2016: active/passive Euthanasia is the action of directly causing the quick and painless death of a

person, or omitting to prevent it when intervention was within the agent’s powers. It is usually
understood that euthanasia is performed only with the intention of relieving suffering, and where
death is perceived as the greater good or lesser evil for the patient. Active euthanasia means acting
to bring the death about, passive euthanasia means not preventing it (see ACTS/OMISSIONS
DOCTRINE). Although medical codes more commonly allow doctors to follow the passive option than
they allow them to actively intervene to cause death, there are problems of drawing the distinction
in particular cases. There is also the unpleasant possibility that the passive withholding of treatment
may condemn the patient to a lingering and painful death, which an active intervention would have
prevented. Euthanasia is something many people would wish for themselves if life were to become
unbearable, although it is frequently opposed. One set of worries concerns its expansion to form a
climate in which old people are encouraged to go quietly, and to feel guilty about hanging on. It is
also opposed on the curious grounds of respect for life. In many systems of law it would be illegal to
give a suffering person a painless death when, if a cat or dog were in the same condition, it would be
illegal not to do so.

1978: EUTANASIE (gr. eu „bun“ și thana- tos „moarte"), termen lansat de Fr. Bacon, inspirat din „Republica" lui
Platon, și folosit astăzi mai ales pentru a desemna practica curmării vieții unui infirm sau unui suferind incurabil,
printr-un act medical. în acest sens, e. este proscrisă de majoritatea codurilor de etică medicală iar, legal, este
considerată o crimă de omucidere.

EUTANASIE (cf. eu-.; gr. thanatot „moarte") • „Moartea ușoară" (fără dureri), provocată intenționat unui bolnav incurabil, în faza
terminală, pentru a-i curma suferința. Este o metodă cu' implicații filozofice, morale, juridice și religioase, care au suscitat
argumente pro și contra, rezultate din atitudinile diferite față de dreptul la Viață și la moarte.
' Dreptul la moarte, chiar dacă ar putea fi acceptat in abstracte in cazurile limită ale bolnavilor incurabili, nu poate fi conceput ca
revers logic al dreptului la viață, el fiind inseparabil de acesta și enunțat implicit în el. „Moartea ușoară" („fericită"), promovată
de adepții „milei", față de cei aflați într-o lungă agonie, respectă litera legii, în sensul în care aceasta condamnă lezarea
autonomiei individului de a decide pînă la sfirșit asupra actelor sale, dar nu și spiritul ei, al cărui sens este afirmarea
necondiționată și menținerea vieții. Deși problema pare clară, nu s-a ajuns încă la un consens în atitudinea față de aceste
cazuri limită, rezolvarea lor neputînd insă contraveni codurilor de deontologie medicală. Indiferent de motive, eutanasia activă
reprezintă din punct de vedere juridic un asasinat (nici chiar codul penal din 1944 al Germaniei naziste nu a legalizat-o), iar din
punctul de vedere al subiectului însuși, un suicid.
Ideea eutanasiei apare în Republica Ideală a lui PLATON, care considera că medicii nu trebuie să mai îngrijească, prelungind
viața Unui om invalid, deoarece aceasta nu-i folosește nici lui,.nici statului. Thomas MORUS (în „Utopia", 15, 16), F. BACON
(„Noul organon", 16 20), iar in epoca contemporană F. NIETZSCHE și A. CARREL, au promovat această idee din perspectiva
primatului societății asupra individului, indiferent de orientările lor individuale (utopice, metafizice la BACON, amorale și
antidemocratice la NIETZSCHE). Tradiția hipocratică. sau cea iudeo- creștină au respins-o prin chiar preceptele lor.
Dacă sub aspectul acțiunii practice este limpede că eutanasia nu poate fi acceptată, problema pare însă interesantă prin
aspectele etico-morale, deontologice și psihologice ■ pe care le suscită în epoca hiperperfecționării „mașinăriei medicale"
(WEISMAN), care poate
conduce uneori l.i situația limită a prelungirii1 artificiale a vieții pr in abuz de terapie (GUL HO)„ bolnavul nemaiavînd practic
șansa de a-șl relua viața normală. Se vorbește in acest caz de „distanasie", in opoziție cu „ortoeutana- sia" (denumiri propuse
de. Seminarul de criminologie de la Liege, 1951), situație in care bolnavul, excedat de suferința pe care mijloacele medicale nu
i-o înlătură, in ciuda prelungirii vieții, dorește întreruperea apl.icării acestor mijloace.
Eutanasia „negativă" (pasivă) ar consta . în întreruperea reanimării unui bolnav care . a avut o moarte aparentă, în condițiile in
care activitatea electrică cerebrală a dispărut irevocabil (de fapt, nu ar fi vorba decit de întreruperea unui „experiment practicat
pe un preparat cord-pulmon", și nu. de întreruperea susținerii medicale a vieții unui om — GUEHO).
„Autoeutanasia" constă în solicitarea morții de către Un bolnav incurabil, pe care nu-l. mai așteaptă decit o agonie marcată de
suferințe atroce (veritabilă echivalență suicidară), Con- traargumentul acceptării „autoeutanasiei" sau- a „ortoeutanasiei" este
acela că limita incura- bilității este relativă prin definiție și niciodată definitivă, astfel incit datoria primordială a. medicului rămine,
chiar și în aceste situații limită, conservarea vieții pină la înregistrarea obiectivă a dispariției premiselor biologice ale continuării
ei. Premisa practicii medicale, statuată incă din jurămîntul hipocratic, este apărarea necondiționată a vieții, fără de care
medicina nu este posibilă (GUEHO). Nici mila pentru suferința atroce cauzată de' o» boală incurabilă nu poate fi un argument
pentru curmarea ei ; în această situație, noțiunea de milă devine ambiguă: eliberind bolnavul de suferință, se urmărește —fie și
inconștient — cruțarea celorlalți (inclusiv a medicului) ' de suferința adiacentă De asemenea, consimță- mîntul sau libera
opțiune a bolnavului nu pot fr luate în considerație, întrucit suferința acută poate modifica perceperea de către acesta a realității
și, în ultimă instanță, afectează dis— cernămîntul său, astfel incit o hotărîre luată în aceste momente nu poate fi valabilă în
sens juridic.
Ca. obiect de studiu al tanatologiei, a cărei premisă este valoarea potențial-inestimabilă a vieții umane, astfel îneît chiar
momeritu i morții poate și trebuie investigat și ameliorat (psihologic și biologic), eutanasia poate deveni un concept cu
adevărat . medical, depășind limitele inițiale, inoperante, pentru a aborda dezvoltarea strategiilor sănătății și menținerii unei vieți
umane demne, care să .merite să. fie trăită pînă la sfirșit, într-un mod1 complet și rațional (WEISMAN 1985).
In ceea cn privește atitudinea medicului Bați de bolnavul suferind in stadiul terminal, psihotci apllle comprehensive șl de
susținere constituie o ultimă măsură, mult mal autentic umană șl medicală decit eutanasia.