Avortul a reprezentat dintotdeauna o problemă de etică în societate, din cauza consecințelor

acesteia.Această intervenție se referă la întreruperea sarcinii prin eliminarea fătului, înainte ca

acesta să fie viabil.
Cele mai frecvente motive și cauze de întrerupere a sarcinii sunt: existența unei sarcini
nedorite, teama de dezaprobare socială și publică, lipsa susținerii din partea partenerului sau a
familiei, evitarea întreruperii unei cariere profesionale de success și frica de responsabilitate.
De-a lungul timpului au existat păreri controversate pe această tema deosebit de complexa,
fiind adesea o „luptă”: Dreptul persoanei de a dispune de corpul său versus dreptul copilului de
a-și cunoaște identitatea biologică.Astfel,principalele două întrebări aduse în discuție atunci când
se formează o dezbatere pe tema avortului  sunt: "Este avortul moral sau imoral?" și "Ar
trebui avortul să fie legal sau ilegal?".  Cele doua poziții principale/două mari categorii de
persoane a căror păreri despre avort se contrariază sunt:
 - Pro-viață: Cei care sunt împotriva avortului , având ca prim-argument  faptul că fetusul este o
ființă umană, a omorî o ființă umană este imoral, așadar avortul este imoral.Aceștia consideră
faptul că avortul este un act prin care viața altcuiva este pusă în joc, se decide practic asupra
vieții și morții altcuiva, a unei ființe noi.
- Pro-alegere: Cei care susțin legalitatea avortului , argumentul lor fiind: este corpul femeii, deci
ea ar trebui să decidă,susținând că avortul ține de drepturile private și că fetusul/embrionul nu
este considerat o persoana reala.Aceștia considerând că avortul ar trebui să fie legal și accesibil
oriunde în lume.
Până în secolul XX, avortul a fost ilegal sau sever restricţionat în majoritatea statelor din
lume. Avortul indus medical şi la cerere a fost legalizat pentru prima dată în 1920
În Europa, din anii '70, până la sfârşitul anilor '80, avortul a fost liberalizat în majoritatea
statelor ca urmare a valului II al mişcării feministe.Datorită mișcării feministe, femeile au reuşit
să (re)dobândească controlul asupra propriului corp.
În perioada 1997-1998 au fost adoptate trei rezoluţii care fac referire la avort, poziţa fiind
orientată înspre susţinerea dreptului femeilor de a alege cu privire la păstarea sau întreruperea
unei sarcini (orientarea pro-choice). Spre exemplu, în rezoluţia „despre sănătatea femeilor în
Comunitatea Europeană” se cere statelor membre să „legalizeze avortul indus medical în anumite
condiţii, cel puţin în situaţiile de sarcină forţată şi viol, şi atunci când sănătatea sau viaţa femeii
este pusă în pericol, respectând principiul potrivit căruia femeia este cea care trebuie să ia
decizia.
În 2002, forul legislativ european a recomandat ca „avortul să fie legal, să se desfăşoare în
condiţii de siguranţă şi să fie accesibil tututor” .
În ceea ce privește avortul în România este cunoscut faptul că în timpul regimului comunist
acesta era interzis,o decizie cu impact considerabil asupra populației,unde multe personae au
avut de suferit.
Decretul 770 propus de Ceaușescu, pune bazele unuia dintre cele mai dure regimuri pronataliste
din istorie. Acesta viza creșterea accelerată a populației în România, interzicându-le întreruperile
de sarcină tuturor femeilor, cu excepția celor care prezentau o boală ce ar fi putut pune în pericol
fătul, cele care aveau o sarcină ca urmare a unui viol sau incest, femeile cu vârsta de peste 45 de
ani sau cele care aveau deja patru copii în grijă.
După Revoluția din 1989 și abrogarea Decretului 770, România a avut parte de o creștere rapidă
a numărului de avorturi. Datele despre natalitate ale Institutului National de Statistica arată că, în
România, numărul de avorturi se află într-o abruptă și continuă scădere dupa 1989-1992, chiar
dacă întreruperea de sarcină este complet legală în România și nu impune mamei nicio condiție.
În prezent, avortul, sau întreruperea cursului sarcinii, așa cum este denumit în Codul Penal este
pedepsit doar în cazul în care este practicat în următoarele condiții:
-în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
-de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și
drept de liberă practică medicală în această specialitate;
-dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni.
În aceste situații, pedeapsa este închisoarea între 6 luni și 3 ani. 
De asemenea, evoluţia spectaculoasă a geneticii şi a medicine a determinat recunoaşterea şi
apărarea unor drepturi iniţial controversate. Aceste fiind drepturi ale personalităţii, guvernate
de dreptul de a dispune de sine însuşi.
După ce Constituţia României, prevede că "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi,
dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri", Codul civil
român a preluat acelaşi text, cu valoare de principiu în ceea ce priveşte drepturile personalităţii,
care poartă denumirea marginală "Dreptul de a dispune de sine însuşi".
Dreptul de a dispune de corpul său ori libertatea corporală este un drept fundamental care se
include în categoria drepturilor civile.
Cu toate că exista un decret care asigura,teoretic protecția dreptului la viață, repercusiunile
interdicției avortului la nivelul societății românești au condus la încălcărea dreptului la viață, la
autonomie personală și decizională ale femeilor însărcinate, existând presiuni puternice inclusiv
asupra vieții de cuplu. Se estimează că în perioada 1966-1989 peste 10.000 de femei și-au
pierdut viața ca urmare a avorturilor provocate în condiții empirice iar peste 100.000 de femei au
fost supuse unor traume fizice și psihice ireversibile în cadrul acestui proces.
Astfel, se poate observa un paradox legislativ: dacă interdicția avortului are ca scop protecția
dreptului la viață al fătului/copilului nenăscut (pentru care viața reprezintă, în perioada
intrauterină doar o posibilitate, fiind dependent de mamă pentru a parcurge drumul de la
potențialitate la realitate) în ce măsură este legitimă limitarea dreptului la viață și la autonomie
decizională care corespund mamei copilului (pentru aceasta viața reprezintă o realitate autonomă,
ea nefiind dependentă de o altă persoană pentru a supraviețui).

Perspective în privința avortului,reprezentative celor doua ideologii dominante (pro-viață și

pro-alegere),bazate pe argumentul dreptului la viață:
  Perspectiva anti-avort: Toate ființele umane aparțin aceeași specii – Homo sapiens. Un fetus
uman este, până la urmă, o ființă umană la primul stagiu al dezvoltării sale. Fetusul uman are
dreptul la viață. Orice persoană are dreptul la viață. Așadar, el ar face avortul un gest imoral, care
nu poate fi permis . Perspectiva anti-avort percepe viața ca începând din momentul concepției .
  Perspectiva pro-alegere: Dar este fătul, oare, o persoană? Fetusul uman nu este încă un
individ, un organism viu, deci nu face parte din homo sapiens.
Perspectiva pro-alegere percepe, de principiu, viața ca începând la momentul nașterii . Mulți
oameni de știintă consideră că perioada de tranziție între non-ființă și ființă umană depinde de
momentul apariției primelor organe.Cei deja născuți au dreptul la viață, pe când fetușii încă nu
și-au dobândit acest drept.
Există o multitudine de păreri,argumente și contraargumente în ceea ce privește dreptul la avort
provenite din fiecare tabără in parte. Astfel,cei ce fac parte din categoria de persoane ce susțin
ideologia de pro-viață au adus de-a lungul timpului contraargumente(ce pot fi considerate atât
valide,cât și invalide)celor care susțin avortul,cum ar fi:
1.Argument pro-alegere referitor la drepturi si legalitate:”Fiecare persoană are dreptul să
aleagă.Nu ar fi corect să restricționezi alegerea femeii,interzicându-i avortul”.
Contraargument pro-viață: ’’O dată ce ai ales avortul,îl privezi pe altcineva de a alege o viață
întreagă și îl împiedici să-și exercite drepturile sale’’.
2.Argument pro-alegere:”Chiar daca avortul ar deveni ilegal,tot ar exista multe avorturi”
Contraargument pro-viață:”Legea poate educa și direcționa oamenii ca să aleagă alternativele
cele mai bune”.
3.Argument pro-alegere referitor la religie:”Convingerile religioase împotriva avortului ale
unei minorități nu ar trebui impuse majorității”.
Contraargument pro-viață:”Sondajele de opinie(din SUA) au arătat clar ca o majoritate de
oameni și nu o minoritate crede că ar trebui impuse mai multe restricții asupra avortului”
4.Argument pro-alegere referitor la cazurile grave:’’Situația în care femeia este însărcinată cu
un copil diagnosticat ca fiind deformat sau cu handicap’’.
Contraargument pro-viață:’’Efectele psihice adverse ale avortului sunt semnificativ mai
traumatizante pentru femeile care avorteaza din cauza handicapului copilului’’.
 În ceea ce privește situația din prezent, în unele state avortul este ilegal.Spre exemplu,un
eveniment recent de anul acesta a creat dezbateri în Statele Unite ale Americii,unde Curtea
Supremă a revocat dreptul la avort al femeilor și a permis statelor să îl interzică. În acest
moment, aproape jumătate din statele americane fie au deja, fie urmează să aprobe legislație prin
care se interzice avortul.
Concluzii:
Societatea privește avortul atât ca pe un fenomen pozitiv, cât și ca cu aspecte negative. De
aceea, avortul, care aduce în discuție pe de o parte, dreptul la viață, și pe de altă parte , drepturile
la integritate fizică este un subiect important care nu ar tgrebui evitat. Cu toate acestea , statul
trebuie să găsească un echilibru și să propună soluții eficiente , bazate pe argumente valide luand
in calcul evoluțiile din ultimii ani , schimbarea mentalității societății și necesitățiile oamenilor.
De asemenea oamenii ar trebui sa fie conștienți de gravitatea situației și să fie
precauți,familiarizarea timpurie cu informațiile biologice și fiziologice despre actul de
reproducere cat si cu toate metodele contraceptive.Oamenii ar trebui sa dispuna de access la
servicii medicale de întrerupere a sarcinii,dar si la metodele contraceptive.