CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE “R.

PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

Suport de curs

Unitatea de învăţare
Traumatismul termic

ELENA Bedicov
Disciplina Chirurgie cu nursing specific,
grad didactic superior

Chişinău
 Suport de curs
Traumatismul termic. Arsurile.
1. Noţiune de traumatism termic. Arsurile, cauzele, clasificarea.
2. Arsurile termice. Cauzele, semnele clinice în funcţie de gradul leziunii.
3. Metodele de determinare a suprafeţei arse.
4. Boala arşilor. Noţiuni generale.
5. Asistenţa de urgenţă, principii de tratament în arsuri termice. Îngrijiri specifice
acordate pacientului. Managementul copilului cu arsuri termice conform PCN.

1. Noţiune de traumatism termic. Arsurile, cauzele, clasificarea.

Acţiunea factorilor termici asupra organismului uman se numeşte traumatism

termic. Acţiunea temperaturii înalte provoacă arsuri, iar acţiunea temperaturii
joase provoacă degerături, îngheţ.

Arsura – Este o afecţiune chirurgicală a întregului organism, gravitatea căreia

depinde de suprafaţă, profunzimea şi evoluţia leziunilor locale.
În funcţie de agentul traumatic se clasifică în:
1. Arsură termică (prin căldură) - lichide fierbinţi, vapori supraîncălziţi,
flacără, gaze inflamabile aprinse, corpuri solide incandescente, corpuri
vâscoase topite (smoală, bitum, mase plastice, ceară), raze solare.
2. Arsură chimică – acizi, baze, unele săruri minerale, medicamente ( iod),
fosforul metalic.
3. Arsură electrică –acţiunea curentului electric.
4. Arsură actinică – cu raze actinice – arsură ionizantă, razele Rontgen, prin
explozii atomice.
Arsurile termice sunt cele mai frecvente constituind 90% şi 10% arsurile electrice
şi chimice.
Traumatismul termic, după datele de statistică mondială, ridică o problemă
foarte importantă:
1. Prin frecvenţa lor înaltă atât în populaţia de copii (3,4-36%), cât şi în cea de
adulţi (5,6-10%), prin numărul marcant de evoluţii letale - 15%;
2. Prin potenţialul lor invalidant;
3. Prin mutilări şi disfuncţiuni estetice;
4. Prin suferinţele îngrozitoare suportate de bolnavii respectivi.
În Republica Moldova în perioada anilor 1992-2007 frecvenţa
traumatismului termic anual 2000-2500 cazuri. Incidenţa variază între 90- 92
cazuri la 100 mii locuitori, cu micşorare în ultimii ani, iar din totalitatea cazurilor
de accidente termice 80% sînt persoane adulte şi 21% copii.

În traumatisme termice obligator este afectată pielea.

Pielea- este un organ viu, organul care constituie învelişul corpului. Suprafaţa
totală 1,5-2m, greutatea 18 kg adică 14-17% din greutatea corpului. Este organul
cel mai voluminos.
Structura pielii include 3 straturi:
1. Epiderma.
2. Derma.
3. Hipoderma.

Funcţiile pielii:
1. Organ de simţ.
2. Organ de protecţie.
3. Organ de excreţie.
4. Organ de absorbţie.
5. Organ de termoregulare etc.

2. Arsurile termice. Cauzele, semnele clinice în funcţie de gradul leziunii.

Căldura devine lezantă pentru ţesuturile vii în momentul în care temperatura

depăşeşte 46° C, alterând echipamentul enzimatic tisular. Leziunile sunt reversibile
dacă timpul de acţiune a agentului termic este scurt şi temperatura acestuia nu a
depăşit 60o C.
Arsurile termice (prin căldură) în spaţii închise mai sunt însoţite de sufocare
cu gaze toxice: fum, oxid şi bioxid de carbon. Arsurile prin inhalare sunt de
gravitate deosebită şi reprezintă cele mai frecvente cauze de deces ale arşilor în
primele 48 ore. În urma leziunilor inhalatorii apar modificări ale mucoasei
orotraheale, laringiene, bronşice.
Când se apreciază gravitatea arsurii se ţine cont de 2 parametri:
1. Suprafaţa arsurii.
2. Profunzimea arsurii.
În funcţie de profunzime se împart în 4 grade:
Gr. I – este afectat doar stratul superficial al epidermului. Apare eritem
pronunţat, edem însoţit de dureri vii, violente, usturime, hiperemie şi căldură
locală.
 Gr. II – este afectat tot epidermul. Pe fonul arsurii de gr. I (eritem pronunţat,
edem, dureri vii, violente, usturime, hiperemie şi căldură locală) apare “flictena
albă” cu conţinut seros, limpede, transparent.
Gr. III - care este Gr. III A şi Gr. III B– necroza parţială sau totală a tuturor
straturilor pielii cu formarea “flictenei roşii” cu conţinut sangvinolent şi “escara
albă” (în gr. III B),.
Gr. IV – necroza ţesuturilor mai profunde: muşchi, tendoane, oase, vase,
nervi. Culoarea este de la alb la negru.
În funcţie de profunzime arsurile pot fi:
1. Superficiale – de gr. I, II şi IIIA.
2. Profunde – de gr. IIIB şi IV.

Determinarea suprafeţei arsurii.

Determinarea suprafeţei arse se face raportând suprafaţa lezată la suprafaţa
totală tegumentară şi exprimarea în procente faţă de întreg corpul.
Regula palmei – ştiind că suprafaţa unei palme constituie 1% din suprafaţa
totală a corpului se calculează din ochi, cu aproximaţie (suprafeţele) proporţiile
leziunii.
Regula cifrei “ 9 ” după Wallace.
- Capul, gâtul – 9%.
- Fiecare membrul toracic – 9%.
- Fiecare membru pelvin – 18%.
- Trunchiul anterior – 18%.
- Trunchiul posterior – 18%.
- Regiunea perineală – 1%

Regula lui Postnicov: pelicula de Rontghen sterilă se aplică pe suprafaţa

arsă, se înseamnă conturul, apoi se calculează cu o lentă centimetrică.

La copii calculul procentual al suprafeţei arse se face prin metoda multiplei

cifre “ 6 “.
1.Membrele toracice ( fiecare)- câte 6%.
2.Membrele pelvine – câte12%.
3.Suprafaţa anterioară a trunchiului – 24%
4.Suprafaţa posterioară a trunchiului – 24%.
5.Capul, gâtul – 18%.
6.Perineul – 1%.
 Indicele prognostic reprezintă produsul dintre suprafaţa arsă exprimată în
procente şi gradul de profunzime a arsurii.

Indicele prognostic este egal % suprafeţei arse înmulţit cu gradul arsurii.

Exemplu: bolnav cu 20% arsură de gr. IV. cu 15% arsură de gr. III, şi cu 5 %
de gradul II.
Indicele prognostic = 20 x 4 +15x3 +5x2 = 135.
Semnificaţia indicelui prognostic:
0-40 – este bună.
40 – 80 – apar complicaţiile în 50% cazuri.
80-100 – complicaţiile sunt majore.
100 – 140 decese în 50 % cazuri.
Peste 200 –decese în toate cazurile.

Reacţia generală a organismului la agresiunea termică este denumită

BOALA ARŞILOR. Boala arşilor se dezvoltă în cazul când:
 Suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;
 Mai mult de 10% de arsuri profunde;
 În cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile externe.
 La copii şi bătrâni – 7-10%;

Sindromul de Răspuns Inflamator Sistemic (SIRS)

BOALA ARŞILOR decurge în 4 perioade:

I. Şocul prin arsură (şocul termic) - este un şoc hipovolemic ce se declanşează
imediat după acţiunea agentului vulnerant, se agravează progresiv şi va conduce, în
afara unui tratament adecvat, la exitus, ca urmare a pierderilor şi dislocărilor
lichidiene importante care determină hipovolemie gravă. Şocul termic decurge trei
zile şi trei nopţi, chiar dacă este lecuit corect, spre deosebire de şocul traumatic din
care bolnavul iese maximal în 6-8 ore. Dacă în acest timp accidentatul nu iese din
şoc traumatic înseamnă că ori nu-i lecuit corect, ori că trauma este extrem de gravă
şi-i incompatibilă cu viaţa.
Principalii factori ai şocului termic sunt:
- Edemul local la nivelul plăgii arse.
- Edemul perilezional, la nivelul ţesuturilor nearse.
- Transportul masiv de apă şi sodiu către compartimentul intracelular.
Accidentatul suferă dureri puternice în locurile arsurilor, este excitat, dar foarte
repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se micşorează TA, se accelerează
pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se
dezvoltă hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, micro- şi
macrohematurie, oligurie, la care se adaugă sindromul digestiv: voma, hemoragii
gastrointestinale.
Deosebim trei grade al şocului combustional în raport cu dereglările sus
enumerate:
Grad I: suprafața arsurilor – 15-20%;
Grad II (șoc sever): suprafața arsurilor – 21-60%;
Grad III (șoc extrem sever): suprafața arsurilor peste 60%;
Tratamentul corect, aplicat în timp util este singurul care poate permite
supravieţuirea prin normalizarea parametrilor respiratori, cardiocirculatori, renali
etc.
II. Perioada Metaagresională dismetabolică (Toxemie) – decurge de la a 4 zi
până la 3 săptămâni. Are loc invadarea patului vascular cu toxinele de pe suprafaţa
arsurii, provenite din ţesuturile dezintegrate. Continuă ieşirea plasmei din patul
vascular. Se caracterizează prin tulburări metabolice intense şi variate,
imunodeficienţă marcată, şi infecţii severe până la şoc septic, complicaţii
tromboembolice, complicaţii digestive (ulcer de stress). In această perioadă apar
aşa manifestări ca:
- Slăbiciune, Somnolenţă, Adinamie.
- Delir, Cefalee.
- Greaţă, vomă, balonarea abdomenului. Procesele de putrefacţie din
abdomen se absorb şi intensifică toxemia.
- Se dereglează funcţia ficatului, rinichilor, inimii.
- Apare oliguria, anuria.
La sfârşitul acestei perioade un pacient cu arsuri de gradul II corect tratat,
trebuie să fie vindecat iar un pacient cu arsuri de gradul III trebuie să aibă detaşate
ţesuturile devitalizate şi să înceapă granularea plăgilor care vor putea astfel să fie
grefate în zilele următoare.
În cazuri grave poate surveni o decompensare renală gravă, se dezvoltă
coma şi bolnavii decedează.

III. Perioada de epitelizare sau chirurgicală – (primele două luni) – este

perioada unui echilibru constituit dar fragil, plaga are o evoluţie monotonă, dificilă.
Pentru a evita epuizarea rezervelor biologice (care ar induce evoluţia şocului
cronic sau chiar decesul), plaga arsă se grefează, iar pacientul este atent
monitorizat în vederea corectării dezechilibrelor potenţiale sau accidentale
(hidroelectrolitice, acidobazice, metabolice, etc.) pe lângă o alimentaţie orală şi
parenterală susţinută, kinetoterapie şi îngrijirea atentă a plăgilor arse grefate.
 IV. Perioada de convalescenţă (însănătoşire) - pentru pacienţii cu o evoluţie
normală spre vindecare sau Perioada de şoc cronic - pentru pacienţii cu arsuri
foarte grave.
În perioada de convalescenţă are loc curăţirea suprafeţei arse, cicatrizarea
plăgilor. Este o perioadă optimă de grefări, are loc normalizarea treptată a
funcţiilor organelor vitale. Mulţi dintre ei mai apoi suferă de:
 Hepatita cronică.
 Litiază renală, pielite.
 Aproape toţi au cicatrici cheloide.
Aceşti cheloizi provoacă prurit puternic. Din cauza lui se dereglează somnul,
se dezvoltă neuroze. Mulţi îşi pierd capacitatea de muncă din cauza contracturilor
cheloidale.

IV. Perioada de şoc cronic - pentru pacienţii cu arsuri foarte grave, cu o evoluţie
ondulantă, nefavorabilă. Dacă tratamentul aplicat unui pacient cu arsuri grave a
fost necorespunzător, pierzându-se momentul operator, pe fondul epuizării
resurselor biologice, bolnavul devine areactiv, adinamic, prezintă subfebrilitate,
anorexie, stare de prostraţie şi depresie marcată. Doar un tratament energic de
reechilibrare hidroelectrolitică, volemică şi metabolică urmată imediat de grefarea
plăgilor arse, vor putea salva bolnavul.

Asistenţa de urgenţă:
1. Degajarea victimei din focar (se face rapid) şi îndepărtarea lui din zona de
acţiune a agentului vulnerant;
NB! Gestul implică riscuri şi dificultăţi atât pentru bolnav cât şi pentru cel
care acordă primul ajutor: să evite cuprinderea de flăcări (umezirea
îmbrăcămintei, costume speciale), prăbuşirea acoperişului, intoxicaţia cu
oxid de carbon, inhalarea de fum, etc. Dacă e în flăcări se înveleşte într-o
plapumă, pătură ermetic pentru a o stinge. Un bolnav evacuat din incendiu
va fi împiedicat să fugă cu flăcările pe el.
Produsele petroliere nu pot fi stinse utilizând apa - se vor utiliza substanţe
spumante cu conţinut de bioxid de carbon.
2. Înlăturarea hainelor prin tăiere în cazul cînd sînt îmbibate cu lichide
fierbinţi sau care continuă să menţină T0 înaltă şi ar putea agrava leziunile.
3. Răcirea suprafeţei arse timp de 15-20 minute în jet cu apă curată, rece; sau
cu sol. Fiziologic; sau acoperirea cu zăpadă, pentru micşorarea durerii şi
prevenirea edemelor. Răcirea după 30 de minute după accident devine
inutilă iar cea excesivă sau prelungită devine dăunătoare.
 Dacă combustia e cu substanţe chimice se răceşte atent ca să nu
nimerească
pe suprafaţa neatacată.
4. Suprafaţa arsă se acoperă cu pansament aseptic (sau o bucată de materie
curată preventiv netezită cu fierul de călcat).
5. Dacă suprafeţele arse sunt mari se evită răcirea plăgilor cu apă rece, dar
pacientul se înfăşoară cu un cearşaf curat.
6. Suprimarea sindromului algic cu sol. Analgin 50%-2,0+sol. Dimedrol 1%-
1,0; sol. Ketanol, Togesic şi sedarea cu Valeriană.
7. Se dă bolnavului să bea lichide la t camerei (apă minerală degazată, ceai,
sucuri), 250- 400ml. Dacă este posibil urgent se instalează sistema pentru
perfuzii
8. Dacă este însoţită de fractură se face imobilizarea de transport.
9. Se transportă în instituţia sanitară specializată.

În nici un caz nu se vor sparge bulele formate. Pe suprafeţele arse nu se aplică

unguente, grăsimi, uleiuri, lactate sau alte lichide, nu se presară cu soda de
bucătărie sau amidon. Toate aceste substanţe pot serios dauna pacientului,
infectează rana, formează o pelicula densa, ce duce la supraîncălzirea locului dat si
la agravarea arsurii şi urmărilor ei. Nu se permite prelucrarea arsurii cu iod, cu
verde de briliant, cu permanganat de kaliu sau alte medicamente cu coloranţi.

În instituţia sanitară specializată se va începe cu profilaxia antitetanică, după care

se va efectua o baie călduţă la 28 – 300C cu săpun cu betadină, urmată de clătire cu
apă sterilă sau ser fiziologic. Pacientul va fi transportat în sala de operaţie unde, în
condiţiile anesteziei generale respectând regulile de asepsie şi antisepsie se începe,
cât mai repede posibil, tratamentul local prin prelucrarea primară a arsurilor:
1. Badijonarea ariei de arsură cu alcool 600;
2. Excizarea flictenelor;
3. Irigarea suprafeței expuse cu ser fiziologic;
4. Badijonarea repetată a plăgilor deschise cu alcool 60 0 pentru fixarea proteinelor
şi
producerea neurolizei terminaţiilor nervoase;
5. Zona arsă se pansează, utilizându-se pansament atraumatic (Branolind,
Grasolind)
dublicat cu unul umed (Betadină 1%), totul fiind acoperit cu un strat gros de
tifon.
6. Imobilizarea membrelor în poziţie funcţională, cu degetele despărţite prin meșe
Apoi urmează amplasarea bolnavului în pat, prevăzut cu saltele speciale (care
permit drenajul secreţiilor), cort din cearşafuri sterile, prevăzute cu aparatură care
asigură umiditate controlată, oxigenoterapie.

Principiile de tratament:
Tratament local:
Alegerea variantei de tratament se va face după trecerea a 24 de ore, timp în care
bolnavul va fi reechilibrat biologic.
Bolnavul este amplasat pe un pat cu reţea acoperit cu cort din cearşafuri sterile,
prevăzute cu aparatură care asigură umiditate controlată, oxigenoterapie.
Aici sunt instalate becuri electrice cu ajutorul cărora se menţine temperatura 23–
250C.
Pansamentul se schimbă odată la 2-3 zile.
Se prelucrează suprafaţa arsă cu sol. Furacilină, Rivanol, cu ser fiziologic. Se
aplică pansamente cu sol. Betadină 1%, sol. Iodopiron, sol. Nitrofural 1:5000, sol.
Povidon iodat, cu unguentele Levomicol, Cloromicol, Fastin-1, Fastin –2.

CHIRURGIA ARSILOR
Clasic, aceasta metoda de tratament se adresează tuturor arsurilor care nu se
vindecă spontan în 3 săptămâni şi care includ arsurile profunde.
Tratamentul chirurgical al arsurilor cuprinde două mari grupuri de intervenţii:
A. Excizia - grefare precoce
B. Grefarea plăgilor granulare
Excizia - grefare precoce
Constă în îndepărtarea escarei şi acoperirea arsurii cu autogrefe (cazul ideal) sau
substituenţi de piele (allogrefe (alte persoane), xenogrefe (de la specii diferite),
membrane sintetice).
Avantajele acestei metode:
- reduce riscurile septice prin acoperirea rapidă a plăgilor
- scade cu mult numărul de decese
- reduce durata spitalizării
- permite obţinerea unor cicatrici de o mai buna calitate
- reduce costurile
Grefarea plăgilor granulare
Reprezintă o variantă de tratament chirurgical al arsurilor mai vechi.

Tratament general:
1. Suprimarea sindromului algic şi sedarea bolnavului:
- Sol. Ketanol; sol. Analghin cu Dimedrol.
 - Sol. Tramadol -2,0; sol. Promedol 2%-1,0; sol. Fortral; sol. Droperidol,
1. Sedarea bolnavului – sol. Relanium, sol. Diazepam etc.
2. Transfuzii de sânge, plasmă.
3. Reechilibrarea hidroelectrolitica cu lichide (sol.Fiziologică, sol.Glucoză, sol.
Ringher, Gelofuzină) – în primele zile 4-6 l pe zi.
4. Lupta cu infecţia din primele zile – antibioterapia cu spectru larg de acţiune. Se
indică 2-3 antibiotice.
5. Suportul nutriţional - iniţial, la bolnavii gravi, se administrează perfuzii cu sol.
Glucoză. Se recomandă reluarea cât mai precoce a alimentaţiei per os care să
asigure aproximativ 5000 calorii/zi.
6. Diuretice: Furasemid. Manitol.

Îngrijirile generale:
1. T încăperii trebuie să fie 24.
2. Patul confortabil funcţional.
3. Asigurarea oxigenului umezit prin sondă nazofaringiană.
4. Supravegherea TA, pulsului, tcorpului, respiraţiei.
5. Administrarea medicaţiei indicate de medic.
6. Montarea unei sonde urinare în vederea monitorizării diurezei.
7. Montarea unei sonde nazo-gastrice, obligatorie la pacienţii cu o suprafaţă arsă
de peste 40% din suprafaţa corpului pentru decompresie şi pentru alimentarea
prin sonda nazo-gastrică.
8. Monitorizarea bolnavului ars presupune înregistrarea curbei febrile, a
respiraţiei, a pulsului şi tensiunii arteriale, a diurezei, a tranzitului intestinal
(efectuarea de clisme zilnice la nevoie care să asigure evacuarea conţinutului
intestinal), precum şi monitorizarea evoluţiei stării generale (bolnavul trebuie să
fie conştient, cooperant, liniştit, să nu prezinte dureri); de asemenea
tegumentele şi mucoasele trebuie să fie normal colorate, umede, calde cu un
turgor normal.

Bibliografia:
1. Gudumac E., Benea T., Golovin B., Creţu E., Chirurgie,
Î.S.F.E.”Tipogr. Centrală”, Chişinău 2009.
2. Golovin B., Bedicov E., Creţu E., Chirurgie generală.- Ghid
pentru
lecţii practice, Î.I. “Angela Levinţa”, Chişinău, 2004.
3. Bedicov E.,Ignatenco S., Chirurgie - Compendiul deprinderilor
 practice, Chişinău, 2004.
4. Spînu A., Chirurgie generală şi semiologie chirurgicală, CEP
Medicina, Chişinău, 2008.
5. Strucicov V.I., Chirurgia generală, traducere G. Ghidirim,
Lumina,
Chişinău, 1992.
6. Daşchevici S.,Mihăilescu M., Chirurgie, editura Medicală,
Bucureşti,
1998.
7. Anghelescu N., Patologie şi nursing chirugical, editura Medicală,
Bucureşti,1998.
8. Vasile D. Grigoriu M., Chirurgie şi specialităţi înrudite, ed.
Didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti 1995.
9. CNMF, Standarde/Protocoale de proces, Ch.: S.n.(Tipog.-3 SRL),
Chişinău, 2008.
10. Conferința mondială de Consensus în stări critice a OMS, 1992;
11. Cirimpei Octavian, Asistenţă medicală urgentă în leziuni termice,
Chişinău, 2012.
12. Arsuri, Curs rezidenţiat, Iaşi. 2008;
13. Taran A., Traumatismul grav combustiţional, Chişinău 2007;
14. Pîrgaru B., Şandru S. Crivceanschi S., Actualităţi în anestezie şi în
terapie intensivă”, Suport vital bazal, Chişinău, 2003.

PCN

ANEXE
Anexa 1. Ghidul de îngrijire pentru pacienţi cu arsuri termice.
Ghidul include informaţii despre asistenţa medicală şi tratamentul pacientului cu
arsuri termice în cadrul serviciului de sănătate şi este destinat pacienţilor cu arsuri
termice, dar şi familiilor acestora, persoanelor de îngrijire, tuturor celor care doresc
să cunoască mai multe despre această traumă.
Acest ghidul vă va ajuta să înţelegeţi mai bine opţiunile de îngrijire şi de tratament
al arsurilor termice, disponibile în Serviciul de Sănătate. Ghidul nu oferă
prezentarea în detalii a traumei, analizele şi tratamentul necesar. Despre aceasta vă
vor informa medicul de familie sau asistenta medicală. Tot aici sunt incluse
întrebări-model care, adresate medicului, vă vor ajuta în acumularea de cunoştinţe
necesare în administrarea unui tratament.
Recomandările pentru pacienţi:
Vă stăruiţi stimaţi cetăţeni ca DVS să nu contactaţi cu factori provocatori ale
arsurilor termice (lichide fierbinţi, obiecte incandescente, surse de flacără şi
radiaţie)
Dar, dacă trauma a avut loc primul ajutor pe care îl puteţi acorda este:
 Eliberaţi de urgenţă pacientul de haina în flacără, sau îmbibată cu lichide
fierbinţi.
 Îmbrăcămintea lipită de plăgi nu se înlătură, dar se taie atent împrejurul
fixajului ei.
 Regiunea arsă o supuneţi acţiunii unui get de apă rece timp de 10-15 min.
 Aplicăm un pansament aseptic sau o bucată de materie curată preventiv
netezită cu fierul de călcat.
 Dacă suprafeţele arse sunt mari se evită răcirea plăgilor cu apă rece, dar
pacientul se înfăşoară cu un cearşaf curat.
 Dăm pacientului să bea lichide (apă minerală degazată, ceai, sucuri).
 Administrăm Analgină, Valeriană (15-20 pic.)
 Transportăm de urgenţă pacientul traumatizat în cea mai apropiată instituţie
medicală.
Asistenţa medicală pentru pacientul DVS.
În instituţia medicală pentru pacienţi arşi este folosit tratamentul complex de
combatere a şocului termic:
 infuzii i/v a prepatelor ce îmbunătăţesc microcirculaţia şi reologia sângelui:
Reopoliglucină, Refortan, Poliglucină, Sol. Novocaină 0,125%, sol.
Glucoză10%, sol. Ringer lactat,
 preparate ale sângelui: Plasmă nativă, sol. Albumină 10%;
 desensibilizante, analgezice, sedative, dezagregante, preparate hormonale-
glucocorticoizi,
  pansamente aseptice cu sol. antiseptice (sol. sau ung. Betadină 1-10%)
 imobilizarea membrelor traumatizate.
Respectaţi tratamentul prescris, recomandările medicului. Toate măsurile acestea
sunt
direcţionate în însănătoşirea complectă a DVS şi previn dezvoltarea complicaţiilor
grave-insuficienţa acută a organelor vitale-inimă, plămâni, ficat.

Protocol clinic naţional „Arsurile termice la copil”, Chişinău 2009

ANEXE
Anexa 1. Ghidul părinţilor (persoanelor de îngrijire) cu copil expus arsurilor
termice
Acest ghid include informaţii despre asistenţa medicală şi despre tratamentul
copiilor cu arsuri termice in cadrul Serviciului de Sănătate din Republica Moldova
şi este destinat pacienţilor cu arsuri termice, familiilor acestora, părinţilor şi
persoanelor de îngrijire; celor care doresc să cunoască mai multe informaţii despre
acest traumatism.
Ghidul vă va ajuta să înţelegeţi mai bine opţiunile de îngrijire şi de tratament
al arsurilor termice, disponibile in Serviciul de Sănătate. Ghidul nu oferă
prezentarea in detalii a traumatismului, analizele şi tratamentul necesar. Despre
aceasta vă vor informa medicul de familie şi/sau asistenta medicală.
Recomandările pentru părinţi:
Vă străduiţi, stimaţi părinţi, ca copiii dvs. să nu contacteze cu factori provocatori
ai arsurilor termice (lichide fierbinţi, obiecte incandescente, surse de flacără şi de
radiaţie)
Dar, dacă traumatismul a avut loc, primul ajutor medical pe care îl puteţi
acorda este:
 Eliberaţi de urgenţă copilul de haina în flacără sau îmbibată de lichid
fierbinte.
 Îmbrăcămintea lipită de plăgi nu se înlătură, dar se taie atent împrejurul
fixajului ei.
 Regiunea arsă o supuneţi acţiunii unui jet de apă rece timp de 10-15 min.
 Aplicăm un pansament aseptic sau o bucată de materie curată preventiv
netezită cu fierul de călcat.
 Dacă suprafeţele arse sunt mari se evită răcirea plăgilor cu apă rece, dar
copilul se înfăşoară cu un cearşaf curat.
 Dăm copilului să bea lichide (apă minerală degazată, ceai, sucuri).
 Administrăm Analgină, Valeriană (15-20 de picături).
  Transportăm de urgenţă copilul traumatizat în cea mai apropiată instituţie
medicală
Asistenţa medicală pentru copilul dvs.
În instituţia medicală, pentru copiii expuşi arsurilor, este administrat tratamentul
complex de combatere a şocului termic:
 infuzarea i.v. a preparatelor care ameliorează microcirculaţia şi reologia
sîngelui: Reopoliglucină, Hidrixietilamidon, Poliglucină, preparate ale
sîngelui: Plasmă nativă, sol. Albumină 10%; sol. Procaină 0,125%, sol.
Glucoză 10%, sol. Ringer, desensibilizante, analgezice, sedative,
dezagregante, preparate hormonale – glucocorticosteroizi;
 pansamente aseptice cu sol. antiseptice (sol. Nitrofural 1:5000, sol.
Povidon iodat);
 imobilizarea membrelor traumatizate.
Respectaţi tratamentul prescris, recomandările medicului. Toate măsurile
acestea sunt direcţionate în însănătoşirea completă a copilului dvs. şi previn
dezvoltarea complicaţiilor severe: insuficienţa acută a organelor vitale (inimă,
plămâni, ficat).
CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE “R. PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

Suport de curs

DEGERĂTURILE. ELECTROCUTAREA.

ELENA Bedicov
Disciplina Chirurgie cu nursing specific,
grad didactic superior
 Chişinău 2017

Degerăturile. Electrocutarea.

1. Degerăturile. Factorii favorizanţi, manifestările clinice.

2. Asistenţa de urgenţă. Principii de tratament şi îngrijire.
3. Electrocutarea. Manifestările clinice.
4. Asistenţa de urgenţă, principiile de tratament. Managementul copilului cu
arsuri electrice conform PCN.

1. Degerăturile. Factorii favorizanţi, manifestările clinice.

Expunerea organismului uman la frig este urmată de apariţia unor leziuni datorate
pierderii de căldură.
In concepţia modernă se consideră că leziunile prin frig se împart în două mari
categorii :
• Locale – degerături;
• Generale - hipotermie sistemică

Degerăturile.
Acţiunea îndelungată a t joase asupra ţesuturilor provoacă degerătură.
Apariţia leziunilor prin frig depinde în primul rând de factori determinanţi:
1. Valoarea temperaturii atmosferice;
2. Durata expunerii la frig.
 Factorii favorizanţi:
1. Viteza vântului - reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori favorizanţi.
O temperatură de - 6°C combinată cu un vânt de 70 km/oră, are un efect similar
cu o temperatură a mediului ambiant de -35°C.
2. Umiditatea - favorizează apariţia leziunilor prin frig datorită accelerării
transferului de căldură;
3. Îmbrăcămintea, încălțămintea neadecvată - produce zone de constricţie cu
tulburarea fluxului circulator într-un segment al corpului;
4. Hainele umede - contribuie la pierderea mai rapidă de căldură a organismului.
Sunt utile hainele care reduc suprafaţa de contact cu exteriorul. De exemplu
mănuşile cu un deget sunt mai protective decât cele obişnuite cu 5 degete.
5. Starea psihică - studii clinice au arătat corelaţia dintre oboseală, apatie şi
 incidenţa leziunilor prin frig.
6. Consumul de alcool - expunerea inconştientă la frig a persoanelor aflate în stare
de ebrietate;
 
Degerăturile apar mai frecvent la extremităţile corpului (mâini, picioare,
urechi, nas). Diagnosticul degerăturii este foarte dificil. La început manifestările
sunt foarte modeste. Apare o răcire accentuată, paloarea tegumentelor, anestezie şi
parestezie.
Perioada reactivă apare după încălzirea ţesuturilor lezate.

În raport de gravitatea leziunilor sunt clasificate în 4 grade.

Gr. I – sau degerătura edematoasă. Apare edemul din primele ore. Tegumentele
devin roşii-violacee, bolnavul acuză senzaţie de răceală, usturime, hiperestezii
parestezii. Edemul moderat şi cianoza pielii se menţin câteva săptămâni, după care
tegumentele încep să se descuameze. Ulterior rămâne o hipersensibilitate la frig.
Gr. II – formarea flictenelor cu conţinut sangvinolent pe fond de edem şi eritem.
Se caracterizează prin tegumente reci, albe şi lipsite de sensibilitate „picior de
lemn”. După dezgheţ apar senzaţii de furnicături, amorţeli. Din flictenele sparse se
scurge un lichid sero-hematic. Ţesuturile se desprind după 10-12 zile. Vindecarea
este fără granulaţii şi cicatrici.
Gr. III – necroza totală a pielii care are aspectul unei gangrene umede. Bolnavul
acuză dureri variabile, parestezii, amorţeli, prurit. Este posibilă asocierea infecţiei.
Către ziua a 7-10 apare linia de demarcare care separă ţesuturile sănătoase de cele
afectate. După desprinderea ţesuturilor necrozate în locul lor apar granulaţii cu
cicatrizare şi epitelizare, ce durează 1-2 luni. Se formează cicatrici vicioase şi
dereglări de funcţie.
Gr. IV- necroza totală a ţesuturilor moi profunde şi a oaselor. Se dezvoltă
gangrena uscată cu aspect mumificat, negru cu conturarea liniei de demarcaţie. Tot
timpul există pericol mare de asociere a infecţiei, în deosebi a infecţiei anaerobe.
Procesul de vindecare se prelungeşte până la 1 un an. Se formează cicatrici vaste şi
monturi de amputaţie, în urma amputării segmentelor necrozate.

3. Asistenţa de urgenţă. Principii de tratament şi îngrijire.

Asistenţa de urgenţă:
1. Degajarea victimei şi transferarea într-un adăpost cald.
2. Suprimarea sindromului algic şi sedarea bolnavului.
3. Încălzirea membrelor 40-60 minute în baie cu t apei la început de
20, care se ridică treptat la 40-42.
 4. Sectoarele lezate se prelucrează cu sol. Alcool şi se acoperă cu
pansament cu semialcool, membrul inferior se ridică în sus.
5. Concomitent se încălzeşte tot corpul: prin învelire, aplicarea
termofoarelor, se dă de băut lichide: ceai fierbinte, cafea.
6. Începând cu a 2 zi se pe membre se aplică imobilizarea curativă cu atelă
din ghips.
7. Antibioterapia cu scop de profilaxie a infecţiei.
Dacă nu - i posibil să se facă baie, sectorul dat este prelucrat cu sol. Alcool,
apoi se încălzeşte cu haine călduroase.
Tuturor accidentaţilor li se va face profilaxia tetanosului.
În perioada reactivă accidentaţii se tratează conform gradului după
principiile de tratare a arsurilor.

4. Îngheţul generalizat. Noţiuni generale.

Hipotermia sistemică – Îngheţul generalizat reprezintă scăderea temperaturii
sistemice a organismului sub 35°C:
• Temperatura centrală este temperatura organelor vitale, din cutia craniană,
cutia toracică şi abdomen şi este diferită de temperatura periferică (a
extremităţilor şi tegumentelor).
• Temperatura centrală se măsoară prin folosirea unui termometru rectal sau
prin sondă urinară.
Apare în urma acţiunii generale asupra organismului a t joase. Temperatura
corpului scade sub 35C. Au loc schimbări profunde ireversibile în organele vitale:
creier, ficat, rinichi, ce pot duce la sfârşit letal. Mai întâi apare o apatie, frison,
astenie, apoi încălzire, somnolenţă, bradipnee, bradicardie. Stadiul de comă
hipotermică apare când t rectală este 30C.

Clasificarea:
• Hipotermie cronică;
• Hipotermie subacută;
• Hipotermie acută.

Hipotermia cronică – expunere la frig timp îndelungat.

Afectează în special populaţia vârstnică şi copiii sub un an, cu metabolism
scăzut ce nu pot menţine constantă temperatura centrală a corpului, atunci când
temperatura mediului înconjurător scade sub 18°C.
Simptome:
- Efectuarea cu dificultate a mişcării active a membrelor;
- Edem facial cu coloraţia roză a tegumentelor;
 - Bradicardie;
- Puls slab;
- Hipotensiune;
- Tulburări de ritm cardiac;
- Tulburări de conştientă.
Hipotermia subacută - expunere la temperaturi scăzute pentru perioade
intermediare (12-24 ore) şi la care temperatura centrală scade, sub 33°C.
Semne clinice: frisoane, pacientul poate fi sau nu conştient, hipotensiune
arterială, tulburări de vorbire, scăderea amplitudinii şi frecvenţei respiraţiilor,
aritmii cardiace, midriază, ataxie, pierderea sensibilităţii.
Hipotermia acută - apare în condiţiile imersiei îndelungate în apă rece, sub
21 °C, însă majoritatea cazurilor apar după imersie la temperaturi ale apei sub
10°C.
Persoanele afectate îşi pierd foarte repede mobilitatea activă, se reduce foarte
mult frecvenţa respiraţiilor, scade metabolismul, nivel scăzut de conştientă.
În evoluţia Hipotermiei acute se disting 3 faze:
1. Faza de excitare hipotermică
2. Faza de hipotermie paralitică
3. Faza terminală (coma hipotermică)

Asistenţa de urgenţă:
Împiedicarea pierderii căldurii. Accidentatul se aşează între 2 salvatori astfel
ca pieptul unui salvator să se lipească de spatele victimei, iar al II-lea cu spatele şi
se lipeşte de pieptul victimei.
1. Se transportă într-o încăpere caldă.
2. Treptat se încălzeşte cu ceai, cafea, termofoare, pături.
3. Se administrează analgezice, cardiace, analeptice respiratorii.
4. Se fac transfuzii cu sânge încălzit, perfuzii cu soluţii încălzite.
5. Ingerarea alcoolului este permisă dacă t corpului nu este mai mică de
35.

Imediat după aducerea pacientului la camera de gardă, se măsoară

temperatura centrală. Se foloseşte un termometru de laborator, deoarece cele
medicale obişnuite nu sunt gradate sub 34C°. Tuturor pacienţilor cu temperatura
centrală sub 34 C° se aplică protocolul de resuscitare a hipotermiei:
1. Sunt îndepărtate hainele reci sau ude;
2. Monitorizarea ECG;
3. Se montează o sondă urinară şi un cateter venos central;
 4. Se realizează un examen obiectiv pentru a determina eventuale afecţiuni
asociate;
5. După 15 minute pacientul este transferat într-o sală specială unde se aplică
tratamentul de reîncălzire rapidă - prin imersia într-un bazin ce conţine apă
cu temperatura de 40°C.
6. Electrozii electrocardiografului rămân montaţi pentru monitorizare.
7. Echilibrul electrolitic trebuie restabilit pentru a menţine diureza la 30-50
ml/oră.
8. Presiunea venoasă centrală este de obicei scăzută şi trebuie monitorizată
pentru a evita hiperhidratarea şi apariţia edemului pulmonar acut în timpul
reechilibrării hidro-electrolitice.
9. Aritmiile cardiace sunt tratate la nevoie, însă de obicei dispar la restabilirea
temperaturii centrale normale a corpului.
10.După restabilirea temperaturii centrale (care apare după 1-3 ore de imersie în
apă caldă), pacientul este transportat într-un salon de terapie intensivă şi
monitorizat pentru 24-48 de ore.
11.Sunt tratate afecţiunile asociate.

4. Electrocutarea. Manifestările clinice, asistenţa de urgenţă, principiile de

tratament. Managementul copilului cu arsuri electrice conform PCN.

Electrocutarea defineşte leziuni generate de pasajul curentului electric prin

ţesuturi sau organismul uman.
Este agresiunea electrică asupra organismului provocată de:
1. Flamă electrică.
2. Arc voltaic.
3. Cataclisme (arsuri prin fulger, trăsnet).
Sunt cele mai grave leziuni. Gravitatea arsurii depinde de numărul de volţi,
fapt postulat în expresia “ amperii omoară, volţii ard”.
Intensitatea letală a curentului continuu este de 3-4 ori mai mare decât a
curentului alternativ.

Cauzele:
1. Atingerea directă a reţelei electrice;
2. Atingerea unui bec spart sau a lustrei;
3. Contactul cu sursa electrică prin jet de apă;
4. Manipularea greşită a aparatelor electrice.
Manifestările clinice:
Locale – se aseamănă cu arsurile termice. Este caracteristic semnele
curenţilor. Locul de pătrundere şi de ieşire sunt întotdeauna specifice. Leziunile
tisulare sunt mai mari la locul de întrare şi de ieşire al curentului „marcă electrică”
în formă de o escară profundă mică, punctiformă sau leziune mare. Locul de ieşire
– leziuni tisulare extreme. Local sunt caracteristice nişte pete cenuşii sidefate de
formă rotundă, uneori zone cutanate uscate puţin bombate, escoriaţii, zgârâituri. În
cazuri mai grave sectoarele sunt carbonizate cu topirea oaselor.
Generale – depinde de gradul de intensitate şi tensiune a curentului, de locul
de pătrundere, de drumul parcurs etc. Dacă în acest parcurs întră organe vitale
(inimă, creier, centrul respirator) se atestă modificări din partea lor.
Dacă curentul a trecut prin inimă, creier, atunci lezarea este mortală prin stop
cardiac sau respirator.
Dacă electroagresiunea a trecut prin centrul respirator, inima continuă să
funcţioneze cu o oxigenare adecvată.
Dacă curentul parcurge drumul său interceptând inima – apar tulburări de
ritm din cele mai grave ca fibrilaţie ventriculară (în majoritatea cazurilor mortale).
În cazuri grave – apare obnubilare cu o agitaţie motorie. După revenire mai
târziu se constată amnezie retrogradă, cefalee. Lezarea decurge cu manifestările
contuziei cerebrale. Poate surveni paralizia centrului respirator şi cardiac cu
dezvoltarea “ morţii aparente”.
Electrocutarea poate fi urmată de:
- Hemiplegie.
- Atrofie optică.
- Afazie.
- Necroza pancreatică, ulcer de stres.
- Dereglări de deglutiţie, rinichi de şoc.

Efectele electrocutări se manifestă prin:

1. Contractura muşchilor şi rigiditatea întregului corp, care nu se poate
elibera singur de elementul electric atins.
2. Rigiditatea cutiei toracice ce împiedică mişcările respiratorii şi apare
sincopa respiratorie, urmată de sincopa cardiacă.
Leziunile legate de fulger se aseamănă cu electrocutarea. Acţiunea este foarte
puternică şi se măsoară în milioane de volţi, dar cu descărcări de scurtă durată.
Trăsnetul provoacă leziuni mult mai grave, smulgerea unei părţi de corp,
carbonizarea în formă de arbore, etc.

Asistenţa de urgenţă:
 1. Întreruperea curentului de la întrerupătoare sau îndepărtarea firului
electric.
2. Îndepărtarea accidentatului de sub acţiunea curentului electric. Degajarea
se face de la distanţă cu o prăjină, scândură uscată, sau cu măna protejată
de o haină groasă, uscată sau cu mănuşi de cauciuc. Se poate prinde
victima de păr, scos cu o pătură de lână. Dacă există fire electrice pe sol,
vor fi evacuate persoanele din zona periculoasă. Nu se recurge la
îngroparea în pământ a accidentatului, deoarece este inutilă şi se întârzie
cu asistenţa de urgenţă.
3. În moartea aparentă se face pe loc resuscitarea cardiorespiratorie şi
cerebrală (RCRC) – Protocolul ABC. Pierderea timpului la transportare
este inadmisibilă. Resuscitarea se face timp de 2-3 ore intens. Numai
semnele clare ale morţii biologice (pete cadaverice, ochiul de pisică,
înţepenirea) denotă că terapia intensivă nu mai are rost.
4. Paralel - se iau măsuri contra şocului, se administrează i/v cardiotonice:
Adrenalină, Cofeină, Mezaton, Lobelină. Se instalează sistemul de
perfuzii sol. de Glucoză, Reopoliglucină, etc.
5. La spital se continuă terapia intensivă, se face defibrilarea cardiacă,
corecţia acidozei cu sol. de Bicarbonat de Na 8,4%.
6. În legătură cu posibilitatea înrăutăţirii stării bolnavului se iau măsuri de
îngrijire şi supraveghere minuţioasă a bolnavului, se organizează post
de gardă individual.
7. Prognosticul este nesigur chiar şi la o stare relativ uşoară subit poate
surveni paralizia centrului respirator, a lucrului inimii şi accidentatul
decedează.

Electrocuţiile necesită un tratament imediat şi complex, general şi local, susţinut şi

practicat în echipă multidisciplinară.

Tratamentul local şi general - este acelaşi ca în arsurile termice.

În electrocutări sau fulgerări mai uşoare cu conştiinţa păstrată se va administra:
 Extraviral –1-2pastile.
 Diazepam – 10mg (1 fiolă sau 1pastilă) cu rol sedativ şi decontracturant.
În situaţii când electrocutarea a avut loc pe stâlpi şi victima a căzut jos, se ţine
seama şi de posibilitatea unor fracturi, traumatisme craniocerebrale, etc. şi
necesitatea efectuării imobilizării de transport.

Bibliografia:
 1. Gudumac E., Benea T., Golovin B., Creţu E., Chirurgie,
Î.S.F.E.”Tipogr. Centrală”, Chişinău 2009.
2. Golovin B., Bedicov E., Creţu E., Chirurgie generală.- Ghid pentru
lecţii practice, Î.I. “Angela Levinţa”, Chişinău, 2004.
3. Bedicov E.,Ignatenco S., Chirurgie - Compendiul deprinderilor practice,
Chişinău, 2004.
4. Spînu A., Chirurgie generală şi semiologie chirurgicală, CEP Medicina,
Chişinău, 2008.
5. Strucicov V.I., Chirurgia generală, traducere G. Ghidirim, Lumina,
Chişinău, 1992.
6. Daşchevici S.,Mihăilescu M., Chirurgie, editura Medicală, Bucureşti, 1998.
7. Anghelescu N., Patologie şi nursing chirugical, editura Medicală,
Bucureşti,1998.
8. Vasile D. Grigoriu M., Chirurgie şi specialităţi înrudite, ed. Didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti 1995.
9. CNMF, Standarde/Protocoale de proces, Ch.: S.n.(Tipog.-3 SRL),
Chişinău, 2008.
10.Conferința mondială de Consensus în stări critice a OMS, 1992;
11.Cirimpei Octavian, Asistenţă medicală urgentă în leziuni termice,
Chişinău, 2012.
12.Arsuri, Curs rezidenţiat, Iaşi. 2008;
13.Taran A., Traumatismul grav combustiţional, Chişinău 2007;
14.Pîrgaru B., Şandru S. Crivceanschi S., Actualităţi în anestezie şi în
terapie intensivă”, Suport vital bazal, Chişinău, 2003.

Protocol clinic naţional „Arsurile electrice la copil”, Chişinău 2009

ANEXE

Anexa 1. Ghidul părinţilor (persoane de îngrijire) ai copilului cu arsuri

electrice
Acest ghid include informaţii despre asistenţa medicală şi despre tratamentul
copiilor cu arsuri electrice in cadrul Serviciului de Sănătate şi este destinat
pacienţilor cu arsuri electrice, dar şi familiilor acestora, părinţilor şi persoanelor de
îngrijire, tuturor celor care doresc să cunoască mai multe despre acest traumatism.
Ghidul vă va ajuta să înţelegeţi mai bine opțiunile de îngrijire şi de tratament al
arsurilor electrice, disponibile in Serviciul de Sănătate. Ghidul nu oferă prezentarea
in detalii a traumatismului, a analizelor şi a tratamentului necesar. Despre aceasta
vă vor informa medicul de familie sau asistenta medicală. Tot aici sunt incluse
întrebările-model care, adresate medicului, vă vor ajuta in acumularea de
cunoştinţe necesare in administrarea unui tratament.
Arsurile electrice afectează funcţionalitatea organelor şi sistemelor organismului
prin instalarea atât a electroşocului (starea de inconştienţă, oprirea respiraţiei,
fibrilaţia inimii), cit şi a leziunilor termice severe cu necroză de piele, ţesut adipos
muşchi, tendoane, vase sangvine magistrale, nervi etc.
Există 2 tipuri de arsuri electrice:
 Provocate de surse de curent electric de tensiune joasă (110-550v).
 Provocate de surse de curent electric de tensiune înaltă ( > 1000v).
Este cunoscut faptul că electrotraumatismele de la surse de curentul electric de
tensiune joasă local sunt limitate ,,marca electrică”, condiţionând schimbări
imediate in sistemele cardiovascular şi respirator, cu pericol pentru viaţă.
Totodată, acţiunea generală asupra organismului la electrocutare de la sursele de
curent electrice de tensiune înaltă este mai puţin pronunţată, iar, local, provoacă
arsuri profunde şi de suprafaţă mare.
Recomandările pentru părinţi:
Acordarea ajutorului medical la locul electrocutării şi in timpul transportării
pacientului.
 Prima acţiune la etapa dată constă in eliberarea pacientului de sub
acţiunea curentului electric, respectând măsurile de precauţie.
 In caz de stop cardiac şi de oprire a respiraţiei se efectuează urgent
următoarele proceduri:
Pacientul se instalează in poziţie orizontală.
Efectuarea respiraţiei artificiale (gură la gură, gură la nas).
Masajul indirect al inimii.
 Aplicarea pansamentelor aseptice pe plăgi.
 Imobilizarea membrelor traumatizate.
  Transportarea de urgenţă a pacientului in cel mai apropiat staţionar.
Dacă copilul este in cunoştinţă de administrat lichide (ceai, sucuri, apă minerală
plată), analgezice, sedative. Protocol clinic naţional „Arsurile electrice la copil”,
Chişinău 2009.

Asistenţa medicală pentru copilul dvs.

In instituţia medicală pentru copii cu traumatisme electrice se aplică un tratament
complex de combatere a şocului electrotermic:
 Măsuri de resuscitare:
Inhalarea oxigenului umezit.
Respiraţia prin aparat de respiraţie artificială.
 Terapia medicamentoasă:
Cardiotonice.
Glucocorticosteroizi.
Sedative.
Analgezice.
Antihistaminice.
Perfuzia i/v. – Poliglucină, Hidroxietilamidon, Ringer, Glucoză
10%.
Respectaţi tratamentul prescris, recomandările medicului. Toate măsurile acestea
sunt direcţionate spre însănătoşirea completă a copilului dvs. şi previn dezvoltarea
complicaţiilor severe – insuficienţa acută a organelor vitale (inimă, plămâni, ficat).
Protocol clinic naţional „Arsurile electrice la copil”, Chişinău 2009