Efectul fotoelectric extern

1. Istoric

 A fost descoperit in 1887 de Heinrich Hertz, care a aconstatat ca descarcarea electrica dintre
doua sfere se produce mai usor daca avea loc in prezenta luminii ultraviolete. In anul
urmator, Wilhelm Halleachs a observat de asemenea ca lumina ultravioleta produce
descarcarea unei sfere de zinc incarcata negativ. In cazul sarcinii pozitive, sfera nu se
descarca, dimpotriva sarcina electrica a acesteia se mareste. In concluzie, sub actiunea
luminii ultraviolete, sfera de zinc emitea particule incarcate negativ.
 Joseph John Thomson si Philipp Lenard au demonstrat, in 1889, ca sub influenta luminii
ultraviolete, metalele emit electroni.
 Intr-o lucrare publicata in 1905, Einstein da o descriere matamatica a efectului fotoelectric
extern, pentru ca in 1921 primeste « Premiul Nobel pentru Fizica »

2. Dispozitiv experimental

 Studiul acestui fenomen se poate efectua cu ajutorul unui dispozitiv constanf dintr-o incinta
vidata, preavazuta cu o fereastra de cuart (prin care patrunde lumina) si cu 2 electrozi –
catodul C si anodul A, conectati la o baterie de curent continuu prin intermediul unui montaj
potentiometric. Volmetrul masoara diferenta dintre potential aplicata intre anod si catod, iar
microampermetrul μA indica valoarea curentului ce se stabileste intre cei doi electrozi.

3. Legiile efectului fotoelectric extern

1. Intensitatea curentului fotoelectric de saturatie este direct proportionala cu fluxul radiatiilor

electromagnetice incidente, cand frecventa este constanta.
2. Energia cinetica a fotoelectronilor emisi creste liniar cu frecventa radiatiilor
electromagnetice si nu depinde de fluxul acestora.
3. Efectul fotoelectric extern se poate produce numai daca frecventa radiatiei incidente este
mai mare sau cel putin egala cu o valoare minima ϑ0 specifica fiecarei substante.

Ilie Alexandra-Georgiana Clasa a XII-a C

 Efectul fotoelectric extern
4. Efectul fotoelectric extern se produce practic instantaneu.

Aceste legi au putut fi explicate  numai dupa cercetarea mai profunda a schimbului de energie intre
lumina si substanta in procesul fotoelectric. In 1900, Planck a descoperit ca radiatiile
electromagnetice sunt  emise in "portii" mici numite cunte sau fotoni a caror energie Ɛ este data
de : Ɛ = hn unde u este frecventa radiatiei, iar h =6,624.10-34   . Einstein, in1905, face ipoteza ca si in
procesul de absorbtie de catre substanta, lumina manifesta proprietati cuantice. El reuseste sa
explice legile de baza ale fotoefectului considerand ca in acest proces fotonii de frecventa u,
comunica energia cate unui electron liber din interiorul metalului. Deci absorbtia de energie nu este
un proces continuu, ci este similara ciocnirii dintre 2 particule. Daca energia hu este suficient de
mare, atunci electronul poate invinge lucrul de iesire j si paraseste metalul cu energia cinetica mv
/2, conform legii conservarii energiei :

                    hu=j +mv /2.             (1)

    Aceasta egalitate poarta numele de formula lui Einstein pentru efectul fotoelectric. Ea ne arata ca
pentru o substanta data energia cinetica a electronilor expulzati este direct proportionala cu
frecventa radiatei incidente (legea 3). Pe de alta parte, se vede ca pentru o substanta data, energia
electronilor emisi, scade cu frecventa.Pentru o anumita frecventa u0 ei nu mai au energie cinetica :

                     hu0=j.                      (2)

    Aceasta frecventa constituie deci o limita sub care efectul fotoelectric nu mai apare. Lungimea de
unda l0= c/u0 este tocmai "pragul rosu" definit in legea 1. Pragul rusu este caracteristic oricarei
substante al carei lucru de iesire este j . El rezulta din (2)

                            l0=hc/j (3)

    Si legea 2 este usor de explicat pe baza relatiei lui Einstein : numarul de electroni   scosi din metal
in uniutatea de timp este direct proportinal cu numarul de fotoni incidenti in unitatea de timp.
Observand ca intensitatea curentului este data de numarul electronilor pe  secunda, iar intensitatea
fluxului luminos,de  numarul de fotoni incidenti pe secunda, deducem ca intensitatea curentului de
electroni este direct proportionala cu intensitatea fluxului luminos.

       Conceptia fotoica explica la fel de simplu si legea 4 : fotonul, intalnind electronul, ii comunica
acestuia in intregime energia sa, fiind imediat expulzat, ca in orice ciocnire, daca aceasta energie
depaseste energia de extractie.

       Teoria elementara a lui Einstein expusa mai sus explica perfect fundamentele efectului
fotoelectric. Ea nu ne da insa mecanismul de emisie a electronilor din solid si de aceea nu poate
explica o serie de rezultate experimentale cum ar fi dependenta de temperatura a efectului
fotoelectric, dependenta sa de starea suprafetei, de natura fotocatodului, etc.

Ilie Alexandra-Georgiana Clasa a XII-a C