REFERAT

„ Forța electromagnetică ”

CAHUL,2020

Cuprins:
1.Informații din istorie………………...………...…………………………………...pag.3
2.Electromagnetism…………………………………………………………………..pag.4
3.Electrostatica……………………………………………………………………….pag.5
4.Electrodinamica…………………………………………………………………….pag.6
5.Magnetismul……………………………………………………………………….pag.7
6.Câmp electromagnetic……………………………………………………………..pag.8
7.Bibliografia………………………………………………………………………...pag.9

1.Informații din istorie

O particulă încărcată cu o sarcină pozitivă atrage o particulă încărcată negativ, tinzând să
accelereze spre aceasta. Daca aceasta întâmpină rezistență din partea mediului prin care trece,
viteza sa se micșorează iar mediul suferă o încălzire. Posibilitatea de a menține un flux
electric ce ar continua să conducă particulele încărcate cu sarcini a fost observată de
fizicianul italian Alessandro Volta în 1800. Clasica teorie a unui circuit simplu presupune ca
cele două borne ale unei baterii să fie încărcate cu sarcini diferite, ca o consecință a
proprietăților interne ale acesteia. Când cele două borne sunt conectate printr-un conductor,
particulele încărcate negativ vor fi "împinse" spre borna pozitivă iar acest proces va încălzi
firul, acesta opunând rezistență mișcării. Când particulele ajung la borna pozitivă, bateria le
va forța în interior spre borna negativă, învingând forțele de rezistență formulate în legea lui
Coulomb. Fizicianul german Georg Simon Ohm a descoperit existența unei constante a
conductorului, ca proporție între intensitatea și rezistența acestuia. Legea lui Ohm nu este
universal valabilă în fizică, ci mai degrabă descrie caracteristicile unel clase limitate de
materiale solide.Primele concepte asupra magnetismlui bazate pe existența a doi poli
magnetici au apărut în secolul XVII și în mare parte datorită experimentelor lui Coulomb.
Prima legătură între magnetism și electricitate a fost făcuta prin intermediul experimentelor
fizicianului danez Hans Christian Oersted, care în 1819 a descoperit că un ac magnetic poate
fi deviat cu ajutorul unui conductor sub tensiune electrică. La o săptâmană de la aflarea
acestei descoperiri, cercetătorul francez Andre Marie Ampere va demonstra că doi conductori
purtători de curent electric se vor comporta ca și cei doi poli ai unui magnet.
Sarcinile electrice staționare produc câmpuri electrice; curenții – sarcini electrice mobile –
produc câmpuri magnetice. Aceste descoperiri au fost redate într-o formă precisă de către
fizicianul englez James Clerk Maxwell care în descompunerea ecuațiilor diferențiale care îi
poartă numele a găsit relația dintre locul și perioada schimbării câmpurilor electrice și
magnetice într-un anumit punct și respectiv sarcina și densitatea curentului în acel punct. În
principiu, aceste ecuații permit determinarea intensității câmpului oriunde și în orice moment
printr-o cunoaștere a sarcinilor electrice și a curenților.
Un rezultat neașteptat obținut prin descoperirea acestor ecuații a fost intuirea unui nou tip de
câmp magnetic, care se propagă cu viteza luminii sub forma undelor electromagnetice. În
1887 fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz a reușit să genereze asemenea unde, punând
astfel bazele transmisiilor de radio, radar, televiziune și altor forme de telecomunicații.

2.Electromagnetism

Electromagnetismul este acea ramură a fizicii care studiază sarcinile magnetice și electrice,
câmpurile create de acestea (electric și magnetic), legile care descriu interacțiunile dintre
acestea.
Ramurile principale ale electromagnetismului sunt:
● Electrostatica, care se ocupă cu studiul sarcinilor electrice aflate în repaus și al
câmpurilor generate de acestea.
● Electrodinamica, care se ocupă cu studiul sarcinilor aflate în mișcare, precum și al
câmpurilor generate de acestea.
● Magnetismul, care se ocupă cu studiul câmpului magnetic.
Forța electromagnetică este purtată de câmpuri electromagnetice compuse din câmpuri
electrice și câmpuri magnetice și este responsabilă de radiațiile electromagnetice, cum ar fi
lumina. Este una dintre cele patru interacțiuni fundamentale (numite în mod obișnuit forțe) în
natură, împreună cu interacțiunea puternică, interacțiunea slabă și gravitația. [1] La energie
ridicată, forța slabă și forța electromagnetică sunt unificate ca o singură forță electrolabă.

Fulgerul este o descărcare electrostatică care se deplasează între două regiuni încărcate.
Fenomenele electromagnetice sunt definite în termeni de forță electromagnetică, numită
uneori forța Lorentz, care include atât electricitatea, cât și magnetismul ca manifestări diferite
ale aceluiași fenomen. Forța electromagnetică joacă un rol major în determinarea
proprietăților interne ale majorității obiectelor întâlnite în viața de zi cu zi. Atracția
electromagnetică dintre nucleii atomici și electronii lor orbitali ține atomi împreună. Forțele
electromagnetice sunt responsabile de legăturile chimice dintre atomii care creează molecule
și forțele intermoleculare. Forța electromagnetică guvernează toate procesele chimice, care
apar din interacțiunile dintre electronii atomilor vecini.

Există numeroase descrieri matematice ale câmpului electromagnetic. În electrodinamica

clasică, câmpurile electrice sunt descrise ca potențial electric și curent electric. În legea lui
Faraday, câmpurile magnetice sunt asociate cu inducția și magnetismul electromagnetic, iar
ecuațiile lui Maxwell descriu modul în care câmpurile electrice și magnetice sunt generate și
modificate unele de altele și de sarcini și curenți.

Implicațiile teoretice ale electromagnetismului, în special stabilirea vitezei luminii pe baza

proprietăților „mediului” de propagare (permeabilitate și permitivitate), au dus la dezvoltarea
relativității speciale de către Albert Einstein în 1905.

3.Electrostatica

Electrostatica este știința care se ocupă cu studiul sarcinilor electrice aflate în repaus. Din
punct de vedere istoric fenomenele electrostatice au fost descoperite înaintea celor
electrodinamice (sau electromagnetice), care studiază sarcinile electrice în mișcare și pe baza
cărora funcționează motoarele electrice.

Fenomene electrostatice
În antichitate fenomenele electrostatice au fost luate drept supranaturale și li s-au dat
explicații spirituale.
Un exemplu de fenomen electrostatic: frecând două materiale inițial neutre din punct de
vedere electric (cum ar fi o baghetă de ebonită sau chihlimbar și o bucată de material textil
sau lână), unul se încarcă pozitiv (materialul textil) și celălalt negativ (bagheta). Polii electrici
opuși se atrag, deci la sfârșitul experimentului se mai poate observa și că materialul textil este
atras de baghetă și aderă la ea.
Încărcarea electrică se întâmplă în principal deoarece între atomii celor două materiale se
formează pentru scurt timp legături chimice (ce implică transfer de electroni), care sunt apoi
rupte, astfel încât unul dintre materiale rămâne cu mai mulți electroni, iar celălalt cu mai
puțini decât la început. Dar la electrizare mai contribuie și alte fenomene, mai puțin înțelese.

Generalități
Descrierea matematică a interacțiunilor electrostatice a implicat introducerea mărimii sarcinii
electrice prin intermediul unor mărimi mecanice. Fenomenul însuși este influențat de mediul
în care sunt plasate sarcinile, de aceea se poate trage concluzia că el se exercită efectiv printr-
o formă a materiei, o formă care nu mai este percepută direct de simțurile noastre. Întocmai
ca în cazul atracției universale, se constată că în jurul unei sarcini electrice, în fiecare punct
dintr-o regiune a spațiului, se poate exercita o forță de natură electrică; se spune că în acea
regiune există un câmp de forțe electrice. Cu alte cuvinte, o sarcină electrică își exercită
acțiunile electrostatice asupra altor sarcini situate în spațiul înconjurător prin intermediul unei
stări a materiei numită câmp electric. Sintetizând, se poate da următoarea definiție: câmpul
electric este o formă de existență a materiei, prin intermediul căreia sarcinile electrice
interacționează între ele.

4.Electrodinamica

Electrodinamica e teoria clasică a interacțiunilor electromagnetice la scară macroscopică.

Ea studiază forțele care se exercită între corpurile încărcate electric, forțe mediate în spațiu și
timp de câmpul electromagnetic. Teoria a fost elaborată de Maxwell în a doua jumătate a
secolului XIX, prin abstractizarea rezultatelor deja cunoscute din electricitate și magnetism și
completarea lor cu fapte experimentale și ipoteze teoretice noi. Consecințe imediate ale
electrodinamicii maxwelliene au fost afirmarea existenței undelor electromagnetice și
constatarea că lumina e de natură electromagnetică și se propagă sub forma de astfel de unde.
Unificarea fenomenelor electrice, magnetice și optice, ca manifestări ale unei realități fizice
numită câmp electromagnetic, și semnificația de constantă fizică fundamentală pe care a
căpătat-o viteza luminii în vid, au avut consecințe importante pe planul cunoașterii. Ele l-au
îndrumat pe Einstein, o jumătate de secol mai târziu, către elaborarea teoriei relativității
restrânse.
Electrodinamica clasică dă o descriere cantitativă corectă a fenomenelor electromagnetice la
scară macroscopică și la intensități mari ale câmpului. La scară microscopică, în procese ca
emisia și absorbția de radiație de către sistemele atomice, câmpul electromagnetic manifestă
însă o structură corpusculară: el apare ca fiind alcătuit din particule de masă zero numite
fotoni. Completarea teoriei maxwelliene în conformitate cu principiile fizicii cuantice a dus la
teoria cuantică relativistă a interacțiunii electromagnetice: electrodinamica cuantică.
Undele electromagnetice au fost generate în laborator de Hertz, la câțiva ani după moartea
lui Maxwell. Aplicațiile lor în electrotehnică, radiotehnică și tehnologia comunicațiilor în
general au avut un impact decisiv asupra civilizației moderne.

5.Magnetismul

Magnetismul este unul dintre fenomenele care se manifestă prin forțe de atracție sau
respingere între corpuri; forțele magnetice își au originea în mișcarea electronilor sau a altor
particule cu sarcină electrică. Atunci când magnetismul este produs de sarcini electrice libere,
de exemplu în curentul electric, în plasmă sau în fluxuri de particule încărcate electric,
fenomenul se numește electromagnetism. Și electronii aflați în mișcare orbitală în atom
produc magnetism; acesta este mai lesne de observat în magneții permanenți, de exemplu în
mineralele naturale precum magnetitul (un oxid de fier, Fe3O4) sau în fier și unele aliaje ale
sale (inclusiv o parte din oțeluri) care pot fi magnetizate. Magneții permanenți (materiale care
pot fi magnetizate de un câmp magnetic extern și care au proprietatea de a rămâne
magnetizate și a emite câmp magnetic chiar și după înlăturarea câmpului extern ) au câmpuri
magnetice persistente cauzate de efectul numit feromagnetism. Magnetismul se manifestă și
sub formă de lichide magnetice.Magnetismul este o clasă de fenomene fizice care sunt
mediate de câmpuri magnetice. Curenții electrici și momentele magnetice ale particulelor
elementare dau naștere unui câmp magnetic, care acționează asupra altor curenți și momente
magnetice.
Magnetismul este un aspect al fenomenului combinat al electromagnetismului. Cele mai
cunoscute efecte apar în materialele feromagnetice, care sunt puternic atrase de câmpurile
magnetice și pot fi magnetizate pentru a deveni magneți permanenți, producând ei înșiși
câmpuri magnetice. Demagnetizarea unui magnet este, de asemenea, posibilă. Doar câteva
substanțe sunt feromagnetice; cele mai frecvente sunt fierul, cobaltul și nichelul și aliajele lor.
Prefixul fero- se referă la fier, deoarece magnetismul permanent a fost observat pentru prima
dată în lodestone, o formă de minereu de fier natural numit magnetit, Fe3O4.
Toate substanțele prezintă un anumit tip de magnetism. Ferromagnetismul este responsabil
pentru majoritatea efectelor magnetismului întâlnite în viața de zi cu zi, dar există de fapt mai
multe tipuri de magnetism. Substanțele paramagnetice, cum ar fi aluminiu și oxigen, sunt slab
atrase de un câmp magnetic aplicat; substanțele diamagnetice, precum cuprul și carbonul,
sunt slab respinse; în timp ce materialele antiferomagnetice, cum ar fi cromul și ochelarii de
centrifugare, au o relație mai complexă cu un câmp magnetic. Forța unui magnet asupra
materialelor paramagnetice, diamagnetice și antiferomagnetice este de obicei prea slabă
pentru a fi simțită și poate fi detectată doar de instrumentele de laborator, astfel încât în viața
de zi cu zi, aceste substanțe sunt adesea descrise ca nemagnetice.
Starea magnetică (sau faza magnetică) a unui material depinde de temperatură, presiune și
câmpul magnetic aplicat. Un material poate prezenta mai multe forme de magnetism pe
măsură ce aceste variabile se schimbă.
Puterea unui câmp magnetic scade aproape întotdeauna odată cu distanța, deși relația
matematică exactă dintre forță și distanță variază. Configurații diferite de momente magnetice
și curenți electrici pot duce la câmpuri magnetice complicate.
S-au observat numai dipoli magnetici, deși unele teorii prezic existența monopolurilor
magnetice.

6.Câmp electromagnetic

Un câmp electric variabil creează un curent de deplasare, care la rândul sau creează un
câmp magnetic variabil. Un câmp magnetic variabil produce la rândul său un câmp electric
variabil. De la fenomenul de inducţie electromagnetică se cunoaşte că un câmp magnetic
variabil produce într-un circuit o tensiune electromotoare de inducţie. Generalizând aceste
rezultate Maxwell ajunge la concluzia că: în toate punctele spaţiului unde există un câmp
magnetic variabil în timp, apare un câmp electric indiferent dacă în locul respectiv există sau
nu un conductor. Astfel spus, orice câmp magnetic variabil în timp este legat de prezenţa unui
câmp electric. Spaţiul ocupat de un câmp electric variabil în timp este în acelaşi timp, ocupat
de un câmp magnetic variabil în timp. Cele două câmpuri electric și magnetic sunt legate
între ele şi formează o unitate numită câmp electromagnetic.
Câmpul electromagnetic (EMF) este ansamblul câmpurilor electrice şi magnetice, care
oscilează şi se generează reciproc la trecerea curentului electric printr-un conductor. Câmpul
electromagnetic se propagă indefinit în spațiu și constituie una din forțele principale ale
naturii. Câmpul electric este produs de un curent electric care traversează un conductor
staționar, iar cel magnetic de un curent electric care traversează un conductor în mișcare. În
viziunea clasică, acest câmp electromagnetic este un câmp uniform și continuu, care se
propagă sub formă de unde. În viziunea teoriei cuantice, câmpul electromagnetic este compus
din particule.
Câmpul electromagnetic este un câmp rotativ și se propagă sub formă de unde
electromagnetice, cu o viteză care depinde de permitivitatea și permeabilitatea mediului.
Frecvența undelor este egală cu frecvența cu care se deplasează electronii. Lungimile de undă
ale undelor electromagnetice variază într-un interval foarte larg. Astfel, în telecomunicații se
folosesc unde electromagnetice ale căror lungimi de undă ajung la mai multe mii de metri, pe
când lungimile de undă ale radiațiilor gama emise de unele elemente radioactive.
Undele electromagnetice se propagă în aer cu viteză luminii (300.000.000 m/s), aproximativ
egală cu viteză lor de propagare în vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell,
lumina și radiațiile asemănătoare (radiațiile infraroșii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natură
electromagnetica, diferind între ele prin lungimile de undă. Informația se recepționează la
distanță prin radio, televiziune, telefonie mobilă. Purtătorii informației sunt undele
electromagnetice de frecvența ridicată, modulate pe undele de joasă frecvența care conțin
informația. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refractă, se difractă,
interferează și sunt atenuate până ajung la antena receptorului.

7.Bibliografia

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Electromagnetism
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Category:Electrodynamics
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Magnetism