Atribuţiile dirigintelui în relaţia cu părinţii elevilor:

 cunoaşte şi organizează colectivul de părinţi;

 stabileşte programul activităţilor cu familia şi îi consultă pe părinţi;
 definitivează tematica generală a adunărilor colective cu părinţii – cele obligatorii –
centrate pe situaţiile instructiv-educative specifice clasei pe care o coordonează;
 mediază eventualele stări conflictuale apărute în relaţia profesor-elev-părinte;
 pregăteşte şi conduce adunările colective, armonizează posibilele puncte de vedere
discordante;
 ţine permanent legătura cu părinţii şi îi contactează prompt în situaţii speciale;
 în urma cunoaşterii elevilor săi, realizează caracteristicile individuale şi de grup:
 îi invită pe părinţi la şcoală şi îi antrenează ca parteneri în soluţionarea unor probleme
ale clasei/şcolii;
 iniţiază şi conduce programul de consiliere a părinţilor clasei sale, în raport cu
nevoile lor de educaţie.
În realizarea majorităţii din aceste obiective, părinţii sunt parteneri educaţionali ai
dirigintelui.

Forme de colaborare a diriginţilor cu familia:

 întâlniri programate cu părinţii ce vizează diverse probleme (cu toţi părinţii clasei, cu
un grup de părinţi, numai cu părinţii unui copil);
 consultaţii pentru părinţi;
 convorbiri individuale;
 vizitele profesorilor-diriginţi în familie;
 corespondenţa cu părinţii;
 consultaţii la cererea părinţilor;
 întâlniri ocazionale (în pauze, la terminarea orelor, pe stradă etc.);
 activităţi nonformale (excursii, acţiuni sportive, cercuri, concursuri, serbări,
aniversări, momente festive etc.);
 adunări cu părinţii:
 împreună cu elevii;
 în formă de prezentare a familiilor, a relaţiilor familiare, a părerilor privind
educaţia;
 în formă de cafenea;
 în formă de joc;
  în formă de „masă rotundă”, când se invită un specialist (la solicitare);
 în formă de discuţie a propunerilor şi ideilor înaintate pentru îmbunătăţirea
organizării activităţii clasei;
 în formă de conferinţă de presă a profesorilor pe discipline având drept
continuare consultaţii individuale;
 în formă de spectacol la care participă copiii;
 între clasele paralele, pentru discutarea unor proiecte, programe propuse de
administraţia instituţiei.
După cum arată practica, întâlnirile colective reprezintă cea mai democratică formă de
colaborare a dirigintelui cu familiile elevilor săi.

Importanţa adunărilor colective

Pentru părinţi:
 şedinţele organizate de către diriginţi oferă modele alternative şi soluţii confirmate de
experienţă şi cunoaştere, ajutându-i să construiască personalitatea copilului;
 întâlnirile colective dezvăluie complexitatea fenomenului educaţional, făcându-i pe
părinţi să conştientizeze rolul şi responsabilităţile ce le revin ca educatori;
 aceste întâlniri permit schimburi de idei şi opinii, făcând posibilă întrepătrunderea
experienţei parentale cu experienţa educatorului şcolar.
Pentru diriginţi:
 constituie o sursă de ameliorare a stilului educativ, întrucât relaţiile cu părinţii pot
determina o reconsiderare a atitudinii sale în raport cu un elev anume sau cu clasa de
elevi;
 îi pun în situaţia de a-şi legitima acţiunile, prezenţa părinţilor fiind un factor de
control şi de evaluare a activităţii sale educative;
 îi determină să-şi lărgească orizontul lor cultural şi pedagogic şi nu rămâne indiferent
la propria imagine publică.

Tipologia întâlnirilor cu părinţii [13, p. 44-45]

a) După gradul de incidenţă a factorilor de oportunitate:
 întâlniri programate de diriginte (ordinare);
 întâlniri ocazionale (în pauze, la terminarea orelor, pe stradă etc.);
 întâlniri extraordinare sau speciale (în situaţii deosebite).
b) După conţinut şi obiective:
 întâlniri de analiză a activităţii şcolare (de bilanţ);
  întâlniri organizatorice;
 întâlniri festive;
 întâlniri de negociere între administraţia şcolii, consiliul profesorilor şi părinţi;
 întâlniri de informare şi formare educativă a părinţilor;
 consultaţii.
c) După structura grupului participant:
 întâlniri propriu-zise (cu participarea dirigintelui şi a părinţilor invitaţi);
 întâlniri cu părinţii şi elevii clasei;
 întâlniri cu părinţii şi profesorii aceleiaşi clase;
 întâlniri cu profesorii, părinţii şi diriginţii claselor paralele;
 întâlniri cu toţi părinţii, cu un grup de părinţi, cu părinţii unui elev, cu unul dintre
părinţii unui elev.
d) După cadrul (prilejul) de desfăşurare:
 întâlniri stabilite de clasă, şcoală, în special cele tematice;
 întâlniri cu prilejul unor acţiuni şi manifestări informale cu caracter divers
(excursii, vizite, serbări, aniversări, activităţi sportive, examene, cercuri tematice,
acţiuni de gospodărire);
 întâlniri în cadrul lectoratelor pe şcoală.

Condiţii necesare pentru a asigura eficienţa adunărilor de părinţi

Frecvenţa adunărilor depinde, în primul rând, de factorii ce caracterizează mediul
educaţional în care se desfăşoară activităţile de acest gen. Frecvenţa întâlnirilor poate creşte:
a) atunci când în colectivul clasei apar probleme majore şi persistente în sfera învăţăturii
şi disciplinei;
b) atunci când colaborăm cu familii ce aparţin unor medii socioculturale defavorizate;
c) atunci când elevii clasei fac parte din familii aflate în dificultate.
Durata fiecărei adunări nu poate fi nici ea marcată strict, dar un lucru e clar: când este
prea lungă (mai mult de o oră şi jumătate), ceva nu funcţionează.
Locul desfăşurării: o sală bine pregătită, spaţioasă, curată, aerisită, luminoasă, cu
temperatura potrivită.
Mobilizarea părinţilor este elementul-cheie în organizare.
Adunările cu părinţii pot avea următoarele teme:
I. Probleme fundamentale ale familiei în societatea contemporană
1. Funcţiile familiei în societatea de azi.
2. Drepturile familiei. Drepturile copilului.
 3. Viaţa profesională şi relaţiile familiale. Stilul de viaţă „tradiţional” şi cel „modern”.
4. Tipurile de familie şi de educaţie.
5. Evoluţia familiei: dinamica relaţiilor interfamiliale în funcţie de vârsta membrilor
familiei. Perioade „critice”.
6. Aspecte comunitare privind familia: familia rurală, familia urbană.
7. Relaţiile interfamiliale (prieteni, vecini).
8. Integrarea socială a familiei.
II. Probleme fundamentale legate de creşterea şi educaţia copiilor
1. Rolul de părinte: rolul mamei, rolul tatălui.
2. Triada părinţi-bunici-copii: competenţe, dificultăţi de corelare a modelelor
educaţionale.
3. Tipuri de educaţie: educaţie liberă, autoritară, permisivă. Forme de control parental.
4. Mijloace de educaţie.
5. Deficienţe ale relaţiei părinţi-copii: supraprotecţie, indiferenţă, respingere;
supravalorizare-devalorizare.
6. Imagini parentale privind copilul: copilul „fantasmatic” – copilul real. Idealul
parental: distanţa dintre aşteptări şi copilul real.
7. Stresul familial: factori de stres; influenţa stresului asupra copilului.
8. Copilul unic. Grupul fratern. Rivalitate, competiţie.
9. Comunicarea în familie.
10. Performanţa şcolară. Dificultăţi şcolare. Eşecul şcolar. Cauzalitate şi forme de
intervenţie.
11. Timpul liber al familiei.
12. Educaţia în familie şi mass-media.

Aspecte metodologice ale proiectării şi desfăşurării adunărilor cu părinţii

Adunare cu părinţii este o acţiune colectivă în sistemul de legătură şcoală-familie, ce
constă în invitarea părinţilor la şcoală, pentru dezbaterea unor probleme de educaţie. Adunările
pot fi pe clasă sau pe şcoală şi se organizează, de regulă, trimestrial. În unele şcoli se practică şi
adunarea părinţilor la început şi la sfârşit de an şcolar. Participanţii la adunare sunt informaţi
asupra îndeplinirii planului de muncă al comitetului de părinţi, asupra situaţiei la învăţătură şi a
comportamentului elevilor, audiază expuneri pe teme de educaţie, participă la discuţiile conduse
de dirigintele clasei sau de directorul şcolii. Important este ca fiecare adunare să se încheie cu
luarea unor decizii cu privire la acţiuni şi măsuri specifice de sprijinire a şcolii, a familiilor unor
elevi, de îmbunătăţire a rezultatelor obţinute în procesul instructiv-educativ.
 Fiecare adunare de părinţi cere o pregătire prealabilă. Pentru diriginte, adunările de
părinţi sunt ca un examen de succesul cărora depinde în continuare activitatea cu copiii.
Pregătindu-se pentru adunare, dirigintele pregăteşte minuţios informaţia necesară pentru
dialogul cu părinţii.
Pregătirea pentru adunarea părinţilor presupune mai multe detalii:
 trimiterea de invitaţii părinţilor, cu ordinea de zi a adunării;
 locul unde părinţii îşi vor lăsa hainele, cine şi cum îi va întâlni etc.;
 se va medita şi asupra materialului informaţional; pe cine din cadrele didactice care
predau în clasa respectivă de invitat şi de ce. Şi, în fine, încă un detaliu – cum va fi
îmbrăcat dirigintele, ţinând cont de faptul că adunarea părinţilor este un eveniment
deosebit, chiar un pic de sărbătoare, dacă doriţi.
Dirigintele trebuie să dea dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de fiecare familie, faţă
de modul ei de viaţă.
Trebuie menţionat că, unii părinţi manifestă frică faţă de şcoală, mulţi din ei sunt
nemulţumiţi de atitudinea ei faţă de copii. Unii din părinţi păşesc pragul şcolii încordaţi, nervoşi,
iar acest lucru se datorează rezultatelor la învăţătură şi de conduită ale copiilor săi despre care
dirigintele poate vorbi în mod public. O astfel de stare trebuie evitată. Din primele clipe, părinţii
trebuie să simtă respect faţă de sine, să fie siguri că discuţiile lipsite de tact nu vor avea loc, că ei
sunt parteneri fideli ai profesorilor, în general, şi a profesorului diriginte în special.
Adunarea cu părinţii nu este pur şi simplu o formă de legătură dintre părinţi şi şcoală, ci
este o universitate pedagogică valoroasă, tribuna propagandei unei experienţe necesare familiei
pentru educaţia copiilor săi.
Să nu se uite că părinţii se adună pentru a discuta, nu a asculta. În timpul discuţiei trebuie
să aibă loc schimbul reciproc de opinii, idei, căutarea în comun a căilor de rezolvare a
problemelor apărute.
Mai mult ca atât, dirigintele atrage părinţii la dirijarea activităţii şcolii şi la organizarea
activităţilor în clase, ceea ce presupune:
a) discutarea şi rezolvarea de către părinţi a problemelor legate de educaţia copiilor, a
vieţii şcolare;
b) participarea părinţilor la organizarea activităţilor educaţionale; să ofere ajutor şcolii,
claselor la pregătirea sărbătorilor, la organizarea excursiilor, vizitelor la teatru,
muzee; la amenajarea cabinetelor, în conducerea cercurilor.
Important e să nu se uite:
 să li se prezinte invitaţii;
 să se anunţe ordinea adunării;
 să se aleagă prezidiumul;
 să li se permită tuturor să participe la dezbatere;
 să se întocmească procesul verbal;
 să se voteze decizia colectivă;
 să li se mulţumească participanţilor pentru activitate în cadrul adunării.

Informarea/pregătirea părinţilor pentru funcţia lor educativă poate avea loc prin:
 consultaţii pentru părinţi;
 discuţii individuale cu părinţii;
 lectorate pentru părinţi;
 adunările părinţilor etc.

Cerinţele activităţii de propagandă pedagogică în sprijinul familiei

 Conţinutul şi îndrumările psihopedagogice să fie complete, bogate, variate, actuale,
interesante şi accesibile.
 Părinţii să fie atraşi în stabilirea formelor şi chiar a conţinuturilor acţiunilor de
propagandă psihopedagogică.
 Să fie atraşi specialişti valoroşi în realizarea conţinuturilor şi strategiilor de prezentare
a diferitelor forme de propagandă psihopedagogică pentru părinţi.
 Să se coopereze cu toţi factorii interesaţi în realizarea acestui gen de propagandă
pedagogică.