IP Colegiul de

Medicină Ungheni

Studiu individual
la disciplina
Chirurgie și semiologie cu NS
Subiectul: ”Metodele de
explorare a
traumatizatului cu TCC”
A elaborat: Burțev Vladlena, gr. AM-44
A coordonat: Rădeanu Eduard
Ungheni, 2022
 INTRODUCERE
Traumatismele craniocerebrale (TCC) rămân o problemă actuală a medicinei. Ponderea lor
în totalul traumatismelor mecanice este de 40%, iar incidenţa lor, conform datelor statistice
ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, creşte cu 2% anual.
Traumatismele craniocerebrale ocupă primul loc în letalitatea şi invalidizarea populaţiei cu
vârsta de până la 44 de ani. În ultimii ani se constată o creştere a numărului pacienţilor cu
traumatisme craniocerebrale asociate (TCCA) grave, atingând cifra de 15%, iar în
accidente rutiere, căderi de la înălţime, agresiuni traumatismele asociate constituie 70-80%
din cazuri.
Traumatismul craniocerebral aduce un plus de gravitate prin contuzia cerebrală difuză cu
includerea zonei mezodiencefalo-hipofizare şi a trunchiului cerebral în care se află
formaţiunea reticulată, determinând perturbări multiple neurovegetative şi endocrino-
metabolice. Reacţiile oscilante postagresive sunt modificate în configuraţia lor prin
interesarea simultană a mijloacelor de apărare imunologică a organismului şi prin
imunodepresia posttraumatică.
 METODE DE EXPLORARE

Pacienţii cu traumatisme cranio-cerebrale sunt examinaţi prin următoarele

metode: craniografia de ansamblu şi radiografia toracelui, tomografia
computerizată a creierului şi toracelui, trepanaţia diagnostică a
craniului, ecoencefaloscopia, electroencefalografia, puncţia lombară,
analiza lichidului cefalorahidian, puncţia pleurală, puncţia pericardică,
bronhoscopia, ultrasonografia toracoabdominală, explorarea funcţională
a funcţiei respiratorii, electrocardiografia.
 Radiografia craniului
Radiografie a craniului – o metodă
radiografică de examinare a
craniului. Aici se examinează
poziţia, deplasarea, forma,
conturul, structura osoasă al
craniului. Radiografia craniului
cel mai adesea se efectuează în
două proiecţii: frontal şi lateral.
Uneori se face o imagine fixă
pentru a vizualiza zona anumită
de pe craniu.
Radiografia craniului se
recomandă în caz de traume a
capului, creşterea tensiunii
arteriale, tulburări metabolice.
Procedura se efectuează pentru
depistarea fracturii craniană
osoasă, tumori, hipofiza,
malformaţii congenitale, boli
metabolice şi endocrine.
Tomografia computerizată a creierului

Tomografia computerizată (CT) este o

metodă de diagnostic imagistic care
folosește razele X pentru a obține imagini
detaliate ale structurilor corpului.
Tehnica este complet atraumatică și minim
invazivă (este posibil să se injecteze
substanța de contrast iodată intravenos).
 Trepanația craniului

Trepanaţia este un termen şi o procedură extrem de

veche, fiind folosită în principal în scopuri
medicale, în multe perioade şi regiuni ale globului.
Aeasta implică realizarea unei incizii în craniu.
Inciziile în craniul uman mai sunt practicate şi astăzi,
dar procedura a căpătat termenul medical de
craniotomie, unde medicii înlătură o bucată din
osul craniului pentru a avea acces la creier cu
scopul de a trata leziuni sau a înlătura tumori. Apoi,
bucata de craniu este pusă la loc în cel mai scurt
timp posibil.
 Ecoencefaloscopia
Ecoencefaloscopia este determinarea
presiunii intracraniene pentru durerile de
cap și deplasarea structurilor mediane ale
creierului în timpul leziunilor cerebrale
traumatice.
Ecoencefalografia

Ecoencefalografia (ECHO-EG) – metodă

de diagnostic cu ultrasunete non-
invazivă, care permite examinarea stării
structurilor cerebrale și determinarea
prezenței deplasării acestora, precum și
evaluarea indirectă a stării vaselor.
Analiza lichidului
cefalorahidian
Lichidul cerebrospinal (LCR) reprezintă fluidul
produs în plexurile coroide ale ventriculelor
creierului. LCR-ul este conținut în sistemul
ventricular și în spațiul subarahnoid al întregului
SNC (creier și maduva spinării).
Analiza LCR-ului poate fi indicată la pacienții a
căror istorie sau examinare sugerează un proces
SNC.
 Diagnosticul în traumatismele craniocerebrale
este de tip descriptiv. El trebuie să determine cât
mai fidel relaţia de cauzalitate dintre natura
leziunilor cerebrale posttraumatice şi starea
clinică a pacientului, precum şi dinamica acestei
relaţii.
Aceste obiective sunt realizate utilizând
informaţiile pe care le obţinem prin: 1) examenul
neurologic; 2) examenul clinic general; 3)
investigaţiile paraclinice, în special Rx.-grafia
craniului şi porţiunii cervicale, CT scan cerebral,
RMN cerebrală
 Cocluzii
1. Traumatismele craniotoracice
constituie 54,4% din structura generală a
traumatismelor craniocerebrale asociate.
2. Stabilirea corectă şi rapidă a
diagnosticului la pacienţii cu
traumatisme craniotoracice grave
necesită utilizarea pe larg a examinărilor,
atât la etapa de prespital, cât şi în
staţionar.