Educația pentru noua tehnologie și progres

- Nativ digital
- Imigrant digital
- Milenali/ generația Y
- Salman Khan
- Sugata Mitra
- Platforme educaționale
- Lecții răsturnate
- Wiki este o tehnologie Web 2.0 care se bazează pe principiul colaborării dintre maimulţi
utilizatori cu scopul de a dezvolta un conţinut comun.
Elementele principale ale profilului Generaţiei Y
Tineri şi foarte dinamici
Idealişti, cu o viziune preponderent optimistă
Cu spirit antreprenorial foarte dezvoltat
Foarte sârguincioşi
O toleranţă etnică foarte mare
Sunt atraşi de tot ce înseamnă tehnologie nouă
Multitasking
Au o deosebită apetenţă pentru feedback
Se simt motivaţi dacă primesc orice fel de recompense
e-Learning
(1) În sens larg, prin e-Learning se înţelege totalitatea situaţiilor educaţionale în care se
utilizează semnificativ mijloacele tehnologiei informaţiei şi comunicării. Termenul,
preluat din literatura anglo-saxonă, a fost extins de la sensul primar, etimologic, de
învaţare prin mijloace electronice, acoperind acum aria de intersecţie a acţiunilor
educative cu mijloacele informatice moderne. Definit astfel, mai mult ca eEducation, aria
semantică a conceptului e-Learning interferează cu şi se suprapune indefinit şi variabil pe
o multitudine de termeni ce surprind varietatea experienţelor didactice ce pot beneficia de
suport tehnologic: instruire asistată/ mediată de calculator, digital/ mobile/ online
learning/ education, instruire multimedia etc.
Blended Learning
Blended Learning sau învăţarea mixtă se referă la îmbinarea mai multor resurse,
tehnologii şi metode de predare-învăţare astfel încât procesul de învăţare să fie cât mai
 accesibil şi mai eficient. În cazul acestui tip de învăţare, elevul beneficiază atât de
componenta TIC, cât şi de prezenţa unui profesor sau tutor. Lecţiile sunt conduse de
acesta din urmă, iar componenta TIC este un instrument de care el se foloseşte. De
exemplu, un profesor de istorie foloseşte diverse materiale pentru a ilustra Războiul de
100 de ani, foloseşte teste pentru auto-evaluarea elevilor, şi, în plus, îi mobilizează pe
elevi să caute informaţii suplimentare despre tema respectivă pe Internet.
Învățarea prin descoperire
Beneficii:
dezvoltarea unei gândiri critice,
dezvoltarea abilităţilor de a folosi informaţia în scopuri noi,
de a rezolva probleme şi
de a colabora pentru rezolvarea anumitor sarcini.

http://www.elearning.ro/promovarea-tic-in-educatie
https://www.psih.uaic.ro/wpcontent/uploads/activ/III_doctorat/teze/chicu_smaranda_rezumat.pdf
https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educatiei-
incluzive-de-calitate/avantajele-si-dezavantajele-introducerii-mijloacelor-tic-in-procesul-de-
invatamant
https://www.royalschool.ro/ro_RO/2017/09/15/technology-in-the-classroom/
 Educația pentru sănătate

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a

populaţiei în setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă
titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi
obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”,
de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în sistemul
instrucţiei publice a populaţiei.

După Ch. Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia pentru sănătate îndeplineşte trei roluri, în
funcţie de scopul urmărit:

 preventiv - temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei pentru

prevenirea îmbolnăvirilor;
 constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;
 curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile medicale.
Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace
pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi
un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară
anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură
sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice).

Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate

Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:

1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul prevenţiei bolilor, al

sanogenezei, al protecţiei mediului ;

2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;

3. antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin crearea unei
poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice.

Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:

1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât
rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane specializate are
impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;

3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului.

După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:

a) principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a fondului

cultural general şi a ştiinţelor medicale;
b) principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului medical necesită
adaptarea la individ în combaterea stresului bolii;
c) principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea comportamentului spre un
cadru sanogen;
d) principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de instrucţie legiferat şi
stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor, cât şi în ceea ce
priveşte necesitatea aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii ce apar pe plan
mondial, sau în situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;
e) principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i se adresează;
f) principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin
demonstraţii;
g) caracterul de investiţie cu repercusiuni benefice pentru societate.
Este important de menţionat că educaţia pentru sănătate este diferită de educaţia sanitară,
care vizează igiena personală.

Cerinţele educaţiei pentru sănătate sunt:

 largă accesibilitate;
 orientare (spre prevenţie) profilactică;
 participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
 caracter optimist;
 să fie convingătoare;
 exprimare accesibilă;
 caracter ştiinţific;
 tematică adecvată auditoriului.
Direcţiile de orientare ale educaţiei pentru sănătate se referă la:

• dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea familiei;

• antrenarea populaţiei în activităţi privind asanarea mediului fizic extern şi evitarea

poluării;

• extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în scopul evitării îmbolnăvirilor

profesionale;
 • încurajarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, cu accent pe
bolile sociale (tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA);

• susţinerea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cronice;

• intensificarea educaţiei pentru sănătate în problemele de prevenire a accidentelor şi

instruirea populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor;

• propagarea cunoştinţelor pentru îngrijirea elementară a bolnavilor, pentru respectarea

indicaţiilor de regim igieno-dietetic în vederea refacerii sănătăţii, redobândirii capacităţii de
muncă şi reintegrării sociale;

• popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populaţie;

• dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali

în scopul călirii şi întăririi organismului şi a creşterii duratei medii de viaţă;

• dezvoltarea răspunderii pentru sănătatea proprie, familială şi colectivă.

Abordarea oricărei direcţii din cele de mai sus, impune respectarea unei anumite conduite
fără de care atingerea obiectivelor de bază ale educaţiei pentru sănătate rămâne un simplu
deziderat.

Sarcină de lucru orientativă:

Din perspectiva cadrului didactic realizați un pliant/ flayer dedicat elevilor care promovează
educația pentru sănătate. Mă bazez pe creativitatea voastră! Mesajul să fie succint,
includeți și imagini.

Educația în materie de populație sau educație demografică

Termeni: populație, demografie, natalitate, educație demografică
Demografia este o ştiinţă ce are ca obiect populaţiile umane, pe care le studiază sub
principalele lor aspecte privind numărul şi repartizarea geografică, structura după diferite
caracteristici demografice şi socioeconomice, evoluţia lor, precum şi factorii ce determină
schim-bările numărului şi structurii, în scopul evidenţierii regularităţilor (le-gităţilor) după care
se produc fenomenele demografice .
Populaţia reprezintă totalitatea locuitorilor care trăiesc pe un anumit teritoriu, delimitat
corespunzător. Populaţia mai este privită şi ca un sistem.
Natalitatea (intrarea în sistem) şi mortalitatea (ieşirea din sistem) reprezintă două evenimente sau
fenomene demografice.
Educaţia demografică sau educaţia în materie de populaţie vizează cultivarea de responsabilităţi
civice ale personalităţii şi ale comunităţilor umane în raport cu problemele specifice populaţiei,
exprimate la nivelul unor fenomene: creştere, scădere, densitate, migraţie, structura profesională
pe vârstă, sex, condiţii de dezvoltare naturale, sociale (economice, politice, culturale, religioase
etc.) – situate în context global, regional, naţional, teritorial, zonal, local.

Eugenism - îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție, Francisc Galton,
1883.Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea
resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri
se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale,
analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie
genetică.
Efectul Flynn – creșterea IQ-lui cu 3 puncte la fiecare generație
https://www.ted.com/talks/james_flynn_why_our_iq_levels_are_higher_than_our_grandparents?
language=ro
Educația pentru democrație și drepturile omului: propune responsabilizarea individului
pentru a deveni un cetăţean integrat social, activ și conştient de drepturile şi responsabilităţile
sale.
Această „nouă educaţie" presupune nu doar dobândire de cunoştințe, informare despre drepturile
omului, ci, în egală măsură, cunoaşterea şi respectarea lor, interrelaţionarea de atitudini,
comportamente, convingeri, norme şi regulamene.
Ea vizează promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţi fundamentale ale
acestuia, a respectului faţă de sine şi a respectului faţă de alţii prin promovarea cetăţeniei active
şi a democraţiei.
Termenul ”democrație” vine din limba greacă, însemnând ”al poporului”.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți
cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora (piața publică a cetăților grecești) și luau
împreună decizii.
!!! Identificați principii ale democrației (responsabilitatea, libertatea, dreptatea, proprietatea,
reprezentativitatea, sepraraea puerilor în stat, …)
Democrația poate fi reprezentativă și directă (autoreprezentarea).
România s-a clasat pe locul 59 din 167 de țări într-un studiu al revistei financiare The Economist
privind starea democrației în 2015, fiind descrisă ca o „democrație defectuoasă”, asemenea altor
țări din Europa Centrală și de Est („Democracy Index 2015” The Economist Intelligence Unit. p.
5.

Drepturile copilului:
Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și
cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsura dispusă în
condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu
excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și
contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior
al copilului.
Copilul are dreptul de a primi o educație care sa îi permită dezvoltarea, în condiții
nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a
beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a
acestui drept.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o munca ce
comporta un risc potențial sau care este susceptibila sa îi compromită educația ori sa îi dăuneze
sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permită dezvoltarea sa fizică,
mentală, spirituală, morală și socială.
Copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de
resursele și de situația în care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se găsește.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante și substanțe
psihotrope, așa cum sunt acestea definite de tratatele internaționale în materie.
Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare;
Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor
Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.
Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul
acestuia la viața intimă, privată și familială.
Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau după caz alți reprezentanți legali ai
copilului, persoanele care au în plasament copii precum și persoanele care prin natura funcției
promovează și asigura respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații,
explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora precum și de a le
permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia sa asupra oricărei
probleme care îl privește; În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul
are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani.
Cu toate acestea poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani dacă autoritatea
competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie. Religia copilului care a
împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta
de 16 ani are dreptul sa-și aleagă singur religia.
Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri formale și informale, precum și dreptul la
libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viață culturală
proprie, la declararea apartenenței sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și
dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membrii ai comunității din care face parte.
Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
Copilul are dreptul la odihnă și vacantă.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violentă, neglijentă, abuz sau rele-
tratamente.
Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul are dreptul sa fie crescut într-o
atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea
protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecție alternativă.
Copilul are dreptul sa depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale
fundamentale; Copilul este informat asupra drepturilor sale precum și asupra modalităților de
exercitare a acestora.

Educația pentru pace și cooperare

Finalități:
1. Însușirea unor concepte: pace, educație, democrație, cultură, dezarmare, valori umane,
agresivitate (fizica, verbală), conflict, convingeri, etc.
 2. Însușirea unor priceperi/ aptitudini: de a asculta, de a dialoga, de a comunica, de a
propune schimbări,
3. Însușirea unor comportamente sau atitudini: responsabilitate față de propria patrie sau
colectivitatea mondială, solidaritate și încredere în semeni, respect față de propria cultură,
tolreanță în sensul acceptării diversității, spirit critic și capacitate de a lua decizii.
Maria Montessori considera că educația poate schimba lumea și afirma că ”Evitarea conflictelor
este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei.” Trăind în vremuri de război,
ea a fost cunoscută ca un promotor activ al păcii, fiind nominalizată de trei ori la Premiul Nobel
pentru Pace. Din acest motiv educația Montessori este numită și Educație pentru pace.
Atunci când apar conflicte, copiii sunt încurajați și susținuți în a găsi singuri soluții pentru a
rezolvarea problemelor într-un mod civilizat.  Rolul cadrului didactic este de a îi ghida către
rezolvarea costructivă și pe cale pașnică a conflictelor (prin moderarea situațiilor acolo unde este
nevoie dar și cu exemplul personal) – o lecție de viață extrem de importantă ce le va influența
comportamentul ulterior în ”lumea reală”.  Această ghidare se face respectând sentimentele
tuturor persoanelor implicate, fără a le știrbi stima de sine, oferind ascultare și oportunitatea de a
își exprima sentimentele.

Formele de realizare a acestei educaţii sunt ca şi la educaţia pentru cetăţenie democratica următoarele :
- educaţia informală - învăţarea sistematică realizată în instituţii specializate
- educaţia nonformală - activităţile educative desfăşurate în afara sistemului formal de  învăţământ
- educaţia informală - experienţele de învăţare spontană, cotidiană.
Educația relativă pentru mediu sau educația ecologică
Scopul educaţiei ecologice a fost precizat la conferinta interguvernamentală (1977 la Tiblisi) sub
egida UNESCO: „educatia relativă la mediu trebuie, înainte de toate, să urmărească dezvoltarea
gradului de conştiinţă şi a responsabilităţii tuturor oamenilor faţă de mediu şi problemele sale.
Oamenii trebuie să dobândească: cunoştinţele, atitudinile, motivaţia, angajarea şi instrumentele
necesare pentru a acţiona, individual şi în colectiv, în vederea soluţionării problemelor actuale şi
prevenirii apariţiei unei noi probleme”.
Termenul ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernest Haeckel în anul
1866, utilizând cuvintele greceşti oikos = casă şi logos = ştiinţă, vorbire. Deci, ecologia poate fi
considerată ca o ştiinţă a habitatului (a spaţiului de locuit).
Mediul – este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice şi fiinţele vii, sisteme naturale
în interacţiunile cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi
spirituale
Ţintele educaţiei pentru protecţia mediului sunt:
• să prevină acţiunile de deteriorare a mediului;
• să menţină şi să îmbunătăţească calitatea mediului înconjurător.
• trezeşte şi dezvoltă sentimente de dragoste faţa de natură;
• oferă informaţii despre mediu;
• practică prin politica şcolară şi prin implicarea familiei, prin comportament -
economisirea apei şi a electricităţii, reciclarea hârtiei şi a altor materiale, cumpărarea hranei
produse natural şi chiar producerea uneori a acesteia - o atitudine favorabilă naturii;
• încurajează atitudinea civică activă prin implicarea personală în protecţia mediului.
Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi
mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi animalelor.
În cadrul învăţământului preşcolar, programa cuprinde şi educaţia ecologică, iar obiectivele
acesteia sunt următoarele:
1. educarea conştientă faţă de mediul înconjurător şi cunoaşterea concretă a locului pe care
îl ocupă omul în lumea vie;
2. educarea copilului în spiritul responsabilităţii faţă de natură şi viaţă, în vederea păstrării
echilibrului natural.
Aceste scopuri generale se regăsesc în cadrul unor obiective particulare, precum:
1. să înţeleagă ce înseamnă sănătatea;
2. să ştie că planeta pe care locuim împreună cu miliarde oameni este un sistem viu;
3. să conştientizeze că o sursă importantă de viaţă şi energie pentru tot ceea ce este viu o
reprezintă aerul, care trebuie păstrat cât mai puţin poluat;
4. să ştie că deşeurile sunt nocive pentru viaţa oamenilor, animalelor şi plantelor;
5. să îşi formeze şi să îşi consolideze deprinderi de a se apăra de zgomot, care îi poate afecta
sănătatea
În învăţământul şcolar primar , domeniul educaţie ecologice este atins pe parcursul claselor I-IV,
prin ariile curriculare „Om şi societate”, „Consiliere şi orientare”, iar în clasele a III-a şi a IV-a
prin aria „Ştiinţele naturii”. La acest nivel are loc o sensibilizare şi conştientizare a elevilor cu
privire la frumuseţile naturii, dezvoltându-se gustul pentru a cerceta taienele acesteia.
În ciclul gimnazial şi liceal , educaţia pentru mediu se realizează interdiciplinar şi de sine stător
în cadrul disciplinelor biologice, geografice, educaţie civică. În învăţământul liceal, ecologia este
studiată obligatoriu în liceele teoretice, la specializările matematică-informatică şi la ştiinţele
naturii, dar şi în cadrul liceelor tehnice cu specializări precum: turism şi alimentaţie publică,
agricol, agromontan, veterinar, silvic. Şi în liceele vocaţionale cu program sportiv sau militar se
pune accent pe această disciplină.
Titluri proiect educațional:
1. „Să ocrotim natura”
2. „Poluarea în diferite anotimpuri”
3. „Ce se întâmpla iarna cu plantele?”
4. „Ce ştim despre pădure?”
5. „Locuitorii apelor în pericol”
6. „Priveşte-mă, înţelege-mă, apără-mă”
7. „Ce ne învaţă natura?”
8. „Să facem un insectar, un ierbar”
9. „SOS natura”
10. „Ce e bine, ce e rău”
11. „Natura, izvor de sănătate”
12. „Curiozităţi ecologice”
13. „Cum să fie pedepsiţi cei care distrug natura?”
14. „Aspectul cartierului/oraşului meu”
15. „Pământul, planetă vie”
16. „Focul şi paza contra incendiilor”
17. „Reclame ecologice”

Identificați activități (exemple de bune practici) de educație ecologică dedicat copiilor/ elevilor
din ciclul preșcolar/primar.
Titlul activității Scurtă descriere Categorie
Ex: Eco-Parada Elevii cu ajutorul părinților vor confecționa costume elevii clasei a II-
din materiale reciclabile pentru realizarea unei parade a a
modei.

PS: tabelul îl vom completa împreună, la primul seminar față în față.