UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

BIOETICĂ ȘI DEONTOLOGIE
LUCRĂRI PRACTICE

Noile tehnologii reproductive 

(Reproducerea asistata medical)
Avortul
Contracepția
Sterilizarea 
Transplantul
 Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003
privind drepturilor pacientului
Capitolul V - Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Articolul 26 Dreptul femeii la viață prevalează în cazul în care sarcina
reprezintă un factor de risc major și imediat pentru viața mamei.
Articolul 27 Pacientul are dreptul la informații, educație și servicii
necesare dezvoltării unei vieți sexuale normale și sănătății
reproducerii, fără nici o discriminare.
Articolul 28(1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este
garantat, cu excepția cazului prevăzut la art. 26.(2) Pacientul, prin
serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode
privind sănătatea reproducerii.(3) Orice pacient are dreptul la metode
de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.
 REPRODUCEREA MEDICALĂ ASISTATĂ

DEFINIŢIE:
Reproducerea medicală asistată(RMA)reprezintă
totalitatea gesturilor clinice şi biologice care permit
fecundarea “in vitro”, transferul embrionului şi
însămânţarea artificială sau alte tehnici cu efect
similar, permiţând procreerea în afara unui proces
natural. (Legea nr. 94654/1994 din Franţa)
CLASIFICARE
• Din punctul de vedere al tehnicilor utilizate:
a. Tehnici de favorizare a fecundării “in vivo”
(însămânţarea artificială)–facilitează apropierea
spermatozoidului de ovul
b. Tehnici de fecundare (fertilizare) “in vitro”(FIV)
 
• Din punct de vedere al implicaţiilor de dreptul familiei:
Reproduceri asistate medical intraconjugale(gameţii
provin de la partenerii unui cuplu)
Reproduceri asistate medical extraconjugale (cu donor
de gameţi sau cu transfer de embrioni) – cel puţin unul
din gameţi provine de la o terţă persoană, din afara
cuplului
PROBLEME ETICE ALE INSEMINAŢIEI
ARTIFICIALE:
• Consimţământul informat - consimţământul soţului
sau soţiei. Se pot da numai date generale despre
donor.
• Metodologia de selecţie a donorilor - trebuie să ţină
cont de câteva condiţii:
- donorii să fie sănătoşi,
- sperma să fie de bună calitate (testare prealabilă pentru
anomalii genetice),
- donarea să fie anonimă,
- donarea să fie gratuită.
PROBLEME ETICE
Tehnica de favorizare a reproducerii “in vivo”
INTRACONJUGALĂ
- nu ridică probleme deosebite din punct de vedere etic
- apar probleme etice şi legale în cazul în care donorul/alt
membru al familiei solicită să fie recoltată şi criogenată
sperma şi însămânţarea să se facă în timpul vieţii (deşi
donorul-partener este în stare de moarte anunţată) sau după
decesul donorului.
 Tehnica de favorizare a reproducerii “in vivo” (însămânţarea
artificială) CU DONOR (EXTRACONJUGALĂ)
- anonimatul donorului
- psihologic: culpabilizarea femeii. “Adulter, da sau nu?”
- riscul eugenic al selecţiei spermatozoizilor de la anumiţi donori
superiori (cu anumite caracteristici).
TEHNICA DE FECUNDARE “IN VITRO” (FIV)
Ideea de fertilizare “in vitro” aparţine lui Paracelsus (1540), dar
abia în 1960 Petrucci reuşeşte creşterea şi dezvoltarea unui
embrion până la vârsta de 29 de zile(după fecundarea in vitro a
gameţilor). În 1978 se reuşeşte prima fertilizare “in vitro”
finalizată şi se naşte primul copil prin această metodă - o fetiţă:
Patricia Brown.
Etape
• inducerea unei ovulaţii polifoliculare,
• recoltarea şi tratarea spermatozoizilor,
• puncţionarea foliculilor maturi şi obţinerea ovulelor mature,
• fecundarea “in vitro” propriu-zisă (la 370C, mediu obscur, medii
nutriţionale speciale etc.),
• transferul intracervical al oului după 12-24 ore, după 48-72 ore
sau după 4-5 zile (în faza de blastocit) -fie la mamă, fie la
mamă-surogat.
PROBLEME ETICE FIV
• Metodă contestată de unele mişcări feministe (dezumanizează femeile);
• Riscuri medicale, risc de abuzuri, dezinformări (mergând până la a
echivala metoda FIV cu experimentul pe om);
• Problema supraovulaţiei ca efect secundar:
• Ce se întâmplă cu ovulele fertilizate şi neutilizate? Se aruncă la coş, se
folosesc în alte experimente, se folosesc în scopuri caritabile, pe ce
criterii vor fi aleşi care vor fi implantaţi?
• Pot rezulta chiar 8 copii după o astfel de procedură (problema
sarcinilor supranumerare – cu riscuri ptr. mamă, dar şi ptr. fiecare din
aceşti copii).
• Rata eficienţei este destul de mică.
 Maternitatea de substituţie reprezintă acceptul unei femei de
a purta o sarcină (implantarea unui embrion) la cererea unui
cuplu steril(gratuit sau contra cost) şi în angajamentul acelei
femei de a ceda necondiţionat, imediat după naştere, nou-
născutul acelui cuplu cu care a semnat contractul.
Probleme etice
• Al cui este copilul (maternitate sau graviditate)?
• Este un fel de adopţie prenatală.
• Încălcarea principiului necomercializării corpului uman.

Cu toate dilemele etice, tehnicile reproductive nu trebuie total

blamate; după cum relevă Declaraţia Asociaţiei Mondiale a
Medicilor (Madrid, 1987): “Această metodă poate aduce
beneficii individului/cuplului şi societăţii în general
(tratamentul sterilităţii, creşterea natalităţii, evitarea defectelor
genetice)”
 CAZ
• O femeie de 32 ani vrea să apeleze la fertilizarea in vitro pentru a
avea un copil cu soțul ei, aflat în comă. Soțul femeii are 35 de
ani, iar ambii sunt de profesie cadre didactice universitare și au
decis să aibă un copil, iar, în urma analizelor preconcepționale,
aceștia au descoperit ca soțul prezintă o tumoră cerebrală, iar în
scurt timp, acesta a intrat în comă. Trebuie menționat faptul că,
cel mai probabil, tatăl va muri inainte de nașterea copilului, deci
copilul va fi orfan încă de la naștere. Ținând cont de vârsta tatalui
(35 de ani), este posibil ca forma de cancer pe care acesta o
prezintă să aibă și o component genetică.

• Se va efectua sau nu fertilizarea in vitro? De ce? Argumentați.

METODE CONTRACEPTIVE
Avortul ca “metodă contraceptivă”
Metode contraceptive uzuale
Sterilizarea
 AVORTUL

Dreptul la viaţă şi dreptul de a procrea

• Nu există obligaţia de a procrea, ceea ce dă
posibilitatea femeii de a întrerupe cursul unei sarcini.
Văzut antinomic (în opoziţie) cu dreptul la viaţă a
embrionului, se crează o dilemă care determină
dezbateri cu argumente PRO şi CONTRA. Se face
distincţie între avortul voluntar (delictual sau
medical) şi avortul necesar (din motive obiective
medicale).
Vechiul Cod Penal - art. 185
Noul Cod Penal - art. 201 „Întreruperea cursului sarcinii”
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele
împrejurări:
a) în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în
acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate
obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această
specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără
consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoarea de
la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a cauzat femeii
însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3
la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a
avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea
de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa
închisorii, se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se
pedepsește.
(6) Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop
terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-
ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de
săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop
terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul
sarcinii.
 CAZ
• V.P. este însărcinată în 20 de săptămâni, iar la ecografie a aflat
că așteaptă un alt băiat. Aceasta este a patra sarcină, având
deja 3 fii. V.P. a avut o legătură foarte strânsă cu mama ei și a
visat întotdeauna să aibă o fiică. Această dorință a fost întărită
și de pierderea recentă a mamei ei. V.P. ia în considerare
întreruperea sarcinii dat fiind faptul că își dorea o fiică. De
asemenea, ea susține că soțul ei susține orice decizie pe care
alege să o ia, deoarece și el preferă să aibă o fiică. 

• Întrebări
– Care sunt motivele legale pentru întreruperea sarcinii?
– Sexul copilului poate fi un motiv legal de întrerupere a
sarcinii?
– Potențialul tată are drepturi legale în acest sens?
 METODE CONTRACEPTIVE UZUALE
Dezbateri PRO și CONTRA
• PRO
- Răspund unor motive:
• de natură socială (femeia şi cuplul stabilesc momentul sarcinii, numărul de
sarcini etc.)
• de natură medicală (situaţii care contraindică sarcina),
• de natură psihologică (rezolvarea dilemei dintre plăcerea actului sexual şi
refuzul procreerii).
• CONTRA
- Biserica consideră că se intervine în cursul firesc al vieţii
- Medical: se ia în consideraţie raportul riscuri - beneficii ptr. unele mijloace
contraceptive
- Etic: consimţământ informat (accept, cunoaşterea efectelor secundare)
 STERILIZAREA
Este o metodă contrceptivă ireversibilă. Se practică uneori pentru
stoparea reproducerii bolnavilor retardaţi mental (Ex. SUA din 1927
câte 100.000 de subiecţi/an).
• În anul 1994, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a
recomandat limitarea acestor tendinţe. Franţa a stabilit condiţiile care
trebiuesc îndeplinite pentru sterilizarea persoanelor cu retard mental
sever:
- dovezi că starea nu se poate ameliora,
- să aibă relaţii sexuale efective,
- să aibă minim 20 de ani.
- să-i fie cerută părerea (în măsura în care este posibil să înţeleagă),
- numai dacă nu sunt posibile alte metode cotraceptive,
- să fie făcută cerere de către familie sau tutore legal,
- această cerere să fie analizată de o comisie multidisciplinară - cere să
avizeze oportunitatea procedurii.
TRANSPLANTUL DE ȚESUTURI ȘI
ORGANE
• Corpul uman este SACRU şi nu trebuie să facă obiectul unor interese materiale
(comerţului). Sunt vizate: demnitatea umană, libertatea umană şi integritatea
fizică.
• Progresele medicinii au stabilit că există nevoia de transplant de organe. Această
tehnică se practică pe plan mondial, inclusiv în România. Cererea este foarte
mare, dar oferta de organe este redusă. Pentru aceasta este necesară o
reglementare foarte strictă a procedurii.
• Principii:
• Respectarea demnităţii/integrității umane
• Anonimatul donatorului
• Gratuitate
• Trebuie făcută distincţia între: organe neregenerabile şi organe regenerabile (ex.
sângele); prelevarea de organe de la persoane decedate şi de la persoane în viaţă.
• Problema etică: stabilirea momentului morţii.
 LEGISLAŢIE ÎN DOMENIU - în România:
• Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei (perimată);
• Legea nr. 2/08.01.1998 privind prelevarea şi transplantul de
ţesuturi şi organe.
• Legea nr. 104/2003 şi Normele Metodologice - conţin prevederi
ţintite pentru prelevarea de ţesuturi şi organe de la cadavru.
• Anexa I la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 104/2003
cuprinde şi Protocolul de declarare a decesului.
• Titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii - „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe,
ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic”
• Prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe se fac
doar în scop terapeutic.
• Donator poate fi o persoană în viaţă sau o persoană în
stare de moarte cerebrală, cu compatibilitate genetică
între donator şi primitor (Primul pas - se face testarea
genetică)
Prelevare de la DONATORUL VIU:
• să fie major,
• să fie în deplinătatea facultăţilor mintale,
• consimţământ liber, în scris,
• garanţia că nu există niciun pericol pentru viaţa donatorului,
• explicarea riscurilor şi consecinţelor posibile ale donării (consimţământ informat),
• consimţământul poate fi oricând retras înainte de prelevare.
• Prelevarea şi donarea de ţesuturi şi organe nu poate face obiectul unei tranzacţii materiale
ci se face în mod gratuit.
• Este un act profund umanitar, recunoscut inclusiv de către biserică.
• Anonimitatea donatorului şi primitorului.
• Nu se va face transplant prin prelevare de la minori şi nici de la persoane fără
discernământ. Excepţie: donarea şi transplantul de măduvă osoasă între fraţi. (Trebuie
acordul ambilor părinţi şi, dacă copilul are minim 10 ani, i se cere părerea).
Prelevare de la CADAVRU:
• Prelevarea se face numai dacă decesul a fost confirmat
medical,pe bază de criterii de natură clinică pentru declararea
decesului:
• comă profundă, areactivă,
• absenţa reflexelor de trunchi cerebral (fotomotor şi corneean)
• absenţa ventilaţiei spontane (testul de apnee),
• minim 2 trasee EEG care să ateste lipsa activităţii corticale
(efectuate la interval de 6 ore pentru adulţi şi 12 ore pentru
copii).
Recomandări etice şi de natură juridică (OMS):
• de la o persoană decedată se poate face prelevare de ţesuturi şi
organe dacă a fost obţinut consimţământul acesteia înainte de
deces sau nu există motive a se crede că s-a opus în timpul vieţii.
• medicii implicaţi în tratarea donatorului nu pot fi implicaţi în
declararea morţii acestuia şi nici în tratamentul primitorului.
(Practic sunt 3 comisii: una care tratează donatorul, alta care
declară decesul donatorului şi altă comisie care tratează
primitorul).
• recoltarea de la un donator decedat este preferabilă recoltării de la
un donator în viaţă.
• adulţii în viaţă pot dona, de preferinţă, la rude. (Trebuie să fie un
donator perfect informat).
Recomandări etice şi de natură juridică (OMS):
• nu se va face recoltarea de ţesuturi şi organe de la minori sau de la
persoane fără discernământ, cu excepţia ţesuturilor regenerabile.
• corpul uman sau orice parte a sa nu poate face obiectul unei
tranzacţii comerciale.
• trebuie oprită orice încercare de publicitate pe bază de premise
comerciale.
• se interzice oricărui individ sau instituţii implicate, să solicite sau
să primească foloase materiale care depăşesc cheltuielile strict
necesare pentru realizarea acestei manopere.
• să fie o distribuţie etică a persoanelor care vor beneficia de această
procedură pe bază de liste de aşteptare întocmite pe baze strict
medicale, fără discriminare. (Principiul echităţii)
 CAZ
• D.C. are 36 de ani și este pasionat de motociclete. Într-o după-amiază de iarnă,
motocicleta lui a alunecat pe un petec de gheață, având viteză destul de mare.
Acesta se lovește de parbrizul unei mașini care se apropia și casca lui se rupe
în jumătate. O ambulanță ajunge la fața locului în câteva minute, iar D.C. este
intubat și dus de urgență la spital, suferind leziuni grave. Testele efectuate la
două consulturi diferite confirmă faptul că a suferit leziuni masive de trunchi
cerebral și este declarat în moarte cerebrală, funcția cardiacă și cea respiratorie
fiind menținute nu ajutorul aparatelor. Acesta prezintă pe corp un tatuaj cu
simboluri pro donare organe. Se decide să-l mențină pe suport ventilator până
când rudele sale apropiate sunt găsite și contactate, astfel încât presupusa
dorință a lui D.C. de a-și dona organele să poată fi discutată cu ei.

• Întrebări
– Cum poate cineva să-și doneze organele după deces?
– Este posibil ca o rudă apropiată să împiedice donarea de organe?