XI.

EUTANASIA
„Nu că mi-ar fi frică de moarte, ci doar n-aş vrea să fiu de faţă
când se întâmplă” (Woody Allen)

 După definiţia cinicilor, viaţa este o condiţie degenerativă cu transmitere sexuală şi cu

mortalitate de 100%.
 Moartea şi faptul de a muri, la fel ca şi multe alte probleme nu sunt doar afirmaţii teoretice ci
realitatea de totdeauna. Trebuie să-i contemplăm misterul şi finalitatea, întrebările şi temerile
pe care le suscită şi nu în ultimul rând să medităm la propia noastră mortalitate.
 Eutanasia este cea mai controversată problemă de Bioetică, existând controverse de natură
religioasă, medicală, în special, dar şi culturale şi filosofice.
 Actualmente ridică puternice opinii pro şi contra, opinii determinate în primul rând de
progresele ştiinţei şi tehnicii biomedicale şi farmaceutice (monitorizare pacienţi cu aparatură
ultraperformantă, medicaţie de ultimă generaţie care poate prelungi viaţa).

Întrebarea principală care se pune este: ,,până unde” ?

1.Definirea termenului de eutanasie


Etimologic, în greacă: Eu = bine, bun iar Thanatos = moarte, deci ,,moarte bună”, ,,moarte
uşoară”.

se înţelege ajutorul medicului în curmarea vieţii bolnavului ce suferă de o boală
incurabilă

Petit Larousse Illustré (1995) o defineşte ca ,,amsamblul mijloacelor care provoacă o moarte
fără suferinţă având drept scop scurtarea unei lungi agonii sau a unei boli foarte dureroase cu
sfârşit fatal”.1

Din perspectiva eutanasiei, dreptul de a muri poate însemna:

 dreptul de a refuza un tratament de susţinere a vieţii care este împovărător sau fără speranţă;
 dreptul de a refuza un tratament de susţinere a vieţii dincolo de orice raţiune;
 dreptul la suicid din raţiuni „raţionale”;
 dreptul de a fi ajutat în comiterea suicidului;
 dreptul de a fi ucis la propia cerere prin intermediul unui medic.

2.Din istoricul eutanasiei


Este cunoscută şi practicată încă din antichitate, când spartanii eliminau nou-născuţii
malformaţi aruncându-i în prăpastie, iar triburile germanice şi eschimoşii îşi ucideau bolnavii
incurabili.

Este susţinută de Thomas Morus - sec XVI şi de Francis Bacon - sec XVII (defineşte termenul
şi îi susţine utilitatea în ,,Instauralis Magna” )

SUA:
o
pentru prima dată în istoria omenirii eutanasia a fost legiferată în anul 1906 în statul

1 Petit Larousse Illustré, 1995

 Ohio, SUA.
o
Sinuciderea asistată medical a fost legalizată în statul nord-american Oregon pe 27
octombrie 1997.
o
S-a observat că, în primul an de funcţionare a legii, decizia de a solicita şi de a folosi
medicamente cu efect letal a fost luată de bolnavi incurabili a căror problemă era, în
general, pierderea autonomiei, nu teama de o durere insuportabilă sau costurile de
ordin financiar, inevitabile într-o atare situaţie. Monitorizarea fenomenului a dus la
concluzia că nu există nici o legătură între opţiunea de „a beneficia” de sinuciderea
asistată medical şi gradul de educaţie al subiectului; nici situaţia asigurărilor sale de
sănătate nu s-a dovedit a avea vreun impact asupra deciziei

Europa:
o
A fost practicată în Germania hitleristă, unde erau omorâţi copiii nou-născuţi cu
neajunsuri fizice, bolnavii incurabili şi invalizii
o
Mai târziu, în unele state eutanasia a devenit ceva normal. Numai în anul 1995, în
Olanda, au murit prin eutanasie 3% din cei decedaţi. Sub legislaţia olandeză, doctorii
se confruntă însă cu justiţia - dacă eşuează în a urma regulile stricte. Noua lege
afirmă că pacienţii adulţi trebuie să fi făcut în prealabil o cerere „voluntară bine
întemeiată” şi mult înainte de a muri. Pentru a fi eligibil, legal, pacienţii trebuie să
aibă înainte viitorul unei suferinţe insuportabile şi trebuie să nu existe o altă
alternativă rezonabilă
o
La data de 1 aprilie 2002, în Olanda a intrat în vigoare o lege privind eutanasia.
Eutanasia poate fi definită ca „administrarea de medicamente cu scopul explicit de a
pune capăt vieţii unui pacient la cererea explicită a acestuia/acesteia”2

În ceea ce priveşte legislaţia actuală, Suicidul asistat medical este legalizat în Olanda,
Elveţia, Belgia, în SUA, în statul Oregon.3

EUTANASIA ESTE LEGALA IN BELGIA, CANADA, LUXEMBURG, OLANDA,
NOUA ZEELANDA, SPANIA, precum si cateva state din Australia (New South
Wales, Queensland South Australia,Tasmania, Victoria,  Western Australia)

Doar trei țări probă mortea asistata în ansamblu: Belgia, Olanda, Columbia, Australia de
Vest, Canada și Luxemburg. Primele două recunosc chiar cererile minorilor în condiții
stricte, în timp ce Luxemburgul le exclude din legislație.

Elveția, Germania, Finlanda, Japonia, Albania, Australia (Victoria), USA
(Washington, Oregon, Colorado, Hawaii, Vermont, Maine, New Jersey, California, si District
of Columbia) și Austria permit moartea asistată de medic în anumite situatii stabilite.

Țări precum Spania, Suedia, Anglia, Italia, Ungaria și Norvegia permit eutanasierea
pasivă în condiții stricte

Franţa a adoptat în 2004 o lege prin care bolnavii incurabili au dreptul să aleagă moartea prin
oprirea ajutorului medical (Decizia Adunării Naţionale franceze a survenit în urma cazului
emoţionant al pompierului Vincent Humbert, în vârsta de 19 ani, care a rămas orb, mut şi
paralizat de la gât în jos într-un accident. Mama sa l-a ajutat să moară cu ajutorul unei

2 Rurup M.L., Muller M.T., Onwuteaka-Philipsen B.D., Van der Heide A., Van der Wal G., Van der Maas P.J., Request for euthanasia or
physician-assisted suicide from older persons who do not have a severe disease: an interview study, Psychological Medicine, Vol. 35, 665-671,
2004, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15918343

3Janssen A., The new regulation of voluntary euthanasia and medically assisted suicide in the Netherlands, Int J Law Policy Family. 2002
Aug;16(2):260-9.
 supradoze de sedative)

În Marea Britanie, unde eutanasia este interzisă, un studiu publicat arată că pacienţii sunt
ajutaţi în secret de doctori să moară. Circa 3.000 de persoane au decedat în 2005 în Marea
Britanie prin administrarea la cerere a unor doze letale, iar peste 170.000 au fost lasaţi să
moară prin oprirea tratamentului.

3.Definiţia morţii

Limita între viaţă şi moarte este neclară, viaţa şi moartea au nevoie de definiţii
convenţionale pentru a le delimita

În condiţiile dezvoltării medicinei actuale, distincţia între viaţă şi moarte nu mai este atât
de clară.

Putem afirma cu certitudine că un organism în care toate organele îşi îndeplinesc funcţia
lor este viu şi cu aceeaşi certitudine că un organism în care nici un organ nu-şi
îndeplineşte funcţiile este mort.

Dar sunt situaţii în practica clinică, îi din păcate nu puţine, în care limita dintre moarte şi
viaţă nu mai este atât de clară. Sunt acele situaţii intermediare, în care în cadrul aceluiaşi
organism unele organe sunt moarte în timp ce altele continuă să funcţioneze.

În aceste cazuri, sarcina de a stabili starea acelui organism revine unor medici
competenţi. Spre exemplu, în Marea Britanie, este necesară decizia a doi medici,
independent unul de celalalt, de a stabili moartea unui individ

Problema care se pune este care sunt criteriile, şi dacă acestea sunt suficiente pentru a
stabili moartea unui individ. Aceste criterii trebuie clar stabilite în ghiduri care să poată
fi folosite în orice situaţie comună sau deosebită4

În medicina modernă, atât de tehnologizată (mai ales datorită dezvoltării terapiei
intensive), au apărut cazuri atât de complexe, încât este pusă sub semnul întrebării însăşi
noţiunea de moarte. Moartea nu este doar o altă boală care poate fi studiată, interpretată
ca fiind virală sau bacteriană, sau autoimună. Moartea este întreruperea vieţii.5

Această definiţie a morţii necesită mai mult decât o expertiză medicală sau tehnică:
necesită înţelegerea a ceea ce constituie viaţa umană şi ceea ce lipseşte atunci când o
persoană este declarată decedată.

4.Clasificarea eutanasiei

Criterii majore de clasificare a eutanasiei

 Voinţa pacientului:
 Eutanasia voluntară
o exprimarea liberă şi repetată a dorinţei de eutanasiere ;
o pacientul este apt să-şi dea consimţământul 
o se susţine astfel dreptul de a decide asupra propriei morţi
 Eutanasie involuntară
o pacientul nu este consultat în ceea ce priveşte actul eutanasiei sau
o chiar se ignoră dorinţa sa,
4Helen Watt, The Case Against Assisted Dying, first published in Geriatric Medicine, 2008, http://www.linacre.org/CaseAgainstAsstDying.htm
5 Watt H. Cooperation problems in care of suicidal patients. In: Watt H, ed. Cooperation, Complicity and Conscience: Problems in Healthcare,
Science, Law and Public Policy. 2005; The Linacre Centre, London: 139-147
 o el fiind apt de a-şi da consimţământul ;
o persoana căreia i s-a aplicat, nu a fost intrebată, chiar dacă ea era în stare să-şi
expună conştient părerea.
o Uneori această formă de eutanasie este „îndreptăţită” moral prin motivarea că
moartea individului a dus la scăderea cheltuielilor sociale
 Eutanasie non-voluntară:
o în cazul când se pune capăt vieţii unei persoane care nu poate alege ea insăşi între
a trăi şi a muri,
o deci nu poate să-şi dea consimţământul
o spre exemplu, atunci cand este vorba de un nou-născut cu handicap ori de un
bolnav mintal, sau când o boală sau un accident au transformat o persoană
responsabilă într-una incapabilă să conştientizeze realitatea (pacient în coma etc),
o fără a fi menţionat anterior dacă ar fi dorit sau nu eutanasia în asemenea situaţii.
o Un argument esenţial în favoarea acestei forme de eutanasie va fi calitatea vieţii,
resursele valorii celei din urmă.

 Modul de acţiune:

Activă (pozitivă, directă, ,,mercy killing”)

prin mijloace directe

se subînţelege stingerea uşoară, cu ajutorul medicamentelor administrate de
medic, a bolnavului,

adică medicul îi face bolnavului o injecţie care îi produce o moarte rapidă.

De fapt, eutanasia înseamnă „o execuţie” de comun acord cu un bolnav care nu
mai suportă durerile. Medicul vine şi îl ucide în condiţiile stabilite de bolnav, la
ora fixată de el.

Pasivă (negativă, indirectă, ,,letting die”)

întreruperea tratamentului şi

decuplarea bolnavului de la aparatele medicale.

Medicul nu va interveni prin nici o acţiune pentru a prelungi viaţa pacientului,
sancţionând, într-un fel, moartea (de multe ori chinuitoare) a omului bolnav.

În contextul eutanasiei pasive sunt înaintate noţiunile de distanasie şi ortotanasie.
o Distanasia este prelungirea vieţii pacienţilor bolnavi cu diagnostic
nefavorabil prin orice metode, chiar şi extrem de costisitoare.
Argumentele în favoarea acestei metode le găsim în tradiţiile eticii
medicale, în simţul de moralitate al oamenilor, în principiul unei veneraţii
şi profund respect faţă de viaţă.
o Ortotanasia este întreruperea acestor mijloace de susţinere a vieţii

oprirea sau retragerea tuburilor de hidratare şi hrănire poate fi considerată
o opţiune morală doar când pacientul este într-o stare de comă ireversibilă, sau
când el este conştient, deşi se află evident în ultimele faze ale procesului morţii şi
cere repetat ca hrana şi lichidul să-i fie oprite. Acest al doilea caz nu constituie
eutanasie activă sau sinucidere. El acceptă mai degrabă realitatea morţii iminente
şi lasă ca boala sau trauma trupească să-şi urmeze cursul natural, acolo unde
îngrijirea medicală nu mai poate reda sănătatea

ReT (“adult refusal of medical treatment”) – este o noţiune recentă bazată pe
 drepturile pacienţilor. Nici in medicina din SUA, nici în cea din ţările Europei nu
este stabilită o diferenţă clară între a nu iniţia (withholding) şi a întrerupe un
tratament (withdrawing) 6

Există şi o formă de refuz al continuării vieţii, în cazul în care aceasta este cu o
calitate mult diminuată: termenul cel mai recent este DNAR (“do not attempt
resuscitation” - „a nu se încerca resuscitarea”, formulat şi ca DNACPR) care
relevă clar faptul că scopurile resuscitării nu pot fi atinse. Motivaţia se regaseşte
in aşteptarea decesului pacientului in viitorul apropiat, calitatea vieţii insuportabilă,
cererea pacientului sau a familiei acestuia.7

5.Aspecte etice şi juridice

 De unde a apărut această problemă a eutanasiei în lumea noastră (care are la bază tradiţia
creştină)?
 Morala creştină consideră că viaţa, pe care un om nu o poate da, nu trebuie să fie luată de către
om, nici chiar dacă ar fi vorba de propria viaţă

 Argumente PRO şi CONTRA eutanasiei active

 Morale:
– Compasiune
– Bine/rău
– Blamarea / valorizarea suferinţei
 Psihologice:
– Exprimarea liberă a voinţei în contextul afecţiunilor incurabile, debilitante sau
invalidante
 Sociologice:
– Impactul eutanasiei asupra familiei pacientului în cauză
 Deontologice:
– Menirea medicului este de a vindeca, nu a ucide
 Medicale:
– Limitele medicale în tratamentul anumitor afecţiuni
 Juridice : legiferarea
 Religioase:
 dreptul de viaţă şi de moarte ca atribut exclusiv al Divinităţii
 Exemplu de atribut:
 contra: necesitatea respectării dreptului la viaţă al fiecărei fiinţe umane.
 pro: libertatea individuală de a decide momentul şi felul morţii şi păstrarea demnităţii
umane în faţa morţii

 Codurile tradiţionale de etică medicală nu au aprobat niciodată eutanasia, chiar dacă aceasta
ar fi fost cerută din motive de compasiune.
 Înca din Jurământul lui Hipocrate se cerea medicului să nu provoace moartea cu ajutorul
unei otrăvi, pacientului său

6 Antoniu Petriş, Diana Cimpoeşu, Irina Costache, Irinel Rotariu, Decizia de a nu resuscita, probleme de etică în cursul resuscitării
cardiopulmonare, Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 2, Aprilie - Iunie 2011, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?
item=10787&node=1961
7 Idem 81
 În Declaraţia de la Marbella din 1992, Asociaţia Mondială a Medicilor a reconfirmat că
sinuciderea asistată, aşa cum este eutanasia, nu este etică, iar profesia de medic trebuie să o
condamne: când un doctor ajută în mod deliberat un individ să-şi încheie viaţa, acest act
medical nu este etic.
 Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România are o secţiune specială -
secţiunea D - intitulată „Atentarea la viaţa şi integritatea fizică a bolnavului” în care
eutanasiei şi suicidului asistat li se dedică trei articole: Art. 120, Art. 121, Art. 1228 
 Codul Penal Român reglementează doar omorul (art. 178)9
o Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este incriminată de art. 182
o Astfel, în legislaţia României nu este admisă uciderea unei persoane expuse unei morţi
iminente pentru a-i curma suferinţele şi a-i produce o moarte uşoară (eutanasie).
Oricare ar fi starea sănătăţii unei persoane, viaţa acesteia este intangibilă.
o De aceea, uciderea unei persoane din milă pentru aceasta şi pentru a-i produce o
moarte fără dureri nu ridică faptei caracterul de omor.
o Rezervele în considerarea eutanasiei printre cauzele care înlătură caracterul penal al
omuciderii se explică, pe de o parte, prin necesitatea păstrării neştirbite a ideii de
intangibilitate a vieţii omului, iar pe de alta, prin grija de prevenire a oricărui abuz şi
de producere a unui omor la adăpostul scuzei eutanasiei.
 Responsabilitatea medicală se referă în primul rând la eutanasia activă şi pasivă. Am văzut că
acţiunea directă cu scopul decesului pacientului este interzisă în România.
 Există totuşi situaţii în care medicului i se permite retragerea / neinstituirea tratamentului,
lăsând pacientul să moară (respectul pentru viaţă nu înseamnă neaparat a o prelungi la nesfârşit, în
orice condiţii)
 Există diferenţe (prevăzute prin legi) specifice fiecărei ţări, diferenţe care fac distincţia între
tratamentul ordinar şi cel extraordinar (ex alimentaţia artificială în Germania = tratament
obligatoriu, ordinar; în Olanda insă = tratament extraordinar)
 Există cel mai acut dilema medicului în faţa pacientului terminal care în suferinţă cere expres
să fie eutanasiat şi/sau să nu fie reanimat – dilema între îndatoririle medicale şi principiul
autonomiei pacientului
 Unii care militează pentru legiferarea eutanasiei, consideră că ea face parte din drepturile
omului şi transferă „puterea medicului în mâinile bolnavului, pentru a-şi decide soarta”.
 De fapt, medicul nu-l eliberează numai pe bolnav de suferinţă, eliberează familia şi
societatea de bolnavul devenit o povară inutilă, dacă nu cumva în spatele eutanasiei nu se
ascund şi interese meschine, cum ar fi moştenirea
 O alta dilemă etică este referitoare la costurile susţinerii acestor bolanvi terminali. În ce moment
costurile de întreţinere artificială a vieţii depăşesc limita morală de prelungire a vieţii? Cât timp
menţinem terapia de susţinere la bolnavii comatoşi?
 Eutanasia, ca formă a practicii medicale, poate avea efect demoralizant şi iatrogen asupra
societăţii. Se schimbă radical rolul medicului în lupta cu patologia. Până unde se va trata şi
când se decide încetarea tratamentului? Există pericolul unei rupturi în încrederea societăţii
atribuită medicilor timp de secole.

Eutanasia tinde să devină una dintre temele majore ale acestui început de mileniu. Fiecare

8 http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-romania/
9 http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-178-cpen
are dreptul la opinie, dar este esenţial ca ea să fie exprimată în cunoştinţă de cauză. Şi, cu toţii,
ar trebui să ne gândim că urmările unui asemenea gest - definitiv, singurul care nu mai poate fi
corectat - sunt încă foarte departe de a fi cunoscute.

Aspecte întâlnite în societatea modernă privind eutanasia

Suicidul asistat medical (SAM)


Este un act de sinucidere intenţională în prezenţa medicului care furnizează mijloacele şi/ sau
cunoştinţele sale.

Se diferenţiază de eutanasia voluntară în care medicul îndeplineşte actul respectiv.

Pacientul are rol activ în ambele situaţii.

SAM a fost iniţiat de medicul Jack Kevorkian, autorul controversatei ,,Suicide machine”
(Mercytron) cu ajutorul căreia pacientul stabileşte momentul în care îşi administrează doza de oxid
de carbon pe mască.10

Suicidul asistat medical pare mai acceptabil în ochii opiniei publice decât eutanasia, iar schimbările
legislative din mai multe ţări vizează din ce în ce mai clar impunerea ei ca procedură legală.

Dr.Philip Nitschke din Australia a inventat o maşină care, conectată la un computer, gestionează
administrarea medicamentelor şi implicit poate fi folosită şi pentru administrarea de substanţe letale.
Medicul conectează tubulatura de administrare intravenoasă de la pacient la aparatul care poate
gestiona trei secvenţe medicamentoase pe trei căi diferite. Astfel, Fenobarbitalul şi Pentanilul eliberate
concomitent provoacă inconştienţa, urmate apoi la câteva secunde de atropina care produce paralizia
muşchilor respiratori şi deci o moarte rapidă prin asfixie. Odată conectat, pacientul nu are de răspuns
decât la trei întrebări afişate pe ecranul unui laptop. Ultima spune: ,,Injecţia letală va fi administrată
în 15 secunde. Doriţi declanşarea secvenţei? Pentru «DA» apasaţi tasta Y; pentru «NU» apasaţi tasta
N”.11

Turismul suicidal
 Turismul suicidal înseamnă cererea suicidului asistat de către un individ care nu este cetăţean al
acelei ţări.
 Clinici precum Dignitas şi Exit din Elveţia au devenit cunoscute în întreaga lume pentru că le
permit celor cu boli terminale suicid asistat medical.
Protocolul Groningen
 Este un document creat în septembrie 2004 de către Eduard Verhagen, un medic pediatru, la
Groningen, Olanda.
 Acesta conţine directive şi criterii prin care medicii pot determina ,,încetarea vieţii unor copii”
(eutanasie la copil) , într-un cadru legal
 Încetarea vieţii unui copil (sub 12 ani) necesită conform acestui protocol următoarele:
o Prezenţa unei suferinţe fără speranţă de recuperare şi insuportabilă
o Consimţământul părinţilor pentru încetarea vieţii copilului
o Consultaţia medicală riguroasă prealabilă

10Ryan, Bernard, Jack Kevorkian Trials: 1994-99, Great American Trials, 2002,
http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-3498200341.htm
11 Euthanasia machine, Australia, 1995-1996,
http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/objects/display.aspx?id=91717&image=4
 o Tehnica propriuzisă a eutanasiei să limiteze suferinţa copilului

CAZURI PRACTICE DIN LITERATURA

Lillian Boyes: un caz de omor din milă

În august 1991 Lillian Boyes se internează la Royal Hampshire County Hospital din
Winchester cu suferinţe cauzate de artrita reumatoidă care o chinuia de mulţi ani. La cei 70 de ani ai ei,
stadiul progresiv şi invalidant al maladiei era într-o fază terminală. Avea ulceraţii cronice dureroase pe
braţe şi picioare, umflături, încheieturi şi membre hidos deformate şi fracturi la nivel vertebral. Durerile
erau incontrolabile; orice atingere era un mare discomfort. Medicul specialist reumatolog în grija căruia
se afla - Dr. Nigel Cox, o cunoştea de 13 ani şi era un prieten de încredere al familiei. Pe măsură ce
condiţia i se inrăutăţea, doamna Boyes spunea în repetate rănduri că vrea să moară.
Doctorul Cox o compătimea, dar îi spunea că nu putea să-i administreze o injecţie letală.
Totuşi, la insistenţele ei a fost de acord să nu-i mai continuie tratamentele pentru prelungirea vieţii. Cu
toate că dozele de diamorfină erau pe zi ce trece mai mari, durerile se înteţeau. Conform declaraţiilor
unui martor, suferinţele ei erau atât de crunte încat „scheuna şi urla ca un câine”.
Pe 16 august situaţia a atins punctul maxim al crizei. Doamna Boyes i-a spus din nou dr.Cox că
vrea să moară. Familia ei îl implora să facă ceva să-i scurteze agonia. I-a facut astfel o injecţie de
diamorfina (100 mg - o doza de 20 de ori mai mare decât cea normală) aparent fără prea mult efect.
Apoi, în timp ce ea urla de durere, dr.Cox i-a injectat intravenos o doza masivă de clorura de potasiu, cu
efect letal. Când solutia a pătruns în fluxul sangvin, s-a produs blocajul cardiac şi moartea s-a instalat
instantaneu. În foaia de observaţie dr.Cox a notat minuţios tot ceea ce făcuse.
O asistentă - după câteva zile - a adus cazul la cunoştinţa conducerii clinicii, care a chemat
poliţia, iar dr.Cox a fost acuzat de tentativă de omor şi arestat (acuzaţia de omucidere nu se putea
susţine deoarece trupul d-nei Boyes fusese incinerat).
A fost acuzat şi a primit o sentinţă cu suspendare, judecătorul spunându-i ca şi-a trădat
„credibilitatea misiunii de medic”.
Evenimentele ce au urmat au demonstrat o aprobare unanimă faţă de decizia luată de dr. Cox,
cazul aducând în centrul atenţiei naţionale şi internaţionale discuţia despre legalizarea eutanasiei.
Deşi aspru criticat de Colegiul Medicilor, dr.Cox i s-a permis să-şi continuie activitatea de
medic specialist în cadrul lui National Health Service.
Este oare dr.Cox o victima inconştientă a concepţiilor „bătrâneşti” despre sanctitatea vieţii
umane? Poate fi acceptată moartea din milă, cu toate prerogativele legale în ordine şi asistenţa
profesională ca parte integrantă a unui răspuns medical compătimitor faţă de suferinţele unei paciente
ca Lillian Boyes?

Tony Bland şi starea vegetativă persistentă

Pe 15 aprilie 1989 Tony Bland, un suporter de 17 ani, s-a dus la meci la Sheffield ca să-şi vadă
echipa favorită - Liverpool, ce juca cu Nottingham Forest. Ca mulţi alţii a fost prins în tragedia de la
stadionul Hillsborough şi a fost strivit de porţile metalice de la stadion. În acea după-amiază au murit
peste 90 de oameni. Tony Bland a supravieţuit, practic doar corpul său, fiindcă creierul puternic afectat
l-a condus spre acea stare de comă profundă numită stare vegetativă persistentă. Era în viaţă, funcţiile
vitale nefiindu-i afectate; putea să respire şi să digere hrana. Ochii erau uneori deschişi; partea
inferioară a creierului sau ,,zona stem” funcţiona la nivel rudimentar dar nu erau nici un fel de evidenţe
despre stări conştiente sau vreun răspuns coerent la stimulii din jur. Era menţinut în viaţă artificial, iar o
pompa îi administra hrana lichidă printr-un tub introdus în stomac.
 Familia şi medicul său dr.J.G.Howe au cerut Înaltei Curţi de Justiţie a Marii Britanii
permisiunea de a opri hrănirea lui Tony. Această situaţie a creat un context de interes mediatic
internaţional în care s-a născut un titlu de articol: ”Lasaţi-l pe bietul Tony să moară!” (British Medical
Journal 1992).
Într-un sfârşit cazul a ajuns la Camera Lorzilor, care a stabilit în unanimitate că, de vreme ce
Tony nu era conştient şi responsabil de cele petrecute în jurul său şi nu exista nici o şansă reală de
îmbunatăţire a condiţiei sale medicale, tratamentul prin care era menţinut în viaţă nu-i oferea nimic de
ordin terapeutic, medical sau alte beneficii.
Ca urmare au fost de acord cu toţii ca hrănirea artificială să fie retrasă. Câteva zile mai târziu
Tony avea să moară.
Mulţi au comentat evenimentul ca pe o extindere a consimţământului din practica medicală,
folosit ca răspuns la rezolvarea unui caz aflat la limita suportabilităţii. Alţii însă au sugerat că acest caz
marchează momentul de la care instanţele juridice britanice încetează să mai respecte principiul
tradiţional al sanctităţii vieţii umane, aceste instanţe acceptand ca legale pentru prima data, acţiuni ale
caror scopuri şi intenţii unice duceau la moartea unei fiinţe umane inocente.12
În loc de concluzie:
,,În cazul unui pacient care suferă de o boală incurabilă, chinuitoare, cu evoluţie inevitabil
fatală, medicul ar avea două alternative: să-l trateze, ceea ce presupune şi prelungirea suferinţei
sau să-i curme durerea şi viaţa. Ambele decizii sunt imperfecte din punct de vedere moral.
Medicul nu are voie nici să determine suferinţa îndelungată, nici să aducă moartea.
Eutanasia nu este un proces natural, căci ea implică o alegere.(...)
Tratamentul nu se opreşte de la sine. Dacă am putea avea certitudinea datei când pacientul va
muri, problema ar fi mai puţin dificilă. (...) Consider că este moral ca medicul să-şi trateze pacientul
spre a-l îndrepta înspre sănătate şi viaţă. Consider de asemenea că medicul are obligaţia de a face tot
posibilul pentru a salva viaţa pacientului.(...)
,,Cei care militează pentru legiferarea eutanasiei, consideră că ea face parte din drepturile
omului şi transferă puterea medicului în mâinile pacientului pentru a-ţi decide soarta. (...)
,,De fapt, medicul nu-l eliberează pe pacient de suferinţă, eliberează familia şi societatea de cel
care a devenit o povară inutilă.”13
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Helen Watt, The Case Against Assisted Dying, Geriatric Medicine, 2008
2.Watt H. Cooperation problems in care of suicidal patients.  In:  Watt H, ed. Cooperation, Complicity and
Conscience:  Problems in Healthcare, Science, Law and Public Policy.  2005; The Linacre Centre, London:  139-
147.
3.Mihaela Alina Baziliuc, Revista Română de Bioetică, Vol 2, Nr 1, ian-mar 2004
4.Rurup M.L., Muller M.T., Onwuteaka-Philipsen B.D., Van der Heide A., Van der Wal G., Van der Maas P.J.,
Request for euthanasia or physician-assisted suicide from older persons who do not have a severe disease: an
interview study, Psychological Medicine, Vol. 35, 665-671, 2004
5.Antoniu Petriş, Diana Cimpoeşu, Irina Costache, Irinel Rotariu, Decizia de a nu resuscita, probleme de etică în
cursul resuscitării cardiopulmonare, Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 2, Aprilie - Iunie 2011
6. Janssen A., The new regulation of voluntary euthanasia and medically assisted suicide in the Netherlands, Int J
Law Policy Family. 2002 Aug;16(2):260-9.
7. Petit Larousse Illustré, 1995

12 John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia, Timişoara, 2011, p.25
13 Mihaela Alina Baziliuc, Eutanasia - o problemă de etică medicală?, Revista Română de Bioetică, Vol 2, Nr 1, ian-mar 2004,
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9489&node=1355
RESURSE INTERNET
http://www.linacre.org/death.html
Euthanasia machine, Australia, 1995-1996, http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/objects/display.aspx?id=91717&image=4

Ryan, Bernard, Jack Kevorkian Trials: 1994-99, Great American Trials, 2002, http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-3498200341.html

http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-178-cpen
http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-romania/