Sunteți pe pagina 1din 37

1

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET “


Facultatea de drept

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE

SINTEZA CURSULUI

Conf.univ.dr. NICOLAE PAVEL

În cadrul sistemului dreptului românesc , disciplina “Drept constituţional şi


instituţii politice “ face parte din ramura dreptului public.
Disciplina “Drept constituţional ş i instituţii politice “ având ca izvor
principal de drept Constituţia , legea fundamentală a statului român , face parte din
categoria disciplinelor fundamentale de studiu ale unei facultăţi de drept , deci ,
implicit , şi a Facultăţii de drept a Universităţii Spiru Haret.
De asemenea , în sistemul dreptului , dreptul constituţional este ramura
principală a dreptului românesc care prin normele sale consacră şi ocroteşte cele
mai importante valori economice , sociale , politice şi culturale .
Din experienţa desfaşurării procesului de învaţământ universitar s-a putut
constata că însuşirea acestei discipline nu a ridicat prea mari dificultaţi studenţilor
care şi-au însuşit conţinutul juridic al noţiunulor şi categoriilor juridice cu care
opereaza, în timp ce altor studenţi care nu ş i-au coordonat efortul ş tiinţific de
însuşire a acestora le-a creat dificultăţi care până la urmă au fost depăşite prin
înţelegerea acestui deziderat.
2

Ca o particularitate a disciplinei “Drept constituţional şi instituţii politice “


poate fi menţionată aceea că disciplina operează cu noţiuni şi categorii abstracte ,
, cu principii fundamentale de maximă generalitate care guvernează întreaga viaţă
socială , economică , culturală , politică ş i juridică a societăţii româneşti
contemporane .
Astfel , de dimineaţa până seara , mass-media folosesc noţiuni cu care
operează dreptul constituţional spre deosebire de alte discipline cum, ar fi de
exemplu :deputaţi , senatori , Guvern ,Parlament , Preşedinte , sistem electoral , drepturi
ş i libertăţi cetăţeneşti ,remaniere ,guvernamentală , ordonanţe şi ordonanţe de urgentă ,
dreptul de a alege ş i de a fi ales , guvernanţi ş i guvernaţi , şi lista acestora ar
putea continua.
De aceea , considerăm ,aşa cum preciza profesorul Ioan Muraru , că este
necesar se avertizăm studenţii cu privire la unele capcane în care pot cădea cu
uşurintă menţionând că “studenţii neavizaţi , cred , din păcate cu sinceritate , că
această familiarizare înseamnă şi cunoasterea ştiinţifică a acestor fenomene , realităţii
, categorii sau expresii , dar limbajul dreptului deşi frecvent în formă cu limbajul
cotidian , are un conţinut propriu , specific , un conţinut tehnic-juridic , iar acest
conţinut poate fi înţeles şi receptat numai printr-o abordare sţiinţifică ş i un studiu
temeinic” .
Sperăm , că în urma acestui avertisment studenţii vor fi ajutaţi să evite
astfel de capcane.
Programa analitică a cursului “Drept constituţional şi instituţii politice “ îşi
desfăşoară planul tamatic pe parcursul a 56 de ore de curs , repartizat pe cele
două semestre ale anului unuiversitar de studiu. Progarama analitică a cursului mai
cuprinde ş i studiul a 21 Decizii şi Hotărâri ale Curţii Constituţionale a României .
Am considerat , că este necesară introducerea în cadrul programei de studiu al
acestor decizii şi hotărâri ale Curţii Constituţionale pentru ca studenţii anului I, sub
coordonarea cadrelor didactice , să se familiarizeze ş i să facă primii paşi în
cunoaşterea şi aprofundare jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României.
Aceste decizii , studenţii le pot consulta în anexa la vol . I al cursului .
Cursul este structurat pe două părţi :
3

Partea I–a intitulată “Drept constituţional -Teorie generală “ formenză


conţinutul volumului I al cursului ,iar Partea a II-a intitulată “Drept constituţional -
Instituţii politice “ formează conţinutul volumului II.
Partea I–a a cursului se predă studenţilor în semestrul I, al anului I de
studiu , fiind urmat de examen de semestru .
Partea a II- a a cursului se predă studenţilor în semestrul al II-lea al anului I
de studiu , fiind urmat de examen de semestru.
Partea I-a cuprinde 14 capitole şi Partea a-II-a cuprinde 11 capitole , care la
rândul lor sunt divizate în secţiuni şi paragrafe .
La începutul fiecărui an , studenţii vor primi subiectele orientative de
examen atât pentru semenstrul I cât şi pentru semestrul al II-lea .
4

PARTEA I-A

DREPT CONSTITUŢIONAL -TEORIE GENERALĂ

Capitolul I-Societeate , stat , drept ,si morală.

Se apreciază că pentru ş tiinţa dreptului constituţional aceste concepte sunt


esenţiale şi studenţii trebuie să inţeleagă şi să reţină conţinutul acestor noţiuni cu
care se operează pe parcursul derulării cursului .

Capitolul II – Noţiunea de drept constituţional şi noţiunea de instituţii


politice

În explicarea problemelor teoretice şi practice privind dreptul constituţional


ca ramură a dreptului trebuie să plecăm de la elucidarea unor chestiuni
terminologice , de la definirea acestuia şi a instituţiilor politice.
Se stabilesc conceptul de drept constituţional ş i conceptul de instituţii
politice .Vom reţine în cadrul sintezelor definiţia stabilită de profesorul Ioan
Muraru potivit căreia dreptul constituţional reprezintă acea ramură a dreptului
unitar formată din norme juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale
ce apar în procesul instaurării , menţinerii şi exercitării statale a puterii.
Sintagma instituţii politice cunoaşte multe accepţiuni ş i sensuri .
Pentru disciplina noastra prezintă interes instituţiile relative la putere.

Capitolul III – Raporturile şi normele de drept constituţional

Raportul juridic de drept constituţional reprezintă o relaţie socială


reglementată de norma de drept constituţional .
5

Raportul juridic de drept constituţional are o structură formată din obiect ,


subiect şi conţinut.
Încă de la început , se impune , identificarea în ansamblul relaţiilor sociale
reglementate de drept , a acelora care prin conţinutul său specific sunt raporturi de
drept constituţional .
Din acest punct de vedere în cadrul obiectului dreptului constituţional sunt
cuprinse doua categorii de relaţii sociale :
1)relaţii cu o dublă natură juridică , adică acele relaţii care fiind
reglementate ş i de alte ramuri de drept sunt reglementate în acelaşi timp ş i de
Constituţie , devenind astfel raporturi de drept constituţional ;
2)relaţii specifice de drept constituţional , care formează obiectul de
reglementate numai pentru normele de drept constituţional .
Formează deci obiectul dreptului constituţional relaţiile sociale care apar în
activitatea de instaurare şi menţinere a puterii de stat şi care privesc bazele
puterii de stat şi bazele organizării puterii de stat , precum şi relaţiile sociale
care apar în procesul exercitării puterii de stat .Menţionăm că în curs sunt
identificate raporturile de drept constituţional .
Pornind tot de la teoria generală a dreptului , considerăm că pot fi subiecte
ale raporturilor juridice şi în consecinţă şi ale raporturilor de drept constituţional
numai oamenii grupaţi fie individual , fie colectiv
Sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional :
1.unităţile administrativ-teritoriale;
2.poporul;
3.statul;
4.autorităţile publice;
5.partidele , coaliţiile politice , alte organizaţii;
6.cetăţenii;
7.străinii şi apatrizii.
Referitor la normele de drept constituţional , aşa cum se apreciază ş i în
literatura de specialitate , acestea reglementează conduita oamenilor în relaţiile
sociale fundamentale care apar în procesul instaurării ,menţinerii şi exercitării puterii
6

ş i sunt cuprinse atat în Constituţie precum ş i în alte acte normative care sunt
izvoare ale dreptului constituţional.
Specific normelor de drept constituţional este faptul că , în general acestea
cuprind numai dispoziţia , enunţând un principiu constituţional .
In curs sunt analizate şi alte considerente teoretice referitoare la normele de
drept constituţional .

Capitolul IV – Izvoarele formale ale dreptului constituţional român

Folosind o definiţie lato sensu , formulată de profesorul Ioan Muraru ,


izvoarele de drept reprezintă formele de exprimare a normei juridice care sunt
determinate de modul de edictare sau sancţionare a sa de către stat.
Ţ inând seama de cele doua criterii pentru identificarea izvoarelor dreptului
constituţional mentionate în curs rezultă că sunt izvoare ale dreptului
constituţional numai urmatoarele acte normative :
a)Constituţia şi legile de modificare ale acesteia;
b)Legea ca act juridic al Parlamentului ;
c)Regulamentele Parlamentului ;
d)Ordonanţele Guvernului ( ordonanţele au forţă juridică egală cu a legii );
e)Tratatul internaţional ;
f)Obiceiul .

Capitolul V – Locul dreptului constituţional în sistemul de drept

Pentru a stabili locul dreptului constituţional în sistemul de drept , va trebui


să reţinem urmatoarele trei aspecte :
a)normele de drept constituţional reglementează cele mai importante relaţii
sociale care apar în procesul instaurării , menţinerii şi exercitării puterii în stat ;.
b)relaţiile sociale privind organizarea întregii vieţi economice sociale ,
politice , şi juridice sunt reglementate , în primul rând , prin Constituţie - legea
fundamentală a statului ;
7

c)din normele constituţionale se desprind principiile după care celelalte


ramuri de drept reglementează în domeniile lor de activitate .
Rezultă că dreptul constituţional estre ramura principală în sistemul de drept
românesc .
Capitolul VI – Noţiunea de Constituţie

Începând cu secolul XVIII-lea , odată cu aparitia primelor constituţii scrise ,


s-a impus alături de alte mari instituţii juridice ş i Constituţia , ca lege
fundamentală a oricărui stat.
În curs sunt analizate definiţiile formulate de diferiţi autori , din ţă ri care au
o constituţie scrisă sub forma unui document unic , din ţă ri care nu au o
constituţie scrisă , (ex. Anglia) şi din ţă ri care au o constituţie scrisă dar sub forma
unui ansamblu de documente constituţionale (ex. Canada ) .
În stabilirea conceptului de Constituiţie s-au conturat în timp o serie de
elemente definitorii de conţinut şi de formă dintre care menţionăm:
-Caracterul de lege al Constituţiei;
-Constituţia ca lege fundamentală a statului;
-Normele constituţionale au forţă juridică supremă;
-S-a impus forma scrisă a Constituţiei;
-Unele definitii folosesc metoda enumerării principalelor domenii pe care le
reglementează Constituţia .
Valorificând cele prezentate mai sus ne însuşim părerea potrivit căreia
Constituţia trebuie considerată a fi legea fundamentală a unui stat , constituită din
norme juridice investite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele
relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea , menţinerea şi
exercitarea puterii politice a poporului .
8

Capitolul VII - Aparitia , adoptarea , modificarea , suspendarea şi


abrogarea constituţiei

În ceea ce priverşte apariţia Constituţiei , sunt reţinute cauzele apariţiei


Constituţiei , explicaţii privind constituţia cutumiară ş i constituţia scrisă , teoriile şi
practicile care au stat la baza elaborării constituţiei scrise.
Referitor la adopterea Constituţiei , sunt retinute aspecte privind iniţiativa
adoptării constituţiei precum ş i modurile de adoptare a acesteia , respectiv
:constituţia acordată ,statutul sau constituţia plebiscitară , pactul sau constituţia
pact , constituţia convenţie şi constituţia parlamentară
Modificarea constituţiei are în vadere procedura după care aceasta se
modifică , în cazul celor două feluri de constituţii ,respectiv constituţia cutumiară şi
constituţia scrisă.
Unele constituţii interzic posibilitatea încetării sau suspendării acestora
.(ex.constituţia română din 1866).
În practica constituţională constatăm că efectele juridice ale normelor
constituţionale au fost suspendate în situaţii de criză politică.
Referitor la abrogarea constitiuţiei , în practica constituţională acestea au fost
abrogate explicit prin adoptarea unei noi constituţii.

Capitolul VIII – Conţinutul normativ al Constituţiei

Conţinutul normativ al constituţiei pune în discuţie stabilirea categoriilor de


norme pe care ea trebuie să le cuprindă . Încă de la inceput se constată că legea
fundamentală are un conţinut complex.Tradiţional , continutul normativ al constituţiei
se stabileşte pornind de la definiţia acesteia . În final , se reţine că în conţinutul
normativ al constituţiei sunt cuprinse principiile fundamentale de maximă
generalitate care guvernează întreaga viaţă socială , economică, politică , şi juridică
a societăţii româneşti contemporane .
9

Capitolul IX – Supremaţia Constituţiei

In cuprinsul capitolului sunt analizate următoarele aspecte : stabilirea


conceptului de supremaţie a constituţiei , fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei
constituţiei , consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei şi garanţiile juridice
ale supremaţiei constituţiei.
Conceptul de supremaţie a constituţiei are un continut complex şi exprimă
pozitia cea mai înaltă a constituţiei în ierarhia sistemului dreptului românesc .
În esenţă , fundamentarea ş tiinţifică a supremaţiei Constituţiei , aşa cum
menţionează profesorul Ioan Muraru , “se regăseşte în totalitatea factorilor
economici , sociali , politici şi juridici , factori ce se află într-o strânsă legătură şi
interacţiune şi care trebuie priviţi în raport cu constituţia în indivizibilitatea lor “.
Sunt analizate consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei care privesc
adoptarea , modificarea , suspendarea şi abrogarea constituţiei , deosebirile de
conţinut de formă şi de forţă juridică ce există între Constituţie şi lege şi
conformitatea intregului drept cu Constituţia.
În cadrul garanţiilor juridice ale supremaţiei constituţiei sunt analizate
următoarele garanţii :
a)controlul general al aplicării constituţiei;
b)controlul constituţionalităţii legilor;
c)îndatorirea fundamentală de a respecta constituţia.

Capitolul X – Controlul constituţionalităţii legilor

Controlul constituţionalităţii legilor este o garanţie a supremaţiei constituţiei.


Cercetarea formelor de control ş i a autorităţilor competente a efectua
controlul constituţionalităţii legilor impune clarificarea a cel puţin trei probleme
prealabile , analizate de curs.
Capitolul este structurat pe patru paragrafe asfel:notiunea controlului
constituţionalităţii legilor , organele de stat competente a controla
constituţionalitatea legilor şi clasificarea controlului pe acest criteriu , alte forme
10

de control al constituţionalităţii legilor şi controlul constituţionalităţii legilor în


România.
Sintetizând , reţinem din literatura de specialitate urmatoarea definiţie a
controlului constituţionalitaţii legilor:activitatea organizată de verificare a
conformităţii legii cu Constituţia , şi , ca instituţie a dreptului constituţional ,
cuprinde regulile privind autorităţile competente să efectueze această verificare ,
procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate cu ocazia realizării acestei
proceduri.
Abordând clasificarea sistematică a controlului constituţionalităţii legilor pe
baza criteriului organului competent care-l realizează se pot stabili urmatoarele
forme de control:
1. controlul prin opinia publică;
2. controlul constituţionalităţii legilor exercitat printr-un organ politic;
3. controlul constituţionalităţii legilor exercitat printr—un organ
jurisdicţional.
Alte forme de control al constituţionalităţii legilor sunt stabilite pe baza
urmatoarelor două criterii :
a)potrivit criteriului inscrierii în Constituţie a formelor de control al
constituţionalităţii legilor , acesta poate fi explicit sau implicit;
b)potrivit criteriului timpului în care se efectuează controlul
constituţionalităţii legilor , acesta se divide în control anterior şi control posterior
al constituţionalităţii legilor.
O parte esenţială a capitolului este consacrată controlului constituţionalităţii
legilor în România .
Legea fundamentală a României stabileşte că efectuarea controlului
constituţionalităţii legilor revine Curţii Constituţionale , autoritate publică având în
componenţa sa nouă judecatori independenţi şi inamovibili pe durata mandatului de
9 ani care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că sunt supuse
controlului de costituţionalitate urmatoarele acte : legea ca act juridic al
11

parlamentului , iniţiativele de revizuire a constituţiei , regulamentele Parlamentului ,


ordonanţele Guvernului , iniţiativele legislative ale cetăţenilor cu drept de vot.
În afara controlului constituţionalitătii actelor normativa menţionate mai sus,
Curtea mai este investită şi cu alte atribuţii stabilite de art .144 din Constituţie .
Aceste sunt :
a)atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea
Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului;
b)constatarea existenţei imprejurărilor care justifică interimatul în
exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate
Parlamentului şi Guvernului;
c)dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Presedintelui României ;
d)veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
e)hotarăşte asupra contestaţiilor care au că obiect constituţionalitatea unui
partid politic.
Un ultim aspect al controlului constituţionalităţii legilor în România se
referă la procedura în faţa Curţii Constituţionale.Regulile procedurale aşa cum
mentionează profesorul Ioan Muraru , cuprind îndeosebi sesizarea Curţii
Constituţionale , operaţiile premergatoare şedintelor , examinarea , deliberarea şi
comunicarea actelor Curţii .
Aceste reguli procedurale sunt stabilite detaliat în Legea 47 /1992 cu
modificările ş i completările ulterioare privind organizarea ş i funcţionarea Curţii
Constituţionale şi sunt tratate detaliat în curs.
În continuare, sunt analizate actele Curtii Constituţionale care sunt :deciziile ,
hotărârile şi avizele consultative , potrivit atribuţiilor stabilite de art . 144 din
Constituţie.
În partea finală a cursului sunt analizate efectele juridice ale actelor Curţii
Constituţionale ţ inând seama de cele doua forme ale controlului prealabil sau
posterior.
12

Capitolul XI – Constituţiile române

Constituţia în România a apărut mult mai târziu decât constituţiile din ţă rile
Europei de Vest.
Îninte de adoptarea constiţuiilor scrise , în România au fost elaborate în
timp documente cu caracter constituţional (cuprinzând norme privind puterea
statală, drepturile şi libertaţile cetăţenilor)dintre care menţionăm:
-Suplex Libellus Valachorum (1791).Primul program politic al României de
pe ambii versanţi ai Carpaţilor;
-Convenţie de la Akkerman (1817 );
-Tratatul de la Adrianopol (1829) , încheiat în urma războiului ruso-turc;
-Regulamntul Organic;
-Proclamaţiile de la Iaşi ş i Izlaz premergătoare Revoluţiei de la 1848 în
Ţă rile Române.
După unirea ţ arii Româneşti cu Moldova ş i apoi cu Transilvania putem
vorbi despre apariţia primei Constituţii scrise în România formată din :
a.Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris din anul1858 , (statutul lui
Cuza)
b. Legea electorală prin care se înfiinţau cele doua Adunări Legiuitoare,
respectiv , Adunarea electivă şi Adunarea ponderatoare .
Fară a intra în detalii , menţionăm în ordine cronologică Constituţiile
Române :
-Constituţia României din anul 1866.
-Constituiţia României din anul 1923.
-Constituţia României din anul 1938.
-Constituţia României din anul 1948.
-Constituţia României din anul1952.
-Constituţia Românei din anul 1965.
-Constituţia României din anul 1991.
13

Capitolul XII-Organizarea administrativă a teritoriului

În cuprinsul capitolului sunt analizate noţiunea şi importanţa organizării


administrative a teritoriului precum şi organizarea administrativă actuală a
treitoriului României . Unităţile administrativ – teritoriale din România sunt stabilite
potrivit dispoziţiilor art.3 alin.3 din Constituţie , care precizează că teritoriul este
organizat sub aspect administrativ , în comune , oraşe , şi judeţe .
Textul constituţional mai stabileşte că , în conditiile legii , unele oraşe sunt
declarate municipii.
În curs este analizată detaliat această problematică.

Capitolul XIII – Cetăţenia română

Capitolul este structurat pe cinci secţiuni care acoperă întreaga problematică


referitoare la cetăţenie astfel:noţiunea de cetăţenie , natura juridică a cetăţeniei ,
reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele
juridice referitoare la cetăţenie, dovada cetăţeniei române , cetăţenia de onoare şi
dubla cetăţenie .
Cetăţenia interesează în egală masură atât dreptul constitiţional cât şi
dreptul internaţional public şi privat .
Studiul debutează cu stabilirea noţiunii de cetăţenie şi evoluţia istorică a
acestui concept în sistemul constitiţional românesc.
Reglementările legale privind cetăţenia sunt cuprinse în - Legea nr.21/ 1991
– Legea cetăţeniei române publicată în Monitorul Oficial nr.44 din 6 martie 1991
.Legea a fost modificată prin Legea nr.192/1999 pentru modificarea şi completarea
Legii nr.21/ 1991 , Legea cetăţeniei române publicată în Monitorul Oficial nr.61 din
14 decembrie 1999.
Cetăţenia în opinia profesorului Ioan Muraru reprezintă acea calitate a
persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social economice , politice şi
juridice dintre persoana fizică şi stat , dovedind apartenenţa sa la statul român şi
14

atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi


îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legile României.
În continuare , sunt prezentate principiile ce rezultă din normele juridice
privind cetăţenia şi o scurtă retrospectivă privind evoluţia conceptului de cetăţenie
în sistemul dreptului românesc.
Se procedează în continuare la stabilirea naturii juridice a cetăţeniei . Natura
juridică a cetăţeniei presupune stabilirea apartenenţei cetăţeniei la una dintre
categoriile juridice .
De asemenea , sunt identificate principiile care stau la baza cetăţeniei
române , principii care rezultă din normele constitiţionale privind cetăţenia şi din
legea cetăţeniei române cu modificările şi completările ulterioare .
Ultima secţiune a cursului este consacrată modurilor de dobândire şi pierdere
a cetăţeniei române .
Legea cetăţeniei stabileşte următoarele moduri de dobândire a cetăţeniei
române
1. Prin naştere ;
2. Prin adopţie (înfiere );
3. La cerere.
În continuare sunt analizate detaliat cele trei moduri de dobandire a
cetăţeniei române .
Referitor la modurile de pierdere a cetăţeniei române , legea cetăţeniei
române stabileste următoarele situaţii :
a)retragerea cetăţeniei române;
b)aprobarea renunţării la cetăţenia română;
c)în alte cazuri prevazute de lege .
În continuare, sunt examinate amănunţit următoarele probleme : dovada
cetăţeniei române , cetăţenia de onoare şi dubla cetăţenie .
În partea finală a capitolului sunt prezentate principalele aspecte din
Convenţia europeană privind cetăţenia , în curs de ratificare de către Parlamentul
României .
15

Capitolul XIV – Drepturile , libertăţile şi indatoririle fundamentale ale


cetăţenilor români

Capitolul este structurat pe 12 secţiuni .


Secţiunea I-a stabileşte noţiunea de drepturi şi indatoriri fundamentale .
Pentru stabilirea conceptului de drepturi fundamentale se procedează la
identificarea trăsăturilor specifice ale acestora , făcându-se câteva precizari
terminologice utilizate în domeniu şi în final reţinem din literatura de specialitate
urmatoarea definitie : drepturile fundamentale reprezintă acele drepturi subiective
ale cetăţenilor , esenţiale pentru viaţa demnitatea şi libertatea acestora ,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane , drepturi stabilite
prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi .
Tot în cuprinsul secţiunii este stabilită noţiunea de îndatoriri fundamentale
care potrivit opiniei profesorului Ioan Muraru reprezinta acele obligaţii ale
cetăţenilor considerate esenţiale de către popor pentru realizarea intereselor
generale înscrise în Constituţie şi asigurate în realizarea lor prin convingere sau
la nevoie prin forţa coercitivă a statului .
În cuprinsul secţiunii a doua este analizată natura juridică a drepturilor
fundamentale , avându-se în vedere că în literatura juridică de specialitate există
opinii diferite privind această natură , opinii care au la bază: teoria drepturilor
naturale , teoria drepturilor individuale , teoria drepturilor reflexe , teoria potrivit
căreia drepturile fundamentale reprezintă trăsături esenţiale ale statutului juridic al
fiinţei umane , sau elemente ale capacităţii de folosinţă a cetăţenilor .
În secţiunea a-III-a este studiată corelaţia dintre reglementarile interne şi
cele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi cetăţeanului .
Pe plan mondial , preocuparea comunităţii internaţionale pentru promovarea
ş i protejarea drepturilor fiinţei umane , s-a concretizat în elaborarea unui set de
documente din domeniul drepturilor omului atât la nivel O.N.U. cât ş i la nivel
regional .
16

Pe plan intern există reglementări ale statelor , la nivel constituţional şi legal


privind drepturile , libertăţile şi indatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
Corelaţia dintre aceste două reglementări este analizată detaliat în curs.
Secţiunea aIV-a este dedicată examinării sferei drepturilor omului şi
cetaţeanului .
Pentru stabilirea sferei drepturilor omului şi cetaţeanului se ţine seama de
evolutia instituţiei drepturilor omului atât în planul reglementărilor internationale
cât şi în planul reglementărilor constituţionale.
Ţ inând seama de această evoluţie , în curs sunt identificate patru generatii de
drepturi.
Secţiunea a-V-a se referă la clasificarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale .
Potrivit opiniei profesorului Ioan Muraru folosind criteriul continutului
drepturilor ş i libertăţilor fundamentale , acestea pot fi clasificate în cinci
categorii:a)inviolabilităţile , b)drepturile şi libertăţile social economice şi
culturale , c)drepturile exclusiv politice , d) drepturile şi libertăţile social –
politice , e) drepturile garanţii.Trebuie menţionat ca această clasificare nu
presupune şi o ierarhizare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenesti , toate formează un
sistem unitar având caracter fundamental.
În secţiunea aVI-a sunt identificate principiile constitiuţionale aplicabile
drepturilor , libertăţilor şi îndatorirlor fundamentale ale cetăţenilor români .
Aceste sunt :
1. Universalitatea drepturilor , libertăţilor şi indatoririlor fundamentale;
2. Neretroactivitatea legii ;
3. Egalitatea în drepturi a cetăţenilor ;
4. Funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate numai de persoane care
au numai cetăţenie română şi domiciliul în ţară ;
5. Protecţia cetăţenilor români în străinătate şi obligaţiile lor;
6. Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură în România de protecţie juridică;
7. Cetăţenii români nu pot fi expulzaţi sau extrădăti din România;
8. Prioritatea reglementărilor internaţionale ;
17

9. Accesul liber la justiţie ;


10. Caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi .
Aceste principii sunt examinate detaliat în curs.
Potrivit clasificării mentionate mai sus în secţiunile VII-XII sunt prezentate
cele cinci categorii de drepturi şi libertăţi grupate pe criteriul conţinutului acestora .
În cuprinsul secţiunii aVII-a sunt examinate involabilitatile .
Aici includem:
a) dreptul la viaţă , dreptul la integritate fizică , dreptul la integritate psihică ;
b) libertatea individuală;
c) dreptul la apărare ;
d) dreptul la libera circulaţie;
e) dreptul la ocrotirea vieţii intime , familiale şi private ;
f) inviolabilitatea domiciliului.
În cuprinsul secţiunii a-VIII-a sunt analizate drepturiloe şi libertăţile social
economice şi culturale .
Aici includem:
a) dreptul la învaţătură;
b) dreptul la ocrotirea sănătăţii;
c) dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii ;
d) dreptul la grevă ;
e) dreptul de proprietate;
f) dreptul la moştenire;
g) dreptul la un nivel de trai decent;
h) dreptul la căsătorie;
i) drepul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă;
j) dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială.
În cuprinsul secţiunii aIX-a sunt examinate drepturile exclusiv politice .
Aici includem :
a)dreptul de vot;
b)dreptul de a alege şi de a fi ales .
18

În cuprinsul secţiunii a X-a sunt supuse analizei drepturile şi libertăţile


social politice .În acestă categorie includem:
a) libertatea conştiinţei;
b) libertatea de exprimare ;
c) dreptul la informaţie ;
d) libertatea întrunirilor;
e) dreptul la asociere;
f) secretul corespondentei,
În cuprinsul secţiunii a XI-a sunt supuse analizei drepturile garantii.
În această categorie includem :
a)dreptul de petiţionare;
b)dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică.
Ultima secţiune este dedicată studiului îndatoririlor fundamentale ale
cetăţenilor.
Aceste indatoriri includ:
a) Îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile;
b) Îndatorirea de fidelitate faţă de ţară ;
c) Îndatorirea de apărare a patriei;
d) Îndatorirea de a satisface serviciul militar;
e) Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice;
f) Îndatorirea de exercitare cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi
de a respecta drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Toate drepturile , libertaţile ş i indatoririle fundamentale din cele sase
categorii prezentate mai sus sunt tratate detaliat în curs ţ inând seama de
urmatoarele aspecte :
a)conţinutul normativ al dreptului , libertăţii sau îndatoririi fundamentale
stabilit de legea fundamentală;
b)conţinutul normativ al acestora în documentele internaţionale din
domeniul drepturilor omului ;
c)studiul comparativ;
19

d)cuprinsul normativ al legilor care dezvoltă unele principii constituţionale


din domeniu;
e)alte probleme particulare .

PARTEA I
DREPT CONSTITUŢIONAL -TEORIE GENERALĂ
Bibliografie selectivă

a.Bibliografie obligatorie

1. Ion Deleanu , Drept constituţional ş i instituţii politice , vol. I , Bucureşti ,


1991.
2. Tudor Drăganu , Drept constituţional ş i instituţii politice , Tratat
elementar , vol. I , Editura Lumina Lex , Bucureşti , 2000.
3. Cristian Ionescu , Drept constituţional ş i instituţii politice , Sistemul
Constituţional românesc , vol.I , Editura Lumina Lex , Bucureşti , 1997.
4. Antonie Iorgovan , Drept constituţional ş i instituţii politice , Teoria
Generală , , Editura Galeriile J, L , Calderon ,Bucureşti , 1994.
5. Ioan Muraru , Simina Tănăsescu , Drept constituţional ş i instituţii
politice , Editura Lumina Lex , Bucureşti 2000.
6. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu , Constituţiile române , Texte , note ,
prezentare comparativă , Editura Actami , Bucureşti 2000
7. Nicolae Pavel , Drept constituţional - Teorie generală , vol. I , , Editura
Fundatiei România de mâine , Bucureşti , 2002.
8. Nicolae Popa , Teoria generală a dreptului , Editura Actami , Bucureşti ,
1996
20

b.Bibliografie facultativă

1. G. Alexianu , Curs de drept constituţional , Universitea din Cernăuţi , 1930


2. Jacques Cadart , Institutions politiques et droit constitutionnel , Librairie
generale de droit et de jurisprudence , Paris , 1975.
3. Claude Albert Colliard , Libertes publiques, Edition Dalloz , Paris , 1989.
4. Constantin Dissescu , Dreptul constituţional , Editura librăriei SOCEC &
CO , Societate anonimă , Bucureşti 1915.
5. Paul Negulescu , Drept constituţional român , Editat de Alex. Th . Doicescu
, Bucureşti , 1927.
6. Constantin Stere , Drept constituţional , Universitatea din Iasi , 1910
7. Harry Street, Rodney Brazier , Constitutional and administrative law , de
Smith , Pelikan Books Ltd. , England , 1986.

PARTEA A- II –A

DREPT CONSTITUŢIONAL-INSTITUŢII POLITICE

Capitolul I – Forma de guvernamânt

Forma de guvernământ este strâns legată de modul de organizare ş i


funcţionare a puterilor statului şi se clasifică în funcţie de raporturile şefului de
stat cu puterea legislativă.
Istoria societăţii româneşti a cunoscut două mari forme de guvernământ
monarhia şi republica.De-a lungul evoluţiei , sale monarhia a avut urmatoarele
forme :monarhia absolută , monarhia limitată sau constituţională , monarhia
parlamentară dualistă şi monarhia parlamentară contemporană.
În cadrul formei de guvernământ republicane , şeful statului este ales ş i
poartă de regulă denumirea de preşedinte .După criteriul modului de alegere a
preşedintelui , republicile se clasifică în :republici parlamentare şi republici
prezidenţiale.
21

În evoluţia sa , forma de guvernământ a României a cunoscut monarhia şi


republica.

Capitolul II- Structura de stat

Capitolul este structurat pe doua secţiuni:” Noţiunea şi formele structurii de


stat” şi “ România , stat naţional , unitar şi indivizibil”.
Una din bazele organizării puterii statale este teritoriul.
Structura de stat are ca obiect de studiu organizarea puterii statale în raport
cu teritoriul.
Dintre formele stucturii de stat , în doctrina de specialitate sunt menţionate
:statul unitar sau simplu , statul federativ compus sau unional precum şi asociaţiile
de state , acestea din urmă fiind studiate sub forma uniunii personale , uniunii
reale şi confederaţiei .
Caracteristicile statului român sunt stabilite de art.1 din Constituţie
astfel:”România este stat naţional suveran şi independent , unitar şi indivizibil , stat
de drept , democratic şi social”.
Caracterul naţional al statului român exprimă unul dintre elementele
constitutive al acestuia şi este explicat în mod detaliat în curs .
Formarea ş i menţinerea statului român ca stat naţional unitar a fost
rezultatul unui proces istoric îndelungat pentru păstrarea identităţii românilor în
cadrul marii familii a naţiunilor lumii.
Caracterul unitar şi indivizibil al statului român priveşte teritoriul , populaţia
ş i organizarea statală a puterii.
Trăsăturile statului unitar român sunt analizate detaliat în literatura de
specialitate .
22

Capitolul III- România stat suveran şi independent

Suveranitatea ş i independenţa reprezintă trăsături generale ale puterii


organizate statal şi respectiv ale statului român.
Noţiunea de suveranitate aşa cum precizează profesorul Ioan Muraru impune
clarificarea a cel puţin trei probleme :
1. evoluţia istorică a conceptului de suveranitate ;
2. existenţa a trei noţiuni distincte de suveranitate;
3. problema titularului suveranitaţii.
Cele trei probleme sunt analizate amanunţit în curs.
Dreptul constituţional are ca obiect de cercetare suveranitatea de stat ca una
din trăsăturile generale ale puterii statale sau ale statului .
In literatura de specialitate suveranitatea de stat este definită ca trăsătură
generală a statului reprezentând supremaţia şi independenţa puterii statale în
exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă generală , obligatorie
pentru întreaga societate.
Supremaţia puterii de stat evocă acea însuşire a puterii de stat de a fi
superioară oricarei alte puteri în raport cu populaţia cuprinsă în limitele
frontierei statului.
Independenţa puterii de stat vizează acea trasatură a puterii de a nu fi
ingrădită , limitată în realizarea scopurilor sale de nici o altă putere de stat străină.
Din istoria constituţională a României trebuie să reţinem că independenţa şi
suveranitatea statului român au fost consacrate la nivel constituţional începând cu
Constituţia României din anul 1948.
În finalul capitolului se menţionează că în condiţiile aderării României la
structurile europene şi ale N.A.T.O. în perspectiva revizuirii Constituţiei României
considerăm că trebuie înscrisă aşa numita “clauză comunitară “ privind suveranitatea .
23

Capitolul IV – România stat de drept, democratic şi social

Statul de drept a apărut ca ripostă dată statului despotic afirmat în Franţa


sub forma de “L’etat c’est moi “.
Doctrina germană a enunţat pentru prima dată conceptul de stat de drept
sub forma “ recht stat “ . În literatura juridică engleză , americană şi canadiană
statul de drept este redat prin sintagma “Rule of law” iar în cea franceza sub
forma de “L’etat de droit “.
Este şi rămâne de actalitate teoria lui Leon Duguit privind statul de drept.
Conceptul de stat de drept are un conţinut complex şi putem reţine cel
puţin următoarele principii care guvernează statul de drept:
1. Supremaţia Constituţiei;
2. Supremaţia legii;
3. Garantarea pluralismului politic;
4. Accesul liber la justiţie;
5. Garantatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
6. Separarea / echilibrul puterilor în stat.
Caracteristica de stat democratic se fundamentează pe conceptul de
democraţie , cu întreg conţinutul complex al acesteia.
De asemenea , democraţia presupune respectarea statului de drept , ceea ce
duce la concluzia că statul de drept implică caracterul democratic al acestuia .
Referitor la caracteristica de stat social putem sintetiza că aceasta
desemnează obligaţia guvernanţilor de a asigura binele comun al guvernaţilor.Statul
social trebuie să protejeze pe cel aflat la nevoie , să sprijine acţiunile economice
,politice , şi culturale care trebuie să asigure cetăţenilor săi un trai decent şi
exercitatrea drepturilor şi libertătilor cetăţeneşti în condiţii de şanse egale.
24

Capitolul V- Organizarea statală a puterii

În literatura juridică de specialitate această problematică este studiată în


cadrul teoriei ş i practicii sistemelor constituţionale , teorie în cadrul căreia apare
foarte des conceptul de putere , categorie esenţială în organizarea societatii
omenesti .
Aceasta este strâns legată de categoriile popor şi naţiune .
Ţ inând seama de această legatură în sistemele constituţionale categoria
putere este identificată cu categoria suveranitate care apartine poporului sau
naţiunii.
În literatura juridică , statul şi puterea de stat sau puterile de stat exprimă
organizarea statală a puterii .
În teoria constituţională, la început s-a pus problema unicitatii puterii statale
Celebra teorie a separaţiei puterilor în stat a fost formulata de Montesquieu
care susţinea că în stat există trei puteri :legislativă , executivă şi judecatorească.
În curs sunt studiate aspectele originii ş i evoluţiei teoriei privind aceste
puteri.
De asemenea , este analizată funcţionarea principiului separaţiei / echilibrului/
colaborării puterilor în diferite forme de guvernamânt , precum ş i înscrierea în
constituţiile statelor a acestui principiu.
În partea finală a capitolului sunt identificate trăsăturile generale ale puterii
statale .

Capitolul VI – Partidele politice

Capitolul este structurat pe cinci paragrafe .


Paragraful unu debutează cu stabilirea conceptului de partid politic.
În continuare sunt enumerate considerentele care au stat la baza definirii
conceptului de partid politic.
În finalul paragrafului este reţinută definiţia formulată de profesorul Ioan
Muraru , potrivit căreia :” partidele politice pot fi definite ca fiind asociaţii libere
25

ale cetăţenilor prin care se urmăreşte pe baza unei platforme –program definirea şi
exprimarea voinţei politice a cetăţenilor , asociaţii care au , şi-şi afirmă clar şi
deschis , vocaţia şi aptitudinea guvernării “.
Paragraful al doilea este consacrat analizei scopului asocierii cetăţenilor în
partidele politice şi funcţiilor acestora .
În curs , această problemă este reţinută ţ inandu-se seama de opiniile
diferiţilor autori români şi străini.
În paragraful al treilea sunt supuse analizei categoriile şi variantele de
partide politice . Se mentionează încă de la început imposibilitatea de a clasifica
din punct de vedere teoretic partidele politice , cel puţin din urmatoarele motive
:diversitatea fenomenului politic precum şi evoluţia partidelor politice în general şi
în concret.
Totuşi, pentru uz didactic se admite o clasificare a partidelor politice în cinci
categorii:
1. Partidele confesionale , partide regionale , partide naţionale ,
partide de clasă , partide etnice;
2. Partide democrartice , partide liberale , partide conservatoare partide
social – democrate , partide de stânga , partide de centru , partide de
dreapta;
3. Partide de cadre şi partide de mase ;
4. Partide suple şi partide rigide ;
5. Partide unice , partide unificate şi partide dominante .

În partea finală a paragrafului sunt supuse cercetării sistemele de partide


politice .
Paragraful al patrulea este dedicat analizei partidelor politice în România
după Revoluţia din decembrie 1989 .
În acest paragraf se menţionează că România , după Revoluţia din decembrie
1989 , se caracterizează prin existenţa unui numar forate mare de partide.
Se susţine că fenomenul “ partide politice “ la noi este încă în curs de
cristalizare .
26

În continuare este făcută o analiză succintă a participării la guvernare a


partidelor politice .
Paragraful cinci ş i ultimul menţionează şi explică principalele exigenţe
juridice cuprinse în legea română a partidelor politice .

Capitolul VII – Sistemul electoral

Capitolul este structurat pe cinci secţiuni.


Scetiunea I a debutează cu consideraţii generale în care se stabileşte că
acest capitol are ca obiect de studiu relaţiile sociale care privesc alegerea prin vot
a deputaţilor , senatorilor , şefului de stat şi autorităţilor locale , relaţii care sunt
reglementate de normele constituţionale care prin conţinutul lor apar în procesul
instaurării , menţinerii şi exercitării puterii statale .
Din acest punct de vedere normele constituţionale sunt cercetate fie sub
denumirea de “ sistem electoral “ , fie sub denumirea de “drept electoral” .
Secţiunea a II – a are ca obiect de studiu drepturile electorale ale
cetăţernilor români. În esenţă , sunt avute în vedere unele consideraţii generale
privind drepturile exclusiv politice , condiţiile de exercitare a drepturilor de vot şi
dreptul de a fi ales .
În secţiunea a II – a este abordată o temă mai complexă privind scrutinul . În
cadrul secţiunii este stabilit conceptul de scrutin.
Tot în cuprinsul secţiunii sunt analizate cele două mari tipuri de sisteme
electorale , diferite prin modul de atribuire a mandatelor, respectiv, sistemul
majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale .
Sunt abordate în continuare sistemele electorale mixte precum şi categoriile
de scrutin în care sunt supuse cercetării scrutinul uninominal şi scrutinul de listă cu
toate variantele lui preferenţiale existente astăzi .
În partea finală a secţiunii sunt supuse analizei avantajele şi dezavantajele
scrutinului de listă şi ale scrutinului uninominal .
În cadrul scţiunii a VI – a este abordată organizarea şi desfăşurarea
alegelilor.
27

Atragem etenţia studenţilor să folosească cursul predat în cadrul orelor de


la învăţământul de zi care este actualizat potrivit modificarilor intervenite în cadrul
actelor normative în domeniu şi nu cursurile scrise care nu au avut timpul necesar
să recepteze aceste modificări.
În cuprinsul secţiunii este abordată o problematică vastă privind urmatoarele
aspecte :stabilirea datei alegerilor , stabilirea numarului , delimitarea şi
numerotarea circumscripţiilor electorale , listele electorale şi cărţile de alegător ,
precum şi birourile electorale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor .
În acest sens , sunt identificate biroul electoral central , biroul electoral de
cicumscriptie , şi biroul electoral al secţiei de votare menţionandu-se atribuţiile
acestora în organizarea şi desfaşurarea alegerilor .
Având în vedere vastitatea problematicii de studiu sunt supuse cercetării în
continuare rolul secţiilor de votare în derularea alegerilor şi propunerea
candidaţilor în procesul de organizare a alegerilor .
Sunt analizate în continuare dispozitiile legale de ordin tehnic privind
buletinele de vot , semnele electorale şi ştampilele electorale .
O atenţie deosebită este acordată în cadrul secţiunii aspectelor privind
desfăşurarea campaniei electorale şi desfăşurarii votării la secţiile de votare ,
aspecte amănunţit reglementate de legea electorală .
Ultima secţiune are ca obiect de studiu stabilirea rezultatelor votării şi
atribuirea mandatelor .
În ceea ce priveşte stabilirea rezultatelor votării , se au în vedere cele două
mari etape ale stabilirii rezultatelor votării , respectiv, la secţia de votare, faza
primară a acestora , urmate de stabilirea rezultatelor votării la birourile electorale
de circumscriptie ca rezultat intermediar şi în final stabilirea rezultatelor votării
de către Biroul Electoral Central ca fază finală .
În ultima parte a secţiunii este analizată atribuirea mandatelor tinând seama
de metode practicate , respectiv , reprezentarea proporţională apropiată şi
reprezentarea proporţională integrată .
28

Sunt prezentate în continuare sistemul Hond şi pragurile electorale . Printre


alte reguli electorale sunt menţionate , alegerile parlamentare parţiale şi posibilitatea
legală de anulare a alegerilor.

Capitolul VIII – Parlamentul

Studiul activităţii parlamentare se derulează pe parcursul a douăsprezece


paragrafe .
Paragraful unu se referă la o scurtă caracterizare a parlamentuilui ,
menţionandu-se că în istoria constituţională a lumii s-a impus ca o realitate
teoretică şi practică parlamentul , în care reprezentanţii poporului exprimă voinţa
juridică a acestuia .
Paragraful doi abordează prezentarea generală a funcţiilor parlamentului
şi clasificarea acestor funcţii.
Principalele funcţii ale parlamentului sunt : funcţia legislativă şi funcţia de
control .
Referitor la funcţia legislativă trebuie să mentionăm că parlamentul este
unica autoritate legiuitoare a României .
În practică însă , parlamentul partajează această activitate cu executivul şi
cu comisiile proprii .
În ceea ce priveşte controlul parlamentar în literatura de specialitate sunt
menţionate următoarele forme de control:
a. controlul exercitat prin mesaje , rapoarte şi programe;
b. controlul exercitat de către comisiile parlamentare potrivit competenţelor
stabilite de catre regulamentele Camerelor ;
c. controlul exercitat prin întrebari şi interpelări adresate executivului;
d. dreptul regulamentar al deputaţilor şi senatorilor de a cere şi a primi
informaţiile pe care le consideră necesare ;
e. controlul exercitat prin soluţionarea petiţiilor cetăţenilor adresate
parlamentului în baza dreptului de petiţionare ;
29

f. controlul exercitat prin Avocatul Poporului şi prin repoartele prezentate


parlamentului .
În afara celor două funcţii principale ale Parlamentului mai pot fi menţionate
ş i următoarele :
a. stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social economice , culturale
, statale şi juridice ;
b. alegerea , numirea sau revocarea unor autorităţi statale ;
c. atribuţii în domeniul relaţiilor externe ;
d. autonomia privind organizarea internă şi funcţionarea sa .
Paragraful trei este dedicat structurii parlamentului . În esentă , se reţine
că structura parlamentului în sistemele constitutionale este fie monocamerală fie
bicamerală . Cea de a doua cameră se poate prazenta în urmatoarele trei variante :
a. Camera aristrocrată ;
b. Camera federală ;
c. Camera democratică .
Paragraful patru are ca obiect de studiu organizarea internă a
parlamentului .
Organizarea internă are în vedere urmatoarele aspecte :
1. grupurile parlamentare ;
2. opoziţia parlamentară ;
3. birourile şi comitetele parlamentare ;
4. comisiile parlamentare care pot fi :
a. permanente;
b. temporare ;
c. speciale ;
d. comune ;
e. de anchetă ;
f. de mediere .
În curs sunt prezentate detaliat regulile privind funcţionarea comisiilor
parlamentare .
30

În cuprinsul paragrafului cinci este analizată funcţionarea parlamentului


sub urmatoarele aspecte :
a. mandatul şi legislatura ;
b. sesiunea ;
c. convocarea sesiunilor parlamentare şi durata lor ;
d. sedinţele Camerelor ;
e. sistemul de vot în parlament .
Paragraful ş ase vizează membrii parlamentului în calitatea lor de
deputaţi şi senatori având :
a. drepturi şi obligaţii ;
b. imunităţi şi incompatibilităţi ;
c. răspunderi şi sancţiuni.
Paragraful ş apte este dedicat analizei actelor parlamentului .În cuprinsul
paragrafului sunt prazentate urmatoarele aspecte :
a. nominalizarea actelor parlamentului ;
b. natura juridică a acestora ;
c. clasificarea actelor parlamentului .
Paragraful opt este consacrat legii , ca act juridic al parlamentului . În
cuprinsul acestuia este definit conceptul de lege , clasificarea acestora , conceptul
de supremaţie a legii , şi fundamentarea ştiinţifică a acestei suprematii .O parte
importantă a paragrafului se referă la etapele elaborării legii care în estenţă sunt
urmatoarele :

a. initiaţiva legislativă ;
b. examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile
parlamentare ;
c. includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea
de zi a sedinţei Camerei parlamentare ;
d. dezbaterea proiectului de lege în plenul camerelor parlamentului ;
e. votarea proiectului de lege ;
f. procedura de mediere ;
31

g. semnarea proiectelor de lege de catre preşedinţii Camerelor;


h. promulgarea şi publicarea legilor;
i. aprobarea legii prin referendum;
j. alte reguli constituţionale privind elaborarea legii .
Precizăm că procedura parlamentară a fost modificată prin modificarea
regulamentelor celor doua Camere ş i recomandăm studenţilor să studieze cursul
predat la învaţământul de zi care este actualizat.
Paragraful nouă se referă la Regulamentele celor doua Camere adoptate
potrivit principiului autonimiei regulamentare a parlamentului .Acestea stabilesc , în
esenţă , organizarea şi funcţionarea fiecarei Camere parlamentare .
Paragraful zece se referă la cel de al doilea act juridic al camerelor
parlamentului , respectiv hotărârile acestora .Paragraful unsprezece are ca obiect de
cercetare moţiunile , care reprezintă hotărâri ale parlamentului prin care se
exprimă poziţia acestuia asupra unei probleme discutate .
Ultimul paragraf are ca obiect de studiu actele celorlalte structuri
parlamentare din compunerea Camerelor parlamentului .

Capitolul IX – Puterea executivă

Capitolul este structurtat pe trei paragrafe .


Paragraful unu este destinat unor prezentări terminologice în cuprinsul
cărora se stabileşte că în cadrul puterilor statului se distinge prin conţinut ş i
trăsături specifice puterea executivă .
O componentă a puterii executive o reprezintă autorităţile administrative care
au ca principală atribuţie organizarea executarii şi executarea în concret a legilor .
Paragraful doi are ca obiect de studiu structura executivului .
Dreptul constituţional este interesat pentru identificarea marilor structuri
executive şi a raporturiloe constitutionale cu celelalte autorităţi .
Trebuie menţionat că studiul aparatului administrativ interesează dreptul
constituţional mai mult în relaţia administraţie - cetăţean .
32

În ceea ce priveşte structurile executive dreptul constituţional le studiază pe


cele mai importante , respectiv :şeful de stat , Guvernul , ministerele şi organele
administraţiei locale .
Cuprinsul paragrafului vizează raporturile executiv – legislativ .În ceea ce
priveşte structura ş i funcţionarea executivului acestea fac obiectul de studiu al
dreptului administrativ.
O primă problemă de studiu o formeaza rolul legislativului în formarea
executivului , sub urmatoarele aspecte :
a.desemnarea şefului executivului ;
b.desemnarea şefului cabinetului şi a membrilor acestuia .
O a doua problemă de studiu o formează raporturile dintre legislativ şi
executiv în legatură cu activităţile acestora .
În activitatea de guvernare executivul şi legislativul au un rol primordial .
În baza principiului colaborării puterilor în stat este analizată atât
intervenţia legislativului în activitatea executivului cât şi intervenţia executivului în
activitatea legislativului .
O a treia problemă de studiu o formează compatibilitatea funcţiei
parlamentare şi a funcţiei executive .Putem constata că în Romântia , potrivit
Constituţiei funcţia de membru al Guvernului este compatibilă cu funcţia de
membru al parlamentului .
În curs sunt prezentate argumente pro ş i contra acestei soluţii
constituţionale .
Ultima parte a capitolului este consacrată analizei creşterii rolului
executivului , analizandu-se consecinţele şi cauzele creşterii acestui rol.
33

Capitolul X – Instituţia şefului de stat

Capitolul este structurat pe opt paragrafe de studiu.


Paragraful unu debutează cu prezentarea unor considerente generale
referitoare la instituţia şefului de stat .
În cuprinsului paragrafului doi este cercetată problematica evoluţiei
instituţiei şefului de stat în România . Sub regimul constituţiilor române aceasta
evoluţie a fost urmatoarea :domn , rege , şef de stat sub forma unui organ colegial
şi preşedinte .
Paragraful trei se referă la atribuţiile şefului de stat .În partea de debut a
acestuia sunt prezentate rolul ş i atribuţiile ş efului de stat în sistemele
constituţionale din alte state printre care menţionam Franţa , SUA , Suedia , Canada ,
Marea Britanie .
În continuare sunt analizate rolul şi atribuţiile Preşedintelui României
.Pentru stabilirea rolului Preşedintelui României se porneşte de la dispoziţiile
constituţionale .
Potrivit acestora Preşedintele României :
a. reprezintă statul român;
b. este garantul independenţei naţionale , al unităţii şi integrităţii teritoriale
a ţării ;
c. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice .
Grupate pe criteriul obiectului de reglementare atribuţiile Preşedintelui
României aşa cum sunt stabilite în literatura de specialitate sunt urmatoarele :
a. atribuţii privind legiferarea;
b. atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice ;
c. atribuţii privind alegerea , formarea , avizarea formării ,numirea sau
revocarea unor autorităţi publice ;
d. atribuţii în domeniul apărării ţării şi ordinei publice ;
e. atribuţii în domeniul politicii externe ;
f. alte atribuţii.
34

Paragraful patru are ca temă desemnarea şefului de stat .Din conţinutul


paragrafului rezultă că astazi în sistemele constitutionale contemporane s-au
conturat patru mari moduri de desemnare a şefului de stat şi anume :
a. pe cale ereditară;
b. alegerea de către parlament ;
c. alegerea de către un colegiu elector ;
d. alegerea prin vot universal , direct , secret şi liber exprimat .
Paragraful cinci al capitolului este intitulat “ Durata mandatului şefului de
stat “ .
În paragraf sunt analizate trei probleme :
a. durata propriuzisă a mandatului în diferite sisteme constituţionale ;
b. numarul mandatelor admis de diferite constituţii ;
c. durata mandatului şefului de stat în România .
Paragraful ş ase se referă la proceduri , solemnităţi şi protocol privind
investirea unei persoane în calitatea de ş ef de stat , validarea alegerii ş efului de
stat ,şi juramantul depus în calitate de şef de stat .
Paragraful ş apte vizează răspunderea şefului de stat .Initial ideea care a
dominat sisitemele constituţionale a fost ca ş eful de stat să nu răspundă pentru
actele efectuate în această calitate .Referitor la această problemă în literatura de
specialitate sunt analizate urmatoarele aspecte :
a. imunitatea de care se bucură şeful statului ;
b. raspunderea politică a şefului de stat ;
c. răspunderea penală a şefului de stat .
Ultimul paragraf se referă la actele emise de Preşedintele României în
exercitarea atribuţiilor sale .
Aceste acte sunt denumite potrivit prevederilor constitutionale decrete , care
pot fi de două feluri :
a. cu caracter normativ ;
b. cu caracter individual .
35

Capitolul XI – Autoritatea jurisdictională

Capitolul estte structurat pe trei paragrafe .


Primul paragraf stabileşte noţiunile şi precizările terminologice în
domeniul de studiu.În acest sens este percizat conceptul de justiţie ş i se
motivează de ce este necesar sa se utilizeze terminologia de “ autoritate
jurisdictională “ în locul terminologiei clasice de “ autoritate judecatorească” .
În cuprinsul paragrafului este accentuată ideea specificului activităţii
jurisdictionale .
În literatura de specialitate juridică se menţionaeză că fiecare ramură de
drept are atât principii care îi sunt proprii şi principii comune tuturor ramurilor de
drept .
Principiile comune sunt principii fundamentale rezultând din dispozitiile
constituţionale potrivit cărora se realizează justiţia .
Aceste principii sunt urmatoarele :
a. principiul legalităţii ;
b. justiţia este unică şi egală pentru toţi ;
c. folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie ;
d. dreptul la apărare;
e. prezumpţia de nevinovăţie ;
f. independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii .
Este de asemena menţionat faptul ca justiţia este înfaptuită de catre
instanţele judecătoreşti .
Organizarea ş i funcţionare instantelor judecătoreşti este stabilită prin lege
organică .
Potrivit prevederilor constitutionale autoritatea judecatorească cuprinde în
esenţă : Instantele judecătoreşti , Ministerul Public şi Consiliul Superior al
Magistraturii .
În paragraful trei sunt explicate raporturile fundamentale ale autorităţilor
judecătoreşti cu legislativul şi executivul .
36

PARTEA A- II –A
DREPT CONSTITUŢIONAL-INSTITUŢII POLITICE
Bibliografie selectivă

a. Bibliografie obligatorie

1. Viorel Ciobanu , Tratat teoretic şi practic de procedură civilă , vol. I .


Teoria generală , Editura Natinală , Bucureşti , 1996
2. Ion Deleanu , Drept constituţional şi instituţii politice , vol. II , Bucureşti ,
1991.
3. Tudor Drăganu , Drept constituţional ş i instituţii politice , Tratat
elementar , vol. II , Editura Lumina Lex , Bucureşti , 2000.
4. Ioan Muraru , Simina Tănăsescu , Drept constituţional ş i instituţii
politice , Editura Lumina Lex , Bucureşti 2001.
5. Ioan Muraru , Mihai Constantinescu , Studii constitutionale , , vol . I şi
vol.II.Editura Actami , Bucureşti , 1995,respectiv 1998.
6. Cristian Ionescu , Drept constituţional ş i instituţii politice , Sistemul
Constituţional românesc , vol.II , Editura Lumina Lex , Bucureşti , 1997.
7. Nicolae Pavel , Drept constituţional şi instituţii politice , vol. II , , Editura
Fundaţiei România de mâine , Bucureşti , 2002.

b. Bibliografie facultativă

1. G . Alexianu , Curs de drept constitutional , Universitatea din Cernăuţi ,


1930
2. Henri Brun , Guy Trembley , Droit constitutionnel , Les Editions Yvon Blais
, Inc . ,Ottawa, Canada , 1982
3. Jacques Cadart , Institutions politiques et droit constitutionnel ,Tome II ,
Librairie generale de droit et de jurisprudence , Paris , 1975.
4. Constantin Dissescu , Dreptul constituţional , Universitatea din Iaşi , 1910 ,
stenografiat.
37

5. Jean Gicquel, Droit constitutionnel et institutions politiques , Editions


Montcrestien , Paris , 1989.
6. Martin Shapiro , Rocco J. Tresolini , American Constituional Law ,
Mc Millian Publishing Co. Inc . U.S. A . , New York , 1975
7. Harry Street, Rodney Brazier , Constitutional and administrative law , de
Smith , Pelikan Books Ltd. , England , 1986.