• Sfârşitul secolului al XIX-lea aduce în fizică prima mare unificare a unor fenoneme/concepte: electricitatea,

magnetismul şi lumina.
• Câmpul magnetic este o consecinţă a trecerii curentului electric prin circuite electrice.
• M. Faraday evidenţiază fenomenul de inducţie electromagnetică (un flux magnetic variabil care parcurge cu
circuit generează o tensiune electromotoare şi un curent ) şi stabileşte legea care descrie acest fenomen.
• Pe de altă parte se demonstrează că la rândul său un câmp electric variabil în timp generează un câmp
magnetic. În 1865 J.C. Maxwell arată că la baza tuturor fenomenelor electrice şi magnetice stau 4 ecuaţii.
Din analiza acestor ecuaţii rezultă că sarcinile electrice în mişcare accelerată generează un câmp electric şi
magnetic interdependente. Acest câmp este numit câmp electromagnetic şi viteza de propagare a acestuia
este de 3∙108ms. 3∙108ms. . Forma de propagare în spaţiu a câmpului electromagnetic este unda
electromagnetică.
• În 1849 Fizeau efectuează primul expriment prin care se reuşeşte determinarea cu o bună precizie a vitezei
luminii în aer şi anume 3,15∙108ms. 3,15∙108ms.
• În 1887 fizicianul german R. Hertz construieşte primul circuit oscilant care propagă în spatiu şi recepţionează
unde electromagnetice în domeniul radio confirmând teoria lui Maxwell privind undele electromagnetice.
Sumarizăm cele mai importante proprietăţi ale undelor electromagnetice:

• Undele electromagnetice nu au nevoie de un mediu suport de

propagare ele se propagă şi în vid.
• Undele electromagnetice sunt transversale.
• Vectorii 𝐸⃗ şi 𝐵⃗ sunt în fază ( iau simultan valoarea 0 şi simultan
valorile maxime ).
• Viteza de propagare a undelor electromagnetice depinde de mediu.