Universitatea “ Dunărea de Jos” Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice

FILOSOFIA DREPTULUI

SINUCIDEREA ASISTATĂ /EUTANASIA

Coordonator:
Lect. dr. :Matic Andreea
Student:
Rogojină Mihaela-Alexandra anul II, grupa IV
 CUPRINS

1.Eutanasia și sinuciderea asistată medical................................................................pag 3.

2.Conflictul între eutanasie și sfințenia/inviolabilitatea vieții....................................pag 4.
3. Cele mai comune probleme ridicate de legalizarea eutanasiei şi SAM..................pag 5.
4. Locuri din lume în care eutanasierea oamenilor este acceptată de lege.................pag 7.
5. Problema juridica a dreptului la moarte..................................................................pag 8.
6.Concluzii..................................................................................................................pag 10.
7.Bibliografie............................................................................................................pag 11.

2
  Eutanasia și sinuciderea asistată medical

1. Eutanasia
Termenul de „eutanasie” provine din limba greacă de la cuvintele „eu” („bine”, „bun”)
și „thanatos” („moarte”). Prin urmare, în traducere liberă, noțiunea de eutanasie ar
însemna „moarte bună”.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române ofera două definiții acestui termen: „Moarte
fără dureri.” și „Metoda de provocare (de către medic) a unei morți precoce nedureroase
unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea.” În sensul acestei
lucrări ne interesează cea de-a doua definiție, prima fiind mult prea generală.
Prin urmare, caracteristica principala a eutanasiei este participarea activa a unei terțe
persoane (a unui medic) la producerea morții pacientului.
Într-o clasificare realizată de o asociație ce militează împotriva eutanasiei au fost
recunoscute urmatoarele forme de eutanasie: „Eutanasia voluntară - eutanasia la cererea
sau cel puțin cu consimțământul pacientului; eutanasia involuntară - eutanasia împotriva
dorinței unei persoane competente (care își poate exprima voința); eutanasia non-
voluntară - eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind de demență
senilă sau copii mici; eutanasia activă - terminarea intenționată a vieții unui pacient de
către un medic care crede că moartea este in beneficiul pacientului; eutanasia pasivă -
terminarea vieții unui pacient prin omisiune, spre exemplu prin retragerea tratamentului.”
Este de menționat, însa, că în practica judiciară a statelor care au legalizat și reglementat
eutanasia, consimțămantul și discernamantul pacientului sunt în cvasitotalitatea situațiilor
condiții esentiale pentru utilizarea acestor tehnici, rareori fiind întalnite cazuri de
eutanasie non-voluntară.

2. Sinuciderea asistată medical

3
 Sinuciderea asistată medical, pe de alta parte, constă în terminarea de către un pacient a
propriei vieți, cu ajutorul medicului. Astfel, diferența esențială între cele două noțiuni
constă în lipsa participării active a medicului la actul propriu-zis al întreruperii vieții.

Spre exemplu, dacă în cazul eutanasiei medicul este cel care administrează soluția
letală, în cazul sinuciderii asistate medical acesta doar prescrie și eventual pune la
dispoziția pacientului substanța, fără însa a participa la administrarea acesteia.

Conflictul între eutanasie și sfințenia/inviolabilitatea

vieții
Eutanasia este actul deliberat de a pune capăt vieţii unui pacient cu intenţia de a curma
suferinţa acestuia. Sinuciderea asistată medical (SAM) reprezintă moartea unui pacient ca
urmare directă a "ajutorului" dat de un medic. Indiferent cum s-ar numi, problema de
ordin etic rămâne - nu poate fi niciodată bine să ucizi, chiar cu intenţia de a alina
suferinţa.
Viaţa umană are o valoare intrinsecă. Tradiţia iudeo-creştină susţine că omul a fost
creat după chipul lui Dumnezeu şi ca urmare, viaţa umană are demnitate, sfinţenie şi este
inviolabilă. Principiul secular, non-religios, consacrat în tratatele de drepturile omului,
conform căruia nimeni nu trebuie să ucidă este bazat în fapt pe demnitatea şi sfinţenia
iudeo-creştine.
Jurământul lui Hipocrate afirmă acelaşi principiu: să nu prescrii un medicament mortal,
să nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea nici să nu provoci un avort. Hipocrate a
trăit în secolul al 5-lea IC şi deci principiul sfinţeniei vieţii datează dinaintea învăţăturilor
creştine.
Declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală Mondială, afirmă:
"Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la începuturile ei." Acelaşi
principiu a fost implementat şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: "Dreptul

4
 fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit de viaţă
intentionat."
Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România stipulează clar că eutanasia şi
SAM sunt inacceptabile: "Art. 121. Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea
unor substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de
gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerută insistent de un bolnav perfect
conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri sau autovătămări prin
sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va
refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens."
Principiul inviolabilităţii vieţii interzice uciderea intenţionată, dar nu specifică faptul
că viaţa trebuie menţinută cu orice preţ, de exemplu până la capăt în cazul tratamentelor
invazive sau agresive, cum ar fi ventilaţia asistată împotriva dorinţei pacientului conştient
sau în cazul în care tratamentele ar fi zadarnice, de exemplu chimioterapia agresivă
pentru cancerul avansat.
Doctorii trebuie să decidă dacă un tratament prescris este adecvat sau nu. Medicul îl va
găsi, de obicei, pe cel potrivit făcând o analiză corectă a metodelor folosite în tratament, a
gradului de complexitate sau de risc, a costurior. Medicul compară aceste elemente cu
rezultatele aşteptate, luând în considerare şi starea de sănătate a persoanei bolnave şi
resursele fizice şi psihice ale acesteia. Refuzul, venit din partea pacientului, al unui
tratament agresiv nu este considerat sinucidere.
De asemenea, moartea unei persoane, grăbită în mod intenţionat prin omiterea unor
intervenţii medicale - "eutanasie pasivă"- este complet diferită de omiterea tratamentului
zadarnic sau neadecvat.

Cele mai comune probleme ridicate de legalizarea

eutanasiei şi SAM
Deşi eutanasia şi sinuciderea asistată medical ar putea părea, la prima vedere,
atrăgătoare, legalizarea acestora are efecte negative profunde, deja constatate în ţările
unde se practică. De exemplu:

5
 1. Eutanasia, odată legalizată, nu va putea fi controlată. Vor fi ucişi şi pacienţi care
nu şi-au dorit acest lucru. Iniţial gândită pentru grupuri strict delimitate cum ar fi
pacienţii cu boli în fază terminală, eutanasia ar fi mai devreme sau mai târziu folosită şi
pentru alte grupuri de pacienţi cum ar fi persoanele în vârstă, pacienţii cu handicap,
pacienţii cu probleme afective, cei cu infirmităţi şi chiar copii sau nou-născuţi cu
infirmităţi. Astfel se va ajunge la o desconsiderare a vieţii umane, în general a membrilor
vulnerabili dintr-o societate. Olanda este un exemplu nefast în acest sens: initial, legea
avea în vedere curmarea suferințelor insuportabile asociate bolilor incurabile. Acum, este
permisă eutanasierea batrânilor, persoanelor cu handicap, a invalizilor, depresivilor,
precum și a nou-născuților cu malformații.
2. Legalizarea eutanasiei sau SAM ar impune o presiune asupra celor bolnavi şi a
acelora care simt că din cauza bolii, infirmităţilor sau bătrâneții, au devenit nefolositori
sau o povară pentru societate şi în special pentru rude. Ei se simt constrânși moral să
accepte eutanasierea, care costă cu mult mai puțin decât tratamentul pentru cancer, spre
exemplu.
3. Autonomia pacientului va scădea odată ce eutanasia sau SAM va fi legalizată.
Dorinţa de a muri este rareori o decizie într-adevăr autonomă. Ea este mai degrabă
expresia depresiei, durerii sau a unui control slab al simptomelor, decât o dorinţă
autentică. Dorinţa de a muri şi de a trăi se schimbă frecvent în timp, în special dacă
durerea sau depresia au fost tratate.
4. Legalizarea eutanasiei sau SAM va aduce modificări profunde în atitudinile
sociale faţă de boală, infirmităţi, moarte, vârsta înaintată şi în ce privește rolul profesiei
medicale. Odată ce eutanasia este legalizată, va deveni din ce în ce mai mult o "opţiune
de tratament" printre celelalte tratamente medicale şi chirurgicale obişnuite. Valori
umane fundamentale precum răbdarea, compasiunea, solidaritatea, devotamentul se
golesc de sens. De asemenea, în baza percepției larg răspândite că "ceea este legal este și
moral" pot apărea consecințe deosebit de grave prin acceptarea ideii că uciderea este o
soluție care poate funcționa și în multe alte situații.
5. Legalizarea eutanasiei şi SAM va submina îngrijirea medicală, în special
îngrijirea paliativă şi va submina serios relaţiile doctor-pacient. Legalizarea eutanasiei va
aduce o schimbare fundamentala în relaţia doctor-pacient, când pacienţii se vor întreba

6
 dacă medicul care intra în salon poartă hainele albe ale unui tămăduitor sau pe cele negre
ale unui călău.
6. Moartea nu e chiar aşa de "bună" după cum se spera. Unul din argumentele
principale în favoarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate medical este acela de a-i oferi
pacientului o "moarte bună". Totuşi, realitatea este total diferită. Experienţa arată apariţia
unor complicaţii deloc rare. În loc să moară rapid, unor pacienţi le-a luat câteva zile să
moară!

Locuri din lume în care eutanasierea oamenilor este

acceptată de lege

În câteva state din lume sinuciderea asistată este acceptată de lege. În Statele Unite,
spre exemplu, anumite forme de sinucidere asistată sunt legale în cinci state și în
Districtul Columbia. Această practică a fost legalizată în Canada, în 2016.
Dacă vorbim de Europa, Belgia, Olanda, Elveția și Luxemburg sunt țările care acceptă
sinuciderea asistată. În Belgia și Olanda pacienții pot alege sinuciderea asitată sau
eutanasia activă și dacă suferă de boli care pot fi tratate. Unul dintre exemple ar fi
depresia activă.
„În Olanda, un proiect de lege numit „O viață completă” ar putea permite persoanelor
trecute de vârsta de 75 de ani să opteze pentru eutanasiere atunci când sunt de părere că
viața lor a ajuns la capăt — chiar dacă acea persoană este sănătoasă”, potrivit aceleiași
surse.

Potrivit Codului Penal, eutanasierea în România nu este permisă

și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

7
 Problema juridica a dreptului la moarte

Dacă din punct de vedere etic și moral problema dreptului la moarte pare mult prea sensibilă și
complexă pentru a se pronunța un răspuns cert asupra existenței sau inexistenței acestuia, din
punct de vedere juridic, deți opiniile sunt împărțite, un răspuns definitiv pare să fi fost dat, cel
puțin la nivelul Consiliului Europei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra acestui aspect în 2002, în cauza
Pretty împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nr. 2346/02.

Deși în speța cu care a fost confruntată Curtea reclamanta nu solicita să i se recunoască un

drept la eutanasie sau la sinucidere asistată medical, ea solicita, totuși, recunoașterea unui drept
de a muri, după cum urmeaza: „reclamanta, casatorită de peste 25 de ani, mamă și bunică,
paralizată și suferind de o boală degenerativă progresivă incurabilă, cu starea de sănătate
deteriorată rapid în ultima perioadă în așa fel încat era complet paralizată, nu se mai putea
exprima coerent și se alimenta cu ajutorul unui tub, dar își păstrase intacte capacitățile
intelectuale. Având în vedere starea sa de sănătate complet degradată, ea a dorit să se sinucidă,
dar nu era capabilă să acționeze singură în îndeplinirea acestui act. Datorită acestei stări, ar fi
trebuit să fie ajutată la îndeplinirea actului sinuciderii de soțul ei. Numai că, potrivit art. 2 parag.
1 din Legea engleză din anul 1961 privitoare la sinucidere, oricine ajuta o persoană să comită un
asemenea act săvârșește o infracțiune pedepsită de dispozițiile acesteia.”

Reclamanta s-a adresat inițial autorităților și mai apoi instanțelor naționale. După ce a epuizat
toate căile de atac, reclamanta a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului susținând
următoarele: „art. 2 al Convenției europene apără nu numai viața însăși, ci și dreptul la viață,
ceea ce înseamnă că textul protejează individul împotriva eventualelor atingeri aduse de
autoritățile publice dreptului său la viață, pe de o parte, iar, pe de altă, îi recunoaște acestuia
dreptul de a alege între a trăi sau de a nu trăi. Aceasta înseamnă că o persoană ar putea să refuze
un tratament medical de natură să-i salveze viața sau să i-o prelungească, după cum ea ar putea
să aleagă, în mod legal să se sinucidă. Dacă cele mai multe persoane doresc să traiască, susține
reclamanta, altele pot să dorească să moară, iar art. 2 ar garanta ambele drepturi; dreptul de a
muri nu ar aparea ca antiteză dreptului la viață, ci contrarul acestuia, iar statul ar avea obligația
pozitivă sa le protejeze pe amândoua.”

Curtea a aratat în hotărârea sa că deși unele dintre drepturile garantate de Convenție au fost
interpretate ca oferind și dreptul de a nu face (exemplificând interpretarea Articolului 11 din
Convenție și în sensul conferirii unui drept de a nu lua parte într-o asociație), nu s-ar putea totuși
sugera că toate articolele Convenției ar putea fi interpretate în acest sens. Astfel, a enumerat cu
titlu de exemplu Articolele 3 (interzicerea torturii), 4 (interzicerea sclaviei și a muncii forțate) și
5 (dreptul la libertate și la siguranță) al căror conținut este evident că nu ar putea fi interpretat
8
spre a se deduce posibilitatea unui subiect de drept de a face sau a fi supus unor experiențe sau
acțiuni constând în opusul acestor reglementări.

Prin urmare, Curtea a constatat că „oricare ar fi beneficiile care, din punctul de vedere al
multora, ar putea decurge din eutanasie, sinucidere, sinucidere asistată medical și sinucidere
asistată fără intervenția unui medic, acestea nu sunt beneficii care ar putea beneficia de protecție
din partea unui articol conceput pentru a proteja sanctitatea vieții”.

În continuare, Curtea a arătat faptul ca în hotărârile sale anterioare privind dreptul la viață s-a
avut în vedere evidențierea obligației pozitive a statelor de a apăra viața cetățenilor. „De aceea,
Curtea nu este convinsă că „dreptul la viață” garantat de art. 2, s-ar putea interpreta în sensul că
ar comporta și un aspect negativ. Din moment ce art. 2 din Convenție nu are nici o legătura cu
problema privitoare la calitatea vieții - reclamanta a arătat, în cererea sa că viața pentru ea a
devenit extrem de penibilă, datorită bolii degenerative de care suferea - sau cu împrejurarea că o
persoana poate să aleagă ce să facă cu propria-i viață, adică să dispună de ea, numai printr-o
distorsionare de limbaj art. 2 ar putea fi interpretat în sensul că ar conferi un drept diametral opus
dreptului la viață, anume dreptul de a muri.”

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că ``nu se

poate deduce din art. 2 al Convenției ca ar exista un drept de a muri, fie cu ajutorul unui terț, fie
cu ajutorul unei autorități publice``

În motivarea hotărârii sale, Curtea a făcut trimitere și la conținutul „Recomandarii 1418 (1999)
a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, potrivit cu care această recomandă Comitetului
de Miniștri să încurajeze statele membre ale Consiliului să respecte și să protejeze demnitatea
bolnavilor incurabili sau muribunzi prin menținerea interdictiei absolute de a pune capăt de o
maniera intențională vieții bolnavilor incurabili sau muribunzi.”

Prin urmare, dreptul de a muri nu este recunoscut la nivelul Consiliului Europei. Nici la nivel
național nu este reglementat un astfel de drept . Mai mult decât atât, există și o hotărâre a Curții
Europene a Drepturilor Omului într-o cauză impotriva Romaniei (39974/10 M.P și alții
împotriva Romaniei) în care Curtea reiterează aspectele prezentate anterior și statuează și
inexistența unui „drept de a nu fi născut.”

9
 Concluzii

Unul dintre dezideratele din domeniul dreptului este ca sistemul juridic să corespundă
permanent nevoilor sociale şi să fie în acord cu dinamica relațiilor sociale. Sistemul
juridic nu mai trebuie să fie defazat față de realitate, de practică. Ca urmare, acest tip de
relații sociale care implică eutanasia trebuie să fie reglementat în mod corespunzător.
Adversarii acestei măsuri susțin că niciun cadru legal propus nu va putea înlătura
abuzurile, dar care lege poate elimina total abuzurile într‐un anumit domeniu35?
Eutanasia va fi un subiect actual atâta timp cât vor predomina acei factori care au
adus‐o în actualitate, atâta timp cât viața va da o luptă cu moartea şi durerea. Însă, până
va mai înceta să mai fie de actualitate, va zdruncina sistemele religioase, practicile
morale, gândirea filozofic, într‐un cuvânt morala şi conştiința umană36.
În ciuda existenței unor state care permit eutanasia, şi care au o experiență
revelatoare referitoare la atitudinea în fața morții, pe fondul influențelor religioase, opinia
publică este scindată în grupul oponenților şi cel al susținătorilor.
Însă, legislația medicală prevede drepturile pacientului, precum şi obligațiile
personalului sanitar, tinzând, printr‐o interpretare prea rigidă a principiilor lui Hipocrate
să creeze o adevărată obsesie terapeutică alimentată de teama de sancțiunile penale şi de
repercusiunile de ordin economic şi profesional.

10
 Bibliografie

 https://mainnews.ro/locurile-din-lume-in-care-sinuciderea-este-permisa-ce-
costuri-presupune-eutanasia/
 https://www.provitabucuresti.ro/bioetica/eutanasia-sinuciderea-asistata
 https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481047525-lect.-univ.-dr.-laura-sta--
nila--.pdf
 https://www.google.com/search?
q=sinuciderea+asistata&sxsrf=ALeKk03n6_brouU7v4tt4WWrs1EUeEBJag:1585
160369398&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwjOh-vFnrboAhUh-
yoKHV0cASoQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1536&bih=754#imgrc=4OJ-
GMgJMFNnoM

11