CERCETARE ÎN NURSING

CURSUL 1

PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

Noţiuni de bază despre cercetare:

Cercetare =un studiu amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva;
investigatie.
Există şi o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, şi anume Legea nr.
324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde:
- cercetarea fundamentală
- cercetarea aplicativă
- dezvoltarea tehnologică
- inovarea

Cercetarea poate fi descrisă ca :

-o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
-o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
-un proces de calificare,
-o carieră, un stil de viaţă,
-un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
-un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
-un impuls de satisfacere a ego-ului,
-justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea funcţionării sale.

Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor realizat printr-o atentă
şi obiectivă observare, investigare şi experimentare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea unor noi
informaţii.

DEMERSUL ŞTIINŢIFIC:
- constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să-şi explice)lumea
materială şi legile ei .
- acesta este posibil datorita modului de funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.În faza
actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind considerată
nefundamentată – teoretic şi experimental.
- in consecinţă, demersul ştiinţific face apel exclusiv la datele senzoriale.
-captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială(senzaţia). Ea este imediat urmată
de recunoaştere ( percepţia,identificarea). Decizia de recunoaştere(sau de nerecunoaştere) se face pe baza
unor indici (de recunoatere) extra şi din stocurile de mesaje păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.

PRINCIPIILE CUNOAŞTERII ŞI CUNOŞTINŢELOR ŞTIINŢIFICE

-reprezintă consistenţa logică, obiectivitatea şi repetabilitatea.
- principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un domeniu ştiinţific constituit
istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică;
- noul şi corectul se definesc în raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului.

1
 - in ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea ştiinţifică fundamentală
ocupă poziţia centrală, ea oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi
stabileşte noi direcţii de cercetare.
Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca element necesar cercetarea ştiinţifică
fundamentală.
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
-a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
-a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
-a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
-a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
-a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
-a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII SI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

(alimentaţia, fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE= o bună stare fizică, psihică şi socială, lărgind astfel sfera noţiunii din
domeniul biologic în cel social (definit de catre OMS).
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural şi social. Munca, ca şi modalitate
specific umană de adaptare la mediu, este şi cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării de sănătate,
condiţionând atât starea biologică, cât şi cea de integrare socială.
-exista o relaţie între starea de sănătate şi capacitatea de muncă, individul sănătos prezentând o
adaptare la muncă şi o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa bunăstării sociale şi
de asemenea influenează starea fizică.
-prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi promovarea sănătăiţi angajatilor reprezintă scopul
principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce şi în productivitate şi beneficii economice.
-promovarea sănătăţii este definită ca fiind ştiinţa şi arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare
optimă de sănătate prin creşterea contientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viaţă şi în
mediul de viaţă.
Un exemplu simplu şi elocvent în ceea ce priveşte bolile profesionale : una din bolile legate de
profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este hipertensiunea
arterială; dar aceasta boală poate trece neobservată în fazele iniţiale şi fără un program de screening la
grupele de angajaţi expusi la zgomot, hipertensiunea arterială evoluează şi poate conduce la pierderea
capacităţii de muncă (invaliditate). Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli ţi se pot lua
măsuri de contracarare a evoluţiei şi complicaţiilor acestora
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe
care le presupune:

I. Dimensiunile sănătăţii:
• biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
• psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
• socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
• spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene);

II. Componentele sănătăţii:

•absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
•rezistenţă fizică şi fiziologică
•atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)

2
•asumarea controlului propriei vieţii
•acceptarea de sine
•relaţionare socială pozitivă
•stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătăţii:

•sănătate optimă,
•sănătate,
•sănătate aparentă,
•sănătate precară,
•sănătate foarte precara

Promovarea sănătăiţi este diferita de promovarea unor produse sau servicii comerciale.
„Sănătatea” nu este palpabila la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnului
unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi serviciilor comerciale
beneficiile vin imediat după ce publicului consumator i se cere să acţioneze într-un anumit fel. O campanie
implică furnizarea coordonata de informaiţi sau o serie de evenimente şi activitati. Scopul unei campanii de
informare publica poate fi oricare dintre urmtoarele, sau o combinaţie a lor:
- să schimbe credinţe şi atitudini;
- să furnizeze noi informaţii;
- să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.
Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi oamenii să adopte
comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la comportamente curente care produc
satisfacţii şi bucurie.
Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia generală. Asta
pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un public atât de divers
ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element cheie al succesului unei campanii de informare
publică este definirea, cât se poate de restrânsa, a celor care se doreşte să răspundă la respectiva campanie.

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

•Definiţia 1 =procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de mesaje prin intermediul mass media,
canalelor interpersonale sau a evenimentelor.
- poate include activităţi diverse precum interactiunea clinician-pacient, cursuri, grupuri de
suport, transmiterea de materiale prin poştă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media sau evenimente.
- eforturile pot fi direcţionate către indivizi, grupuri, organizaţii, comunităţi sau chiar către
naţiuni.

•Definiţia 2 =locul unde practicile bune de promovare a sănătăţii se întâlnesc cu practicile bune de
comunicare

•Definiţia 3- campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăiţi sunt:

- încercări cu scop clar de a informa persoana sau de a motiva o schimbare de comportament;
- în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate;
- întind o audienţă larga şi bine definită
- duc la beneficii necomerciale pentru individ şi/sau societate;
- se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani;
- sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi media, interpersonale şi
evenimente;

3
 -implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care să includă minimum
producerea şi distribuirea de mesaje.

TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE

1.Comunicare persuasivă sau comportamentală
-aceasta include eforturile de a persuada o audienţă să adopte o idee sau o practică.
-include tehnicile de marketing social.

2.Comunicare a riscului
- se referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea unor riscuri, astfel încât să ia decizii
informate despre cum să trateze acele riscuri.
- ideal, comunicarea riscului este „un proces interactiv de schimb de informaţii între indivizi, grupuri şi
instituţii

3. Advocacy prin media

- este folosirea strategică a media pentru a promova o iniţiativă de politică publică.

4. Educaţia prin divertisment – edutainment

- implică folosirea producţiilor de divertisment precum show - urile TV, radio, benzile desenate, teatrul
etc. pentru a transmite mesaje persuasive şi lecţii despre probleme de sănătate.

5. Comunicarea interactivă pentru sănătate

- este definită ca şi interacţiunea unui individ – consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul
unei tehnologii sau a unui mijloc electronic pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a
primi sfaturi şi sprijin într-o problemă de sănătate.

6. Comunicarea participatorie
- aceasta presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea şi implementarea unei campanii de
comunicare.

PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

Promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor necesită investire de timp, energie şi resurse, în speranţa
determinării unei imbunătăţiri a sănatăţii, care să merite această investiţie. Din păcate, există o informare
limitată asupra eficacităţii promovării sănătăţii şi eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Intervenţiile care determină o reducere relativă specifică a consecinţelor negative are un efect absolut
mai mare la populaţiile cu risc crescut.
De exemplu- aceeaşi reducere relativă a valorii colesterolului seric are un efect benefic absolut mai
mare la persoanele cu un nivel seric mai mare al colesterolului sau la cei cu alţi factori de risc asociaţi.
În general, intervenţiile pentru modificarea factorilor de risc au un efect mai mic odată cu scăderea
acţiunii acestora. Atât pacienţii, cât şi societatea aşteaptă ca medicul să aibă un rol de conducere în
promovarea sănătaţii şi prevenirea bolilor. Pacienţii asteapta şi doresc ca medicii lor să le facă recomandări
prind activitatea fizică, dietă şi asupra altor probleme ale stilului de viaţă, iar medicii uită de multe ori
aceste probleme. Daca medicii nu se implică, pacienţii caută sfatul în alta parte, existând riscul să îi
influenteze surse eronate. Când medicii se implică activ în promovarea sănătăţii, pacienţii răspund frecvent şi
îi modifică adecvat comportamentul.
Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu
aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. Strategiile de
tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul fiind mai mic. Costurile vor fi mai mari

4
prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul este justificat dacă o reducere a efectelor adverse
detemină o imbunătăţire a calităţii eticii.
-Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococică şi anti-gripală la vârstnici şi la pacienţii cu risc
crescut, este o metodă eficientă de a reduce numărul de îmbolnăviri şi cheltuielile pentru ele.
-vaccinarile asigură protecţia adulţilor şi copiilor faţă de diferite boli, în plus, reduc şi transmiterea
bolii la alte persoane.
- imunizările au determinat o scădere importantă a frecvenţei epidemiilor.
-imunizarea costă mai puţin decât tratamentul bolii faţă de care se realizează protecţia, are foarte
puţine efecte adverse grave şi adesea este necesară la intrarea în şcoală sau gradiniţă.
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
•difterie, tetanus şi pertusis (DTP)
• poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
•rujeola, oreion (vaccin urlian),
•rubeola ( ROR/RUR)
•varicela
•hepatita B (Hep B)
•hepatita A (Hep A)
•Haemophilus influenzae tip b (Hib)
•vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
•gripa.
-Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
-toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 6 -23 luni
-copiii în vârsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afecţiuni (ca şi astmul, boala cardiacă sau
cronică sau cu sistem imun deficitar)
-contacţii apropiati, incluzând contacţii de la domiciliu şi în afara casei, supraveghetorii copiilor
mai mici de 23 luni şi a copiilor mai mari de 24 luni care prezintă un risc crescut pentru complicaţii
postgripale.
Vaccinările încep de la naştere şi au un orar stabilit până ce copilul implineşte 18 luni, rapelurile
(noile doze) vaccinale sunt administrate între 4 şi 6 ani. Câteva vaccinari sunt necesare după vârsta de 6 ani
– mai ales cele care s-au administrat anual (vaccinul antigripal) sau în mod regulat până la maturitate
(vaccinul antitetanic).
Toate vaccinările trebuie să fie administrate la timp conform programului standard de vaccinari.
Vaccinarile suplimentare pot fi necesare în cazul călătoriilor în diferite părţi ale lumii.