CURS 1

BAZE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI

STRUCTURA SI ORGANIZAREA SISTEMULUI ARTICULAR SINGULAR

Dpdv functional reprezinta elementul fundamental al aparatului locomotor.

Aparatul kinetic sau aparatulul locomotor sau sistemul musculo-scheletal sau sistemul
neuromioartrokinetic reprezinta denumiri intalnite in literatura de specialitate care definesc
acelasi lucru si anume totalitatea structurilor care iau parte intr-o forma sau alta la miscare.
Discutam despre miscarea unui segment sau a intregului corp.
In mod stiintific discutam in structura aparatului kinetic de 3 mari componente si anume:
sistemul nervos care asigura comanda pe baza informatiilor aferente, sistemul muscular care
primeste comanda si realizeaza forta motrica a miscarii si sistemul articular care segmenteaza
corpul, permitand miscarea in anumite limite. Miscarea se poate desfasura astfel pe anumite
directii si cu anumite amplitudini.
Este bine cunoscut faptul ca in cursul miscarii cele 3 sisteme de mai sus sunt sub influenta
mai mare sau mai mica a altor sisteme si structuri. De exemplu: este importanta functionarea
aparatului cardiovascular si respirator ca si conditie de baza pentru o kinetic fiziologica . Acest
lucru influentand in mod direct sistemul nervos si pe cel muscular.

Elementele de tesut moale

-piele
-fascii
-aponevroze
-tesut grasos
Pot bloca in anumite conditii patologice miscarea sau o pot compromite in ceea ce
priveste directia, amplitudinea sau chiar modul de derulare.

Structurile sau componentele sistemului articulatiei singulare ca element de baza a

miscarii sunt urmatoarele: osul, cartilajul, ligamentul, tendonul. Aceste prime elemente se mai
numesc si component rigida articulara la care se alatura: articulatia sinoviala, muschiul,
receptorul senzitiv si neuronul.

OSUL
Ca element component al aparatului kinetic, osul asigura 2 functii fundamentale si anume
reprezinta suportul mecanic si parghia oricarui segment care se misca si in afara de aceasta
reprezinta un important rezervor de ioni activi de calciu si de fosfor, elemente minerale extrem
de importante si deasemenea reprezinta un organ hemato-poetic prin maduva osoasa care este
organ hemato-poetic.
Osul este format dintr-o matrice de fire osteo-colagenice numite osteoid, care reprezinta
cca 35% din structura, matrice care este impregnanta cu saruri de calciu mai ales fosfat de
calciu, aceasta structura asigurand soliditatea, forta dar si elasticitatea osului. Componenta
minerala reprezinta cca 45% a osului, restul de 20% fiind apa.
Urmatoarea unitate de baza a osului este osteonul, denumit si sistem haversian, el este
format dintr-un canal central care contine vase si nervi care este inconjurat de straturi
concentrice, de matrice mineralizate.
Osteonul are in medie un diamnetru de cca 200 de microni. Sistemele haversiene se
orienteaza pe directia traiectoriei presiunilor principale care se exercita asupra omului. Cu tot
aspectul lui, osul este un organ in continua remodelare, el suferind 2 procese bilogice care se
deruleaza paralel. Pe de o parte un proces de distructie prin celule numite osteoclaste, si paralel
un proces de refacere printr-o alta categorie de celule osteoplaste. Aceste 2 tipuri de celule isi
au originea in maduva osoasa. Procesul fiziologic de remodelare a osului incepe prin activarea
osteoclastelor care determina resorbtia osoasa si apoi cu activarea osteoplastelor care formeaza
matricea osului nou care ulterior se va impregna cu saruri de calciu. In acest mod se reformeaza
anual cca 25% osul trabecular si doar 3% din osul compact. Asadar, pe parcursul vietii, osul
este in permanenta remodelare prin cicluri succesive de resorbtie, de remodelare.
Cu varsta, cantitatea de os reformat la fiecare ciclu, scade, deoarece formarea si activare
osteoblastelor se reduce fata de necesitatile de reformare si datorita acestei ruperi a echilibrului
se instaleaza treptat la ambele sexe osteoporoza in conditiile pierderii a cca 0,3-0,5% din masa
minerala osoasa pe an. Acest proces de pierdere incepe din decada a 4-a sau
a 5-a.
Remodelarea pozitiva cu apozitie de os se produce in jurul vastei de 20-25 de ani, apoi
se stabileste un echilibru in reformarea si pierderea de os dupa care incepe pierderea. Pierderea
de masa minerala osoasa dupa instalarea menopauzei sau dupa castrare la barbati, in aceste
conditii, pierderea osoasa se va produce de 10 ori mai mare. Datorita faptului ca in aceste
conditii se produce o crestere a resorbtiei osului, cu toate ca reformarea se produce normal .
Menopauza afecteaza in principal osul trabercular. In timp ce varsta determina pierderea
de os cortical. Remodelarea osoasa realizeaza un turnover complet in cca 10-20 ani pentru
oasele membrelor la adult.
Procesele biologice pe care le sufera osul, si anume de crestere, de intarire, de rezorbtie
si reformare sunt puternic influentate de activitatea fizica, de varsta si de unele boli.
Miscarea, presiunile in ax sau laterale stimuleaza formarea osului determinand apartitia
unui potential electric prin alunecarea si frecarea intre ele a fibrelor de colagen din os, acest
efect numit efect “piezoelectric”. Stim ca lipsa de miscare, imobilizarea determina rapid
osteoporoza. De exemplu: lipsa gravitatiei in cazul cosmonautilor.
Invers, supunerea osului la solicitari mecanice determina cresteri ale masei osoase si s-
a constatat ca miscarile mecanice intermitente favorizeaza mai mult remodelarea decat cele
continue. Cu toate ca nu da impresia, osul este clasificat printre materialele “fragile”, pentru
ca daca este supus diverselor tipuri de forte, de compresie, incovoire, tractiune, torsiune sau
forfecare, acestea pot determina ruperea osului, fenomen numit fractura, deoarece osul are un
coeficient mic de deformare, doar cca 3% inainte de a se produce ruperea.
Daca consideram fortele obisnuite la care este supus osul in viata cotidiana exista “un
factor de siguranta” intre 2 si 5. Adica, osul rezista la forte de marimi de 2-5 ori mai mari decat
fortele obisnuite cotidiene. Depasirea acestui factor de siguranta determina fractura. Evident
ca, marirea acestui factor de siguranta este direct proportional cu densitatea de masa minerala
osoasa.

Raportul din patologia osului si kinetoterapie. (subiect de examen)

Implicarea kinetoterapiei in afectiunile osului este foarte limitata deoarece osul nu este o
componenta articulara dinamica. Au fost definite 4 directii in care knt se poate implica in ceea
ce priveste patologia si functionalitatea osului,
1. Prima directie este ce aprofilactico-terapeutica, resprectiv influenta
exercitiilor fizice asupra masei minerale osoase. De exemplu, exercitiile de tonifiere a
musculaturii paravertebrale la femei cu osteofibroza vertebrala diagnosticata au
determinat dupa 3 pana la 6 luni cresterea densitatii muscular vertebrale.
2. A doua directie este reprezentata de momentul introducerii exercitiului
fizic in cazul afectarii osului. De exemplu, in momentul incarcarii osului dupa o
fractura.
 3. A treia directive se refera la influente negative ale knt asupra osului. Knt
poate reprezenta un pericol pentru pacientii varstnici osteoporotici datorita pericolului
de fractura. Reprezinta un pericol si pentru infectiile osoase. Knt poate reprezenta un
factor negativ in cazul incarcarii prea precoce sau in cazul mobilizarii unui segment
osos cu fractura inca incomplet consolidata (calusare).
4. A 4-a directie este reprezentata de fractura de oboseala care este o
notiune discutata respective de unii autori. Mecanismul de aparitie il constituie efortul
excesiv, fractura de oboseala fiind insotita de oboseala musculo-articulara. Un exemplu,
il considera fractura metatarsienelor, la tinerii soldati dupa marsuri lungi, in cazul
instructiei de front, infranteristii sunt supusi unui mars de 30-40km, cu o ranita in spate
de 20-30kg in sus.

REPARAREA OSULUI
Fiecare tesut lezat are un proces propriu “de cicatrizare”, de vindecare, process care va
determina sau nu o sechela anatomica care poate fi sau nu o sechela functionala. Daca discutam
de os, leziunea in cauza este fractura.
De la inceput trebuie inteles faptul ca osul, ca organ, ca tesut, este capabil de o
regenerare, reparare completa.
Dupa fractura se parcurg 5 stadii care contribuie la repararea osului. Stadiul de hematom,
de proliferare celulara, de calus, de consolitare si de remodelare. Intr-un focar de fractura pot
fi contemporane 2 sau 3 stadii.
1. STADIUL DE HEMATOM – este o denumire mai veche doarece stim
ca hematomul nu este nici necesar si nici semnificativ pentru stadiile ulterioare de
refacere. Pentru initierea de refecare este important edemul din jurul fracturii care
trebuie sa asigure materialul biologic de refacere al osului, asigurand continuitatea
tesuturilor si contactul intre marginile osului rupt. S-a constatat ca multiplicarea
celulara nu se poate realiza in spatii goale. Deci, edemul creeaza mediul in care se va
produce multiplicarea celulara. Hematomul, repectiv edemul, providene din focarul de
fractura dar si din leziunile de tesut moale din jur. In acest stadiu, se produce moarte
disulara a capetelor fracturate datorita ischemiei locale, respectiv din lipsa de sange,
osteocitele osului mor pe o distant de cativa milimetrii.

2. STADIUL DE POLIFERARE CELULARA– moartea celulara din

stadiul anterior reprezinta informatia carea va declansa mitozele (inmultirea celulelor)
si proliferarea celulara . …………………….. Adica, subperiostal si subendostal, unde
se afla precursorii osteoblastilor. Aceasta poliferare celulara formeaza punti de tesut
intre capetele de fractura. Moartea celulara reprezinta semnalul care declanseaza nu
numai formarea celulara, ci si inmultirea osteoclastelor, care vor distruge osul mort de
la capetele fracturii.

3. STADIUL DE CALUS -nu este obligatoriu. Daca ar exista o impactare

perfecta a focarului de factura ar fi posibila vindecarea fara calusare. Reparatie trece
prin stare de calus. Tesutul nou format din fiecare fragment atinge un prag de maturare
atunci cand iau nastere osteoblastii, care incep sa sintetizeze o martice osoasa,
respective collagen si mucopolizaharite. Matrice osoasa care va incepe captarea sari de
calciu (APATITE). In aceasta situatie discutam de calusul moale. Acest calus ocupa
canalul medular al osului.

4. STADIUL DE CONSOLIDARE –reprezinta transformarea continua a

calusului moale prin apozitie minerala (depunere de calciu), pentru a obtine o rezistenta
 tot mai mare a osului. Acest process este vizibil radiographic. Zona calusului fiind
transparent, devine din ce in ce mai densa capatand pe filmul radiografic aspect de gri
spre alb.

5. STADIUL DE MODELARE SI REMODELARE –el incepe atunci

cand stadiul anterior se finalizeaza cu formarea unui manson care inconjura osul,
canalul medular continuand sa fie obliterat. Calusul este cu atat mai hipertrofic (mai
mare) cu cat periostrul a fost mai mult decolat sau a existat un hematom mare sau
imobilizarea a fost instabila permitand mici fracturari ale calusului, producand defecte
de apozitie (deci capetele nu se mai potrivesc). Calusul este mic, atunci cand
imobilizarea este ferma si cand focarul de fractura a fost impactat cu presiune, cum se
intampla deobicei in osteosinteza metalica sau in caz de fixare externa.
Stadiul de remodelare reprezinta un proces de resorbire a calusului cu reformarea
osului pe directii de forta normale care in final refac arhitectura normal a osului. Nu
putem discuta despre “o modelare unica” ci discutam despre secvente succesive de
“remodelari” pana la repararea finala. Realizarea acestui proces se face prin activitate
piezo-electrica care este stimulate de incarcarea, de exercitii fizice in cadrul de
recuperare de mers, de stimulare electrica si magnetica. Activitate piezo-electirca
negativa indeparteaza materialul in exces, remodeland osul. Este o problema extrem de
importanta in kinetoterapie in cazul recuperarii programului de post-fractura care este
momentul optim de introducere a exercitiului fizic. Daca suntem prea conservatori
putem intarzia sau uneori chiar compromite procesul de modelare osoasa, dar si in sens
invers, daca discutam de o recuperare interperstiva prea precoce poate fi blocata
consolidarea fracturii. Deoarece stadiul de consolidare, momentul optim de introducere
al exercitiului fizic tin de fiecare subiect in parte si de evolutia fiecarei evolutii.
Deobicei orierntarea se face pe un cumul de factori si pe baza experientei medicului.
Deci, medical trebuie sa isi asume momentul inceperii programului.

Orientarea momentului in care putem sa intorducem programul exercitiilor fizice se face

printr-un cumul de factori.
S-a constatat ca oasele spongioase se repar de 2 ori ……………..
Oasele bine acoperite de muschi consolideaza mai repede decat zonele osoase
subcutanate sau intraarticulare.

Aspectul fracturii
-fracturile oblice sau spiralate se refac mai repede decat cele transversal.
-fracturile fara deplasare, datorita faptului ca periostrul este independent consolideaza de
2 ori mai repede decat fracturile

“Starea de sanatate” de gementului fracturat

-experienta tulburarilor ciculatiei locale
-osteoporoza locala
-infectia locala
Toate aceste elemente intarzic calusarea

Aspectele iatrogene
-De exemplu distantarea prea marea a capetelor de fractura (prin exensii prelungite).
-Material de osteosinteza metalica care inhiba activitatea osteoplastica.
-interpunerea de tesut moale intre capetele de fractura.
 Starea de sanatate generala a subiectului.
-prezenta bolilor cornice

Trebuie tinut cont de experienta clinica, toate aceste termene fiind doar orientative.
Important este ca introducerea efortului fizic sa fie progresiv sub observatie medicala
permanenta.