MODULUL 44 CERCETARE N

NURSING
CURSUL 1- PROMOVAREA SNTII I PREVENIREA MBOLNVIRILOR
Noiuni de baz despre cercetare
Dup Dicionarul Explicativ al Limbii Romne, termenul cercetare se traduce drept un studiu amnunit,
efectuat n mod sistematic, cu scopul de a cunoate ceva; investigaie . Exist i o lege care se refer n mod strict
la activitatea de cercetare-dezvoltare, i anume Legea nr. 324/2003, privind cercetarea tiinific i dezvoltarea
tehnologic, ce cuprinde cercetarea fundamental, cercetarea aplicativ, dezvoltarea tehnologic i inovarea.
Depinznd de punctul de vedere din care este privit, cercetarea poate fi descris ca :
-o cutare a cunoaterii i n alegerea lucrurilor,
-o experien interesant i, cteodat, util,
-un proces de calificare,
-o carier, un stil de via,
-un proces esenial pentru asigurarea succesului comercial,
-un mod de mbuntire a calitii vieii,
-un impuls de satisfacere a ego-ului,
-justificarea alocrii de fonduri pentru un departament i justificarea funcionrii sale
Cercetarea tiinific ar putea fi definit ca un proces de lrgire a cunotinelor realizat printr-oatent i
obiectiv observare, investigare i experim entare, avnd ca int descoperirea sau interpretareaunor noi
informaii.
DEMERSUL TIINIFIC
Const din ansamblul operaiilor care permit omului s cunoasc (s neleag, s-i explice)lumea
material i legile ei (fr a recurge la transcendent). Acesta este posibil graie modului defuncionare al creierului
uman i organelor de sim.n faza actual de dezvoltare a tiinelor exacte, cunoaterea extrasenzorial este
respins, fiindconsiderat nefundamentat teoretic i experimental. n consecin, demersul tiinific face
apel exclusiv la datele senzoriale.
Captarea informaiilor de ctre receptori reprezint operaia iniial(senzaia). Ea este imediat urmat de
recunoatere ( percepia,identificarea). Decizia de recunoatere(sau de nerecunoatere) se face pe baza unor indici
(de recunoatere) extra i din stocurile de mesaje pstrate i clasificate n memoria cerebral.
PRINCIPIILE CUNOATERII I CUNOTINELOR TIINIFICE
Reprezint consistena logic, obiectivitatea i repetabilitatea. Principiul cercetrii tiinifice fundamentale
este noul i corectul ntr-un domeniu tiinific constituit istoric i recunoscut ca atare de o comunitate tiinific;
noul i corectul se definesc n raport cu metodele, conceptele i normele proprii domeniului. n ansamblul cercetrii
tiinifice i dezvoltrii tehnologice, cercetarea tiinific fundamental ocup poziia central. Ea ofer noi metode
i concepte cercetrii aplicate i dezvoltrii tehnologice i stabilete noi direcii de cercetare. Cercetarea tiinific
aplicat i dezvoltarea tehnologic au ca element necesar cercetarea tiinific fundamental.n disciplinele
medicale datele obinute prin cercetare tiinific pot fi utilizate pentru:
-a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
-a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de mbolnvire,
-a determina nevoile unui anumit grup populaional,
-a stimula interesul public ntr-o anumit problem de sntate public,
-a evalua eficiena unui program de sntate n curs de desfurare,
-a evalua acurateea tiinific a unui articol sau comunicri.
PROMOVAREA SNTII,PREVENIREA MBOLNVIRILOR
(alimentaia, fumatul, sedentarismul, planificarea examinrilor periodice etc.)
CONCEPTUL DE SNTATE
Aa cum este el definit de ctre Organizaia Mondial a Sntii, se refera la o bun stare fizic, psihic i
social, lrgind astfel sfera noiunii din domeniul biologic n cel social.
Sntatea exprim capacitatea adaptativ a individului la mediul natural i social. Munca, ca i modalitate specific
uman de adaptare la mediu, este i cel mai elocvent criteriu de apreciere a strii de sntate, condiionnd att
starea biologic, ct i cea de integrare social.
Exista o relaie birecional ntre starea de sntate i capacitatea de munc, individul sntos prezentnd
o adaptare la munc i o productivitate optim, iar pe de alt parte munca reprezint sursa bunstrii sociale i de
asemenea influeneaz starea fizic.

Prevenirea mbolnvirilor profesionale i promovarea sntii angajatilor reprezint scopul principal al

medicinii muncii, ceea ce n final se traduce i n productivitate i beneficii economice.
Promovarea sntii este definit ca fiind tiina i arta de a ajuta oamenii sa ajung la o stare optim de
sntate prin creterea contientizrii, adoptarea de schimbari benefice n stilul de via i n mediul de via.
Un exemplu simplu i elocvent n ceea ce privete bolile profesionale : una din bolile legate de profesie
determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este hipertensiunea arterial; dar
aceasta boal poate trece neobservat n fazele iniiale i fr un program de screening la grupele de angajai
expusi la zgomot, hipertensiunea arterial evolueaz i poate conduce la pierderea capacitii de munc
(invaliditate). Printr-o atitudine activ se pot depista precoce anumite boli i se pot lua msuri de contracarare a
evoluiei i complicaiilor acestora
Complexitatea strii de sntate este dat de dimensiunile, componentele i gradele diferite pe care
le presupune:
I. Dimensiunile sntii:
biologic (anatomic, fiziologic i biochimic);
psihologic (cognitiv, emoional, comportamental);
socio-profesional (roluri, relaii, aspiraii);
spiritual (valori, religie, experiene non-cotidiene
II. Componentele sntii:
absena bolii, disfunciei i dizabilitii
rezisten fizic i fiziologic
atitudinea pozitiv fa de via (a percepe scopul i semnificaia vieii)
asumarea controlului propriei vieii
acceptarea de sine
relaionare social pozitiv
stare subiectiv de bine
III. Grade ale sntii:
sntate optim, sntate, sntate aparent, sntate precar, sntate foarte precar
Promovarea sntii este diferit de promovarea unor produse sau servicii comerciale. Sntatea nu este
palpabil la fel cum este un produs comercial i beneficiile n a urma ndemnul unui mesaj de sntate nu sunt, n
multe cazuri, obinute imediat. n cazul produselor i serviciilor comerciale beneficiile vin imediat dup ce publicului
consumator i se cere s acioneze ntr-un anumit fel. O campanie implic furnizarea coordonat de informaii sau o
serie de evenimente i activiti. Scopul unei campanii de informare public poate fi oricare dintre urmtoarele, sau o
combinaie a lor:
- s schimbe credine i atitudini;
- s furnizeze noi informaii;
- s ncurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de via.
Ideal este s comunici un mesaj simplu. Este dificil s schimbi atitudini sau s ncurajezi oamenii s adopte
comportamente noi mai ales dac asta implic un efort de renunare la comportamente curente care produc
satisfacii i bucurie.
Este important, de asemenea de inut minte c un mesaj nu poate fi transmis ctre populaia general. Asta pentru
c nici mcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient i neles de ctre un public att de divers ca vrste,
nevoi i interese ca populaia general. Un element cheie al succesului unei campanii de informare public este
definirea, ct se poate de restrns, a celor care se dorete s rspund la respectiva campanie.
DEFINIII ALE PROMOVRII SNTII PRIN COMUNICARE
Definiia 1. Procesul de promovare a sntii prin diseminarea de mesaje prin intermediul mass media,
canalelor interpersonale sau a evenimentelor. Poate include activiti diverse precum interaciunea clinicianpacient, cursuri, grupuri de suport, transmiterea de materiale prin pot, linii telefonice tip hotline, campanii mass
media sau evenimente. Eforturile pot fi direcionate ctre indivizi, grupuri, organizaii, comuniti sau chiar ctre
naiuni.
Definiia 2. Locul unde practicile bune de promovarea a sntii se ntlnesc cu practicile bune de comunicare
Definiia 3.
Campaniile cuprinztoare de promovare a sntii sunt:
- ncercri cu scop clar de a informa, persuana sau motiva o schimbare de comportament;
- n mod ideal orientate ctre individ, reele, organizaii sau societate;
- ntind o audie larg i bine definit (deci nu reprezint doar persuasiune de la om la om);
- duc la beneficii necomerciale pentru individ i/sau societate;
- se desfoar pe o perioad dat de timp de la cteva sptmni la mai muli ani;
- sunt cele mai eficiente atunci cnd includ o combinaie de activiti edia, interpersonale i evenimente;

-implic dezvoltarea unui set structurat de activiti de comunicare care s includ minimum producerea i
distribuirea de mesaje.
TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SNTATE
1.Comunicare persuasiv sau comportamental.Aceasta include eforturile de a persuada o audien s adopte
o idee sau o practic. Include tehnicile de marketing social.
2.Comunicare a riscului. Se refer la ajutarea indivizilor s neleag natura i seriozitatea unor riscuri, astfel
nct s ia decizii informate despre cum s trateze acele riscuri. Ideal, comunicarea riscului este un proces
interactiv de schimb de informaii ntre indivizi, grupuri i instituii
3. Advocacy prin media. Este folosirea strategic a media pentru a promova o iniiativ de politic public.
4. Educaia prin divertisment edutainment. Implic folosirea produciilor de divertisment precum show - urile
TV, radio, benzile desenate, teatrul etc. pentru a transmite mesaje persuasive i lecii despre probleme de sntate.
5. Comunicarea interactiv pentru sntate. Este definit ca i interaciunea unui individ consumator,
pacient, cadru medical prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc electronic pentru a accesa sau transmite
informaie de sntate sau pentru a primi sfaturi i sprijin ntr-o problem de sntate.
6. Comunicarea participatorie. Aceasta presupune implicarea populaiei int n planificarea i implementarea
unei campanii de comunicare.
PREVENIRE MBOLNVIRILOR
Promovarea sntii i prevenirea bolilor necesit investire de timp, energie i resurse, n sperana
determinrii unei imbuntiri a snatii, care s merite aceast investiie. Din pcate, exist o informare limitat
asupra eficacitii promovrii sntii i eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Interveniile care determin o reducere relativ specific a consecinelor negative are un efect absolut mai
mare la populaiile cu risc crescut. De exemplu, aceeai reducere relativ a valorii colesterolului seric are un efect
benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai mare al colesterolului sau la cei cu ali factori de risc
asociai. n general, interveniile pentru modificarea factorilor de risc au un efect mai mic odat cu scderea aciunii
acestora. Att pacienii, ct i societatea ateapt ca medicul s aib un rol de conducere n promovarea sntaii i
prevenirea bolilor. Pacienii asteapta i doresc ca medicii lor s le fac recomandri prind actitatea fizic, diet i
asupra altor probleme ale stilului de via, iar medicii uit de multe ori aceste probleme. Daca medicii nu se
implic, pacienii caut sfatul n alta parte, existnd riscul s i influenteze surse eronate. Cnd medicii se implic
activ n promovarea sntii, pacienii rspund frecvent i i modific adecvat comportamentul.
Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu aproximativ
8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, ns este mai scump. De exemplu, tratamentul cu lovastatin
la barbati, pentru prevenirea primar a bolilor coronariene, costa peste 50.000 dolari pe an de viata salvata,
exceptand persoanele cu risc foarte mare. Strategiile de tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai
eficiente; costul aproximativ al screenin-gului i tratamentului hipertensiunii arteriale, luand n calcul ratele medii
de complianta de medicatie i tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la aproximativ 15.000 dolari pe
an de viaa salvat la un pacient cu tensiune arterial diastolica de 105 mmHg sau mai mare pn laaproximativ
25.000-30.000 de dolari pentru o persoan cu tensiune arteriala diastolica cuprinsa ntre 95 i 104 mmHg.
Costurile vor fi mai mari prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul este justificat dac o reducere a
efectelor adverse detemin o imbuntire a calitii eticii.
Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococic i anti-gripal la vrstnici i la pacienii cu risc crescut,
este o metod eficient de a reduce numrul de mbolnviri i cheltuielile pentru ele.
Vaccinarile asigur protecia adulilor i copiilor fa de diferite boli. n plus, reduc i transmiterea bolii la
alte persoane. Imunizrile au determinat o scdere important a frecvenei epidemiilor.
Imunizarea cost mai puin dect tratamentul bolii fa de care se realizeaz protecia, are foarte puine efecte
adverse grave i adesea este necesar la intrarea n coal sau gradini.
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
difterie, tetanus i pertusis (DTP)
poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
rujeola, oreion (vaccin urlian),
rubeola ( ROR/RUR)
varicela
hepatita B (Hep B)
hepatita A (Hep A)
Haemophilus influenzae tip b (Hib)
vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
gripa.
Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
-toi copiii cu vrsta cuprins ntre 6 -23 luni
-copiii n vrsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afeciuni (ca i astmul, boala cardiac sau cronic sau cu sistem
imun deficitar)
-contacii apropiati, incluznd contacii de la domiciliu i n afara casei, supraveghetorii copiilor mai mici de 23 luni
i a copiilor mai mari de 24 luni care prezint un risc crescut pentru complictii postgripale.

Vaccinrile ncep de la natere i au un orar stabilit pn ce copilul implinete 18 luni, rapelurile (noile
doze) vaccinale sunt administrate ntre 4 i 6 ani. Cteva vaccinari sunt necesare dup vrsta de 6 ani mai ales
cele care s-au administrat anual (vaccinul antigripal) sau n mod regulat pn la maturitate (vaccinul antitetanic).
Toate vaccinrile trebuie s fie administrate la timp conform programului standard de vaccinari. Vaccinarile
suplimentare pot fi necesare n cazul cltoriilor n diferite pri ale lumii.

CURS 2- Promovarea sntii i prevenirea imbolnavirilor

-

alimentatia sanatoasa
fumatul

sedentarismul

planificarea examinarilor periodice

Promovarea sntii reprezint strategia de mediere ntre persoane i mediul lor de via (ecosistem) care
sintetiteaz alegerea personal i responsabilizarea societii fa de sntate.
Organizaia Mondial a Sntii consider c la temelia promovrii sntii stau cinci principii
care au n vedere urmtoarele:
1. implicarea populaiei ca un ntreg, n contextul vieii ei de zi cu zi, concentrndu-se mai puin asupra populaiei
cu risc crescut de apariie a unei anumite boli, de unde necesitatea informrii adecvate n vederea lurii deciziei;
2.
orientarea asupra determinanilor sntii: factori de mediu, comportamente, servicii de sntate, biologie
uman, promovarea sntii fiind ndreptat spre aciune;
3.
utilizarea de metode, abordri diferite, complementare, incluznd comunicarea, educaia, legislaia, msurile
fiscale, schimbarea organizaional, dezvoltarea comunitii i activitile locale spontane mpotriva riscurilor asupra
sntii, sectorul sanitar, singur, neputnd realiza meninerea i promovarea sntii;
4.
urmrete asigurarea participrii publice i transformarea conotinelor dobndite n comportamente, prin
participarea concret i eficient a publicului;
5.
promovarea sntii reprezint o activitate comun n domeniul social i medical, implicarea personalului
medico-sanitar n creterea nivelului de educaie pentru sntate a ntregii populaii avnd un rol important n
rspndirea i susinerea promovrii sntii.
Valorile care sunt componente eseniale ale sntii trebuie inoculate populaiei pentru creterea
autonomiei individuale.
Activitile de promovare a sntii au un caracter neutru, nefiind supuse influenelor politice sau de alt natur.
n orice comunitate exist o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovrii sntii este tocmai de a
ajuta persoanele sau grupurile de persoane s descopere care le sunt, cu adevrat, aceste valori.
Exist trei principii care stau la baza clarificrii valorilor, ca element esenial n promovarea
sntii:
1.
importana ajutorului care trebuie acordat indivizilor n clarificarea propriilor valori, adic ajutorul acordat
pentru analiza critic a valorilor, prin educaie, i abordarea unei atitudini care nu-i propune s judece un
comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile i creative n ajutorul acordat;
3. promovarea sntii i desfoar aciunile n cadrul unor culturi specifice, cu propriile preri despre modul n
care viaa trebuie trit i, de aceea, trebuie nlturat tendina ce se reflect n activitatea promotorilor de
sntate de a fi nclinai s cread c atitudinile referitoare la via i la valorile ei sunt fie corecte, fie greite.
Domeniile principale de interes n promovarea sntii vizeaz:
accesul la sntate
dezvoltatrea unui mediu sanogenetic (orae sntoase, coli sntoase), care impune o politic adecvat,
naional i internaional, n care starea de sntate, fiind considerat parte component, includerea ei n politica
de dezvoltare socio-economic a zonei respective reprezint o prioritate.
crearea i dezvoltarea reelelor sociale i a sprijinului social;

promovarea comportamentelor favorabile sntii;

dezvoltarea cunotinelor privind sntatea, nc de la cele mai mici vrste.

Msuri posibile pentru promovarea sntii ar fi:

dezvoltarea serviciilor personale, pentru c persoanele trebuie s fie informate, convinse de eficacitatea
metodelor de promovare a sntii;
dezvoltarea resurselor comunitii cu susinerea multisectorial a sntii;
dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sntii cu apariia comisiilor parlamentare de promovare a
sntii i stimularea coparticiprii factorilor de rspundere i a populaiei (structuri de stat, grupuri sociale
formale).
reglementri de ordin socio-economic, legislativ.
ALIMENTATIA SANATOASA
O alimentatie sanatoasa inseamna consumarea a diferite alimente apartinand grupurilor alimentare de
baza: proteine, precum carnea, ouale si legumele; lactate; fructe si legume; cereale, precum painea si pastele
fainoase; grasimi si dulciuri. Desi pare simplu, nu este intotdeauna usor sa se stabileasca un regim adecvat fiecarui
individ. Uneori se consuma mai mult dintr-un singur grup alimentar (preferat) si se evita consumarea altora sau se
opteaza pentru comoditate in defavoarea calitatii.
O dieta sanatoasa necesita un plan, un scop, precum si efortul de a include in mese o varietate de
alimente. Majoritatea persoanelor nu consuma suficienti nutrienti deoarece nu includ in mese o cantitate
corespunzatoare din fiecare grup alimentar.
Deci, este important sa se acorde atentie nu numai la ce se consuma, dar si la ce anume se indeparteaza
din dieta. Pentru aceasta ar fi recomandat elaborarea unui jurnal in care sa se noteze tot ce se consuma si se bea
timp.
Trebuie acordata atentie atat la cantitatea de alimente ingerata, cat si la grupele alimentare din care
acestea fac parte. Nu este necesar sa se consume zilnic o cantitate minima de alimente din fiecare grup alimentar,
ci sa se ingereze cantitatea recomandata de-a lungul unei saptamani.
Alimentatia reprezint domeniul n care se fac cele mai grave erori. Omul modern se hrneste ntr-un mod
nesntos, mnanc prost si mult. Asa se face c o persoan din dou sufer de exces de greutate (depsirea cu
peste 10% a greuttii normale). Aceasta are efect nefast asupra sistemului osos, a scheletului si asupra aparatului
motor, n special asupra prtii inferioare a corpului.
Cu cat excesul n greutate este mai mare cu atat creste si procentajul persoanelor care sufer de maladii
coronariene (angin pectoral, infarct miocardic, ateroscleroza), sau cu afectiuni cancerigene, cum ar fi cancerul
intestinelor. Statisticile arat c peste 30% dintre obezi mor din cauza bolilor de ficat sau a diabetului. De
asemenea obezii pot avea probleme mult mai mari decat cei cu greutate normal n cazul unor inteventii
chirurgicale.
Cea mai mare greseal fcut n domeniul nutritiei, priveste absorbtia excesiv a hidratilor de carbon,
care sunt lipsiti de valoare nutritiv si care se gsesc n: zahr, dulciuri, fin, buturi alcoolice. Acestea sunt
transformate de organism n depuneri de grsimi.
Obezii se afl n interiorul unui cerc vicios. Grsimea nu mai este la mod, iar mass media nftiseaz
sptmanal o imagine care contravine modului de viat a persoanei obeze. Astfel, aceasta se confrunt, mai mult
sau mai putin, cu un stres psiho-social, iar reactia ei este, n general, s mnance tot mai mult.
Multe persoane, n special femei, iau medicamente de sintez pentru slbit, care au efectul de a le
suprima pofta de mancare, actionand ca un laxativ. Folosirea permanent a acestor medicamente creaz
dependent si perturb metabolismul apei si a srurilor din organism, provocand edeme, rinichii sunt afectati, se
produc tulburri psihice si de ritm cardiac.
Toate aceste cure de slbire restrictive au marele dezavantaj c persoana nu nvat s-si nlocuiasc
modul de nutritie nesntos cu obiceiuri alimentare mai bune, astfel c majoritatea si regsesc vechea greutate la
numai cateva sptmani de la terminarea regimului, ele fiind mai dezechilibrate decat nainte din acest punct de
vedere.
EFECTELE FUMATULUI ASUPRA SANATATII OMULUI
Fumatul este cunoscut de acum 300 de ani dar a inceput sa se raspandeasca dupa cel de-al doilea razboi
mondial in toate tarile lumii. S-a stabilit ca in lume la ora actuala fumatul este raspunzator pentru mai mult de 1
milion de decese anual.
In ultimii 40-50 de ani a fost dovedit tot mai clar ca tutunul contine substante nocive (canceroase si
iritante) .

Efectele consumului de tutun asupra sntii sunt semnificative, depinznd de felul n care tutunul este
consumat (fumat, aspirat, sau mestecat), precum i de cantitile utilizate. Principalele efecte ale fumatului de
tutun (principala modalitate de consum) sunt mrirea riscului de cancer la plmni i de boli cardio-vasculare.
Organizaia mondial a sntii a estimat n 2010 c n rile n curs de dezvoltare, 26% din decesele
brbailor i 9% din decesele femeilor au la origine fumatul
S-a estimat c fumtorii triesc mai puin cu 2,5 pn la 10 ani mai puin dect nefumtorii. Aproape jumtate
dintre brbaii care fumeaz vor muri din cauza unei boli cauzat de fumat.
Bolile cauzate de tutun omoar aproximativ 438 000 de mii de oameni anual n Statele Unite ale Americii,
aproximativ 1 205 pe zi, ceea ce o face cea mai important cauz a a morii care poate fi eliminat n Statele Unite.
Organizaia Mondial a Sntii a fcut o declaraie public prin care se afirm c tutunul va ucide un
miliard de oameni n acest secol.
Riscul cel mai important al consumului de tutun l prezint asupra sistemului cardiovascular, mai precis
fumatul este unul dintre cei mai importani factori de declanare a infarctul miocardic (atacul de cord), boli ale
sistemului respirator, - cancer, n special cancer la plmni sau cancer la laringe sau gur. nainte de primul rzboi
mondial, cancerul la plmni era considerat o maladie foarte rar, cu care marea majoritate a doctorilor nu ar fi
ajuns s o ntlneasc n ntreaga lor carier. Odat cu popularizarea fumatului de tutun de dup rzboi, a aprut
practic o epidemie de cancer la plmni.
n prezent, dintre oamenii care au fumat la un moment dat orice form de tutun, aproape unul din zece se
va mbolnvi de cancer la plmni. Unul din ase oameni care fumeaz tutun n mod curent, se va mbolnvi de
cancer la plmni. Pentru comparaie, pentru nefumtori, doar unul din 75 oameni se va mbolnvi de cancer la
plmni.
Apariia impotenei este cu aproape 85 la sut mai mare la fumtori dect la nefumtori, fiind o cauz
major pentru problemele cu erecia. Fumatul cauzeaz impotena pentru c duce la ngustarea arterelor sanguine.
SEDENTARISMUL
Sedentarismul este un fenomen din ce in ce mai prezent intr-o societate in care progresul tehnologic a
devenit un mod de a ne cauta un anumit confort personal, din nefericire in detrimentul sanatatii noastre. Astfel
numarul afectiunilor provocate de sedentarism a crescut in ultima vreme intr-un mod alarmant, ceea ce ne
determina sa tragem un semnal de alarma asupra riscurilor la care ne expunem.
Ce este sedentarismul?
Este definit ca absenta sau diminuarea considerabila a activitatii fizice. In realitate, acest concept nu este
asociat neaparat cu lipsa unei activitati sportive. Din punctul de vedere al Medicinei Moderne, o persoana sedentara
este cea care pierde foarte putine calorii pe saptamana prin intermediul acivitatii zilnice. Dupa un studiu facut cu
cativa fosti studenti ai Universitatii Harvard sedentarismul se stabileste in functie de cat de activa este o persoana.
Pentru a nu fi considerat sedentar, trebuie sa pierzi cel putin 2200 calorii pe saptamana prin efort fizic.
Consecintele sedentarismului
O viata sedentara determina aparitia unor tulburari la nivelul sistemelor functionale. Aparatul locomotor,
alte organe si sisteme solicitate intra, in timpul diferitelor tipuri de activitati fizice, intr-un proces de regresie
functionala. Acesta este caracaterizat la nivel muscular printr-un fenomen asociat cu atrofierea fibrelor musculare,
cu pierderea flexibilitatii articulare, dar si prin deteriorarea functionala a anumitor organe.
Afectiunile asociate cu sedentarismul
Sedentarsimul se afla la originea anumitor tulbrari cum ar fi hipertenesiune arteriala, diabet, obezitate,
anxietate, cresterea nivelului de colesterol, infarct miocardic. Acestea sunt doar cateva pericole la care ne
expunem.
Cum combatem sedentarismul?
Pentru a atinge acel minimum saptamanal de activitate fizica poti alege sa mergi pe jos, sa alergi, sa practici
sporturi precum inotul sau gimnastica. Acestea sunt cateva din activitatile pe care le poti intreprinde. De
asemenea, daca sunt realizate cu intensitate moderata, timp de 40-60 de minute de 3-5 ori pe saptamana, vei
reusi sa-ti mentii sanatatea la cote maxime.
Alte solutii, in afara de sport ar fi adoptarea unui stil de viata cat mai activ.
De cele mai multe ori, alternativele sunt chiar la indemana noastra. De noi depinde cat de bine ne folosim de
ele: astfel putem alege sa urcam scarile in loc de a utiliza liftul, sa mergem cat mai mult pe jos, in loc de a utiliza
mijloacele de transport sau sa ne plimbam in aer liber.
Studiile stiintifice arata ca 30 de minute de exercitii fizice practicate zilnic, sunt suficiente pentru a activa
pierderile calorice necesare prevenirii afectiunilor determinate de sedentarism, dar si pentru imbunatatirea calitatii
stilului nostru de viata.

EXAMENUL MEDICAL PERIODIC

Un examen general anual ce include:
-vizita medicala efectuata de medic specialitate medicina generala;
-analize (hemograma, glicemie, uree, creatinina, TGO, TGP, examen urina);
-un EKG computerizat;
-tensiune arteriala;
-proba respiratorie computerizata (spirometrie).
CURS NR . 3 -NELEGEREA SAU ACCEPTAREA TRATAMENTULUI PRESCRIS
DEFINIREA TRATAMENTULUI
n timp ce stiinta ofer remedii noi, iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat diferite tulburri, prea
multi pacienti pentru care sunt preconizate aceste interventii se pare ca nu reusesc sa beneficieze de aceste
eforturi, si nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentului.
Este un paradox aparent - desi avem tratamente eficace, raspunsul terapeutic n tulburarile psihiatrice nu se
ridica intotdeauna la nivelul acestei eficacitati. n Grecia antica, Hipocrate a observat ca pacientii i pot impiedica
propria vindecare prin sustragerea de la tratamentele prescrise si, probabil pentru prima oara n istoria medicinei,
atragea atentia asupra noncompliantei. Dupa 24 de secole, problema persista. Noua din zece pacienti nu iau corect
medicamentele prescrise sau nu le iau deloc. Pentru ca remisiunea i recuperarea sa devina o realitate trebuie
evitate recaderile ori cronicizarile, iar unul dintre factorii importanti n procesul terapeutic este reprezentat de
complianta. O definitie formala a compliantei la tratament este - gradul n care utilizarea de catre o persoana a
medicamentelor coincidecu indicatia medicului (mai general - masura n care comportamentul unei persoane
corespunde cu sfatul medical).
REFUZUL TRATAMENTULUI
Nu exist inca o definitie general acceptata n ceea ce priveste capacitatea pacientului de a urma un
tratament indicat. Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienti omit multe dintre
dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome. O serie de studii arata ca peste 70% din toate
medicamentele prescrise nu sunt de faptconsumate, ca 40-50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul
dorit sau determina complicatii din cauza utilizarii inadecvate i ca exista o complianta mai slaba la antidepresive
fata de tratamentele somatice. Experienta cu pacienti suferind de DZ (diabet zaharat), insuficienta renala, TBC i
HTA arata ca aderenta la tratament e n jurul a 40-60%, iar nivelul compliantei complianta inseamna - adeziune
a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorrii strii sale de sntate), nu este legat direct de
severitatea afectiunii. Cel putin 50% dintre pacienti pleaca din cabinetul medical i nu i amintesc ce li s-a spus i
ce trebuie sa faca. Intre pacientii cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al programului de
autoingrijire recomandat.
Complianta este un comportament al pacientului care joaca un rol fundamental n succesul sau esecul final al
oricarui tratament, deoarece este o conditie necesara (desigur nu- i suficienta) pentru succesul terapeutic. Refuzul
total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament eficace, dozarea intermitenta (erori ale
intervalelor dintre doze) sau intreruperea prematura i nu n ultimul rand supradozarea - duc la eficienta clinica
redusa (sau chiar absenta) i riscuri substantiale ale tratamentului.
Complianta e legata mai ales de perceptia de catre pacient, a starii lui de boala, de atitudinea pacientului fata
de tratament i de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele secundare ale tratamentului i tratamentul
inadecvat a simptomelor de boala. Complianta cu tratamentul de lunga durata este mai greu de obtinut, decat
pentru cel de scurta durata.
EECUL ADERENEI TERAPEUTICE
Poate fi determinat de doua mari categorii de factori - neintentionali (uitarea, neintelegerea regimului, bariere
de limbaj, dementa, alte boli cu afectare cognitiva, schimbari de program,imposibilitatea obtinerii practice a
medicamentelor) i intentionali (se simte mai bine i crede ca nu mai are nevoie de medicamente, frica de efecte
secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de eficacitate, regim considerat prea complicat, frica de
dependenta). Deseori n literatura de specialitate exista ideea ca aderenta ar fi doar o problema de comportament a
pacientului. Pacientul trebuie incurajat sa comunice orice efecte secundare apar. Prin comunicare pacientul ia parte
activa la propria sanatate si bunastare. Orice motive ar exista pentru a nu lua medicamentele, fie pretul sau
neincrederea n necesitatea unui tratament medicamentos, pacientul trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri.
Daca pacientul este de dorit sa comunice, datoria medicului este intelegerea. Rolul unui doctor intr-o echipa este de
a intelege nu numai boala pacientului ci i cea mai buna maniera / agent care sa amelioreze boala. Deseori
pacientilor le e jena sa intrebe.

Exista mai multe situatii n care este necesara ameliorarea compliantei. Efectele secundare intolerabile
trebuie sa determine alegerea altor medicamente cu profil mai favorabil al efectelor secundare. Uneori ameliorarea
clinica duce la opinia pacientului ca medicamentele nu mai sunt necesare
n acest caz trebuie utilizata
psihoeducatia pacientului. Perceperea lipsei de eficacitate imediata secorecteaza daca pacientul e informat ca poate
exista o latenta de raspuns, de saptamani sau luni pana la obtinerea efectului deplin. Daca pacientul uita sa i ia
medicamentul - reducerea frecventei prizelor creste adesea complianta. Credintele pacientului au un efect deosebit
asupra aderentei terapeutice.Oamenii care cred n eficacitatea medicamentelor vor fi mai aderenti decat cei sceptici
n aceasta privinta (prin gradul de percepere a beneficiilor). Daca pacientul intelege scopul tratamentului i motivul
precis al administrarii medicamentelor, se obtine un grad superior de aderenta. Un studiu controlat nu a observat
insa diferente semnificative intre pacientii cu tulburari somatice i cei cu tulburari psihiatrice.
Suferinta emotionala neatribuibila vreunei afectiuni psihiatrice poate scadea aderenta. Pentru unii pacienti,
numarul pilulelor i regimul de administrare reprezinta un memento dureros asupra conditiei lor i acesti pacienti
pot sa incerce evitarea acestui memento prin suspendarea pur i simplu a medicatiei. Alte efecte ale suferintei
emotionale pot fi: reducerea motivatiei, greutate n memorarea sarcinilor si dificultati de concentrare.
Insatisfactia pacientilor i avea originea n diferite aspecte, printre care unele afective (perceperea lipsei
sustinerii emotionale i a intelegerii), aspecte comportamentale sau legate decompetenta ale medicului (modul de
prescriere, lipsa explicatiilor adecvate, diagnosticul etc.). Complianta e puternic legata de capacitatea de intelegere
a pacientului nu numai a naturii bolilor i a regimului de tratament i a proceselor implicate n acest tratament.
MEMORAREA INFORMAIILOR OFERITE DE MEDIC NPROCESUL TERAPEUTIC
Chiar daca pacientii raporteaza un nivel ridicat de satisfactie fata de consultatie i o buna intelegere a
conditiei lor, daca nu retin sfaturile, aceasta afecteaza desigur complianta. S-a observat ca dupa consultul medical,
aproximativ o treime dintre pacienti nu i amintesc numele medicamentului prescris, frecventa dozelor sau durata
tratamentului.
Ley (1989) a gasit ca urmatorii factori psihologici cresc memorizarea informatiei: scaderea anxietatii,
cresterea cunostintelor medicale, nivel intelectual mai inalt, importanta i frecventa afirmatiilor medicului
referitoare la medicamente, efectul de "primacy" (in care retinem n principal primul lucru care ni se spune). Daca
pacientul are rude care nu sustin ideea de farmacoterapie, aceasta poate insemna o opozitie deschisa, ori un
sabotaj al procesului terapeutic prin reamintirea continua a necesitatii de a-si lua tratamentul, ceea ce stimuleaza
comportamentul opozitional al pacientului. Uneori apelarea la medicamente si impingerea pacientului sa le ia sunt
motivate de rezistenta familiei de a accepta vreo responsabilitate ca ar contribui la stresul din viata pacientului care
ar putea alimenta tulburarea psihica. Pacientul simte ca a lua medicamentul e echivalent cu a admite ca problema e
doar a lui i ceilalti nu i vor schimba comportamentul. Se recomanda de aceea n cazul unor pacienti non- aderenti
i o sedinta terapeutica impreuna cu familia pentru a explora atitudinea generala a familiei fata de pacient i
particulara fata de trat. medicamentos. Starea de sanatate i efectele secundare reprezinta factori majori ai
aderentei terapeutice.
Treisman (2001) arata ca cei cu boli cronice care nu mai percep simptome sau simt o ameliorare i pot
suspenda i administrarea medicamentelor deoarece cred ca nu mai au nevoie de ele. De asemeneacei care simt o
agravare sau efecte secundare pot deveni la un moment dat mai putin aderenti - stilul deviata. Anumite
comportamente pot influenta capacitatea de a mentine un tratament, unul dintre cele mai evidente fiind consumul
de alcool sau de substante psihoactive.
Chesney (1997 ) i Eldred (1997) considera ca ar fi vorba mai curand de stilul de viata haotic al acestor
pacienti decat de utilizarea drogului n sine. Alte probleme pot fi determinate de o viata activa, incarcata,
perceperea administrarii medicamentelor ca factor de perturbare al activitatilor sau momentelor placute precum
concediul, o calatorie, etc. dar i influenta asupra compliantei pe care o aduc modificarile rutinelor din timpul
activitatilor amintite.

CURS NR . 4 - PROCESUL DE INGRIJIRE LA PACIENTII CU ANOREXIE, OBEZITATE

1. Anorexia este o tulburare a conduitei alimentare caracterizat printr-un refuz mai mult sau mai putin
sistematic de a se hrni, intervenind ca mod de rspuns la anumite conflicte psihice.Anorexia este o boal care i
face simit prezena mai ales n randul adolescenilor i al femeilor triste i singure. Definit sub forma unor tulburri
de alimentaie din punctul de vedere al medicinei generale, sau a unor tulburri dismorfice din punctul de vedere al
unui psiholog, aceast boal necesit o mare voin din partea bolnavului dornic s se vindece.
Anorexia implic ntotdeauna refuzul individului de a menine o greutate corporal rezonabil. Sunt descrise
dou subtipuri de anorexie: anorexia n care aportul alimentar este restrictionat i anorexia caracterizata prin
episoade recurente de alimentare necontrolata i evacuarea coninutului intestinal prin purgative.
Sistemele afectate de anorexie sunt:
-cardiovascular, -endocrin/metabolic, -gastrointestinal, -nervos, -reproducator.
Vrsta predominant la care se manifesta anorexia este adolescena. Anorexia debuteaza insidios. Printre
primele semne de anorexie se numara: amenoreea, pacientul neaga existenta problemei i se considera

supraponderal chiar n prezenta starii de emaciere, preocuparea excesiva pentru dimensiunile corpului i controlul
greutatii. Se poate observa un ritual al alimentarii, pregatirea alimentelor n mod elaborat. Pot aparea fracturi
cauzate de efortul fizic prelungit, pierderea interesului sexual, izolare sociala, tegumente deshidratate, cu fisuri i
rarirea parului la nivelul scalpului.
Se opreste cresterea, scade sensibilitatea la durere, apare hipotensiunea i bradicardia, pacientul poate
avea stari de hipotermie i intoleranta la frig. Sunt frecvente edemele periferice, de tip casectic, alterarea cognitiva
i constipatia.

INGRIJIREA ADECVATA A PACIENTILOR SUFERINZI DE ANOREXIE

Implica spitalizare daca greutatea este sub 75% din valoarea normala corespunzatoare varstei i inaltimii,
daca exista hipotensiune ortostatica marcata, bradicardie cu mai putin de 40 de batai pe minut, temperatura
centrala sub 37 C sau daca pacientul are tendinta la suicid. Scopul initial este restabilirea greutatii corpului.
Conditii asociate cu anorexia : depresie majora sau distimie, fobie sociala, tulburare obsesiv-compulsiva,
abuzuri de substante, personalitate evitanta.Anorexicii de obicei necesita continuarea tratamentului pentru luni sau
ani i efectuarea de controale repetate la medic pentru o evaluare psihiatrica i pentru verificarea greutatii.
Suplimentar acesti pacienti trebuie sa invete sa-si cunoasca boala, sa evite recurenta simptomele i sa gaseasca
diferite modalitati de a controla stresul.
Anorexia este o boala de termen lung (cronic). Aproximativ 40% se vindeca, 30 % i imbunatesc starea de
sanatate i 30 % vor avea probleme legate de anorexie de-a lungul intregii vieti. Persoanele anorexice tinere care
incep tratamenutul precoce au o evolutie buna de obicei. Aproximativ jumtate din cei cu anorexie vor dezvolta
comportamente de culpabilitate - dezvinovire asociate bulimiei nervoase. Pacientii care prezinta i alte afectiuni
psihice asociate anorexiei, ca de exemplu depresia sau tulburarea obsesiv compulsiva, de obicei necesita un
tratament mai indelungat decat persoanele care sufera doar de anorexie.
CE NSEAMN PERCEPIE DISMORFIC?
Dismorfic nseamn c te vezi altfel dec talii.
Morfos nseamn nneregul, complicat, dificil altfel dect e normal. n general, tulburarile dismorfice presupun
o preocupare excesiv pentru propriile aparene, consumarea unui timp excesiv pentru acest lucru, un continuu
distres psihologic i o nrutire a relaiilor sociale, ocupationale sau alte arii de functionare. Acea persoana se
vede altfel decat o vad ceilalti i sufera un stres uneori insuportabil, dat de faptul ca nu se poate accepta asa cum
se percepe. Anorexicele, de exemplu, i percep foarte diferit propriul corp, ca fiind mai gras, mai deformat decat n
realitate. n cazul n care o anorexica este pusa sa se deseneze pe o coala de hartie, de obiceiimaginea schitata
arata cu totul altfel fata de cum arata respectiva persoana n realitate.
CAUZELE ANOREXIEI
Nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr-o combinatie de factori declansatori: biologici,
psihologici i sociali.
Chiar daca nu s-a demonstrat, persoanele cu anorexie prezinta un nivel crescut de serotonina,
unneurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari comportamentele anorexice ca i retragerea
sociala i reducerea apetitului alimentar. Nu este clar daca cel mai mare nivel al serotonine este prezent inainte sau
dupa debutul infometarii. Studii recente au demonstrat ca prezinta un risc crescut de a dezvolta anorexie
persoanele care aun familie un membru cu aceasta afectiune (parinte, sora sau fratele). Totusi, implicatia genetica
reprezinta doar o mica pondere a cauzei. Alti factori includ cateva trasaturi de personalitate precum i presiunile
sociale i culturale.Evenimentele stresante din viata ca i mutatul, divortul, decesul unei persoane dragi, pot
declansa anorexia.
SIMPTOMELE ANOREXIEI
Simptomele frecvente i actiunile corelate cu anorexia includ:
- frica intensa de a castiga n greutate
- restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice felde grasime-greutate
mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copilsau adolescent, pierderea sau
necastigarea n greutate n timpul perioadei de cresterereprezinta un motiv de ingrijorare)
- aprecierea propriului corp ca i supraponderal, n ciuda faptului ca pacientul are o greutate sublimita standard
(aceasta tulburare poarta denumirea de imagine distorsionata a corpului)
- un program de exercitii istovitor
-ascunderea alimentelor i eviarea abordarii subiectelor legate de tulburarile de alimentatie sau pierdere n
greutate
- unele persoane anorexice i provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a pierde n greutate.
- distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvolta ca urmare a episoadelor repetate de
voma .

Semnele obisnuite ale malnutritie cuprind:

- greutate mica a corpului
- constipatia si golirea incetinita a stomacului
- pr fragil i unghii friabile
- sni micsorati-oprirea menstruatiei sau perioade lungi de amenoree
- senzatia de frig, cu o temperatura a corpului mai scazuta decat n mod normal
- presiune sanguina scazuta
- bradicardie, mai putin decat 60 de batai pe minut
- diminuarea sensibilitatii nociceptive (perceptiei durerii)
-colorarea violacee a pielii de la nivelul extremitatilor (bratelor i picioarelor) datorita circulatiei ineficiente
- edem ela nivelul mainilor i picioarelor
- piele de culoare galben-portocalie, n special la nivelul palmelor i mainilor.
MECANISM FIZIOPATOGENETIC
Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale n scopul de a pierde cateva kilograme dar
aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta i i limiteaza aportul
de alimente mai mult decat este sanatos. Cu timpul, persoana i restrictioneaza cantitatea i tipurile de
alimente. Restrictia de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci i la nevoia de a controla ceva n viata;
aceste persoane gasind un sens al puterii cand i controleaza setea i foamea. Anorexicii devin retrasi social i i perd
interesul pentru lumea din exterior.
Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si:
-impunerea de reguli alimentare de exemplu, eliminarea produselor de consum zilnic sau carnea, deoarece
acestea contin multe calorii
- creearea de ritualuri alimentare mestecarea alimentelor de cateva ori-dezvoltarea unei aversiuni fata de
mancare
teama de a castiga n greutate daca alimentul seconsuma n intregime
-pierderea senzatiei de foame
- efectuarea de exercitii n mod excesiv, pana n momentul producerii de leziuni
- administrarea de laxative sau diuretice sau provocarea vomei datorita fricii de a castiga n greutate-infometarea si
malnutritia asociate anorexiei n mod obisnuit cauzeaza complicatii ca i
osteoporoza sau aritmiile cardiace.
Deseori, alte afectiuni psihice debuteaza impreuna cu anorexia, ca de exemplu depresia,ingreunand tratamentul.
Tratamentul precoce al anorexiei ofera cel mai bun prognostic de recuperare. Cu cat o persoana prezinta
un comportament alimentar mai irational, cu atat este mai dificil de a-i implementa o perspectiva sanatoasa a
nutritiei. Din moment ce exista o negare puternica a problemei i deseori este observata disimularea alimentarii,
partenerul de obicei este prima persoana care apeleaza la tratament de specialitate pentru persoana anorexica.
Persoana care sufera de anorexie este de obicei examinata de medic pentru alte simpome corelate cu anorexia.
Acestea pot include:
-fatigabilitatea i apatia (lipsa de energie)
-dureri abdominale i cateodata constipatie
-amenoree
-episoade frecvente de voma (chiar daca persoana nu recunoaste ca i le provoaca)
-simptome ale depresiei
- dureri articulare (cauzate de exercitii efectuate excesiv sau dezechilibrul hidroelectrolitic).
FACTORI DE RISC
O persoana cu risc pentru dezvoltarea anorexiei prezinta:
- istoric de tulburari alimentare n randul rudelor de gradul I ca i mama, sora i n mod special n cazul gemenilor
diferite trasaturi de personalitate, ca de exemplu perfectionismul i parerea proasta despre sine
- diferite presiuni culturale i sociale, n mod particular conflictele n familie
-antecedent de abuz sexual sau fizic (chiar daca nu toate victimele abuzurilor dezvolta tulburari de alimentare).
Parintele poate avea motive de ingrijorare daca: -copilul i exprima preocuparea legata de greutate la o varsta
frageda
- o adolescenta care este supraponderala primeste complimente pe masura ce incepe sa piardan greutate.
TRATAMENT INIIAL
Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a restabili o
greutate normala i un comportament alimentar adecvat i de a trata afectiunile somatice i psihice asociate cu
malnutritia.
Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sauelimina tulburarile de alimentare, ca de exemplu
strangerea de alimente sau comportamentulobsesiv compulsiv (tulburare anxioasa caracterizata prin repetarea
gandurilor i imaginilor n mintea pacientului cu comportamente repetitive ulterioare) acordarea de consiliere

10

profesionala, pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca are o problema i sa-si imbunatateasca perceptia
imaginii corpului, sa se concentreze pe afectarea relatiilor, de obicei prin terapie individuala sau de familie.
Aceasta implica tratarea afectiunilor medicale determinate de anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul
hidroelectrolitic sau afectiunile cardiace. Uneori, fluidele i alimentele sunt administrate printr-un tub plasat n
stomac prin nas (sonda nazogastrica) sau parenteral (inravenos), refacerea statusului nutritional obiectivul
tratamentului este de a castiga n greutate cu grija i treptat, cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau
satietate i invatand cum sa se alimenteze sanatos ingrijirea afectiva i dezvoltarea increderii n medic reprezinta
o parte importanta arecuperarii care poate include:
- invatarea de noi comportamente alimentare
- invatarea controlului afectiv
- dezvoltarea increderii n persoanele care acorda ajutor.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Antidepresivele (ca I fluoxetine) pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera i de depresie sau alta
tulburare de anxietate, ca i tulburarea obsesiv - compulsiva. Unele studii indica faptul ca inhibitorul selectiv al
serotoninei fluoxetine (de exemplu, Prozac) poate reduce incidenta recidivelor anorexiei. Persoanele cu anorexie
care utilizeaza i alte medicamente pentru alte afectiuni necesita o monitorizare stricta i sa fie examinate n mod
periodic de catre medic. Aceste persoane necesita verificarea ritmului cardiac, temperaturii i presiunii sanguine.
Trebuie efectuate acestor persoane i teste sanguine pentru a evalua cantitatea de medicament din sange,
deoarece malnutritia i greutatea foarte mica pot modifica eficienta medicamentelor. Este foarte important
avizarea pacientilor , familiiei si persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa supravegheze indeaproape adultii si
copii care folosesc antidepresive din cauza posibilitatii de suicid.
Nu se recomanda oprirea i administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a persoanelor care
utilizeaza acest tip de medicamente si daca apar motive de ingrijire si sa apeleze la medic.
2. OBEZITATEA
Obezitate este o stare patologic- din grupulbolilor de nutriie sau fiziologic cu potential patologic, care se
refer la persoanele suprapoderale, (greutatea corporal raportat la nlime). Domeniul medical care se ocup
de obezitate se numete bariatrie.
n secolul XXI se vorbete tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizaiei moderne.
Statisticile internaionale indica, pentru prima data, ca bezitatea face mai multe victime dect fumatul. Obezitatea
reprezinta o problema cu care copiii se confrunta din ce n ce mai des. n ultima vreme, pe lnga eforturile
educationale ale parintilor de a-i nva pe acetia cum sa mannce sntos i sa faca micare n mod regulat, copiii au
nceput s fie tratai de obezitate ca i adulii. Aceste tratamente includ medicamente ce controleaz greutatea, dar i
chirurgia de tip bypass gastrica. Ca i adultilor, nici copiilor nu le este deloc uor sau comod sa scada n greutate i
astfel mare parte din copiii obezi se transform n aduli obezi.
Obezitatea este una dintre cele mai grave probleme de sanatate cu care se confrunt umanitatea, n unele
dintre tari ea fiind chiar a doua cauza a mortalitii. Conform studiilor recente, n Romnia rata obezitaii este de 25%,
iar 50% dintre romni sunt supraponderali.
Obezitatea este o boala cronica ce are la baza numeroi factori, ea nsai reprezentnd un factor de risc major
pentru sanatate, producnd boli de inima,creterea presiunii sngelui, diabetul i cancerul.
Obezitatea reprezint a doua cauza de mortalitate dupa consumul de tutun.Un element important al strategiei
de prevenie a guvernului britanic l constituie reducerea deceselor prin mbunatatirea dietei i nutriiei. n Anglia s-a
introdus un nou program: 5 a day target= 5 pieces of vegetables or fruits.
CLASIFICAREA
Obezitatea poate fi:
- simpl
- prin ingerare caloric excesiv si o activitate normal sau slab deteriorat i (obezitatea sumo);
- morbida - limiteaz activitatea normal, respiraia, circulaia sangvin si impune pacientului perioade ndelungate
de odihn n urma unor exerciii uoare
- hipotalamica .
DIAGNOSTIC Exist diferite criterii diferite de apreciere s i determinare a obezitii:
Indexul Broca
Acesta este un raport dintre nlimea persoanei exprimat n centimetri minus 100 de centimetri
s i greutatea n kilograme. In a doua jumtate a secolului XX se considera indicele ideal
-pentru brbati - 0,9 si
-pentru femei - 0,8
Indexul Corp-Greutate

11

Se calculeaz dup formula de mai jos, tinndu-se cont de vrst m= greutate n kg; l = nltime n metri:
- subponderal 4 17,9
- normal 18 24,9
- predispozitie 25-29,9
- obezitate de gradul I 30-34,9.
- obezitate de gradul II 35 35,9
- obezitate de gradul III - > 40
Aceast metod fiind controversat, considerndu-se c trebuie tinut cont si de locul geografic.
DIAGNOSTICUL DIFERENIAL
n diagnosticarea obezitii trebuesc eliminate:
-Graviditatea.
- S/P (status post) tratament cu corticoizi.
-Boli de excretie (insuficient renal).
-Boli cardio-limfo-vasculare (ascita)
-Boli parazitare
-Boli endocrine.
-Sindromul Cushing.
-Cresteri tisulare mari, maligne sau benigne, etc.
- Sindromul Pickwick - o form de obezitate care este asociat si cu o anumit stare de retardare intelectual.
CAUZELE PRINCIPALE ALE OBEZITII
-Diet neechilibrat, bogat n carbohidrate (dulciuri si grsimi), n disproportie cu necesitile energetice ale
organismului:
ca urmare a unei educatii defectuoase, a sistrii bruste a unei activiti fizice intensive si prelungite n timp, n
sportul japonez sumo, unde supraponderea avantajeaz sportivii, care se ngra n mod intenionat.
-Lipsa de micare, de efort fizic comparativ - n timp - cu potentialul energetic al hranei.
-Tulburri de nutritie, ca rezultat al unor psihopatologii (depresiune psihic, tulburri de comportament) ca de
exemplu, patima sau mania de a mnca ( bulimia.
-Disfuncii hormonale (hipotiroidism, sindrom adiposo-genital, etc.).
-Factori genetici (ereditari - s-a descoperit genul de obezitate la sobolani).
-Tulburri metabolice (sindromul metabolic, care este adesea un rezultat si nu o cauz a obezitii)
TRATAMENT
O slbire drastic streseaz organismul, handicapeaz si provoac metabolismul si are sanse minime de
reusit n timp. Deoarece factorul psihologic este dominant, tratamentul obezului - si nu a obezitii! - trebuie ales si
coordonat, mpreun cu pacientul, de un grup de trei specialiti medic curant, psiholog si nutriionist - care vor lua
n consideraie:
1) Determinarea corect a cauzelor. Un tratament fixat pe alterarea echilibrului caloric care oculteaz cauzele este
sortit esecului.
2)Reeducarea pacientului spre o nutritie corect si o activitate consumatoare de energie (micare, sport)
3)Diete hipocalorice.
4)Intervenii invazive - care dau rezultate imediate, spectaculare dar cu periclitate inalta.
PREVENIRE
Obinuirea cu o alimentatie echilibrat si sntoas completat cu activarea organismului (sport) ncepnd cu
primul an de viat.
Consumul de dulciuri si de alcool sunt obiceiuri proaste si nu sunt necesiti ale organismului.
Este interzis s educm copiii c bomboana, ciocolata, prjitura sunt o compensatie, un premiu de bun
purtare sau de cumprare a simpatiei unui copil - cu timpul, el va continua s se auto compenseze cu dulciuri
si/sau cu paharul fat de succesele sau insuccesele vietii.
Educatia spre o nutritie corect, sntoas, completat cu o activitate fizic moderat la toate vrstele.
Depistarea din timp si tratarea cauzelor tratabile ale obezitii (hipotiroidismul etc.).

Curs 5 - IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE

I DE MBOLNVIRE PROFESIONAL
Indiferent c se aplic sau nu un management tiinific al securitii i sntii n munc, dou operaii
sunt strict necesare n activitatea preventiv:

12

- identificarea i evaluarea riscurilor . Importana lor este relevat i de faptul c sunt statuate ca
obligatorii prin Normele generale de protecie a muncii, iar rspunderea realizrii lor este atribuit att conducerii
institutiei , ct i personalului din cadrul compartimentelor de protecie a muncii.
1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC I A SUBSTRATULUI LOR CAUZAL
Identificarea factorilor de risc i a substratului lor cauzal este o aciune complex, care necesit mbinarea
mai multor procedee, adaptate de fiecare dat condiiilor respectivei institutiei.
n principiu, se procedeaz astfel:
- se analizeaz vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de munc , pe rnd , toate
elementele sistemului de munc aferent i se stabilesc , pe aceast baz , ce deficiene, abateri, caracteristici .a.
ar putea conduce la accidente sau mbolnviri profesionale ;
- se efectueaz determinri cu ajutorul metodelor i mijloacelor specifice, n cazul factorilor comensurabili
sub aspectul nivelului sau concentraiei sau pentru care se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ;
- se analizeaz starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica prezena unei afeciuni
datorate condiiilor de munc ;
- se identific elementele depistate n listele prestabilite de factori de risc i factori de substrat cauzal ;
Ordinea de executare a acestor operaii nu este predeterminat, dar trebuie parcurse toate pentru a se
obine un rezultat corect.
1.1. Factorii de risc proprii executantului
Studiile i analizele efectuate privind fenomenul de accidentare i mbolnvire profesional au relevat
incidena major a factorilor de risc proprii executantului.
n raport cu factorii de risc obiectivi, cu excepia unor cazuri reduse ca numr( calamiti naturale, de
exemplu), factorii subiectivi proprii executantului - se situeaz i la originea acestora , deoarece omul este
elaboratorul i totodat cel care verific i poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de munc:
mijloacele de producie, mediul i sarcina de munc.
Comportamentul normal presupune dou componente:
- evitarea riscurilor prin respectarea prescripiilor tehnice i a reglemen-trilor privind securitatea i
sntatea n munc referitoare la modul n care trebuie ndeplinit sarcina ;
- neutralizarea situaiilor de risc create, ceea ce implic sesizarea rapid a acestora ( chiar anticiparea lor ),
a elementelor critice , prelucrarea rapid a informaiilor, decizia i execuia ei prompte i rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securitii i sntii n munc se manifest prin conduite
nesigure sau necorespunztoare situaiilor obinuite sau neobinuite de munc. Altfel spus, el reprezint abaterea
executantului de la modul ideal de ndeplinire a celor patru secvene ale activitii prin care se realizeaz sarcina
de munc , abatere care poate consta ntr-o omisiune sau o aciune greit.
n consecin , factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii executantului se pot
subsuma unei erori la nivelul verigilor de baz ale activitii de munc: erori de recepie, prelucrare i interpretare
a informaiei; erori de decizie; erori de execuie; erori de autoreglaj.
1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de munc
Sarcina de munc se ncadreaz printre noiunile cu ajutorul crora se definete orice activitate de munc:
funcii, sarcini, activitate, operaii, procese, comportament, cerine etc. Dintre acestea, funciile care constituie
uniti majore ale muncii , pot cuprinde una sau mai multe sarcini i sunt foarte variate , corespunztor scopului
proceselor de munc.
Funcia implic responsabilitatea n raport cu scopurile sistemului, are o anumit frecven n ciclul de
munc , include sarcini i operaii care cer cunotine , deprinderi specifice , realizeaz unul sau mai multe scopuri
prin folosirea unor metode , procedee , strategii i , chiar n cadrul unor cerine de vitez, precizie, cantitate,
calitate etc.
1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de producie
Dup natura aciunii lor, factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii mijloacelor de
producie se pot mpri n trei categorii: de natur fizic , chimic i biologic .
Factori de risc de natur fizic. n aceast categorie sunt inclui factorii de natur mecanic i cei de
natur termic.
Factorii de natur mecanic sunt reprezentai de :
Micrile periculoase. Statisticile arat c cele mai multe accidente de munc avnd cauze de natur
obiectiv se datoreaz organelor n micare ale mainilor. n funcie de rolul lor n cadrul procesului de munc ,
micrile mainilor, ale mecanismelor, organelor de maini, pieselor etc. pot fi:
funcionale : nefuncionale :
Suprafeele sau contururile periculoase. Prin natura i forma lor acestea pot fi neptoare , tioase ,
alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant i diversele pri ale mijloacelor de producie sau
obiectelor muncii care prezint asemenea caracteristici se pot produce vtmri cauzate de alunecare i cdere
( fracturi , luxaii ) , tiere , nepare etc.

13

Utilajele sub presiune sau vid. Acestea pot genera n cazul supra-presiunii explozii , iar n cazul lucrului n
vid implozii.
Principalele utilaje i instalaii care lucreaz sub presiune sunt compresoarele , autoclavele i recipientele
butelie de gaze comprimate.
Pericolul de explozie , n cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi
ridicate ( n cazul amplasrii acestora n apropierea unor surse de cldur). De asemenea, dac n recipientele sub
presiune se depoziteaz substane puternic corosive , exist riscul producerii unor neetaneiti care pot conduce la
explozii.
Vibraiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalaiilor, cldirilor etc.
Un sistem material scos din poziia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei fore , ncepe s se
mite. Dac micarea sistemului fa de starea de referin este alternativ , aceasta se numete vibraie sau
oscilaie.
Factorii de risc de natur chimic . n funcie de proprietile chimice datorit crora diverse
substane utilizate n procesul de munc devin surse generatoare de accidente i mbolnviri profesionale ,
distingem n principal substanele toxice , caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .
Substanele toxice. Acestea sunt cele care , ptrunznd n organism , au o aciune duntoare ,
perturbnd funciile acestuia i provocnd intoxicaii acute sau cronice.
Intoxicaia acut are loc atunci cnd substana toxic ptrunde n organism n cantitate mare i ntr-un
interval scurt de timp , genernd tulburri intense i imediate ; n situaia contrar cantiti mici n interval mare
de timp apare intoxicaia cronic.
Substanele toxice pot ptrunde n organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin piele ( cutanat ) sau prin
tubul digestiv ( ingerare ) .
Ptrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent n industrie (circa 90 % din intoxicaii)
i are consecinele cele mai grave, deoarece absorbirea acestora la nivel celular i molecular se face mai rapid. Ca
stare de agregare fizic , asemenea substane se regsesc sub form de gaze , vapori , fum , cea , aerosoli sau
praf.
Ptrunderea toxicelor prin piele are loc , n special , n cazul substanelor toxice lichide ( benzin , toluen ,
xilen , derivai halogenai ai metanului i benzenului etc. ) .
Ingerarea substanelor toxice este mai rar ntlnit, fiind posibil numai din neglijen .
Riscul specific de accidentare i mbolnvire profesional n cazul mijloacelor de producie este de
ptrundere a toxicelor prin piele Aciunea toxicelor asupra organismului poate fi local , numai asupra anumitor
organe ( de exemplu , benzenul acioneaz asupra sistemului nervos central ) sau general , cnd afecteaz toate
esuturile i organele ( de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face ns o delimitare
precis dup criteriul tipului de aciune, deoarece majoritatea substanelor toxice au, n acelai timp, i o aciune
general i una local asupra organismului.
Substanele caustice. Acestea sunt substane care , n contact cu organis-mul, provoac arsuri. Arsurile
chimice constituie accidente i se caracterizeaz prin leziuni organice de intensitate diferit , n funcie de natura ,
concentraia i durata contactului cu substana caustic.
Substanele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurt durat a amestecului de vapori ai unui
lichid combustibil cu oxigenul din aer i se produce n urma creterii locale a temperaturii datorit unei surse
externe de cldur. Noiunea de inflamare este legat , deci , numai de lichidele combustibile , spre deosebire de
aprindere , care este comun tuturor substanelor combustibile , indiferent de starea de agregare .
Substane explozive. Exploziile de natur chimic sunt rezultatul unei reacii chimice foarte rapide ,
cnd ntr-un timp foarte scurt rezult produi noi , cu degajare de cldur.
Substanele cancerigene sunt cele care genereaz tumori maligne , caracterizate printr-o nmulire
excesiv a esuturilor unor organe . n numeroase legislaii naionale se interzice complet utilizarea industrial a
unor astfel de substane , al cror effect este sigur cancerigen.
Factori de risc de natur biologic . n mod deosebit n industria farmaceutic , n laboratoarele de
analize medicale , ca i n cercetarea medical obiectul muncii l constituie culturi sau preparate cu microorganisme
generatoare de maladii infecioase : bacterii , virusuri , spirochete , ciuperci , protozoare.
De asemenea, exist procese de munc unde se lucreaz cu plante periculoase ( de exemplu , ciuperci
otrvitoare ) , precum i cu animale periculoase ( erpi veninoi etc.), care pot provoca accidente i / sau intoxicaii
acute profesionale , decese , rniri, nepturi etc.
4. Factorii de risc proprii mediului de munc
Mediul de munc este cea de a patra component a sistemului de munc i include , pe de o parte , mediul
fizic ambiant ( condiiile de microclimat , iluminat , zgomot , vibraii , radiaii , noxe chimice , presiunea mediului ,
factori biologici etc.) , iar pe de alt parte, mediul social ( relaiile , atitudinile , interaciunile , modurile de
comportament etc. ). Influena condiiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate s fie considerabil ; mai ales
asupra executantului pot produce att efecte fiziologice , ct i psihologice , sub form de vtmri sau stri
patologice Factorii de risc proprii mediului fizic de munc se clasific dup cum urmeaz :
Factori de risc de natur fizic. Aceast prim grup de factori include mai multe subgrupe , dintre
care amintim :

14

Microclimatul locului de munc cuprinde : temperatura excesiv a aerului ( ridicat / sczut ) ;

umiditatea necorespunztoare a aerului ( ridicat / sczut) ; viteza mare a curenilor de aer .
Factorii de microclimat acioneaz asupra mijloacelor de producie , caz n care ndeplinesc rolul de factori
de risc indireci i asupra executantului ca factori direci.
Temperatura mediului ambiant determin fenomenul de termoreglare a organismului , care are drept rol
meninerea strii de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativ a aerului poate afecta direct organismul uman. Scderea acesteia sub 30% produce
uscarea mucoaselor oculare i respiratorii. Munca n aer uscat sporete riscul de mbolnvire , din cauza scderii
capacitii de aprare a organismului fa de flora microbian din aer.
Creterea umiditii relative peste 70% devine duntoare prin mpiedicarea eliminrii normale a
transpiraiei , perturbnd procesul de termoreglare.Iluminatul necorespunztor. Cercetrile experimentale au
demonstrat c 80% din solicitarea nervoas uman se poate atribui excitaiilor optice.
Radiaiile de nalt frecven reprezint partea din spectrul radiaiilor electromagnetice care corespunde
undelor radio de la civa kilometri la 50 cm.
Radiaiile infraroii cu lungimea de und peste 25 sunt nepericuloase pentru organism , avnd o
intensitate mic i fiind practic absorbite de aer.
Aciunea biologic a radiaiilor infraroii se manifest prin efecte locale asupra epidermei i mucoaselor
expuse , precum i prin efecte generale asupra ntregului organismRadiaiile ultraviolete aciunea cea mai
puternic asupra organismului o prezint radiaiile cu lungimi de und scurte ( 2000 2800 ).
Radiaiile cu lungimi de und ntre 2800 i 3150 influeneaz tegumentele , iar peste 3150 aciunea
biologic este foarte slab.
n cazul unor expuneri masive , radiaiile ultraviolete pot s produc arsuri la nivelul pielii i mucoaselor
mergnd pn la gradul II , iar la doze foarte mari de ultraviolete are loc o degenerescen a esuturilor.
La nivelul ochilor, expunerea excesiv la radiaii ultraviolete conduce la apariia unor leziuni acute ale
conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electro- sau fotooftalmie.
Radiaiiile laser laserul ( Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation ) este o surs de
lumin coerent , ale crei unde sunt n acord de faz ntre ele.
Factori de risc de natur chimic . n categoria factorilor de munc de natur chimic proprii mediului
de munc sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii inflamabili ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii explozivi ;
- pulberile pneumoconiogene
S-a constatat c o parte dintre ele pot provoca transformri pulmonare , numite generic pneumoconioze.
Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase , att de natur mineral , ct i vegetal : pulberi cu
coninut de bioxid de siliciu, azbest , silicai naturali , crbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile
metalelor dure ) , fibrele de ln , de bumbac etc.
Factori de risc de natur biologic. n cazul n care n procesul de munc se utilizeaz
microorganisme, acestea pot s ajung n suspensie n aer, provocnd afeciuni pulmonare: infecii, alergii etc.,
generate de bacterii, virusuri, richeii, spirochete, ciuperci, protozoare.
Caracterul special al mediului . n ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de munc se
ncadreaz caracterul special al acestuia n anumite procese de munc : subteran , acvatic , subacvatic , mltinos ,
aerian , cosmic.
Reprezentnd un mediu care nu este propriu existenei omului , va produce suprasolicitarea psihic a
executantului , tradus prin oboseal exce-siv , manifestri depresive etc., mergnd pn la psihoze de
claustrofobie , fotofobie .a.
Factorii de risc proprii mediului social de munc reprezint o alt component a mediului de munc.
ntre executant i colectivitatea n cadrul creia i desfoar activitatea se creeaz legturi , dependene
i interferene care variaz n funcie de nivelul integrrii n colectiv i care exercit o influen determinant asupra
comportamentului su.
Factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii mediului social de munc sunt de natura
relaiilor interumane.
CURS 6- OBSERVATIA CLINIC
Observatia reprezint, dup cum arta Claude Bernard, una din etapele cele mai importante ale cercetrii
stiintifice. De obicei, cercettorul face mai nti o observatie, adic observ ceva. Apoi emite o ipotez si apoi, dac
poate, si verific ipoteza printr-un experiment. Si nu trebuie uitat c, datorit variabilittii si complexittii
fenomenelor, practica medical este, de fapt, o cercetare stiintific aplicativ. Adic pacientii se deosebesc foarte
mult ntre ei si ceea ce este valabil la un pacient nu este neaprat valabil si la alt pacient. De aceea, dup cum am

15

artat n repetate rnduri, desi prin descoperirea legilor general valabile stiinta este a generalului, medicina este o
stiint a individualului.
De aceea, medicul practician trebuie s efectueze o observatie foarte atent a pacientului,s descopere
particularittile sale, s emit o ipotez de diagnostic pe care s o verifice, desigur, nu prin experiment, ci prin
investigatii clinice si paraclinice corespunztoare.
Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei umane, care solicitat de foarte multe informatii
din toate prtile, si ndreapt atentia spre anumite surse de informatii care i atrage n mod deosebit atentia.
Observatia este, n acelasi timp, un mijloc de aprare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei respective. De
aceea, medicul acord o atentie deosebit pacientului si mai ales particularittilor sale, care reprezint o
inepuizabil surs de informatii pentru diagnostic si tratament.
Observatia reprezint forma cea mai elementar a cunoasterii, deoarece ea este foma cea mai simpl si
mai direct a contactului cu lumea nconjurtoare. De aceea, la baza simtului clinic, despre care se vorbeste att de
mult n medicin, se afl, de fapt, observatia atent a bolnavului.
Observatia presupune un observator, care n cazul nostru este medicul, un obiect, sau mai bine zis, un
subiect de observat, care in cazul nostru este reprezentat de bolnav, o clas de fenomene, care n cazul nostru este
reprezentat de patologia uman si, n sfrsit, niste cunostinte anterioare privind fenomenele respective, care n
cazul nostru sunt reprezentate de cunostintele medicului privind patologia uman. Pentru c medical observ, dup
cum arta I.Hatieganu, ceea ce stie. De aceea, el trebuie s fie pregtit, s stie cam ce ar putea s vad, si ce
semnificatie au lucrurile pe care le vede la bolnav.
Aceste cunostinte sunt si ele la rndul lor, rezultatul spiritului de observatie pe care l-au manifestat medicii
de-a lungul timpului. Cu ajutorul spiritului de observatie, ei au sesizat de multe ori, cu o acuitate si o finete
impresionante, existenta unor simptome si aparitia lor n anumite boli. Asa spre exemplu, Hipocrate a descris
paraplegia din compresiile medulare, complicatiile testiculare din parotidita epidemic, caracterul ciclic al febrei din
malarie si faciesul caracteristic din peritonit, care i poart numele.
Observatia clinic a fost completat apoi cu observatia anatomo-clinic, constatndu-se c simptomele
bolnavului sunt produse de anumite leziuni organice. A venit apoi etapa investigatiilor clinice, a biochimiei si a
imunologiei cu ajutorul crora s-a constatat c leziunile organice sunt produse si ele de niste modificri moleculare.
Toate acestea nu au redus, ns, cu nimic din valoarea observatiei clinice. Dimpotriv, bazat pe niste cunostinte
din ce n ce mai profunde, observatia clinic a devenit azi mai util si mai eficace.
Primele informatii privind tipul constitutional, atitudinea, fizionomia, pielea, ochii, si comportamentul
bolnavului sunt obtinute prin intermediul obserzatiei, observatia fiind cea mai simpl, cea mai usoar si cea mai la
ndemn metod de culegere a informatiilor de la bolnav. Asa spre exemplu, cu ajutorul observatiei, medicul
poate depista tipul de comportament al bolnavului, asa cum ar fi tipul lui H. H. Roserman estemai predispus la
infarct, acesta fiind un tip care vorbeste repede, este ncordat, tensionat, cu miscri rapide ale globilor oculari, cu
clipit rapid, de peste 40 de ori pe minut, rs spastic, strident, voce rsuntoare, iritat, nelinistit etc.
Observarea modului de comportament este foarte important. El trebuie s observe nu numai modul n
care pacientul se comport n timpul consultatiei,ci si cum se comport n familie, cu colegii,cu prietenii etc. Pentru
c se stie c modul de comportament poate avea influiente asupra organismului,ceea ce a fcut posibil
dezvoltarea medicinii comportamentale.
n unele cazuri medicul poate observa foarte usor c bolnavul prezint o culoare icteric, care s-i sugereze
o afectiune hepato-biliar, sau o culoare bronzat care s-i sugereze o boal Addison, sau o cianoz, care s-i
sugereze o afectiune cardiac, sau o casexie, care s-i sugereze o boal malign, cum ar fi cancerul, spre exemplu,
sau o exoftalmie care s- i sugereze o boal Basedow, sau o eruptie facial eritematoas atrofic sau scuamoas,
sub forma de fluture, care s-i sugereze un lupus eritematos diseminat, sau o piele ntins, dur, cu riduri
perpendiculare pe buze, care s-i sugereze o sclerodermie. n aceste cazuri, observatia clinic permite medicului
avizat s presupun diagnosticul unor boli chiar si fr ajutorul anamnezei si fr vreun examen clinic sau de
laborator, doar pe baza aspectului exterior al bolnavului. n alte cazuri este necesar, ns, o observatie mult mai
atent si mai ndelungat a bolnavului pentru a intra n posesia unor informatii si pentru a putea face un diagnostic
diferential. Asa spre exemplu, dac bolnavul acuz o stare de astenie fizic si psihic, o senzatie de lips de
energie, de indispozitie, o stare de discomfort, de insatisfactie, de tristete, ntovrsite de manifestri somatice,
cardiace, digestive, respirarorii, sau genitale, medicul trebuie s-l supun unei observatii mult mai atente pentru a
putea stabili diagnosticul de neurastenie si a elimina numeroase boli somatice, cum ar fi hepatita cronic,
pielonefrita cronic, anemia, reticuloze, colagenoze, hipotensiunea arterial, insuficienta suprarenal, insuficienta
tiroidian hiperaldosteronismul, cancerul, miastenia si distrofiile musculare, n care ar putea apare astenia, starea
de indispozitie general si celelalte simptome ale neurasteniei.
Aceeasi observatie atent este necesar si n cazul unui bolnav care acuz o durere precordial, deoarece,
pe lng durerea pe care o acuz, bolnavul mai poate prezenta paloare, transpiratii reci, agitatie neuropsihic,
sau, dimpotriv, o stare de imobilizare, un facies de groaz, asa cum se ntmpl n infarctul miocardic, care pune
n pericol iminent viata bolnavului.
Observatia atent a bolnavului poate confirma autenticitatea simptomelor acuzate de bolnav.De multe ori
intensitatea unei colici poate fi citit pe fata bolnavului. Dar nu numai durerea, ci si astenia si ameteala pot fi
observate ntr-o oarecare msur pe fata obosit si apatic sau palid si anxioas. Pentru un medic avizat, n
nevroza astenic, desi bolnavul sufer cu adevrat, apare totusi o discordant ntre acuzele verbale,extrem de

16

dramatice si expresia lor somatic care nu este att de autentic ca la bolnavul care sufer efectiv de angin
pectoral, de ulcer duodenal sau de astm bronsic.
De aceea observatia care ncepe nc de la primul contact cu bolnavul, trebuie s continue n tot cursul
investigatiilor si chiar dup stabilirea diagnosticului n timpul tratamentului pn la completa nsntosire a
bolnavului. Bolnavul trebuie supus observatiei nc nainte de a acuza un simptom. Apoi, el trebuie observat n
continuare din momentul n care ncepe s acuze anumite simptome subiective. Medicul trebuie s observe modul
n care le expune, atitudinea, faciesul, culoarea pielii,mimica, gradul de suferint pe care l inspir, tonul cu care
vorbeste, modul n care poate s-si expun suferintele, miscrile de care sunt ntovrsite, dac acuz o durere
mai precis sau mai vag localizat s.a. nc din aceast faz, numai prin simpla observatie a bolnavului, medicul si
poate face o idee, dac nu despre diagnostic, cel putin despre gravitatea cazului. Pentru c un bolnav n stare de
soc,spre exemplu, a crui viat este n pericol,va avea o fat mai palid, va fi adinamic, va avea o voce mai sczut
si si va expune mai greu suferintele dect un bolnav cu o stare general mai bun, care nu este n soc.
Observatia continu apoi si n timpul examenului fizic al bolnavului. Cu aceast ocazie, medicul poate
observa conformatia toracelui, respiratia bolnavului, conformatia abdomenului, eventualele eruptii cutanate,
stelute vasculare, tumori subcutanate sau circulatia venoas colateral.
De asemenea, el poate observa mimica bolnavului la palparea zonelor dureroase sau reactia lui la
mobilizarea diferitelor portiuni ale organismului.
Observatia nu trebuie s se termine nici dup stabilirea diagnosticului. Pentru c, n functie de aparitia sau
disparitia unor simptome, diagnosticul poate fi modificat sau completat. Asa spre exemplu, la un bolnav cu
diagnostic de ulcer duodenal poate apare o melen sau o hematemez care s necesite modificarea tratamentului,
impunnd interventia chirurgical. Apoi trebuie observat rspunsul bolnavului la tratament s.a.
Atunci cnd nu poate stabili un diagnostic n timp util, sau nu poate prevedea evolutia fenomenelor, medicul
si prelungeste observatia, tinnd bolnavul sub ochiul su scruttor. o noapte, o zi sau chiar mai multe zile. Asa
spre exemplu, un abdomen acut, a crui etiologie nu a putut fi nc elucidat, va fi tinut sub observatie permanent
pentru a vedea modul n care evolueaz tabloul clinic. De asemenea, un traumatism cranian, a crui evolutie nu
poate fi precizat, va fi tinut sub observatie pentru a vedea dac nu apare un hematom cerebral si asa mai
departe.
Medicul generalist are dezavantajul c nu poate urmri n permanent bolnavul, asa cum se ntmpl n
spital. Dar el are avantajul c poate urmri bolnavul o perioad mai lung de timp. El are posibilitatea s observe
evolutia ndelungat a unor simptome sau a unor boli cronice.
Medicul generalist trebuie s pun n joc toate resursele sale, toate simturile si toate calittile sale, pentru a
efectua o observatie ct mai atent si mai profund a bolnavului si a mediului su de viat si de munc. Pentru c
exist pericolul ca el s efectueze o observatie prea sumar si s se bazeze mai ales pe rezultatele de laborator,
care, desi pot aduce informatii extrem de valoroase, nu o pot lua niciodat naintea metodelor clinice si n primul
rnd naintea observatiei, simple si directe, a bolnavului si a mediului su de viat si de munc.De aceea medicul
generalist trebuie s nvete s fie un fin observator al bolnavului.

CURS 7- METODA ANALIZEI DOCUMENTELOR

Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) capata o importanta deosebita,devenind depozitarul
unui conglomerat de informatii si date medicale, compus atat din relatarile pacientului, cat si din
constatarile obiective ale medicului si din rezultatele investigatiilor paraclinice.
Administrarea acestui conglomerat de date medicale confera FOCG o tripla dimensiune:
1. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medical privit si analizat din perspectiva
ghidurilor terapeutice, a ghidurilor de practica medicala (ca documente ale CMR), a statisticii medicale si a deciziilor
medical-administrative la nivel de ramura sau la nivel de spital.
2. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medico-legal privit si analizat din perspectiva
Codului Penal.
3. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document etic privit si analizat din perspectiva Codului de
Deontologie Medicala.
1. Foaia de observatie clinica generala document medical Pentru orice practician, fie el incepator sau cu
experienta, consemnarea si interpretarea datelor medicale stimuleaza gandirea clinica, oferind in acelasi timp
posibilitatea de verificare proprie, atat de necesara oricarui medic.
Din aceasta perspectiva, FOCG poate fi privita (in ansamblul ei) si ca un act de cercetare stiintifica, intrucat
particularitatea ei (in sensul dictonului nu exista boli ci bolnavi) confera repere ce pot fi ulterior prelucrate
statistic si didactic. In plus, in sprijinul si spiritul acestei idei, in noul format al FOCG s-a adaugat rubrica
sustinerea diagnosticului si tratamentului (clinic si paraclinic).
Pentru a-si indeplini functia de document medical, FOCG are nevoie de veridicitate, securitate, concizie si
concludenta in organizarea datelor medicale.
Plecand de la aceste considerente generale, practica medicala actuala ne arata ca pentru fiecare pacient
internat rezulta un volum urias de date (investigatii).

17

Sistemul clasic al foii de observatie, in care sunt trecute de-a valma toate datele pacientului si toate
investigatiile efectuate impreuna cu rezultatele lor, este, in cele mai multe cazuri, depasit.
Modelul actual se caracterizeaza prin:
- viteza mica de transmitere a datelor (peste 24 ore);
- accesibilitate redusa la date (FOCG se gaseste la un moment dat intr-un singur loc si nu poate fi
consultata simultan de mai multe persoane);
- pierderi mari de date (fise sau foi de evolutie, fise de consultatie, pierdute;
rezultate greu de gasit sau neinteligibile).
Intr-un studiu efectuat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti se apreciaza ca: - peste 10% din
analizele de laborator solicitate sunt pierdute sau nu sunt comunicate la timp;
- pentru 10-15% din investigatiile radiologice rezultatele sunt trimise prea tarziu, dupa ce decizia
terapeutica a fost luata;
- 5% din investigatii sunt repetate in mod nejustificat;
- 1% din documentele medicale se pierd fizic in fiecare an.
In plus, stadiul actual al FOCG, ca document medical (si medico-legal in acelasi timp), nu ofera posibilitatea
unei evidente clare si a unui control (clinic, administrativ, disciplinar) in ceea ce priveste administrarea medicatiei
profilactice si/ sau curative intr-o sectie de spital. Adeseori, in practica, ne intalnim cu foi de observatie in care
consemnarea medicatiei se face haotic (la rubrici diferite, la momente diferite, chiar pe pagini diferite) sau exista
situatii (nu rare) in care nu se poate afla doza administrata, in care se fac recomandari terapeutice in urma unui
consult interdisciplinar, iar acestea sunt sumate sau dimpotriva, neluate in consideratie de medicul curant. Lipsa de
acuratete in acest domeniu face ca FOCG sa piarda rolul de document medical implicat in cunoasterea si cercetarea
patologiei iatrogene.
In medicina moderna, medicul curant este dependent de teste, analize, investigatii; totodata medicul
trebuie sa aiba acces la istoricul pacientului, precum si la alte investigatii efectuate, pentru a putea face o corelare
eficienta a datelor oferite de aceste teste.
De aceea se impune introducerea unui sistem informational prin care datele medicale existente sa fie puse
la dispozitie rapid si complet. Asadar, o noua standardizare si informatizarea completa a foii de observatie sunt
necesare.
Concomitent cu acestea, rigoarea medicala si instituirea unor mecanisme de feed-back (clinic,
administrativ) in evaluarea veridicitatii datelor medicale sunt madatorii.
2. Foaia de observatie clinica generala document medico-legal In medicina libera contemporana, raportul
medic-pacient a evoluat tot mai mult catre o relatie contractuala in care, pe baza increderii, pacientul isi alege
medicul, iar acesta, la randul sau, devine pe deplin constient de obligatiile ce ii revin in contract. In acelasi timp,
intr-o evolutie paralela, unul dintre drepturile fundamentale ale pacientului (bolnavului) s-a materializat in
responsabilitatea juridica a medicului iar institutia responsabilitatii juridice
medicale s-a metamorfozat odata cu transformarea medicinii (din arta in stiinta) de la incriminarea faptelor
medicale doar pentru intentie pana la incriminarea din culpa; constientizarea rolului acestei institutii (a
responsabilitatii juridice medicale) determina un impuls pentru cresterea calitatii asistentei medicale.
In acest context si pe baza premiselor juridice expuse, FOCG devine un important document medico-legal.
Este evident ca nu poate exista o expertiza medico-legala vis--vis de un fapt medical la nivel de spital, fara analiza
FOCG. Sub acest aspect, FOCG capata statutul unui adevarat MARTOR in procesul medical.
3. Foaia de observatie clinica generala document etic Standardele etice de conduita profesionala si
responsabilitate pot fi uneori prea multe, dar niciodata mai putine sau impotriva celor cerute de lege.
In toate relatiile profesionale medic-pacient, prima preocupare a medicului trebuie sa fie sanatatea
pacientului. El datoreaza pacientului o loialitate primara. Aceasta preocupare si devotiune trebuie sa se manifeste in
toate procedurile medicale, inclusiv in cele care au ca subiect calitatea vietii.
In analizarea (supravegherea) comportamentului etic al medicului, FOCG poate juca un rol primordial
deoarece multe dintre domeniile de aplicare si principiile Codului de Deontologie Medicala sunt oglindite in rubricile
(respectiv maniera de completare a lor) din Foaia de observatie clinica generala.
Astfel, obtinerea consimtamantului la actul medical este un act specific, care ocupa o pozitie centrala in
actul comunicarii in cadrul relatiei medic- pacient. (3)
In actul medical se porneste de la consimtamantul implicit (care caracterizeaza relatia curenta de consult
medical) si se ajunge la consimtamantul exprimat (etapa obligatorie prin care pacientul isi acorda permisiunea
specifica de a fi tratat).
Exprimarea in scris a consimtamantului (liber exprimat) este obligatorie in prezenta martorilor, inainte de
orice act medical si inainte de orice interventie chirurgicala / anestezica / intravenoasa / intraarteriala, etc.
Continutul informarii trebuie sa fie exclusiv veridic, iar forma informarii prealabile trebuie sa fie simpla si
inteligibila.
Consimtamantul bolnavului este un criteriu salutar in evaluarea riscului util.
Consimtamantul dupa prealabila informare (termen pe deplin consacrat astazi) reprezinta un drept al
bolnavului si o obligatie a medicului, ce trebuie consemnat in FOCG.

18

Consimtamantul trebuie sa exprime echilibrul dintre prevederea riscurilor si asumarea lor, dintre avertizarea
utila si avertizarea excesiva. Din acest unghi putem aprecia ca informatia medicala oferita pacientului (si care sta la
baza deciziei sale) isi are izvorul in totalitatea datelor medicale (constatari obiective, analize de laborator, rezultatul
investigatiilor radio-imagistice, etc.) cuprinse in FOCG.
Asadar, din perspectiva consimtamantului, dimensiunea etica se impleteste cu cea medico-legala,
permitand reanalizarea (la un moment ulterior si pe baza datelor medicale consemnate) elementelor de informare
asupra alternativelor terapeutice si asupra acceptarii riscurilor.
In acelasi timp FOCG este un purtator de secrete medicale; la baza respectarii secretului medical sta
dreptul fundamental al individului la demnitate si confidentialitate. Secretul medical este o conditie de baza a
relatiei medic-pacient, un echilibru intre constiinta profesionala, pe de o parte si increderea pacientului, pe de alta
parte. (3)
Informatiile medicale privind pacientul nu sunt considerate un domeniu public. Transparenta in ceea ce
priveste dosarul medical al unui pacient sau in ceea ce priveste pacientul insusi, in planul suferintei sale nu este
permisa (exceptiile sunt prevazute de lege).
Din acest punct de vedere, intreaga Foaie de observatie clinica generala (intocmita de medic pe numele
pacientului sau), ca depozitar al unor informatii (evidente) medicale, cade sub incidenta normei etice a secretului
profesional.
Pe langa cele doua mari principii deontologice exista si alte dimensiuni etice oglindite in FOCG:
a. independenta profesionala absoluta a medicului, libertatea prescriptiilor si actelor medicale pe care le
considera necesare in limitele competentei sale;
b. diligenta in stabilirea diagnosticului, solicitarea investigatiilor paraclinice si a consultului interdisciplinar;
c. refuzul de a acorda ingrijiri de sanatate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand
pacientul spre alte surse de ingrijire medicala, cu exceptia situatiilor de urgenta.
In concluzie, cele trei dimensiuni ale FOCG se completeaza reciproc; fiecare dimensiune, prin rolul ei,
contribuind la cresterea calitatii actului medical.
Nevoia de acuratete, de transparenta in relatia medic-pacient, de crestere a increderii si adresabilitatii fata
de institutiile medicale pleaca si de la managementul datelor si informatiilor medicale, primul pas in acest proces
fiind FOCG.

CURS 8- ANCHETA DEMOGRAFICA, SONDAJUL DE OPINIE, CHESTIONARUL

Ancheta demografic poate asigura informaii interesante despre subiectivitatea individului i opiunile
sale, aspecte care pot da o alt imagine cercettorului asupra variabilelor demografice luate n calcul.
Datele demografice pot fi date directe sau date indirecte.
Datele directe sunt acele date sau informatii care sunt culese, recoltate cu o finalitate dominanta explicit
demografica si care, de regula, se refera la ntreaga populatie. Principalele surse de date directe sunt:
recensamintele populatiei; anchete demografice pe baza de esantion; registrele de evenimente vitale (nasteri,
casatorii, divorturi, decese) si nregistrarile continui ale populatiei.
Datele indirecte sunt acele date sau informatii care sunt culese cu o alta finalitate dominanta dect cea
explicit demografica si care, de regula, se refera la un segment mai mare sau mai mic de populatie. Asemenea date
ar fi, de exemplu, cele privind nrolarile scolare, populatia activa sau ocupata, constructia de locuinte etc.
Avantajul anchetei este c poate focaliza pe grupuri int din cadrul unei populaii, aspect ce este fie
imposibil fie foarte greu de realizat n cazul celorlalte surse informaionale n sensul extragerii din masa de lucru a
informaiilor dorite.
Chestionarele sunt teste compuse dintr-un numr mai mare sau mai mic de ntrebri prezentate n scris
subiecilor i se refer la opiniile, preferinele, sentimentele, interesele i comportamentele lor n circumstane precise.
Tipuri de ntrebri, n funcie de coninutul lor:
- factuale, de opinie, de cunotine
ntrebri factuale informaia privete elemenete de comportament ale indivizilor anchetai, ale
semenilor, etc.
ntrebri de opinie vizeaz informaii ce in de universul interior al individului (atitudini, credine, opinii,
ateptri, evaluri, proiecii ale viitorului, ataamentul fa de anumite valori, motivaii ale unor aciuni
factuale, etc.).
ntrebri de cunotine au un specific foarte clar ce nu permite nicio confuzie cu celelalte. Scopul nu
este s aflm informaii pentru a ne spori cunotinele, ci pentru a caracteriza persoana anchetat.
Sunt importante pentru a face corelaii i comparaii. Pot fi utilizate ca i ntrebri de control (sunt ntrebri
indirecte de verificare a acurateei altor rspunsuri.
Principalele tipuri de ntrebri
ntrebri nchise aduc un raspuns limitat prin da sau nu- Ai dormit bine aseara
- ntrebri deschise reclam nregistrarea ct mai fidel a rspunsului dat de subiectul chestionat

19

ntrebri aparent-deschise operatorul alege rspunsul nchis n funcie de variantele de rspuns deschis
ale respondentului (variantele nu se arat subiectului)
- ntrebri semi-deschise sau semi-nchise se folosesc atunci cnd variantele de rspunsuri nchise nu
epuizeaz ntreaga gam a posibilitilor.
ntrebri nchise sau ntrebri deschise?
Avantaje ale ntrebrilor nchise:
Rapiditatea i uurina prelucrrii rezultatelor
Uurina completrii chestionarului
Precizarea coninutului ntrebrii (variantele ntregesc texul propriu-zis)
Subiectul rspunde la ntrebarea pus
Faciliteaz gsirea rspunsului potrivit
Uniformizeaz nelegerea ntrebrii i nregistrarea rspunsurilor
Avantaje ale ntrebrilor deschise:
Se elimin sugerarea rspunsurilor
Indic nivelul cunotinelor subiectului anchetat
Evideniaz ceea ce este cu adevrat important pentru subiect
Evit efectele de format
Permit identificarea complexului motivaional de influene i cadre de referin
Numrul ntrebrilor
Numrul ntrebrilor depinde de o multitudine de factori precum: obiectul cercetrii, tipul cercetrii,
finalitatea acestuia, beneficiarul rezultatelor, tehnica de anchet, felul ntrebrilor, resursele materiale,
calitatea i numrul operatorilor, timpul, genul de populaie cruia i se adreseaz, etc.
Se exclude ideea unor chestionare cu sute de ntrebri din care majoritatea s fie deschise
Chestionarul aplicat n picioare, pe strad nu poate s depeasc 5-10 minute
Ancheta clasic la domiciliu se recomand a nu depi 45 de minute
Atunci cnd complexitatea chestionarului este mare, aplicarea setului de instrumente se poate face i n
dou ntlniri
CURS 9- ETAPELE CERCETRII N NURSING -

PREGTIRE CERCETRII

CE SE NELEGE PRIN CERCETARE?

Dup Dicionarul Explicativ al Limbii Romne, termenul cercetare se traduce drept un studiu amnunit,
efectuat n mod sistematic, cu scopul de a cunoate ceva. Este sinonim cu investigaie. Exist i o lege care se
refer n mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, i anume Legea nr. 324/2003, privind cercetarea
tiinific i dezvoltarea tehnologic, ce cuprinde cercetarea fundamental, cercetarea aplicativ, dezvoltarea
tehnologic i inovarea.
Depinznd de punctul de vedere din care este privit, cercetarea poate fi descris ca:
- o cutare a cunoaterii i n alegerea lucrurilor,
- o experien interesant i, cteodat, util,
- un proces de calificare, o carier, un stil de via,
- un proces esenial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de mbuntire a calitii vieii, un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocrii de fonduri pentru un departament,
- justificarea funcionrii un departament1 .
Cercetarea tiinific ar putea fi definit ca un proces de lrgire a cunotinelor, realizat printr-o atent i
obiectiv observare, investigare i experimentare, avnd ca int descoperirea sau interpretarea unor noi
informaii.
DEMERSUL TIINIFIC
Const din ansamblul operaiilor care permit omului s cunoasc (s neleag, s-i explice) lumea
material i legile ei (fr a recurge la transcendent). Acesta este posibil graie modului de funcionare al creierului
uman i organelor de sim.
n faza actual de dezvoltare a tiinelor exacte, cunoaterea extrasenzorial este respins, fiind consider
at nefundamentat teoretic i experimental. n consecin, demersul tiinific face apel exclusiv la datele
senzoriale.
Captarea informaiilor de ctre receptori reprezint operaia iniial (senzaia). Ea este imediat urmat de
recunoatere (percepia, identificarea). Decizia de recunoatere (sau de nerecunoatere) se realizeaz pe baza
unor indici (de recunoatere) extrai din stocurile de mesaje pstrate i clasificate n memoria cerebral. Funciile
logice de raionament ocup etapa a treia de cunoatere (dup detectare i recunoatere).
Aceasta desfurare se poate realiza pe patru direcii:

20

1. Raionamentul analogic, bazat pe asemnare (form tare a izomorfismului i form slab a homomorfismului). El
st la baza teoriei modelelor, dar este considerat de orientarea scientist riguroas. Este cel mai slab mecanism de
cunoatere raional. n schimb, n demersul magic ocup un loc esenial.
2. Raionamentul traductiv (transductiv) implic o trecere de la un anumit grad de abstractizare la date de un grad
similar de generalizare.
3. Raionamentul inductiv realizeaz o trecere de la concret (particular) la abstract (general), folosind inducia
complet sau incomplet. Cu ajutorul lui se construiesc conceptele i se identifica legile. Aceast mecanism principal
de investigare a naturii este prima oar menionat de Roger Bacon n lucrarea sa Opus Majus, scris n 1267.
4. Raionamentul deductiv, este cheia de bolt a gndirii raionale, permind trecerea de la general (abstract) la
particular (concret). Folosirea acestui raionament nu e posibil dect n cadrul organizat al unui sistem axiomatic
cu postulate, reguli i teoreme (de exemplu geometria lui Euclid).
CERCETAREA are trei DIVIZIUNI principale:
(i)
cercetare tiinific fundamental,
(ii)
(ii) cercetare tiinific aplicat,
(iii)
(iii) dezvoltare tehnologic i transfer tehnologic.
CERCETAREA TIINIFIC FUNDAMENTAL
Teoretic i experimental, acest tip de cercetare reprezint cutarea, producerea i promovarea
cunoaterii i cunotinelor tiinifice fundamentale.
Se definete drept activitatea desfurat, n principal, pentru a dobndi cunotine noi cu privire la
fenomene i procese, precum i n vederea formulrii i verificrii de ipoteze, modele conceptuale i teorii.
Prin cunoaterea tiinific, cercetarea fundamental este un element esenial de cultur, iar prin aplicarea
cunotinelor n tehnici i tehnologii, ea este un element esenial de civilizaie.
Societatea uman este, n principal, de sorginte tiinific-tehnologic, dezvoltarea ei fiind determinat de
tiin i tehnologie, factorii eseniali de cultur i civilizaie. n acest context cercetarea tiinific fundamental
poate fi subdivizat n:
(i)
cercetare fundamental pur, pune accentul pe cutarea i producerea cunoaterii i
cunotinelor tiinifice fundamentale.
(ii)
cercetare fundamental orientat, urmrete cutarea i producerea cunoaterii i cunotinelor
tiinifice relevante altor zone ale cercetrii, precum i promovarea acestora ctre zona
cercetrii aplicate.
Funcia cultural-civilizatoare se realizeaz prin publicarea rezultatelor tiinifice proprii, prin educaie,
nvmnt i formarea cadrelor, precum i prin asigurarea rezervorului de cunotine tiinifice necesare cercetrii
tiinifice aplicate i dezvoltrii tehnologice.
Cercetarea tiinific fundamental este elementul necesar, cu cea mai larg deschidere prin caracterul ei
universal, avnd totodat un factor de risc ridicat. n acest context, cercetarea tiinific fundamental cuprinde:
(i)
cercetri principale, sunt pe termen lung (ce poate dura, de exemplu, chiar 8 ani), de
importan major, de anvergur, n direcii mari de cercetare recunoscute de comunitatea
tiinific internaional, ce cuprind fore umane i mijloace materiale importante, cu tradiie,
rezultate i obiective majore.
(ii)
cercetri formative, sunt pe termen mediu (poate dura 4 ani), direcionate ctre educaie,
nvmnt i formarea cadrelor.
(iii)
cercetri multidisciplinare, sunt pe termen mediu sau scurt (de exemplu, 2 ani), de interes
comun, avnd obiective comune, ce implic dou sau mai multe domenii, arii, cmpuri, direcii,
teme sau probleme de cercetare.
(iv)
cercetri speciale, sunt pe termen scurt, cu un grad de risc nalt, ce se ocup de probleme
tiinifice particulare.
CERCETAREA TIINIFIC APLICAT
Reprezint nglobarea cunotinelor tiinifice fundamentale i a cunotinelor empirice ntr-un produs finit,
proces sau serviciu, ce pot avea, n principiu, valoare pe pia.
Este activitatea destinat utilizrii cunotinelor tiinifice pentru perfecionarea sau realizarea de noi
produse, tehnologii i/sau servicii.
DEZVOLTAREA TEHNOLOGIC
Reprezint aducerea produsului finit (procesului sau serviciului) obinut de cercetarea aplicat, direct sau
prin transfer tehnologic, la nivelul intrrii n producie pentru a deveni produs, proces sau serviciu cu valoare pe
piaa de desfacere.
Dezvoltarea tehnologic este format din activitile de inginerie a sistemelor i de inginerie tehnologic,
prin care se realizeaz aplicarea i transferul rezultatelor cercetrii ctre agenii economici, precum i n plan social,
avnd ca scop introducerea i materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme i servicii, precum i
perfecionarea celor deja existente.
Dezvoltarea tehnologic cuprinde:
a. cercetarea precompetitiv, activitate orientat spre transformarea rezultatelor cercetrii aplicative n
planuri, scheme sau documentaii pentru noi produse, procese ori servicii, incluznd fabricarea modelului
experimental i a prototipului, care nu pot fi utilizate n scopuri comerciale;

21

b. cercetarea competitiv, activitate orientat spre transformarea rezultatelor cercetrii precompetitive n

produse, procese i servicii, ce pot rspunde, n mod direct, cererii pieei, incluznd i activitile de inginerie a
sistemelor, de inginerie i proiectare tehnologic.
INOVAREA
Reprezint activitate orientat ctre generarea, asimilarea i valorificarea rezultatelor cercetrii-dezvoltrii
n sfera economic i social.
Inovarea de produs reprezint introducerea n circuitul economic a unui produs nou sau cu unele
caracteristici mbuntite n mod semnificativ, astfel nct s se ofere consumatorului servicii noi sau mbuntite.
Inovarea tehnologic reprezint, n schimb, introducerea n circuitul economic a unui proces sau a unei
tehnologii, ori ameliorarea semnificativ a celor existente, inclusiv mbuntirea metodelor de gestiune i
organizare a muncii.
PRINCIPIILE CUNOATERII I CUNOTINELOR TIINIFICE reprezint consistena logic,
obiectivitatea i repetabilitatea.
Principiul cercetrii tiinifice fundamentale este noul i corectul ntr-un domeniu tiinific constituit istoric i
recunoscut ca atare de o comunitate tiinific; noul i corectul se definesc n raport cu metodele, conceptele i
normele proprii domeniului.
n ansamblul cercetrii tiinifice i dezvoltrii tehnologice, cercetarea tiinific fundamental ocup poziia
central. Ea ofer noi metode i concepte cercetrii aplicate i dezvoltrii tehnologice i stabilete noi direcii de
cercetare. Cercetarea tiinific aplicat i dezvoltarea tehnologic au ca element necesar cercetarea tiinific
fundamental.
n disciplinele medicale datele obinute prin cercetare tiinific pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de mbolnvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaional,
- a stimula interesul public ntr-o anumit problem de sntate public,
- a evalua eficiena unui program de sntate n curs de desfurare,
- a evalua acurateea tiinific a unui articol sau comunicri.
Categoriile principale de cercetare ar putea fi mprite astfel:
o cercetare empiric i cercetare teoretic,
o cercetare de baz i cercetare aplicat.
MODALITI I PROCEDEE FOLOSITE N CERCETARE
- analogia observarea de asemnri ntre problema de rezolvat i o alt problem a crei soluionare este
cunoscut;
- alegere de soluii la ntmplare metoda Thomas Alva Edison;
- generalizarea cnd o problem este complex (stufoas), se poate schia o versiune simplificat, care
s cuprind datele ei eseniale;
- mprirea dividerea problemei ntr-o serie de sub-probleme, mai u or abordabile;
- adunarea o problem dificil poate fi uurat prin adugarea unei componente (subproblem);
- scderea ndeprtarea unor componente din problema original. Acest procedeu este folosit n simulri.
- particularizarea gsirea unui caz ce conine un set mai limitat de caracteristici cum ar fi abordarea
unui model bidimensional n cazul unei probleme tridimensionale.
- dilatarea sau contracia unele probleme sunt mai uor de rezolvat dac se modific scara sau numrul
de variabile. - inversarea privirea dintr-un punct de vedere opus. n loc de cnd vine trenul acesta n gar?, cnd
vine gara la acest tren?
- restructurarea n studiile clinice, nu se ntreab dac un tratament anumit vindec boala, ci dac lipsa
tratamentului determin absena vindecrii.
- Metoda lui Pappus se presupune c problema este rezolvat i se calculeaz de-a ndoaselea.
- Metoda lui Tertullus se presupune c nu exist o soluie i se ncearc dovedirea acestui lucru.
ETAPELE CERCETRII
Procesul de cercetare cuprinde (dup Anthony Giddens), mai multe trepte distincte, care ncep din
momentul declanrii investigaiei i sfresc atunci cnd descoperirile ei devin disponibile n forma scris .
Iat cum schematizeaz Giddens etapele procesului de cercetare:
1. DEFINIREA PROBLEMEI: ALEGEREA TEMEI DE CERCETARE
Proiectul de cercetare se nate dintr-o ntrebare, ce i gsete originea n curiozitatea cercettorului, n calitile
sale de observaie i n experiena profesional.
Exista dou mari tipuri de teme de cercetare care corespund la dou mari categorii de studii:

Obiectivul proiectului poate fi descrierea distribuiei caracteristicilor unei populaii. Este vorba de un
studiu descriptiv. Nu exist ipotez.

Dac intenia este de a emite o judecat asupra unei posibile relaii ntre diferii factori studiai, atunci
problema de cercetat este fundamentat pe o ipotez. Este vorba de un studiu analitic.
Temele de cercetare i ipoteza sunt legate ntre ele, dar nu se situeaz pe acelai plan: existena unei ipoteze
atestnd voina i posibilitatea de a generaliza rezultatele.

22

O bun tem de cercetare sau ipotez trebuie s fie simpl, specific, bine formulat, conceput i redactat
nainte de nceperea studiului.
Problemele de cercetare pot fi sugerate de lipsurile din literatura existent, de dezbateri teoretice sau de aspecte
practice din lumea social. Lectura sistematic i critic a literaturii medicale, precum i participarea la congrese
sunt surse de teme de cercetare. Cea mai bun cercetare sociologic ncepe cu probleme care reprezint, totodat,
i enigme (adic, n.n.) un spaiu gol n nelegerea noastr . Din ce motiv se schimb schemele de credin
religioas? Din ce cauz femeile sunt slab reprezentate n posturile cu un statut nalt? etc.
2. REVIZUIREA DOVEZILOR sau trecerea n revist a bibliografiei
Un bun proiect de cercetare trebuie s fie nou. Odat formulat tema de cercetare, trebuie verificat dac
rspunsul la aceasta nu exist deja, urmrind principala surs din literatura de specialitate. Astfel, cercettorul
trebuie s se familiarizeze cu cercetrile existente referitoare la subiect.
1. Prima etap o reprezint cercetarea bibliografic propriu-zis, adic identificarea publicaiilor care se
refer la subiectul n discuie.
2. A doua etapa const n lectura critic, activ, a publicaiilor selectate. Cercetarea bibliografic poate
utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate citate. n cercetare medical, spre exemplu,
exist mai multe sute de titluri, mergnd de la cele mai generale precum: Index Medicus (Medline), Excerpta
Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pn la cele mai specializate titluri despre SIDA,
psihiatrie, cancerologie, cosmetic, chimie analitic, farmacie industrial etc.
Pot fi folosite mai multe suporturi: hrtie, CD/DVD-ROM, memory stick, Internetul (asigur pe lng
rapiditatea accesului i posibilitatea consultrii celor mai noi articole n timp real) etc., ajungdu-se astfel la
noiunea de bibliotec electronic, virtual sau chiar publicaie fr hrtie. Lectura critic a literaturii medicale.
Parcurgerea literaturii necesit, deci, o selecie i o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de literatura
critic, ce const n a judeca valoarea publicaiilor, indiferent dac este vorba de calitatea cercetrii ntreprinse sau
de pertinena rezultatelor publicate.
Cercettorul, pe lng consultarea literaturii cu referire direct la tema elaborat, va pune n balana i
criteriile etice de baz n materie de cercetare, care se supun urmtoarelor principii:
principiul interesului i beneficiului cercetrii;
principiul inocuitii cercetrii sau punerea n balan a beneficiului i a riscului;
principiul respectrii persoanei;
principiul echitii sau repartiia echitabil i onest a riscului i beneficiilor cercetrii.
3. Clarificarea problemei prin FORMULAREA IPOTEZEI Se urmrete aici ce se dorete a se proba prin
cercetarea de fa i care este relaia dintre variabile. Dac cercetarea se vrea eficient, ipoteza trebuie s fie
formulat n aa fel nct materialul faptic s ofere dovezi care, fie o vor susine, fie o vor infirma. O ipotez este o
afirmaie (i nu o ntrebare sau/i problem) la adresa posibilei rela ii ntre factorii studiai i criteriile de
raionament. n general, ipoteza este prezentat sub forma ipotezei nule: nu exist legtur ntre factorul studiat i
criteriul de raionament, pentru c testul statistic, construit plecnd de la datele adunate, s permit calcularea
probabilitii, ca asocierea observat s survin numai din ntmplare. Propoziia: exista o asociere ntre factorul
studiat i criteriul raionrii constituie ipoteza alternativ.
4. SELECTAREA PLANULUI DE CERCETARE
Planul de cercetare reprezint o prim sistematizare extrem de succint a raportului de cercetare (un prim
CUPRINS). Aici mprim cercetarea n dou module: cel teoretic, ce cuprinde date esen iale i atestate despre
tema de cercetat i cel tiinific, unde se expun metodele de cercetare (experiment, studiu, observaie, folosirea
izvoarelor existente etc.).
5. EFECTUAREA CERCETRII
Strngerea datelor i nregistrarea informaiilor.
6. INTERPRETAREA REZULTATELOR
Prelucrarea implicaiilor datelor adunate.
7. RAPORTAREA DESCOPERIRILOR prin redactarea raportului de cercetare
De regul raportul de cercetare este publicat sub form unui articol sau cr i i ofer informaii precise
referitoare la natura cercetrii, cutnd n acelai timp s justifice concluziile rezultate. Multe dintre rapoarte indic
i ntrebrile la care nu s-au dat nc rspunsuri, sugernd astfel posibile cercetri ulterioare. Articolul original este
o dare de seam pentru o munc de cercetare.
Structura rezultat din logica tiinific este urmtoare:
Introducere, unde este prezentat munc realizat de cercettor i etapele urmate,
Metode, se explic cum a fost realizat cercetarea,
Rezultate, se prezint observaiile de-a lungul cercetrii, dar i cele finale, concluzive,
Discuii, concluziile cercettorului la adresa muncii sale, a temei alese i a concluziilor rezultate.
Sunt deopotriv integrate referine i la nevoie, figuri i tabele. Punctul pe i este o redactare mai scurt, de
tipul actualizrii unui subiect. Aceasta structur trebuie s fie respectat. Autorul trebuie s explice cum a
selecionat articolele de referin.

23

CURS 10 ETAPELE CERCETRII N NURSING- Colectarea datelor

TEMA DE CERCETARE CLINIC
Proiectul de cercetare se naste dintr-o intrebare care isi gaseste originea in curiozitatea cercetatorului, in
calitatile sale de observatie si in experienta profesionala. Descrierea inadvertentelor intre ceea ce este observat si
ceea ce ar trebui sa poate sa duca la aparitia unor propuneri de solutii pentru a suprima acest decalaj. O atitudinea
critica poate astfel sa fie generatoare de intrebari interesante. Lectura sistematica si critica a literaturii medicale si
participarea la congrese sunt surse de teme de cercetare.
Exista doua mari tipuri de teme de cercetare care corespund la doua mari categorii de studii:
Obiectivul proiectului poate fi descrierea distributiei caracteristicilor unei populatii. Este vorba de un studiu
descriptiv. Nu exista ipoteza.
Daca intentia este de a emite o judecata asupra unei posibile relatii intre diferiti factoristudiati, atunci
problema de cercetat este fundamentata pe o ipoteza. Este vorba de un studiu analitic.
Temele de cercetare si ipoteza sunt deci legate dar nu se situeaza pe acelasi plan: existenta unei ipoteze
atesta vointa si posibilitatea de a generaliza rezultatele.
O buna tema de cercetare sau ipoteza trebuie sa fie simpla, specifica, conceputa si redactata inainte de
inceperea studiului. Trebuie de asemenea sa fie bine formulata. CERCETAREA BIBLIOGRAFIC
Un bun proiect de cercetare trebuie sa fie nou. Tema de cercetare odata formulata, trebuie verificat daca
raspunsul la aceasta nu exista deja.
Principala sursa este literatura medicala. Trebuie sa stim sa cercetam, intr-o masa considerabila de
informatii, articolele pertinente. Urmeaza apoi etapa parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia validitatea si
aplicabilitatea. Daca la sfarsitul acestei etape raspunsul la intrebare nu exista sau daca este incomplet, atunci este
perfect justificat sa intocmim un protocol.
1. Prima etapa este cercetarea bibliografica propriu-zisa, adica identificarea publicatiilor care se refera la
subiectul in discutie.
2. A doua etapa este lectura critica, activa, a publicatiilor selectate. Inainte de a incepe trebuie sa ne
asiguram ca stim ceea ce cautam si unde cautam. Adica trebuie elaborate cuvintele cheie si descrise mediile
de cautare.
1. Cuvintele cheie (descriptori") trebuie intr-adevar sa descrie toate aspectele subiectului:
materia tratata (intrebare: despre ce se vorbeste ?)
intrebarea pusa (intrebare: ce vrea sa spuna ?)
Materia tratata este extrasa din domeniul in care se afla cercetatorul. Cuvintele cheie care o descriu
trebuie sa contina pe deasupra numelui specific al materiei tratate sinonimele sau echivalentii sai.
Intrebarile puse sunt si ele de o mare diversitate (impun o ipoteza si o testeaza, identifica clar o problema,
definesc o intrebare, gasesc punctele comune ale diferitelor observatii discordante ale unuia si aceluiasi
eveniment). Experienta ne invata de altfel ca cercetarea referintelor sugereaza ea insasi cercetatorilor noi intrebari
si noi cuvinte-cheie.
MEDIILE DE CUTARE
Cercetarea bibliografica poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate citate.
Exista mai multe sute de titluri, mergand de la cele mai generale ca: Index Medicus (Medline), Excerpta Medica
(Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pana la cele mai specializate despre SIDA, psihiatrie,
cancerologie, cosmetica, chimie analitica, farmacie industriala...
Pot fi folosite mai multe suporturi: hartie, CD ROM, on-line (asigura pe langa rapiditatea accesului si
posibilitatea consultarii celor mai noi articole in timp real).
Astfel se ajunge la notiunea - despre care se vorbeste din ce in ce mai mult - de biblioteca electronica,
virtuala, sau chiar de publicatie fara hartie. Informatia in totalitatea sa poate sa apara - de aici inainte - direct pe
biroul cercetatorului - indiferent de distanta, gratie Intemet-ului.
LECTURA CRITIC A LITERATURII MEDICALE
Cercetarea bibliografica si articolele odata obtinute, trebuie citite documentele si judecata calitatea
continutului lor. Aceasta este sarcina viitorului investigator care doreste sa precizeze tema sa de cercetare clinica
sau sa gaseasca justificarea proiectului sau de protocol.
Parcurgerea literaturii necesita deci o selectie si o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de
literatura critica". Principiul consta in a judeca valoarea publicatiilor, indiferent daca este vorba de calitatea
cercetarii intreprinse sau de pertinenta rezultatelor publicate.
In aceasta etapa, cercetatorul, pe langa consultarea literaturii medicale cu referire directa la tema
elaborata, va pune in balanta si criteriile etice de baza in materie de cercetare medicala, care se supun
urmatoarelor principii:
principiul interesului si beneficiului cercetarii;
principiul inocuitatii cercetarii sau punerea in balanta a beneficiului si a riscului;
principiul respectarii persoanei;
principiul echitatii sau repartitia echitabila si onesta a riscului si beneficiilor cercetarii.

24

CURS 11 ETAPELE CERCETRII N NURSING Analiza i interpretarea datelor

REDACTAREA PROTOCOLULUI
Protocolul este documentul care descrie metoda studiului propus, justificarea obiectivelor, de la ipoteza
pana la constrangerile metodologice si care defineste conditiile de realizare si desfasurare.
Este esentiala scrierea protocolului intr-un stadiu precoce al procesului de concepere a studiului atat pentru
cercetator si cei care participa la studiu, cat si pentru comisiile de etica sau organismele susceptibile de finantare.
Trebuie amintit ca numai caracterul sau inovator si pertinent, in conditiile importantei problemei tratate si ale
impactului asupra populatiei, constituie factorul ce favorizeaza interesul comanditarilor si alocarea de la buget.
In acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu descrierea fiecarei etape.
Planul propus in acest capitol este un plan general care poate fi utilizat in toate situatiile pe care le intalnim
in cercetarea clinica. Pentru un studiu de conceptie, mai simplu decat un studiu analitic, nu toate etapele descrise
aici sunt obligatoriu utile sau pertinente:
1. Titlu
El rezuma problema pe care ne propunem sa o studiem.
Trebuie sa fie clar, precis, suficient de scurt si in acelasi timp suficient de informativ.
El poate contine o informatie despre tipul de studiu propus.
2. Obiectivul
Exista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis:
- Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice. Obiectivul este de a cunoaste si de a
intelege evenimentele care vor aparea la un pacient intre momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand
istoricul clinic se termina (prin vindecare, moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau
sociala).
- Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:
Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de a calcula forta de
asociere intre doi factori.
- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .
Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea rezultatelor unui test.
- Al patrulea se refera la impactul unei interventii
Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de educare: face ea mai
mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?
3. Justificare studiului Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de
disconfort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.
4. Ipoteza
Orice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze explicit o ipoteza. O
ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre factorii studiati si criteriile de
rationament.
In general, ipoteza este prezentata sub forma ipotezei nule: nu exista legatura intre factorul studiat si
criteriul de rationament", pentru ca testul statistic, construit plecand de la datele adunate, sa permita calcularea
probabilitatii ca asocierea observata sa survina numai din intamplare. Propozitia: exista o asociere intre factorul
studiat si criteriul rationarii" constituie ipoteza alternativa.
5. Subiectii
Protocolul trebuie sa se prezinte:
o criteriile de includere care definesc principalele caracteristici ale populatiei implicate in studiu;
o criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecti care nu satisfac criteriile de includere
6. Marimea esantionului
Esantionul trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia la care se vor aplica concluziile studiului. Tehnica
esantionarii trebuie sa fie decrisa in stadiul de protocol.
7. Culegerea si analiza datelor
Protocolul trebuie sa comporte o descriere a analizelor statistice programate in studiu si justificarea lor (pentru a
lua in calcul, de exemplu, factorii de confuzie).
8. Un eventual studiu pilot
Nu este intotdeauna necesar. Trebuie realizat pe un esantion reprezentativ. Este util pentru:
o a antrena si testa personalul implicat in studiu;

25

o a evalua rata de raspunsuri;

o a estima amplitudinea diferentei observate (utila pentru a determina marimea esantionului).
9. Implicatii etice
In stadiul de realizare a protocolului, consideratiile etice pun accentul pe respectul fata de persoana, prin probleme
de confidentialitate si principiul minimalizarii riscului.
10. Bugetul Acest paragraf realizeaza sinteza tuturor etapelor din punct de vedere al costului. Calitatea prezentarii
sale, pertinenta sa si justificarea sunt esentiale pentru acceptarea proiectului de catre un organism finantator.
11. Calendarul -Trebuie sa precizam durata si momentul fiecarei etape.
12. Referinte In aceasta sectiune sunt reproduse referintele diverselor documente citate in diferitele parti ale
protocolului.
REDACTAREA MEDICAL
Ceea ce se concepe bine se enunta clar"
Redactarea stiintifica pleaca de la stiinta si nu de la literatura. Ea este ghidata de principii care decurg din
insasi rigoarea stiintifica. O buna utilizare a limbii st respectarea regulilor gramaticale sunt, deci, indispensabile.
Articolul original este o dare de seama pentru o munca de cercetare. Structura rezulta din logica stiintifica.
Introducere (pentru ce munca a fost facuta), Metode (cum a fost facuta), Rezultate (ce s-a observat) si
Discutii (ce cred eu despre munca mea). Sunt deopotriva integrate referinte si la nevoie, figuri si tabele.
"Punctul pe i" este o redactare mai scurta, de tipul actualizarii unui subiect. Aceasta structura trebuie sa fie
respectata. Autorul trebuie sa explice cum a selectionat articolele de referinta.
1. STILUL
Stilul stiintific difera de stilul literar. Logica stiintifica impune, pentru verbe, utilizarea timpurilor trecute
pentru evenimentele survenite in trecut, limitand folosirea prezentului doar la notiunile foarte bine stabilite. Viitorul
nu este utilizat in redactarea stiintifica. Forma pasiva, de modestie", generatoare de ambiguitate, trebuie de
asemenea proscrisa.
Chiar daca am invatat sa evitam folosirea aceluiasi cuvant la intervale apropiate si deci sa cautam variante
elegante, rigoarea stiintifica implic utilizarea aceluiasi cuvant pentru a desemna acelasi lucru. Expresiile emotionale
sau de curtoazie trebuie evitate .
Precizia, prezenta mereu in derularea cercetarii, trebuie sa ghideze si redactarea articolului. O metoda
experimentala trebuie sa fie destul de precis descrisa pentru a fi reproductibila de catre cititor. O scadere in
greutate de 10 kg nu are aceeasi semnificatie la un subiect de 100 kg sau de 50 kg, daca s-a produs intr-o luna sau
intr-un an. Precizia impune verificarea tuturor numerelor, a coerentei lor in text si tabele. Adjectivele si adverbele
imprecise sau inutile (examinare atenta, adesea, mult...) trebuie suprimate.
Claritatea este a doua virtute a unui articol stiintific. Ea implica cuvinte simple si o sintaxa simpla. Ea
poate fi ameliorata prin asezarea in pozitie forte - la inceput de fraza, paragraf, titlu - a unor cuvinte cu potential
informativ important. Contrar uzajului literar este bine sa punem o virgula chiar inainte de si"; aceasta politica a
fost adoptata de cele mai mari jurnale biomedicale. "Et caetera", asa cum" si de exemplu" sunt imprecise, in
afara cazului in care cititorul poate deduce logic tot ceea ce este subinteles.
Abrevierile internationale de unitati sunt licite, chiar recomandate, cand urmeaza unui numar, dar nu si in
alte cazuri. Ortografierea unei abrevieri trebuie verificata daca suntem nesiguri.
Concizia este a treia calitate a unui articol stiintific. Substantive, adverbe, adjective si expresii fara valoare
(decurge de la sine ca, este oportun sa semnalam ca, ... ) trebuie suprimate, ca si datele marginale. Dar trebuie sa
evitam si excesul de concizie: elipsa dauneaza claritatii.
2. TITLUL
Anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. Este primul element de atragere a
cititorului. Redactarea sa, facuta dupa terminarea articolului, cere multa atentie. Titlul trebuie sa fie scurt (10 pana
la 15 cuvinte) si precis. Cuvintele informative trebuie plasate la inceput, in pozitie forte. Expresiile inutile (a propos
de, contributii la studiul...) nu sunt recomandate. Un sub-titlu, de tipul metoda utilizata", este insa util.
3. AUTORII
In teorie, autorul este cel care a redactat manuscrisul, in practica, un autor nu lucreaza decat rar de unul
singur, iar colegii din echipa doresc o recunoastere. Primul autor este de obicei redactorul articolului; este cel care a
realizat cea mai mare parte a lucrarii sau cel care a dirijat-o.

26

4. INTRODUCEREA Introducerea este o punte intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Ea ii ofera acestuia
o idee concisa si clara despre subiect pentru ca el sa inteleaga de ce a fost efectuata lucrarea. Importanta studiului
este pusa in valoare pentru ca cititorului sa i se trezeasca interesul de a-i urmari lectura.
Prima parte a introducerii expune aspectele generale ale subiectului. Rapelul istoric, daca este necesar,
trebuie sa fie concis.
A doua parte trebuie sa precizeze aspectul particular al problemei abordate in aceasta lucrare originala.
Ultima parte indica, in una sau doua fraze, scopul lucrarii. Timpul verbelor trebuie sa fie trecutul daca se
citeaza un alt autor si prezentul pentru expunerea faptelor admise si /sau dovedite. Orice afirmatie trebuie fondata
pe una sau mai multe referinte, fara ca acestea sa fie prea numeroase .
5. MATERIAL SI METODE
Acest capitol cuprinde expunerea materialului de studiu si cel al metodelor de lucru. Trebuie sa fie destul de
precis pentru ca cititorul sa poata reproduce sau verifica lucrarea.
Este bine sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor.
6. REZULTATELE
Acest capitol este inima articolului original. Rezultatele expuse sunt finalitatea cercetarii descrise in
introducere si a metodelor folosite pentru a ajunge aici, ele sunt baza discutiei. Toate rezultatele trebuie raportate
strict doar in acest capitol. Este o greseala grava de a face sa figureze rezultatele la discutii. Este bine sa raportam
doar rezultate: acest capitol nu trebuie sa comporte nici un comentariu, explicatie, comparatie cu alte studii. Deci
trebuie sa nu contina nici o referinta, doar rezultatele autorilor sa fie expuse.
Un avantaj real este folosirea figurilor si tabelelor pentru a furniza maximum de informatii intr-un spatiu minim, sub
o forma sintetizata si clara. Textul nu trebuie sa repete datele furnizate de figuri si tabele.
7. DISCUTIILE
Scopul discutiilor este de a interpreta lucrarea realizata, si numai aceasta, cu mijloacele puse in practica ,
cu metoda de lucru si cu rezultatele obtinute. Partea de discutii difera in concepere fata de capitolele precedente:
este bine sa exprimam la modul personal ceea ce gandim. Calitatea discutiilor si interesul starnit de acestea
reflecta cultura stiintifica si inteligenta autorilor. Acest capitol raspunde la trei obiective.
Primul obiectiv este de a comunica daca scopul cercetarii expus in finalul introducerii a fost sau nu atins.
Aceasta implica rezumarea principalelor rezultate, singura lor reluare acceptabila intr-un raport de cercetare. Nici
un alt rezultat nou nu trebuie sa apara.
Al doilea obiectiv este aprecierea calitatii si validitatii rezultatelor. Discutarea critica si obiectiva a lucrarii
se refera la fiecare capitol al articolului
Al treilea obiectiv este acela de a compara rezultatele cu cele ale altor autori. Daca exista diferente,
trebuie incercata explicarea lor. Autorii pot acum sa-si precizeze aportul personal prin maniera in care au abordat
problema.
Unele reviste tolereaza ca articolul sa sfarseasca printr-o concluzie, dar nu este recomandabil: concluzia
risca sa fie o repetare sau o tentativa de salvare dintr-o discutie prost elaborata. Mai mult, discutia nu trebuie sa se
termine printr-un rezumat. Putem in schimb formula ipoteze pentru o viitoare lucrare.
O alta eroare este aceea de a repeta la discutii ceea ce s-a afirmat in introducere. O solutie este de a aminti
in introducere stadiul cunostintelor noastre si de a confrunta, la discutii, propriile rezultate cu cele ale altor autori.
Inexactitatea citarilor, in transcrierea rezultatelor altor autori sau in ceea ce ii facem noi sa spuna poate constitui o
alta eroare. Nu trebuie sa citam niciodata alti autori fara sa le fi citit articolul original. Asa cum nu trebuie sa citam
un autor fara sa dam referinta. Expresiile emotionale trebuie suprimate. Timpul prezent al verbelor nu trebuie
utilizat decat pentru notiuni bine stabilite. Daca discutiile depasesc jumatate din intinderea totala a articolului,
aceasta parte este sigur prea lunga si, probabil, prost condusa.
8. REZULTATUL
Scopul sau este de a prezenta cititorului, intr-un spatiu redus, substanta informationala a articolului. Este
partea cea mai citita dintr-un articol. Sau, cu titlul, este exact ceea ce-1 va incita pe cititor la parcurgerea intregului
articol. El este susceptibil de a fi reprodus in numeroase documente fara articol. Iata de ce el trebuie sa fie
comprehensibil prin el insusi.
Rezumatul trebuie sa fie informativ. Constructia sa reproduce structura articolului si raspunde la patru
intrebari: de ce, cum a fost facuta aceasta lucrare, care au fost rezultatele, ce concluzii sau generalizari putem
extrage de aici ?
Rezumatul nu trebuie sa contina trimiterea la referinte, figuri, tabele sau note si nici chiar abrevieri
neexplicate in interiorul propriului sau continut. Lungimea sa este deseori indicata in instructiunile catre autori, cel
mai adesea de la 250 la 300 de cuvinte, adica, aproximativ, o pagina dactilografiata la doua randuri.
9. REFERINTELE
Scopul lor este de a justifica orice fapt enuntat. Referinta este enuntata cat mai curand posibil dupa
enuntarea faptului si nu la sfarsitul fiecarei raze.

27

28