Semnificația dreptății

în
Activitatea Medicală

Elev:Argint Igor
Profesor:Vasile Coteț

Cahul,2019
 Drepturile omului
Consimţământul şi confidenţialitatea sunt ambele principii etice fundamentale pentru
practica medicală, care este întemeiată pe respectul pentru autonomia individuală a
pacientului.
Confidenţialitatea informaţiilor medicale este obligatoriu să fie respectată, cu excepţia
circumstanţelor excepţionale, cum ar fi în cazul în care starea de sănătate a pacientului
reprezintă o ameninţare la adresa altora sau când pacientul nu dispune de capacitatea
de a lua decizii şi comunicarea unor informaţii medicale relevante, familiei pacientului
sau unei terţe persoane, este esenţială pentru ca medical să poată acţiona în interesul
pacientului.
Există excepţii de la cerinţa de autorizare a pacientului pentru ca medicul să renunţe la
clauza de confidenţialitate a relaţiei sale cu pacientul. Aceste excepţii includ informaţiile
utilizate pentru activităţile de supraveghere a sănătăţii, activităţi de sănătate publică,
activităţi de cercetare, de marketing şi cele de aplicare a legii, a procedurilor legale şi
de siguranţă publică.
 Obligații legale
Medicul are obligaţia legală de a coopera cu ofiţerul de poliţie judiciară, cu procurorul, cu
judecătorul şi cu medicul legist.
Informaţiile prezentate în interes public, constituie cadrul juridic care justifică etic
încălcarea datoriei de confidenţialitate a medicului, interesul societăţii fiind considerat
superior dreptului individual la confidenţialitate.
În Marea Britanie există reglementări stricte care împiedică divulgarea de informaţii
obţinute în cadrul National Health Service, în ceea ce priveşte examinarea clinică sau
tratamentul aplicat unui pacient pentru o boală cu transmitere sexuală, inclusiv infecţia
cu virusul HIV şi bolnavii de SIDA.
Baza pragmatică pentru restricţiile privind difuzarea acestor informaţii, este susţinută de
ideea că absenţa confidenţialităţii ar putea descuraja pacienţii bolnavi să solicite ajutorul
medicilor, facilitând astfel răspândirea infecţiei.
 Abordarea avortului
Avortul reprezinta o problema importanta de etica care nu a fost solutionata
inca datorita ambiguitatii datelor privind momentul cand produsul de
conceptie poate fi considerat o finta umana,a importantei consecintelor
acestei interventii cat si multitudinii de opinii existente. Raspunsurile sunt
modelate de conceptiile noastre morale, filozofice si religioase.
Pentru geneticienii crestini, viata incepe in momentul fecundatiei: "Din
moment ce ovulul este fertilizat incepe o viata care nu apartine nici tatalui,
nici mamei. Este viata unei noi fiinte umane"..În apărarea acestui principiu,
la începutul secolului nostru, profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei
sexuale, spunea :”Embrionul se formează , dacă nu chiar se animează, din
momentul în care cei doi nuclei, mascul şi femel, se unesc pentru a-i da
naştere. Din acest moment orice practică nu mai este anticoncepţională ci
postconcepţională : orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat
de micimea victimei, simplă celulă la început, o masă celulară microscopică
ulterior”. El continuă :” Acest asasinat este cu atât mai grav cu cât este
premeditat şi victima luată prin surprindere, mai odios decât un altul pentru
că victima este lovită în întuneric şi pentru că ea nu poate scoate nici chiar
un strigăt, un plânset, pentru a-şi apăra dreptul său la existenţă, de a
implora milă de la mama care îl omoară…”.
 Unul din obiectivele principale
ale bioeticii
Eutanasia provine din limba greacă, de la cuvântul “euthanasia »,
« eu » - bine, « Thanatos » – moarte, însemnând “moarte frumoasă” sau
ușoară. Eutanasia este acțiunea prin care, într-un mod nedureros, se suprima
viață unei persoane a cărei suferință grea și prelungită, este considerată
iremediabilă. Hotărârea de a recurge la această metodă, poate aparţine
bolnavului, rudelor sau medicului, având la baza compasiunea sau milă față de
persoană care suferă.
În statele în care eutanasie se practică, rolul medicilor este foarte important ,
deoarece ei hotărăsc sau nu soarta bolnavului. Ei sunt datori să se convingă că
bolnavul are dureri insuportabile, nu mai are nici o șansă de supraviețuire și că
dorește să moară. Însă această hotărâre, se ia numai după ce un al doilea medic
este de aceeași părere.
Însă numai după vârstă de 16 ani, se poate hotăra eutanasia în cazul unui copil,
deoarece această este considerată vârstă, la care un copil este capabil să
înțeleagă consecințele asumării unui astfel de act.