VALORIZAREA ETICĂ

A CADAVRULUI UMAN
ÎN PRACTICA
MEDICALĂ ŞI DIDACTICĂ

Prof. univ. dr. SILVIU MORAR

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
 DILEMA ETICĂ

 Prevederile legale sau necesitatea desfăşurării proce-

sului de învăţământ medical şi/sau de cercetare
ştiinţifică impun o manipulare (aparent desacrali-
zantă) a cadavrului, prin procedee de autopsie şi
disecţie care aduc atingere integrităţii corpului
persoanei decedate.

 În măsura în care acceptăm că datorăm respect

cadavrului uman (deoarece reprezintă o proiecţie post
mortem a individului în viaţă), se creează un conflict
aparent ireconciliabil între necesitatea derulării
acestor proceduri, pe de o parte, şi dreptul la
integritate fizică al persoanei, pe de altă parte.
 DE CE SUNT NECESARE PROCEDEELE DE
AUTOPSIERE ŞI DISECŢIE A CADAVRULUI?

 AUTOPSIA = procedură medicală de esenţă chirur-

gicală, care constă în atenta examinare a ţesuturilor şi
organelor cadavrului, cu scopul determinării cauzei şi
a modului de producere a morţii

În raport cu finalitatea medicală sau judiciară, se impune

distincţia între autopsia anatomo-patologică şi cea
medico-legală, diferite ca scop şi regim juridic.
 DE CE SUNT NECESARE PROCEDEELE DE
AUTOPSIERE ŞI DISECŢIE A CADAVRULUI?

 Autopsia anatomo-patologică → stabilirea diag-

nosticului de certitudine privind cauza morţii.
Poate să confirme diagnosticul clinic de deces, însă
adeseori relevă erori de diagnostic clinic (10%-25% din
autopsii) → o reevaluare a actului medical adresat unei
anumite patologii, contribuind astfel la îmbunătăţirea
asistenţei medicale.

Efectuarea acestor autopsii în scop de cercetare

ştiinţifică → înţelegerea substratului morfopatologic
şi a factorilor tanatogeneratori specifici anumitor
afecţiuni.
 DE CE SUNT NECESARE PROCEDEELE DE
AUTOPSIERE ŞI DISECŢIE A CADAVRULUI?

 Autopsia medico-legală → la solicitarea expresă a

organelor judiciare, în situaţiile prevăzute de lege (morţi
violente, decese de cauză neprecizată, morţi suspecte).
Scopul: stabilirea cauzei şi modului de producere a
decesului, precum şi a altor elemente cu implicaţii
judiciare (felul morţii, forma juridică a morţii) →
contribuţie la desfăşurarea actului de justiţie.

Ambele tipuri de autopsie sunt practicate şi în scop

didactic, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior
medical uman şi (în cazul autopsiei medico-legale) juridic
→ pregătirea viitorilor profesionişti din domeniile
sănătăţii şi dreptului.
 DE CE SUNT NECESARE PROCEDEELE DE
AUTOPSIERE ŞI DISECŢIE A CADAVRULUI?

 DISECŢIA = actul prin care corpul este secţionat cu

scopul de a evidenţia şi de a studia anatomia
topografică şi structura părţilor sale componente →
pregătirea de specialitate a medicilor.

Tendinţa de a se renunţa la practicarea disecţiilor pe

cadavru în scop didactic → se folosesc modele perma-
nente de disecţie, oase sau programe pe calculator
(ADAM - Animated Dissection of Anatomy for Medicine) şi
baze de date computerizate (The Visible Human Project).
Totuşi, cred că aceste metode nu pot înlocui disecţia
cadavrului ca metodă de elecţie în predarea
noţiunilor de anatomie, mai ales în cazul specialiştilor
din domeniile chirurgicale.
 VALORIZAREA ETICĂ
A CADAVRULUI UMAN

 Este important, din punct de vedere moral, să

acordăm respect cadavrului uman?
 Are corpul omenesc, chiar dacă este lipsit de viaţă, o
valoare intrinsecă?

 Argumentele care justifică un răspuns afirmativ:

 Persoana este intim identificată cu trupul ei, de o
manieră practic inseparabilă. Corpul omenesc păstrea-
ză, chiar şi în moarte, o formă recognoscibilă, care
impune respectul identităţii respectivei persoane.
Indirect, modul în care tratăm cadavrul uman se
repercutează asupra modului în care îi tratăm pe cei în
viaţă; a trata corpul omenesc decedat ca o simplă
carcasă ar însemna, implicit, să scădem şi standar-
dele de evaluare aplicate persoanelor în viaţă.
 VALORIZAREA ETICĂ
A CADAVRULUI UMAN

 Dorinţa noastră de a respecta memoria celui dece-

dat. Cadavrul este purtătorul material al unei pleiade de
evenimente care persistă în memoria noastră vis-a-vis
de persoana decedată. A nu acorda respectul cuvenit
acelui cadavru ar însemna, într-un fel, să desconsiderăm
însăşi persoana care a fost odată în viaţă.

 Imperativul moral-etic de a respecta doliul aparţină-

torilor - care suferă o pierdere ireversibilă şi dureroasă.
O atitudine necorespunzătoare faţă de cadavru ar
constitui o desconsiderare a celor care au fost apropiaţi
persoanei decedate.
 VALORIZAREA ETICĂ
A CADAVRULUI UMAN

 Semnificaţia moral-religioasă a trupului uman. Deşi

doctrina creştină distinge clar între trup şi suflet, nu
trebuie să uităm că promisiunea pe care ne-o oferă
această religie este aceea a învierii morţilor, a
resurecţiei lor în „Viaţa de Apoi”. Respectul actual pe
care trebuie să îl avem pentru corpul persoanei
decedate este o „avanpremieră” a respectului pe care
îl vom datora corpului omenesc reînviat.
De asemenea, neacordarea respectului cuvenit cada-
vrului uman ar însemna nu doar o atitudine moral-etică
necorespunzătoare în ceea ce priveşte persoana
decedată, ci, prin extrapolare, una care vizează
întreaga existenţă omenescă, întreaga umanitate. Nu
trebuie să uităm că oricare dintre semenii noştri este
imaginea lui Dumnezeu, care a creat omul după chipul
şi asemănarea Sa.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE ALE
UTILIZĂRII CADAVRULUI UMAN

Elementul crucial care trebuie avut în vedere este

finalitatea manoperelor implicate de autopsie/disecţie.

 Dacă scopul este nobil (aflarea adevărului judiciar,

relevarea unor erori de diagnostic care vor putea fi
evitate pe viitor, pregătirea profesională a viitorilor medici
sau jurişti etc.), aceste activităţi capătă legitimitate.
 Dacă, dimpotrivă, prin autopsie/disecţie se realizează
o mutilare nejustificată a cadavrului uman sau o
manipulare a acestuia care contravine principiilor
moral-deontologice acceptate, manoperele respective
devin blamabile din punct de vedere etic sau chiar
sancţionabile judiciar.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE ALE
UTILIZĂRII CADAVRULUI UMAN

Se impune o abordare diferenţiată a celor două even-

tualităţi - autopsia şi disecţia cadavrului uman:

 În cazul autopsiei, invazia corpului este doar parţială şi

temporară, iar după această procedură, chiar dacă nu
poate fi vorba de restitutio ad integrum, cadavrul este
returnat familiei într-o formă recognoscibilă, în vederea
derulării serviciilor religioase şi funerare tradiţionale.
 Aceasta nu se întâmplă, însă, în situaţia disecţiei. Prin
definiţie, procedurile de esenţă chirurgicală specifice
acestei metode duc la o alterare (şi chiar fragmentare)
ireversibilă a cadavrului. În plus, cadavrul urmează un
circuit diferit, care nu mai include serviciile religioase şi
funerare uzuale.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI

 În cazul autopsierii cadavrului uman, principiul

autonomiei persoanei are o importanţă secundară,
dată fiind obligativitatea legală a acestei proceduri.
Eventuala dorinţă a persoanei decedate de a nu fi
supusă autopsiei (chiar dacă a fost exprimată în mod
explicit în timpul vieţii) sau o doleanţă asemănătoare a
aparţinătorilor în acest sens (prin mecanismul „deciziei
prin substituţie”) nu pot prevala în faţa prevederilor
legislative care ocrotesc interesul general (medical sau
judiciar).
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI
 Autopsia anatomo-patologică, conform art. 10 alin. 1
din Legea nr. 104/2003, „se efectuează obligatoriu în
toate decesele survenite în spital […] şi unde este
necesară confirmarea, precizarea sau completarea
diagnosticului clinic, inclusiv decesul copiilor sub
un an, indiferent de locul decesului, precum şi
decesele materne […].”
Doar în situaţii de excepţie se poate renunţa la
această procedură (art. 10 alin. 2): „Pentru pacienţii cu
afecţiuni cronice cunoscute, bine investigate, în condiţiile
în care aparţinătorii nu au nici o rezervă asupra bolii şi
tratamentului aplicat şi îşi asumă în scris respon-
sabilitatea pentru aceasta, se poate dispune neefectua-
rea autopsiei, sub semnătură, de către directorul
spitalului, cu avizul şefului de secţie unde a fost internat
decedatul, al medicului curant şi şefului serviciului de
anatomie patologică.”
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI

 Obligativitatea efectuării autopsiei medico-legale

este însă absolută (fără nici o posibilitate de „scutire
de autopsie”), în cazurile limitativ şi explicit prevăzute
de lege (art. 34 alin. 2 din Norme), anume morţile
violente, decesele de cauză neprecizată şi morţile
suspecte.
Mai mult, există obligativitatea legală a efectuării unei
autopsii complete (art. 38 alin. 1), concluziile medico-
legale neputând fi fundamentate pe un examen extern
sau intern parţial (art. 38 alin. 2).
Pentru derularea procedurilor specifice, medicul legist
are la dispoziţie cadavrul până la 72 de ore (art. 48
din Norme).
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI

 Efectuarea autopsiei va trebui să stea sub semnul

respectului datorat cadavrului - ca fostă fiinţă umană
în viaţă.
Consider că şi în cazul persoanei decedate are aplicaţie
art. 3 din Legea drepturilor pacientului: „pacientul are
dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o
discriminare”. De altfel art. 21 al aceleiaşi legi subliniază
că informaţiile cu caracter medical referitoare la pacient
stau sub semnul confi-denţialităţii „chiar şi după decesul
acestuia”.
Tot în acest sens, în normele specifice medicinii legale
(art. 42) este impusă obligativitatea efectuării autopsiei
medico-legale „cu respectarea eticii medicale şi a
demnităţii persoanei decedate”.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI

 O altă importantă coordonată deontologică a autopsiei

este necesitatea respectării dreptului la confiden-
ţialitate a pacientului, obligaţie care persistă şi după
deces (art. 21 din Legea drepturilor pacientului).
 Toate constatările ocazionate de autopsie (anatomo-
patologică sau medico-legală) stau, aşadar, sub semnul
obligaţiei corelative a personalului medical de a
păstra secretul profesional: „Secretul profesional per-
sistă şi după terminarea tratamentului sau moartea
pacientului.” (art. 15 din Codul de deontologie medicală).
 Această obligaţie se extinde şi faţă de aparţinători (art.
16), chiar dacă în mod tradiţional (şi, considerăm,
justificat din punct de vedere etic) acestora li se
comunică acele constatări ocazionate de autopsie care
nu prejudiciază imaginea post mortem a pacientului.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI
 Evidenţele medicale referitoare la autopsie sunt, de
asemenea, supuse secretului profesional (art. 20).
 În cazul autopsiei medico-legale, raportul final trebuie
să cuprindă strict răspunsurile la întrebările organelor
judiciare; restul datelor cu caracter medical sunt confi-
denţiale şi nu trebuie să se regăsească în raportul de
autopsie medico-legală (art. 115).
Regulile privind confidenţialitatea sunt mai stricte în
cazul autopsiei medico-legale, legistul fiind dator să
păstreze atât secretul profesional (art. 5 şi art. 6 din
Norme), cât şi secretul de serviciu (art. 48 alin. 1 din
Norme), astfel încât să nu prejudicieze în vreun fel
derularea anchetei judiciare.
Cazurile medico-legale nu pot face obiectul unei comu-
nicări ştiinţifice decât după soluţionarea cauzei juridice
respective.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI

 Obligaţia de a păstra secretul profesional are caracter

relativ: „Secretul profesional este obligatoriu, cu excep-
ţia situaţiilor prevăzute de lege.” (art. 14 din Codul de
deontologie medicală).
Exemple:
- descoperirea unei boli infecto-contagioase cu ocazia
autopsiei trebuie raportată → prevenirea potenţialului
impact asupra sănătăţii publice;
- dacă se constată elemente sugestive pentru comi-
terea unei infracţiuni, trebuie informate organele
abilitate;
- obligativitatea întreruperii autopsiei anatomo-pato-
logice dacă se constată că este un caz medico-legal,
cu informarea organelor judiciare şi continuarea
autopsiei de către medicul legist.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE AUTOPSIEI
 Participarea studenţilor la autopsie îşi are temeiul
legal în art. 2 din Legea nr. 104/2003, care prevede
dreptul de manipulare a cadavrelor umane pentru
activităţi didactice. În cazul autopsiei medico-legale
sunt incidente şi prevederile normative specifice, care
impun instituţiilor medico-legale să colaboreze cu
catedrele de medicină legală, punându-le la dispoziţie
„mijloacele materiale şi umane necesare pentru procesul
de învăţământ superior medical şi juridic”.
 Regulile de natură deontologică trebuie respectate şi
de către studenţi. Cadrele didactice au obligaţia de a le
prezenta aceste reguli şi de a argumenta necesitatea
absolută a respectării lor.
 Este recomandabil (deşi nu există o prevedere legislativă
în acest sens) să se obţină acordul aparţinătorilor
celui decedat pentru derularea autopsiei în scop
didactic.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

 Principala provocare etică este aceea a modului de

procurare a cadavrelor.
Conform art. 19 din Legea nr. 104/2003, „Catedrele de
anatomie, de anatomie patologică şi serviciile de
prosecturi şi anatomie patologică pot prelua cadavre în
scop didactic şi ştiinţific în următoarele situaţii:
a) în situaţia în care există o înţelegere expresă
prealabilă, acordată în scris, a pacientului sau familiei;
b) persoanele în viaţă îşi pot pune la dispoziţia instituţiei
de învăţământ superior medical uman corpul, după deces
[...];
c) cadavrele nerevendicate într-o perioadă mai mare de
10 zile după deces sau cele fără aparţinători sunt prelua-
te de serviciile pentru exploatarea cadavrelor ale catedre-
lor de anatomie [...]”.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

În scopul constituirii bazei materiale necesare pentru

derularea activităţilor didactice, Legea nr. 104/2003
prevede existenţa serviciilor pentru exploatarea
cadavrelor (denumire absolut nefericită!), în cadrul
catedrelor de anatomie (art. 13), cu atribuţii specifice:
a) preiau cadavrele pe bază de protocol încheiat între
instituţiile de învăţământ superior medical şi serviciile de
anatomie patologică şi prosectură ale spitalelor;
b) prepară şi conservă cadavrele pentru disecţie, punând
la dispoziţia învăţământului anatomic şi chirurgical
materialul didactic;
c) efectuează preparate anatomice;
d) prepară schelete;
e) conservă ţesuturi şi organe.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

I. Din punct de vedere moral-etic, cea mai acceptabilă

sursă de cadavre pentru disecţie ar fi cea prin
donare voluntară a propriului corp încă din timpul
vieţii.
- respectă principiul fundamental al autonomiei;
- motivaţia unui astfel de gest este strict altruistă:
slujirea interesului general (formarea viitoarelor cadre
medicale, contribuţie la progresul ştiinţei), în detrimentul
interesului personal, egoist, de menţinere post mortem a
integrităţii corporale.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

Condiţiile care trebuie respectate pentru acestă

donare nu sunt detaliate în Legea nr. 104/2003. Prin
extrapolare, putem considera ca fiind aplicabile preve-
derile Titlului VI din Legea nr. 95/2006 (art. 144):
- persoană majoră, cu capacitate de exerciţiu deplină;
- consimţământ informat, în scris, liber, expres;
- posibilitatea revocării în orice moment a consimţămân-
tului dat;
- consimţământ neviciat (constrângere morală/fizică);
- respectarea principiului necomercializării corpului uman;
- existenţa unui act legalizat (declaraţie notarială, contract
de donaţie, testament), care să stipuleze că donarea se
face în scop umanitar, altruist, fără a urmări vreun folos
material sau de altă natură.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

II. Donarea din partea familiei/a reprezentantului legal.

- persoana decedată nu şi-a manifestat în timpul vieţii
dorinţa de a-şi dona corpul în scop didactic, dar
aparţinătorii sunt dispuşi să facă acest gest („decizie prin
substituţie”).
Analiza motivaţiei este cheia descifrării moralităţii unui
astfel de gest.
- Dacă motivele sunt de natură materială (ex. situaţie
financiară dificilă, care face imposibilă asumarea
cheltuielilor funerare), consimţământul dat în acest caz
va fi viciat, pentru că nu este liber exprimat, ci este
condiţionat material. O acceptare a unei astfel de donaţii
„în numele altuia” nu poate fi considerată valabilă din
punct de vedere etic.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

- O altă posibilă motivaţie, de data aceasta acceptabilă

din punct de vedere etic, este cea care are în vedere
dorinţa aparţinătorilor de a conferi o valoare pozitivă
morţii (deseori neaşteptate şi premature) a celui
drag.
Mecanismele de coping specifice procesului de doliu
vizează contracararea acestui „rău” ireversibil printr-un
„bine” făcut altora, servind interesul general. Motivaţia
altruistă este cea care dă legitimitate moral-etică
acestui gest.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

Condiţiile necesare pentru donarea cadavrului pe

baza acceptului aparţinătorilor pot fi deduse din extra-
polarea prevederilor Titlului VI din Legea nr. 95/2006,
referitoare la prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de
la donatorul decedat (art. 147):
- necesitatea consimţământului scris din partea a cel
puţin unul dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor
(în ordinea: soţ, părinte, copil, frate, soră), conform unui
model adaptat al anexei 4;
- imposibilitatea donării cadavrului dacă în timpul vieţii
persoana decedată şi-a exprimat opţiunea împotriva unei
astfel de donări.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

III. Ultima – şi cea mai incertă din punct de vedere moral-

etic – modalitate de procurare a cadavrului în vederea
disecţiei este aceea a cadavrelor nerevendicate şi a
celor fără aparţinători.
- se încalcă principiul autodeterminării persoanei: nu
se poate „prezuma” acordul persoanei decedate cu
privire la utilizarea corpului său în scop didactic;
- motivele care au determinat acceptabilitatea legală a
unei astfel de „surse de cadavre” nu sunt nicidecum
altruiste; ele au la bază doar o valorizare materială,
extrinsecă, a cadavrului uman.
Impunerea legislativă a unei astfel de prevederi îşi are
temeiul strict în necesitatea acută de a obţine cadavre
utilizabile în scop didactic - iar de cel mai multe ori
practic aceasta este singura sursă disponibilă.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

 Modul de utilizare a cadavrului în cadrul

activităţilor de disecţie trebuie să stea, ca şi în cazul
autopsiei, sub semnul respectului datorat persoanei
decedate; prin modul concret în care se derulează
manoperele specifice disecţiei, atât cadrele didactice, cât
şi studenţii nu trebuie să aducă vreo atingere valorii
intrinseci a cadavrului.
- Utilizarea corpului persoanei decedate va fi strict în
limita mandatului oferit de aceasta sau de către apar-
ţinători prin actul de donaţie, fiind permise doar acele
manopere pentru care aceştia şi-au dat acordul explicit.
- La finalul procesului de instruire medicală, cadavrul
disecat va putea fi utilizat şi în alte scopuri didactice
(obţinere de piese scheletale sau de alte preparate
anatomice permanente) sau ştiinţifice - dacă persoana
în cauză sau aparţinătorii şi-au dat acordul în acest sens.
 COORDONATE ETICE ŞI LEGALE
ALE DISECŢIEI

 Resturile rămase în urma procesului didactic

vor face obiectul unui ultim act de respect: recurgerea
la servicii funerare corespunzătoare, cu eventuala
participare a familiei şi/sau a studenţilor care au bene-
ficiat de pe urma acestui cadavru.
Conform legislaţiei în vigoare, atribuţiile în acest sens
revin instituţiilor de învăţământ superior medical uman
care au preluat aceste cadavre în scop didactic (art. 20
din Legea nr. 104/2004).
 CONCLUZII

 Utilizarea cadavrului uman în cadrul activităţilor de

autopsie şi de disecţie trebuie să stea sub semnul
profundului respect pentru persoana decedată,
recunoscând valoarea moral-etică intrinsecă a cada-
vrului.

 Respectarea dreptului la confidenţialitate al persoanei

continuă şi după deces. Iată de ce constatările ocazio-
nate de autopsie sunt supuse regulilor secretului
profesional; în cazul autopsiei medico-legale este
obligatorie şi păstrarea secretului de serviciu, pentru a
nu compromite rezultatele anchetei judiciare în curs.
 CONCLUZII

 Cu ocazia efectuării de autopsii în scop didactic, şi

studenţii participanţi trebuie să se conformeze
acestor reguli, sub stricta supraveghere a cadrelor
didactice.

Este recomandabil să fie obţinut acordul

aparţinătorilor celui decedat pentru ca respectivul
cadavru să devină obiectul unei autopsii în scop
educaţional.
 CONCLUZII

 În cadrul activităţilor de disecţie, problema etică

primordială este aceea a modului de procurare a
cadavrelor. Din punct de vedere moral, este de preferat
ca aceste cadavre să fie donate voluntar, explicit, în
nume propriu, pe baza unei motivaţii altruiste, de
către însăşi persoana în cauză.

Cu toate acestea, în condiţiile în care această

eventualitate este destul de rară, iar cererea în domeniu
este în creştere, legislaţia actuală admite şi obţinerea
acordului prin mecanismul „deciziei prin substituţie”
(de la aparţinători) sau chiar utilizarea în scop didactic
a cadavrelor nerevendicate sau fără aparţinători - fără
ca aceste modalităţi de procurare să fie însă etic
perfecte.
 CONCLUZII

 Disecţia propriu-zisă a cadavrului trebuie să stea, de

asemenea, sub semnul respectului faţă de persoana
decedată, respect care trebuie arătat şi la final, atunci
când resturile rămase după derularea activităţilor didac-
tice beneficiază de servicii funerare adecvate.