ROMANIZAREA DACILOR

Romanitatea românilor
reprezintă un element esențial al identității lingvistice și culturale a poporului
român.Românii sunt un popor romanic (neolatin), al cărui proces de formare
(etnogeneză) a cunoscut trei etape:
1. Existența civilizației geto-dace, supusă cuceririi romane, în urma
războaielor daco-romane dintre anii 101-102 și 105-106; in antichitate tracii de
nord – geții, dacii, tyrageţii, crobizii, tribalii, costobocii, carpii ş.a. – populau
regiunile de la nord de Balcani.Acestia erau agricultori si crescatori de vite .

2.
Sinteza daco-romană, realizată în urma procesului de romanizare. n perioada
stăpânirii romane (106 - 271), în provincia cucerită au loc evenimente și
transformări importante: În 108 - 110 se construiește noua capitală a provinciei
Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica (în sud-vestul Depresiunii
Hațegului),construirea unei bogate rețele de drumuri pietruite,exploatarea masivă a
bogățiilor subsolului (aur, argint, sare etc.). Deși a avut o perioadă relativ scurtă,
colonizarea Daciei cu oameni proveniți din toate provinciile imperiului a fost cea
mai intensă.

3. Desăvârșirea etnogenezei în urma contopirii populației daco-romane cu

migratorii slavi în sec. V-VII.Civilizația geto-dacă se dezvoltă în timpul regelui
Burebista (82-44 î.Hr.), primul unificator al triburilor geto-dace, și atinge apogeul
în timpul lui Decebal (87-106), cel care a refăcut unitatea statului dac și în timpul
căruia Dacia a fost cucerită de romanii conduși de împăratul Traian.
Romanizarea geto-dacilor a fost realizată pe parcursul mai multor secole și a
cunoscut mai multe etape:
1.Cea inițială (sec. I î.Hr.-sec. II d.Hr.), începută în Dobrogea (Moesia),
primul teritoriu getic ajuns sub stăpânire romană (sec. I î.Hr.)
2.Cea oficială (106-271/274), realizată prin intermediul factorilor oficiali de
romanizare (administrația și armata) și al factorilor neoficiali (coloniștii, veteranii,
dreptul, urbanizarea, învățământul etc.). În procesul de romanizare, un rol
important l-a avut și creștinismul, răspândit în limba latină.Provincia romană Dacia
cuprindea Transilvania (fără partea sud-estică dintre Olt și Carpați), Banatul și
vestul Olteniei, restul teritoriilor ocupate fiind alipite Moesiei Inferioare. Noua
provincie era una imperială, subordonată împăratului, fiind administrată de un
guvernator numit de Senat și purta titlul de "legatus Augusti pro praetore", fiind de
rang consular.
 3. Cea postaureliană (sec. III-VII), în timpul căreia se produce și
romanizarea dacilor liberi, care nu fuseseră integrați în provincia Dacia.Dupa
Retragerea Aureliana, populatia daco-romana ramasa a intrat in contact cu mai
multe popoare migratoare ale vremii: gotii de la sfarsitul secolului III pana la
inceputul secolului V, huni in secolul V, gepizi in secolul V, avari in secolul VI si
mai apoi slavii, care au stat in spatiul carpato-danubiano-pontic mai multe secole.
Desăvârșirea procesului de formare a poporului și a limbii
române s-a realizat în condițiile continuității daco-romane (după retragerea
aureliană) și venirea migratorilor slavi (sec. V-VII).Etnogeneza românească a durat
mai multe secole (II-VIII), românii formându-se atât la nord de Dunăre, cât și la
sud de Dunăre, unitatea lor fiind compromisă de trecerea slavilor la sudul Dunării