Psihopatologia îmbătrânirii.

Stările depresive.
Demențele de tip Alzheimer.

A prezentat: Lazarev Victoria

 Psihopatologia îmbătrânirii.

Psihopatologia îşi propune să pătrundă în universul

morbid al subiectului (N. Sillamy, 1965) pentru a cunoaşte
viata psihică anormală în realitatea sa, mijloacele sale de
exprimare, raporturile sale de ansamblu (K. Jaspers, 1928).
Pentru alti autori psihopatologia este un studiu sistematic
care presupune evidentierea etiologiei, simptomatologiei şi
evolutiei bolilor mintale, iar altii consideră că este parte a
psihologiei patologice care se ocupă cu boala psihică, cu
manifestările psihice ale bolii somatice sau cu
dezadaptarea.
 Stările depresive.

Nu vârsta este un factor de risc în cazul apariției depresiei la

vârstinici, ci anumite situații care apar o dată cu înaintarea în
vârstă. Dintre acestea, cel mai ades întîlnite sunt:

Pierderea soțului/soției

Pierderea unei persoane apropiate

Pensionarea

Reducerea activităților sociale din cauza bolilor

În cazul pierderii partenerului de viață sau a unei persoane apropiate, episodul
depresiv apare cel mai adesea la o lună după nefericitul eveniment însă pot apărea
reacții asemănătoare și mai târziu, până în 2 ani. De asemenea, mulți varstnici se
confruntă cu stări depresive la datele de aniversare a doliului.

Pensionarea este un alt moment pe care nu toți vârstnicii îl pot depăși cu succes. Ei
trebuie să renunțe la vechea lor viață și din ce în ce mai mult, la cei pe care îi
cunoșteau. Relațiile devin mai fragile, iar vârstnicul se simte din ce în ce mai singur.

Pe lângă singurătate apare și sentimentul de

inutilitate, de aceea este recomandat ca familia
si apropiatii să îl sprijine în permanență în
găsirea unor noi hobby-uri și activități plăcute.
Depresia la vârstnici, deși nu diferită cu mult față de cea la alte categorii de
vârstă, are o intensitate mult mai mare. Simptomele sunt:

Lipsa poftei de viață Lipsa de interes pentru activitățile care în

trecut erau considerate plăcute

Accentuarea sentimentului de incurabilitate

Dificultăți de adormire

Apariția unui sentiment intens de inutilitate

Creșterea sentimentului de vinovăție Pierderi sau creșteri în greutate

cu privire la starea în care se află

Insistarea asupra ideii că sunt o povară pentru

Oboseală fizică și psihică, vârstnicii cei din jur
devenind taciturni și pasivi

Iritabilitate, irascibilitate și suspiciozitate

Diminuarea capacității de concentrare

Pentru a suferi de depresie nu este nevoie ca vârstnicul să aibă toate aceste
simptome, principalul semnal de alarmă este dat de stările de oboseală
fizică și psihică.

Cum putem ajuta vârstinicul în luptă cu depresia:

 Să ascultăm cu foarte multă atenție, în loc să oferim sfaturi;
 Să nu consideram depresia un moft sau ceva superficial, ea fiind o problemă de
sănătate foarte serioasă;
 Să ne implicam alături de vârstnic în diverse activități plăcute cum ar fi plimbări în
natură (dacă este posibil) sau vizionarea unor filme frumoase;
 Să poartam discuții complexe, care să abată gândul vârstnicului de la problemele
existente și care să-l provoace să comunice mai mult (exemplu: să îl întrebe de
momentele frumoase din viața lui);
 Să încurajam o dietă echilibrată și să îl ajutam să urmeze programul zilnic de
activități fizice
 Demențele de tip Alzheimer.
Cuvântul demență are origine latină fiind creat din prefixul de semnificând „separare, cedare sau
scădere-micşorare” şi cuvantul mens (suflet, spirit, inteligență). În consecință, prin demență s-ar
întelege o „micşorare a minții”.

Etiolgia demențelor este multiplă:

[ПРОЦЕНТ] Demente de tip

Alzheimer
[ПРОЦЕНТ]
[ПРОЦЕНТ]
Demențe vasculare
[ПРОЦЕНТ] Demențe mixtă
Altele
 BOALA ALZHEIMER

Definitia operațională a boli Alzheimer cuprinde:

 Tulburare neurodegenerativă progresivă;
 Caractere clinice şi trăsături patologice specifice;
 Variații individuale, privind vârsta de debut, modalitatea progresiunii, ritmul
deteriorării;
 Etiologii multiple care conduc la distrugere neuronală în regiunea
hipocampului şi în ariile corticale asociative.
 Definiție şi istoric. Descriere.

Demența Alzheimer este o

afectare progresivă a celulelor
nervoase ale creierului care
sunt distruse lent. Afectiunea
a fost descrisă de dr. Alois
Alzheimer în anii 1904-1906
pe baza examenului
anatomopatologic efectuat
unei femei în vârstă de 51 de
ani. Boala Alzheimer începe
de obicei după 70 de ani. Într-
un studiu extensiv s-a găsit
vârsta medie a debutului de 73
de ani la bărbati şi 75 la femei
(Larsson şi colaboratorii).
 Epidemiologie

În populatia
generală se
estimează un risc
de 0,1%. S-a
estimat că 5% din
populatia de peste
65 de ani are
Alzheimer şi riscul
creşte cu vârsta.
Pe la 85 de ani una
din 3 persoane are
Alzheimer.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de dementă. Aproximativ 50%
dintre pacienti cu dementă au Alzheimer, 15% au dementă vasculară, iar 15% au
ambele forme de dementă. Dementa secundară bolii Parkinson, hidrocefaliei cu
presiune normală sau depresie, dementa fronto-temporală sau dementa cu
incluziuni au restul de 20%.
 Evoluția bolii
Debutul bolii este, de obicei, lent, progresiv şi poate dura de la câteva luni la 2-
4 ani, deseori este greu de stabilit un timp. În mod normal, evolutia bolii
variază dar, de obicei, implică un declin gradat al abilitătilor cognitive în 7
până la 10 ani. Sunt afectate toate functiile creierului, limbajul, abilitătile
motorii, gândirea, gândirea abstractă, comportamentul şi personalitatea, la fel
ca şi memoria. Evolutia acestor schimbări seamănă dezvoltării umane normale,
dar în sens invers. Astfel, de timpuriu sunt evidente tulburările de gândire,
memorie şi limbaj, chiar dacă functia motorie şi controlul sfincteral sunt
păstrate. În scurt timp apare incontinenta, dar pacientii sunt încă capabili să
meargă, numărul căzăturilor începe să crească. Dacă pacientii trăiesc destul, ei
nu vor mai fi capabili să meargă şi posibil nici să înghită. Pacientii mor adesea
din cauza pneumoniei de aspiratie.
 Perioada de stare nu este bine
determinată, apar tulburi
afazo-agnozo-apraxice.

Afazia are aspect senzorial – bolnavul nu înțelege limbajul, dă răspunsuri

parafrazice, găseşte cu greu sau deloc numele unor obiecte uzuale, prezintă
intoxicație prin cuvinte. Agnozia optică (a culorilor, formelor, fizionomiilor),
deşi greu de diferențiat de tulburările mari de memorie şi de atenție, face parte
din boala Alzheimer fiind explicată prin leziunile atrofice corticale care
interesează polul occipital. Încă din perioada incipientă apar tulburările
apraxice, exprimate prin diminuarea progresivă a îndemânării şi a capacității de
executare a unor acțiuni obişnuite (îmbrăcatul, dezbrăcatul, încheierea
nasturilor, spălatul, descuiatul uşii cu cheia, aprinderea unui chibrit).
Stadiul terminal se caracterizează printr-o demență generală şi
profundă în care tulburările afazo-agnozo-apraxice se confundă cu
demența. În această fază apar reflexele orale şi de prehensiune forțată
(la apropierea unui obiect bolnavul mişcă buzele, plescăie din limbă
sau face gestul de a apuca obiectele cu gura).
 Concluzie

In concluzie voi pune accent mai mult pe Dementele de tip Alzheimer,

deoarece, ce tine de depresie si psihopatologia virstei mai mult sau mai
putin este inevitabil. E trist, pina in prezent nu au fost gasite cauze clare
care duc la aparitia acestei boli si nici tratament care ar putea trata. Este
destul de greu de crezut ca jumatate din oamenii de varsta a doua au
aceasta boala care nu se caracterizeaza doar prin pierderea memoriei ci
si printr-un sir de elemente greu de suportat. Consider ca linistea
interioara si fericirea, viata lipsita de stress major ne-ar putea duce spre
ceilalti 50% din populatie care duc o batranete la fel linistita si lipsita
de Demente.
 Bibliografie

 Schiopu U. , Verza E. Psihologia Varstelor , Ciclurile Vietii Bucuresti 1997;

 Fontaine, Roger, Psihologia îmbătrânirii, Polirom, Iaşi, 2008;
 Ianusevici V., Demenţa Alzheimer: ghid pentru labirintul comunicării,
Bucureşti, Arvin Press, 2006;
 Bajenaru O., Popescu O., Tudose C., Ghid de diagnostic şi tratament în
demenţe, 2007;
 www.alzheimer.ro;