sub formă de regii autonome sau de societăți naționale
sau companii naționale.
Statul își poate rezerva activități economice pe care să le desfășoare în mod exclusiv cu titlu
de monopoluri de stat. Asemenea monopoluri, precum și modul lor de administrare, se stabilesc
prin legi speciale (H.G. nr.266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii
autonome de interes naţional). În aceste domenii strategice ale economiei naționale (industria de
armament, energetică, exploatarea resurselor naturale, precum și în alte domenii stabilite de
guvern) operează regiile autonome, profesioniști-persoane juridice cu capital integral de stat, în
temeiul Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și
societăți comerciale. Regiile autonome de interes național sunt înființate prin hotărâre a
guvernului, iar cele de interes local prin hotărâre a autorității publice locale.
Prin actul de înființare a regiei autonome se stabilesc: denumirea, sediul principal, obiectul
de activitate, patrimoniul, organizarea și funcționarea acesteia.
În funcție de necesitățile impuse de realizarea obiecului de activitate, orice regie autonomă
poate constitui o serie de subunități, cum ar fi: uzine, fabrici, ateliere, servicii, sucursale etc., în
conformitate cu propriul său regulament de organizare și funcționare, elaborat de consiliul de
administratie și aprobat de organul care a înființat regia respectivă.
Regiile autonome funcționează pe baza normelor de gestiune economică și autonomie
financiară, fiind obligate să întocmească anual buget de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și cont
de profit și pierderi, conform legislației în vigoare.

52
 Conducerea regiei autonome revine consiliului de administratie, compus din 5-7 persoane,
desemnat fie prin ordin al ministrului de resort fie, după caz, prin hotărâre a autorității
administrației publice locale. Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu: directorul
sau directorul general al regiei, un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, un reprezentant
al autorității publice tutelare (instituția care exploatează întreprinderea publică). Ceilalți membri
ai consiliului de administratie trebuie să fie persoane cu experiență în administrarea regiilor
autonome sau managementul unor societăți profitabile din domeniul de activitate al regiei.
Membrii consiliului de administrație sunt numiți pentru o perioadă de timp stabilită prin actul de
înființare, care nu poate fi mai mare de 4 ani; aceștia pot fi revocați oricând. Mandatul membrilor
consiliului de administrație poate fi reînnoit, dacă nu se prevede altfel prin actul de înființare.
Membrii consiliului de administrație:
- nu pot face parte din mai mult de 2 consilii de administrație și nici nu pot participa în cadrul
societăților cu care regie autonoma are relații de afaceri ori interese contrare;
- nu pot fi selectați din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din
cadrul autorității publice tutelare sau al altor instituții publice, cu excepția celor 2 membri
ce reprezintă autoritatea tutelară, respectiv Ministerul Finanțelor Publice;
- au dreptul la o indemnizație stabilită prin ordin al ministrului de resort sau prin hotărâre a
consiliului județean sau local, după caz.
Structura organizatorică și funcțională a regiilor autonome se stabilesc de organele de
conducere ale acestora. De asemenea, personalul regiilor autonome este angajat de directorul
general, respectiv director.
Activitatea regiilor autonome și a societăților sau companiile naționale poate fi influențată
de stat prin pârghii economice cum sunt: credite cu dobânzi preferențiale, comenzi de stat,
subvenții etc. Subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se acordă și se administrează
de autoritatea publică în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora, fiind utilizate numai
potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
Ulterior, regiile autonome, cu anumite excepții (cum este de exemplu RA „Monetăria
Statului”, RA „Imprimeria Națională” etc. ) au fost supuse unui proces de reorganizare în societăți
pe acțiuni la care statul sau unitatea administrativ-teritorială reprezentat(ă) de autoritatea publică
tutelară deține capitalul social integral, într-o cotă majoritară sau care îi asigură controlul.
În domeniile de interes public național, aceste societăți pe acțiuni sunt denumite companii
naționale sau societăți naționale. Toate aceste societăți rezultate în urma reorganizării se constituie
în temeiul actelor administrative individuale de reorganizare, care stabilesc și modul în care
acestea preiau drepturile și obligațiile regiilor autonome, realizate în temeiul OUG nr.30/1997
privind reorganizarea regiilor autonome (cu modificările ulterioare).

53
 3.2.2. Societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative
europene

Legea nr. 1/2005 reglementează organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (sector specific al

economiei naționale) prin intermediul societăţilor cooperative şi a altor forme de asociere la nivel
teritorial şi naţional, cu excepția cooperativelor de credit şi a caselor centrale ale cooperativelor de
credit. Legea cadru se completează cu prevederile unor legi speciale în domeniul cooperației,
anume: Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, O.U.G.
nr.97/2000 privind cooperaţia de credit, Legea nr.566/2004 privind cooperaţia agricolă etc.
Legea creează cadrul necesar aplicării Regulamentului Consiliului (CE) nr.1435/2003
privind societatea cooperativă europeană. Scopul acestui regulament este de a organiza societăți
cooperative adaptate pieţei unice şi de a favoriza cooperarea transnaţională între cooperative.
Societatea cooperativă europeană este aceea societate cooperativă constituită pe teritoriul Uniunii
Europene, al cărei capital este divizat în părți sociale și al cărei obiectiv principal este satisfacerea
intereselor membrilor ei și/sau desfășurarea activităților economice și sociale ale membrilor
cooperatori, îndeosebi prin încheierea de contracte cu aceștia, în baza cărora se asigură furnizarea
de bunuri și/sau servicii sau executarea de lucrări.
Potrivit legii, societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau
juridice, (denumite membri cooperatori), care se constituie pe baza consimțământului liber
exprimat de membrii săi în conformitate cu principiul asocierii voluntare și deschise, la care poate
adera orice persoană capabilă să utilizeze serviciile acesteia și care este de acord să își asume
responsabilitatea ce decurge din această calitate de membru cooperator.
Societatea cooperativă este o persoană juridică cu capital integral privat care desfăşoară
activități economice în beneficiul exclusiv al membrilor cooperatori. Aceași idee a subsumării
scopului societății cooperative intereselor membrilor cooperatori se regăsește și în textul legii
franceze privind statutul cooperaţiei, în care se prevede cu claritate faptul că obiectul de activitate
al societăţilor cooperative constă în:
- reducerea, în beneficiul membrilor săi, a preţului de intrare sau de vânzare a anumitor
produse ori servicii,
- îmbunătăţirea calităţii produselor furnizate membrilor săi sau livrate consumatorilor.
Legea prevede două categorii de societăți cooperative:
- societatea cooperativă de gradul 1 ai cărui membrii cooperatori sunt exclusiv persoane
fizice şi
- societatea cooperativă de gradul 2, constituită din societăți cooperative de gradul 1, care
dețin cel puțin 67% din capitalul social al acesteia, și ale persoane fizice sau persoane
juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice realizată
de membrii săi cooperatori.

54
 Societatea cooperativă poate fi constituită de minim 5 persoane, inclusiv persoane fizice care
au împlinit 16 ani, în temeiul unui act constitutiv alcătuit din contract de societate și statut.
Membrii cooperatori contribuie la constituirea capitalului social, al societății cooperative al cărui
cuantum este de minim 500 de lei, cu aporturi în numerar (obligatorii) și cu aporturi în natură,
fiind excluse aporturile în creanțe.
În schimbul aporturilor, membrii cooperatori primesc părți sociale; valoarea nominală a
fiecăreia fiind de minim 10 lei. Un membru nu poate deţine părţi sociale care să depăşească 20%
din capitalul social. Părţile sociale sunt titluri de valoare care pot fi transmise numai membrilor
cooperatori din aceeași societate cooperativă și sunt emise în forma materială, pe suport de hârtie,
şi trebuie să cuprindă: denumirea, sediul şi durata societăţii, data actului constitutiv şi codul unic
de înregistrare, valoarea nominală, elementele de identificare a titularului, semnăturile a cel puţin
2 membri ai consiliului de administraţie.
Societatea cooperativă poate emite și obligațiuni cooperatiste nominative, în formă
materială, pe suport de hârtie, pentru o sumă care nu depășește 33% din capitalul social.
Regulamentul european oferă şi o altă posibilitate de a beneficia de rezultatele economice ale
cooperativei, nepreluată în legea română, şi anume emiterea de titluri, altele decât obligaţiunile, ai
căror titulari nu au drept de vot.
Calitatea de membru cooperator conferă titularului aceleași drepturi ca și calitatea de asociat
cu precizarea că în acest caz este aplicabil principiul controlului democratic în temeiul căruia
societățile cooperative sunt controlate de membrii săi care participă la stabilirea politicilor și
adoptarea deciziilor. În acest sens, fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot în
adunările generale, indiferent de numărul părților sociale deținute, sau, pe cale de excepție, are
dreptul la un vot multiplu limitat, proporțional cu cota de participare la capitalul social în cazul
societăților cooperative de gradul 2. În cazul societăților cooperative europene, regulamentul
prevede că numărul de voturi deținut de membrii cooperatori se determină în raport cu gradul
fiecăruia de participare la activităţile societății.
În cadrul societăților cooperative, adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată
pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exercițiului financiar, iar adunarea generală extraordinară
ori de câte ori trebuie să fie luată o hotărâre care implică modificarea actului constitutiv. Pentru a
fi opozabile terților hotărțrile adunării generale se înregistrează la registrul comerțului și se publică
în M.Of.
Gestionarea societății cooperative este asigurată de administratorul unic sau de consiliul de
administrație, alcătuit dintr-un număr impar de membrii care nu poate fi mai mare de 11, aleși
numai dintre membrii cooperatori. Membrii consiliului de administraţie nu pot fi asociaţi,
acţionari, administratori, directori executivi sau cenzori în societăţi comerciale care au acelaşi

55
obiect de activitate cu cel al societăţii cooperative. Administratorul unic sau membrii consiliului
de administraţie sunt desemnați pe o perioadă de 4 ani, încheind un contract de administrare unde
sunt prevăzute criteriile de performanţă. Administratorii trebuie să depună o garanţie care nu poate
să fie ca valoare mai mică de 10 părţi.
Societatea cooperativă are un președinte care asigură conducerea activității curente a
societății, îndeplinirea hotărârilor adunării generale și a deciziilor consiliului de administrație, al
cărui președinte este de asemenea.Conducerea societății cooperative poate fi încredințată unui
director executiv în temeiul hotărârii adunării generale, încheindu-se un contract de management
în care sunt prevăzute criterii de performanță, de asemenea. Administratorii nu pot avea funcția de
director executiv.
Adunarea generală a membrilor cooperatori numesc o comisie de cenzori formată din minim
3 cenzori și tot atâția supleanți. Dacă societatea are mai puțin de 50 de membri cooperatori, poate
fi ales numai 1 cenzor și un supleant. Cel puțin un cenzor trebuie să fie expert contabil sau contabil
autorizat.
Patrimoniul societății cooperative se compune din 2 părți:

 o parte divizibilă – care cuprinde valoarea părților sociale emise și a dividendelor cuvenite
membrilor cooperatori

 o parte indivizibilă – este aceea parte a patrimoniului care este acumulată de societate în
decursul activității și care nu poate face obiectul distribuirii membrilor cooperatori.

Din profitul brut al societății cooperative se preia anual o cotă de minimum 5% pentru
constituirea rezervei legale până la concurența a minim a cincea parte din capitalul social.
Societatea cooperativă încetează prin dizolvarea care intervine pentru cauzele generale de
dizolvare, aplicabile oricărei persoane juridică, urmată de lichidarea patrimoniului societății.
Distinct de societățile cooperative, în domeniul agriculturii sau al creditului se constituie
organizaţiile cooperatiste, în temeiul Legii nr.566/2004, privind cooperaţia agricolă sau al
O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Organizațiile cooperatiste – cooperativele agricole, cooperativele de credit, casele centrale
ale cooperativelor de credit etc. – sunt persoane juridice constituite prin asocierea voluntară a
persoanelor fizice și/sau juridice, în scopul promovării intereselor comune ale membrilor
cooperatori, în conformitate cu anumite principii cooperatiste, cum este cel al întrajutorării
reciproce. Organizaţiile cooperatiste îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii
economice. Ca și societățile cooperative, organizațiile cooperatiste pot fi de gradul 1 – constituite
numai de persoane fizice, și de gradul 2 – constituite de cooperativele de gradul 1 pentru se realiza
o integrare pe orizontală sau pe verticală a activităților desfășurate de acestea.

56
 3.2.3. Grupurile de interes economic (GIE) și gruparea europeană de interes economic
(GEIE)

Grupul de interes economic (GIE) reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane
fizice și/sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității acestora,
reglementată de Legea nr. 161/2003.
GIE are următoarele caracteristici juridice:
- este persoană juridică cu scop patrimonial,
- poate avea maximum 20 membrii,
- nu poate avea mai mult de 500 de angajaţi,
- nu poate emite acțiuni, obligațiuni sau alte titluri negociabile.
Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile
grupului, în lipsa unei stipulații contrare cu terții co-contractanți. Creditorii grupului se vor
îndrepta mai întâi împotriva GIE pentru obligațiile sale și, numai dacă acesta nu le plătește în
termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva
membrilor grupului. Dacă actul constitutiv o permite, un membru nou al grupului poate fi exonerat
de obligațiile acestuia, născute anterior aderării sale; hotărârea de exonerare este opozabilă terților
de la data menționării în registrul comerțului și a publicării în Monitorul Oficial.
Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi și să
aibă doar un caracter accesoriu față de aceasta.
Grupul de interes economic se constituie în temeiul actului constitutiv încheiat de membrii
săi în formă autentică, în care se stabilește modul de organizare a GIE.
Grupul de interes economic se poate constitui cu sau fără capital. În cazul în care membrii
grupului decid afectarea unui anume capital pentru desfășurarea activității grupului, aporturile
membrilor nu trebuie să aibă o valoare minimă și pot avea orice natură. Membrii grupului primesc
părţi de interes, care nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile; orice clauză contrară se
consideră nulă. Cesiunea sau constituirea unei garanții asupra părții de interes către membri sau
terți este posibilă în temeiul actul constitutiv al grupului sau al hotărârii AGA luată cu unanimitate.
Cesiunea nu liberează pe membrul cedent de ceea ce mai datorează grupului din aportul său de
capital.
Grupul nu poate avea drept scop obținerea de profituri pentru sine. Dacă din activitatea
grupului rezultă un profit potrivit situației financiare anuale, acesta va fi distribuit în totalitate, în
mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul

57
constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părți egale. În cazul în care cheltuielile depășesc
veniturile grupului, diferența va fi acoperită de membrii acestuia în cotele prevăzute în actul
constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părți egale. Nu este obligatorie constituirea unor
fonduri de rezervă.
Sediul grupului trebuie stabilit fie la locul în care se află administrația centrală a grupului,
fie la locul în care se află administrația centrală a unuia dintre membrii grupului sau, în cazul unei
persoane fizice activitatea principală a acesteia, dacă grupul exercită o activitate în locul menționat.
Sediul grupului de interes economic poate fi mutat într-un stat străin, prin decizia membrilor
grupului, luată în unanimitate.
În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau administratorii
grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerțului în
a cărui rază teritorială își va avea sediul grupul şi publicarea în M.Of. Grupul de interes economic
dobândește personalitate juridică de la data înmatriculării sale în registrul comerțului.
În raporturile cu terții, grupul este angajat prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte
depășesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care el dovedește că terții cunoșteau sau, în
împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia. Dreptul de a reprezenta grupul aparține
fiecărui administrator, în afară de cazul în care se prevede altfel în actul constitutiv.
GIE este condus de adunarea generală care poate adopta orice hotărâre, inclusiv dizolvarea
anticipată sau prelungirea duratei grupului, în condițiile stipulate prin actul constitutiv. Hotărârile
AGA se adoptă cu votul unanim al membrilor, dacă nu se prevede prin actul constitutiv adoptarea
hotărârilor în anumite condiții privind cvorumul și majoritatea necesară. Este obligatoriu votul
unanim în următoarele cazuri:
 modificarea obiectului grupului;
 modificarea numărului de voturi repartizat fiecărui membru;
 modificarea condițiilor prevăzute pentru adoptarea hotărârilor;
 modificarea aportului membrilor la capitalul grupului;
 modificarea oricărei alte obligații a membrilor, în cazul în care prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;
 prelungirea duratei grupului dincolo de perioada stabilită în actul constitutiv;
 orice altă modificare a actului constitutiv, în cazul în care prin actul constitutiv nu se
prevede altfel.
În cadrul AGA, fiecare membru dispune de câte un vot, însă prin actul constitutiv se poate
stabili ca anumiți membri să dispună de un număr de voturi diferit de al celorlalți, dar fără ca prin
aceasta un membru să dețină majoritatea voturilor.

58
 Administratorii GIE sunt numiţi de adunarea generală dintre membrii GIE, care le fixează
atribuțiile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație. Poate fi administrator şi o persoană
juridică în temeiul unui un contract de administrare, prin care se desemnează un reprezentant
persoană fizică. Administratorii îndeplinesc toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire
a obiectului de activitate al grupului, în afară de restricțiile arătate în actul constitutiv. Înainte de
preluarea funcției, administratorii trebui să depună o garanție pentru activitatea de gestiune pe care
o realizează, care nu poate fi mai mică decât dublul remunerației lunare.
Situația financiară anuală a grupului de interes economic va fi întocmită după normele
prevăzute pentru societatea în nume colectiv. După aprobarea de către adunarea generală, situația
financiară va fi depusă de administratori, în termen de 15 zile, la administrația finanțelor publice.
Grupul de interes economic se dizolvă prin:
a) expirarea timpului stabilit pentru durata grupului
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia;
c) declararea nulității grupului;
d) hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepția cazului
în care actul constitutiv dispune altfel;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum
neînțelegerile grave dintre membri, care împiedică funcționarea grupului, precum și la
cererea oricărei autorități publice competente;
f) declararea falimentului grupului;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului.
Dizolvarea grupului trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în M.Of. De
regulă, dizolvarea grupului are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără
lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a grupului sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Lichidarea grupului trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive
temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani. Grupul își păstrează
personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Lichidatorii au
aceeași răspundere ca și administratorii. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul lor sub controlul
persoanelor care îndeplinesc atribuția de cenzor. În termen de 15 zile de la terminarea lichidării,
lichidatorii vor cere radierea grupului din registrul comerțului. Grupul de interes economic, aflat
în stare de insolvență, va fi supus procedurii reorganizării judiciare și falimentului, în condițiile
stabilite de Legea nr.85/2014.
Gruparea europeană de interes economic (GEIE)
În Preambulul Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea europeană
de interes economic (GEIE) se arată că, pentru persoane fizice, societăţi comerciale sau alte entităţi
juridice, s-a creat un cadru juridic care să faciliteze adaptarea activităţilor lor la condiţiile
economice ale Uniunii Europene, precum şi cooperarea eficientă a acestora la nivel transfrontalier.

59
 Conform dispoziţiilor Regulamentului CE nr.2137/85 (art.4 alin.1), pot avea calitatea de
membrii ai GEIE:
- societăţile, precum şi alte entităţi de drept public sau privat, constituite potrivit legislaţiei
unui stat membru şi care au sediul statutar sau legal şi administraţia centrală în cadrul
Uniunii Europene;
- persoane fizice care exercită în UE o activitate industrială, comercială, meşteşugărească,
agricolă, sau care oferă servicii profesionale ori de altă natură în Uniunea Europeană.
Potrivit art.4 alin.2 din Regulamentul CE nr.2137/85, GEIE trebuie să fie alcătuit din cel
puţin:
- două societăţi sau alte entităţi juridice care au administraţia centrală în state membre
diferite sau
- două persoane fizice care îşi desfăşoară activităţile principale în state membre diferite sau
- o societate sau altă entitate juridică şi o persoană fizică, dintre care prima are administraţia
centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua îşi desfăşoară activitatea principală în alt
stat membru.

60
 Capitolul 4

Societatea

Societățile reprezintă cea mai importantă categorie de profesioniști-persoane juridice care

exploatează o întreprindere economică, privită în principal prin prisma impactului pe care
activitatea acestora îl are asupra vieții societății contemporane. Alături de proprietate, societatea
este o instituție juridică care străbate veacurile influențând profund sfera economică și cea socială
a umanității.
În acest context societar, relațiile interumane au evoluat de la o simplă coexistență, animate
de interese individuale, la cooperarea în vederea atingerii unor scopuri comune tuturor. De
asemenea, prin intermediul societății pot accede la bunăstare și persoane care nu dispun de
suficiente resurse pentru a-și asigura un nivel trai rezonabil prin mijloace proprii. În sfârșit,
participarea la exploatarea unei întreprinderi, îndeosebi de natură economică, nu mai necesită
cunoștiințe de specialitate și nici calități adecvate activității desfășurate, societatea având forța
financiară necesară să își asigure tot suportul de care are nevoie. Mai mult, existența de sine-
stătătoare a societății, detașată de cea a membrilor ei, îi permite acesteia să supraviețuiască
fondatorilor, neavând o limită naturală în plan temporal.
Schimbarea de paradigmă realizată prin intrarea în vigoare a noului cod civil în anul 2011 a
determinat și o modificare a cadrului juridic referitor la societăți. Pornind de la o nouă abordarea
a persoanei juridice, privită ca o formă de organizare, ca o entitate juridică, codul civil oferă un
cadru unitar de reglementare a exploatării întreprinderii prin estomparea diferenţelor dintre
diversele entități – asociaţii, fundaţii, societăţi, pe care le reunește în categoria cadru de
profesionsit (de fapt, profesioniști-persoane juridice). Pe e altă parte, sunt uzitate noi elemente de
diferențiere între diverse structuri societare, între societățile reglementate strict de codul civil și
cele guvernate, în principal de legi speciale, care se completează cu dispozițiile codului civil.
Prevederile Codului civil (în special art.1881– art.1954) capătă valoare de normă cadru în
domeniu, statuează principiile generale în materia societăților. Aceste dispoziții se completează cu
prevederi cuprinse în legi speciale, cum este Legea societăților nr. 31/1990.

61
4.1. Noțiunea de societate

Societatea este definită prin dispozițiile art.1881 C.civ. astfel:

(1) Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să
coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi
băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile
sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.
(2) Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la
distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.
(3) Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică.
Din textul legal sus menționat, care surprinde complexitatea instituţiei juridice, societatea
este privită ca o specie de contract (contractul de societate) prin care două sau mai multe persoane
stabilesc să îşi unească eforturile şi resursele pentru a desfăşura împreună, pe riscul lor, anumite
activităţi, în vederea atingerii unui scop comun, acela de a obţine anumite beneficii, inclusiv sub
formă unor economii, și de a suporta împreună pierderile înregistrate. Prin urmare putem decela
anumite trăsăturile definitorii pentru orice structură societară, care trebuie să fie reunite cumulativ
pentru existenţa sa valabilă:
i. încheierea contractului de societate, denumit şi pact societar, care reflectă voinţa liberă şi
neechivocă a părţilor semnatare de a conlucra pentru atingerea unui scop comun tuturor co-
contractanților, denumiți asociați;
ii. obligaţia asumată de toți asociații (membri ai societăţii) de a contribui la constituirea
patrimoniului social cu anumite valori (constând în sume de bani sau alte bunuri mobile şi/sau
imobile, corporale şi/sau necorporale -cunoştinţe specifice inclusiv prestaţii-) aduse sub formă de
aporturi la capitalul social;
iii. scopul asocierii are o natură lucrativă și constă în participarea tuturor asociaţilor atât la
împărţirea de beneficii sau la folosirea în comun a economiei rezultată din activitatea desfăşurată,
cât și la suportarea în aceeaşi măsură a pierderilor suferite. Acest scop reprezintă liantul
comunităţii de interese a asociaților şi trebuie să existe pe toată durata de funcţionare a societăţilor,
(denumite în doctrina germană şi uniuni sau comunităţi de scop).
În consecință, societatea se delimitează net de asociații și fundații, pe de-o parte prin natura
scopului urmărit care este patrimonial în cazul societăților și non-profit în cazul asociaților și
fundațiilor, iar pe de altă parte prin faptul că asociațiile și fundațiile sunt întotdeauna subiecte de
drept de sine stătătoare, în timp ce pot exista societăți având o natură pur contractuală, lipsite de
subiectivitate juridică.

62
4.2. Natura juridică a societății

Încă de la început, în articolul care definește instituția juridică, legiuitorul precizează faptul
că societate poate fi o persoană juridică distinctă de asociații săi sau poate fi un simplu acord de
voință care intervine între asociați.
În esență, societatea ia naștere prin manifestării de voință a uneia sau a mai multor persoane,
având ca temei juridic contractul de societate încheiat de asociații care doresc să își unească
resursele pentru a întreprinde o activitate care în final să le aducă beneficii. În mod excepțional,
societatea ia naștere și prin act juridic unilateral, aspect omis de legiuitorul român. Ca orice act
juridic, contractul de societate și decizia asociatului unic se supun condițiilor generale de fond și
de formă ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru înființarea valabilă a societății, la care se adaugă
o serie de clauze specifice, după cum vom arăta pe larg în a treia unitate de învățare. În timp, cadrul
contractual s-a dovedit insuficient pentru potențialul pe care îl are o societate, privită ca o formă
de exploatare a întreprinderii, punerea în executare a contractului de societate necesitând o mare
flexibilitate, incompatibilă cu rigurozitatea regimul contractual. În practică, funcționarea societății
implică crearea unei rețele de contracte cu proprii asociați și organele sale de gestiune și control,
precum și cu salariații, furnizorii, clienții și alți terți, subsumate unei singure finalități –
desfășurarea activității cât mai profitabile. Ca atare, din totalitate structurilor societare, numai
societatea simplă și asocierea (societatea) în participație au exclusiv o natură contractuală.
Toate celelalte forme societare au căpătat și o natură instituțională prin dobândirea
personalității juridice, conferită de legea specială la care face trimitere codul civil. În acest fel
societăţile devin persoane juridice de sine stătătoare - subiecte de drept înzestrate cu voință proprie,
independente de membrii care le formează, exercitându-și propriile drepturi și asumându-şi
propriile obligaţii pe care le garantează cu patrimoniul lor, în vederea îndeplinirii funcţiei de a
realiza scopul stabilit prin pactul societar.
Pornind de la definiția legală, putem concluziona că în principiu, societatea are o natură
duală, îmbinând în mod indisolubil o dimensiune voliţională, concretizată în contractul de societate
şi o dimensiune instituţională ope legis.
Dar și această abordare se dovedește a fi restrictivă în opinia membrilor școlii de la Rennes,
formată în jurul profesorului Jean Pailluseau, care privește societățile ca tehnici juridice de
organizare și exploatare a întreprinderii. Ca atare, personalitatea juridică a societății conferă
întreprinderii temeiul juridic de a participa direct și nemijlocit la ansamblul complex de raporturi
juridice necesar organizării resurselor materiale, financiare și umane, pe riscul său, în vederea
obţinerii de profit. Ceea ce rezultă este tocmai conceptul juridic de profesionist-societate axat pe
noțiunea de întreprindere, de activitate sistematic organizată întreprinsă cu un anumit scop, fără a

63
mai fi relevantă natura civilă, liberală, economică a acesteia. Această viziune este îmbrățișată și
de alte sisteme moderne de drept care pun accentul pe caracterul lucrativ și organizat al activității,
abandonând dihotomia clasică civil versus comercial.

4.3. Clasificarea societăților

Potrivit art.1888 C.civ. societăţile pot îmbrăca mai multe forme și anume: societăţi simple,
societăți în participaţie, societăți în nume colectiv, societăți în comandită simplă şi în comandită
pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, societăţi cooperative şi orice alt tip
de societate prevăzută de lege.
Comparând acest text cu dispozițiile art.2 din Legea nr.31/1990, care enumeră cinci structuri
societare, anume: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe
acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată, conchidem că nu
intră în categoria societăţilor reglementate de Legea nr.31/1990, fiind exclusiv reglementate de
codul civil două forme de societate: societatea simplă şi societatea în participaţie, denumită şi
asociere în participaţie.

4.3.1 Clasificarea societăților în lumina dispozițiilor codului civil

Pornind de la această comparaţie între diversele texte normative putem să distingem între
categoria societăţilor reglementate exclusiv de codul civil şi cea a societăţilor reglementate de
legea specială nr.31/1990, cele două categorii prezentând anumite asemănări şi deosebiri:
 elemente de asemănare:
- ambele se constituie în temeiul unui act de voinţă al membrilor lor (sau membrului unic),
anume contract de societate, respectiv act constitutiv care, în principiu, prezintă aceleaşi
trăsături caracteristice (sunt acte juridice consensuale, cu titlu oneros, comutative, cu
executarea succesivă, bilaterale sau multilaterale etc).
- în ambele categorii societare, asociaţii convin să contribuie cu anumite valori
patrimoniale, cu titlu de aport la constituirea capitalului social; capital ce se divide în
părţi de valoare egală (părți sociale sau acțiuni) care sunt distribuite asociaţilor
proporţional cu aporturile fiecăruia, dacă nu s-a stabilit altfel prin actul constitutiv.
- toate societăţile au un scop lucrativ, asociaţii urmăresc desfăşurarea în comun a unei
activităţi în scopul obţinerii de beneficii pe care să le împartă între ei sau de a folosi
împreună economia ce rezultă. Totodată, asociaţii se obligă să suporte pierderile
înregistrate, proporţional cu cota de participare la beneficii, de regulă.

64
 elemente de deosebire privitoare îndeosebi la modul de organizare și funcționare a celor
două categorii de societăți:
- în categoria societăților reglementate de C.civ. se găsesc 2 forme societare: societatea
simplă și cea în participație, iar în categoria societăților guvernate de Legea 31/1990 sunt
enumerate alte 5 forme societare, fiecare având propriul său regim juridic: societatea în
nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe acţiuni,
societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată.
- o deosebire esențială între cele două categorii societare se referă la natura întreprinderii
exploatate reflecată în obiectul de activitate al societăților. Societăţile reglementate de
codul civil au ca obiect realizarea unor activităţi de natură civilă, iar cele reglementate
de Legea nr.31/1990 desfăşoară activităţi economice, precizate în conformitate cu codul
CAEN. Întrucât caracterul activității desfășurate nu mai este considerat de legiuitor un
criteriu eficient, s-a înlocuit cu un alt criteriu de demarcație între cele două categorii
anume societățile guvernate de Legea nr.31/1990 sunt supuse înregistrării în registrul
comerțului. În acest fel, operațiunea de înmatricularea în registrul comerțului a capătă o
importanță convârșitoare având un efect constitutiv, ca urmare societatea devine subiect
de drept din momentul înregistrării sale.
- cea mai semnificativă distincţie între cele două categorii societare o constituie prezența
sau lipsa personalității juridice. În timp ce societățile guvernate de C.civ. nu au
personalitate juridică, ci doar contracte încheiate de asociați, societățile guvernate de
Legea nr.31/1990 au personalitate juridică, adică sunt persoane juridice- subiecte de
drept de sine stătătoare, având un patrimoniu propriu, care le permite să aibă drepturi și
obligaţii şi să răspundă pentru îndeplinirea lor. În ipoteza în care asociaţii doresc să
investească societatea cu personalitate juridică, aceasta se va transforma în forma
societară cu personalitate juridică dorită.
În cazul societăților reglementate de Legea nr.31/1990, aporturile se transmit în
patrimoniul acestora (persoane juridice), în timp ce societățile guvernate de C.civ.
neavând personalitate juridică, ele nu au o existență proprie, ca urmare aporturile fie sunt
deținute de asociați în coproprietate, sub forma unei indiviziuni societare, fie sunt în
folosinţa comună a asociaților, dacă se prevede expres acest lucru în contractul de
societate.
- numai societăţilor reglementate de Legea nr.31/1990 în calitate de profesionist-persoană
juridică le revin anumite obligaţii specifice: de a ţine registre de contabilitate, de a
desfăşura activități cu scop lucrativ cu respectarea normelor concurenţei licite, etc.; și
pot intra în insolvenţă potrivit Legii nr.85/2014.

65
 Așa cum se precizează în literatura de specialitate, societățile prevăzute de C.civ. reprezintă
dreptul comun pentru toate categorii de societăți, inclusiv pentru cele guvernate de Legea
nr.31/1990. Prin urmare, toate aspectele care nu sunt reglementate de legea specială vor fi
soluționate în conformitate cu dispozițiile cuprinse în codul civil privind societatea simplă. Astfel,
până la data dobândirii personalităţii juridice, raporturile dintre asociaţi sunt guvernate de regulile
aplicabile societăţii simple.

4.3.2. Clasificarea societăților prevăzute de Legea nr.31/1990

Indiferent de obiectul de activitate, societățile cu personalitate juridică se vor constitui numai

în forma şi condiţiile prevăzute de legea specială care îi conferă personalitate juridică. Așa cum
am precizat analiza noastră vizeaza societățile guvernate de Legea nr.31/1990.
Societăţile reglementate de Legea nr.31/1990 sunt acele persoane juridice înmatriculate în
registrul comerţului, care exploatează o întreprindere economică pe riscul lor şi, eventual și în
subsidiar pe riscul asociaților, în vederea obţinerii de profit.
Potrivit Legii nr.31/1990, societăţile pot fi constituite în una din următoarele forme:
societatea în nume colectiv (SNC); societatea în comandită simplă (SCS); societatea pe acţiuni
(SA); societatea în comandită pe acţiuni (SCA); societatea cu răspundere limitată (SRL).
i. Un prim criteriu de clasificare al acestor 5 forme societare este stipulat de lege și se referă
,,întinderea obligaţiilor pe care asociaţii şi le asumă pentru datoriile contractate de societate în
cursul activităţii” distingem între:
 societăţi cu răspundere nelimitată, în care asociații răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile societății:
 asociaţii din SNC
 societăţi cu răspundere limitată, în care asociații răspund numai până la concurenţa
aportului la capitalului social subscris:
 acţionarii din SA
 asociaţii din SRL
 societăți cu răspundere mixtă, în care există două categorii de asociați:
 asociaţii comanditaţi din SCS și SCA - răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile
societății
 asociaţii comanditari din SCS și SCA – răspund în limita aportului la capitalul social.
Trebuie să subliniem faptul că toate societățile, indiferent de forma lor, sunt obligate să își
execute obligațiile asumate în ontextul activităților desfășurate. În caz de neexecutare, creditorii
se vor îndrepta împotriva societăţii debitoare executând silit activul ei patrimonial. Numai dacă
societatea nu are bunuri sau resurse care pot fi executate silit, creditorii societății se vor putea
îndrepta împotriva asociaţiilor/acționarilor în limitele sus precizate. Cu alte cuvinte nu societatea

66
răspunde limitat sau nelimitat ci asociații sunt ținuți responsabili pentru obligațiile neexecutate ale
societății fie în limita aportului lor la capitalul social, fie nelimitat (cu întreaga lor avere) și în
solidar (fiecare asociat poate fi obligat de creditor să achite întreaga datorie a societății și nu doar
cota parte ce îi revine în conformitate cu contribuția lui la capitalul social). În toate cazurile
răspunderea asociaţilor este subsidiară în sensul în care creditorii trebuie să urmărească în principal
societatea debitoare și numai în cazul în care nu obțin executarea obligațiilor de către societate se
pot îndrepta împotriva asociaților.
ii. în funcţie de posibilitatea emiterii unor valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni) distingem între:
 societăţi emitente de valori mobiliare: SA şi SCA
 societăţi care nu emit asemenea titluri de valoare: SNC, SCS, SRL.
iii. în raport de natura societăților, avem:
 societăți de persoane: SNC și SCS în care este definitoriu elementul personal-subiectiv
 societăți de capitaluri: SA și SCA în care este definitoriu elementul patrimonial-obiectiv
 societatea care îmbină avantajele fiecărei de categorii de mai sus: SRL.
Această din urmă clasificare a societăților este consacrată de Legea nr.31/1990, așa încât o vom
detalia în continuare.

A. Societățile de persoane – SNC și SCS

Ceea ce definește categoria societăților de persoane este încrederea reciprocă a asociaților în
capacitatea fiecăruia de a organiza și conduce o asemenea entitate economico-juridică. Altfel spus,
organizarea, funcționarea dar și dizolvarea societăților de persoane au la bază un element personal,
intuitu personae, concretizat în calitățile personale ale fiecărui asociat.
Având în vedere fundamentul intuitu personae, manifestat în prezența încrederii determină
caracterul închis al societății concretizat în numărul extrem de mic de asociați (minim 2 persoane)
și în emiterea de părți sociale.
Părțile sociale reprezină fracțiuni ale capitalului social care revin asociaților în schimbul
aporturilor acestora la capiatul social; sunt titluri de valoare care nu pot fi negociabile și sunt, în
principiu netransmisibile. În mod excepțional, transmiterea părților sociale se poate realiza prin
cesiune, dacă toți ceilalți asociați sunt de acord, sau prin moștenire dacă se prevede expres acest
lucru în actul constitutiv. Astfel, prin substituirea asociatului cu o altă persoană se aduce atingere
caracterului intuitu personae al societăţii.
Preponderența elementului personal face ca pentru constituirea acestor societăți să fie
suficientă încheierea actului constitutiv ce cuprinde numai contractul de societate, urmând ca
organizarea și funcționarea lor (stabilite prin statut) să fie lăsată la latitudinea asociaților, care
datorită riscului major pe care îl implică pierderile societății asupra propriei averi vor fi cei mai în
măsură să adopte deciziile care se impun pentru bunul mers al societății.

67
 Prototipul societăţilor de persoane îl constituie societatea în nume colectiv, (SNC)1 care se
caracterizează prin anumite trăsături specifice:
- prezintă creditorilor săi cea mai extinsă formă de garanție (o garanție personală), constând
în răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților săi pentru executarea obligațiilor
societății. Astfel, fiecare asociat răspunde pentru toate datoriile societății cu întreaga lui
avere, pe care trebuie să o declare la momentul constituirii societății. Deșii răspund
nelimitat, asociații se pot apăra în raport cu creditorii societății prin invocarea beneficiului
de discuțiune, în baza căruia pot solicita instanței să îi oblige pe creditori să urmărească
mai întâi societatea și numai dacă aceasta nu plătește să fie executate bunurile lor proprii.
După cum am precizat mai sus, solidaritatea pasivă a asociaților debitori constă în
posibilitatea creditorilor de a obliga pe oricare dintre asociați să achite întreaga datorie a
societății. Însă asociatul care a plătit integral datoria trebuia să achite numai o cotă parte
din această obligație, corespuzătoare cotei în care participă la beneficii și pierderi, stabilită
în actul constitutiv; sau proporţional cu cota de participare la capitalul social, în cazul în
care nu s-a stabilit o asemena cotă. Prin urmare, acest asociat se va îndrepta împotriva
celorlalți co-asociați care trebuie să achite cotele din obligație ce le revin proporțional cu
cotele de participare stabilite sau cu cotele la constituirea capitalului social.
- își desfășoară activitatea sub o firmă (denumire) care cuprinde numele a cel puțin unuia
dintre asociați, la care se adaugă mențiunea „societate în nume colectiv” scrisă în
întregime.
- legea nu prevede o valoare minimă a capitalului social, întrucât funcția esențială a acestuia
de a constitui o garanție (reală) a executării obligațiilor societății este îndeplinită de averile
personale ale asociaților care răspund nelimitat pentru pierderile societății (garanție
personală); totuși societatea trebuie să aibă un capital social, fără să fie importantă valoarea
sau componența acestuia.
- asociații pot aduce cu titlul de aport orice tip de valori economice: bani (aport în numerar),
bunuri (aport în natură), creanțe. Însă cunoștințele sau prestațiile în muncă (aporturi în
muncă sau în industrie) nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului
social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe la împărţirea beneficiilor
şi a activului social, precum și la pierderi, potrivit actului constitutiv.
- toți asociații au dreptul să se implice în conducerea societății, dacă nu se prevede altfel în
actul constitutiv. Astfel, de regulă, adunarea generală a asociaților adoptă cu unanimitate
de voturi orice hotărâre cu privire la viața societății. În mod excepțional, numirea și

1 Denumită în dreptul francez-Société en nom Collectif (SNC); în dreptul german-Offene Handelsgesellschaft

(OHG); în dreptul anglo-american-Partnership sau Company with Unlimited Liability.

68
 revocarea administratorilor, stabilirea puterilor lor de reprezentare, inclusiv situațiile
financiare anuale se decid cu voturile reprezentând majoritatea absolută a capitalului social,
dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. Societatea este administrată și reprezentată în
raporturile cu terții de unul sau mai mulți administratori, care sunt de regulă și asociați, dar
pot fi desemnați în această calitate și terțe persoane. În principiu, controlul activității
economico-financiare se realizează de asociații care nu au calitatea de administratori,
nefiind necesară numirea cenzorilor, însă numirea unuia sau a mai multor cenzori nu poate
fi exclusă.
- asociaţii au obligația de a nu face concurență societății, ei nu pot avea calitatea de asociaţi
cu răspundere nelimitată în cadrul altor societăţi concurente sau având acelaşi obiect de
activitate și nici nu pot să facă operaţiuni pe contul lor sau al altora în același domeniu de
activitate sau asemănător cu cel al societății.
- dizolvarea societăţii în nume colectiv se face atât pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor cât şi pentru cauze specifice, care privesc exclusiv persoana asociatului, şi
anume: decesul, incapacitatea, dizolvarea, excluderea sau retragerea unuia dintre asociaţi,
când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.
 Cea de-a doua formă societară din categoria societăților de persoane este societatea în
comandită simplă, (SCS)2 care se caracterizează prin prezența a două categorii de
asociați, fiecare categorie având o poziţie specifică în organizarea și funcţionarea societăţii
(trăsătura definitorie a SCS), astfel:
 asociaţii comanditaţi:
- răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societății,
- administrează efectiv societatea
De asemenea, firma societăţii se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii
comanditaţi (tocmai pentru că ei răspund nelimitat).
 asociaţii comanditari:
- răspund în limita aportului la capitalul social,
- se bucură de controlul necesar obținerii beneficiilor cuvenite aporturilor la capitalul
social,
- nu pot administra societatea și, de regulă, nici nu o pot reprezenta în raporturile cu
terții. În mod excepțional și numai în baza unei procuri speciale, ei pot face acte de
administrare internă (nu în raporturile cu terţii), acte de supraveghere şi să participe la
numirea şi revocarea administratorilor.

2Denumită în dreptul francez- Société en Commandite Simple (SCS); în dreptul german- Kommanditgesellschaft
(KG); în limba engleză-Limited Partnership (LP).

69
 În consecință, în cazurile în care încheie operaţiuni în contul societăţii fără să aibă
împuternicire specială să administreze societatea, sau când numele lor este trecut în firma
societăţii, asociaţii comanditari răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi, devenind automat
comanditaţi, sau sunt excluşi din societate.

Societatea în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puţin 2 asociaţi, dintre
care unul comanditat şi altul comanditar. Societatea se dizolvă pentru aceleaşi cauze specifice ca
şi societatea în nume colectiv (faliment, incapacitate, retragere, excludere sau decesul unuia dintre
asociaţi) dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.
În concluzie, societățile de persoane prezintă următoarele
 avantaje:
- absența unui prag valoric minim obligatoriu pentru capitalul social, posibilitatea
contribuirii la constituirea capitalului social cu orice tip de aport prevăzut de lege,
sintetizarea actului constitutiv care nu conține decât contractul de societate încheiat între
un număr extrem de mic de asociat sunt premizele unei constituir extrem de facile a
acestei categorii societare;
- asociații au o mare libertate în stabilirea modului de organizare și de funcționare a
societății, majoritatea normelor aplicabile acestor societăți fiind supletive,
- asociații se implică nemijlocit atât în viața societății cât și în activitatea desfășurată,
având în vedere riscul înregistrării unor pierderi de către societate,
- legea nu impune numirea cenzorilor,
- hotărârile adunărilor generale ale asociaţilor care nu vizează modificarea actului
constitutiv nu trebuie înregistrate la registrul comerțului ceea ce contribuie la păstrarea
secretului asupra bunului mers al afacerilor,
- asociații își unesc forțele pentru obținerea unor beneficii și suportă împreună pierderile
înregistrate în exploatarea întreprinderii, situație net superioară profesionsistului
persoană fizică.
 dezavantaje:
- asociații răspund nelimitat și în solidar pentru obligațiile sociale;
- asociații au obligaţia de a nu face concurenţă societății;
- părțile sociale nu pot fi negociate și sunt, în principiu netransmisibile,
- caracterul intuitu personae constituie o barieră în retragerea asociatului din societate,
ceea ce face ca acestea să fie societăți închise,
- adoptarea unor hotărâri în cadrul adunărilor generale cu unanimitate de voturi poate
conduce la blocare activităţii societăţii,

70
 - situaţiile personale ale asociaţilor (decesul, retragerea, excluderea, neparticiparea la
adunările asociaţilor etc.) influenţează activitatea şi implicit însăşi existenţa societăţii.

B. Societățile de capitaluri – SA și SCA

În cazul acestor societăți, o importanță deosebită o capătă valoarea patrimonială cu care
fiecare membru al societății (acționari, asociați) contribuie la constituirea capitalului social, adică
elementul material (bănesc) „intuitu pecuniae” pe care societățile de capitaluri se întemeiază și
funcționează în defavoarea elementului personal al cărui loc este luat de capital.
Complexitatea societăţilor de capitaluri determină constituirea lor în temeiul unui act juridic
alcătuit din contract de societate şi statut privitor la organizarea, funcționarea, reorganizarea și
desființare acestor societăți. Totodată prevederile actului constitutiv se completează cu
numeroasele norme imperative care guvernează acestă categorie de societăți, caracterizată de un
grad ridicat de rigurozitate.
În acest context, legiuitorul acordă o atenție deosebită capitalului social, expresia valorică a
tuturor aporturilor subscrise și vărsate de membrii societății la constituirea acesteia a cărei
principala funcție este aceea de garantare a executării obligațiilor asumate de societate, constituind
gajul general al creditorilor societăţii (fiind o garanție reală). Din aceste considerente, capitalul
social este intangibil, menținându-și constantă valoare pe toată durata de viață a societăţii și nu
poate fi folosit pentru distribuirea dividendelor către asociaţi. Având rol de gaj general al
creditorilor, capitalul social trebuie să fie real (iar nu fictiv), ceea ce implică transmiterea efectivă
a valorilor patrimoniale aportate către societate. Legea prevede expres faptul că societățile de
capitaluri trebuie să aibă un capital social în cuantum de minim 90.000 lei (ceea ce ar trebui să fie
echivalentul a 25.000 de euro). Valoarea capitalului social va putea fi modificată în sensul măririi
sau diminuării ei, numai în condiţiile prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutiv. În
cazul în care valoarea capitalului social se diminuează sub nivelul minim obligatoriu, legea
prevede obligaţia reîntregirii sau reducerii capitalului social, mai înainte de a se putea face vreo
repartizare sau distribuire de beneficii. În raport de capitalul social se determină beneficiile
membrilor societății şi se calculează rezervele acesteia.
Capitalul social al societăților de capitaluri este divizat în acţiuni, reprezentate prin titluri de
valoare negociabile şi transmisibile, titularii lor putând să le întrăineze liber, fără să fie necesară
aprobarea celorlalți membrii ai societății, în principiu. Acţiunile se pot transmite numai dacă au
fost în întregime liberate, adică atunci când aporturile au fost vărsate integral. Acţiunile trebuie să
fie de o egală valoare, conferind titularilor drepturi egale și sunt indivizibile, ele nu pot fi transmise
fracţionat. În cazul transmiterii proprietăţii acţiunii către mai multe persoane (de exemplu prin
succesiune), legea cere coproprietarilor să îşi desemneze un reprezentant dintre ei. Potrivit legii,
valoarea nominal minima a unei acțiuni este de 0,1 lei.

71
 Cu toate că aceste societăți sunt destinate desfășurării unor activități de anvergură, pentru
care este necesar un capital considerabil, pentru constituire lor nu este nevoie decât de 2 persoane,
cel puțin.
 De această dată, prototipul societăţilor de capitaluri este reprezentat de societatea pe acţiuni
(SA)3, care se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice:
- în esență, este o societate cu răspundere limitată; toți membrii ei, denumiți acționari,
răspund pentru obligațiile societății în limita valorică a aportului lor la capitalul social,
fiind implicit eliminată și orice fel de garanție personală a acționarilor pentru datoriile
societății.
- importanța covârșitoare a capitalului și eliminarea elementului personal determină
posibilitatea contribuirii cu aporturi în numerar și aporturi în natură la constituirea
capitalului social, urmând ca aporturile în creanțe să fie premise doar în cazul societăților
constituite prin subscripție simultană, iar aporturile în muncă să fie interzise.
- este singura societate care poate emite valori mobiliare – acțiuni și obligațiuni – şi care
poate atrage economiile băneşti ale publicului larg fie pentru a se constitui (prin subscripție
publică), fie ulterior pentru refinanțare (prin lansarea emisiunilor de obligațiuni). Prin
urmare, SA se poate constitui fie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social
de către semnatarii actului constitutiv fie prin subscriție publică. În cazul în care societatea
pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică, se întocmeşte un prospect de emisiune.
- absența elementului personal și a garanțiilor personale oferite de asociați creditorilor
societății, firma societății se compune dintr-o denumire aleasă de acționari, cu respectarea
anumitor condiții prevăzute de Legea nr.26/1990 privind Registrul comerțului.
- este prin definiție o societate deschisă, ale cărei titluri de valoare pot fi cotate pe o piaţă
reglementată (bursă de valori):
 Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social al SA concretizate în titluri
transmisibile și negociabile, având o valoare nominală, care poate să difere de valoarea
la care circulă.
 Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani
împrumutate de la terți și încorporează obligația societăţii de a restitui aceste sume şi de
a plăti dobânzile aferente. Ca şi acţiunile, obligațiunile sunt reprezentate prin titluri de
valoare, negociabile, şi transmisibile.

3Denumită în dreptul francez-Société Anonyme (SA); în dreptul german- Aktiengesellschaft (AG); în dreptul
englez-Joint Stock Company/Public Limited Company (Plc.) și în dreptul SUA-Corporation (Inc. sau Co.).

72
- natura juridică a acțiunilor constând în transmisibilitate și negociabilitate, se repercutează
semnificativ asupra depersonalizării relațiilor dintre societate și membrii săi. În cadrul
societății acționarii pot participa:
 fie în calitate de întreprinzători care se implică activ în viața societății, participă la
gestionarea și controlul activităţii;
 fie în calitate de simpli investitori, care urmăresc doar să-şi plaseze capitalurile în acţiuni,
în vederea rentabilizării lor, fie prin creşterea cursului acţiunilor, fie prin încasarea
dividendelor; sunt interesaţi numai de valoarea acţiunilor lor, fapt care poate veni în
conflict cu interesului social și poate genera o presiune considerabilă asupra conducerii
societății prin exercitarea drepturilor specifice acţionarilor minoritari şi prin riscul
destabilizării societăţii datorită modificărilor frecvente în structura acţionariatului.
- este considerată forma cea mai democratică, societatea fiind guvernată pe baza principiului
majorității, care se manifestă atât în conducerea dar și în gestionarea și controlul societății
realizate prin ansamblul organelor SA. Organul de conducere este adunarea generală a
acționarilor care, în funcție de atribuțiile îndeplinite, poate fi ordinară și extraordinară.
Gestiunea societății poate fi realizată:
 fie în sistem unitar, de un singur organ de administrare, care poate fi unipersonal
(administratorul unic) sau pluripersonal (consiliu de administraţie);
 fie în sistem dualist, prin două organe de administrare pluripersonale: directoratul şi
consiliu de supraveghere. Managementul societății revine în exclusivitate directoratului,
care îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Membrii directoratul
reprezintă societatea în raport cu terţii iar consiliul de supraveghere reprezintă societatea
în raport cu directoratul.
Activitatea societății se află obligatoriu sub controlul unei comisii de cenzori, formată din
minim trei cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr
mai mare, întotdeauna impar de cenzori. În anumite situații, cenzorii sunt înlocuiți de către
auditori financiari, cum este cazul societăților care optează pentru sistemul dualist de
administrare.
- dizolvarea societăţii pe acțiuni intervine atât pentru cauze generale, comune tuturor
societăţilor cât şi pentru cauze speciale, în care nu mai sunt îndeplinite condițiile imperative
prevăzute de lege pentru existența societății, anume:
- valoarea capitalului social s-a diminuat sub pragul minim obligatoriu de 90.000 lei iar situația
durează mai mult de 9 luni;
- numărul acționarilor scade sub cel de 2 persoane iar în termen de 9 luni nu sunt cooptați alți
acționari,
- în urma unor pierderi, valoarea activului net s-a diminuat și reprezintă mai puţin de jumătate
din valoarea capitalului social subscris, iar situația durează mai mult de 9 luni.

73
 Cea de-a doua formă societară din categoria societăților de capitaluri este societatea în
comandită pe acţiuni (SCA)4 care îmbină o serie de caracteristici, anume:
- și SCA cunoaște cele două categorii de asociați: asociați comanditați și asociați
comanditari, care se bucură de același regim juridic pe care îl acești asociați îl au în
societatea în comandită simplă.
- administrarea SCA se realizează numai în sistem unitar și revine exclusiv asociaților
comanditați, numiți și revocați de adunarea generală extraordinară și aprobați de ceilalți
administratori.
- cu excepția regulilor aplicabile asociaților, SCA este guvernată de dispozițiile privind
societățile pe acțiuni.

În consecință, societățile de capitaluri prezintă următoarele

 avantaje
- acționarii răspund pentru obligațiile societății numai în limita acțiunilor lor,
- acțiunile sunt titluri de valoare negociabile și transmisibile, ceea ce face ca viața societății
să nu mai fie influenţată de viața personală a acţionarilor săi,
- transmiterea acţiunilor permite compensarea în orice moment a riscului investiţiei, prin
transformarea în bani lichizi a aportului în urma vânzării titlurilor;
- negocierea titlurilor în cadrul bursei de valori sau a altei pieţe reglementate conferă
vizibilitate și onorabilitate societăţii emitente, care are obligaţia de a asigura un grad ridicat
de transparenţă asupra modului de organizare și desfășurare a activităţii în raport cu
investitorii săi;
- existența unei garanții reale bine reprezentată de un capital social considerabil facilitează
accesarea diverselor surse de finanțare prin oferte publice de acţiuni care conduc la
majorarea capitalui, sau a emisiunilor de obligațiuni, dar şi prin obținerea de credite
bancare;
- aplicarea principiului majorității în conducerea și gestionarea societății determină o
eficientizare a procesului decizional și a exploatării întreprinderii economice;
- dizolvarea societății nu se răsfrânge asupra patrimoniului acționarilor.
 dezavantaje
- obligativitatea unui cuantum minim al capitalului social care este considerabil, în valoare
de 90.000 lei (care ar trebui să exprime în lei echivalentul a 25.000 euro),
- majoritatea normelor aplicabile societăților de capitaluri sunt de ordine publică, membrii
societății fiind privați de libertatea statutară de reglementare a raporturilor ce se stabilesc
în cadrul societății: atât între aceasta și acţionari, precum şi între acţionari şi cei care asigură
managementul și controlul societății;

4Denumită în dreptul francez- Société en Commandite par Actions (SCA); în limba engleză-Limited Partnership by
Shares (LPS).

74
 - obligativitatea existenței unei structuri interne complexe, organizată piramidal dintr-un
număr mare de persoane, necesită un efort financiar considerabil și periclitează secretul
afacerilor desfășurate,
- modul de organizare internă poate determina discrepanțe majore între gradul de informare
al administratorilor și cel al acţionarilor sau asociaţilor, de natură a genera un conflict de
interese între management și capital;
- adoptarea deciziilor pe baza majorității voturilor poate constitui o premiză a abuzurilor la
care pot fi supuși acționarii minoritari de către acționarii majoritari, dar și o premiză a
abuzurilor venite din partea minorităţii de blocaj;
- fiind societăți deschise există riscul ca puterea de decizie să nu mai poată fi controlată de
fondatori.

C. Societatea cu răspundere limitată - SRL

Societatea cu răspudere limitată5 a fost creată pentru a oferi un cadru juridic cât mai adecvat
simbiozei dintre muncă și capital mic sau mijlociu, de a răspunge exigențelor exploatării
întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Echilibrarea ponderii elementului personal și cu a celui
patrimonial a condus la apariția acestei forme de societate mixtă care îmbină avantajele societăţilor
de persoane şi cele ale societăților de capitaluri.
- în cadrul SRL, asociații răspund în limita aporturilor lor la capitalul social pentru obligațiile
societății.
- SRL se înființează în temeiul actului constitutiv alcătuit din contract de societate și statut.
- cum relația dintre asociați are la bază încrederea lor reciprocă, numărul acestora este mic,
de regulă 2 persoane, însă limitat de lege la maximum 50 de persoane.
- dimensiunea personală a societății impune fracționarea capitalului acesteia în părți sociale,
titluri de valoare care nu pot fi negociate și în principiu nici nu pot fi transmise. Valoarea
nominală a unei părți sociale este de minim 10 lei și nu este divizibilă. În mod excepţional
părţile sociale pot fi transmise terţilor, în temeiul hotărârii AGA adoptată cu votul a trei
pătrimi (3/4) din capitalul social; precum şi pe cale succesorală, dacă în actul constitutiv
este inserată clauza de continuare a activității cu moștenitorii.
- în schimbul părților sociale, asociații contribuie la constituirea capitalului social numai cu
aporturi în numerar și aporturi în natură. În mod obligatoriu, valoarea minimă a capitalului
social este de 200 de lei care trebuie integral vărsat la constituirea SRL.
- întrucât este o societate închisă, cu un număr relativ mic de asociați, între care există deplină
încredere, întreaga organizare internă a societății este lăsată la latitudinea asociaților, în

5 Denumită în dreptul francez- Société a Responsabilité limitée (SaRL); în dreptul german Gesellschaft mit
beschränkter Haftung (GmbH), în dreptul englez Private Limited Company sau Private Company Limited by Shares
(Ltd.); iar în dreptul american - Limited Liability Company (L.L.C.).

75
 principiu, fiind aplicabile puține norme imperative, în acest caz. Adunarea generală a
asociaților decide cu privire la întreaga viață a societății, adoptând hotărâri pe baza
principiului majorității. SRL este gestionată de unul sau mai mulți administratori desemnați
din rândul asociaților sau al terților. În principiu, societatea nu este obligată să numească
cenzori, activitatea de control fiind asigurată de asociații care nu cumulează și calitatea de
administratori. Pe cale de excepție, dacă societatea are cel puțin 15 asociați, numirea
cenzorilor devine obligatorie.
- dizolvarea SRL poate să intervină fie în situații generale care produc acest efect asupra
societății dar și pentru cauze speciale care conduc la dizolvarea societăților de persoane și
la dizolvarea societăților de capitaluri.

C.bis. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic (SRL unipersonală)

SRL este singura structură societară care poate fi constituită şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane, situație în care prezintă următoarele particularități:
- actul constitutiv este format exclusiv din statut, act juridic unilateral.
- o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură SRL;
iar o SRL nu poate avea ca asociat unic o altă SRL cu asociat unic.
- dacă se contribuie la constituirea capitalului social cu aporturi în natură, acestea obligatoriu
sunt supuse unei expertize de specialitate pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor.
- asociatul unic deține toate prerogativele de conducere a societății, voinţa societară
concretizându-se în decizia asociatului unic, care trebuie consemnată în scris de îndată.
- asociatul unic poate cumula şi calitatea de salariat al SRL, beneficiind în această calitate de
ansamblul drepturilor salariale și de asigurări sociale.
- sub sancțiunea nulității absolute, toate contractele dintre asociatul unic și societate trebuie să
fie încheiate în formă scrisă.
Putem sintetiza următoarele:
 Asemănări cu societăţile de persoane
- un număr foarte redus de asociaţi: minim 2 persoane (sau chiar 1 persoană) şi maxim 50
asociaţi;
- capitalul social se divide în părţi sociale, egale ca valoare și care, în principiu, nu sunt
transmisibile şi nici negociabile;
- nu poate emite valori mobiliare – acţiuni sau obligaţiuni;
- firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi;
- administrarea societăţii poate fi făcută de asociaţi sau de terţi;

76
- nu este obligatorie numirea cenzorilor, în principiu; asociatul, care nu are calitate de
administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii din
SNC;
- decesul, incapacitatea, excluderea sau retragerea, ori dizolvarea unuia dintre asociați
conduce la dizolvarea SRL, dacă societatea rămâne cu un singur asociat, iar în actul
constitutiv nu există clauză de continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii, sau dacă
nu se hotărăşte transformarea în SRL cu asociat unic.
 Asemănări cu societăţile de capital
- asociaţii răspund în limita aporturilor lor la capitalul social;
- actul constitutiv cuprinde un contract de societate şi un statut, de regulă;
- firma constă, de regulă într-o denumire stabilită potrivit prevederilor legii;
- legea prevede în mod obligatoriu un capital social minim;
- sunt admise numai aporturi în numerar și aporturi în natură; fiind interzise aporturile în
creanţe şi în industrie;
- principiul majorității stă la baza formării voinţei societăţii în cadrul adunărilor generale ale
asociaţilor;
- numirea obligatorie a cenzorilor în cazul în care SRL are un număr mai mare de 15
asociaţi;
- diminuarea capitalului social sub pragul minim obligatoriu de 200 lei determină dizolvarea
SRL.

În consecință, SRL prezintă următoarele

 Avantaje:
- răspunderea limitată a asociaților pentru obligațiile societății,
- asociații au o mare libertate în stabilirea modului de organizare și de funcționare a
societății, majoritatea normelor aplicabile acestor societăți fiind supletive,
- asociații au posibilitatea de a se implica direct și nemijlocit în controlul activității societății
- în anumite condiții, asociatul se poate retrage din societate,
 Dezavantaje:
- părțile sociale nu sunt titluri negociabile și nici transmisibile, în principiu,
- este o societate închisă care nu poate apela la economiile publicului și nici nu are un acces
facil la surse externe de finanțare,
- excluderea asociaților poate să intervină și pentru motive neîntemeiate, chiar abuzive.

***

77
 Rezumat

Și a doua unitate de învățare cuprinde două capitole care sistematizează informații privitoare
la profesionistul persoană juridică.
Capitolul 3 începe cu o succintă analiză a persoanei juridice, privită în general, în care acest
subiect de drept este definit și clasificat în funcție de cele mai relevante criterii. În acest fel, se
delimitează categoria profesioniștilor (a acelor persoane juridice care exploatează o întreprindere)
de celelalte persoane juridice și, totodată, se realizează clasificarea acestor profesioniști în funcție
de scopul urmărit: profesioniști fără scop patrimonial și cei cu scop patrimonial, care, la rândul
lor, sunt: profesioniști care exploatează o întreprindere civilă, sau o întreprindere liberală și cei
care exploatează o întreprindere economică. Din ultima categorie sunt analizate pe scurt
următoarele entități economico-juridice: regiile autonome, societățile și companiile naționale,
societățile cooperative, organizațiile cooperatiste și societățile cooperative europene, grupurile de
interes economic (GIE) și grupările europene de interes economic (GEIE)
Cum societatea este cea mai importantă categorie de profesioniști persoane juridice, întregul
capitol al patrulea îi este dedicat. Societatea este analizată într-o manieră unitară avându-se în
vedere ansamblul normelor care o guvernează, atât prevederile generale cuprinse în Codul civil
cât și dizpozițiile legii speciale nr.31/1990. Cele două planuri normative au fost utilizate atât în
definirea societății, analizându-se definiția societății prevăzută în C.civ. pe baza căreia a fost
elaborată o definiție a societăților guvernate de legea specială, cât și în clasificarea societăților: în
societăți reglementate strict de codul civil (societatea simplă și societatea în participație) și
societăți cu personalitate juridică, guvernate în principal de Legea nr.31/1990 (societatea în nume
colectiv, cele două tipuri de societăți în comandită -simplă și pe acțiuni-, societatea pe acțiuni și
societatea cu răspundere limitată). În final cele cinci forme societare reglementate de legea specială
sunt clasificate în societăți de persoane, societăți de capitaluri și societăți mixte, analizându-se
trăsăturile caracteristice, avantajele și dezavantajele fiecărei categorii societare.

78
 Bibliografie selectivă:

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.

***
Legea nr.287/2009, Codul Civil;
Legea nr.31/1990 privind societățile (cu modificările şi completările ulterioare);
Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale (cu
modificările şi completările ulterioare);
OUG nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (cu modificările ulterioare);
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice şi a
funcţiilor publice în mediu afacerilor prevenirea şi sancţionarea corupţiei (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (cu modificările ulterioare);
Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti (cu modificările ulterioare);
O.U.G. nr.97/2000 privind cooperaţia de credit (cu modificările ulterioare);
O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (cu modificările ulterioare);
Legea nr.566/2004 privind cooperaţia agricolă (cu modificările ulterioare);
Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea europeană de interes economic;
Regulamentul Consiliului (CE) nr.1435/2003 privind societatea cooperativă europeană;

79
 Teste de autoevaluare:

1. Precizați care sunt elementele constitutive ale unei persoane juridice?

2. Prin ce se particularizează capacitatea de folosință a persoanelor juridice non-profit?

3. Analizați succint organizarea internă a persoanei juridice?

4. Precizați care este principala asemănare și principala deosebire între categoria societăților reglementate
de codul civil și categoria societăților guvernate de Legea nr.31/1990?

5. Enumerați care sunt societățile cu personalitate juridical guvernate de Legea nr.31/1990?

6. Care sunt categoriile societare prevăzute de Legea nr.31/1990?

↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1. Elementele constitutive ale oricărei persoane juridice sunt: organizarea de sine-stătătoare, patrimoniu
propriu, afectat unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

2. Persoanele juridice non-profit sunt guvernate de principiul specialității capacității de folosință care constă
în posibilitatea acestora de a avea numai acele drepturi și de a-și asuma doar acele obligații care corespund
obiectului lor de activitate.

3. Organizarea internă a oricărei persoane juridice este alcătuită dintr-un ansamblu de organe care
îndeplinesc atribuții de conducere, de administrare și de control a activității acestui subiect de drept.

4. Ambele categorii de societăți sunt profesioniști persoane juridice, care exploatează întreprinderi cu
scopul (lucrativ) de a obține beneficii, ce urmează să fie împărțite între membrii lor, aceștia din urmă
suportând împreună și pierderile înregistrate de societăți. Însă în timp ce societățile prevăzute de codul civil
sunt lipsite de personalitate juridică, fiind exclusiv contracte de societate, societățile reglementate de Legea
nr.31/1990 sunt subiecte de drept, de sine stătătoare înzestrate cu personalitate juridică.
5. Legea nr.31/1990 guvernează următoarele forme societare: SNC, SCS, SCA, SA, SRL.

6. Legea nr.31/1990 prevede 3 categorii societare: societățile de persoane (SNC și SCS), societățile de
capitaluri (SA și SCA) și SRL.

Lucrare de verificare

1. Ce condiţii de formă trebuie să îndeplinească actul constitutiv al grupului de interes economic?

2. Grupul de interes economic dobândeşte personalitate juridică ?

3. Care sunt caracteristicile societăților de capitaluri ?

4. Precizați care sunt avantajele și dezavantajele unei SRL ?

80
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE
-III-

Organizarea, funcționarea și desființarea

societăților guvernate de Legea nr.31/1990

Obiective:
Parcurgerea ultimei unităţi de învăţare facilitează aprofundarea regulilelor care guvernează constituire,
funcţionarea și desființarea societăţilor,cu personalitate juridical, prevăzute de Legea nr.31/1990 privind.
De asemenea, este explicat înțelesulcelor mai importate concepte și instituții juridice indisolubil legate de
viața societăților și anume
- părţi sociale, acţiuni și obligațiuni, dividende, capital social;
- atribuțiile unei adunări generale, ale administratorilor, precum și ale cenzorilor;

- formele de reorganizare ale societatilor;

- dizolvarea si lichidarea societăţilor;
- procedura de insolvență.

Sumar

Capitolul 5 – Înființarea societăților

5.1. Considerații generale

5.2. Actul constitutiv
5.3. Procedura de înmatriculare a societăților
5.4. Consecințele nerespectării dispozițiilor legale privind înființarea societăților

Capitolul 6 – Funcționarea societăților

6.1. Conducerea societăților - Adunarea generală

6.2. Administrarea societăților
6.3. Controlul societăților

Capitolul 7 – Modificarea, reorganizarea și desființarea societăților

7.1. Modificări intervenite în structura societăților

7.2. Reorganizarea societăților
7.3. Desființarea societăților

Rezumat
Bibliografie selectivă
Teste de autoevaluare
Soluționarea testelor de autoevaluare

81
 Capitolul 5

Înființarea societăților

5.1. Considerații generale

Așa cum am precizat în unitatea de învățare precedentă, societăţile reglementate de Legea

nr.31/1990 sunt acele persoane juridice înregistrate la registrul comerţului, care exploatează o
întreprindere economică pe riscul lor şi, eventual și în subsidiar pe riscul asociaților, în vederea
obţinerii de profit.
Din definiția de mai sus putem desprinde elementele esenţiale ale acestei categorii de societăţi:
- sunt persoane juridice, ceea ce implică o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu
propriu, afectat realizării unui scop statutar,
- trebuie să fie înregistrate la registrul comerțului,
- are ca obiect exploatarea unei întreprinderii economice, să desfăşoară în mod sistematic şi
organizat o activitate economică, ce constă fie în producerea şi/sau comercializarea de
mărfuri, fie în prestarea de servicii, în scop lucrativ;
- ca regulă generală societatea suportă pierderile înregistrate în contextul desfășurării
activității și, în mod excepțional, riscurile sunt suportate împreună cu asociații,
- au un scop lucrativ, urmărindu-se obținerea de profit sub formă de beneficii sau de
economii,

În ceea ce privește terminologia utilizată, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede înlocuirea denumirii de „societate
comercială”, cu cea de societate și eliminarea cuvântului „comercial”, astfel Legea nr.31/1990 care
devine „Legea societăţilor”. În lumina acestor modificări legislative vom denumi categoria
societăţilor care desfăşoară activităţi economice şi se înregistrează în registrul comerţului –
societăţi reglementate de Legea nr.31/1990.
Aceste societăţi pot fi constituite numai în formele şi condiţiile prevăzute de această lege
specială, care le conferă personalitate juridică de la data înmatriculării lor în registrul comerţului.
Din ansamblul normelor care le guvernează, rezultă că societățile reglementate de Legea
nr.31/1990 au o dublă natură juridică, îmbinând în mod indisolubil o dimensiune voliţională,
concretizată în actul constitutiv încheiat între membrii societăților şi o dimensiune instituţională
ope legis, care se reflectă în modul lor de înființare.

82
 Distingem două etape bine precizate normativ:
1.2. întocmirea actului constitutiv în conformitate cu condiţiile impuse de lege,
1.3. înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii.

5.2. Actul constitutiv

În funcţie de forma societară, actul constitutiv poate să fie alcătuit:

- numai din contract de societate, în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă;
- din contract de societate şi statut, în cazul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe
acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi);
- numai din statut, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic (unipersonală).
Potrivit Legii nr.31/1990, actul constitutiv reprezintă denumirea generică a actelor juridice
în temeiul căruia ia ființă oricare dintre cele 5 forme societare reglementate de această lege
specială, anume: contractul de societate şi/sau statutul care pot fi încheiate fie separat, fie sub
forma unui înscris unic.
În principiu, contractul de societate se referă la raporturile dintre asociați și dintre aceștia și
societate, iar statutul stipulează modul de organizare, de funcționare și de desfășurare a activității
societății, inclusiv de încetare a acestei entități juridicico-economice. Cum în practică cele două
acte juridice sunt contopite într-un înscris unic, în continuare vom discuta despre actul constitutiv
fără să facem alte diferențieri.

5.2.1. Caracterele juridice ale actului constitutiv:

- act juridic cu titlu oneros, întrucât fiecare parte urmărește să obțină un avantaj patrimonial
fie sub forma beneficiilor încasate, fie a economiilor realizate, în schimbul obligațiilor
asumate;
- este comutativ, asociaţii cunoscând încă din momentul întocmirii acestuia întinderea
obligaţiilor lor, care nu depind de evenimente viitoare şi incerte;
- are, în principiu un caracter plurilateral, iar pe care de excepție este un act juridic unilateral,
după cum este expresia voinței de a se obliga a mai multor persoane sau doar a unei singure
persoană;
- act juridic cu executare succesivă, obligațiile asumate se execută pe toată durata de
existenţă a societăţii;
- act juridic formal, legea impune încheierea sa valabilă în formă scrisă, precum și
îndeplinirea anumitor formalități de publicitate,

83
 - în mod excepțional, în cazul societăţilor de persoane actul constitutiv este încheiat intuitu
personae, în considerarea calităților personale ale asociaților, care răspund nelimitat pentru
obligațiile sociale.

5.2.2. Condiţiile de fond şi de formă ale actului constitutiv

Având în vedere particularitățile actului constitutiv guvernat deopotrivă de codul civil și de

Legea nr.31/1990, încheierea sa valabilă implică îndeplinirea atât a condițiilor generale de fond și
de formă, cerute pentru orice tip de act juridic, dar și a anumitor condiții speciale acestui tip
particular de act juridic.
A. Condiții de fond
Actul juridic trebuie să cumuleze următoarele condiții de fond care, în acest context, prezintă
anumite trăsături specifice: capacitatea membrilor societății de a contracta, consimţământul valabil
al acestora, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală.
Specificitatea actului constitutiv vizează pe de-o parte consimțământul părților care are o
nouă valență exprimată sintetic prin sintagma din limba latină affectio societatis, reprezentând
intenția fondatorilor de a constitui o societate, în cadrul căreia să exploateze întreprinderea lor
economică. Pe de altă parte cauza acestui act este deosebit de complexă, fondatorii urmărind să
constituie un capital social prin aporturile la care se obligă, care să le permită obținerea de beneficii
pe care să le împartă între ei.
a. Capacitatea fondatorilor (părțile semnatare ale actului constitutiv)
În principiu, orice persoană fizică și persoană juridică poate încheia actul juridic al unei
societăți, în calitate de fondatori. În ceea ce privește persoana fizică, pot fi fondatori toți cei care
au capacitate de a contracta, adică au capacitatea deplină de exerciţiu. De asemenea, potrivit
art.6 alin.(2) din legea societăţilor nu pot fi fondatori persoanele care au fost condamnate pentru
gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasa, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege.
De asemenea, în temeiul codului civil, orice persoană juridică, indiferent de obiectul său de
activitate, poate avea calitatea de fondator al unei societăți, inclusiv persoanele juridice non-
profit.
b. Consimţământul fondatorilor
Actul constitutiv reprezintă manifestarea de voință fondatorilor de a coopera în vederea
exploatării unei întreprinderi economice în cadrul unei societăți. Prin urmare, actul constitutiv
trebuie să aibă ca temei consimțământul serios, exprimat liber şi neechivoc de fondatori, de a
înființa societatea prin intermediul căreia vor desfășura activităţi economice în vederea obţinerii
și împărțirii câştigurilor şi implicit de suportare în comun a pierderilor. Ținând cont de

84
 specificitatea actului constitutiv, în temeiul căruia se înființează o societate, consimțământul
fondatorilor trebuie să întrunească atât condițiile generale de valabilitate – de a fi serios, liber
și neviciat, exprimat în cunoștință de cauză – cât și condiția specială – affectio societatis, care
exprimă voința fondatorilor de a înființa societatea și de a se implica în întreaga viață a acestei
entități juridico-economice.
c. Obiectul actului constitutiv
Obiectul actului constitutiv trebuie înțeles sub două aspecte: pe de-o parte se referă la
operațiunea juridică convenită a fi desfășurată, iar pe de altă parte vizează ansamblul prestațiilor
la care se obligă fondatorii. În toate cazurile, obiectul trebuie să fie determinat și licit.
În primul caz, obiectul constă în ansamblul activităților de producere şi comercializare a
mărfurilor, de executare de lucrări ori prestare de servicii, pe care urmează să le desfăşoare
societatea. Potrivit art.7 şi art.8 din Legea nr.31/1990 în actul constitutiv trebuie să se precizeze
„obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale”.
În al doilea rând, obiectul actului constitutiv se concretizează în capitalul social (denumit și
capital nominal) format din ansamblul aporturilor cu care fiecare asociat s-a obligat să
contribuie. De fapt, capitalul social este expresia valorică a totalităţii aporturilor la care
fondatorii se obligă să participle în efortul comun de înființare a societății. De remarcat este
faptul că ceea ce determină formarea capitalului social nu este transmiterea efectivă a aporturilor
către societate, adică vărsarea lor, ci subscrierea acestor aporturi, adică obligația pe care fiecare
asociat și-a asumat la momentul încheierii actului constitutiv de a contribui efectiv cu anumite
valori la capitalul social al viitoarei entități. Ca urmare, subscrierea și vărsarea aportului
reprezintă cele două fațete ale prestației principale la care asociații se obligă prin actul
constitutiv, de a contribui la formarea capitalului social. Astfel, subscrierea reprezintă asumarea
obligației de aport iar transmiterea lor către societate constituie executarea acestei obligații de
fondatori. De regulă, cele două operațiuni juridice care dau consistență obligației de aport –
subscriere și vărsare – sunt concomitente. Pe cale de execepție legea permite o succesiune în
timp a celor două acte juridice în cazul constituirii societăților pe acțiuni sau în comandită pe
acţiuni. Dacă societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană, fiecare
acţionar va putea vărsa cel puțin 30% din aportul subscris, la momentul încheierii actului
constitutiv, urmând ca diferența de 70% din aportul subscris să fie efectiv transmisă societății
fie în termen de 12 luni de la înmatriculare, dacă aportul constă în numerar și în termen de cel
mult 2 ani de la data înmatriculării societății. Ca atare, putem distinge între:
 capitalul subscris, ce reprezintă valoarea totală a aporturilor la care fondatorii s-au obligat
prin actul constitutiv și pe care au precizat-o expres în scris (reprezintă de fapt capitalul
social);

85
  capitalul vărsat, alcătuit din totalitatea aporturilor efectiv transmise societății, la un anumit
moment dat.
Capitalul social joacă un rol deosebit de important în viața societății, el constituie
fundamentul economic pe care se întemeiază această entitate juridico-economică, dar mai ales
formează gajul general al creditorilor societăţii, adică valorea patrimonială (miza socială) pe care
aceștia o vor executa silit, dacă societatea se află în imposibilitate să își achite datoriile. Pentru
aceste considerente capitalul social trebuie să fie real, astfel societatea trebuie să fie titulara
valorilor patrimoniale ce i-au fost transmise cu valoare de aporturi, pe care le va păstra pe toată
durata ei de existent. Ca o consecinţă a funcției sale, capitalul social este intangibil, are o valoare
fixă care nu va putea fi diminuată prin săvârșirea niciunei operațiuni, cum ar fi de exemplu
distribuirea de dividende. Cum în componența capitalului social intră atât numerar sau creanțe, dar
și bunuri, orice înstrăinare a acestora din urmă nu modifică valoric ci doar structural capitalul,
prețul exprimat bănește luând locul bunului. Pe de altă parte, valoarea capitalului social poate fi
modificată, în sensul majorării sau diminuării acestui cuantum, în condiţiile prevăzute imperativ
de lege. Întrucât miza socială prezintă o importanță deosebită pentru creditorii sociali, constituind
singura garanție de care aceștia beneficiază din partea societăților cu răspundere limitată, în care
lipsesc garanțiile personale oferite de asociați, legea stabilește o valoare minimă obligatorie a
capitalului social de 90.000 lei în cazul societăţii pe acţiuni și în comandită pe acţiuni, respectiv
de 200 lei în cazul societăţii cu răspundere limitată. În cazurile excepționale în care se înregistrează
o diminuare a capitalului social sub valoarea minimă stabilită imperativ de lege, adunarea generală
extraordinară va trebuie să decidă, în termen de 9 luni de la momentul constatării acestei situații,
fie reîntregirea capitalului social, fie reducerea acestuia, inclusiv modificarea formei societare. Cu
toate că valorile patrimoniale ce alcătuiesc miza socială intră în activul patrimoniului societății,
capitalul social, exprimat cifric, se înscrie în pasivul bilanțier, întrucât reprezintă obligația
societății de a restitui asociaților aporturile efectuate la momentul lichidării societății.
Capitalul social este alcătuit dintr-un ansamblul divers de aporturi, de valorilor patrimoniale
subscrise de fondatori prin actul constitutiv și transmise societății, care pot fi constituite din sume
de bani, bunuri și creanţe. Prin urmare, distingem între:
- Aportul în numerar – constă în sumele de bani pe care fondatorul înțelege să le remită
societății. Numerarul este vital pentru demararea unei activități, ca urmare legea prevede
obligativitatea existenței aceste categorii de aporturi pentru constituirea societății.
- Aportul în natură – implică transmiterea proprietății sau numai a folosinței anumitor bunuri
corporale -imobile (clădiri, instalaţii etc.) sau mobile (materiale, mărfuri etc.), bunuri
incorporale (fond de comerţ, părți sociale și acțiuni emise de o altă societate etc.) și
predarea lor efectivă societății. Cum obiectul actului constitutiv trebuie bine determinat,

86
 bunurile aportate trebuie evaluate bănește. De regulă, evaluarea este făcută de fondatori,
însă în anumite situații expres prevăzute (SRL cu asociat unic, SA constituită prin
subscripție publică) legea impune efectuarea unei expertize de către experţi autorizaţi, care
vor întocmi un raport în care este detaliat modul de evaluare a fiecărui bun aportat.
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate.
- Aportul în creanţe – se realizează prin cesionarea către societate a dreptului de creanță al
fondatorului-cedent. Datorită naturii sale, creanța poate fi privită și ca un bun incorporal,
ea trebuie să fie evaluată ca orice aport în natură. Însă, spre deosebire de aportul în natură,
aportul în creanțe este posibil numai în cazul SNC, SCS și SA care se constituie prin
subsripție simultană. Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe va fi
considerat liberat de îndeplinirea obligației sale de aport în momentul în care societatea a
primit efectiv sumele de bani încorporate de acele creanțe. Dacă societatea nu obține
încasarea sumelor de bani aportate, asociatul va fi obligat să achite societății sumele de
bani datorate, la care se vor adăuga atât dobânda legală, calculată de la data scadenței
acestor creanțe, cât și alte daune-interese.
- Aportul în muncă sau în industrie NU poate constitui aport la formarea capitalului social.
Numai asociații cu răspundere nelimitată se pot obliga să desfășoare anumite activități în
beneficiul societății cu titlul de aport social, însă acest aport nu intră în cuantumul
capitalului social ci conferă asociatului dreptul de a participa la împărțirea beneficiilor și a
activului social și la suportarea pierderilor.
Indiferent de natura lui, aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi; fondatorii
putând avea contribuții diferite din punct de vedere valoric la capital, pe care trebuie să le efectueze
întocmai și la timp. Dacă asociatul întârzie să depună aportul social datorează societății daune-
interese, iar dacă aportul este în numerar va fi obligat și la plata dobânzilor legale calculate din
ziua în care trebuia să facă vărsământul. Mai mult, asociatul din SNC, SCS și SRL, care deși a fost
pus în întârziere nu aduce aportul la care s-a obligat, va putea fi exclus din societate. În cazul SA
se va opta pentru una dintre următoarele acțiuni, fie acționarii care nu efectuează vărsămintele vor
fi urmăriți silit pentru executarea aporturilor datorate iar drepturile le vor fi suspendate, fie
acțiunile aferente vărsămintelor neefectuate vor fi anulate.

87
d. Cauza actului constitutiv
Cu valoare de principiu, cauza oricărui act juridic, adică motivul care determină fiecare parte
să încheie contractul, trebuie să existe, să fie licită și morală.
Transpusă în planul societăților, cauza prezintă anumite particularități. Ceea ce este definitoriu,
este motivul comun tuturor fondatorilor de a obține beneficii, pe care le vor împărți între ei,
după cum au convenit în actul constitutiv. În situația în care societatea înregistrează pierderi,
scopul fondatorilor este de a suporta împreună aceste pierderi, fiecăruia revenindu-i doar o cotă
parte din pierderi. Trebuie să înțelegem prin beneficii nu numai câștigul constând într-o plus
valoare dar și în economia înregistrată, care contribuie la sporirea averii personale a
fondatorilor. Beneficiile revin fondatorilor sub forma dividendelor, a acelor cote-părți din
profitul net care se plătește fiecăruia. Ca regulă, fiecare fondator are dreptul la încasarea
dividendelor proporțional cu valoarea aporturilor lor la capitalul social, dacă nu au stabilit alte
cote prin actul constitutiv (art.67, alin.2 din Legea nr.31/1990). În mod obligatoriu, în actul
constitutiv trebuie să se precizeze cota-parte ce revine ,, fiecărui asociat la profit şi pierderi,,
(art.7, lit.f, din Legea nr.31/1990) precum și ,,modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare
a pierderilor,, (art.8, lit.k din lege).
În mod obligatoriu, dividendele se distribuie din profitul efectiv realizat la data stabilită de
adunarea generală a asociaților sau acționarilor, fără a se depăși 6 luni de la data aprobării
situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

B. Condiții de formă
Condițiile de formă prescrise de lege pentru încheierea valabilă a actului constitutiv se referă
pe de-o parte la modalitatea concretă în este întocmit, iar pe de altă parte la formalitățile de
publicitate prin care conținutul actului constitutiv sunt aduse la cunoștința terților.
Sub sancțiunea nulității absolute, legea prevede încheierea actului constitutiv în scris sub
semnătura privată a fondatorilor. Actul constitutiv trebuie să primească și dată certă fie prin
depunere la registrul comerțului, fie pe baza încheierii notarului public sau a avocatului. Pe cale
de excepție, actul constitutiv trebuie să fie autentificat, atunci când: se aduce un imobil ca aport la
capitalul social, sau se înființețază o SNC, o SCS, ori o SA prin subscripţie publică. La momentul
autentificării sau al primirii de dată certă, trebuie să se prezinte dovada eliberată de registrul
comerțului privind disponibilitatea firmei societății, la care de adaugă în cazul SRL cu asociat unic
o declarație pe proprie răspundere dată de acestă privind deținerea calității de asociat unic doar în
cadrul societății pe care o constituie.

88
 Mai mult, ținând cont de complexitatea actului constitutiv și de rolul pe care acest act îl are
în viața viitoarei societăți, legea prevede expres clauzele pe care acesta trebuie să le cuprindă,
unele fiind stipulate chiar sub sancțiunea nulității absolute, după cum se precizează mai jos.
Menţiunile cuprinse de actul constitutiv se referă la:

 datele de identificare a fondatorilor;

 forma, denumirea și sediul societății, (eventual sediile secundare sau a condiţiilor pentru
înfiinţarea lor ulterioară).

În principiu, la același sediu nu pot funcționa mai multe societăți. Pe cale de excepție, la acelaşi
sediu vor putea funcţona mai multe societăţi, numai dacă imobilul, prin structura lui și suprafața
sa utilă, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spații distinct partajate.
Deci, numărul societăților ce pot avea sediul înregistrat în același imobil nu poate depăși numărul
încăperilor sau ale spațiilor distincte obținute prin partajare.

 obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale (în

conformitate cu dispozițiile HG nr.656/1997 privind clasificarea activităților din economia
națională CAEN)

 capitalul social, (cu precizarea capitalul social subscris şi cel vărsat, sau a cuantumului
capitalului autorizat, după caz);

 valoarea aportului fiecărui fondator, natura aporturilor, valoarea bunurilor ce constituie

aport în natură şi modul evaluării acestora;

 numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale sau a acţiunilor, precum şi numărul acestora
atribuite fiecărui fondator pentru aportul său;

În actul constitutiv al societăților de persoane se va specifica și:

- categoria de acţiuni emise, numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei
categorii de acţiuni,
- orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
Societățile de capitaluri pot emite mai multe categorii de acțiuni, care pot fi clasificate după cum
urmează.
i. În funcție de drepturile conferite titularilor lor (acționari), pot fi:
- acțiuni ordinare – conferă titularului toate drepturile specifice calității de acționar, anume:
dreptul de a participa și vota în cadrul AGA, de a alege sau de a fi ales în organele de
conducere ale societăţii, de a încasa dividende etc.
- acțiuni preferenţiale – conferă doar dreptul la un dividend prioritar ce se plăteşte din
beneficiul distribuibil, la sfârşitul exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.

89
 Această categorie de acţiuni nu poate depăşiun un sfert (1/4) din capitalul social, iar
valoarea lor nominală trebuie să fie egală cu cea a acţiunilor ordinare. Reprezentanţii,
administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar.
Acţiunile preferenţiale pot fi convertite în acţiuni ordinare şi invers.

ii. În funcție de modul în care acțiunile se transmit, distingem între:

- acţiuni nominative, care la rândul lor pot fi emise în formă materială (singulară; sau
cumulate în certificate de acțiuni) sau în formă dematerializată (înscrise în registrul
independent privat al acționarilor),
- acţiuni la purtător.
Acţiunile nominative indică persoana acționarului prin precizarea elementelor de identitate
ale acestuia fie pe acțiunea materializată pe un suport fizic (de regulă pe hârtie) fie în registrul de
acţiuni al societăţii. Astfel se menționează numele, prenumele şi domiciliul acţionarului-persoană
fizică sau denumirea şi sediul acţionarului-persoană juridică.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite printr-o declaraţie făcută în
registrul de acţiuni al societăţii eminente, semnată de acţionarul-cedent şi dobânditorul-cesionar
sau mandatarii lor şi menţiunea înscrisă pe acţiune.
Acţiunile la purtător NU menționează persoana titularului lor; acesta este persoana care
deține efectiv aceste acțiuni, care se emit exclusiv în formă materială. În acest caz, dreptul de
proprietate asupra acţiunilor se transmite prin simpla predare (remitere materială,) a lor de actualul
acționar către viitorul acționar.
Dacă în actul constitutiv nu se prevede felul acţiunilor, acestea vor fi considerate ca fiind
nominative; acţiunile se pot converti (transforma) dintr-o categorie în alta - acţiuni nominative în
acţiuni la purtător şi invers.
 clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea şi controlul gestiunii societăţii de
către organele statutare;
În actul constitutiv se vor detalia modul de organizare și funcționare a fiecărui organ social, în
principal adunarea generală a asociaților/acționarilor, consiliul de administrație sau consiliul de
supraveghere și directorat, după caz, comisia de cenzori sau de auditori. În mod expres, legea
prevede ca în actul constitutiv să se desemneze membrii organelor de administrare și control,
precizându-se puterile ce le sunt conferite (puteri depline de reprezentare şi administrare, sau
limitate la o anumită valoare ori la anumite activităţi), inclusiv modalitate în care aceștia urmează
să exercite puterile conferite –separat sau împreună-. Dacă administratorii sunt persoane juridice,
se va preciza persoana sau persoanele fizice care asigură în concret exercitarea atribuţiilor de
gestiune şi de reprezentare a societăţii.

90
  modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
 durata societăţii (stabilită fie pe o durată limitată în timp sau pe o durată nedeterminată);
 modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
În actul constitutiv se vor detalia cauzele de dizolvare și procedura de lichidare a patrimoniului
societății.
 cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
 orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în
care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat
la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză,
precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje.

Elaborarea și încheierea actului constitutiv, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de

formă prevăzute imperativ de lege, reprezintă prima etapă a procedurii de înființare a societăților
guvernate de Legea nr.31/1990.
Cea de a doua etapă constă în ansamblul formalităților necesare pentru înmatricularea
societății în registrul comerțului, desfășurate și cu respectarea prevederilor Legii nr.26/1990
privind registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, publicarea în Monitorul
Oficial, precum și înregistrarea acestui contribuabil în evidențele agenției finațelor publice. La
acestea se adaugă îndeplinirea operațiunilor privind autorizarea funcționării viitoarei societăți, care
se realizează, în principiu prin asumarea răspunderii de către fondatori de a desfășura orice
activitate cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

5.3. Procedura înmatriculării societăților

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau primii administrori
(primii membri ai directoratului) formulează cererea tip de înmatriculare pe care o înregistrează la
oficiului registrului comerţului în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii. La cerere se
anexează:

- actul constitutiv al societăţii,

- dovada sediului declarat,

- dovada disponibilităţii firmei,

91
 - dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; în cazul aporturilor în
natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care
printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

- actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de fondatori;

- declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a

primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de
lege;

- specimele de semnătură ale reprezentanţilor societăţii,

- alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.
Judecătorul delegat, prin încheiere motivată, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea
cerinţelor legale, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul
comerţului.
În cazul în care la înființarea unei SA:
 sunt subscrise aporturi în natură,
 se stabilesc anumite avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea
societăţii sau la tranzacţii conducând la autorizarea acesteia,
 fondatorii au încheiat anumite operaţiuni pe seama societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa.
judecătorul delegat va putea dispune, prin încheiere motivată, efectuarea unei expertize, pe contul
părţilor, în care se pot administra și alte dovezi, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi în cazul SA. Fondatorii vor depune raportul în
termen de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului, urmând să fie publicat
pe cheltuiala societăţii în M.Of.
Înmatricularea, luarea societății în evidența registrului comerțului, se efectuează în termen
de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează
înmatricularea.
Încheierea judecătorului delegat şi actul constitutiv se publică în Monitorul Oficial. Totodată
Ministerul Finanţelor Publice emite codul unic de înregistrarea societății în calitate de contribuabil.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării sale în registrul
comerţului.

92
 Procedura de înmatriculare se finalizează prin eliberarea certificatului de înregistrare a
societății care cuprinde numărul de ordine în registrul comerțului, codul unic de înregistrare,
precum și alte date prevăzute de lege, inclusiv toate avizele, autorizaţiile necesare funcţionării, ce
se vor alătura certificatului unic de înregistrare.

5.3.1. Aspecte specifice privind constituirea societății pe acțiuni prin subscripție

publică

O societate pe acțiuni se poate înființa în două modalități:

- prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către fondatori (semnatarii
actului constitutiv) sau
- prin subscripție publică, (specifică societăților pe acțiuni deschise).
Dacă la înființarea SA prin subscrierea integrală și simultană a capitalului social trebuie
respectată procedura stabilită de lege pentru orice formă societară, pentru înființarea SA prin
subscripție publică legea prevede o procedură specială.
În esență, înființarea SA prin subscripţie publică se bazează pe economiile publicului pentru
constituirea capitalul social; astfel, pe lângă fondatori subscriu aporturi şi terţe persoane, (denumite
subscriitori) care, completând prospectele de emisiune, îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari
ai societăţii pe acțiuni, în cauză. Prin urmare, prima etapă a procedurii de constituire a SA prin
subscripție publică o reprezintă întocmirea prospectului de emisiune de către fondatorii societății.
Prospectul de emisiune este înscrisul autentificat care cuprinde aceleași clauze prevăzute de
lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, cu excepţia clauzelor privind administratorii,
directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi cenzorii sau auditorii
financiari. De asemenea, în prospectul de emisiune se precizează data închiderii subscripţiei şi se
consemnează sumele cu care subscriitorii înţeleg să contribuie la formarea capitalului social.
Prospectul de emisiune, semnat de fondatori și autentificat de notarul public, se depune la
registrului comerţului din judeţul în a cărei rază teritorială va avea sediul viitoarea SA spre a fi
autorizat de către judecătorul delegat, după care va fi publicat în Monitorul Oficial, în principiu.
Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune
întocmit de fondatori și vizate de judecătorul delegate. Prin subscrierea de acțiuni, subscriitorul
acceptă oferta fondatorilor de a deveni acționar al SA și se obligă să contribuie la capitalul social
al acesteia cu aporturi a căror valoare este cel puțin egală cu valoarea nominală a unei acțiuni al
cărei titular va deveni. Subscrierea de acțiuni implică precizarea următoarelor: elementele de
identificare ale subscriitorului, numărul acțiunilor subscrise, data subscrierii și declarația expresă
a subscriitorului prin care acesta arată că a luat la cunoștință de cuprinsul prospectului de emisiune
și că îl acceptă.
SA se poate constitui în mod valabil numai dacă întregul său capital social a fost subscris şi
fiecare subscriitor-acceptant carte contribuie cu aporturi în numerar a vărsat jumătate (50%) din
93
valoarea acţiunilor subscrise; urmând ca diferenţa de 50% să fie vărsată în termen de 12 luni de la
înmatricularea societății. Dacă subscrierea se face prin aporturi în natură, bunurile trebuie evaluate
de experți și predate integral la momentul constituirii societății. Dacă valoarea subscrierile publice
nu corespunde cu valoarea capitalului social prevăzută în prospectul de emisiune, adunarea
constitutivă va decide majorarea sau reducerea capitalului social la nivelul subcripțiilor.
În termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii convoacă Adunarea
constitutivă la care trebuie să participe cel puțin jumătate plus unu din numărul tuturor
subscriitorilor-acceptanți pentru ca hotărârea adoptată să fie valabilă. Fiecare subscriitor-acceptant
are dreptul la un vot, indiferent de numărul acțiunilor subscrise. Adunarea constitutivă adoptă
hotărâri cu votul majorității simple a celor prezenți. Adunarea constitutivă are anumite atribuții,
stipulate de lege: verifică existența vărsămintelor, examinează și validează raportul experților de
evaluare a aporturilor în natură, aprobă participările la profit ale fondatorilor și operațiunile
încheiate în contul societății, discută și aprobă actul constitutiv al SA, numește primii membri ai
consiliului de administrație, sau ai consiliului de supraveghere și primii cenzori, sau primul auditor
financiar.
O dată ce actul constitutiv a fost aprobat și reprezentanții legali ai SA desemnați, demersurile
pentru înființarea societății vor continua cu înmatricularea acestei entități la registrul comerțului,
înregistrarea sa fiscală și autorizarea funcționării activității ce va fi desfășurată

5.3.2. Aspecte specifice privind înființarea filialelor, precum și a sucursalelor și a altor sedii
secundare

Prefacerile continue ale mediului de afaceri determină societățile să se adapteze continuu, să

își schimbe strategia de realizare a activității. Una din modalitățile de adaptare o constituie
extinderea activităţii societăţii în teritoriu prin înființarea, în alte localităţi sau în locuri diferite din
aceeaşi localitate unde îşi are sediul societatea, de dezmembrăminte societare, părți componente
(unități funcționale) ale societății, integral controlate economic de aceasta, care vor avea același
obiect de activitate cu societatea care le constituie, denumită societate mamă.
Potrivit legii, dezmembrămintele societare pot fi:
- filiale, adică dezmembrăminte cu personalitate juridică și
- sucursale, agenții, pucte de lucru, reprezentanțe etc. – dezmembrăminte fără personalitate
juridică, denumite sedii secundare.
Constituirea acestor dezmembrăminte se poate realiza concomitent cu înființarea societății
mame, fie poate fi realizată ulterior, scop în care se menţionează în actul constitutiv posibilitatea
înfiinţării lor.

94
 Filiala, potrivit art.42 din Legea 31/1990, este o societate cu personalitate juridică,
constituită de societatea societatea mamă, care deţine totalitatea sau majoritatea părților sociale
sau acțiunilor emise de filială. Din această cauză, deşi este subiect de drept distinct, filiala este
totuşi dependentă economic și funcțional, aflându-se sub controlul societăţii mame. Având
personalitate juridică, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu; încheind propriile
sale actele juridice cu angajarea răspunderi proprii. Filiala se constituie într-una dintre formele de
societate reglementate de Legea nr.31/1990 şi va avea regimul juridic al formei de societate în care
s-a constituit, care poate fi diferită de cea a societății mame. Cu toate că este o structură exogenă
societății mamă, care încorporează în voința sa proprie voința societății mame, filiala NU
reprezintă un sediu secundar al acesteia.
Constituie sedii secundare ale societății, sucursala, agenția, punctul de lucru etc.
Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii, dependentă juridic
și economic de societatea căreia îi aparține. Această subunitate nu are patrimoniu propriu,
societatea fiind cea care îi furnizează toate mijloacele materiale și resursele financiare, în scopul
de a desfăşura o activitate economică din cadrul obiectului de activitate al societăţii-mamă.
Bunurile sunt încredințate sucursale numai spre folosință, ele rămân în proprietatea societății
mame.
Fiind un sediu secundar, exogen societății mamă, sucursala are propria sa structură
organizatorică și se bucură de autonomie funcțională, dar NU are personalitate juridică, nu poate
participa în nume propriu la circuitul juridic. Societatea mamă desemnează prin mandat general
unul sau mai mulți reprezentanți care vor organiza și conduce sucursala, care vor încheia actele
juridice pe care desfăşurarea activităţii sucursalei le reclamă. Înainte de începerea activităţii,
sucursala este înregistrată ei la registrul comerţului din judeţul în care va funcţiona. Dacă sucursala
se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau din aceeaşi localitate cu societatea mamă, ea va
fi înregistrată la acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.
Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la registrul comerţului, în condiţiile
prevăzute de lege pentru reprezentanţii societăţii. Firma sucursalei va conține denumirea și
localitatea sediului societății mame, împreună cu mențiunea „sucursală” și cu precizarea localității
unde este situată.
Celelalte sedii secundare – agenţii, puncte de lucru etc. – se menţionează numai în cadrul
înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal.
Dispoziţiile Legii nr.31/1990 republicată, privind sucursalele şi filialele se aplică şi
dezmembrămintelor constituite de societăţile străine pe teritoriul României. Potrivit legii, o
societate este străină, adică nu are naționalitate română, dacă sediul său social se află situat pe
teritoriul altui stat. Societatea străină este reglementată de legea sa națională, a statului pe teritoriul

95
căruia și-a stabilit sediul social. Aceste societăţi pot înfiinţa filiale şi sucursale pe teritoriul
României, dacă acest drept le este recunoscut de legile lor naționale. Deosebim între filiale care
fiind societăți distincte de societatea mamă străină, sunt societăți românești întrucât își au sediul
social pe teritoriul României; și sucursalele care deși sunt situate în România continuă să aibă
naţionalitatea străină, a societăţii-mamă constituită pe teritoriul altui stat, pentru că NU au
personalitate juridică proprie.

5.4. Consecințele nerespectării dispozițiilor legale privind înființarea societăților

Înființarea unui nou subiect de drept, ce urmează să se implice în complexa viață economico-
socială prin exploatarea unei întreprinderi economice, trebuie să fie în conformitate cu dispozițiile
legale aplicabile, în mare majoritate de ordine publică. Subliniem faptul că societatea nu este legal
constituită dacă nu este îndeplinit complexul de formalități stipulat de lege, însă fără ca lipsa
acestor formalități să fie opozabilă terților.
În consecință, Legea nr.31/1990 stabilește un set de sancțiuni specifice diverselor etape ale
procedurii de constituire a oricărui tip de societate.

i. Neregularităţi constatate în timpul procedurii de înmatriculare:

1. În ipoteza în care:
 fie actul constitutiv: - nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege, ori
- cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii,
 fie nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii,
şi atunci, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere
de intervenţie, va respinge, prin încheiere motivată, cererea de înmatriculare.
Asociații vor putea să înlăture asemenea neregularităţi, de care judecătorul delegat va lua act în
încheiere.

2. De asemenea, în cazul în care fondatorii sau reprezentanţii societăţii NU au cerut înmatricularea

societăţii în termen legal (de 15 zile de la încheierea actului constitutiv), deşi au fost puşi în
întârziere de oricare dintre asociaţi însă aceştia nu s-au conformat în cel mult 8 zile de la primirea
notificării:
 oricare asociat poate cere registrului comerțului efectuarea înmatriculării; sau
 asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, după trecerea a 3 luni
de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta prevede altfel.

96
 ii. Neregularităţi constatate după înmatricularea societăţii
Orice neregularitate constatată după înmatriculare, trebuie înlăturată în cel mult 8 zile de la
data constatării acesteia. Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată (asociat sau
terț) poate cere instanței de judecată să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune-
interese, să le regularizeze. Dreptul la acţiunea de regularizare a societății se prescrie prin trecerea
unui termen de un an de la data înmatriculării acesteia.
 Fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de conducere,
de administrare şi de control ale societăţii răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul
cauzat prin neregularităţile constatate în timpul sau după înmatricularea societăţii.
 Fondatorii, reprezentanţii şi orice altă persoană, care au acționat în numele societății în curs
de constituire, răspund nelimitat şi solidar față de terți pentru actele încheiate cu aceștia în
contul societății. Aceștia nu vor răspunde pentru operațiunile efectuate în numele și pe
contul societății în curs de constituire, dacă societatea după ce a dobâdit personalitate
juridică le preia asupra sa. Actele astfel recunoscute sunt considerate a fi încheiate de
societate încă de la data încheierii lor.

iii. Nulitatea societăţii înmatriculate în registrul comerţului

Ținându-se cont de impactul pe care dispariția societății îl poate avea asupra mediului de afaceri,
nulitatea acesteia se bucură de un regim special, diferit de cel statuat în dreptul comun.
Nulitatea intervine în următoarele situații:
 actul constitutiv lipseşte sau nu a fost încheiat în formă autentică;
 toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii;
 obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
 lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
 lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
 actul constitutiv NU prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile
asociaţilor sau capitalul social subscris;
 s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
 nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.

Nulitatea societăților este remediabilă, adică dacă împrejurarea care a condus la nulitate este
înlăturată înainte de a se pronunţa instanţa, societatea nu va fi declarată nulă.
Ca efect al nulităţii, societatea încetează să existe fără efect retroactiv, se dizolvă şi intră în
lichidare. Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii se vor numi şi lichidatorii societăţii.

97
Hotărârea prin care se constată nulitatea societății se comunică registrului comerţului, care, după
menţionare, o va trimite Monitorului Oficial, în extras, pentru a fi publicată.
Întrucât nulitatea societății nu are efect retroactiv, declararea nulităţii nu aduce atingere
actelor încheiate în numele societății până la acel moment. Nici societatea şi nici asociaţii nu pot
opune terţilor de bună-credinţă nulitatea societăţii. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale
până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile legii, fie nelimitat și solidar, fie în limita
aporturilor lor la capitalul social.

98
 Capitolul 6

Funcționarea societăților

Potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990, din momentul înmatriculării în registrul comerțului,

orice societate dobândește personalitate juridică, devine subiect de drept de sine stătătoare.
De asemenea, fondatorii devin asociați sau acționari, după caz, calitate care le conferă un
anumit statut juridic, un set de drepturi și obligații specifice în raport cu societatea, cu organele
acesteia, dar și cu creditorii societății, în anumite situații, expres prevăzute de lege. În funcție de
natura drepturilor distingem între:

i. Drepturi de natură patrimonială

1. dreptul la dividende, adică la cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat/actionar

proporțional cu numărul părților sociale/acțiunilor pe care le deține acesta, de regulă.
Dividendele se distribuie numai din profitul determinat potrivit legii, în caz contrar
asociații/acționarii sunt obligați să le restituie. Spre deosebire de dreptul francez, legea română
nu permite plata anticipată a dividendelor, prin avans stabilit şi achitat în baza unui bilanţ
contabil parţial, în cursul unui exerciţiu financiar, certificat de cenzor sau auditor (expert
contabil).
2. dreptul special al acționarilor care dețin acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar (fără drept
de vot). Deţinătorii acestor titluri au dreptul la încasarea cu prioritate a dividendelor prelevate
din beneficiul distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări. Adunarea nu
poate decide nedistribuirea beneficiilor existente, către acţionarii prioritari, o atare hotărâre
nefiindu-le opozabilă acestora. Mai mult, deși acești acționari nu au drept de vot în AGA, în
cazul în care plata dividendelor întârzie, aceștia dobândesc dreptul de vot și astfel vor putea
avea un control direct asupra distribuirii dividendelor.Acţiunile purtătoare de dividend prioritar
nu pot depăşi 25% din capitalul social. Pe de altă parte, administratorii și cenzorii societăţii nu
pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar.
3. dreptul la rezerve – cele legale sunt intangibile până la dizolvarea societaţii, iar cele statutare
(convenţionale) pot fi distribuite ca dividende conform hotărârilor asociaţilor/acționarilor.
Ambele categorii nu constituie altceva decât beneficii acumulate în vederea protecţiei
trezoreriei societăţii faţă de creanţele neîncasate sau datorii viitoare.

99
4. dreptul la împărţirea soldului rezultat în urma lichidării (dacă, după ce datoriile societăţii au
fost onorate, aporturile asociaţilor restituite, mai rămân bani în casa societăţii).
5. dreptul de dispoziţie asupra părţilor sociale sau acțiunilor (care decurge din exercitarea
dreptului de proprietate asupra acestor titluri de valoare).
a) Cesiunea părţilor sociale este tratată – pe bună dreptate – ca o modalitate formală de
transmitere a obligaţiilor, supusă acordului co-asociaţilor și care implică întocmirea unui act
adiţional care consacră noua structură a societăţi, ce urmează să fie înregistrat la registril
comerțului şi publicat în Monitorul Oficial. În cazul refuzului asociaților de a aproba
cesiunea părților sociale către terțul cesionar, asociatul cedent care nu poate rămâne
prizonier al titlurilor sale își va exercita dreptul de a se retrage din societate pentru motive
temeinice. Spre deosebire de părțile sociale, libera transferabilitate a acţiunilor determină
continua schimbare a structurii acționariatului, care nu trebuie menţionată la registrul
comerțului, fiind doar menționată în registrul acționarilor, în baza convenției dintre actualul
acționar și viitorul acționar.
b) În ce priveşte constituirea de garanții reale mobiliare asupra acțiunilor (art.991 din Legea
nr.31/1990), aceasta se face printr-un înscris sub semnătură privată care cuprinde: cuantumul
datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează. În cazul acțiunilor la purtător
și acțiunilor nominative emise în formă materială se va menționa pe titlu faptul că acestea
formează obiect al garanției reale mobiliale, sub semnăturile creditorului și a debitorului
acționar sau ale mandatarilor acestora. Garanția se înregistrează în registrul acționarilor ținut
de administratori sau, după caz, de societatea independentă care ține registrul acționarilor.
Garanția devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de preferință a creditorilor
de la data înregistrării în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare. Pe de altă parte,
având în vedere natura părților sociale, constituirea unei garanţii reale asupra acestora este
controversată. Astfel, majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei prezintă părţile sociale ca fiind
insesizabile, prin urmare, ca neputând face obiectul unei garanţii reale. Aprecierea se
fundamentează şi pe caracterul personal al asocierii, identitatea asociaţilor contând mai mult
decât capitalul. Prin urmare, dacă legea impune un prag de 3/4 din capitalul social pentru
aprobarea cesiunii faţă de terţi – tocmai în virtutea recunoaşterii caracterului personal al
raporturilor de asociere – nu aste admisibil ca un creditor personal al asociatului (care şi-ar
gaja părţile sociale) să-şi poată realiza creanţa prin vânzarea silită a părţilor sociale. Cu toate
acestea, Legea nr.99/1999 nu face disctincţie între acţiuni şi părţi sociale, precizând expres
că acestea din urmă pot face obiectul constituirii unei astfel de garanţii. Dacă constituirea
garanției este posibilă, totuși executarea acesteia prin vânzarea silită sau aproprierea părţilor
de către creditor ar fi imposibilă, întrucât ar încălca prevederile imperative ale Legii

100
 nr.31/1990 potrivit cu care parţile pot fi transmise terţilor numai cu acordul asociaților
reprezentând 3/4 din capitalul social. Prin urmare, întrucât executarea garanţiei este
echivalentă cu transmiterea proprietăţii asupra părţilor sociale, realizarea dreptului de
creanţă prin executarea garanţiei nu se poate face decât cu acordul asociaţilor ceea ce
constituie un veritabil obstacol în punerea în executare a garanției.

ii. Drepturi de natură nepatrimonială

1. dreptul de vot în Adunarea generală a asociaților sau acționarilor (AGA)

Potrivit legii fiecare acţiune plătită dă dreptul la un vot, dacă prin actul constitutiv nu este
prevăzut altfel. De asemenea, fiecare parte socială deținută de asociații unei SRL dă dreptul la
un vot. Legea instituie principiul universalităţii accesului la adunările generale a fiecărei
persoane care deţine acţiuni sau părţi sociale la data convocării AGA. De la acest principiu
există anumite excepții întemeiate pe ideea de sancțiune sau prin care se evită un conflict de
interese. Astfel, exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu și-au
îndeplinit obligația de a vărsa aporturile la capitalul social și în acest mod dețin acțiuni care nu
sunt plătite încă. De asemenea asociații nu pot vota în AGA care deliberează cu privire la
aporturile lor în natură sau privitor la actele juridice încheiate între ei și SRL. Prin actul
constitutiv se poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor ce posedă mai mult de o
acţiune. Cum atribuirea unui număr de voturi diferit de numărul acţiunilor deţinute poate
conduce la blocarea activităţii societăţii, în practică se admite doar limitarea numărului de voturi
aferente acţionarilor ce dețin un număr mare de acţiuni, nu şi atribuirea unui număr mai mare
de voturi decât numărul acţiunilor deţinute. O altă problemă o constituie modul de exercitare
colectivă a dreptului de vot, prin stabilirea unei convenţii de vot, care potrivit legii este nulă. În
principiu, prin încheierea unei convenții cu privire la exprimarea votului în AGA nu se aduce
atingere principiului „o acțiune – un vot”, nu suprimă dreptul de votul, ci reglementează pe cale
convenţională exercitarea votului, în vederea creării de grupuri de acţionari cu interese comune
faţă de societate.
2. dreptul de supraveghere şi control asupra modului de administrare a societății se exercită
astfel:
- asociaţii care nu cumulează și calitatea de administrator în societaţile de persoane şi SRL
exercită drepturile de control şi supraveghere a gestiunii, operațiuni care de regulă sunt de
competența cenzorilor;
- comanditarii au dreptul de a supraveghea gestiunea prin solicitarea bilanţului şi a tuturor
documentelor contabile justificative;

101
 - orice acţionar poate reclama cenzorilor actele de gestiune pe care le consideră că trebuie
verificate. Dacă reclamația este făcută de acționarii ce reprezintă cel puțin o pătrime din
capitalul social (sau o cotă mai mică dacă actul constitutiv prevede astfel), cenzorii sunt
obligați să prezinte observațiile și propunerile lor asupra faptelor reclamate. Dacă cenzorii
consideră reclamația formulată de acești acționari întemeiată și urgentă sunt obligați să
convoace imediat AGA.
- dreptul acţionarilor, care deţin cel puţin 10% din capitalul social (25% la SRL), de a solicita
administratorilor să convoace AGA, sau de a obţine convocarea pe cale de ordonanţă
preşedinţială în cazul în care administratorii nu dau curs solicitării;
- dreptul acționarilor deținând cel puțin 10% din capitalul social de a cere instanței să numească
unul sau mai mulți experți, care să analizeze anumite operațiuni privind gestiunea societății
(aşa-numita „expertiză de gestiune”).
3. dreptul asociaților/acționarilor de a fi informați cu privire la mersul societății se referă la:
- rezultatele financiare obţinute de societate, prin posibilitatea de a consulta bilanţul, contul de
profit şi pierderi şi rapoartele administratorilor şi cenzorilor, care le sunt puse la dispoziție cu
15 zile înainte de AGA;
- consultarea documentelor societăţii de cel mult două ori într-un an fiscal şi posibilitatea de a
adresa administratorilor în scris întrebări asupra operaţiunilor de gestiune, la care trebuie să
primească răspuns în termen de 15 zile, sub sancţiunea plății de daune pentru fiecare zi de
întârziere.
4. dreptul de a ataca hotărârile AGA și deciziile Consiliului de administraţie;
5. dreptul de a solicita dizolvarea anticipată a societăţii pentru motive temeinice (cum ar fi
neînţelegerile grave între asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii);
6. dreptul de retragere din societate; etc.

Societăţile reglementate de Legea nr.31/1990 sunt persoane juridice, adică subiecte de drept
de sine stătătoare, care însă nu au o existenţă concretă, materială şi nici posibilitatea de a-şi exercita
personal drepturile şi obligaţiile, ci numai prin intermediul reprezentaților lor legali. De aceea,
voinţa juridică a societăților (denumită voință societară) se formează și se manifestă prin
intermediul organelor sale, respectiv: organele de conducere, de execuţie şi de control a gestiunii
societăţi. În mod concret, voinţa societară implică încheierea de acte juridice de către
administratorul sau administratorii societății (organul executiv) în numele și pe seama societății.
Fiind subiecte de drept, societățile au un patrimoniu propriu, distinct de cel al
asociaților/acționarilor lor. Patrimoniul societăţii constă în totalitatea drepturilor patrimoniale şi a
obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin societăţii. Pe de-o parte, distingem activul
patrimonial, care cuprinde atât drepturile reale asupra bunurilor și sumelor de bani vărsate ca
102
aporturi de asociați/acțiuni, precum și bunurile dobândite de societate în decursul timpului,
inclusiv beneficiile nedistribuite, cât și drepturile de creanță. Pe de altă parte există un pasiv
patrimonial în care sunt înregistrate obligaţiile societăţii, indiferent de natura lor.
Bunurile ce aparțin societății pot forma obiectul diverselor acte de administrare sau de
dipoziţie încheiate de reprezentanţii societăţii în temeiul puterilor conferite prin lege, actul
constitutiv, sau prin hotărârile adunărilor generale, fără să fie necesare procuri speciale, în formă
autentică.
Personalitatea juridică implică o organizare internă de sine stătătoare, care asigură
funcționarea societății și cuprinde:
- un organ deliberativ reprezentat de adunarea generală a asociaților/acționarilor,
- un organ executiv care asigură gestiunea societății reprezentat de administratori;
- un organ de control reprezentat de cenzori sau de auditori, după caz.
În funcţie de forma societară, distingem anumite trăsături caracteristice a organizării interne
a societăţilor:
- legea reglementează cu rigurozitate toate cele trei categorii de organe ale societăţilor de
capitaluri – SA și SCA –, anume: organul de conducere (Adunarea generală a Acţionarilor),
organul de execuţie (strucutrat în sistem unitar sau dualist) și cel de control (cenzori sau
auditori);
- legea reglementează succint organizarea internă a societăților de persoane – SNC și SCS –,
având în vedere specificitatea acestora datorată răspunderii nelimitate a asociaților, foarte
puțini ca număr; se acordă o atenție deosebită administrării societăților, dar nu se precizează
expres faptul că adoptarea deciziilor se face în cadrul Adunării Generale a Asociaților, iar
controlul gestiunii societăţii se realizează de către asociaţi, nefiind necesară numirea
cenzorilor.

6.1. Conducerea societăților – Adunarea generală

Voința societății, esențială pentru acest subiect de drept, nu trebuie confundată cu voințele
asociaților sau acționarilor, nu reprezintă suma acestor voințe individuale. Dimpotrivă, unul sau
mai mulți asociați/acționari pot avea chiar interese contrare intereselor societății. Voința societății,
animată de interesul social, se formează în timpul dezbaterilor ce au loc în cadrul adunărilor
generale ale asociaților/acționarilor și se concretizează în hotărârile adoptate cu această ocazie. Ca
urmare, Adunarea Generală a Asociaților/Acționarilor (AGA) reprezintă organul de decizie care
adoptă hotărâri cu privire la organizarea societății, precum și referitoare la modul de funcționare a
societăţii, având abilitatea de a desemna membrii celorlalte organe societare: de administrare și
control.

103
 Legea prevede procedura de organizare și desfășurare a AGA, inclusiv atribuțiile acestui
organ în funcție de care distingem între AGA ordinară și AGA extraordinară. Pe lângă cele două
tipuri de AGA, specifice tuturor societăților, distingem și anumite adunări generale speciale,
reunite în cadrul SA, la care participă anumite categorii de titulari de titluri de valoare: fie
deținătorii acțiunilor cu dividend prioritar, fie deținătorii obligațiunilor.
În principiu, AGA este convocată de administratori la sediul societății, sau în locul indicat
în convocator, cu cel puţin 30 zile înainte de data întrunirii în cazul SA/SCA și 10 zile în cazul
SRL. Asociații/acționarii primesc ordinea de zi anexată convocării, la care se atașează și alte
documente ce urmează a fi supuse votului în AGA. Convocarea se va publica în M.Of., partea a
IV-a, şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire națională sau locală. Dacă se prevede în actul
constitutiv, convocarea AGA se poate face și prin corespondență: prin scrisoare recomandată, sau
prin e-mail având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică. În cazul SA,
această modalitate de convocare este admisă dacă societatea a emis doar acțiuni nominative.
În ipoteza în care administratorii nu convoacă AGA, asociații/acționarii pot solicita instanței să
autorizeze convocarea adunării generale de cei care au formulat cererea ce chemare în judecată.
Indiferent de tipul adunării generale, ședințele sunt conduse de preşedintele de ședință
(președintele consiliului de administrație sau al directoratului sau administratorul unic), care
alături de secretarul (sau secretarii) de ședință care întocmește procesul-verbal de ședință, va
semna acest document în care se consemnează: data şi locul AGA, îndeplinirea formalităţilor de
convocare, numărul acţionarilor prezenţi sau reprezentați și numărul acţiunilor deținute de aceștia,
dezbaterile în rezumat, rezultatul procesului de votare și hotărârile adoptate, inclusive declaraţiile
făcute de acţionari în şedinţă, la cererea acestora.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenţă
a asociaților/acţionarilor. Procesul-verbal de ședință va fi înregistrat în registrul adunărilor
generale. Trebuie subliniat faptul că pentru a fi opozabile terților, hotărârile AGA trebuie depuse
în 15 zile la registrul comerțului pentru a fi menționate în registru și publicate în M.Of. De
asemenea, rezultatele votului sunt communicate tuturor asociaților/acționarilor și vor fi publicate
pe pagina de internet proprie, dacă societatea deține o asemenea pagină.
Au dreptul să participe la AGA asociații/acționarii personal sau reprezentați de alte persoane
asociați/acționari sau terți, în temeiul unei procuri speciale. Fiecare acțiune sau parte socială este
un titlu indivizibil, coproprietarii trebuind să un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor
rezultând din acţiune, inclusive de a vota în AGA. Asociații/acţionarii persoane fizice care nu au
capacitate deplină de exercițiu, precum și persoanele juridice participă la AGA prin reprezentanţii
lor legali, care la rândul lor, pot da procură specială altor asociați/acţionari.

104
 În principiu, asociații/acționarii exercită dreptul de vot în AGA, proporțional cu cota din
capitalul social deținută, adică proporțional cu numărul părților sociale/acțiunilor. O parte
socială/acțiune dă dreptul la un vot. În actul constitutiv al unei SA/SCA se poate stabili o limitare
a numărului de voturi ce poate fi exercitat de acţionarii care au mai mult de o acţiune.
Asociații/acţionării care au drept de vot în AGA sunt cei menționați în evidențele societății
– registrul asociaților în cazul SRL sau al acționarilor în SA – sau în registrul indepedent privat al
acţionarilor, la data de referinţă, stabilită de aministratori, care nu va depăşi 60 de zile înainte de
data menționată pentru prima convocare a AGA. Acționarii cu acţiuni la purtător au dreptul de
vot numai dacă au predat acțiunile deținute societății cu cel puţin 5 zile înainte de AGA. Acționarul
care personal sau ca mandatar al unei alte persoane are interese contrare interesului societăţii nu
poate să își exercite dreptul de vot, în caz contrar fiind obligat să suporte acoperirea prejudiciului
cauzat societății dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută. De asemenea, asociatul
unei SRL nu poate vota în cadrul AGA în care se decide cu privire la aporturile sale în natură sau
la actele juridice încheiate cu societatea. Legea instituie o interdicţie și în privinţa exercitării
dreptului de vot de către acționarul/asociat care cumulează și calitatea de administrator al societății
cu privire la descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în
discuţie. Pot vota însă situaţia financiară anuală, dacă, deţinând cel puţin jumătate din participarea
la capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor. Subliniem faptul că, dreptul
de vot nu poate fi cedat, fiind nulă orice convenţie care priveşte exercitarea dreptului de vot.

i. AGA ordinară:
Se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar
și pe lângă problemele înscrise pe ordinea de zi, este obligată:
- să discute, să aprobe, sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor
prezentate de administratori (consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de
consiliul de supraveghere), de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze
dividendul;
- să aleagă şi să revoce administratorii (membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere), şi cenzorii;
- în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să demită
auditorii financiari şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;
- să fixeze remuneraţia cuvenită administratorilor (membrilor consiliului de administraţie,
respectiv membrilor consiliului de supraveghere), şi cenzorilor pentru exerciţiul în curs,
dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
- să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor (consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului);

105
 - să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe
exerciţiul financiar următor;
- să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale
societăţii.
AGA ordinară adoptă hotărâri valabile astfel:
 la societățile de capitaluri:
- la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/4 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- la a doua convocare, (care se organizează dacă nu sunt întrunite cerințele de cvorum și de
majoritate) se va putea delibera indiferent de cvorumul întrunit (indiferent de numărul celor
prezenţi), cu majoritatea voturilor exprimate.
 la societăţile de persoane:
- administratorii sunt aleși pentru o anumită durată, le sunt stabilite puterile și remunerația
cu majoritatea absolută a capitalului social,
- situațiile financiare anuale și decizia de a-i chema în judecată pe administratori se aprobă
cu majoritatea capitalului social.
 la societatea cu răspundere limitată,
- adunarea ordinară decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a
părţilor sociale (cumulativ, procentul de 50% plus unu din numărul asociaţilor, cât şi
condiţia ca ei să reprezinte jumătate plus unu din totalul părţilor sociale).
Prin actul constitutiv pot fi stabilite alte cerințe de cvorum și de majoritate mai mari decât
cele prevăzute de lege. Dacă AGA ordinară nu poate delibera în mod valabil întrucât nu sunt
îndeplinite condiţiile de cvorum și de majoritate, se va face o a doua convocare, fiind menținute
punctele de pe ordinea de zi a celei dintâi convocări. Pentru a doua convocare, actul constitutiv nu
poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.

ii. AGA extraordinară:

Se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
- schimbarea formei juridice a societăţii,
- schimbarea obiectului de activitate al societăţii,
- mutarea sediului societăţii; înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare,
- prelungirea duratei societăţii,
- reorganizarea societății ( fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii),
- dizolvarea anticipată a societăţii,
- orice altă modificare a actului constitutiv sau hotărâre pentru care este cerută aprobarea AGA
extraordinare.

106
 În cazul societăților de capitaluri, AGA extraordinară trebuie să decidă și cu privire la:
- majorarea capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune
de noi acţiuni,
- conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (inclusiv conversia acţiunilor nominative
în acţiuni la purtător şi invers),
- emisiunea de obligaţiuni;
- conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni.

Iar în cazul SRL, AGA ordinară hotărește și referitor la:

- majorarea capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune
de noi acţiuni,
- aprobarea transmiterii părților sociale către persoane din afara societății, cu votul
asociaților reprezentând 3/4 din capitalul social.

Prin actul constitutiv, AGA extraordinară poate delega administratorilor (consiliului de

administraţie, sau directoratui) decizia cu privire la:
- mutarea sediului,
- schimbarea obiectului de activitate, cu excepția domeniului de activitate și a activității
principale a societății,
- majorarea capitalului social.

Vizând probleme grave pentru viaţa societăţii comerciale, condiţiile de cvorum şi majoritate
ale AGA extraordinare sunt mai riguroase, astfel:
 la societățile de capitaluri:
- la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/4 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- la a doua convocare, este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin 1/5 din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate,
- hotărârile privind: schimbarea formei juridice, modificarea obiectului principal de
activitate, majorarea sau reducerea capitalului social, reorganizarea sau dizolvarea
societăţii se adoptă cu o majoritate de cel puţin 2/3 din drepturile de vot deţinute de
acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
 la societăţile de persoane, legea nu prevede nimic în acest sens. Ca urmare, vom aplica
principiul simetriei actelor juridice, în temeiul căruia modificarea actului constitutiv necesită
acordul tuturor asociaților.
 la societatea cu răspundere limitată, este necesar votul tuturor asociaților.
Și cu privire la AGA extraordinară, actul constitutiv poate să prevadă cerinţe de cvorum şi
de majoritate mai mari.

107
iii. Adunări speciale:
Legea prevede posibilitatea întrunirii unor adunări speciale exclusiv în cazul societăților de
capitaluri la care participă titularii unor categorii speciale de titluri de valoare, anume acționari
care dețin acțiuni preferențiale cu dividend prioritar și persoanele care dețin obligațiuni, în
condițiile stabilite în actul constitutiv.
Condițiile privind convocarea AGA, precum și cerințele de cvorum și de majoritate statuate
de lege pentru AGA se vor aplica și în cazul întrunirii adunărilor speciale. Hotărârile adoptate de
adunările speciale sunt supuse aprobării AGA corespunzătoare. Dacă AGA decice modificarea
drepturilor sau obligaţiilor referitoare la o categorie de acţiuni nu produce efecte decât în urma
aprobării acestei hotărâri de adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni din acea categorie.

6.2. Administrarea societăților

Administrarea societății implică o complexitate de operațiuni aduse la îndeplinire de unul

sau mai multe organe executive, specializate, reglementate în detaliu de lege pentru fiecare formă
de societate. Administratorii formează singurul organ societar care acționează atât în interiorul
societății, având atribuții de gestionare a societății, cât și în afara societății, pe care o reprezintă în
raporturile cu terții. În principiu, dreptul de reprezentare a societății nu poate fi transmis altor
persoane decât dacă s-a acordat expres această facultate prin actul constitutiv sau prin hotărârea
AGA. Administratorul care fără drept își substituie o altă persoană răspunde solidar cu aceasta
pentru pagubele produse societății; mai mult societatea poate pretinde de la cel care l-a înlocuit pe
administrator toate beneficiile rezultate din operațiunea pentru care a primit procură de la
administrator.
În îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt încredințate administratorii pot face toate operaţiunile
necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, în limitele precizate în actul
constitutive. Ei sunt obligaţi să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administraţie şi
la organele de conducere similare acestora. Raportul dintre societate și administratori este guvernat
de dispozițiile Codului civil care reglementează contractul de mandat care se completează cu
normele speciale cuprinse în Legea 31/1990.
Persoanele care sunt desemnate în calitate de administratori trebuie să îndeplinească aceleași
condiții ca și fondatorii. Persoanele care îndeplinesc funcția de administratori ai societății trebuie
să fie înregistrate în registrul comerțului și să depună la registru specimene de semnătură. Pot fi
administratori atât persoanele fizice dar și persoanele juridice, situație în care persoana juridică va
desemna un reprezentant permanent, persoană fizică. Mandatul administratorilor este temporar,
fiind de regulă de 4 ani, cu excepția primilor administratori al căror mandat poate fi de 2 ani.
În cazul în care nu se precizează durata mandatului, aceasta este de 3 ani, cu posibilitatea de

108
prelungire. Administratorii care într-o anumită operațiune au direct sau indirect interese contrare
intereselor societăţii trebuie să înştiinţeze despre acestea pe ceilalţi administratori, cenzori sau
auditori interni şi să nu participe la deliberări legate de această operaţiune. Persoanele care
îndeplinesc funcția de administrator vor trebui să încheie o asigurare de răspundere profesională.
În cazul pluralității de administratori, fiecare administrator are dreptul de a reprezenta societatea,
dacă nu se precizează altfel în actul constitutiv.
În principiu, administratorii sunt desemnați de AGA ordinară care le stabilește atribuțiile și
puterile de reprezentare, determină durata mandatului și remuneraţia ce li se cuvine. De asemenea,
același organ de decizie poate cu aceeaşi majoritate revoca administratorii sau limita, cu excepţia
cazului în care au fost numiţi prin actul constitutiv, situație în care va fi convocată AGA
extraordinară.
Indiferent de forma societară, administratorii răspund solidar faţă de societate pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
- existenţa reală a dividentelor plătite;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale ;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun.

Particularitățile administrării diferitelor tipuri de societate:

 SNC
Administratorii sunt aleși dintre asociați. În cazul în care un administrator are iniţiativa unei
operaţiuni ce depăşeşte limitele obiectului de activitate al societății, înainte de a o încheia trebuie
să înştiinţeze pe ceilalţi administratori; în caz contrar va răspunde pentru pierderile ce rezultă din
această operaţiune. În situația în care unul sau mai mulți administratori se opun operațiunii,
asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social vor decide dacă totuși se va
încheia. Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei făcute este valabilă faţă de terţii care nu au știut
de existența unei opoziții.
 SCS și SCA
Aceste societăți sunt administrate de unul sau mai mulți asociați comanditați. Asociații
comanditari pot face operațiuni ce țin de administrația internă a societății, pot face acte de
supraveghere dar în principiu nu pot reprezenta societatea în raporturile cu terții. În mod
excepțional și în baza unei procuri speciale, înscrisă în registrul comerțului, comanditarii pot
încheia anumite operațiuni determinate. În caz contrar, comanditarii devin răspunzători față de
terți nelimitat și solidar pentru toate obligațiunile societății contractate de la data operațiunii
încheiate de ei.

109
 SRL
Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori -asociaţi sau terți-, numiţi
prin actul constitutiv sau de AGA. În absența încuviințări AGA, administratorii nu pot avea
calitatea de administrator și în alte societăţi concurente sau avînd acelaşi obiect de activitate. De
asemenea, administratorii nu pot să desfășoare aceeași activitate ca societatea și nici să facă
concurență societății pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice sub sancţiunea
revocării şi răspunderii pentru daune. Administratorii trebuie să ţină un registru al asociaţilor, în
care se vor înscrie, elementele de identificare ale fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul
social, transferul părţilor sociale, sau orice altă modificare cu privire la acestea. Orice daună
pricinuită prin nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea personală şi solidară a
administratorilor.
 SA
Complexitatea acestui tip de societate este reflectată și de posibilitatea organizării
administrării în două sisteme:
- sistemul unitar, caracterizat printr-un singur organ de administrare, care la rândul lui,
poate fi:
► unipersonal – administratorul unic, sau
► pluripersonal – consiliul de administrare (CA), alcătuit dintr-un număr impar de persoane.

- sistemul dualist, care cunoaște două organe de administrare:

► consiliul de supraveghere format din minim 3 și maxim 11 membri și
► directoratul, format din una (director general unic) sau mai multe persoane fizice.
O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator în societăţi
pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României, cu excepția celei care este proprietar a cel
puţin o pătrime din totalul acţiunilor societăţii sau este membru în CA ori în CS al unei SA ce
deţine pătrimea arătată.
Pentru validitatea deciziilor organelor pluripersonale de administrare (CA, ale CS sau ale
directoratului) este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor fiecăruia dintre
aceste organe, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Deciziile se iau cu
votul majorităţii membrilor prezenţi. Actul constitutiv poate dispune că, în cazuri excepţionale,
justificate prin urgenţa situaţiei şi prin interesul societăţii, deciziile CA sau ale directoratului pot
fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a
respectivului organ. Nu se poate recurge la unanimitate în cazul deciziilor referitoare la situaţiile
financiare anuale ori la capitalul autorizat.
CA, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele şi în contul societăţii,
prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să

110
constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte 1/2 din
valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea AGA.
Directorii şi membrii CA, respectiv membrii directoratului şi cei ai CS, sunt obligaţi să
participe la AGA.

i. Sistemul unitar.

- administratorii sunt desemnați și revocați de AGA ordinară.

- în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare, vor fi numiți cel puțin 3 administratori.
Consiliul de Administrație (CA) trebuie:
- să îndeplinească toate operațiunile necesare realizării obiectului de activitate al societății,
- să stabilească direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
- să stabilească politicile contabile şi sistemul de control financiar, precum şi să aprobe
planificările financiare;
- să pregătească raportul anual, să organizeze AGA şi să implementeze hotărârile acestora,
- să introducă cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență a societății.
CA reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, prin preşedintele său, în lipsa unei
stipulaţii contrare în actul constitutiv.
Membrii CA nu pot avea calitatea de salariați ai societății, ci încheie cu societatea un contract
de administrație. Aceștia trebuie să îşi îndeplinească mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun
administrator, precum și cu loialitate, în interesul societăţii. Ei nu vor divulga informaţiile
confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de administratori.
Această obligaţie le revine şi după încetarea mandatului de administrator. În îndeplinirea
mandatului, administratorii iau o serie de decizii de afaceri, privitor la luarea anumitor măsuri cu
privire la administrarea societăţii, pe baza unor informaţii adecvate, exclusiv în interesul societăţii.
CA poate să numească și să revoce directorii societății (dintre administratori sau terți), le
stabilește remunerația, le supraveghează activitatea și le delegă anumite atribuții de conducere
operativă a societății, cu excepția celor enumerate mai sus. În cazul numirii directorilor,
majoritatea membrilor CA va fi formată din administratori neexecutivi (adică cei care nu au fost
numiţi directori). Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii
societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive
rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a
acţionarilor. Modul de organizare a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau
prin decizie a CA.

111
 Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se poate prevedea
că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie independenți, adică să
nu aibă niciun fel de raporturi cu societatea altele decât mandatul încredințat, ceea ce le permite să
aibă o viziune obiectivă asupra mersului societății, să acționeze strict în interesul acesteia,
independent de interesele vreunui acţionar semnificativ, celorlalți administratori sau al salariaților.
CA poate crea comitete consultative formate din cel puţin 2 membri ai săi, care desfăşoară
investigaţii şi elaborează recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea
administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului sau nominalizarea de candidaţi pentru
diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului, în mod regulat, rapoarte asupra
activităţii lor.

ii. Sistemul dualist

 Consiliul de supraveghere (CS)

- membrii CS sunt numiţi de AGA, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul
constitutiv; și pot fi revocaţi oricând de AGA cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul
voturilor acţionarilor prezenţi;
- membrii CS nu pot fi concomitent membri ai directoratului; și nici nu pot cumula calitatea
de salariați ai societăţii;
-

Prin actul constitutiv sau prin hotărâre AGA se pot stabili condiţii specifice de
profesionalism şi independenţă pentru membrii CS.

CS are următoarele atribuţii:

- exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
- numeşte şi revocă membrii directoratului;
- verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile AGA a operaţiunilor
de conducere a societăţii;
- raportează cel puţin o dată pe an AGA cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată;
- poate crea comitete consultative;
- poate convoca AGA, în cazuri excepţionale, când interesul societăţii o cere.
-

CS nu îi pot fi transferate atribuţii de conducere a societăţii. Cu toate acestea, în actul

constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operaţiuni nu pot fi efectuate decât cu acordul
consiliului.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul.

112
  Directoratul (D)

- membrii D sunt numiți de CS; ei pot fi revocaţi oricând de CS sau de AGA dacă se prevede
acest lucru în actul constitutiv;
- membrii D nu pot fi concomitent membri ai CS.

Directoratul :
 îşi exercită atribuţiile sub controlul CS, căruia îi revine în exclusivitate conducerea
societăţii.
 îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii,
cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina CS şi a AGA.
 reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie.
 prezintă un raport scris CS cu privire la conducerea societăţii, la activitatea acesteia şi la
posibila sa evoluţie, cel puţin o dată la 3 luni.
 comunică în timp util CS orice informaţie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o
influenţă semnificativă asupra situaţiei societăţii.
 înaintează CS situaţiile financiare anuale şi raportul său anual, imediat după elaborarea
acestora, precum și propunerea sa detaliată cu privire la distribuirea profitului rezultat din
bilanţul exerciţiului financiar, pe care intenţionează să o prezinte AGA.
Consiliul de supraveghere poate solicita directoratului orice informaţii pe care le consideră
necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control şi poate efectua verificări şi investigaţii
corespunzătoare.
Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a
membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor
financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de
societate, aparţine AGA.
Administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel puţin o
lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia financiară anuală pentru
exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele justificative.

6.3. Controlul societăților

Funcţionarea socităţilor necesită un control atent şi riguros a modului în care este gestionat
patrimoniul acestora. Legea impune existenţa unui organ de control numai în cazul SA, SCA şi al
SRL în care numărul asociaţilor este de minim 15 persoane. În situaţia în care numirea cenzorilor
nu este obligatorie, oricare dintre asociaţi, care nu este și administrator al societăţii, va putea
113
exercita un drept de control asupra activității administratorilor și supraveghea modul în care este
gestionată societatea.
În cadrul SA, AGA ordinară numește 3 cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede un număr mai mare; iar în cazul SRL se desemnează unul sau mai mulți cenzori sau un
auditor financiar. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar. AGA poate desemna
cenzorii dintre acționari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi terţ ce exercită
profesia individual ori în forme asociative, urmând să le stabilească și o indemnizație fixă. La SA
cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, un reprezentant al
Ministerului Finanţelor. Revocarea cenzorilor se va putea face numai de AGA extraordinară.

NU pot fi cenzori:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea grad inclusiv, sau soţii administratorilor;
- salariaţii societăţii, ai administratorilor sau ai unor angajatori aflaţi în raporturi contractuale
sau în concurenţă cu societate;
- persoanele cărora le este interzisă deținerea unei funcţii în administrarea societăţii;
- persoanele cu au atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor
instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
Între societate și cenzori se stabilește un raport de mandat, având o durată de 3 ani, care
poate fi prelungit. Cenzorii trebuie să desfășoare personal activitatea pentru care au fost desemnați,
acționând fie împreună sau separate.
Cenzorii sunt obligaţi:
- să supravegheze gestiunea societăţii,
- să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele,
- să verifice dacă registrele societății sunt ţinute regulat şi
- să stabilească dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite
pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare,
- să aducă la cunoștința administratorilor neregulile în administrație și încălcarea legii pe
care le constată,
- să prezinte AGA un raport amănunțit cu privire la activitatea de gestionare a societății, care
cuprinde și propunerile referitoare la situaţiile financiare şi repartizarea profitului.
Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt
însoţite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Cenzorii au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor. Este interzis cenzorilor să comunice acţionarilor în particular sau terţilor datele
referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor. Acţionarii au

114
dreptul să reclame cenzorilor/auditorilor faptele despre care cred că trebuie cenzurate, iar aceştia
le vor avea în vedere la întocmirea raportului către AGA.
De regulă, cenzorii pot să lucreze separat cu excepția întocmirii raportului pe care îl prezintă
AGA care trebuie să fie elaborat de toți cenzorii împreună.
Cenzorii trebuie să țină un registru în care vor consemna toate deliberările și constatările
realizate în cursul mandatului lor.
În locul cenzorilor sunt numiți auditori financiari persoane fizice sau persoane juridice, în
SA:
- ale cărei situații financiare sunt supuse obligației legale de auditare (intră sub incidenţa
reglemetărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale
de contabilitate) sau
- care optează pentru sistemul dualist de administrare, în care AGA ordinară a decis
contractarea auditului financiar.

SA supuse auditului financiar vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de
Camera Auditorilor Financiari din România, care prevăd și modalitatea și procedura de raportare
a auditorilor interni.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, înregistrează la registrul comerţului orice
schimbare a cenzorilor, respectiv a auditorilor financiari.

115
 Capitolul 7

Modificarea, reorganizarea și desființarea societăților

Schimbarea condiţiilor economico-sociale în care îşi desfăşoară activitatea impune

adaptarea constantă a societății și poate determina chiar modificarea structurii interne sau a altor
elemente esențiale ale acesteia. În acest sens, asociaţii pot considera utilă mărirea sau reducerea
capitalului social, schimbarea obiectului societăţii sau a formei ei juridice etc. Deoarece elementele
structurale sau identitare, ce urmează a fi modificate, au fost stabilite prin actul constitutiv al
societăţii, modificarea acestora impune practic modificarea actului constitutiv.

7.1. Modificări intervenite în structura societăților

Schimbările ce intervin în viața societății implică modificarea actul constitutiv, realizată fie
prin hotărâre AGA ori decizie a Consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, sau prin
hotărâre a instanţei judecătoreşti.
În temeiul principiului simetriei actelor juridice, actul modificator (denumit act adițional)
trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă cerută de lege pentru actul constitutiv. Ca
urmare, forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci când are
ca obiect:
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil;
- modificarea formei juridice a SNC sau SCS;
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
Orice modificare a actului constitutiv trebuie să respecte procedura de înregistrare în
registrul comerțului și de publicitate în M.Of. În acest sens, administratorii vor depune la registrul
comerţului actul adiţional şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările,
care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului-delegat, cu excepţia situaţiilor când
înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii judecătorești irevocabile de excludere sau de retragere
a asociaților. Registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o
notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Monitorul Oficial, spre a
fi publicate pe cheltuiala societăţii. În mod excepțional, actele modificatoare ale actului constitutiv
al unei SNC sau SCS, nu se trimit spre publicare în M.Of.

116
 Dacă societatea există de mai mult de 5 ani, din cuprinsul actului constitutiv în forma
actualizată pot să lipsească: datele de identificare ale fondatorilor şi ale primilor membri ai
organelor societăţii.
Schimbările care intervin în viața societății, modificarea elementelor ei de identificare,
inclusiv deschiderea de noi sedii secundare, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului
constitutiv al societăţii nu atrag crearea unei persoane juridice noi.

7.1.1. Modificarea componenței asociaților/acționarilor prin excludere sau retragere

Excluderea asociaților din societate constituie o măsură sancționatorie îndreptată cu
precădere împotriva asociaților din SNC, SCS și SRL, în condițiile stabilite imperativ de Legea
nr.31/1990. Dispoziţiile se aplică şi comanditaţilor în SCA.
 Poate fi exclus:
- asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat,
- asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura
socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora,
- asociatul urmărit de creditori care se opun la prelungirea duratei societății,
- asociatul cu răspundere nelimitată:
 în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
 care se amestecă fără drept în administraţie;
 care întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în scopuri personale, fără
consimțământul scris al celorlalți asociați;
 care este asociat cu răspundere nelimitată în societăți concurente sau care face
desfășoară aceleași activități ca cele realizate de societate.
Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească, la cererea societăţii sau a oricărui
asociat; prin hotărâre se stabileşte şi structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
În termen de 15 zile, hotărârea irevocabilă de excludere se va depune la registrul comerţului şi va
fi publicată în M.Of. (numai dispozitivul hotărârii)
Asociatul exclus:
- răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va putea
cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului
constitutiv.
- nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani
care să reprezinte valoarea acesteia.
- rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii
definitive a hotărârii de excludere. Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs
de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea
ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni.

117
  Asociatul în SNC, SCS sau SRL se poate retrage din societate:
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
- în baza hotărârii instanţei de judecată, pentru motive temeinice - în lipsa unor prevederi în
actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul. Temeinicia motivelor
invocate de asociat trebuie probate, urmând ca instanța să le aprecieze având în vedere
interesele asociatului. Instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu
privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Dreptul de retragere poate fi exercitat, în primele 2 cazurile, în termen de 30 de zile de la
data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial.
Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc fie:
- prin acordul asociaţilor,
- de un expert desemnat de asociaţi,
- de tribunal, în caz de neînţelegere.
 În cazul SA,
au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate,
acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri AGA care are ca obiect:
- schimbarea obiectului principal de activitate;
- mutarea sediului societăţii în străinătate;
- schimbarea formei societăţii;
- fuziunea sau divizarea societăţii.
Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile
pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar. Preţul plătit de societate pentru acţiunile
celui care exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare
medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în
vigoare la data evaluării. În toate cazurile, costurile de evaluare vor fi suportate de societate.

7.1.2. Modificarea capitalului social: reducerea sau majorarea capitalului social

Întrucât valoarea capitalului social este menționată în actul constitutiv, reducerea sau
majorarea capitalului social necesită parcurgerea procedurii de modificare a actului constitutiv.
 Capitalul social poate fi redus prin:
- micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
- reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
- dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Dacă reducerea nu este motivată de pierderi, această operațiune poate fi realizată și prin:
- scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;

118
 - restituirea către acţionari/asociaţi a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
- alte procedee prevăzute de lege (cum ar fi excluderea sau retragerea asociaților).
Reducerea capitalului social se realizează în temeiul hotărârii AGA, care trebuie să cuprindă:
 cuantumul reducerii care nu poate aduce atingere nivelului minim de capital prevăzut de
lege,
 motivele pentru care se face reducerea şi
 procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Hotărârea AGA prin care s-a decis reducerea capitalului social trebuie publicată în M.Of. și
urmează să fie pusă în practică numai după trecerea a 2 luni de la data publicării.
Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, au dreptul :
- să obţină garanţii adecvate pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data
publicării;
- de a face opoziţie împotriva hotărârii AGA de reducere a capitalului.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul
acţionarilor/asociaţilor:
- până când creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau
- până la data la care hotărârea instanţei prin care a fost respinsă cererea creditorilor a devenit
irevocabilă.
Când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului social
prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu
valoarea obligaţiunilor rambursate.
 Capitalul social se poate mări prin:
- emisiunea de acţiuni/părţi sociale noi,
- majorarea valorii nominale a acţiunilor/părţilor sociale existente.
Resursele majorării capitalului social constau în:
- noi aporturi în numerar și/sau în natură (nu sunt admise aporturi în creanțe),
- încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale,
- încorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune,
- compensarea unor creanţe lichide şi exigibile ale societăţii debitoare cu acţiuni ale acesteia.
Diferențele favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului sunt incluse în rezerve, fără a
majora capitalul social.
Legea prevede expres numai procedura majorării capitalului social al unei societăți pe
acţiuni, care trebuie să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea

119
societăţii. Hotărârea AGA privind majorarea capitalului social produce efecte numai în măsura în
care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării.
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor poate fi hotărâtă
numai cu votul tuturor acţionarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea
rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
Acţiunile emise în schimbul aporturilor în numerar sau a aporturilor în natură vor trebui
plătite, la data subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi, integral, în
termen de cel mult 3 ani de la data publicării hotărârii de majorare în M.Of. Când s-a prevăzut o
primă de emisiune, aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii. Dacă majorarea de capital
propusă nu este subscrisă integral, capitalul va fi majorat în cuantumul subscrierilor primite doar
dacă condiţiile de emisiune prevăd această posibilitate.
În ipoteza majorării capitalului social prin aporturi în natură, AGA care a hotărât această
operațiune propune judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea
acestor aporturi. După efectuarea expertizei noilor aporturile în natură, se convoacă o nouă AGA
extraordinară care decide majorarea capitalului social pe baza raportului de expertizălor trebuie să
cuprindă: descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor ce le efectuează şi numărul
acţiunilor ce se vor emite în schimb.
Majorarea capitalului social al unei societăţi prin ofertă publică de valori mobiliare şi/sau
prin acordarea posibilităţii acţionarilor de a-şi tranzacţiona drepturile de preferinţă pe piaţa de
capital este supusă prevederilor legislaţiei specifice pieţei de capital. În cazul subscripției publice
se va respecta procedura specifică, la fel ca în situația constituirii prin subsripție publică.
Acționarii existenți au un drept de preferință asupra noilor acțiuni emise pentru majorarea
capitalului social, care le sunt oferite spre subcriere cu prioritate, proporţional cu numărul
acţiunilor pe care le posedă. Exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza în termenul
hotărât de AGA sau de CA, respectiv directorat, dacă actul constitutiv nu prevede alt termen; şi nu
poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii în M.Of. După expirarea acestui termen,
acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului. Orice majorare a capitalului social
efectuată cu încălcarea dreptului de preferință al acționarilor existenți este anulabilă. Acţionarii au
un drept de preferinţă şi atunci când societatea emite obligaţiuni convertibile în acţiuni. Dreptul
de preferinţă al acţionarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotărârea AGA extraordinară
luată în prezenţa acţionarilor reprezentând 3/4 din capitalul social subscris, cu majoritatea voturilor
acţionarilor prezenţi. Hotărârea va fi depusă la registrul comerţului şi publicată în M.Of.
Capitalul autorizat rezultă în urma majorării capitalului social subscris până la o valoare
nominală determinată, care nu poate depăşi jumătate din capitalul social subscris, existent în
momentul autorizării, prin emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor.

120
 În acest sens, CA, respectiv directoratul este autorizat fie prin actul constitutiv, fie ulterior
de AGA prin act modificator ca, într-o anumită perioadă, ce nu poate depăşi 5 ani de la data
înmatriculării societăţii/înregistrării modificării, să majoreze capitalul social subscris (capital
autorizat). Actul constitutiv poate majora cerinţele de cvorum pentru o astfel de modificare.
Prin autorizarea acordată CA, respectiv directoratului, îi poate fi conferită şi competenţa de
a decide restrângerea sau ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, decizie care se
va depune la registrul comerţului şi se va publica în M.Of.

7.1.3. Modificarea elementelor de identificare a societăţii

Orice modificare a elementelor de identificare a societății, anume: schimbarea firmei, a

sediului social sau deschiderea unor sedii secundare, modificarea formei societare sau a duratei
societății, necesită modificarea actului constitutiv al societății.
În cazul schimbării firmei, este necesară îndeplinirea procedurii privind disponibilitatea noii
firme.
În ipoteza prelungirii duratei SNC, a SCS sau SRL, creditorii personali ai asociaţilor pot face
opoziţie împotriva hotărârii AGA de prelungire a duratei, dacă au drepturi stabilite printr-un titlu
executoriu anterior hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă, asociaţii trebuie să decidă, în termen de
o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, dacă înţeleg să renunţe la prelungire sau
să excludă din societate pe asociatul debitor al oponentului. În acest din urmă caz, drepturile
cuvenite asociatului debitor vor fi calculate pe baza ultimului bilanţ contabil aprobat.

7.2. Reorganizarea societăților

Reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau
mai multe societăți şi care are ca efecte
- înfiinţarea,
- modificarea ori
- încetarea acestor societăți.

Reorganizarea societăților se realizează prin una din următoarele operațiuni:

 fuziune,
 divizare,
 transformare.
Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii
juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.

121
1. Fuziunea
Concentrarea societăților rezultate prin fuziune se realizează prin:
- absorbţia uneia sau mai multor societăți, care se dizolvă fără a intra în lichidare, de către o altă
societate, denumită societate absorbantă. Patrimoniile societăților absorbite sunt transferate
societății absorbante în schimbul repartizării către acționarii societăţilor absorbite de acţiuni emise
de societatea absorbantă şi, eventual, a unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
- contopirea mai multor societăți care se dizolvă fără a intra în lichidare pentru a constitui o nouă
societate. Patrimoniile societăților contopite sunt transferate societății nou-constituite în schimbul
repartizării către acționarii societăţilor contopite de acţiuni emise de noua societate şi, eventual, a
unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.

Fuziunea transfrontalieră intervine în una din următorele situații:

- una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a două
state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii/asociaţii
societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni/părţi sociale la societatea absorbantă şi,
eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor/părţilor sociale astfel repartizate; sau
- mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a două state
membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului
lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii/asociaţii lor
de acţiuni/părţi sociale la societatea nou-înfiinţată şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor/părţilor sociale astfel repartizate;
- o societate este dizolvată fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului său
unei alte societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale/părţilor sociale sau a altor titluri
conferind drepturi de vot în adunarea generală.

2. Divizarea

Patrimoniul unei societăți se poate diviza integral (divizare totală) sau poate pierde anumite
mase patrimoniale (divizare parţială).

122
 Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei societăți, care se dizolvă
fără a intra în lichidare, între două sau mai multe societăți care există deja sau care se înfiinţează
în urma acestei operațiuni de divizare (societăți beneficiare). Societatea divizată își transferă
totalitatea patrimoniului său societăţilor beneficiare în schimbul repartizării către acționarii
societății divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei societăți, care
continuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi ca întreg către una sau mai multe societăți care
există sau care se înfiinţează în acest mod, în schimbul alocării de acţiuni/părţi sociale ale
societăţilor beneficiare către:
- acţionarii sau asociaţii societăţii care transferă activele (desprindere în interesul
acţionarilor ori asociaţilor); sau
- societatea care transferă activele (desprindere în interesul societăţii).

 Procedura fiziunii sau a divizării

Fuziunea sau divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte, în condiţiile stabilite pentru
modificarea actului constitutiv al societăţii şi se realizează în următoarele etape:
- administratorii societăţilor implicate întocmesc proiectul de fuziune sau de divizare, care
se depune la registrul comerţului şi după ce este vizat de judecătorul delegat, se publică în
M.Of. şi se transmite la ANAF.
- în termen de 30 de zile de la publicarea proiectului de fuziune sau de divizare, creditorii
societăților care dețin creanțe certe lichide, anterioare datei publicării și nescadente pot
face opoziție în vederea garantării satisfacerii creanțelor lor.
- administratorii societăţilor implicate întocmesc un raport scris detaliat în care este explicat
proiectul de fuziune sau de divizare, se precizează temeiul juridic şi fundamentul economic
al operaţiunii şi se arată modul de determinare a ratei de schimb a acţiunilor.
- sunt numiţi experţi pentru examinarea proiectului de fuziune sau de divizare, care vor
întocmi un raport scris către acţionari (nu este necesară numirea experţilor dacă toţi
acţionarii/asociaţii decid în acest sens).
- în max. 3 luni de la publicarea proiectului de fuziune/divizare se întruneşte AGA a fiecărei
societăţi pentru a decide cu privire la fuziune sau divizare.
- se înregistrează în registrul comerţului şi se publică în M.Of.: actul modificator al societăţii
absorbante sau al societăţii divizate parţial și actul constitutiv al societăţilor nou înfiinţate
prin fuziune sau divizare.

123
 Fuziunea/divizarea devine efectivă :
- în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data înmatriculării în registrul
comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;
- în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei AGA care a aprobat operaţiunea, cu
excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se stipulează că operaţiunea va avea efect la
o altă dată, care nu poate fi însă ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al
societăţii absorbante sau societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului
exerciţiu financiar încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.

 Efectele fuziunii sau divizării sunt:

a) transferul tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite /divizate către societatea
absorbantă sau către fiecare dintre societăţile beneficiare în conformitate cu regulile de
repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
b) acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv
asociaţi ai societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu
regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.

 Trebuie reţinute următoarele interdicţii:

I. Nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru acţiuni/părţi
sociale emise de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
a) de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar în contul societăţii; sau
b) de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar în contul societăţii.
II. Nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi schimbată pentru
acţiuni la societatea divizată, deţinute:
a) de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând
în nume propriu, dar pe seama societăţii; sau
b) de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume
propriu, dar pe seama societăţii.

Nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească.

124
3. Transformarea societăţilor
Transformarea într-o altă formă de societate intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci
când o societate îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte societăţi.
În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa se transferă
în patrimoniul societăţii nou înfiinţate, cu excepţia cazului în care prin actul adițional prin care s-
a dispus transformarea se prevede altfel.

7.3. Desființarea societăților

O societate încetează, după caz, prin: constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune,
divizare totală, transformare, dizolvare, ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de
lege.

1. Dizolvarea

Dizolvarea reprezintă prima etapă în procesul de desființare a societăţilor și marchează

momentul în care încetează capacitatea juridică deplină de exercițiu a acestor entități economice,
fiind înlocuită cu o capacitate limitată la încheierea actelor juridice necesare lichidării.

Dizolvarea intervine:
 pe baza hotărârii AGA (denumită dizolvare voluntară),
 în temeiul hotărârii tribunalului, (denumită dizolvare silită) pronunțată la cererea oricărui
asociat pentru motive temeinice, cum ar fi:
- neînţelegeri grave dintre asociaţi care împiedică funcţionarea societăţii,
- falimentul societăţii,
- declararea nulităţii societăţii, ca efect al nerespectării condiţiilor de fond şi formă impuse
de lege,
- lipsa organelor statutare sau imposibilitatea întrunirii acestora,
- societatea nu a mai depus la registrul comerțului, în cel mult 6 luni de la expirarea
termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte,
- societatea şi-a încheiat activitatea,
- lipsa unui sediu cunoscut,
- asociaţii au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscute (cu excepţia
inactivităţii temporare);
 în temeiul legii (dizolvarea de drept) în cazurile următoare:
- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii,
- imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia.

125
 Cazuri speciale de dizolvare specifice anumitor tipuri de societăţi:
i. SNC și SRL se dizolvă în cazul decesului, incapacității, excluderii sau retragerii, falimentului
unui dintre asociați dacă numărul acestora se reduce la o singură persoană și nu există clauză
de continuitate cu succesorii asociatului (nici nu se decide transformarea SRL în societate
unipersonală).
ii. SA și SRL se dizolvă în cazul diminuării activului net al societății la mai puțin de jumătate
din valoarea capitalului social subscris, ca urmare a unor pierderi stabilite prin situațiile
financiare anuale aprobate conform legii.
iii. SA, SCA și SRL se dizolvă în cazul reducerii capitalului social sub minimum legal.
iv. SA se dizolvă în cazul reducerii numărului de acționari la o singură persoană.
v. SCS și SCA se dizolvă când prin retragerea sau decesul unuia (unora) din asociaţi dispare
categoria de asociaţi comanditaţi sau comanditari.
În cazul decesului asociatului cu răspundere nelimitată societatea trebuie să plătească
moştenitorilor partea ce li se cuvine, după ultimul bilanţ contabil aprobat (în termen de 3 luni de
la notificarea decesului asociatului).

 Efectele dizolvării
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără
lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la
terminarea acesteia. Din momentul dizolvării (adică din ziua expirării termenului fixat pentru
durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de AGA sau declarată prin sentinţă
judecătorească), directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi
operaţiuni. În caz contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse.
Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată
în M.Of.

2. Lichidarea societăţilor

Lichidarea constă într-o serie de operaţiuni prin care activul patrimonial este valorificat şi
transformat în lichidităţi cu ajutorul cărora este stins pasivul patrimoniului societăţilor în dizolvare.

i. Lichidarea şi repartizarea patrimoniului social sunt guvernate de următoarele reguli:

- administratorii societății îşi continuă activitatea până la preluarea funcţiei de către

lichidatori,

126
 - în termen de 30 de zile de la dizolvare sunt numiţi lichidatorii şi li se stabilesc puterile ce
le sunt conferite; actul de numire (hotărârea AGA sau hotărârea instanţei de judecată) este
depus de lichidatori la registrul comerţului şi publicat în M.Of.,
- lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului.
- toate actele emanând de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.
- lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a
societăţii.
- lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive
temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai
mult de 24 de luni cumulat.

ii. Numirea, atribuții și obligațiile lichidatorilor:

Pot fi lichidatori persoanele fizice sau persoane juridice ai căror reprezentanţi permanenţi au
calitatea de lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi
administratorii sau membrii ai directoratului.
Lichidatorii sunt obligaţi:
- să facă un inventar și să încheie un bilanț care să constate situația exactă a patrimoniului
societății,
- să primească şi să păstreze:
 patrimoniul societăţii,
 registrele şi actele societăţii, încredinţate de administratori/de membrii directoratului.
- să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.
Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor, sau al consiliului de
supraveghere (în cazul SA).

Atribuţiile lichidatorilor:
- să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
- să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii.;
- să stea în judecată în numele societăţii;
- să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare, să facă tranzacţii şi să
îndeplinească orice alte acte necesare;
- orice alte atribuții conferite de AGA.

Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale, ce nu sunt necesare scopului lichidării,
sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor.

127
 Regula: Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nicio sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni
din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.
Excepţia: Asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la o bancă şi să se
facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de
ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge
la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor.
Împotriva deciziilor lichidatorilor, creditorii societăţii pot face opoziţie sau pot formula
acţiuni în temeiul creanţelor scadente, în condiţiile legii.

iii. Procedura lichidării – etape:

- imediat după preluarea funcţiei, lichidatorii sunt obligaţi să facă şi să semneze un inventar
şi să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii,
împreună cu directorii şi administratorii, respectiv cu membrii directoratului societăţii.
- în 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la registrul comerţului un raport
privind situaţia economică a societăţii. Dacă societatea îndeplineşte condiţiile pentru
deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligaţia de a solicita
deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.
- la împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la registrul
comerţului un raport privind stadiul operaţiunilor de lichidare.
- la împlinirea termenului de un an de la data dizolvării lichidatorul trebuie să depună la
registrul comerţului un nou raport, însoţit, dacă este cazul, şi de hotărârea instanţei de
prelungire a termenului de lichidare.
- în 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerţului cererea
de radiere a societăţii din registrul comerţului, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200
lei pentru fiecare zi de întârziere.

După terminarea lichidării unei SNC sau SCS ori SRL, lichidatorii întocmesc situaţia
financiară de lichidare şi repartizare şi propun repartizarea activului între asociaţi, pe care o
înregistrează la registrul comerţului. Aprobarea situaţiei financiare de lichidare şi repartizare
liberează pe lichidatori. Şi în cazul SA şi SCA lichidarea se finalizează prin aprobarea situaţiei
financiare finale prin care se arată partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului
societăţii, la care se anexează raportul organului de control (cenzori sau auditori fiscali),
înregistrată la registrul comerţului. Aprobarea situaţiei financiare finale liberează pe lichidatori,
sub rezerva repartizării activului societăţii.
După aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii se depun
- la asociatul desemnat de majoritate, în cazul SNC, SCS, SRL,
- la registrul comerţului (registrele prevăzute de lege) şi la Arhivele Naţionale, în cazul SA
şi SCA.

128
3. Radierea societăţilor

După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul
comerţului (dată de la care încetează personalitatea juridică a societăţii).
Radierea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 ei pentru fiecare zi de întârziere,
trebuie cerută de lichidatori în termen de 15 zile de la terminarea lichidării. Amenda va fi aplicată
de judecătorul delegat.
Radierea se poate face şi din oficiu prin sentinţă a tribunalului, dacă în termen de 3 luni de
la expirarea termenului de un an prevăzut pentru lichidare, prelungit de tribunal după caz, registrul
comerţului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului.
Hotărârea judecătorească de radiere se comunică societăţii, autorităţilor fiscale, registrului
comerţului şi se afişează pe pagina de internet şi la sediul registrului comerţului.
Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului revin
acţionarilor/asociaţilor, care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanţelor,
conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Registrele şi actele societăţii trebuie păstrate 5 ani după data depunerii lor la Oficiul
Registrului Comerţului.
***

Rezumat

Cea mai cuprinzătoare unitate de învățare analizează întreaga viață a societăților

reglementate de Legea nr.31/1990, de la momentul constituirii până la cel al desființării.
Capitolul 5 abordează cele două etape ale înființării societății, anume elaborarea actului
constitutiv – fiind precizate caracterele juridice și clauzele acestui act juridic specific societăților
– și procedura de înmatriculare la registrul comerțului.
În capitolul 6 este detaliată organizarea internă a oricărei societăți, fiind evidențiate
particularitățile structurii interne specifice fiecărei forme societare. Astfel, sunt analizate, pe rând:
adunarea generală a asociaților/acționarilor, rolul și atribuțiile administratorilor și ale cenzorilor.
În final, capitolul 7 cuprinde, pe de-o parte, analiza situațiilor în care societatea se modifică,
iar pe de altă parte, cauzele de desființare ale societății.

129
 Criterii Societățile de persoane Societățile de capitaluri SRL
SNC SA pluripersonală
SCS SCA unipersonală

Numărul minim al 2 persoane 2 persoane Regula:

asociaţilor/ minim 2 persoane și
acționarilor maxim 50 de persoane

Excepția
o singură persoană – SRL cu
asociat unic

Capitalul social Neprecizată de lege 90.000 lei 200 lei

- valoare minimă (echivalentul în lei al sumei de
obligatorie a 25.000 euro)

Aporturile la
capitalul
social:
- în numerar obligatorii obligatorii obligatorii
- în natură permise permise permise
- în creanţe admise admise numai la SA prin -
subscriere integrală și simultană

Diviziuni ale Neprecizate de lege Acțiuni Părți sociale

capitalului social Transmisibile și negociabile Regula – netransmisibile și
Titluri de valoare care nu sunt negociabile

Răspunderea nelimitată si solidară, limitată –la valoarea aportului la limitată – la valoarea

asociaţiilor/acționarilor cu excepţia capitalul social, aportului la capitalul social
asociaţilor comanditari cu excepţia
asociaţilor comanditați

Condiții restrictive Asociaţii nu pot lua parte ca - asociatul unic nu poate avea
cerute asociaților asociaţi cu raspundere calitatea de unic asociat decât
nelimitată în alte societati într-o singură societate
concurente, fără
consimţămantul celorlalţi
asociati

Conducerea Asociații care reprezintă: AGA: AGA

- majoritatea absolută a - ordinară
capitalului social (numirea - extraordinară
administratorilor)
Sau
- majoritatea capitalului
social
(aprobă situațiile financiare
anuale și se decide
urmărirea administratorilor)

Administrarea Unul sau mai mulţi
administratori numiţi prin
actul constitutiv sau aleşi,
ulterior, de Adunarea
asociaţilor
Sistem unitar: Unul sau mai mulți
- administrator unic sau administratori,
- Consiliu de Administratie, - asociați sau terți,
- numiţi prin actul constitutiv
Sistem dualist: sau de AGA.
- Consiliul de supravegere
- Directorat

130
 Criterii Societățile de persoane Societățile de capitaluri SRL
SNC SA pluripersonală
SCS SCA unipersonală

Controlul asociați Regula: Regula:

- cel puţin trei cenzori și un
supleant
Excepția:
- auditori financiari
la S.A. cu sistem dualist
sau ale căror situații financiare
sunt supuse auditării interne.
Controlul constă în verificarea
conformității cu legea, actul
constitutiv si cu hotararile AGA a
operațiunilor de gestiune a
societății.
controlul este exercitat de: -
asociaţii care nu sunt
administratori
- sau, facultativ de unul sau
mai mulți cenzori sau de un
auditor financiar
Excepția:
numirea cenzorilor este
obligatorie dacă
numărul asociaţilor este de
minim 15.

Bibliografie selectivă:

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., București, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, București, 2013,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.
***
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.31/1990, privind societățile (cu modificările şi completările ulterioare).

131
 Teste de autoevaluare:

1. Enumeraţi tipurile de societăți a căror constituire necesită în mod obligatoriu contribuții în numerar
aportate de asociați/acționari.

2. Precizaţi care este diferenţa, sub aspectul răspunderii pentru obligaţiile sociale, între asociaţii comanditaţi
şi asociaţii comanditari.

3. Ce reprezintă sucursala?

4. Care sunt situaţiile în care Legea nr. 31/1990 instituie obligativitatea formei autentice a actului
constitutiv?

5. Prin ce se diferenţiază aportul în natură de aportul în creanţe?

6. B.A., D.E. şi O.L. au decis să constituie o SRL încheind actul constitutiv la care au anexat documentele
necesare înmatriculării societăţii la registrul comerţului, au vărsat aporturile subscrise în contul societăţii
deschis la bancă şi au încheiat diverse contracte necesare înfiinţării societății. Cei trei asociaţi l-au
împuternicit pe V.I., în calitate de administrator să facă toate demersurile în vederea înregistrării
societăţii la registrul comerţului. Dar după o lună de la data întocmirii actului constitutiv au constatat că
V.I. nu şi-a îndeplinit mandatul. Ce măsuri vor lua cei trei asociaţi?

7. Prin actul constitutiv al societății O SA, acţionarii au prevăzut un capitalul social de 10.000 lei, care se
divide în 100 de acţiuni din care: 50 de acţiuni nominative în valoare de 150 lei fiecare şi 50 de acţiuni
preferenţiale, cu dividend prioritar în valoare de 50 lei fiecare.
a. O societate pe acţiuni poate emite mai multe categorii de acţiuni ?
b. Este valabilă prevederea din actul constitutiv privind acţiunile emise de societate ?

8. B.S. în calitate de acţionar al AG SA a solicitat instanţei de judecată să constate nulitatea absolută a

hotărârii AGA prin care a fost revocat administratorul societăţii MC şi a fost numit AE. Instanţa a admis
cererea acţionarului reclamant. Hotărârea a fost atacată de societate, reprezentată de MC, inclusiv pentru
motivul că în cadrul litigiului aflat pe rolul instanţei de fond, societatea pârâtă nu a fost reprezentată
legal, întrucât AE nu are încă această calitate. Care este momentul de la care începe mandatul
administratorului numit printr-o hotărâre AGA atacată cu o acţiune în anulare?

9. Societatea Doi SA a luat fiinţă în anul 2010, având un capital social de 90.000 lei. În data de 20
septembrie 2015, Consiliul de administraţie aprobă cumpărarea unui imobilului, aflat în proprietatea
acţionarului VL, pentru care urmează să se achite suma de 200.000 de lei, cu toate că de la şedinţă lipseşte
unul dintre administratori, respectiv BD. Întrucât nu este de acord cu hotărârea Consiliului de
administraţie, BD cheamă în judecată societatea şi solicită instanţei să constate nulitatea acestei hotărâri,
care a fost adoptată cu încălcarea legii.
a. Este posibil ca o hotărâre a Consiliului de administraţie să fie atacată în instanţă ?
b. Consiliul de administraţie poate decide în mod valabil achiziţionarea de către societatea comercială a
unui imobil de la unul dintre acţionarii săi ?

10. LC a chemat în judecată Alpha SRL şi pe LE, în calitate de asociat, prin care a solicitat instanţei de
judecată să oblige pârâţii să îi restituie cota de 50% din totalitatea bunurilor societăţii, în care se găsesc
şi un spaţiu comercial şi un autoturism Dacia, la care dreptul ca urmare a excluderii sale. Instanţa a
admis în parte acţiunea acordând reclamantului cota de 50% din capitalul social. Este corectă soluţia
instanţei de judecată?

132
11. Societățile M SRL şi V SRL reprezentante de administratori, au încheiat un protocol prin care au stabilit
reorganizarea societății V SRL în sensul transmiterii cu titlu universal a patrimoniului ei către societății
M SRL.
a. Ce formă de reorganizare intervine în cauză?
b. Protocolul încheiat între cele două societăţi este suficient pentru realizarea valabilă a operaţiunii şi
transmiterea cu titlu universal a patrimoniului?

12. Prin hotărârea AGA din 4 iunie 2015 s-a decis dizolvarea societății II SRL şi a fost numit BF în calitate
de lichidator, fiind îndeplinite toate formalităţile prevăzute de lege cu privire la această hotărâre. La
data de 18 iunie 2015, după ce procedura de lichidare a început dar înainte de publicarea hotărârii de
dizolvare în Monitorul Oficial, societatea prin împuternicit cu procură specială a cumpărat un
autoturism de la societatea L100 SRL. Aflând despre această nouă operațiune, societatea II SRL, prin
lichidator, cheamă în judecată societatea vânzătoare şi solicită instanţei de judecată să constate nulitatea
absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 18 iunie 2015. În motivarea cererii sale,
societatea reclamantă arată că din momentul în care procedura de dizolvare a început nu mai pot fi
încheiate operaţiuni noi, în mod valabil.
Care este sancţiunea prevăzută de lege în cazul în care o societate aflată în dizolvare încheie operaţiuni noi?

13. Care este momentul de la care o societate reglementată de Legea nr.31/1990 dobândeşte personalitate
juridică?

14. Asociaţii AA şi BB împreună cu societatea V SRL, reprezentată de administratorul CC, au chemat în

judecată Camera de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa solicitând instanţei să dispună
prelungirea duratei societăţii pe timp nelimitat şi înregistrarea hotărârii în registrul comerţului. Instanţa
de judecată analizând actul constitutiv al societăţii constată că aceasta a fost înfiinţată pentru o perioadă
determinată care s-a împlinit cu 6 luni înainte de formularea acestei cereri de chemare în judecată şi, pe
această bază, respinge ca nefondată acţiunea. Este corectă soluţia instanţie, în condiţiile în care se
constată că societatea a desfăşurat o activitate profitabilă şi asociaţii au motive temeinice şi ceară
prelungirea duratei prevăzute în actul constitutiv al societăţii.

133
 ↔ Soluționarea testelor de autoevaluare

1. În conformitate cu dispoziţiile legale aportul în numerar este obligatoriu la constituirea oricărei forme de
societate comercială. Aşadar, aportul în numerar trebuie adus la constituirea SNC; SCS; SA; SCA;SRL
(inclusiv SRL cu asociat unic).

2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, asociaţii comanditaţi răspund solidar şi nelimitat pentru
obligaţiile societății, în timp ce asociaţii comanditaţi răspund numai în limita aportului la capitalul social.

3. Sucursala reprezintă un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţi, care nu are independenţă
financiară şi, de regulă. nici administrativă, fiind condusă de la centru de societatea mamă.

4. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:

- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
- se constituie o SNC sau SCS;
- SA se constituie prin subscripţie publică.

5. Aportul în natură are ca obiect un bun ce poate fi evaluabil din punct de vedere economic, fiind acceptat
la toate formele de societate şi vărsat prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea
efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Aportul în creanţe are ca obiect drepturi
patrimoniale de creanță încă neexercitate și poate fi adus numai la SA constituită prin subscriere integrală
și simultană subscripţie, la SNC și SCS.

6. Constatând că persoana împuternicită, în acest caz administratorul societăţii, nu a cerut înmatricularea

societății în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, oricare dintre cei trei asociaţi îi va
pune în vedere lui V.I. ca în termen de cel mult 8 zile să întreprindă toate demersurile pentru
înmatricularea societății. Dacă nici după expirarea celui de-al doilea termen V.I. nu se conformează,
oricare din cei trei asociați poate cere oficiului registrului comerţului efectuarea înmatriculării.

7.a. De regulă, SA poate emite acţiuni care conferă posesorilor lor drepturi egale (cum sunt acţiunile
nominative şi acţiunile la purtător). În mod excepţional, prin actul constitutiv se poate stabili ca
societatea să emite categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, aşa cum se precizează
şi în cazul analizat: acţiuni nominative şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar.
7.b. Potrivit prevederilor legii, acţiunile trebuie să aibă aceeaşi valoare nominală, indiferent de categoria
din care fac parte. Mai mult, acţiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot nu pot depăşi o pătrime
din capitalul social. Prin urmare prevederea din actul constitutiv prin care se stabileşte faptul că fiecare
acţiune nominativă are o valoare de 150 de lei, iar fiecare acţiune preferenţială cu dividend prioritar
are valoarea de 50 de lei nu este valabilă. De asemenea, contravine dispoziţiilor legale şi faptul că
numărul acţiunilor cu dividend prioritar, fără drept de vot reprezintă jumătate din capitalul social.

8. Societatea a atacat cu temei hotarârea instanţei întrucât mandatul noului administrator începe în
momentul în care rămâne definitivă şi irevocabilă hotărârea instanţei prin care a fost soluţionată acţiunea
în anulare a hotărârii AGA, în sensul respingerii acestei acţiuni şi rămânerii în vigoare a hotărârii AGA
de numire a noului administrator.

9.a. Potrivit dispoziţiilor exprese ale legii, pot fi atacate în justiţie numai hotărârile AGA, iar nu şi hotărârile
adoptate de Consiliul de administraţie.
9.b. În speță, operaţiunea de cumpărare a imobilului de la unul dintre acţionari trebuie să fie aprobată de
către AGA prin hotărâre care va fi înregistrată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial,
întrucât această operaţiune intervine la un an de la constituirea societăţii, iar preţul imobilului depăşeşte
cota de o zecime din capitalul său social.

134
10. Potrivit legii, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la
o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Pretenţiile reclamantului trebuie analizate având în
vedere contribuţia personală a acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale. În
cauză, instanţa de judecată a decis faptul că reclamantul are dreptul numai la restituire a 50% din
capitalul social, constituind singura lui contribuţie la patrimoniul societăţii comerciale, nu și la bunurile
din patrimoniul social care nu au fost dobândite prin aportul său.

11.a. În cauză intervine fuziunea prin absorbţie, prin care societatea M SRL înglobează societatea V SRL
care urmează să se dizolve fără lichidare.
11.b. Pentru realizarea valabilă a operaţiunii de fuziune şi implicit a transmiterii patrimoniului cu titlu
universal, trebuie să fie îndeplinită procedura prevăzută imperativ de lege. În acest sens, în cadrul
fiecărei societăţi implicate în fuziune se va întruni AGA extraordinară care vor hotărâ fuziunea.
Administratorii celor două societăţi vor întocmi un proiect de fuziune, pe care îl vor depune la
registrul comerţului unde se află înmatriculată fiecare societate şi se va publica în Monitorul Oficial.
În cel mult 3 luni de la publicarea proiectului de fuziune, se va întruni o nouă AGA a fiecărei societăţi
care se va pronunţa cu privire la fuziune. Apoi asociații societății M SRL vor întocmi un act adiţional
care va fi înregistrat la registrul comerţului şi publicat în Monitorul Oficial, prin care este preluat
patrimoniul societății V SRL, sunt atribuite părți sociale asociaților societății absorbite și sunt preluate
contractele acestei din urmă societăți.

12. După ce a intrat în dizolvare, societatea reclamantă nu mai poate încheia operaţiuni noi, altele decât
cele care au drept scop lichidarea patrimoniului său. În situaţia în care reprezentantul legal al societăţii
în dizolvare încheie un act juridic care nu se circumscrie procedurii de lichidare, reprezentantul legal
este personal răspunzător faţă de terţi pentru aceea operaţiune. Prin urmare, legea prevede în mod clar
faptul că sancţiunea aplicată reprezentantului legal al unei societăţi în dizolvare care a încheiat
operaţiuni noi este răspunderea patrimonială a acestuia pentru acţiunile întreprinse şi nu sancţiunea
nulităţii aşa cum a solicitat societatea reclamantă.

13. Momentul de la care o societate reglementată de Legea nr.31/1990 dobândeşte personalitate juridică
este cel al înmatriculării acesteia în registrul comerţului.

14. Potrivit legii, societatea se dizolvă prin trecerea timpului stabilit pentru durata acesteia. Această
dispoziţie are un caracter imperativ, ca urmare dizolvarea societăţii comerciale în cauză a intervenit
automat la expirarea perioadei prevăzută în actul constitutiv. În aceste condiţii, actul adiţional de
prelungire a duratei societăţii pe timp nedeterminat trebuia să fie întocmit anterior împlinirii termenului
stabilit pentru durata societăţii şi nu ulterior cum s-a procedat în acest caz. Astfel la momentul întocmirii
actului adiţional şi ulterior la momentul formulării acţiunii în instanţă, societatea nu mai exista ca
persoană juridică, fiind dizolvată la momentul împlinirii termenului pentru care a fost înființată.

135
 Lucrare de verificare

1. Numirea cenzorilor în cadrul unei SRL este obligatorie în cazul:

a) unui singur asociat,
b) unui număr de 17 asociaţi,
c) nici un răspuns corect.

2. Sunt titluri negociabile:

a) părţile sociale,
b) obligaţiunile,
c) acţiunile.

3. Obligaţiunile pot fi emise:

a) de SRL,
b) de SNC,
c) de SA
d) nici un răspuns corect.

4. O acţiune are valoarea minimă de:

a) 0,10 lei,
b) 2,5 lei,
c) 10 lei,
d) nici un răspuns corect.

5. Au personalitate juridică:
a) reprezentanţele,
b) filialele,
c) sucursalele,
d) nici un răspuns corect.

6. Aporturile în natură sunt admise la constituirea:

a) unei SNC,
b) unei SRL,
c) unei SA,
d) nici un răspuns corect.

7. Numărul de asociaţi ai unei SRL poate varia între:

a) 5 şi 100,
b) 2 şi 15,
c) 1 şi 50,
d) nici un răspuns corect.

8. Asociaţii răspund cu întregul patrimoniu propriu în cazul:

a) SRL,
b) SNC,
c) SA,
d) nici un răspuns corect.

9. Poate fi constituită şi prin subscripţie publică :

a) SNC,
b) SRL,
c) SA,
d) nici un răspuns corect.

10. Cenzorii sunt numiţi pe o perioadă de:

a) 4 ani,
b) 2 ani,
c) 3 ani,
d) nici un răspuns corect.

136
Bibliografie generală

Florentina Camelia Stoica, Dreptul societar. Note de curs, A.S.E., Bucuresti, 2015,
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii - comercianţi, Editura CH Beck, Bucuresti,
2013,
Camelia Stoica si Silvia Cristea, Dreptul afacerilor. Subiecte şi contracte, Editura ASE,
Bucuresti, 2011,
Charlotte Ene, Dreptul afacerilor. Note de curs, ASE, București, 2010.

***
Legea nr.287/2009, Codul Civil;
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.26/1990, privind Registrul Comerțului (cu modificările şi completările ulterioare);
OUG nr.44/2008, (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor
publice şi a funcţiilor publice în mediu afacerilor prevenirea şi sancţionarea corupţiei (cu modificările şi
completările ulterioare);
Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Legea nr.297/2004 privind piața de capital (cu modificările şi completările ulterioare);
Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și de supraveghere a asigurărilor (cu modificările şi
completările ulterioare);
OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit și de adecvare a capitalului, aprobată prin Legea
nr.227/2007
Legea nr.93/2009 privind instituțiile nebancare (cu modificările şi completările ulterioare);
OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, modificata și completată prin
Legea nr.287/2006;
O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (cu modificările şi completările ulterioare);
Legii contabilității nr.82/1991(cu modificările şi completările ulterioare),
Legea nr.227/2015 - Codul fiscal.

Directivele adoptate de instituțiile UE în domeniul societăților (comerciale).

Regulamentului Consiliului (CE) nr.1435/2003 privind societatea cooperativă europeană
Regulamentului Consiliului (CE) nr.2137/1985 privind Gruparea europeană de interes economic (GEIE)

137