Sunteți pe pagina 1din 2

Ce este Miopia?

Miopia este una din cauzele frecvente de vedere neclara.


Pentru pacientii cu miopie obiectele aflate la distanta apar
neclare. Aceste persoane, in efortul de a percepe clar
obiectele aflate la distanta se pot incrunta sau privi cu
ochii usor intredeschisi.
Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o
boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul
unor boli

Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de Factori de risc


o modificare a formei globului ocular. Acesta la Exista un risc crescut pentru miopie la persoanele
subiectii normali este rotund, dar la cei cu de origine asiatica sau la cei cu istoric familial
miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din (mai multe persoane cu miopie intr-o familie).
aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe Femeile au un risc mai mare de a dezvolta miopie
retina (membrana situata la nivelul polului si de asemenea, odata dezvoltata, de a avea o
posterior al globului ocular unde se gasesc forma mai severa de boala decat barbatii.
celule ce receptioneaza semnalele luminoase, Prematurii, in special cei care au retinopatie de
care sunt apoi transmise prin intermediul prematuritate, au un risc crescut. Exista boli
nervului optic la creier unde sunt transformate mostenite ale ochiului sau alte afectiuni care pot
in imagini), se focalizeaza in fata ei. creste riscul de imbolnavire.
Studii recente au stabilit o legatura intre
activitatile in care este folosita timp indelungat
vederea la aproape (de exemplu cititul) si miopie

Miopia este de obicei o conditie mostenita,


A elaborat-Josan Livia,gr
astfel un copil are mari sanse de a fi miop
41,anul IV.
daca unul sau ambii parinti sufera de miopie.
Coordonator-Cornea
Profilaxia miopiei dobindite
 De verificat regulat vederea odată în an la
medicul oftalmolog;
 Distanţa în timpul cititului şi scrisului 33 cm de la
ochi.
 Excluderea poziţiei culcate în timpul cititului.
 În transport se evită cititul.
 În timpul pregătirii lecţiilor de făcut pauze de 5-
10 minute peste fiecare 40-45 minute.
 În timpul pauzei de privit în depărtare, de făcut  A nu se încărca ferestrele cu flori de
exerciţii fizice. cameră mari, care pot reţine lumina.
 O iluminare suficientă a locului de lucru în timpul  De limitat vizionarea emisiunilor TV pînă
de seară, în zile cu ceaţă de folosit lampa de la 10 ani la 2-3 ori pe săptămînă şi nu
mai mult de 2-3 ore în sumă, iar pentru
masă cu bec de 100 Wt.
elevii din clasele mari 3-4 ori pe
 La şcoală să poarte obligator ochelarii.  Mobilierul să corespundă staturii copilului. săptămînă şi nu mai mult de 4-5 ore în
 În miopiile mici lecţiile de acasă şi alte  Masa de scris aşezată mai aproape de fereastră şi sumă şi nu mai tîrziu de orele 22.00.
lucrări de aproape se fac fără ochelari. lumina să cadă din stînga.  Copilul se aşează nu mai aproape de 3 m
 E necesar de tratat bolile asociate.  Ţinuta corectă la masa de scris nu aplecat, de la ecranul televizorului.
 Alimentaţia trebuie să fie regulată şi gîrbovit.  Nu uitaţi să stergeţi praful de pe ecran,
calitativă cu includerea obligatorie în  Geamurile şi becurile electrice să fie curate. care poate micşora claritatea imaginii.
 Emisiunile TV se privesc cu lumina
meniu a fructelor şi legumelor bogate în  Draperiile deschise (cele întunecate reţin lumina
aprinsă în cameră pentru a evita
vitamine. solară). contrastul între ecranul luminat şi
 De practicat sportul, plimbări în aer camera întunecată.
liber.  Copiii cărora au fost prescrise ochelari
 De pregătit lecţiile pentru acasă nu mai pentru depărtare priveşte televizorul în
devreme de 2 ore după şcoală. Respectînd aceste reguli veţi păstra o vedere bună ochelari
pe întreg parcursul vieţii.!!!!!

S-ar putea să vă placă și