Prof.

Mihai Traian Epure

Sindroame rare

Sindromul Alice în Țara Minunilor (Alice in Wonderland Syndrome)

Sindromul Alice în Țara Minunilor este o situație prezentă la copii, ce afectează mai ales
percepția. Cele mai întâlnite simptome sunt: percepția modificată a obiectelor – unele par a fi
mai mici decât sunt în realitate (micropsie), altele par cu mult mai mari (macropsie). Există, de
asemenea, senzația deteriorată a trecerii timpului.
Episoadele simptomatice sunt de scurtă durată (adesea mai puțin de o oră) și pot să apară de
câteva ori pe zi, cu mențiunea că simptomele pot fi imprevizibile.
Mai pe scurt spus, persoanele cu Sindrom Alice în Țara Minunilor experimentează o distorsiune
a timpului, spațiului și a imaginii corporale. Ei trăiesc senzația modificării dimensiunii corpului.
Simptomul predominant și de cele mai multe ori tulburător este cel legat de modificarea
imaginii corporale. Persoanele pot deveni confuze în ceea ce privește dimensiunea și forma
anumitor părți ale corpului (sau chiar a întregului corp). Ei pot simți ca și cum corpul lor este
similar celui al unui uriaș sau că devine din ce în ce mai mic. De cele mai multe ori capul și
mâinile par disproporționate – persoana percepe creșterea acestora mai degrabă decât
diminuarea lor.
Sinestezia
Sinestezia este o afecțiune în care creierul este capabil să proceseze date din mai multe simțuri
simultan. Acest lucru se datorează faptului că are loc o activare încrucișată a zonelor învecinate
ale creierului care produce o experiență de percepție simultană. De exemplu, o persoană
sinestezică poate auzi sunete în timp ce vede simultan lumini sau numere colorate proiectate în
spațiul înconjurător. Drept urmare, muzica devine o experiență nu numai auditivă, ci și vizuală,
deoarece anumite cuvinte pot fi dotate cu o aromă, iar literele și numerele sunt întotdeauna
asociate cu anumite culori. Greu de imaginat pentru cei care nu experimentează aceste senzații.
Cuvântul „sinestezie” provine din greacă și înseamnă „a percepe împreună”. Au fost raportate
peste 60 de tipuri de sinestezie, inclusiv:
▪ sinestezie grafic-color: în care literele sau numerele par a fi colorate pe pagina scrisă
sau vizualizate colorate în minte. Acesta este cel mai frecvent tip de sinestezie
▪ sinestezie tactilă: senzațiile fizice sunt asociate cu vederea în unele părți ale corpului
▪ sinestezie lexico-gustativă: când citești câteva cuvinte percepi gusturi specifice
▪ sinestezie muzicală colorată: în care muzica este percepută ca culori în aer
▪ sinestezie conceptuală: persoana percepe concepte abstracte, de exemplu operații
matematice sau unități de timp, ca forme proiectate intern sau în spațiul înconjurător.
Prof. Mihai Traian Epure

Sindromul Capgras
Sindromul Capgras a fost descris pentru prima dată de către doi medici francezi, Joseph
Capgras, după care a fost denumită boală şi Jean Reboul-Lachaux. Pacienta lor, doamna M.,
era convinsă că familia şi vecinii ei au fost înlocuite cu persoane care arată identic. Ea credea
că a avut 80 de soţi – impostorii plecau pentru a face loc altora.
Denumit și Sindromul identificării greșite iluzorii, sindromul Capgras esste o afecțiune
neurologică prin care pacientul are iluzii de identificare a persoanelor. Sindromul nu este același
lucru cu orbirea, pacienții percep și recunosc fețele, dar nu își pot însuși sentimentul real de
familiaritate.
Conform specialiștilor în lipsa altor boli neurodegenerative, afecțiunea poate fi asociată cu boli
psihiatrice precum schizofrenia paranoidă şi tulburarea schizoafectivă, evenimente
cerebrovasculare, epilepsie, leziuni craniene, tumori pituitare şi consumul ilicit de droguri.
Semnele care pot indica prezența acestei afecțiuni sunt reprezentate de situații precum:
▪ Pacientul este convins că una sau mai multe persoane apropiate au fost înlocuite de o
dublură, chiar poate considera ca este vorba de un robot sau extraterestru.
▪ Are impresia că „dublura” vrea să comită o ilegalitate și să îl încrimneze pe el.
▪ Pacientul are intenția de a atăca persoana pe care o consideră impostoare.
▪ Persoana care suferă de această afecțiune este conştientă de anormalitatea acestor
percepţii. Nu există nicio halucinaţie.

Sindromul Cotard
Sindromul Cotard este o tulburare mentala rara in care bolnavul traieste cu convingerea ca este
mort, inexistent sau nemuritor. Boala poarta numele neurologului francez Jules Cotard, care a
descris-o pentru prima oara in anul 1880.
Tulburarea se mai numeste si sindromul cadavrului ambulant, cu toate ca iluzia decesului nu
este caracteristica tuturor pacientilor. Boala nu este inclusa in clasificarea oficiala din Manualul
de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale.
Simptomele specifice sindromului Cotard sunt:

- anxietate;
- melancolie;
- convingerea de a fi murit;
- convingerea inexistentei sau a nemuririi;
- idei de condamnare sau posesie;
- convingerea ca anumite organe ale corpului lipsesc;
- tendinta spre automutilare si suicid.

Psihoza Wendigo
Psihoza Wendigo se refera la nevoia nexplicabila de a consuma carne de om, dar asta in
conditiile in care altfel de hrana este usor accesibila.
Prof. Mihai Traian Epure

Unul dintre cele mai faimoase cazuri de psihoză Wendigo raportat a implicat un Plains Cree
capcană din Alberta, numit Swift Runner. În iarna anului 1878, Swift Runner și familia sa
mureau de foame, iar fiul său cel mare a murit. La douăzeci și cinci de mile depărtare de
alimentele de urgență la o Compania Golful Hudson post, Swift Runner a măcelărit și și-a
mâncat soția și cei cinci copii rămași. Având în vedere că a recurs la canibalism atât de aproape
de aprovizionarea cu alimente și că a ucis și a consumat rămășițele tuturor celor prezenți, s-a
dezvăluit că Swift Runner nu era un caz de canibalism pur ca ultimă soluție pentru a evita
foametea, ci mai degrabă o om cu psihoză Wendigo. În cele din urmă a mărturisit și a fost
executat de autorități la Fortul Saskatchewan.
Un alt caz bine cunoscut care implică psihoză Wendigo a fost cel al Jack Fiddler, un Oji-Cree
șef și Om al medicinei cunoscut pentru puterile sale de a învinge wendigos. În unele cazuri,
aceasta a presupus uciderea persoanelor cu psihoză Wendigo. Drept urmare, în 1907, Fiddler și
fratele său Joseph au fost arestați de autoritățile canadiene pentru omucidere. Jack s-a sinucis,
dar Joseph a fost judecat și condamnat la închisoare pe viață. În cele din urmă i s-a acordat
grațierea, dar a murit trei zile mai târziu în închisoare înainte de a primi vestea acestei grațieri.

Sindromul Membrului Fantoma

Termenul de membru fantomă se referă la senzația că un membru amputat sau lipsă (chiar și un
organ, cum ar fi apendicele) este încă conectat la corp și interacționează bine cu alte părți ale
corpului. Doi din trei amputați de război raportează acest sentiment. Aproximativ 60 până la
80% dintre persoanele care au avut o amputare experimentează această senzație, iar majoritatea
acestor senzații sunt dureroase . Această senzație fantomă (numită halucinație ) poate apărea și
în mai multe părți ale corpului, cum ar fi dinții sau sânii . Ocazional, durerea (durerea de ciot
sau algohallucinoza, durerea fantomă a membrelor) poate fi agravată de stres , anxietate și
modificări ale vremii. Frecvența și intensitatea scad în timp.

Sindromul Ierusalim
Sindromul Ierusalim constă în manifestarea bruscă a impulsurilor religioase și a expresiilor
vizionare de către vizitatorii orașului Ierusalim.
Sindromul Ierusalim, ca și sindroamele Florence și Stockholm, nu este nici inclus și nici
menționat în DSM.
Sindromul a fost descris pentru prima dată din punct de vedere clinic în 1930 de către psihiatrul
Heinz Herman, deși episoade similare fuseseră deja descrise în Evul Mediu de Felix Fabri, un
teolog dominican, în relatările pelerinajelor sale în Țara Sfântă.
Unul dintre cele mai semnificative cazuri descrise până în prezent a fost cel al unui turist care,
în 1969, a încercat să dea foc unei moschei situate pe Muntele Templului din Ierusalim, zonă
sacră disputată de evrei și musulmani.