Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie

medicală SUPORT DE CURS

Prof. drd. Epure Mihai Traian
Avortul-o dilema etica

Am ales acest subiect deoarece problema etică a avortului este una foarte controversată şi foarte
disputată având în vedere împărţirea pe cele două tabere „pro choice” şi „pro life”, ea rămâne o problemă
nesoluţionată mai ales datorită diferitelor opinii care au fost exprimate pe acest subiect, argumentaţia
celor două părţi este construită începând de la faptul dacă produsul de concepţie poate fi considerat sau
nu o fiinţă umană, de aici ajungându-se la politică şi la prevederile legislative dacă avorturile ar trebui sa
fie scoase în afara legii şi tratate ca o crima asupra unei persoane umane sau să rămână o alegere legală
a oricărei femei.

Desigur, dezbaterea legalităţii avortului implică şi statutul legal al fătului, dacă fătul este o persoană cu
drepturi atunci activiştii anti-choice argumentează că avortul reprezintă o crimă şi ar trebui să fie ilegal.
Curentul pro-life oferă drepturi fătului, care prin aceasta ar putea fi protejat, el încadrându-se în categoria
fiinţelor vulnerabile. Ei consideră că ‘’Embrionul uman nu este numai expresia genetică completă a fiinţei
umane, dar şi un puternic simbol al regenerării umane.’’ Astfel, el poate fi apreciat şi i se poate oferi
recunostere legală, chiar daca nu se recunoaste legal nici ovulul, nici spermatozoidul. De cealalta parte
susţinătorii ‘dreptului de a alege’ consideră că independenţa fătului din punct de vedere legal ar surclasa
drepturile adulţilor ceea ce ar duce la crearea unei situaţii utopice si nedezirabile care ar augmenta
fragilitatea fătului.

În concluzie statutul moral al embrionului este încă echivoc datorită variabilităţii conflictelor materno-
fetale şi a numeroaselor ipoteze privind transformarea produsului de conceptie din non-fiinţă în fiinţă.
Soluţia găsită de OMS conform careia embrionul este viabil abia incepând cu a 22-a săptămână de viaţă
intrauterină este discutabilă fiind o rezolvare paleativă a problemelor de ordin moral si juridic pe care le
presupune avortul. Astfel cea mai buna metodă de rezolvare a conflictelor materno-fetale rămâne analiza
obiectivă a cazurilor din perspectivele juridică, deontologică si religioasă, analiza care trebuie efectuata
de o comisie heterogenă de persoane.

Se mai pune deasemenea problema dacă o femeie are obligaţii etice faţă de făt, pentru că dacă o femeie
a consimţit la un act sexual şi nu a folosit mijloace de contracepţie, sau le-a folosit într-un mod defectuos,
atunci ea ştie că poate rezulta o sarcină. Chiar dacă un făt este o persoană sau nu şi dacă statul ia o poziţie
faţă de avort sau nu, este discutabil dacă o femeie are vreun fel de obligaţii etice faţă de făt.

Merită să luăm în considerare în această dispută şi argumentele aduse de J. J. Thomson care în pledoaria
sa pentru avort pornind chiar şi de la premisa în care foetusul este considerat ca fiind o persoană nu se
elimină argumentele pro-choice. Trebuie avute în vedere şi cazurile în care continuarea sarcinii probabil
că ar scurta viaţa mamei şi dilema care decurge de aici, dacă foetusul e o persoană şi are drept la viaţă şi
mama este o persoană şi are dreptul la viaţă, atunci cum se poate decide dreptul căruia la viaţă primează,
al copilului sau al mamei? Iar la această întrebare Thomson dă rezolvarea adăugând la dreptul la viaţă al
mamei şi dreptul ei de a decide asupra propriului corp astfel suma drepturilor ei depăşind dreptul la viaţă
al foetusului.
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
Deasemenea ar mai trebui luate în considerare şi cazurile în care sarcina este rezultatul unui viol sau în
care deşi sunt folosite mijloace de contracepţie acestea nu funcţionează dacă este sau nu etic provocarea
unui avort şi aici primează desigur dreptul femeii de a decide asupra propriului corp, şi dacă este avortul
este etic în cazul unui viol atunci de ce nu ar fi etic şi în afara lui.

J. J. Thomson mai analizeză şi poziţia pe care ar trebui să o aibă o a treia persoană faţă de cererea de avort
a unei femei având în vedere că de cele mai multe ori este nevoie de o a treia persoană pentru provocarea
unui avort şi mama are acelaşi statut de persoană ca şi fătul, aici, a treia persoană are dreptul de a refuza
de a folosi violenţa împotriva oamenilor, medicii nu sunt obligaţi sa efectueze operaţia de avort, ei trebuie
sa fie de acord cu ea.

Un alt argument adus în favoarea pro-choice chiar şi atunci în cazul în care sarcina nu ar afecta viaţa mamei
îl reprezintă dilema asupra dreptului la viaţă al fătului pentru că dacă dreptul la viaţă înseamnă dreptul de
a primi minimul necesar pentru a continua să trăieşti iar dacă acel minim de care el are nevoie să trăiască
este ceva ce el nu are nici un drept să primească adică dreptul la viaţă nu îţi garantează nici un drept de a
folosi sau de a i se permite folosirea corpului altei persoane.

Avortul este un subiect dificil, nimeni nu îl abordează cu superficialitate sau nimeni nu ia cu uşurinţă
decizia de a avea un avort. Deasemenea avortul atinge un număr semnificativ de întrebări etice
fundamentale: natura persoanei, natura drepturilor, relaţiile interumane, autonomia personală,
extinderea autorităţii statului asupra deciziilor personale şi altele. Toate acestea înseamnă că este foarte
important să luăm avortul în serios ca subiect al eticii, îndeajuns de serios încât să identificăm diferitele
componente şi sa le discutăm cu cât mai puţine prejudecăţi posibil.

Dacă oamenii ar aborda dezbaterea într-un mod deschis cu o dorinţă de a învăţa de la alţii care au
perspective diferite, atunci ar fi posibilt ca oricine să aibă un impact pozitiv asupra celorlalţi. Aceasta ar
permite dezbaterii să avanseze şi astfel ar putea apărea progresele. Desigur, poate nu este posibil
atingerea unu acord general dar se poate ajunge la compromisuri rezonabile.

Eutanasia şi sinuciderea asistată medical

Definiție și clasificări

Eutanasia (trad. "moartea bună") - terminarea activă, intenţionată a vieţii unui pacient de către un medic
care consideră această acţiune în beneficiul pacientului.

Eutanasia voluntară - eutanasia la cererea sau cel puțin cu consimțământul pacientului.

Eutanasia involuntară - eutanasia împotriva dorinței unei persoane competente (care își poate exprima
voința).
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
Eutanasia non-voluntară - eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind de demență
senilă sau copii mici.

Eutanasia activă – terminarea intenționată a vieții unui pacient de către un medic care crede că moartea
este în beneficiul pacientului.

Eutanasia pasivă - terminarea vieţii unui pacient prin omisiune, spre exemplu prin retragerea
tratamentului.

Sinuciderea asistată medical (SAM) - terminarea de către un pacient a propriei vieţi, cu ajutorul medicului
(în practică diferenţa faţă de eutanasia voluntară este minimă).

Eutanasia si SAM sunt ilegale în aproape întreaga lume. Pentru situaţia la zi a legalităţii eutanasiei şi SAM,
vezi aici.

Conflictul între eutanasie şi sfinţenia/inviolabilitatea vieţii

Eutanasia este actul deliberat de a pune capăt vieţii unui pacient cu intenţia de a curma suferinţa acestuia.
Sinuciderea asistată medical (SAM) reprezintă moartea unui pacient ca urmare directă a "ajutorului" dat
de un medic. Indiferent cum s-ar numi, problema de ordin etic rămâne - nu poate fi niciodată bine să ucizi,
chiar cu intenţia de a alina suferinţa.

Viaţa umană are o valoare intrinsecă. Tradiţia iudeo-creştină susţine că omul a fost creat după chipul lui
Dumnezeu şi ca urmare, viaţa umană are demnitate, sfinţenie şi este inviolabilă. Principiul secular, non-
religios, consacrat în tratatele de drepturile omului, conform căruia nimeni nu trebuie să ucidă este bazat
în fapt pe demnitatea şi sfinţenia iudeo-creştine.

Jurământul lui Hipocrate afirmă acelaşi principiu: să nu prescrii un medicament mortal, să nu dai sfaturi
care ar putea provoca moartea nici să nu provoci un avort. Hipocrate a trăit în secolul al 5-lea IC şi deci
principiul sfinţeniei vieţii datează dinaintea învăţăturilor creştine.

Declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală Mondială, afirmă: "Voi acorda cel mai
mare respect vieţii umane încă de la începuturile ei." Acelaşi principiu a fost implementat şi în Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului: "Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar
trebui lipsit de viaţă intentionat."

Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România stipulează clar că eutanasia şi SAM sunt
inacceptabile: "Art. 121. Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost
cerută insistent de un bolnav perfect conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri
sau autovătămări prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul
va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens."

Principiul inviolabilităţii vieţii interzice uciderea intenţionată, dar nu specifică faptul că viaţa trebuie
menţinută cu orice preţ, de exemplu până la capăt în cazul tratamentelor invazive sau agresive, cum ar fi
ventilaţia asistată împotriva dorinţei pacientului conştient sau în cazul în care tratamentele ar fi zadarnice,
de exemplu chimioterapia agresivă pentru cancerul avansat.

Doctorii trebuie să decidă dacă un tratament prescris este adecvat sau nu. Medicul îl va găsi, de obicei, pe
cel potrivit făcând o analiză corectă a metodelor folosite în tratament, a gradului de complexitate sau de
risc, a costurior. Medicul compară aceste elemente cu rezultatele aşteptate, luând în considerare şi starea
de sănătate a persoanei bolnave şi resursele fizice şi psihice ale acesteia. Refuzul, venit din partea
pacientului, al unui tratament agresiv nu este considerat sinucidere.

De asemenea, moartea unei persoane, grăbită în mod intenţionat prin omiterea unor intervenţii medicale
- "eutanasie pasivă"- este complet diferită de omiterea tratamentului zadarnic sau neadecvat.

Cele mai comune probleme ridicate de legalizarea eutanasiei şi SAM

Deşi eutanasia şi sinuciderea asistată medical ar putea părea, la prima vedere, atrăgătoare, legalizarea
acestora are efecte negative profunde, deja constatate în ţările unde se practică. De exemplu:

1. Eutanasia, odată legalizată, nu va putea fi controlată. Vor fi ucişi şi pacienţi care nu şi-au dorit acest
lucru. Iniţial gândită pentru grupuri strict delimitate cum ar fi pacienţii cu boli în fază terminală, eutanasia
ar fi mai devreme sau mai târziu folosită şi pentru alte grupuri de pacienţi cum ar fi persoanele în vârstă,
pacienţii cu handicap, pacienţii cu probleme afective, cei cu infirmităţi şi chiar copii sau nou-născuţi cu
infirmităţi. Astfel se va ajunge la o desconsiderare a vieţii umane, în general a membrilor vulnerabili dintr-
o societate. Olanda este un exemplu nefast în acest sens: initial, legea avea în vedere curmarea
suferințelor insuportabile asociate bolilor incurabile. Acum, este permisă eutanasierea batrânilor,
persoanelor cu handicap, a invalizilor, depresivilor, precum și a nou-născuților cu malformații.

2. Legalizarea eutanasiei sau SAM ar impune o presiune asupra celor bolnavi şi a acelora care simt că din
cauza bolii, infirmităţilor sau bătrâneții, au devenit nefolositori sau o povară pentru societate şi în special
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
pentru rude. Ei se simt constrânși moral să accepte eutanasierea, care costă cu mult mai puțin decât
tratamentul pentru cancer, spre exemplu.

3. Autonomia pacientului va scădea odată ce eutanasia sau SAM va fi legalizată. Dorinţa de a muri este
rareori o decizie într-adevăr autonomă. Ea este mai degrabă expresia depresiei, durerii sau a unui control
slab al simptomelor, decât o dorinţă autentică. Dorinţa de a muri şi de a trăi se schimbă frecvent în timp,
în special dacă durerea sau depresia au fost tratate.

4. Legalizarea eutanasiei sau SAM va aduce modificări profunde în atitudinile sociale faţă de boală,
infirmităţi, moarte, vârsta înaintată şi în ce privește rolul profesiei medicale. Odată ce eutanasia este
legalizată, va deveni din ce în ce mai mult o "opţiune de tratament" printre celelalte tratamente medicale
şi chirurgicale obişnuite. Valori umane fundamentale precum răbdarea, compasiunea, solidaritatea,
devotamentul se golesc de sens. De asemenea, în baza percepției larg răspândite că "ceea este legal este
și moral" pot apărea consecințe deosebit de grave prin acceptarea ideii că uciderea este o soluție care
poate funcționa și în multe alte situații.

5. Legalizarea eutanasiei şi SAM va submina îngrijirea medicală, în special îngrijirea paliativă şi va submina
serios relaţiile doctor-pacient. Legalizarea eutanasiei va aduce o schimbare fundamentala în relaţia
doctor-pacient, când pacienţii se vor întreba dacă medicul care intra în salon poartă hainele albe ale unui
tămăduitor sau pe cele negre ale unui călău.

6. Moartea nu e chiar aşa de "bună" după cum se spera. Unul din argumentele principale în favoarea
eutanasiei şi a sinuciderii asistate medical este acela de a-i oferi pacientului o "moarte bună". Totuşi,
realitatea este total diferită. Experienţa arată apariţia unor complicaţii deloc rare. În loc să moară rapid,
unor pacienţi le-a luat câteva zile să moară!

Îngrijirea paliativă - alternativă la eutanasie

Îngrijirea paliativă reprezintă îmbunătăirea calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora în faţa
problemelor de sănătate pe care le asociază bolile letale prin prevenţia şi uşurarea suferinţei, prin
identificarea precoce şi evaluarea şi tratamentul durerii, precum şi a altor probleme fizice, psihologice şi
spirituale.

În Europa, îngrijirea paliativă reprezintă o parte integrantă şi pe cale de extindere a îngrijirilor medicale.
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian

Avantajele îngrijirii paliative:

1. Uşurează durerea şi alte simptome supărătoare

2. Afirmă viaţa şi priveşte moartea ca pe un proces normal
3. Nu încearcă nici să grăbească şi nici să amâne moartea
4. Integrează specte psihologice şi spirituale ale îngrijirii pacientului
5. Oferă sprijin pentru o viaţă cât se poate de activă până la sfârşit
6. Oferă familiei un ajutor pe timpul bolii aparţinătorului, totodată pentru alinarea propriei suferinţe
7. Creşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii
8. Aplicată devreme în evoluţia bolii, împreună cu alte mijloace terapeutice, poate să prelungească
viaţă şi suportabilitatea complicaţiilor clinice

MANIPULAREA GENETICĂ
Pentru o mai bună înțelegere a acestui subiect voi începe cu câteva prezentări pe scurt, de introducere în
temă. Reamintesc faptul că o celulă este formată din: citoplasmă (în care se găsesc organitele celulare:
mitocondriile, ribozomii ș.a) nucleu (în care se află acizii nucleici ARN și ADN- purtătorul informației
genetice) și membrana celulară (semipermeabilă și selectivă, care permite anumitor substanțe nutritive
și minerale să intre și să iasă din celulă).

Există și un ADN mitocondrial.

ADN-ul nuclear constituie informația genetică esențială iar cel mitocondrial conține informația necesară
funcțiilor specifice acestor organite – mitocondriile.

Genomul uman – Complementul cromozomial uman

Genomul reprezintă întreaga informație ereditară a unui organism, incluzand genele și secvențele
noninformaționale ale ADN-ului și anume intronii. Altfel spus, el denumește întreaga informație genetică
– conținutul de ADN din celule umane (diploide). Genomul uman este compus din:

– 99.9995 ADN nuclear, prezent în nucleu;

– 0.0005 ADN mitocondrial, aflat în mitocondrii (organite mari cu membrana dublă, cu rol în
descompunerea proteinelor, grăsimilor, hidrocarburilor, controlează nivelul apei și altor materii celulare).

Genomul uman este caracterizat de 24 tipuri diferite de molecule de ADN bicatenar, fiecare legat de
proteine histonice și non-histonice, constituind 24 de tipuri de cromozomi. Aceste 24 de tipuri de
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
cromozomi diferiți sunt clasificați în 22 perechi de cromozomi somatici autozomi și 2 cromozomi
heterozomi sau cromozomi sexuali: X și Y (total 46 cromozomi).

Celulele somatice conțin 2 seturi de cromozomi iar celulele sexuale doar un set de cromozomi.

Scurt istoric

Cel care a descoperit marile legi ale eredităţii cu peste 140 de ani în urmă a fost călugărul Gregor Mendel,
realizând hibrizi de mazăre în grădina mănăstirii Königkloster din Brno. În continuare, genetica a făcut paşi
uriași. În 1940 s-a descoperit că acizii nucleici (ADN) din care sunt formaţi cromozomii, purtătorii genelor,
constituie suportul material al eredităţii.

În 1965 s-a reuşit pentru prima dată fuziunea de celule umane cu celule de şoareci cu trecerea de gene în
cromozomii umani, dându-se unei celule caracteristici genetice pe care altfel nu ar putea să le aibă. În
1967 au început să se dezvolte tehnicile diagnosticului prenatal pentru studierea condiţiilor genetice ale
foetus-ului şi pentru depistarea anomaliilor genetice.

De pildă, prin cercetări s-a aflat că gena responsabilă de distrofia musculară de tip Duchenne este pe
cromozomul 10, că gena insulinei se află pe cromozomul 11, că tot pe cromozomul 11 se află gena
responsabilă de psihoza maniacodepresivă, ş.a.m.d. În prezent se cunosc circa 4.000 de boli datorate unor
gene patogene. Deosebit de importantă pentru medicină este descoperirea genelor oncogene.

Pentru medicina legală este deosebit de importantă determinarea amprentelor genetice: un individ poate
fi identificat, practic fără risc de a greşi, prin examinarea ADN-ului său în diferite cazuri cum ar fi crima,
violul, aflarea paternităţii. Prin urmare, cunoaşterea completă a genelor umane a dus la cunoaşterea
completă a mecanismelor responsabile de fiecare funcţie a organismului şi, în consecinţă, la cunoaşterea
genelor patologice responsabile de bolile ereditare.

Manipularea genetică

Sub denumirea de „manipulare genetică”, cunoscută şi sub cea de „inginerie genetică”, „modificare
genetică”, „tehnologie genetică”, „biotehnologie modernă” etc (M.J. Reiss – R. Straughan 2001) sunt
incluse toate tehnicile care modifică ADN-ul, indiferent care ar fi scopul acestei intervenţii (Aramini 2003).
Această manipulare genetică poate fi aplicată atât asupra animalelor, a plantelor, cât şi asupra omului.
După cum puteţi deja anticipa, pe noi ne interesează manipularea genetică aplicată asupra omului.

Am să mă refer în primul rând la dorințele oamenilor, a părinților.

D e z v o l t a r e a m e d i c i n i i d i n ultimele decade, de pildă descoperirea ecografului, practicarea în

scop diagnostic a amniocentezei, coroborate cu depenalizarea avortului, iar pe plan socioocupațional,
creșterea numărului femeilor de carieră – viitoare mame, au condus la ideea de planificare familială.
Mijloacele de a planifica naşterea şi eventual „proiectarea” copilului se schimbă în mod radical: folosirea
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
metodelor anticoncepţionale programează naşterea; aflarea sexului copilului înainte de naştere conduce
în anumite circumstanţe, şi în anumite ţări, la un avort voluntar în momentul în care sexul nu coincide cu
dorinţele părinţilor; tehnica evoluează şi diagnosticarea prenatală cu depistarea copiilor cu malformaţii
congenitale sau suspecţi de boli genetice devine posibilă.

Apare şi tehnica de fecundare artificială la care se adaugă diagnosticarea preimplant şi în acest fel pot fi
eliminaţi mult mai simplu cei care nu se încadrează în standardul de calitate impus de societate. Odată
însă cu posibilitatea manipulării fiinţei umane în laborator ia naştere şi „marea oportunitate” de a-ţi pune
cu adevărat amprenta asupra caracteristicilor copilului. Aceste posibilităţi sunt în strânsă legătură cu noile
descoperiri ale geneticii moderne, cu legislaţia în vigoare şi cu mentalitatea societăţii.

Mulţi se întreabă ce poate fi rău în a-ţi alege caracteristicile copilului pe care îl doreşti atât de mult şi,
probabil, o să încerci să îl iubeşti? De ce nu pot să îmi aleg un copil blond cu ochii albaştri?

Celulele stem

Celulele stem (din engleză, “tulpinare”) au capacitatea de a se reînnoi nelimitat, de a se reproduce, fără
să se diferențieze, putând da naștere unor celule cu putere de înmulțire limitată, din care să rezulte
populații de celule bine diferențiate, cum sunt celulele nervoase, musculare sau hepatice. Studiile asupra
celulelor stem durează de peste 30 de ani. Oamenii de știință cred că pe această cale vor găsi cea mai
sigură soluție pentru tratarea unor boli degenerative, căci nu există reacții imunitare, de respingere. În
ultimii ani s-au constituit Bănci pentru celule stem, care se recoltează la naștere din cordonul ombilical,
iar în caz de îmbolnăvire a subiectului respectiv pot fi folosite.

Clonarea este procesul prin care se creează copii genetice identice ale unor celule umane sau ale unor
fragmente tisulare. În cadrul procesului de transfer nuclear, ADN-ul unui ovul nefertilizat este scos și
înlocuit cu ADN-ul unei celule mature a organismului, de exemplu o celulă din tegument. Dacă procesul
este realizat cu succes, celula manipulată, cea în care a fost introdus noul material genetic, începe să se
dividă până când ajunge să fie replica fidelă a celulei adulte mature de la care a primit ADN-ul. Rezultatul
acestui proces este deci producerea de țesuturi identice din punct de vedere al originii, dar și al maturării.
Celulele obținute astfel nu vor fi nici măcar cu un minut mai tinere sau mai bătrâne decât celula din care
au derivat.

În prezent sunt cunoscute două tipuri de clonare: clonarea terapeutică și clonarea reproductivă. Există și
o a treia tehnică, în stadiul de proiect, ea fiind o combinație între clonarea terapeutică si cea reproductivă.

Clonarea terapeutică a devenit deja o realitate. Ea presupune clonarea celulelor unui adult cu scopul
utilizarii lor apoi în diverse terapii. Susținatorii acestui tip sunt de părere că procedura poate fi benefică
domeniului chirurgiei de transplant: celulele și țesuturile astfel obținute nu vor fi respinse de organism
(nu vor fi atacate și distruse de celulele responsabile cu apărarea), deoarece sunt recunoscute ca self, iar
aplicarea unor astfel de grefe nu trebuie însoțită de administrarea unui tratament imunosupresor (care
să ”domolească” celulele imunitare proprii).
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
Terapia genetică sau chirurgia genetică este permisă din punct de vedere moral, întrucât pot fi tratate boli
genetice, fiind tratată o genă bolnavă sau înlocuită, prin transplant, cu o genă normală, la rădăcina
sănătoasă.

Există și un tip de terapie, foarte controversată, care se bazează pe ADN recoltat de la trei persoane – doi
părinţi heterosexuali şi o femeie donator de la care se prelevează ADN mitocondrial.

Oamenii de ştiinţă au însă păreri împărţite în ceea ce priveşte chestiunile de ordin etic şi ştiinţific pe care
le ridică o astfel de abordare. Ingineria genetică e capabilă să opereze modificări genetice ale speciilor
prin diferite combinaţii genetice: se obţin astfel plante transgenice şi animale transgenice.

Polemici

La prima vedere pare foarte convenabil pentru societate să elimine din sânul ei pe toţi cei consideraţi
„imperfecţi”, care consumă fără a produce nimic sau pur şi simplu nu sunt la fel ca noi, însă odată cu
introducerea acestei eugenetici moderne ar fi eliminată şi demnitatea umană, iar odată cu ea ar dispărea
şi specia umană, care ar fi retrogradată în toate enciclopediile lumii şi aşezată pe acelaşi piedestal cu
regnul vegetal şi animal, transformându-se de fapt într-o sub-specie umană.

În varianta că acceptăm că oricine poate apela la serviciile clinicilor de specialitate pentru a corecta
anumite defecte genetice ereditare, cine poate trasa o linie clară între adevăratele defecte şi cele
închipuite sau fabricate, cum ar fi o înălţime necorespunzătoare sau culoarea părului? se întreba
Habermas în anul 2002.

Bioetica

Bioetica sau etica medicală umană este bazată pe principii. Acestea se pot rezuma foarte sumar la
următoarele trei: principiul autonomiei, principiul beneficiului și principiul evitării consecințelor
nefavorabile. Conform principiului autonomiei, fiecare individ este liber să aibă nu doar orice fel de
conceptii morale, politice, economice sau religioase, dar el este proprietarul propriului său corp, incluzând
organele, celulele sau structura ADN, și are libertatea de a avea opțiuni în ceea ce privește “administrarea”
acestuia. Astfel, un bolnav poate refuza tratamentul propus. Bineînțeles, și aici intervin anumite restricții
dacă bolnavul ar aduce prejudicii sociale prin hotărârea sa.

Probleme foarte delicate pot apărea în cazul bolilor psihice sau a copiilor.

De exemplu, diagnosticul prenatal este permis din punct de vedere moral dacă se face cu scopul de a
depista şi preveni bolile cromozomiale, dar nu cu scopul de a elimina copilul afectat de asemenea boli.

În cazul Fertilizării In Vitro (FIV) se pune legitima întrebare: cum se face controlul embrionilor
supranumerari care rămân în urma operaţiilor de fertilizare? Este moral ca cei 1-2 viabili să fie îndepărtați,
cum se stabilește soarta lor, pe ce criterii? Răspunsuri etice la aceste probleme ar fi: intervenţiile care
Competenta: Aplică normele de etică şi deontologie
medicală SUPORT DE CURS
Prof. drd. Epure Mihai Traian
modifică patrimoniul genetic uman, falsificând identitatea omului, lezează drepturile persoanei umane.
Fiecare om are dreptul să vină pe lume cu natura umană lăsată de Dumnezeu şi nu fabricat în laborator,
aşa cum îl doresc părinţii sau statul. Prin urmare, sunt permise intervenţiile terapeutice asupra genomului
celulelor somatice, dar nu asupra celulelor germinale.