UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

BIOETICĂ ȘI DEONTOLOGIE
LUCRĂRI PRACTICE

BIOETICA SFÂRŞITULUI
VIEŢII
- ÎNGRIJIRILE PALIATIVE -
- EUTANASIA -
ÎNGRIJIRILE PALIATIVE
• Moartea este o parte naturală şi inevitabilă a vieţii. În cazul
în care nu vom avea parte de o moarte violentă, vom trece cu
toţii prin procesul natural al morţii.
• Progresele în domeniul tehnologiei medicale care permit
prelungirea artificală a vieţii, coroborate cu îmbătrânirea
continuă a populaţiei, ne pun în faţa unor probleme practice
şi etice implicate de procesul decizional legat de sfârşitul
vieţii.
• Termenul „îngrijiri paliative” se referă la îngrijirea
persoanelor care suferă de boli ce pun în pericol viaţa, pentru
care medicina actuală nu a găsit tratament etiologic.
• Este un model de îngrijire axat nu doar pe dimensiunile
medical-somatice, ci şi pe cele sociale, psihologice şi
spirituale;
- strâns asociat cu dezvoltarea serviciilor de tip hospice;
- un model de îngrijire care a operat şi operează dincolo de
limitele înguste ale sistemului formal de sănătate;
- bazat pe implicarea comunităţilor locale, a organizaţiilor
caritabile şi filantropice, precum şi pe eforturile depuse de
voluntari.
• Cea mai recentă definiţie dată de OMS (2002) afirmă că
îngrijirea paliativă (ÎP) este o abordare care îmbunătăţeşte
calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor celor care se
confruntă cu problemele asociate cu boli ce pun în pericol
viaţa; aceasta se realizează prin prevenirea şi înlăturarea
suferinţei, pe calea identificării precoce, a evaluării atente
şi a tratării durerii, precum şi a altor probleme de natură
medicală, psiho-socială şi spirituală.
- moartea este văzută ca un proces normal;
- ÎP nu intenţionează nici să grăbească, nici să amâne
decesul;
- ÎP oferă un sistem de suport pentru pacient şi pentru
familia sa, pe care o ajută să facă faţă situaţiei atât în timpul
bolii pacientului, cât şi după decesul acestuia.
• Probleme ale bolnavului: durere, suferință fizică,
nesiguranță, singurătate, marginalizare, lipsă de speranță,
etc.
• O abordare strict medicală a stărilor terminale (şi a
îngrijirilor paliative) nu este suficientă; pentru a înţelege şi
caracteriza plenar acest gen de îngrijire este necesar un
demers holistic, axat pe mai multe coordonate:
- medicale,
- etice,
- psihologice,
- sociale şi
- spirituale,
fiecare dintre acestea cu un rol la fel de important pentru a
asigura calitatea vieţii acestor pacienţi.
• Pacienţii aflaţi în stare terminală trebuie să beneficieze de o
îngrijire complexă, multidisciplinară, adresată triadei
trup-minte-suflet, într-un context microsocial (familial) şi
macrosocial (instituţional) adecvat nevoilor acestora.
• Doar abordarea holistică, în spiritul medicinii integrative,
oferită de îngrijirile paliative, este de natură a realiza plenar
acest deziderat. Aceasta este calea de urmat dacă dorim ca
aceşti pacienţi să aibă o evoluţie demnă, lipsită de suferinţă, în
faţa spectrului morţii. Doar astfel suferinţa lor va putea fi
ţinută sub control până la inevitabilul final.
• Şi tot astfel ne asigurăm că aceşti pacienţi vor avea parte
de ceea ce în mod tradiţional, medical, psihologic, spiritual şi
filozofic se înţelege prin „moarte bună”: liniştită,
caracterizată prin seninătate sufletească, împăcare cu
semenii şi cu Dumnezeu, lipsită de disconfort fizic, care
survine în stare de luciditate, avându-i alături pe cei care te
iubesc şi pe care îi iubeşti.
EUTANASIA
 DEFINIȚIE

• Un ansamblu de acţiuni sau inacţiuni medicale având

suport etico-juridic şi fiind în interesul bolnavului, în sensul
că duce la scurtarea suferinţelor unui bolnav care, în stadiul
actual al ştiinţelor medicale, nu beneficiază de un tratament
etiologic, iar prognosticul suferinţelor sale este un sfârşit
apropiat şi inevitabil.
• „Gentle and easy death” (Dicţionarul Oxford)
• Moarte fără dureri (DEX)
• Metodă de provocare de către medici a unei morţi precoce,
nedureroase, unui bolnav incurabil - pentru a-i curma
suferinţa grea sau prelungită. (DEX)
 CRITERII DE CLASIFICARE

1. Criteriul voinţei bolnavului, după care poate fi:

a. eutanasie voluntară
b. eutanasie involuntară
c. eutanasie nonvoluntară

2. Criteriul acţiunii medicului, după care poate fi:

a. eutanasie activă
b. eutanasie pasivă
 
 1.a. EUTANASIA VOLUNTARĂ

• Pacientul, în deplinătatea facultăţilor sale mintale, având

dreptul şi libertatea de a alege, consimte, chiar cere să fie
eutanasiat.
• Problema etică: majoritatea suferinzilor în fază terminală au
posibile tulburări psihice şi mentale; se pune problema
validităţii acestei solicitări.
• Exemplul clasic: bolnavul în stadiul terminal, lucid, care
solicită scurtarea suferinţelor din cauza durerilor netratabile
şi/sau a pierderii demnităţii şi, în acelaşi timp, fiind conştient
că nu mai are nicio şansă să se vindece.
 1.b. EUTANASIA INVOLUNTARĂ

• Pacientul, deşi are capacitatea de a decide, nu a fost

consultat asupra gestului tanatogen sau a declarat anterior
că nu doreşte să fie eutanasiat.
• Problema etică: acordul ar fi putut fi obţinut, dar nu a
fost obţinut. Cea mai gravă abatere etică dintre toate!!!
 1.c. EUTANASIA NONVOLUNTARĂ

• Se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el însuşi

între a trăi şi a muri, datorită suferinţelor fizice sau psihice.
• Problema etică: alţii iau decizii (decizie prin substituţie).
• Exemple: un nou-născut plurimalformat, un bolnav în comă
profundă, un bolnav în stare vegetativă susţinut doar de
aparate, un bolnav cu afecţiuni psihice severe.
• Problema etică: atenţie la tendinţa de abuzuri şi eugenie.
• Problema etică: familia trebuie să-şi dea acordul pentru
scoaterea din priză a aparatelor de menţinere a vieţii.
 2.a. EUTANASIA ACTIVĂ
(pozitivă, directă, “omorârea din milă”)

• Moartea este provocată în mod activ şi deliberat. se efectuează

anumite gesturi care determină moartea (care altfel nu ar
surveni în acel moment). Presupune intervenţia activă a unei
persoane (nu neapărat a medicului), prin utilizarea unui mijloc
tanatogen.
• Exemplu 1: un rănit grav pe front care-i cere unui camarad
să-i tragă un glonţ în cap.
• Exemplu 2: aplicarea unei injecţii cu clorură de potasiu,
supradoză cu insulină, supradoză de alte medicamente
(morfină).
  
2.b. EUTANASIA PASIVĂ
(negativă, indirectă, “a lăsa să moară”)

• Presupune o inacţiune: abţinerea de la utilizarea anumitor

mijloace terapeutice sau întreruperea unor măsuri
obişnuite de nutriţie sau tratament.
• Exemple: îndepărtarea mijloacelor de susţinere a vieţii,
îndepărtarea mijloacelor de terapie, îndepărtarea
mijloacelor de hrănire/hidratare, acordarea de îngrijiri
minimale.
• Majoritatea medicilor blamează eutanasia activă, deşi unii admit
eutanasia pasivă.
• Declaraţia de la Madrid (1987): “Eutanasia, adică oprirea vieţii
unui pacient printr-un act deliberat, chiar la cererea acetuia sau a
aprţinătorilor, este contrară eticii” …(în completare) “… aceasta nu
impiedică medicul să respecte voinţa pacientului de a lăsa procesul
natural al morţii să-şi urmeze cursul”.

• Legislație România:
Noul Cod Penal - art. 190. „Uciderea la cererea victimei.
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi
repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe
permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
 ARGUMENTE PRO
• Compasiune (milă) - suferinţa este foarte mare, boală inumană,
mizerie umană.
• Dreptul de a muri - opusul dreptului la viaţă – ca aspect al dreptului la
autodeterminare. Nuanţat: “libertatea de a muri, dar nu neapărat
dreptul de a muri”.
• Progresul social - conform căruia societatea ar avea obligaţia (de
natură eugenică) de a-i elimina pe cei care nu fac faţă din punct de
vedere fizic sau psihic. (teorie utilitaristă, în vogă în anii ’20, dar
perimată după abuzurile naziste)
• Necesitatea economică - argument pragmatic, conform căruia, datorită
marilor costuri necesare pentru menţinerea în viaţă a unor cazuri fără
speranţă, este de preferat eutanasia. Resursele se pot distribui mai
eficient pentru alte cazuri (în scop terapeutic sau în scop profilactic).
 ARGUMENTE CONTRA
• Este prea radicală (Distruge problema în loc să o rezolve).
• Nu are justificare etică(Principiul totalităţii: înlăturarea unui segment
pentru salvarea întregului, dar nu invers).
• Inadmisibilă legal (Codul Penal o asimiliază omorului).
• Greu de pus în practică (Nu se găseşte uşor persoana/medicul dispus să
o facă).
• Devine tot mai puţin necesară (Medicina paleativă se preocupă de
asigurarea calităţii vieţii până la sfârşit).
• Teama de a nu se ajunge la abuz (Eutanasia nonvoluntară să ajungă la
generalizare).
• Biserica se opune categoric. (“Să nu ucizi”, “Falsă milă”, “Numai
Dumnezeu poate hotărî să ia viaţa”, Rolul religios al suferinţei ca portiţă
spre pocăinţă”)
CAZURI IMPORTANTE ÎN
ISTORIA EUTANASIE
 1. KAREN ANN QUINLAN

Karen Ann Quinlan (29martie1954 - 11iunie1985) a fost o

persoană importantă în istoria controversată a dreptului de a muri
afirmat în numele persoanelor care nu se pot exprima nefiind
conștiente.
La vârsta de 21 ani, Quinlan a devenit inconștientă după ce s-a
întors acasă de la o petrecere și a intra într-o stare vegetativă
persistentă. După ce a fost menţinută în viaţă pe un ventilator
timp de câteva luni, fără ameliorare, părinţii ei au solicitat
spitalului să întrerupă îngrijirea activă, pentru a-i permite să
moară. Conducerea spitalului a refuzat şi următoarele lupte în
justiţie au ajuns pe prima pagină a ziarelor, stabilind precedente
seminificative.
Cazul a fost important din punct de vedere legal, cât și prin atacul
principiilor religioase. Pentru că ea şi familia ei erau de religie
catolică, mai multe principii ținând de moralul Teologiei Catolice
au fost criticate în finalizarea acestui caz şi cu o influenţă asupra
dezvoltării legislației americane, o influenţă reprodusă în întreaga
lume. Cazul este, de asemenea, creditat prin dezvoltarea
domeniului modern al bioeticii.
Deși Quinlan a fost înlăturată în1976 de la aparatele care o țineau
în viață, a mai supraviețuit în stare de comă timp de circa 9 ani,
până când a murit de pneumonie în 1985.
Cazul Quinlan continuă să ridice întrebări importante în teologia
morală, bioetica, eutanasie, tutore legal şi drepturile civile.
Cazule a afectat practica de medicină şi de drept în întreaga lume.
Două rezultate semnificative ale cazului au fost formarea
comisiilor de etică formală în spitale, aziluri şi case de îngrijire,
precum şi dezvoltarea directivelor de sănătate în avans.
 2. NANCY CRUZAN sau dreptul de a muri
(cererea de a nu se continua îngrijirea)
Nancy Cruzan a devenit personaj public după ce a intrat în „stare
vegetativă persistentă” în urma unui accident de mașină din 1983;
aceasta era ținută în viață numai prin alimentare cu ajutorul tubului
nazogastric și îngrijire medicală permanentă.
Rudele apropiate au purtat o luptă juridică pentru a obține decizia
de înlaturare a tubului de alimentare; cazul a ajuns tocmai până la
Curtea Supremă a Statelor Unite, care a decis ca membrii familiei
Cruzan nu au furnizat „probe clare și convingătoare” în cazul
dorinței lui Nancy Cruzan de a nu avea viața menținută în mod
artificial.
Familia Cruzan a prezentat ulterior elementele de probă în fața
instanțelor din Missouri, care au decis în favoarea lor la sfarșitul
anului 1990. Familia a oprit procesul de alimentare prin tub în
Decembrie 1990, Nancy murind mai târziu, în aceeași lună.
 Întrebări generate de cazul Schindler

• Pentru public: care a fost adevarul: era sau nu moartă? Rolul real al
media? Media are o poziție etică sau partizană, informând corect sau
dezinformând și manipulând conștiințele colective?
• Pentru familie: incertitudine asupra justiției; incertitudine asupra
științei medicale; este o persoană cu PVS vie sau moartă/ conștientă sau
inconștientă? Trăiește în interiorul său sau nu? Este cu adevarat o
persoană? PVS are șanse de revenire pe termen lung?
• Pentru toată lumea: incertitudine asupra a ceea ce și-ar fi dorit Terri. Se
întrevede importanța directivelor de viață - power of attorney
(împuternicire) sauliving will (testament de viață) și a discuțiilor în
familie. De asemenea, rolul comisiilor de bioetică.
• Pentru toată lumea: se presupune că întreruperea alimentației și
hidratării s-a facut pentru a nu o mai chinui. Dar cât chin și durere
produce întreruperea alimentației? Se întrevede importanța programelor
de îngrijiri paliative.
CAZ DE ANALIZAT
• M.C., un consultant în îngrijiri paliative, a fost rugat de către un
coleg de clinică să discute cu I.D., o femeie de 60 de ani. I.D. are o
afecțiune neurologică progresivă și prezintă acum o comunicare
verbală limitată și o mobilitate ce se agravează pe zi ce trece,
prezentând și elemente psihice ce ar sugera diagnosticul de demență,
speranța ei de viață fiind în jur de 4 ani. I.D. este frustrată de starea
ei și de perspectiva deteriorării progresive a stării de sănătate, dar și
de dependența ei de soț. Ea îi spune lui M.C. că a intrat în contact cu
o clinică din Elveția și intenționează să meargă acolo pentru a
beneficia de eutanasie (asistată medical). Soțul ei și cei doi copii
adulți se opun acestui lucru, dar sunt pregătiți să meargă cu ea dacă
nu există nicio modalitate de a o face să se răzgândească.

• Întrebări:
- Cine poate lua decizia în acest caz? (I.D. are sau nu diagnostic
stabilit de demență / are sau nu tutore sau răspunde de propriile
decizii)
- Este sau ar trebui legalizată această formă de sfârșit de viață?
INGRIJIRI PALIATIVE VS. EUTANASIE
ÎNGRIJIRILE PALIATIVE:
• Intenția: a ușura suferința intolerabilă
• Procedura: a folosi un drog într-o concentrație adresată
controlului durerii
• Finalitatea (scopul): îndepărtarea imediată a suferinței
• Verificarea reușitei: lipsa durerii, calitatea sporită a vieții

EUTANASIA:
• Intenția: a suprima viața pacientului
• Procedura: a folosi un drog într-o concentrație adresată
decesului (controlul decesului)
• Finalitatea (scopul): moartea imediată
• Verificarea reușitei: constatarea decesului