EFECTUL

FOTOELECT
RIC
 • Efectul fotoelectric a fost descoperit
experimental în anul 1887 de către Heinrich
Hertz (1857-1894) și în anul 1888 de către W.
Hallwachs (1859-1922) și constă în emiterea
de electroni de către un metal sub acțiunea
unei radiații electromagnetice.
Definitie
Explicația matematică a
fenomenului a fost dată de Albert
Einstein, pe baza unor
ipoteze cuantice formulate
de Max Planck.
Descrierea
fenomenului
• Fenomenul apare la iradierea metalelor
alcaline cu lumină vizibilă, pentru celelalte
metale fiind necesare radiații de frecvență
mai ridicată (ultraviolete, raze X, raze
gamma). Într-un tub vidat, radiația
electromagnetică cade pe catod și smulge
electroni din el. Între catod și anod se aplică
o tensiune electrică de frânare a
electronilor emiși (Us) care produce un
câmp electric (E) ce acționează cu o forță (F
= - e ∙ E) în sens opus mișcării lor (- e este
sarcina unui electron).
 • I. Intensitatea curentului fotoelectric de saturație
depinde direct proporțional de fluxul radiației
electromagnetice de incidență când frecvența este
constantă.
Legile • II. Energia cinetică maximă a fotoelectronilor emiși
efectului este direct proporțională cu frecvența radiației
electromagnetice incidente și nu depinde de flux.
fotoelectric • III. Efectul fotoelectric se produce dacă și numai
dacă frecvența radiației electromagnetice incidente
extern este mai mare sau egală decât o constantă de
material numită "frecvența de prag" sau "pragul
roșu".
• IV. Efectul fotoelectric extern este practic
instantaneu.
 • Cantitativ, efectul fotoelectric se poate
descrie folosind formula:
• Ekin = h f − W
• unde:
Formule • Ecin energia cinetica maxima a
electronilor emisi
h constanta lui Planck (6,626 × 10−34 Js)
f frecventa
W lucru mecanic de extractie
 Desen
reprezentativ