CURS 6

Educatia pentru sanatate

Educatia pentru sanatate reprezinta sistemul alcatuit din urmatoarele elemente:

 constiinta starii de sanatate;

 procesul de predare si de învatare;
 participarea.

În obiectivele programului lansat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, „Sanatate

pentru toti”, educatia pentru sanatate ocupa un loc important, fiind prima componenta a
îngrijirilor primare de sanatate si a preventiei.

Notiunea de educatie pentru sanatate difera de cea de educatie sanitara, care se refera la
însusirea si aplicarea regulilor de igiena personala.

Educatia pentru sanatate are urmatoarele scopuri:

 ridicarea nivelului de cunostinte medicale în rândul populatiei, domeniile

principale fiind cele de sanogeneza, protectia mediului si prevenirea
îmbolnavirilor;
 formarea si dezvoltarea în populatie a unor deprinderi corecte, care sa promoveze
sanatatea;
 crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele pe
care le ridica sanatatea publica, în scopul implicarii active a populatiei în
promovarea saantatii.

Conceptul de cultura sanitara face parte din cel de cultura generala si include o serie de
componente reprezentate de: cunostinte, opinii, interese, atitudini, deprinderi, obisnuinte,
comportamente si constiinta; obiceiuri si traditii; prejudecati si superstitii, conceptiile si
practicile populatiei în domeniul sanatatii.

Elementul fundamental al educatiei pentru sanatate îl reprezinta comunicarea, în care

latura cognitiva, motivationala si formativa joaca un rol important.

1. Latura cognitiva a educatiei pentru sanatate - consta în comunicarea si însusirea

de cunostinte noi; domeniul cognitiv înseamna „a sti”, însa gradul de informare a
populatiei, cunostintele care se refera la starea de sanatate, chiar daca sunt doar
asimilate, nu induc automat obisnuinte si comportamente noi, cu influenta
pozitiva asupra starii de sanatate a indivizilor.
2. Latura motivationala (psihologica) a educatiei pentru sanatate - se refera la a
convinge populatia privind necesitatea respectarii masurilor de preventie si
combatere a bolilor, promovând în populatie un stil de viata sanogen.
 3. Latura formativa (comportamentala) a educatiei pentru sanatate -
comportamentul sanogen reprezint elementul cel mai discutat al educatiei pentru
sanatate, sub aspectul modalitatilor de influentare. La baza obisnuintelor stau
deprinderile, însa elaborarea acestora nu este deloc usoara, mai ales la vârsta
adulta. De aceea, formarea comportamentului, a obisnuintelor igienice trebuie
începuta înca din copilarie.

În însusirea cunostintelor privind sanatatea, un rol important îl are motivatia.

De aceea, la tineri, pentru a da rezultate pozitive, notiunea de sanatate ar trebui folosita

ca mijloc de a realiza anumite dorinte cum ar fi performantele sportive. In educatia pentru san-
atate a tinerilor nu trebuie sa se vorbeasca în exces despre boli, referirile facandu-se la modul de
prevenire a îmbolnvirilor in relatie cu dorinta copiilor de a fi puternici, apti pentru activitatea
scolara sau extrascolara, în asa fel încât sa-i determine sa-si însuseasca cunostintele si sa-si
formeze obiceiurile necesare.

Tehnici utilizate in educatia pentru sanatate

Tehnica brainstorming - urmareste sa mobilizeze participantii pentru gasirea unor solutii

noi în probleme de sanatate- identificarea unor nevoi.

Tehnica brainwriting – fiecare participant exprima în scris, cât mai concis, ideile
referitoare la o anumita problema de sanatate sau modalitatile de modificare a unui
comportament, aducând, în acest fel, modificari ale stilului de viata.

Tehnica grupului nominal – fiecare persoana îsi exprima câte o idee legata de o anumita
problema de sanatate, iar educatorul grupeaza ideile comune;

Tehnica Delphi – metoda ce nu este folosita în mod special în educatia pentru sanatate, -
exista mai multe runde de întrebari, rezultatele sunt preluate, iar raspunsurile sintetizate;
rezultatul raspunsurilor se va trimite fiecarei persoane dupa fiecare runda.

Totusi, acumularea de cunostinte în materie de educatie pentru sanatate nu conduce

întotdeauna, asa cum ar fi de asteptat, la adoptarea unui stil de viata favorabil sanatatii. Printre
factorii care împiedica valorificarea metodelor si tehnicilor utilizate în educatia pentru sanatate
sunt si cei care tin de populatie, în sensul ca multi oameni se considera sanatosi, însa, în realitate
sunt doar aparent sanatosi, majoritatea oamenilor valorizând sanatatea atunci când o pierd,
neinteresându-i masurile cu caracter preventiv. Adoptarea unui stil de viata sanatos atrage dupa
sine modificari comportamentale la nivelul membrilor comunitatii care adopta acel stil de viata.
 Mijloacele de educatie pentru sanatate

Se refera la modalitatea de transmitere a mesajului de la comunicator la receptor, cele

mai importante fiind:

1. mijloace verbale – cele mai accesibile si mai raspandite mijloace de educatie

pentru sanatate. Ele includ: conferinta, lectia si convorbirea. Indiferent de
mijlocul verbal folosit trebuie sa se tina seama de cateva aspecte comune:
 tema sa fie una de interes pentru auditoriu
 modul de prezentare al problemelor sa capteze interesul
 limbajul utilizat sa tina seama de capacitatea de intelegere a auditoriului
 comunicatorul sa aiba o tinuta decent, sa ii priveasca in fata pe cei carora
le vorbeste, sa zambeasca, sa reziste la distragerea atentiei, sa fie maleabil
si sa fie un bun ascultator
 expunerea propriu-zisa sa nu depaseasca 30 minute.

Se pot efectua conferinte educative-sanitare (tinute in sali publice), cicluri de

conferinte sau simpozioane educativ -sanitare in cadrul caruia expunerea este facuta de
catre mai multi medici, fiecare avand la dispozitie 10-15 minute

2. mijloace scrise sau tiparite – prezentate sub forma de:

 pliant ilustrat, fluturas – au caracter mai mult informativ – brosuri sau
carte cu caracter educativ;
 articole, reportaje, interviuri cu continut educativ-sanitar publicate in
presa fie sporadic fie permanent
 memoratorul medical - se adreseaza pacientului in perioada de
convalescent si cuprinde regimul igieno-dietetic, ritmul controalelor, etc.

3. Mijloace vizuale – daca sunt bine concepute reprezinta modalitatea cea mai
usoara sic ea mai eficienta de a transmite un mesaj. Acestea pot fi :
 Forme plane: afis, graphic, panou, plansa
 Forme tridimensionale: model, macheta, mulaj, preparatul natural, articole
cu inscriptii (tricouri, fulare, chibrituri)
 Forme combinate: coltul sanitar, expozitia sanitar-educativa

4. Mijloacele audio-vizuale care cuprind filmul, televiziunea, radioul si

reprezentarile scenice

5. Alte mijloace sau forme de educatie pentru sanatate:

 Instructajul sanitar la angajare – se face la incadrarea in munca pentru a
avertiza asupra principalelor riscuri de la locul de munca, a instrui noul
 angajat in ceea ce priveste normele de igiena si tehnica securitatii muncii
pentru a preveni si combate accidentele si imbolnavirile profesionale
Instructajul la angajare are ca tematica caracteristicile locului de mmunca,
existent noxelor profesionale, pericolul accidentelor, importanta normelor
de profilaxie
Acesta trebuie repetat la anumite perioade de timp (functie de gradul
profesional al angajatului).
 Cursurile cu sanminim – se efectueaza sub forma de lectii cu continut
teoretic si practic cu rol de a consolida cunostintele si de a forma anumite
deprinderi igienice corecte
 Cursuri pentru personalul unitatilor de gazduire publica – prevad in
principiu 3-4 lectii teoretice cu 2 aplicatii practice
 Cursuri de sanminim pentru personalul unitatilor de infrumusetare - pe
durata a 2-3 lectii teoretice se vor expune teme privind igiena personala si
controlul medical periodic, igiena localului, curatarea si dezinfectarea
instrumentelor de lucru, folosirea corecta a servetelor si prosoapelor numai
pentru o singura persoana, atitudinea fata de clientii care prezinta anumite
afectiuni (dermatite,parazitoze, micoze) pentru a le deosebi pe cele
transmisibile de cele netransmisibile si a actiona in consecinta.
 Cursuri de sanminim communal – se efectueaza cu populatia active din
mediul rural si urmaresc teme specifice comunelor: sursele de apa potabila
(fantani,izvoare), amplassarea latrinelor, indepartarea si neutralizarea
reziduurilor, igiena gospodariei si a locuintei
 Cursuri de sanminim cu muncitorii din sectorul fito-sanitar – au o
importanta deosebita deoarece acestia manipuleaza o gama tot mai mare
de substante cu diferite grade de toxicitate. La aceste cursuri sunt instruiti
despre riscurile acestor substante si modul lor de actiune ( pe aparatul
respirator, digestive, la nivelul sistemului nervos sau al pielii), antidotul
care trebuie utilizat si modalitatea de utilizare a acestuia.
 Cursuri de sanminim cu muncitorii din sectorul alimentar . Acestea se
adreseaza tuturor persoanelor care manipuleaza alimente, fie ca le prepara,
le transporta sau le desfac. In acest profil cursurile trebuie sa abordeze
cateva teme importante:
1. Alimentatia rationala – principalii factori nutritivi necesari
organismului si rolul acestora (proteine, glucide, lipide, amino
acizi)
2. Notiuni de microbiologie privind conditiile necesare dezvoltarii si
multiplicarii germenilor precum si modalitatile de distrugere a
acestora
3. Bolile transmisibile prin apa si alimente – toxiinfectiile alimentare
precum si lantul epidemiologic (sursa, vectori, receptori)
 4. Rolul insectelor si animalelor (in special rozatoare) in transmiterea
unor boli si masuri de prevenire
5. Circuitul igienic al alimentelor - prepararea si pastrarea corecta a
acestora
6. Examenul organoleptic si caracteristicile diverselor alimente
proaspete
7. Normele igienico-sanitare privind buna functionare a unitatilor cu
profil alimentar
8. Igiena individuala a persoanelor ce lucreaza in sectorul alimentar
(mainile, imbracamintea, echipamentul de protectie)
9. Notiuni de imuntate si profilaxie prin vaccinari
10. Importanta efectuarii examenelor medicale la angajare si apoi a
examenelor periodice, in conformitate cu normativele in vigoare
 Cursurile “scoala mamei” - sunt o forma de educare si instruire a viitoarelor
mame.Au drept scop acumularea unor cunostinte despre igiena ffemeii in
perioada graviditatii si a lauziei, alimentatia sugarului si copilului mic, baia
si imbracarea copilului mic, tulburari de digestive ale sugarului, afectiuni ale
nou-nascutului si copilului mic, importanta controlului medical al gravidei si
al copilului sanatos sau la aparitia primelor semne de boala, importanta
vaccinarii.
 Cursuri diferentiate pe categorii de bolnavi (sfatul medicului, convorbiri pe
teme de dieta, consultatia profilactica pe grupuri omogene de bolnavi)

Eficienta acestor cursuri creste foarte mult daca sunt insotite de filme tematice si
demonstratii practice prin care sa se capete o anumita manualitate.

Raspunderile promotorilor de sanatate

Promotorii de sanatate au obligatia de a fi:

 informati - sa fie in pas cu noile date, sa cunoasca ansamblul problemelor, sa

poata explica oamenilor noutatile in domeniu in asa fel incat sa poata fi intelese si
acceptate
 indrazneti – sa invinga propriile prejudecati, sa descopere noi resurse sis a lucreze
cu oamenii pe care inainte nu-I considerau importanti
 expliciti- limbajul trebuie sa fie clar, simplu si direct pentru a intelege de ce
trebuie sa isi schimbe comportamentul. Oamenii nu trebuie derutati folosind un
limbaj ambiguu sau prea tehnic, fara a folosi jumatati de adevar.

Evaluarea activitatii de educatie pentru sanatate

Pentru a evalua activitatea de educatie trebuie sa avem indicatori de eficienta.

 Cei mai utilizati indicatori in evaluarea activitatii de educatie pentru sanatate au un
caracter cantitativ si se refera la numarul de conferine, lectii sau cursuri.

Pe baza evidentei activitatii de educatie pentru sanatate se pot calcula o sserie de indici ce
permit o apreciere mai buna a modului de efectuare cantitativa a educatiei pentru sanatate.

1. Indicele actiunilor de educatie pentru sanatate organizate de Serviciul de

Promovare a Sanatatii si Educatie pentru Sanatate din cadrul Directiei de Sanatate
Publica, cu sprijinul unitatilor medicale – reprezinta numarul actiunilor educative-
sanitare pe cap de locuitor si an.
Numar actiuni de educatie pentru sanatate X 100
Numar populatie
2. Indicele absolvirii diferitelor cursuri cu continut educative-sanitar
Numar persoane care au absolvit cursuri pentru sanatate X 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

3. Indicele de absolvire al cursurilor de sanminim

Numar absolventi de cursuri de sanminim (intr-o anumita perioada) X 100
Numar de persoane indicate a fi instruite in acea perioada
4. Indicele comportamentului igienico-sanitar dintr-o populatie
Numar persoane cu comportament igienico-sanitar corect X 100
Numar persoane din colectivitatea respectiva
Acesta reflecta indirect activitatea personalului medico-sanitar in sanul unui grup
populational (elevi, muncitori) in formarea deprinderilor igienico-sanitare.
5. Indicele utilizarii fondurilor destinate educatiei pentru sanatate a populatiei (afise,
brosuri, fluturasi, radio etc)
Suma in lei utilizata pentru educatia pentru sanatate X 100
Suma in lei repartizata pentru educatia pentru sanatate

Principiile promovarii sanatatii

Promovarea sanatatii reprezinta

- un concept unificator pentru cei care recunosc necesitatea schimbarii stilului de viata
si a conditiilor de mediu
- o strategie de mediere intre indivizi si mediu, imbinand obtiunea personala cu
responsabilitatea personala
- o noua strategie in domeniul sanatatii si al serviciilor sociale care poate fi privita ca o
politica prin prisma actiunii guvernului in domeniul sanatatii sau ca o abordare ce
favorizeaza sanatatea fiind orientate catre stilurile de viata.
 Principiile promovarii sanatatii, enuntate în Carta de la Ottawa (1986) – conform careia
se acorda o importanta mai mare sanatatii si nu bolii - sunt:

1. Promovarea sanatatii implica populatia ca un întreg, înlocuind conceptul vechi în

care atentia era îndreptata numai asupra grupurilor cu risc.
2. În promovarea sanatatii sunt folosite diferite metode educative: de comunicare, de
legislatie, masuri fiscale,etc. Asta deoarece s-a ajuns la concluzia ca doar sectorul
sanitar singur nu poate produce modificari ale starii de sanatate, îmbunatatind-o.
3. Promovarea sanatatii este orientata asupra determinantilor starii de sanatate,
adica: factorii biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate.
4. Promovarea sanatatii se realizeaza doar daca cunostintele dobândite la nivel de
populatie se transforma în comportamente, adica are drept scop determinarea
participarii concrete a societatii la promovarea sanatatii
5. Rolul promovarii sanatatii este acela de a permite accesul tuturor la sanatate,
aceasta fiind o prioritate.

Obiectivele programului OMS „Sanatatea pentru toti”

sunt, de fapt, standarde prin care se masoara, pe de o parte, progresele facute în ceea ce
priveste îmbunatatirea si protejarea sanatatii, iar pe de alta parte, masoara progresele obtinute în
scaderea factorilor de risc cu impact asupra starii de sanatate a populatiei.

O serie de manifestari cu caracter international, cum ar fi cele care au avut loc la Ottawa
(1986), Adelaide (1988), Sundswall, au subliniat importanta conceptului de promovare a
sanatatii.

Programul OMS privind „Sanatatea pentru toti” – adoptat în 1985 – considera ca si

prioritati: sanatatea si un stil de viata sanatos.

Strategia generala de promovare a sanatatii a fost formulata tot în Carta de la Ottawa si

cuprinde cinci principii:

1. Construirea unei politici de sanatate publica - in care sanatatea ar trebui sa fie

elementul important pentru factorii de decizie, factori ce ar trebui sa se implice în promovarea la
nivel populational a unor stiluri de viata sanatoase.

2. Crearea unui mediu favorabil sanatatii - mediile favorabile sanatatii au atât

dimensiuni fizice cât si sociale. O strategie favorabila în realizarea acestor medii trebuie sa aiba
în vedere întarirea sistemelor sociale, ce ofera un suport important împotriva fenomenelor ce au
impact negativ ( somaj, instabilitate economica, etc.).
 3. Dezvoltarea unor aptitudini personale - se recomanda adoptarea unui stil de viata
sanatos, o atentie deosebita dându-se reorientarii educatiei pentru sanatate, în sensul cresterii
responsabilitatii individuale si a autocontrolului asupra propriei sanatati si vieti.

4. Implicarea comunitatii în actiunile de promovare a sanatatii - promovarea sanatatii se

bazeaza pe dreptul fiecrei persoane de a-si alege un stil de viata propriu, pe de o parte, iar pe de
alta parte, se bazeaza pe responsabilitatea pe care o are societatea fata de sanatatea propriilor
semeni.

5. Reorientarea serviciilor de sanatate - se considera ca educatia pentru sanatate

reprezinta o componenta a serviciilor oferite pacientilor, în care preventia joaca un rol important.
Starea de sanatate a unei populatii nu poate fi mentinuta doar de sectorul sanitar, ci, în actiunile
de promovare a sanatatii, intervin mai multi factori: sociali, politici, guvernamentali, economici.

Politica OMS „Sanatate pentru toti în secolul 21” pentru regiunea Europeana îsi propune
realizarea unui potential de sanatate pentru toti indivizii prin:

 promovarea si protejarea sanatatii oamenilor de-a lungul întregii vieti;

 reducerea incidentei suferintelor datorate principalelor boli.

Desi aceste obiective coincid cu cele care exista în politica globala, totusi, „Sanatate
pentru toti în secolul 21”, se adreseaza în mod special situatiei existente în Regiunea Europeana.

Pentru acest secol s-au formulat 21 de obiective.

Pentru implementarea „Sanatate pentru toti în secolul 21” au fost alese 4 strategii
principale de actiune:

1. Strategii care se adreseaza determinantilor starii de sanatate si impactului pe care îl au

acestia asupra sanatatii: strategii economice, culturale, sociale;

2. Programe ce au drept scop îmbunatatirea starii de sanatate si, respectiv, a investitiilor

necesare pentru a putea asigura îngrijirea bolnavilor si, prin acest lucru, îmbunatatirea sanatatii.

3. Existenta unui sistem integrat de îngrijiri primare, orientat spre comunitate si familie,
sustinut de servicii de sanatate flexibile, care sa raspunda solicitarilor.

4. Implicarea parteneriatelor în procesul de promovare a sanatatii: familie, scoala,

societate, loc de munca, etc, promovând legatura dintre luarea deciziei în probleme de sanatate,
implementarea acesteia realizându-se cu o responsabilitate crescuta din partea societatii.
Promovarea sanatatii presupune o mai mare implicare din partea membrilor societatii.

Marketingul social – model de promovare a sanatatii

 Termenul de marketing social a fost folosit pentru prima data de catre Kotler si Zaltman
în 1971. Acesta se refera la folosirea principiilor si tehnicilor utilizate în marketing pentru a
promova o cauza sociala, o idee sau un comportament.

Cresterea poverii bolilor cronice si infectioase presupune concentrarea activitatii din

domeniul sanatatii publice catre modificarea stilului de viata si a comportamentelor individuale,
îmbunatatirea conditiilor economice si sociale, reformularea politicilor sociale, adica rolul sanat-
atii publice este acela de a determina o schimbare sociala.

Marketingul reprezinta „activitatea umana îndreptata catre satisfacerea nevoilor si

dorintelor printr-un proces de schimb”. În domeniul sanatatii, marketingul se refera la
satisfacerea nevoilor si dorintelor legate de sanatate, promovând schimbarea la nivel de individ
sau schimbul de programe sociale si politici la nivel de societate. Acest lucru înseamna ca, prin
activitatea sa, educatorul din domeniul promovarii sanatatii se ocupa de marketing, acesta
reprezentând un model de promovare a sanatatii la nivel comunitar.

Publicitatea la produse nocive pentru organism (ex., tigari) a dus la efecte deosebite în
ceea ce priveste comercializarea lor. Atunci când se facea reclama la produsele nocive,
promovarea sanatatii a intrat în competitie cu marketingul de tip comercial.

A aparut, în felul acesta, nevoia de a prezenta informatii diferite despre unul si acelasi
produs.

Exista diferente între marketingul social si cel comercial (dupa Yolande Coombs):

1) Marketingul social nu are drept scop final obtinerea unui profit financiar;

2) Mecanismul schimbarii nu este financiar (de exemplu, nu trebuie sa platesti pentru a

renunta la fumat);

3) Produsul marketingului social nu este un produs tangibil. În mod traditional, produsul

de marketing a fost conceput ca un produs tangibil, care are un anumit pret, apoi marketingul s-a
extins, în categoria produselor intrând si componente mai putin tangibile, cum ar fi serviciile
oferite populatiei.

4) Produsul, în marketingul social, este heterogen (contradictoriu), adica nu toata

populatia receptioneaza identic acelasi mesaj.

5) Marketingul comercial nu trebuie sa faca fata unor mesaje contradictorii.

6) Mesajele, în marketingul social, nu sunt valide decât atunci când sunt strâns legate de
nivelul de cunostinte ale individului la un moment dat.

Componentele unui marketing social (dupa Lefebre si Flora)

 1. Orientarea catre consumator - pentru a asigura o comunicare eficienta, specialistul în
promovarea sanatatii trebuie sa înteleaga si sa vada lumea din punctul de vedere al
consumatorului, sa-i cunoasca comportamentul si perceptiile.

2. Schimbul voluntar - reprezinta un element important al marketingului social. Atunci

când ne referim la marketingul comercial, prin cumpararea unui anumit produs, oamenii doresc o
schimbare, de exemplu o crestere a starii de confort. Acest lucru a reprezentat un punct slab în
educatia pentru sanatate, care oferea, de multe ori, mesaje negative.

3. Analiza grupurilor tinta (segmentarea pietii) - se refera la definirea profilului

demografic social si comportamental (distributia pe grupe de vârsta, pe sexe, pe grupuri etnice si
religioase; nu toti indivizii au aceleasi atitudini sau nevoi). Analiza pietii ofera o privire de
ansamblu asupra grupului tinta, dupa care, acest grup este segmentat în piete-tinta (grupuri-tinta)
omogene, cu caracteristici diferite si care necesita strategii diferite de comunicare si marketing.
Pentru fiecare din grupurile tinta, se va identifica ce dorim sa stie, sa gândeasca sau sa realizeze
în materie de sanatate. Profilul populatiei-tinta va fi definit demografic, comportamental si
social, aratând ce comportament dorim sa schimbam. Informatia va fi repartizata în functie de
doua aspecte:

 cei care au adoptat comportamentul;

 cei care nu l-au adoptat.

4. Cercetarea pietii - are rolul de a permite specialistului în promovarea sanatatii sa

gândeasca asa cum gândeste populatia careia i se adreseaza. Metodele folosite în cercetarea pietii
sunt studiile clasice, studiile tip focus grup.

5. Canalele de comunicare - reprezinta actiuni ce au drept scop informarea, lamurirea si

motivarea pentru introducerea schimbarilor comportamentale. Reprezint instrumentul prin care
un produs este promovat. Se adreseaza unei audiente largi, se desfaoara pe un interval mare de
timp (ex., campania de lupt împotriva drogurilor). Cele mai utilizate canale de comunicare sunt
radioul, televiziunea, reviste, ziare.

6. Marketing mixt - presupune realizarea unui produs adecvat, la un pret adecvat, în locul
adecvat, prezentat într-o maniera adecvata, în scopul de a satisface nevoile consumatorului. Deci,
marketingul mixt este complexul format din produs, pret, loc, promovare.

7. Urmarirea si evaluarea procesului de marketing - parte componenta a marketingului

ne ajuta sa vedem daca programul a fost bine implementat, daca obiectivele pe care ni le-am
propus au fost atinse.

8. Managementul (punerea în practica) -are rolul de a controla daca fiecare etapa a

marketingului social a fost realizata, creându-se conditii de adoptare a unui produs. De exemplu,
promovarea utilizarii prezervativelor în rândul tinerilor trebuie sa fie corelata cu existenta
prezervativelor pe piata, la un pret accesibil.

Managementul în marketingul social implica mai multe aspecte.:

 stabilirea unui calendar,

 stabilirea bugetului si
 alegerea furnizorilor.

Modele de abordare in promovarea sanatatii

Exista trei modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor.

1. Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor – in acest model controlul bolii include in
factorii etiologici si factorii de risc. Pentru acesta , McKeown a grupat bolile in patru
mari categorii:
a) Boli prenatale determinate la fecundare – cuprind defecte si afectiuni ale unei
singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independent de mediul si
comportament si care nu pot fi influentate
b) Boli determinate pre-natal dar dupa fecundare – cuprind defecte determinate in
perioada intranatala de unii factori infectiosi, fizici sau toxici. Deci o parte dintre
aceste afectiuni pot fi controlate
c) Boli determinate post-natal – ca urmare a unor carente sau agresiuni a unor
factori exogeni. In aceasta categorie sunt incluse afectiunile care determina
morbiditatea in tarile in curs de dezvoltare
d) Boli postnatale determinate de inadaptarea organismului la un nou stil de viata -
characteristic tarilor dezvoltate unde apar modificari si boli legate de stilul de
viata.
2. Modelul epidemiologic – este modelul traditional al bolilor transmisibile.Masurile de
interventie se adreseaza verigilor lantului epidemiologic, fie prin intreruperea cailor de
transmitere, fie prin cresterea rezistentei receptorului.Ia in considerare frecventa bolilor si
factorii care ii conditioneaza, fiecare clasa de interventie fiind conditionata de acesti
factori
3. Modelul etapelor vietii – este cel mai des uzitat astazi, deoarece este adaptat
problematicii actuale a starii de sanatate. Ia in considerare faptul ca elemente
nefavorabile apar la intamplare, in anumite momente ale vietii, cu probabilitate diferita
functie de o serie de conditii:bilogice, medicale, ocupationale, etc.
Conform acestei abordari se pot elabora si aplica pachete de servicii preventive specific
diferitelor grupe de varsta.

Strategii preventive
 1. Strategia bazata pe demersul individual – apartine sectorului clinic si se adreseaza
individului cu boala sa. Medicul se gandeste la riscul relative, punand cateva intrebari:
De ce a facut boala? De ce a facut-o acum? Ce ar fi trebuit sa faca bolnavul pentru ca
boala sa nu apara?
2. Strategia populationala – se bazeaza pe populatie, interesand incidenta bolii (exista
diferente intre cauzele bolii si cauzele incidentei bolii – de ex. Factorii genetici pot
explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu pot explica frecventa bolii in
populatie)
Strategia populationala este importanta pentru medical de sanatate publica, si se prezinta
sub doua forme:
a) Strategia riscului inalt – se bazeaza pe populatia la risc inalt. Primul pas al acestei
strategii este acela de a identifica persoanele cu risc inalt, acestea fiind cele mai
susceptibile de a dezvolta boala. Identificarea se face prin teste de screening
populational
b) Strategia ecologica – se areseaza unui grup populational si incearca sa scada
incidenta prin scaderea factorilor de risc in populatia generala.

Promovarea sanatatii si reforma serviciilor de sanatate

Investitiile in promovarea sanatatii pot adduce o contributie importanta la realizarea celor

mai importante scopuri ale reformelor de sanatate. De aceea este necesar ca promovarea sanatatii
sa fie bine organizata atat la nivel national cat si local.

Majoritatea tarilor Europei sunt actual angajate in reformarea sistemelor de sanatate.

Dosarul ethnic de la Ljubljana contine o prezentare a caracteristicilor reformelor diferitelor tari
europene si a problemelor care apar:

- Alegerea metodelor de finantare a ingrijirilor medicale, bazate pe impozite sau asigurarea

sociala, completata sau nu prin asigurare private
- Limitarea costurilor prin masuri ce actioneaza la nivelul cererilor de servicii de sanatate,
a ofertei lor, a remunerarii celor ce le presteaza sau prin combinarea acestor masuri
- Descentralizarea sau privatizarea (fara a se exclude un ape cealalta)
- Rolul opiniei si optiunilor cetatenilor, fapt ce conduce la libertatea alegerii furnizorului
sau asiguratorului de servicii de sanatate de catre consummator

Membrii Comitetului European pentru Dezvoltarea Promovarii Sanatatii considera ca

sunt cinci activitati care contribuie in cea mai mare masura la promovarea sanatatii:

 Orientarea politicii din sectoarele sociale spre o ameliorare a sanatatii

 Crearea de conditii de viata si de munca care sa favorizeze o sanatate mai buna
 Cresterea capacitatii colectivitatilor locale in ceea ce priveste o stare de sanatate
mai buna
 Dezvoltarea aptitudinilor fiecarui individ de a avea grija de sanatatea proprie
 Orientarea sistemelor de ingrijiri de sanatate si ale serviciilor individuale spre
promovarea unei mai bune stari de sanatate.