EFECTUL FOTOELECTRIC EXTERN

Efectul fotoelectric extern este un fenomen ce constă în punerea în libertate a electronilor

(numiţi fotoelectroni) din corpurile solide, sub acţiunea luminii.

Istoric
A fost descoperit în 1887 de Hertz care a constatat că descărcarea electrică dintre două sfere
se producea mai uşor dacă avea loc în prezenţa luminii ultraviolete. În anul următor, Wilhelm
Hallwachs a observat de asemenea că lumina ultravioletă produce descărcarea unei sfere de
zinc încărcată negativ. În cazul sarcinii pozitive, sfera nu se descărca, dimpotrivă sarcina
electrică a acesteia se mărea. În concluzie, sub acţiunea luminii ultraviolete, sfera de zinc
emitea particule încărcate negativ.
Joseph John Thomson şi Philipp Lenard au demonstrat, în 1889, că sub influenţa luminii
ultraviolete ca Racovita Alezandrru
Într-o lucrare publicată în 1905, Einstein dă o descriere matematică a efectului fotoelectric
extern, pentru care în 1921 primeşte Premiul Nobel pentru Fizică. Dispozitivul experimental
Studiul acestui fenomen se poate efectua cu ajutorul unui dispozitiv constând dintr-o incintă
vidată, prevăzută cu o fereastră de cuarț (prin care pătrunde lumina) şi cu doi electrozi - catodul
C şi anodul A, conectaţi la o baterie de curent continuu prin intermediul unui montaj
potenţiometric. Voltmetrul măsoară diferenţa de potențial aplicată între anod şi catod., iar

microampermetrul indică valoarea curentului ce se stabileşte între cei doi electrozi.

Legile efectului fotoelectric extern
• Intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie este direct proporţională cu fluxul
radiaţiilor electromagnetice incidente, când frecvenţa este constantă.
• Energia cinetică a fotoelectronilor emişi creste liniar cu frecvenţa radiaţiilor
electromagnetice şi nu depinde de fluxul acestora.
• Efectul fotoelectric extern se poate produce numai dacă frecventa radiaţiei incidente
este mai mare sau cel puţin egală cu o valoare minimă specifică fiecarei substanţe.
• Efectul fotoelectric extern se produce practic instantaneu.
Efectul fotoelectric extern este emiterea de electroni din materie în urma absorbției de
radiație electromagnetică, de exemplu radiație ultravioletă sau raze X. Un termen învechit
pentru efectul fotoelectric este efectul Hertz.
Importanța acestui fenomen în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea
conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a
fenomenului a fost dată de Albert Einstein, pe baza unor ipoteze cuantice formulate de Max
Planck.

Descriere
O suprafață metalică expusă radiației electromagnetice poate să emită, în anumite condiții,
electroni liberi, care produc un curent electric dacă sunt accelerați sub acțiunea unui câmp
electric. Electronii emiși prin efectul fotoelectric se numesc fotoelectroni. Experimental s-a
constatat că pentru a observa emisia de electroni este nevoie ca radiația electromagnetică să
aibă o frecvență deasupra unei limite inferioare care depinde de natura materialului sau,
echivalent, lungimea de undă trebuie să fie sub o anumită valoare. Intensitatea fluxului de
radiație incident influențează mărimea curentului electric produs, dar nu determină apariția
fenomenului.
Efectul se produce nu numai pe metale ci și pe alte materiale, atât conductoare cât și izolatoare,
dar conductibilitatea electrică a materialului este necesară în aplicațiile în care efectul
fotoelectric se detectează prin apariția unui curent electric.

Explicație
Efectul fotoelectric extern poate fi explicat simplu dacă se acceptă ipoteza că radiația
electromagnetică este formată din particule (pe care le numim fotoni). Fiecare foton poartă o
cantitate de energie proporțională cu frecvența de oscilație a câmpului electromagnetic. La
incidența fotonului pe suprafața unui metal este posibil ca această energie să fie transferată unui
electron din rețeaua cristalină a metalului. Dacă energia transferată este suficientă pentru ca
electronul să depășească bariera de potențial pusă de interfața dintre metal și vid, atunci
electronul poate părăsi cristalul și deveni liber. Fiecare metal, prin proprietățile sale cristaline,
prezintă valori diferite ale pragului de energie impus electronilor la părăsirea suprafeței, ceea
ce explică faptul că metale diferite încep să emită fotoelectroni de la frecvențe diferite. Dintre
metale, cele alcaline au pragul de energie cel mai coborât, motiv pentru care se utilizează,
adesea în amestec, în fotomultiplicatoare și alte aplicații unde este necesară o sensibilitate
spectrală extinsă până în infraroșu.
 Energia unui foton poate fi transferată unui singur electron. Astfel, dacă energia fotonului este
sub pragul de extragere a electronului din cristal, mărirea numărului de fotoni (intensificarea
fluxului de lumină) nu poate ajuta la declanșarea efectului fotoelectric.