Lectii de educatie pentru sanatatea oro-dentara

in diverse colectivitati

Medicul in ipostaza de educator trebuie sa aiba un simt psihologic, respectand

anumite principii psihologice. Un prim principiu este acela de a initia educatia prin folosirea
diagnosticului personal, ceea ce-i face pe oameni mai atenti si emotionati, determinandu-i sa dea
ascultare sfaturilor ce li se dau.
Informatia este premergatoare, ea constand in a comunica fapte obiective si
verificate, de care pacientii sunt liberi sa dispuna.
Educatia consta in sublinierea acestor fapte, a consecintelor lor, pentru a influenta
judecata si pentru a modifica conduita. Cea mai mobilizatoare este evocarea durerii.
Educarea diferitelor colectivitati se poate face prin mijloace de comunicare efectiva a
mesajului educational in cabinetul de medicina dentarapa mai multe cai:
• presa zilnica,
• presa periodica,
• afisaje,
• radio,
• cinema,
• televiziune.

Educaţia pentru sănătate se poate defini ca fiind un sistem ce include:

• conştiinţa stării de sănătate;
• procesul de predare/învăţare;
• participare.
Componentele de bază ale îngrijirilor primare de sănătate
1. Educaţia pentru sănătate, prevenirea şi controlul bolilor;
2. Promovarea unei alimentaţii corecte;
3. Asigurarea cu apă potabilă, în cantitate adecvată şi o sanitaţie de bază;
4. Îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planningul familial;
5. Imunizarea împotriva bolilor infecţioase majore;
6. Prevenirea şi controlul bolilor endemice cu caracter zonal;
7. Tratamentul adecvat al bolilor curente şi vătămărilor;
8. Asigurarea cu medicamente esenţiale.

Diferenţele dintre educaţia pentru sănătate/educaţia sanitară

-nu are drept scop doar promovarea unor deprinderi de igienă şi sanitaţie
-se referă la:
- ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale în rândul populaţiei, mai
ales în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei bolilor;
- formarea unor deprinderi corecte în rândul populaţiei, deprinderi
care să promoveze sănătatea.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în
rândul populaţiei începând cu vârstele cele mai fragede a unei concepţii şi a unui comportament
igienic, sanogen, în scopul apărării sănătaţii, al dezvoltării armonioase a organismului şi al
adaptării lui la condiţiile mediului înconjurător.
Mijloacele de educaţie pentru sănătate se referă la modalităţile de transmitere a
mesajului de la comunicator la receptor. Acestea sunt numeroase şi variate, putând fi folosite
singure sau cel mai bine combinate.

Mijloacele educaţionale pentru sănătate sunt :

1. Tradiţionale: verbale, vizuale, scrise, demonstrative
 2. Moderne: Presa, Filmul, Televiziunea, Radioul, informatice, Reprezentări scenice
Cel mai elementar act al comunicării presupune un emiţător, care utilizând un anumit
limbaj, codifică un mesaj pe care urmează să-l transmită; un canal de comunicare, care constă dintr-
un mesaj; şi un receptor, care primeşte mesajul, îl decodifică şi îi identifică sensul.
Strategiile de comunicare optime pentru realizarea obiectivelor educaţionale sunt:
1. Conştientizarea (sensibilizarea)
2. Informarea
3. Motivarea
4. Motivaţia constituie una din ideile cu caracter de cerinţă, de care trebuie să ţină cont oricine
lucrează cu pacienţii în munca sa educativă.
Medicul dentist este obligat să includă în acţiunea sa, trezirea motivaţiei, pentru a
obţine în final feedback din partea pacientului.
Lipsa de educaţie sanitară este o problemă majoră. În munca sa educativă,
desfăşurată mai ales cu copiii, medicul dentist trebuie să ştie să valorifice întregul potenţial al
motivaţiei.
Eficienţa unui program de promovare a sănătăţii oro-dentare prin implementarea
educaţiei pentru sănătate oro-dentară se poate urmări în dinamică prin creşterea nivelului de
educaţie şi implicit a gradului de igienă oro-dentară.
Metodele de acţiune trebuie să aibă la bază demersuri strategice corelate cu
vârsta, dar mai ales gradul de percepţie al grupului ţintă, făcând uz de cele mai adecvate mijloace
pentru realizarea şi monitorizarea feedback-ului.
Mijloace verbale includ: conferinţa, lecţia şi convorbirea. Indiferent care din aceste
mijloace este folosit există câteva aspecte comune de care trebuie să se ţină seama:
• tema prezentată să fie una de interes pentru auditoriu;
• modul de prezentare al problemelor să fie de aşa manieră încât să capteze atenţia;
• limbajul utilizat va ţine seama de capacitatea de înţelegere a auditoriului;
• comunicatorul să aibă o ţinută decentă, să-i privească în faţă pe cei cărora le vorbeşte, să
zâmbească, să reziste la distragerea atenţiei, să fie maleabil şi să fie un bun ascultător;
• expunerea propriu-zisă, acolo unde este cazul, să nu depăşească 30 de minute.
Lecţia de educaţie pentru sănătate Constă în transmiterea după un plan bine stabilit a
unor cunoştinţe igienico-sanitare. Este folosită preferenţial în unităţi de învăţământ, dar poate fi
folosită şi pentru alte grupuri.
Aceasta are în general următoarea structură:
a. Recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute).
b. Expunerea noilor cunoştinţe, uzând de diversitatea mijloacelor de predare şi
materialelor didactico-demonstrative (macromodelul, mulaje, planşe, schiţe, diapozitive, etc.) şi
care se recomandă să se încadreze în aproximativ 30-40 minute. Expunerea trebuie să fie de
asemenea manieră încât să fie accesibilă cursanţilor.
c. Recapitularea şi fixarea cunoştinţelor prin întrebări sau prin reluarea şi clarificarea
unor aspecte nelămurite în totalitate (5-10 minute).
Recomandări pentru transmiterea mesajului grupului ţintă
Pentru crearea unui climat de încredere şi a unei apropieri între comunicator şi grup,
câteva “repere”, care să vă ajute în realizarea acestor deziderate:
- Grupul e de preferat să fie sub 15 persoane, să fie omogen;
- Reuniunile se vor ţine acolo unde oamenii se simt bine, în siguranţă şi intimitate,
fără riscul de a fi întrerupţi;
- Aşezarea să se facă astfel încât fiecare membru al grupului să se simtă egal, să aibă
contact vizual cu ceilalţi şi să poată vorbi fără greutate (exemplu: în cerc);
- Puneţi întrebări deschise, care să stimuleze discuţia;
- Nu forţaţi participarea la discuţie, dacă membrii grupului nu doresc;
- Încurajaţi participanţii să pună întrebări. Nici o întrebare nu este “deplasată” şi toate
merită un răspuns;
 - Respectaţi dreptul fiecăruia de a avea o opinie, chiar dacă sunt diferite;
confidenţialitatea discuţiilor, dacă e cazul.

Pentru creşterea eficienţei în transmiterea mesajului sanogen mijloacele de

comunicare care sunt numeroase şi variate, pot fi folosite cel mai bine combinate.
Mijloace scrise, tipărite
Mijloace vizuale
Mijloace audio-vizuale

Mijloacele scrise sau tipărite

Prezentarea poate fi sub formă de foaie volantă, fluturaş, pliant ilustrat, care au un
caracter mai mult informativ, până la broşura sau cartea cu caracter educativ.
Articolul, reportajul, interviul cu conţinut educativ-sanitar şi publicat în presă,
constituie un mijloc de informare a populaţiei asupra unor probleme de sănătate publică. În afară de
apariţii sporadice, se pot realiza rubrici permanente, în care se pot dezbate diverse probleme în
serial sau/şi se poate răspunde la întrebările cititorilor, ţinând cont că sunt şi persoane mai timide,
care doresc să-şi păstreze anonimatul, dar care totodată doresc să-şi clarifice anumite probleme.

Mijloace vizuale
Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate pot transmite mesajul mult mai uşor şi
mai eficient decât alte mijloace, mai ales spre acea categorie de populaţie cu un grad mai redus
(scăzut) de şcolarizare.
În realizarea acestora trebuie să se ţină seama de câteva elemente:
• să nu fie prea încărcate;
• să fie clare;
• informaţia să fie corectă;
• textul, dacă există, să fie scurt, concis, ţintit.
Clasificarea mijloacelor vizuale după forma lor
a. Forme plane: afişul, graficul, panoul, planşa, fotografia, diapozitivul, diafilmul.
Cartea de colorat – instrument foarte util cu rol de vehicol sanogen pentru cei
cu un grad mai scăzut de şcolarizare – grădiniţe, clasele primare, grupuri ţintă formate din copii cu
dizabilităţi.

b. Tridimensionale: macromodelul, macheta, mulajul, preparatul natural, articole cu

inscripţii.

c. Forme combinate: colţul sanitar, expoziţia.

Mijloace audio-vizuale
Reprezintă totodată mijloace cu mare audienţă şi receptivitate crescută la cea mai
mare parte a populaţiei.
Reprezentările scenice, sub forma monologului, scenetei, scheciului satiric, pot fi
folosite cu succes.
Pentru preşcolari şi şcolari, cu succes, se poate folosi teatrul de păpuşi şi de
marionete. Aceste mijloace sunt mai dificil de folosit, datorită faptului că implică colaborarea cu
instituţiile respective şi este condiţionată de receptivitatea acestora.
Filmul educativ-sanitar este o componentă importantă în munca de educaţie din mai
multe motive:
- folosind mijloace artistice şi tehnice de exprimare, este foarte agreat de public; prin
film mesajul este mult mai uşor de transmis.
- se poate difuza înaintea unor filme artistice, adresându-se unui număr mare de
spectatori;
 - filmele înregistrate pe videocasete sunt mai uşor de realizat şi de mânuit, ele fiind
extrem de utile în cadrul expunerilor;
Televiziunea poate fi un factor decisiv în transmiterea unor mesaje, ţinând cont că
este recepţionată de milioane de telespectatori. Modalităţile de folosire ale televiziunii sunt
multiple:
- difuzarea repetată a unor spoturi educative la orele de maximă audienţă;
- realizarea de emisiuni cu invitaţi (personalităţi) care să prezinte anumite probleme
sau/şi să răspundă la întrebările telespectatorilor;
- emisiuni pentru copii cu: scenete, teatru de păpuşi sau marionete, desene animate;
prezentarea de filme documentare cu caracter instructiv-educativ.
Radioul de asemenea, prin realizarea unor emisiuni cu caracter educativ-sanitar,
difuzate la ore de maximă audienţă, poate fi un factor esenţial în ridicarea nivelului de cultură
sanitară al populaţiei.
Aceste emisiuni pot fi sub forma unor expuneri scurte, sfaturi medicale, răspunsuri la
întrebări pe teme medicale sau concursuri. Ele se pot adresa populaţiei sănătoase sau diferenţiat
diferitelor categorii de bolnavi.
Datorită faptului că este mai accesibil, din punct de vedere material, are avantajul
unei audienţe mai mari decât televiziunea, cuprinzând şi categoriile sociale paupere, care de obicei
au şi un nivel de cultură sanitară mai scăzut.
Concluzii
1. Pentru a avea succes în instituirea unei conduite corecte pentru igiena orală,
medicul trebuie să îşi adapteze limbajul mesajului în concordanţă cu gradul de percepţie, vârsta şi
nivelul de cultură al pacientului.
2. Importanţa accesului la informaţie - una care să nu sperie, să nu fie instituită cu
brutalitate, fiind nevoie de empatie din partea medicului, pentru a stârni motivaţie, fără de care nu
poate fi obţinut feedback-ul din partea grupului ţintă
3. Relaţia de colaborare medic-pacient, relaţie nesimetrică în care se întâlnesc 2
persoane cu statut social diferit, cu cerinţe şi aşteptări diferite.

Acţiunile educative sunt o măsură eficientă în îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe

cu privire la conduita sanogenă, dar şi în atenuarea decalajelor determinate de criterii etnice, status
socio-economic, nivel de şcolarizare.

Se impune pe viitor continuarea şi extinderea acţiunilor de educaţie prin intermediul

programelor de promovare a sănătăţii.

Se recomanda vizita la stomatolog o data la 6 luni !!!