♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 1 – 06.10.

2010 ♫♫♫
Mecanismele Decizionale din cadrul UE
Controlul actelor UE

- mecanismele decizionale includ principalele instituţii, dar şi organe, oficii ori agenţii ale UE
- instituţiile participante la procesul decizional sunt – Comisia, Consiliul şi PE („triunghiul decizional”)
- Comisia, în calitatea sa de executiv al UE, deţine iniţiativa legislativă
- Consiliul şi PE împart puterea legislativă şi bugetară [după cum prevăd art. 14 alin (1) şi art. 16 alin (1)
din Tratatul pv. UE], instituţii colegislatoare ce au drept atribuţii edictarea, adoptarea, aplicarea şi
controlul actelor UE
- a se vedea rolul parlamentelor naţionale în controlul respectării principiului subsidiarităţii
- a se vedea atribuţiile instituţiilor participante la procesul decizional
- în ce priveşte controlul şi realizarea lui, aici intră instituţiile care formează sistemul jurisdicţional al UE
- sistemul jurisdicţional realizează controlul prin intermediul unor recursuri (acţiuni) în faţa CJ
- aceste recursuri sunt în principal 3, la care se adaugă unele care au caracter special

Recursul în Anulare (RA)

- RA = arată ca o acţiune în neconstituţionalitatea unei legi

- RA = posibilitatea pe care o au statele, instituţiile UE, precum şi particularii (pf şi pj) de a ataca în faţa CJ
un act obligatoriu emis de către Consiliu/Comisie şi de a obţine în anumite condiţii desfiinţarea, anularea
actului în cauză
- RA reprezintă un mijloc de control al conformităţii actelor comunitare/ale UE, un control de legalitate,
urmărind desfiinţarea unui act considerat a fi ilegal (ilicit/neconform) şi nu modificarea lui
- actele susceptibile să facă obiectul RA sunt: numai actele care au caracter obligatoriu, edictate şi adoptate
de Consiliu şi Comisie, şi anume – regulamentele, directivele şi în anumite situaţii deciziile

 cine are legitimare procesuală activă: statele membre, instituţiile UE, particularii (pf, pj)
 cine are legitimare procesuală pasivă: instituţiile de la care emană, cele care emit, adoptă normele
 procedura de urmat: este procedura ordinară ce include acele etape din dreptul intern: scrisă, orală,
deliberările (care se finalizează cu adoptarea unei hotărâri)
- a 4a etapă este cea a anchetei, ce intervine, având caracter de excepţie, între cea scrisă şi cea orală
(moment în care are loc administrarea probelor)
- cauze de ilegalitate: violarea normelor substanţiale, încălcarea tratatelor sau a oricărei reguli de drept
referitoare la aplicarea acestora, depăşirea puterilor, a competenţelor

Recursurile Speciale în Anulare (Rsa)

Rsa = sunt prevăzute de tratatele institutive şi modificatoare, unele având caracter istoric, altele fiind reglementate
de Tratatul de la Lisabona

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 2 – 13.10.2010 ♫♫♫

Controlul de Legalitate al Actelor Comunitare
Predat de D-ra Mădălina Larion 

 Pe Pilonii 1 şi 3 (pilonul 3 nu mai există în prezent, întrucât a fost inclus în pilonul 1 în urma Tratatului de
la Lisabona):
 tratatele institutive, modificatoare şi de aderare sunt convenţii internaţionale şi sunt
ratificate de toate statele membre care-şi exprimă acordul de a deveni parte la Organizaţia

1
 Internaţională de Integrare, de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi în acest scop şi prin
intermediul organizaţiei pe plan internaţional (ratificarea este un fel de control de legalitate)
 pentru izvoarele derivate, avem mai multe de discutat – controlul de legalitate se realizează
atât în raporturile cu dreptul primar, cât şi cu actele comunitare în aplicarea cărora au fost
adoptate
- ca întindere în timp, controlul de legalitate se realizează pe întreg parcursul existenţei
actului respectiv, în diferite forme şi prin diverse mijloace
a) domeniile de competenţă a UE sunt stabilite de tratate şi vorbim despre competenţă exclusivă a UE,
partajată sau reziduală
- elementul de noutate este la cea reziduală – UE poate doar să desfăşoare acţiuni de
sprijinire, de coordonare sau de completare a acţiunilor statelor membre (şi înainte de
adoptare aceste acte comunitare trebuie să se încadreze în acest tip de competenţă)
b) cu ocazia elaborării:
 trebuie indicat temeiul din tratate al actului respectiv (de regulă este vorba de at. 288, fostul
249)
- dacă există dubii asupra temeiului juridic, va decide Curtea de Justiţie în cadrul acţiunii în
anulare, conform art. 51 din Statutul Curţii de Justiţie (cauze: c – 45/1986 Comisia c.
Consiliu, c – 300/1989, c – 84/94)
- în prima cauză, Comisia i-a cerut Curţii de Justiţie anularea a 2 regulamente comunitare →
Curtea a concluzionat că cele 2 regulamente nu îndeplinesc cerinţele de motivare şi nu au
fost adoptate în virtutea temeiului juridic corect
 cerinţa motivării necesităţii de adoptare a actului comunitar (motivare în drept şi în fapt
care să justifice reglementarea ulterioară) – art. 296, fost 253 TfUE)
- dacă tratatele nu prevăd tipul actului ce trebuie adoptat, instituţiile îl aleg de la caz la caz cu
respectarea procedurilor şi a principiului proporţionalităţii
- actele se motivează şi indică avizele necesare pentru adoptarea lor
- o modalitate de a verifica cerinţa legalităţii actului = motivarea + avizele (unele sunt
obligatorii şi de cerut şi de urmat)
- exemplu: c – 45/1986
 momentul intrării în vigoare se realizează conform art. 294 TfUE

 pe iniţiativă legislativă:
- ea aparţine Comisiei în virtutea art. 17 paragraful 2 din TFUE
- cetăţenii UE (cel puţin 1 milion dintr-un număr semnificativ de state membre) cer Comisiei
să facă o propunere de act normativ în materia în care consideră că este necesară
- iniţiativa legislativă o poate avea şi un grup important de state membre sau PE la
recomandarea BCE sau la solicitarea Curţii de Justiţie sau a Băncii Europene de Justiţie
(BEI)
- cu majoritate calificată, PE poate cere Comisiei să prezinte o propunere corespunzătoare de
act normativ (art. 225 TfUE)
- pentru acest scop, art. 11 din TUE prevede că cetăţenii UE pot să-şi facă opiniile cunoscute
în toate domeniile de acţiune ale UE, iar instituţiile UE menţin un dialog deschis şi constant
cu societatea civilă, scop în care Comisia procedează la ample consultări
c) cu ocazia adoptării:
- actele comunitare se adoptă de către PE împreună cu Consiliul, conform art. 289 din TfUE,
prin procedura legislativă ordinară (art. 294 TfUE) sau de PE, respectiv Consiliu, prin
procedura legislativă specială (acestea sunt acte legislative)

2
 - atunci când se întruneşte Consiliul pentru adoptarea acestor acte, întrunirile se fac în
şedinţă publică
- conform art. 290 TfUE, un act legislativ poate delega Comisiei competenţe de a adopta acte
fără caracter legislativ, cu domeniul de aplicare general şi care completează ori modifică
elemente esenţiale ale actului legislativ
d) cu ocazia aplicării:
- vorbi aici despre aplicabilitatea prioritară, imediată şi directă
 art. 291 TfUE prevede că statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în
aplicare actele obligatorii dpdv juridic ale UE
 Comisia = executivul UE, care, conform art. 17 paragraful 1 din TUE asigură aplicarea tratatelor şi a
măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora; totodată, supraveghează aplicarea dreptului UE sub
controlul CJ
 resortisanţii uniunii au acces la documentele instituţiilor, organelor şi agenţiilor UE, iar acestea din urmă
au obligaţia de a asigura transparenţa lucrărilor
 rolul PE: asigură controlul politic; Pe poate constitui comisii temporare de anchetă pentru a examina
pretinsa încălcare a normelor de drept sau administrarea defectuoasă a afacerilor comunitare
- cetăţenii UE îi pot adresa petiţii referitoare inclusiv la legalitatea actelor comunitare şi pot
apela şi la ombudsmanul european
- PE poate depune o moţiune de cenzură împotriva Comisiei  (art. 234 TfUE)
 rolul CJUE – conform art. 19 alin (1) din TUE, Curtea asigură respectarea drepturilor în interpretarea şi
aplicarea tratatelor şi conform paragrafului 3 lit. b) hotărăşte cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor
naţionale, cu privire a interpretarea dreptului UE sau la validarea actelor adoptate de instituţii
- competenţa Curţii este una personală (ratione personae) – art. 193 lit. a) din TUE: acţiuni
introduse de un stat membru, de o instituţie a UE sau de o pf/pj

competenţa materială poate fi sintetizată astfel:

-
o Curtea asigură respectarea dreptului comunitar, interpretarea şi aplicarea lui şi
controlul de legalitate al actelor comunitare
o poate interveni instanţa arbitrală, care are însă competenţă consultativă
o soluţionează acţiuni privind repararea prejudiciilor cauzate de UE sau de agenţii ei,
etc. (art. 256-276 TfUE)
- procedura de infringement este doar în competenţa Curţii de Justiţie şi nu a CJUE
- recursul în anulare, în carenţă şi întrebarea preliminară (prejudicială) sunt soluţionate de
Tribunal, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Statutul Curţii → art. 51 din Statut rezervă
Curţii în anumite cazuri acţiunea în anulare şi în carenţă
- întrebările preliminare sunt soluţionate ca regulă de Tribunal, cu 1 excepţie: dacă
Tribunalul apreciază în procedura întrebărilor preliminare că respectiva cauză necesită o
decizie de principiu susceptibilă să aducă o atingere unităţii şi coerenţei dreptului UE,
acesta (Tribunalul) poate trimite cauza la CJ
- hotărârile Tribunalului pot fi atacate la CJ cu recurs pe chestiuni de drept, nu de fapt
- hotărârile Tribunalului pot fi reexaminate de către Curte la propunerea Primului Avocat
General dacă există un risc grav pentru unitatea şi coerenţa dreptului UE
- Tribunalul Funcţiei Publice soluţionează litigiile dintre UE şi funcţionarii europeni
- Împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice se poate face recurs la Tribunal
 rolul parlamentelor naţionale:
- potrivit art. 12 din TUE, parlamentele naţionale sunt informate de instituţiile UE şi primesc
notificări privind proiectele de acte legislative ale UE
3
 - ele sunt implicate în controlul politic al EUROPOL şi în evaluarea activităţii EUROJUST

 Pe Pilonul 2 (PESC):
- conform art. 26 din TUE, Consiliul elaborează politica externă şi de securitate comună şi
adoptă deciziile necesare pentru punerea ei în aplicare pe baza orientărilor generale şi a
liniilor strategice definite de Consiliul European
- Consiliul şi Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe asigură coerenţa şi eficienţa
acţiunilor UE
- deciziile în acest domeniu sunt adoptate de Consiliul European şi Consiliu în unanimitate,
iar adoptarea de acte legislative este exclusă
- abţinerea nu împiedică unanimitatea 
- statul care se abţine nu are obligaţia să aplice decizia respectivă, însă nu poate întreprinde
acţiuni (inclusiv omisiuni) pentru a stânjeni sau împiedica aplicarea deciziei cu privire la
care statele au votat
- în unele situaţii, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată – at. 31 din TUE
- în virtutea art. 37 TUE, Uniunea poate încheia acorduri internaţionale în acest domeniu
- conform art. 275 din TfUE, Curtea (CJUE) nu este competentă în privinţa actelor adoptate
în domeniul PESC
- cu toate acestea poate controla respectarea procedurii de către instituţii şi se poate pronunţa
asupra acţiunii în anulare formulare de pf şi pj pentru acte care le privesc direct şi
individual
- Curtea poate să se pronunţe asupra unui diferend între statele membre în legătură cu
obiectul tratatelor în cazul în care este sesizată în temeiul unui compromis

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 3 – 20.10.2010 ♫♫♫

Procedura Ordinară în fața Curții de Justiție a UE

Caracteristici:
1) contradictorialitatea
2) este publică
3) mixtă (întâlnim etapa scrisă și cea orală)
4) de tip inchizițional = se finalizează cu adoptarea unei decizii, respectiv o hotărâre
5) gratuită (teoretic pentru că în fapt cineva plătește)

Procedura Ordinară
- regula este cea potrivit căreia ea cunoaște 3 etape:
1) etapa scrisă
2) etapa orală
3) etapa deliberărilor care se finalizează cu adoptarea unei hotărâri
- de la regulă, avem și o excepție – etapa anchetei, care se întâlnește între primele 2 etape și poate fi
dispusă atunci când se administrează probele

Etapa Scrisă

- debutează cu sesizarea Curții

- cine poate sesiza Curtea:
o un stat membru ce poate avea o asftel de legitimare, resortisanții statelor membre (resortisanți =
pf/pj având cetățenie română, nefiind necesar domiciliul în România)
o particularii – pf/pj

4
 o o instituție sau un organ comunitar, agenție sau oficiu
o o instanță națională indiferent de grad (recursul în interpretare)
- o astfel de sesizare se depunde la grefa Curții, este obligatorie și trebuie redactată în una din cele 23 de
limbi oficiale
- de reținut este că sunt o serie de termene de decădere, peremptorii, destul de flexibile, ce variază între 1
lună – 5 ani
- termenele de recurs sunt prevăzute în tratate
- sunt prevăzute și termene la distanță
- dacă actul emană de la o instituție comunitară, termenul se îndeplinește la 15 zile de la data publicării
actului
- termenul de recurs nu poate fi suspendat (excepție o fac sărbătorile legale, forța majoră, cazul fortuit)
- nici vacanțele judiciare nu suspendă termenele
- pe timpul etapei scrise are loc un dialog, reclamantul formulează plângerea, sesizarea, iar pârâtul
întâmpinarea în termenul normal și dacă este cazul în termenul la distanță
- reclamantul formulează apoi un memoriu în replică
- ultimul memoriu aparține pârâtului = memoriul în duplică (reprezintă excepția pentru că el este adoptat de
Curte numai în 5-6% din cauzele deduse judecății din motive de celeritate :)

Etapa Orală

- debutează atunci când nu se dispune ancheta (nu este necesară administrarea probelor)
- debutează cu audierea publică a judecătorului raportor
- președintele camerei deschide dezbaterile (părțile nu au dreptul de a pleda personal, ci agenții, avocații,
consilierii)
- avocatul general prezintă concluziile (instituția acestuia este asemănătoare cu cea a procurorului pe plan
național)
- președintele închide dezbaterile și cauza este luată spre deliberare
- pe timpul etapei orale, nu pot fi formulate noi capete de cerere, de acuzare, dezbaterile organizându-se în
limitele cererilor formulate în scris
- odată încheiate dezbaterile, ele nu pot fi redeschise decât cu caracter excepțional
- deliberarea este secretă și are loc în camera de consiliu
- nu se acceptă procedura opiniei separate
- voturile judecătorilor nu sunt prezentate public, votul se exprimă începând cu judecătorul cel mai tânăr 
- hotărârea este dată în numele Curții, se prezintă în ședință publică și trebuie semnată de președinte,
judecătorul raportor și judecătorii care au participat la deliberări și de grefier
- minuta hotărârii, parafată, se depune la grefa Curții

Excepțiile de la Normala Desfășurare a Procedurii Ordinare (detaliem la seminar)

 asistența juridică gratuită

 excepția sau incidentul
 absența pârâtului
 desistarea
 procedura de urgență
 problema terților intervenienți
 rectificarea erorilor materiale (care se regăsește și în dreptul intern)
 omisiunea de a hotărî
 opoziția
 nu există o instanță mai ˃ în grad decât CJ a UE =˃ nu există căi extraordinare de recurs

5
 Procedurile Speciale

1) recursul funcționarilor comunitari

2) recursul împotriva hotărârilor Comitetului de Arbitraj CEEA
3) procedura avizării – CEE
- procedurile speciale fac obiectul reglementării prin legislația primară (tratatele institutive și modificatoare)
- executarea hotărârii → hotărârile au forță juridică executorie în sfera de aplicare a documentelor
internaționale și sunt susceptibile de executare imediată

Recursurile/Acțiunile în fața CJUE

1) recursul în anulare
2) recursul în carență
3) recursul în interpretare
4) recursul în plină jurisdicție

- recurs = acțiune în primă instanță, ≠ cale de atac așa cum este întâlnită noțiunea în dreptul român, intern

Recursul în Anulare

- sediul materiei: art. 146 TCEEA și art. 173 TCEE

- vizăm:
o noțiunea
o calitatea procesuală activă și pasivă
o procedura
RA = posibilitatea pe care o au statele membre, instituțiile comunitare, pf/pj de a ataca în fața Curții un act
obligatoriu emis de Consiliu/Comisie și de a obține în anumite condiții desființarea lui pentru că este neconform
cu legislația primară

- este un mijloc de control al conformității actelor comunitare, de legalitate și urmărește desființarea

actului, nu modificarea lui
- actele susceptibile de recurs:
o regulamentele
o directivele
o deciziile, în anumite condiții
- legitimarea procesuală activă = statele membre, instituțiile comunitare, pf/pj
- calitatea de reclamant = particularii, orice pf/pj împotriva deciziilor care o privesc în mod individual
- legimitarea procesuală pasivă = Comisia și Consiliul (deschiderea recursului în anulare este posibilă numai
împotriva actelor de decizie)
- PE poate și el avea alături de Consiliu legitimare procesuală pasivă 

Procedura:

6
 - termenul în care poate fi întrodus recursul în anulare este de 2 luni, ce curge la actele generale de la
publicarea lor și pentru actele individuale de la notificarea către cel interesat
- momentul începerii curgerii termenului de recurs în anulare este și cel în care cel interesat a luat la
cunoștință de existența și conținutul actului individual, dacă acesta nu i-a fost notificat oficial
- termenul curge în caz de notificare din ziua următoare a acestei notificări, iar în caz de publicare, cu
începere din a 15a zi următoare datei publicării actului atacat în Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene

Recursul în Carență

RC = posibilitatea pusă la dispoziția statelor, a instituțiilor comunitare, precum și a întreprinderilor/particularilor

ca în anumite situații strict determinate să atace în fața CJ abstinența (inacțiunea), refuzul Comisiei/Consiliului de
Miniștri (actualmente Consiliul) de a decide în materii în care aceste instituții comunitare au, prin tratate,
obligația de a lua o anumită măsură
- legitimarea procesuală activă = statele membre, instituțiile comunitare, particularii
- legitimarea procesuală pasivă = Consiliul, Comisia

Procedura:
- are și o etapă preliminară, de punere în întârziere a instituției aflate în carență, în inacțiune – partea
interesată trebuie să ceară instituției competente a comunităților să pună capăt inactivității sale
- cererea = punere în întârziere
- cererea trebuie să fie clară, precisă, să avertizeze instituția comunitară că dacă va persevera în inacțiune, se
va trece la recursul în carență
- cererea trebuie să precizeze data de la care curge termenul de 2 luni
- cererea preliminară se adresează numai instituției comunitare și obligă la o anumită acțiune
- a 2a etapă este cea contradictorie, cea în fața Curții (dezvoltăm la seminar :)

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 4 – 27.10.2010 ♫♫♫

Recursul în Interpretare
Predat de Dna Roxana Popescu

- art. 267 din TfUE, forma consolidată a tratatului (fost 234 TCE și fost art. 177 TCEE): ”orice instanță
națională poate solicita Curții de Justiție de la Luxemburg interpretarea unei norme juridice obligatorie a
UE sau să se pronunțe cu privire la valabilitatea unui act juridic al UE”
- instanța care va pronunța o hotărâre definitivă (și irevocabilă în dreptul intern) este obligată să adreseze
Curții o intrebare preliminară
- întrebarea trebuie să aibă legătură cu litigii pendinte (în desfășurare :)

Legitimarea Procesuală:
- particularitatea acestui recurs constă în faptul că avem numai legitimare procesuală activă, instanța
națională solicitând doar interpretarea dreptului
- relația dintre judecătorul național și cel al UE este una de colaborare și nu de subordonare
- ori de câte ori judecătorul național hotărăște că trebuie să adreseze o întrebare preliminară, trebuie să
suspende la nivel național procesul

Condițiile acceptării Întrebării Preliminare:

7
 • situația în care întrebarea adresată are în vedere o normă asupra căreia instanța de la Luxemburg
nu s-a pronunțat sau deși s-a pronunțat, cazul judecătorului respectiv nu este similar celorlale
cazuri
• norma ce urmează a fi interpretată să aibă legătură directă cu litigiul național
- Curtea întotdeauna va respinge o întrebare preliminară dacă ea va fi nerelevantă, s-a pronunțat anterior sau
răspunsul este evident (teoria actului clar – studiem la seminar:)
- cine are calitate procesuală activă = orice instanță națională indiferent de grad
- Curtea – în sensul dreptului UE, instanță = orice organ intern stabilit prin lege, care are caracter
permanent, jurisdicția sa este obligatorie, este independent, aplică dreptul, procedura în fața sa este una
contradictorie și întrebarea pe care o adresează organul Curții de la Luxemburg a apărut în timpul
exercitării funcției judiciare
- Curtea de Arbitraj nu are un caracter permanent, de aceea nu este instanță în sensul dreptului UE
- hotărârea pronunțată de Curte este obligatorie pentru judecătorul care a formulat întrebarea preliminară
- în caz contrar, poate fi angajată răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat particularilor din cauza
neaplicării în mod corespunzător a dreptului Uniunii de către instanță (hotărârea Köbler)

Politica În Domeniul Comerțului

- la nivelul UE, încă din tratatele de la Roma se desfășoară, derulează o serie de politici în diferite domenii
- pornind de la competențele prevăzute în tratate, putem clasifica politicile astfel:
1) politici exclusiv unionale = competența de legiferare aparține UE: politica agricolă comună
(PAC), pescuitul, politica comercială comună (PCC) și transporturile
2) politici partajate = competența de a legifera aparține statelor membre, Uniunea intervenind
numai în temeiul principiului subsidiarității: politica socială, fiscală, regională, de mediu,
protecția consumatorilor
3) politici exclusiv naționale: au legătură cu domeniul justiție și afaceri interne (JAI) + cele din
sfera politicii externe și de securitate (PESC)

Politica Comercială Comună (PCC)

- este o politică externă a UE deoarece reglementează raporturile comerciale stabilite între statele membre
ale UE și state terțe
- pcc este reglementată în cadrul art. 206-207 TfUE, fostele art. 131, 133 TCE
- principiile sunt următoarele:
o modificarea tarifelor
o încheierea acordurilor tarifare și comerciale privind schimburile de mărfuri și servicii
o uniformizarea măsurilor de liberalizare a comerțului
o politica exporturilor
o stabilirea măsurilor de protecție comercială
- Comisia este cea care asigură punerea în executare a măsurilor de politică comercială:
♠ Comisia este cea care recomandă statelor membre metodele optime de cooperare între ele, astfel
încât să se evite apariția unor dificultăți economice
♠ Comisia este cea care autorizează, dacă este cazul, adoptarea unor măsuri de protecție națională,
stabilind condițiile și modalitățile concrete de aplicare
- ca domeniul al pcc, este reglementat regimul importurilor și regimul exporturilor
- prima măsură concretă de punere în aplicare a acestei politici a fost adoptată în 1962 printr-un program de
acțiune al Consiliului, care prevedea (valabile și în prezent):
• o politică uniformă privind importurile și exporturile

8
 • elaborarea unei liste comune de produse care nu mai sunt supuse restricțiilor (așa-numitele ”liste
liberalizate”) și înlocuirea cotelor naționale cu cele comunitare

Regimul Importurilor și Exporturilor la Nivelul UE

- importurile, în cadrul UE, sunt supuse Regulamentului nr. 260/2009, regulament care prevede derularea
importurilor fie în mod liber, fie pe bază de cote (principiul contingentării)
- dacă importul este liber, orice stat poate aduce cantități nelimitate
- problema apare în momentul stabilirii cotelor de import – Regulamentul prevede următoarele proceduri:
• informarea Comisiei de către statele membre cu privire la tendința la importuri a surplusului
acestora (din această situație =˃ Comisia Europeană impune măsuri de supraveghere sau
instituie măsuri de subrogare)
• consultarea în cadrul unui Comitet, la cererea unui stat membru, cu privire la condițiile și
modalitățile importurilor, evoluția lor, situația economică și comercială în ceea ce privește
produsele în cauză și la eventualele măsuri de adoptat
• derularea unei anchete la sfârșitul căreia Comisia prezintă un raport în urma căruia se pot
adopta măsuri de supraveghere sau măsuri de salvgardare (apărare)

- măsurile de salvgardare se adoptă în următoarele situații:

• un produs este important într-o cantitate mult sporită
• prin importul masiv al unui produs, se cauzează prejudicii grave producătorilor din cadrul
Uniunii
- măsurile de salvgardare pot consta în limitarea perioadei de valabilitate a documentelor de import sau
modificarea regimului de import pentru produsul în cauză, în sensul că, acesta (produsul) poate fi admis în
Uniune numai după obținerea unei autorizații de import adordată de Comisie

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 5 – 03.11.2010 ♫♫♫

Regimul Exporturilor

- Regulamentul nr. 1934/82 cu modificările ulterioare, inclusiv în 2009: în principiu, exportul produselor
din Comunitate (Uniune) către statele terțe este liber, adică nu face obiectul niciunei restricții cantitative
(excepție fac acele situații prevăzute în mod expres de Regulament)
- Regulamentul organizează o procedură de informare și consultare, când, urmare a unei evoluții
neobișnuite înregistrate pe piața UE, un stat membru apreciază că este necesară adoptarea și aplicarea unor
măsuri de protecție
- măsurile de protecție pot fi adoptate și aplicate în primul rând de către executivul UE (Comisia)
- măsurile restrictive pot fi limitate la exportul spre anumite state ori exportul poate fi limitat la operațiunile
desfășurate de către statele aflate în anumite zone geografice ale Uniunii
- aceste măsuri pentru limitarea exporturilor nu vor afecta produsele care se găsesc deja în circulație spre
frontierele Uniunii
- de asemenea, un stat membru poate adopta și aplica măsuri unilaterale de protecție în cazul în care
apreciază că pe teritoriul său se confruntă cu o situație critică
- în acest caz, măsurile au un caracter provizoriu și se referă la cerința obținerii unei autorizații de export
- de reținut că, reglementarea (Regulamentul) nu împiedică adoptarea sau aplicarea de către un stat membru
a unor restricții cantitative la export pe motiv de:
 moralitate publică
 ordine publică
 securitate publică
 protecția sănătății și a vieții oamenilor, animalelor sau plantelor

9
  protecția tezaurelor naționale, care au valoare artistică, istorică și arheologică
 protecția proprietății industriale și comerciale 
- de observat este faptul că, în cazul produselor neliberalizate la nivelul UE sau al produselor supuse unor
restricții cantitative la import și/sau export, Regulamentul nr. 520/94, cu modificările ulterioare, a prevăzut
o nouă procedură de gestionare a contingentelor cantitative
- reglementarea în cauză nu se aplică acelor produse care sunt supuse unui regim specific de import/export,
prevăzând dispoziții precis determinate în materie de gestionare a contingentelor
- potrivit acestui nou sistem, există următoarele metode:
1. metoda luării în considerare a curentelor tradiționale de schimb, caz în care, o parte a
contingentului (a cantității) este rezervată importatorilor/exportatorilor tradiționali, cealaltă parte
revenind importatorilor/exportatorilor ocazionali
2. metoda ce se întemeiază pe ordinea cronologică a depunerii solicitărilor, cererilor (aceasta mai
este cunoscută sub numele de ”metoda primului venit”) =˃ Comisia este cea care determină cantitatea
de produse pe care un operator o poate primi până la epuizarea contingentului (această cantitate, egală
pentru toți, se stabilește ținând seama de necesitatea de a atribui cuantumului economic apreciabile în
funcție de natura produselor în cauză)
3. metoda ce se întemeiază pe repartizarea în proporția cantităților cerute cu prilejul depunerii
solicitărilor (metodă denumită și ”metoda examinării simultane”) – autoritățile competente din statele
membre sunt obligate să comunice Comisiei toate acele informații relative la cererile de licență pe care
le-au primit, iar în temeiul acestora, Comisia să determine cantitățile contingentate și repartizate

Regimul de Protecție Împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

1. Dumping-ul
2. Subvențiile
3. Obstacolele în calea comerțului
4. Contrafacerea

Dumping-ul

- un produs este considerat că face obiectul unei practici de Dumping dacă prețul său de export spre Uniune
este ˂ decât un preț comparabil stabilit pentru un produs similar aflat în cursul obișnuit al comerțului în
statul exportator

Calculul Prețului de Dumping

- după ce valoarea normală, firească și prețul la export sunt determinate, acestea se compară
- pentru a fi comparate corect, se au în vedere următoarele aspecte:
• caracteristicile stabile ale produsului (cantitate, calitate, dimensiuni, greutate, etc.)
• taxele la import și cele indirecte
• reducerile, rabaturile comerciale și cantitățile
• transportul
• asigurarea (manipularea, încărcarea, cheltuielile subsidiare)
• ambalajul
• costurile după vânzare (de întreținere periodică)
• comisioanele legale
• conversiile monetare, mai ales în statele care nu au trecut incă la moneda unică €
• nivelul comerțului

10
 - rezultatul unei astfel de comparații, care se realizează între valoarea normală și prețul la export se
concretizează într-o marjă (limită) de dumping, definită ca = suma cu care valoarea normală depășește
prețul la export
- când limitele de dumping oscilează, pot fi stabilite și medii ponderate
- condiția esențială pentru aplicarea taxelor de protecție împotriva practicilor de dumping este cauzarea,
determinarea de prejudicii

3 accepțiuni ale noțiunii de ”prejudiciu”:

• un prejudiciu material adus industriei UE
• amenințarea cu un astfel de prejudiciu material pentru aceeași industrie a UE
• întârzierea materială a apariției unei astfel de industrii la nivelul UE

Nu intră în categoria prejudiciilor acele pierderi determinate de alți factori, precum:

• volumul și prețurile importurilor care nu sunt supuse practicilor de dumping
• diminuările privind cererea (anumite produse ce nu mai sunt cerute pe piață)
• transformările intervenite în modelele de consum
• practicile comerciale restrictive (restricțiile la import/export)
• concurența dintre producătorii străini și cei ai UE
• dezvoltările intervenite în tehnologie și în productivitatea la nivelul industriei UE

Subvențiile

- acestea pot fi acordate de către guvernul statului de origine a produsului importat sau de către guvernul
unui stat intermediar, stat din care produsul este exportat spre Uniune, stat cunoscut sub denumirea de
”stat de export”
- există 1 subvenție dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ 2 condiții:
• să existe o contribuție financiară din partea unui guvern al statului de origine sau al statului de
export
• în acest mod, se obține un beneficiu din partea statului care acordă subvenția
- nu sunt supuse măsurilor cu caracter protecționist acele categorii de subvenții nespecifice: care nu se
adresează în mod direct fluxurilor tehnologice (ex. – industria de autoturisme)

Obstacolele în Calea Comerțului

- sunt apreciate obstacole la comerț acele practici comerciale adoptate și menținute de către un stat terț în
privința cărora reglementările internaționale de comerț stabilesc un drept de acțiune
- un astfel de drept de acțiune există în cazul în care reglementările în domeniul CI fie interzic cu
desăvârșire o practică, fie conferă celeilalte părți, afectate de practica în cauză, dreptul de a cere
înlăturarea efectului practicii în discuție
- de observat este faptul că, pot fi prejudiciate prin intermediul obstacolelor la comerț, atât importurile, cât
și exporturile
- reglementările UE (ex. – Regulamentul nr. 2641/84 cu modificările ulterioare) precizează că sunt avute în
vedere numai acele practici internaționale care pot fi atribuite statelor
- nu intră-n categoria unor astfel de practici, cele care sunt atribuite întreprinderilor cel puțin în măsura în
care acestea nu sunt imputabile statelor
- în cazul în care se constată că este necesară acțiunea în interesul Uniunii, în scopul de a se asigura
exercitarea dreptului acesteia, potrivit reglementărilor internaționale în materie, pot fi adoptate
următoarele măsuri:
• suspendarea/retragerea oricărei concesii rezultând din negocierile de politică comercială

11
 • sporirea cuantumului taxelor vamale existente ori stabilirea oricărei alte taxe asupra importurilor
• stabilirea unor restricții cantitative sau adoptarea unor măsuri care sunt de natură să modifice
condițiile la import ori la export sau care sunt de natură să afecteze în alt mod comerțul cu statul
terț în cauză

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 6 – 10.11.2010 ♫♫♫

Contrafacerea

- legislația UE conține dispoziții referitoare la contrafacere (cu titlu de exemplu – Rgulamentul nr. 3842/86
cu modificările ulterioare)
- potrivit Regulamentului, condițiile în care autoritățile vamale intervin sunt determinate de suspiciunea
potrivit căreia unele mărfuri aflate în liberă circulație sunt contrafăcute
- excepție de la aplicarea legislației UE în materie fac următoarele categorii de mărfuri:
1. mărfurile care poartă o marcă de comerț, având consimțământul titularului acesteia, dar care
este admisă în liberă circulație fără un astfel de consimțământ
2. mărfurile admise în liberă circulație care poartă marcă de comerț potrivit altor condiții decât
cele convenite cu titularul acelei mărci comerciale
3. mărfurile aflate în bagajul personal al călătorilor sau mărfurile expediate în cantități mici de
natură necomercială în limitele stabilite de exceptările de la plata taxelor vamale
- de observat este faptul că reglementările existente la nivelul UE și nu numai interzic punerea în libera
circulație a mărfurilor în legătură cu care s-a constatat că sunt contrafăcute
- fără a fi încălcate alte drepturi la acțiune aflate la dispoziția titularului mărcii de comerț despre care s-a
constatat că a fost contrafăcută (încălcată), statele membre ale UE adoptă măsurile necesare pentru a
permite autorităților competente după cum urmează:
a) autoritățile competente pot distruge mărfurile contrafăcute ori să dispună de acestea în afara
rețelelor comerciale astfel încât să se reducă la minimum păgubirea titularului mărcii de comerț
fără nicio compensare (fără a i se oferi vreo despăgubire)
b) autoritățile competente pot lua cu privire la mărfurile contrafăcute oricare alte măsuri având
consecința de a-l lipsi în mod real pe cel răspunzător de importantele beneficii economice ale
tranzacției și de a se constitui într-un factor eficient pentru tranzacții viitoare de același gen

LIBERA CIRCULAȚIE a MĂRFURILOR

1. interzicerea între statele membre a taxelor vamale la import și export

2. interzicerea între statele membre a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale la import și export
3. recuperarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent
4. reglementările UE în domeniul vamal
5. excepțiile de la aplicarea principiului liberei circulații a mărfurilor
6. clauzele de salvgardare

1. Interzicerea între statele membre a taxelor vamale la import și export

Concepte:
Lcm = regimul juridic în cadrul căruia bunurile nu se confrundă la frontiere cu niciun obstacol (de natură legală
sau fiscală) indiferent dacă bunurile sunt importate/exportate
- libera circulație a mărfurilor se realizează atât prin interzicerea între statele membre a taxelor vamale la
import/export, precum și prin interzicerea între aceleași state membre a taxelor cu efect echivalent taxelor
vamale la import/export

12
Uv = ansamblul schimburilor de mărfuri care implică interzicerea între statele membre a taxelor vamale și a
taxelor cu efect echivalent la import/export, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în raporturile cu statele
terțe (art. 23 din Tratatul pv. constituirea CE)

Piața Unică = presupune realizarea unei Uv pe de-o parte, la care se adaugă interzicerea între statele membre a
restricțiilor cantitative și a măsurilor cu efect echivalent
- în mod implicit, Uv a condus la realizarea unei pcc și a determinat elaborarea și adoptarea unei legislații
vamale proprii (Codul Vamal Comunitar 1992, intrat în vigoare în 1994)

Domeniul de Aplicare a unei astfel de Uv:

1. în spațiu
2. material
3. în timp

1. în spațiu:
- lcm se desfășoară în cadrul limitelor geografice în care statele își exercită suveranitatea (ce Codul Vamal
numește ”activitate desfășurată în cadrul teritoriului vamal”)
- nu toate teritoriile statelor membre fac parte din teritoriul vamal (ex. – Seuta, Groenlanda, Melila, etc.)
- există unele entități care nu sunt membre, ce nu fac parte din UE, dar fac parte din teritoriul vamal
(Republica San Marino, Principatul Monaco)
2. material:
- libertatea schimburilor intracomunitare privește toate sectoarele economiei statelor membre, adică vizează
normele comunitare (ale UE), cele ce se regăsesc pe teritoriul statelor membre, dar și cele ce se regăsesc
în liberă practică (deci care nu se regăsesc pe teritoriul statelor membre :)

marfă = orice bun care este transportat peste o frontieră în scopul realizării unor tranzacții comerciale
- intră în categoria mărfurilor:
 bunurile destinate consumului
 medicamentele și electricitatea
 deșeurile care nu au valoare comercială, generând anumite costuri pentru întreprinderi
 materialele și suporturile de sunet care sunt folosite în domeniul audio-vizualului (precizare –
emisiunile/mesajele publicitare/compozițiile muzicale ≠ bunuri, ci servicii)
- piesele din metal prețios devin mărfuri din momentul în care nu mai au un curs legal într-un stat membru
- în caz contrar, acestea sunt supuse reglementărilor privitoare la libera circulație a capitalurilor
- principiul liberei circulații a mărfurilor se aplică acelor bunuri originare din statele membre
- bunurile originare sunt următoarele:
a) bunurile obținute în întregime în cadrul teritoriului vamal al Uniunii fără a fi folosite bunuri
importate din țări/teritorii care nu sunt incluse în teritoriul vamal al Uniunii
b) bunurile importate din țări/teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii și care se găsesc
în liberă practică, adică este vorba despre bunurile care provin din țări/teritorii terțe pentru care au
fost îndeplinite formalitățile vamale de import și au fost aplicate taxe vamale ori taxe cu efect
echivalent exigibile într-un stat membru dacă mărfurile în cauză nu au beneficiat de rambursarea
totală/parțială a respectivelor taxe
c) bunurile obținute în cadrul teritoriului vamal al Uniunii prin prelucrarea unor materii prime care se
găsesc în liberă practică sau sunt obținute din asamblarea altor bunuri (ex. - industria
autoturismelor) obținute în întregime din Uniune, la care se adaugă bunurile care se găsesc în
liberă practică (ex. – industria calculatoarelor)
3. în timp:

13
 - Uv s-a realizat cu 18 luni mai devreme de termenul prevăzut în Tratatul pv. constituirea UE, cu 18 luni
mai devreme decât 1 ianuarie 1970 (deci, termenul a început să curgă de la 1 iulie 1968)

2. Interzicerea între statele membre a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale

- în accepțiunea dreptului comunitar, taxele vamale la import/export și taxele cu efect echivalent taxelor
vamale sunt interzise între statele membre
- interdicția respectivă se aplică și taxelor vamale care au caracter fiscal (=sunt instituite cu privire la
mărfurile importate în absența unor bunuri indigene similare ori comparabile pentru a genera venituri
autorităților publice)
- taxele cu efect echivalent taxelor vamale = acel cuantum de natură pecuniară indiferent de mărimea
acestuia, denumirea sau modul de aplicare
- o astfel de taxă este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor naționale/străine, acestea trecând o
frontieră, dar care nu reprezintă taxe vamale în sensul legislației UE
- taxa se achită pentru trecerea unei frontiere, NU la trecerea frontierei

Caracteristicile taxelor cu efect echivalent taxelor vamale:

 sunt taxe pecuniare (implică plată concretă)

 nu are însemnătate cuantumul, denumirea sau modul de aplicare
 taxele sunt impuse în mod unilateral de către un stat membru, o autoritate publică sau ca efect al unei
convenții incheiate între particulari
- nu sunt considerate taxe cu efect echivalent taxelor vamale cele percepute cu prilejul controalelor sanitare
stabilite la nivelul Uniunii sau stabilite printr-un tratat internațional ce îndeplinește funcții similare și este
aplicat de către toate statele membre în situația în care cuantumul taxelor nu depășește costul real al
controalelor efectuate (material + forța de muncă)
- de precizat că, aceste taxe sunt cerute pentru ca mărfurile trec o frontieră, adică nu este relevant
destinatarul taxei (statul sau o altă pj)
- nici scopul în care taxa a fost constituită nu poate justifica o astfel de taxă vamală (ex. = asigurarea
protecției patrimoniului cultural național)
- NU sunt taxe cu efect echivalent taxelor vamale următoarele 3 categorii:
• taxele interne
• taxele încasate pentru serviciile prestate agenților economici
• taxele solicitate în temeiul unor prevederi legale ale Uniunii

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 7 – 17.11.2010 ♫♫♫

Libera Circulație a Mărfurilor (continuare :)
Taxele care NU sunt taxe cu efect echivalent taxelor vamale

1. Taxele Interne:
- interdicția privitoare la taxele cu efect echivalent taxelor vamale vizează, potrivit legislației UE, numai
produsele similare, adică acele produse care prezintă față de consumator proprietăți apropiate sau
răspund acelorași necesități, dar care nu trebuie să fie identice (ex. – băuturile alcoolice, care prezintă
suficiente proprietăți comune pentru a fi considerate produse similare)
- legislația comunitară interzice statelor membre ca în materiile care intră sub incidența politicilor
comune să fie reglementate distinct (adică să aibă legislația armonizată), însă, spunem că aceeași
legislație nu interzice statului să impoziteze mai sever mărfurile indigene față de bunurile importate,
dat fiind faptul că aceleași deosebiri se explică tocmai prin specificul legislației naționale în materii
care nu sunt armonizate la nivelul Uniunii, ci au rămas în sfera de competență a statelor membre
2. Taxele încasate pentru servicii prestate agenților economici:

14
 - pentru ca o asftel de taxă să fie calificată în acest mod, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiții:
• serviciul prestat să procure un avantaj real agentului economic
• avantajul procurat agentului economic să beneficize numai acestuia, și nu tuturor persoanelor
care desfășoară același gen de activități
• cuantumul taxei trebuie să fie proporțional cu serviciul prestat (ex. – taxa solicitată pentru
depozitarea mărfii, dacă agentul economic poate decide)
- nu poate fi considerată o astfel de taxă (cu efect echivalent taxelor vamale): taxa impusă la depozitarea
obligatorie a mărfurilor pe durata îndeplinirii formalităților vamale
3. Taxele solicitate în temeiul legislației UE:
- în situația în care taxele încasate sunt aferente unor controale ce trebuie realizate pentru îndeplinirea
anumitor obligații stabilite prin legislația UE, se apreciază că acestea au caracter licit
- cuantumul acestor taxe însă nu trebuie să depășească dimensiunea reală sub aspectul costului
controalelor respective
- ex. – taxele solicitate cu prilejul controalelor fito-sanitare la export ori al controalelor veterinare la
import

Recuperarea Taxelor Vamale și a Taxelor cu Efect Echivalent Taxelor Vamale

- în cazul în care au fost încasate tv/tetv cu încălcarea legislației UE, consecințele se produc atât în plan
normativ, cât și în plan fiscal
- în plan normativ, statul renunță în întregime/parțial la măsura instituită
- o alternativă la această inițiativă este cea potrivit căreia statul poate să extindă avantajele fiscale
acordate produselor indigene și la mărfurile exportate
- în plan fiscal, statul trebuie să restituie sumele încasate
- recuperarea tv/tetv se justifică din motive care țin de legislația UE, care interzice autorităților naționale
competente aplicarea unor dispoziții contrare celor existente în tratatele institutive și continuând cu
cele modificatoare
- procedura recuperării taxelor încasate în mod ilicit se stabilește de către statele membre
- fiecare stat membru al Uniunii, în acest sens, desemnează organele jurisdicționale competente și
adoptă normele procedurale aplicabile
- totodată, observăm că, statele membre sunt abilitate să limiteze restituirea taxelor încasate, dacă
acestea au fost incluse de către agenții economici în prețurile plătite de către cumpărători

Reglementările UE în Domeniul Vamal

- în scopul aplicării tv, mărfurile susceptibile a fi importate sunt clasificate în cadrul unui nomenclator
tarifar
- nomenclatorul tarifar = codificarea numerică de natură să permită repartizarea mărfurilor pe poziții
și subpoziții tarifare
- potrivit unui astfel de nomenclator tarifar, mărfurile ajung după cum urmează, adică:
 în liberă practică
 într-o zonă liberă ori sunt depozitate într-un antrepozit liber
 într-un antrepozit vamal
1. mărfurile care ajung în liberă practică:
- marfa ajunge în liberă practică după ce a fost parcursă procedura administrativă pe care o presupune
trecerea prin vamă (”procedura vămuirii”)
- operațiuni:
 plasarea mărfii în cadrul nomenclatorului tarifar
 identificarea originii mărfii în cauză

15
  se parcurge etapa calculării valorii mărfii în vamă
 se procedează la determinarea drepturilor de vamă datorate
 verificarea respectării de către importator a obligațiilor pe care se subsumează etapele
precedente

2. mărfurile care ajung într-o zonă liberă ori sunt depozitate într-un antrepozit liber:
- = teritorii care se circumscriu teritoriului vamal al Uniunii, adică acele teritorii aflate în cadrul UE
aparținând statelor membre, în cadrul cărora, mărfurile din statele nemembre (terțe) sunt considerate,
dpdv al aplicării dreptului de import și al măsurilor de politică comercială la import, ca mărfuri ce nu
se găsesc pe teritoriul vamal al UE, sub condiția ca acestea să:
• nu fie puse în liberă practică
• să nu fie supuse niciunui alt regim vamal
• să nu fie utilizate/consumate în condiții diferite de cele înscrise în legislația vamală a UE

3. antrepozitul vamal:
- = acel teritoriu aprobat de către autoritățile vamale, aflat sub controlul acestora, în care mărfurile pot fi
depozitate

Regimul juridic aplicabil mărfurilor care se găsesc pe teritoriul vamal – 6 situații:

1. regimul admiterii temporare, ce permite utilizarea mărfii în cadrul UE cu exonerarea totală/parțială a

drepturilor de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială
2. regimul perfecționării active, ce permite întreprinderilor aflate pe teritoriul UE să exporte mărfuri în
statele terțe în condiții similare celor de care beneficiază concurenții lor din aceste țări
3. regimul perfecționării pasive, potrivit căruia întreprinderile aflate în statele membre ale UE sunt
îndrituite să exporte temporar mărfuri în afara teritoriului vamal al Uniunii pentru ca acestea să fie supuse
unor operații de perfecționare, de asemenea cu exonerarea totală/parțială a drepturilor de import
4. regimul transformării sub control vamal, ce permite folosirea pe teritoriul vamal al Uniunii, fără plata
drepturilor de import și fără plata echivaletului pe care îl presupun măsurile de politică comercială, a
mărfurilor aparținând unor state terțe pentru a fi supuse unor operațiuni care le modifică natura/starea
inițială și care ulterior sunt puse în liberă practică, având forma și conținutul produselor rezultate din
aceste operațiuni
5. regimul juridic al tranzitului extern, ce constă în posibilitatea ca mărfurile aparținând unor state terțe să
circule dintr-un punct în altul al Uniunii fără pata drepturilor de import și fără aplicarea măsurilor de
politică comercială (este vorba despre marfa aparținând unor state terțe care tranzitează teritoriul UE =
pornesc dintr-un stat terț și ajung într-un alt stat terț și tranzitează un stat al Uniunii) și pentru care nu se
plătesc taxe vamale de import/export
6. regimul tranzitului intern, care permite circulația mărfurilor aparținând statelor membre ale UE dintr-un
stat membru al UE într-un alt stat membru al UE fără modificarea statutului vamal, dar cu folosirea
teritoriului unui stat terț (ex. – Elveția)

Excepțiile de la Aplicarea Principiului Liberei Circulații a Mărfurilor

• excepțiile prevăzute de legislația UE (”excepțiile legale”)

• excepțiile care rezultă din jurisprudența UE (”excepțiile jurisprudențiale”)
• condițiile în care pot fi invocate excepțiile legale și cele jurisprudențiale

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 8 – 24.11.2010 ♫♫♫

Excepțiile de la Regimul LCM

16
1. excepțiile reglementate prin tratate
2. excepțiile jurisprudențiale

1. Excepțiile Reglementate prin Tratate

- sunt justificate de următoarele motive:

 morală publică
 ordine publică
 securitate publică
 motive ce țin de protecția sănătății și a vieții persoanelor
 protecția animalelor
 protecția tezaurelor naționale cu valoare artistică, istorică sau arheologică
 protecția proprietății industriale și comerciale
- excepțiile menționate mai sus sunt cuprinse în dispozițiile art. 36 TfUE

2. Excepțiile Jurisprudențiale

- vizează obstacolele la lcm în cadrul UE, obstacole rezultate din dispozițiile prevăzute de legislațiile
naționale privind comercializarea produselor
- ele trebuie să fie acceptate în măsura în care se apreciază că sunt necesare pentru îndeplinirea exigențelor
imperative ce se referă în special la următoarele aspecte:
a) eficacitatea controalelor fiscale
b) protecția sănătății publice
c) corectitudinea tranzacțiilor comerciale
d) protecția consumatorilor
- în plan secund, au mai fost formulate și alte excepții, cum ar fi:
a) protecția industriei cinematografice
b) protecția creației și a diversității culturale în domeniul cărții
c) protecția mediului înconjurător
d) protecția rețelei publice de telecomunicații
e) protecția libertății de expresie și a pluralismului în domeniul presei

Condițiile necesare pentru ca excepțiile să fie invocate:

1. vizează inexistența unei directive de armonizare a legislațiilor statelor membre prin care să se urmărească
o discriminare între bunurile importate sau cele exportate
2. să nu se instituie o discriminare între bunurile importate și cele exportate și bunurile indigene care sunt
comercializate pe piața națională a unui stat membru
3. urmărește ca măsura adoptată de către statele membre să fie necesară pentru îndeplinirea obiectivelor
urmărite
4. măsura trebuie să fie proporțională în raport cu obiectivele avute în vedere

Clauzele de Savgardare (Cs)

- Cs permit în situații deosebite derogări de la prevederile tratatelor

17
- un stat membru poate solicita instituirea unei Cs în următoarele cazuri:
1. în situația în care, după ce Consiliul/Comisia a adoptat o măsură de armonizare, statul membru
consideră necesar să mențină dispoziții naționale justificate de exigențe importante sau referitoare la
protecția mediului ori a mediului de lucru și imediat va notifica Comisiei motivele menținerii
legislației interne
2. în situația în care, după adoptarea de către Comisie/Consiliu a unei măsuri de armonizare, statul
membru apreciază că este necesar să introducă dispoziții naționale întemeiate pe noi descoperiri
științifice cu privire la protecția mediului natural ori a mediului de lucru cauzate de o problemă
specifică acelui stat, apărută ulterior adoptării măsurii de armonizare (statul în cauză va notifica
Comisiei motivele avute în vedere, precum și motivele adoptării respectivei măsuri)
3. niciun stat membru nu este obligat să transmită informații a căror dezvăluire o consideră contrară
intereselor esențiale ale securității sale
4. orice stat membru poate adopte măsurile pe care le consideră necesare pentru protecția intereselor sale
de securitate și care sunt în legătură cu producția sau comerțul de arme, muniții și materiale de război
5. statul membru se consultă pentru adoptarea în comun a dispozițiilor necesare în vederea evitării unei
situații potrivit căruia funcționarea pieței comune să fie afectată de măsurile pe care un stat să poată fi
nevoit să le adopte în situația unor tulburări interne grave care constituie un pericol de război ori
pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în scopul menținerii păcii și securității internaționale

LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR (lcp) și SERVICIILOR (lcs)

1. persoanele care beneficiază de ambele libertăți

2. deplasarea și stabilirea persoanelor fizice în orice stat membru în scopul desfășurării unei activități
profesionale sau pentru a beneficia de un anumit serviciu
3. semnificațiile și implicațiile principiului liberei circulații
4. excepții
5. clauze de salvgardare

1. Persoanele care beneficiază de ambele libertăți

a) lucrătorii salariați
b) lucrătorii nesalariați
c) persoanele fizice destinatare ale unui serviciu
d) membrii familiei lucrătorilor salariați sau a lucrătorilor independenți
e) membrii de familie ai persoanelor care sunt destinatare ale unui serviciu
f) persoanele juridice care îndeplinesc cerințele înscrise în cadrul prevederilor legale europene
- potrivit dispozițiilor tratatelor, libera circulație a lucrătorilor în interiorul UE este asigurată, însă dreptul la
libera circulație este subordonat de îndeplinirea următoarelor condiții:
 persoana în cauză să aibă cetățenia unui stat membru
 persoana în cauză trebuie să exercite o activitate profesională

- potrivit CJ a UE, noțiunea de ”activitate profesională” sau ”activitate economică” poate fi interpretată și
înțeleasă lato-sensu
- potrivit instanței europene, lucrător salariat = persoana care desfășoară în baza unui contract de muncă o
activitate în beneficiul altei persoane și sub conducerea acesteia
- nu are importanță durata contractului de muncă, remunerația primită sau numărul de ore realizat
- ceea ce este important este ca finalitatea activității desfășurate să aibă un caracter economic
- contractul de muncă este supus:
 fie legii statului pe al cărui teritoriu salariatul își îndeplinește în mod obișnuit activitatea, chiar
dacă este detașat în altă țară

18
  fie legii statului unde se află sediul întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta își
îndeplinește activitatea prin natura funcției sale în mai multe state
- potrivit dispozițiilor europene, restricțiile referitoare la libertatea de stabilire a cetățenilor unui stat
membru pe teritoriul altui stat membru sunt interzise
- interdicția se extinde și asupra restricțiilor ce se referă la înființarea de agenții, sucursale, filiale de către
cetățenii unui stat membru, stabiliți pe teritoriul altui stat membru
- libertatea de stabilire implică accesul la activități care nu sunt salarizate (independente) și la exercitarea
lor, precum și constituirea și gestionarea întreprinderilor, în special a societăților în condițiile prevăzute
pentru proprii cetățeni de legea țării unde are loc stabilirea

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 9 – 3.12.2010 ♫♫♫

Principiul Liberei Circulații a Persoanelor și Serviciilor
(Seria a 2a)

4 motive pentru care se studiază împreună cele 2 libertăți:

1) reglementările care le exprimă privesc deopotrivă persoanele fizice + juridice
2) lcs nu poate fi pe deplin asigurată în absența lcp
3) principiul egalității de tratament guvernează ambele domenii
4) existența unor norme la nivel european care sunt aplicabile celor 2 situații

2. Lucrătorii independenți

Serviciile:
- reglementare primară – art. 49 TCE, cu modificările Tratatului de la Lisabona
- serviciile = prestațiile furnizate în mod obișnuit în măsura în care nu sunt luate în considerare dispozițiile
referitoare la lcm, a capitalurilor și a persoanelor
- serviciile cuprind:
o activități care au caracter industrial
o activități comerciale
o activități artizanale
o activități care țin de profesiile liberale (inclusiv cele juridice)
- în acest sens, persoanele fizice se pot stabili în țara de primire, fie cu titlu principal, fie cu titlu secundar
- în cazul stabilirii cu titlu principal, persoana fizică începe activitatea sa profesională pe teritoriul unui stat
membru ori își transferă întreaga activitate pe teritoriul altui stat membru
- în cazul stabilirii cu titlu secundar, pf sau pj stabilită pe teritoriul unui stat înființează o filială/sucursală 
care este dependentă de societatea mamă, care se găsește pe teritoriul unui alt stat membru
- în cazul libertății de prestare a serviciilor, se deplasează persoana care asigură prestarea de serviciu
(regula) sau chiar beneficiarul serviciului (excepția)
- pot exista cazuri însă în care nu se deplasează nici beneficiarul, nici furnizorul, ci doar serviciul
- pf care beneficiază de dreptul de stabilire și de prevederile legislației UE referitoare la libera prestare a
serviciilor în cadrul UE sunt cele care:
• au cetățenia unui stat membru
• desfășoară o activitate independentă
- în cazul exercitării dreptului de stabilire cu titlu secundar, pe teritoriul unui alt stat membru sau dacă sunt
invocate dispozițiile privitoare la libera prestare a serviciilor, este necesar în plus ca persoana în cauză să
fie deja stabilită pe teritoriul unui alt stat membru
- în cazul libertății de prestare a serviciilor, această cerință determină și caracterul transfrontier al serviciilor
furnizate

19
 - dreptul de stabilire cu titlu secundar și libera prestare a serviciilor, sub aspectul cerinței preexistenței unui
stabiliment (sediu/așezământ) – prezintă asemănări și deosebiri
Asemănări:
- cerința preexistenței unui stabiliment pe teritoriul unui stat membru este îndeplinită în eventualitatea în
care persoana aparținând unui stat membru are, pe teritoriul altui stat membru, înființat un centru de
activitate secundar, chiar dacă centrul de activitate principal se găsește într-un stat din afara Uniunii
Deosebiri:
- la dreptul de stabilire, centrul de activitate preexistent poate afla în statul membru în care se înființează
apoi un centru de activitate secundar
- spre exemplu: un cetățean francez deschide un cabinet profesional în Belgia în temeiul dreptului de
stabilire cu titlu principal, iar după o anumită perioadă înființează un centru de activitate secundar în
același stat, dar în alt oraș
- libera prestare a serviciilor presupune faptul că prestatorul trebuie să fie stabilit pe teritoriul unui alt stat
membru diferit de cel al destinatarului serviciului respectiv

3. Persoanele fizice destinatare ale unui serviciu

- regula care se respectă - persoana care prestează un serviciu se deplasează în statul în care se găsește
beneficiarul serviciului în cauză (spre exemplu, avocatul francez se deplasează în Franța pentru a asigura
asistența juridică)
- excepția – posibilitatea ca persoana ce beneficiază de un serviciu determinat să se deplaseze în statul în
care se găsește prestatorul

4. Membrii familiei lucrătorilor salariați sau a lucrătorilor independenți

- rațiunea unor astfel de prevederi se regăsesc în faptul că lucrătorii salariați sau independenți ori persoanele
care doresc să beneficieze de un serviciu determinat ar putea renunța la proiectul lor de a se deplasa în alt
stat membru fiindcă trebuie să se separe de membrii familiei
- cei care intră în această categorie (membrii de familie):
• soțul
• descendenții în vârstă de până la 21 de ani ai lucrătorului salariat sau independent
• descendenții și ascendenții care se află în întreținerea lor
- sediul materiei – Regulamentul nr. 1612/68 privitor la libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității
+ Directiva nr. 38/2004 + Directiva nr. 123/2006

Persoanele juridice care îndeplinesc cerințele înscrise în cadrul prevederilor legale europene
- acele societăți constituite potrivit legislației statelor membre care au sediul statutar, administrația centrală
sau activitatea principală pe teritoriul unui stat membru sunt asimilate persoanelor fizice în privința
aplicării legislației UE referitoare la dreptului de stabilire și la libera prestare a serviciilor
- persoanele juridice care beneficiază de dreptul de stabilire și de dispozițiile privitoare la libera prestare a
serviciilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
o trebuie să fie constituite în conformitate cu legislația unui stat membru
o trebuie să dețină un sediu statutar ori să aibă administrația centrală sau activitatea principală pe teritoriul
Uniunii
o trebuie să urmărească îndeplinirea unui scop lucrativ
- în cazul dreptului de stabilire cu titlu secundar și a liberei prestări a serviciilor, trebuie îndeplinită o
condiție suplimentară: activitatea acestora trebuie să aibă o legătură efectivă și continuă cu economia unui
stat membru

Deplasarea și stabilirea persoanelor fizice pe teritoriul unui stat membru

20
- resortisanții statelor membre trebuie să solicite autorităților competente ale statului membru al UE în care
doresc să desfășoare o activitate profesională eliberarea unui document numit „permis de ședere”
- permisul de ședere se obține în temeiul următoarelor acte: CI/pașaport + declarația angajatorului + un
înscris din care să reiasă că resortisantul face parte din categoría beneficiarilor prevederilor Directivei
38/2004
- persoana interesată trebuie să dovedească înregistrarea (spre exemplu, la Registrul Comerțului) sau, în
cazul în care pf exercită o activitate profesională, aceasta trebuie să dovedească faptul că s-a înscris în
asociația profesională din statul de primire (ex. – Barou)

♫♫♫ Dr. UE 2 – Cursul nr. 10 – 08.12.2010 ♫♫♫

Excepțiile de la Aplicarea Lcp și Lcs

- ele se clasifică în 2 categorii:

1. excepții prevăzute de legislația UE (cea primară și cea derivată)
2. excepțiile jurisprudențiale

1. Excepțiile prevăzute de legislația UE:

- limitele aduse principiului lcp și lcs sunt sistematizate după cum urmează:
a) excepțiile ce se regăsesc în măsurile stabilite în funcție de natura sau caracteristicile unor activități
profesionale
- în temeiul acestora, statele membre pot rezerva exercitarea unor activități profesionale numai persoanelor
care le aparțin
b) excepțiile incluse în măsurile care au fost instituite, luându-se în considerare conduita resortisanților
statelor membre
- acestea îndreptățesc statele membre ale Uniunii să refuze intrarea, respectiv șederea persoanelor având
cetățenie străină pe teritoriile lor, refuz care poate fi justificat de acele motive care țin de ordinea publică,
securitatea și sănătatea publică
2. Excepțiile jurisprudențiale:
- în cadrul celei de-a 2a categorii, observăm că instanța de la Luxemburg a hotărât faptul că, din motive
imperative, de interes general, pot fi adoptate unele restricții privitoare la exercitarea liberalităților
fundamentale consacrate în tratate (Tratatul privind Instituirea CE)
- motivele imperative de interes general sunt considerate după cum urmează:
a) eficacitatea controalelor fiscale
b) motivele care se referă la coerența sistemului fiscal
c) asigurarea unei comunicări corespunzătoare, adecvate între medic și pacient, precum și între
medic și autoritățile administrative sau organismele profesionale
d) protecția sănătății publice

LIBERA CIRCULAȚIE A CAPITALURILOR și a PLĂȚILOR

- sediul primar, fundamental al materiei este Tratatul privind instituirea CE, tratat care la art. 3 și 14 nu
face distincție între libera circulație a capitalurilor, a mărfii, a serviciilor sau a persoanelor

21
 - în ceea ce privește circulația capitalurilor, aceasta este constituită din acele operațiuni financiare care se
referă investirea capitalurilor și nu la remunerarea unui serviciu
- prin aceasta, lcc se deosebește de libera circulație a plăților (lcpl), aceasta din urmă reprezentând o
contraprestație în cadrul unor tranzacții principale
- cu titlu de exemplu, alte sedii ale materiei: același tratat în art. 56 prevede că toate restricțiile privind
circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și statele terțe sunt interzise
- această reglementare produce efecte directe între statele membre ale Uniunii deoarece reglementarea în
cauză nu generează un efect direct în situația circulației capitalurilor între statele membre și statele terțe,
întrucât Consiliul are posibilitatea să adopte măsuri referitoare la circulația capitalurilor, având drept
destinație sau provenind din statele terțe, chiar în ipoteza în care măsurile adoptate reprezintă un regres în
materie
- un alt sediu al materiei este reprezentat de Tratatul de la Maastricht, care a recunoscut liberei circulații a
capitalurilor (lcc) o importanță egală celei atribuite celorlalte libertăți fundamentale
- sediul derivat la materiei:
a) Directiva nr. 86/566 prin care au fost liberalizate operațiunile de achiziționare a acțiunilor și
obligațiunilor care nu erau negociate la bursă
b) Directiva nr. 88/361 prin care s-a realizat liberalizarea completă a circulației capitalurilor

Domeniile care cad sub incidența Lcc:

1. investițiile realizate în scopul constituirii sau dezvoltării unei SC ori a unei sucursale 
2. investițiile imobiliare
3. operațiunile cu privire la titlurile cotate ori necotate la bursă
4. împrumuturile pe termen mediu și lung
5. emisiunile de acțiuni și obligațiuni pe piața statelor membre
6. circulația capitalurilor în interes personal, adică vorbim despre: împrumuturi, donații, succesiuni,
transferul economiilor dintr-un stat în altul
7. vărsăminte în conturi curente și încheierea contractelor de depozit în străinătate
8. investițiile în bonuri de tezaur
9. importul sau exportul mijloacelor de plată
10. daunele-interese
11. drepturile de autor, etc.

- lcc presupune un transfer de valori dintr-un stat membru în altul sau în cadrul aceluiași stat către un
nerezident, operațiunea respectivă însă având caracter autonom

Libera Circulație a Plăților (Lcpl)

- Tratatul instituind CE, la același art. 56 precizează că sunt interzise atât măsurile restrictive privind
circulația capitalurilor, cât și oricare alte limitări referitoare la plățile între statele membre, precum și între
statele membre & statele terțe
- art. 106 din același tratat precizează că: ”fiecare stat membru se angajează să autorizeze efectuarea plăţilor
aferente schimburilor de mărfuri, de servicii şi de capitaluri, precum şi transferurile de capital şi de salarii,
în moneda statului membru în care îşi are sediul creditorul sau beneficiarul, în măsura în care circulaţia
mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor este liberalizată între statele membre în aplicarea
prezentului tratat”

Excepțiile de la Aplicarea Lcc și Lcpl

22
 - declarația asupra art. 56 din tratat, adoptată cu prilejul încheierii Tratatului de la Maastricht, precizează
faptul că statele membre sunt abilitate să aplice numai acele dispoziții concordante (”pertinente”) ale
legislațiilor lor fiscale existente la sfârșitul anului 1993 =˃ pe cale de consecință, celelalte nu se aplică

Clauzele de Salvgardare

- Consiliul poate adopta măsuri privitoare la circulația capitalurilor între statele membre și statele terțe, fapt
ce constituie un regres la nivelul UE privitor la liberalizarea circulației capitalurilor, implicând investiții
directe  și care au drept destinație ori provin din statele nemembre

Elemente de Drept Concurențial

- studiem la seminar, aspectele mai importante, legate de:

• noțiunea de ”întreprinderi”
• noțiunea de ”asociații de întreprinderi”
• ”practicile anticoncurențiale”
• ”practicile concertate”
• ”poziție dominantă”
• ”abuzul de poziție dominantă”
• ”interzicerea înțelegerilor”

Material Trimis de D-ra Mădălina Larion

Principiile politicii comerciale comune

 politica comercială comună are în vedere relaţia dintre Uniunea Europeană (statele membre) şi statele
terţe.

Principiile politicii comerciale comune (fostul art. 133, alin. 1 din TCE, actualul art. 207, art. 1 din
Tratatul asupra funcţionării Uniunii Europene):

1. modificarea tarifelor;

2. încheierea unor acorduri tarifare şi comerciale;

3. uniformizarea măsurilor de liberalizare a comerţului;

4. politica exporturilor şi a măsurilor de protecţie comercială;

Comisia este instituţia care asigură executarea măsurilor stabilite la nivel comunitar. Ea are două
posibilităţi: recomandă statelor membre metodele optime de cooperare între ele, astfel încăt să se evite apariţia
unor dificultăţi economice şi/sau autorizează, atunci când este cazul, adoptarea unor măsuri de protecţie naţională.

23
 Practicile comerciale neloiale

 practicile comerciale neloiale pot fi întâlnite în cadrul relaţiilor comerciale externe ale Uniunii
Europene (relaţia cu state terţe);
 ele sunt: dumpingul, subvenţiile, obstacolele în calea comerţului, contrafacerea.

1. Dumpingul

- sediul materiei: (iniţial Regulamentul nr. 2423 din 1988, apoi Regulamentul 3283 din 1994, astăzi abrogate)
Regulamentul nr. 384 din 1996; Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind
protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale
Comunităţii Europene;

- noţiune: un produs este considerat că face obiectul practicii de dumping, dacă preţul său de export spre Uniunea
Europeană (într-unul dintre statele membre) este mai mic decât preţul pentru un produs similar, comparabil, aflat
în cursul obişnuit al comerţului, aşa cum a fost acesta stabilit pentru statul exportator (art. 1);

- pentru a determina dacă un produs face obiectul unei practici de dumping se compară valoarea normală,
obişnuită şi preţul de la export al produsului în cauză. În scopul unei comparaţii corecte, se au învedere
următoarele aspecte:

- caracteristicile fixe, stabile ale produsului în cauză (spre ex.: cantitate, dimensiune, concentraţie etc.);

- taxele la import şi cele indirecte;

- reducerile, rabaturile;

- transportul, asigurarea, manipularea, încărcarea şi alte cheltuieli subsidiare (întreţinere, curăţare etc.);

- ambalarea;

- creditul, costurile după vânzare, comisioanele legale, conversiile monetare (mai ales pentru statele ce nu
au trecut la euro);

- nivelul comerţului etc.

- rezultatul comparaţiei se concretizează într-o limită/marjă de dumping, care este definită ca fiind acea sumă cu
care valoarea normală depăşeşte preţul la export;

- când limitele de dumping oscilează, pot fi stabilite şi medii ponderate;

- condiţia esenţială pentru aplicarea taxelor de protecţie faţă de practicile de dumping este să se cauzeze un
prejudiciu:

24
 - un prejudiciu material adus industriei comunitare;

- ameninţarea cu un astfel de prejudiciu;

- întârzierea apariţiei unei astfel de industrii comunitare;

- nu intră în categoria prejudiciilor care determină practici de dumping, acele pierderi cauzate de alţi factori, cum
ar fi:

a) volumul şi preţurile importurilor, care nu sunt supuse practicilor de dumping;

b) variaţiile cererii:

c) schimburile intervenite în modelele de consum (preferinţele consumatorilor);

d) practicile comerciale restrictive;

e) concurenţa dintre producătorii străini şi cei comunitari:

f) acei factori care vizează dezvoltarea tehnologică şi productivitatea industriei comunitare.

2. Subvenţiile

- sediul materiei: (iniţial Regulamentele nr. 2423 din 1988, apoi Regulamentul nr. 3284 din 1994 şi nr. 2026 din
1997, astăzi abrogate) Regulamentul nr. 597 din 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul
unor subvenţii din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene;

- subvenţiile pot fi acordate de către guvernul ţării de origine a produsului importat (guvernul statului de export)
sau de către guvernul unui stat intermediar (de tranzit), din care produsul este exportat către Uniunea Europeană
(în orice stat membru);

- putem vorbi despre o subvenţie, dacă sunt îndeplinite două condiţii, cumulative:

a) să existe o contribuţie financiară din partea unui guvern al ţării de origine/de export/de tranzit;

b) în acest mod se obţine un beneficiu (spre ex.: cucerirea acelei pieţe, deoarece costul scade, ducând la
scăderea preţului de vânzare);

- nu sunt supuse măsurilor de protecţie subvenţiile nespecifice (art. 4 din Regulament);

- ex.: statul român pote acorda subvenţii nespecifice industriei auto, cum ar fi alocarea de fonduri pentru
îmbunătăţirea fluxului tehnologic, care ar duce la scăderea preţului.

3. Obstacolele în calea comerţului

25
- sediul materiei: (iniţial Regulamentul nr. 2641 din 1984, în prezent, abrogat) Regulamentul nr. 3286 din 1994;
Regulamentul (CE) nr. 125/2008 al Consiliului din 12 februarie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr.
3286/94 privind adoptarea procedurilor comunitare în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării
exercitării de către Comunitate a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerţului internaţional, în special
de cele instituite sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului;

- în accepţiunea Regulamentului, pot fi prejudiciate nu numai importurile comunitare, ci şi exporturile, motiv

pentru care sunt supuse prevederilor Regulamentului numai acele practici comerciale internaţionale ce pot fi
atribuite statelor;

- nu intră în sfera de aplicare a Regulamentului acele practici comerciale incorecte ce aparţin întreprinderilor, cel
puţin în măsura în care praticile respective nu pot fi imputate statelor;

- noţiune: sunt considerate obstacole în cale acomerţului acele practici în privinţa cărora reglementările
internaţionale comerciale stabilesc un drept la acţiune. Un astfel de drept există atunci când reglementările în
cauză fie interzic cu desăvârşire o practică, fie conferă părţii afectate de practică dreptul de a cere eliminarea,
înlăturarea efectului practicii în discuţie;

- în cazul în care se constată că este necesară acţiunea în interesul Uniunii Europene, în scopul de a se asigura
exercitarea drepturilor acesteia, în acord cu reglementările internaţionale specifice, pot fi adoptate următoarele
măsuri:

a) suspendarea sau retragerea oricărei concesii rezultate din negocierile de politică comercială;

b) majorarea taxelor vamale ori introducerea unor taxe asupra importurilor;

c) stabilirea unor restricţii cantitative sau luarea oricăror alte măsuri prin care se modifică, se schimbă
condiţiile de import ori de export sau care afectează în alt mod comerţul cu statul terţ în cauză.

4. Contrafacerea

- sediul materiei: (iniţial Regulamentul nr. 3842 din 1986, apoi Regulamentul nr. 3295 din 1994, în prezent
abrogate) Regulamentul nr. 1383 din 2003; Regulamentul (CE) nr. 1172/2007 al Comisiei din 5 octombrie 2007
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1891/2004 al Comisiei de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor
suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie
aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală; Regulamentul (CE)
nr. 1891/2004 al Comisiei din 21 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce
atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care
aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală;

- autorităţile vamale intervin în cazul mărfurilor admise în liberă circulaţie (vânzare-cumpărare), când există
suspiciuni că acestea sunt contrafăcute;

- Regulamentul nu se aplică următoarelor categorii de mărfuri:

26
 a) mărfurilor care poartă o marcă de comerţ având consimţământul titularului acesteia, dar care sunt
admise în liberă circulaţie fără consimţământul acestuia;

b) mărfurilor admise în liberă circulaţie care poartă o marcă de comerţ, dar potrivit altor condiţii decât cele
convenite cu titularul mărcii;

c) mărfurilor aflate în bagajul personal al călătorilor sau mărfurilor trimise în partide mici, de natură
necomercială, în limitele stabilite de exceptările de la plata taxelor vamale;

- Regulamentul interzice punerea în liberă circulaţie a mărfurilor în legătură cu care s-a constatat că sunt
contrafăcute, în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Regulament (art. 5);

- fără a se încălca celelalte drepturi la acţiune aflate la dispoziţia titularului mărcii de comerţ, statele membre
adoptă măsurile necesare, astfel:

- autorităţile competente pot să distrugă mărfurile contrafăcute ori să dispună de aceste mărfuri în afara
canalelor comerciale, în aşa fel încât să se reducă la minimum păgubirea titularului mărcii, fără nici un fel de
compensare pentru acesta;

- statul ia măsuri care să aibă consecinţa de a lipsi în mod real pe cel răspunzător de importantele beneficii
ale tranzacţiei şi să descurajeze asemenea tranzacţii pe viitor.

Sursa: legislaţia menţionată (http://eur-lex.europa.eu/RECH_legislation.do)

♪♪♪ Ultimul Seminar Anul 3 Semestrul 2 ♪♪♪

Cele mai Importante Recursuri (Acţiuni) ce pot fi formulate la CJ a UE:
(1) Recursul În Anulare

- sediul materiei – art. 263 din TfUE

- scopul recursului – desfiinţarea normelor comunitare cu caracter obligatoriu considerate ilegale

27
- calitatea procesuală activă o pot avea:

 instituţiile comunitare (PE, Consiliul, Comisia)

 un stat membru

 orice persoană fizică/juridică dar care să justifice un interes, mai exact să fie
destinatarul actului, pe care să o privească în mod direct şi nemijlocit şi să nu
presupună măsuri de executare

- calitatea procesuală pasivă o pot avea (instituţiile care au emis normele respective):

• Consiliul şi PE

• Consiliul

• Comisia

• Bce (Banca Centrală Europeană)

• după Tratatul de la Lisabona – organele, agenţiile şi oficiile UE, dar numai cu

privire la actele care produc efecte juridice faţă de terţi

- motivele de nelegalitate sunt:

 necompetenţa instituţiei care a emis actul

 încălcarea unei norme fundamentale de procedură

 încălcarea tratatelor sau normelor privind aplicarea acestora

 abuzul de putere

- acţiunea trebuie introdusă în termen de 2 luni, după caz, la:

• publicarea actului în Jurnalul Oficial

• de la notificare

• în lipsa celor 2, de la data la care reclamantul a luat la cunoştinţă de actul respectiv

- efectele introducerii recursului în anulare:

 respinge recursul => actul rămâne în vigoare

 admite recursul = > actul este declarat nul şi neavenit

- cu toate acestea, Curtea poate indica atunci când consideră necesar, care sunt efectele actului ce
trebuie considerate ca fiind irevocabile

28
 (2) Recursul În Carenţă

- sediul materiei – art. 265 din TfUE

- scopul introducerii unui astfel de recurs = de a ataca abstinenţa sau refuzul unei instituţii
comunitare de a decide, de a hotărî

- calitate procesuală activă:

 statele membre

 celelalte instituţii ale CE

 particularii sub condiţia probării unui interes (vezi mai sus :)

- calitate procesuală pasivă:

 PE, Consiliul, Comisia, Consiliul şi Bce (ultimele 2, după Tratatul de la Lisabona)

- înainte de a se introduce recursul în carenţă, trebuie să i se solicite instituţiei respective să decidă, în

termen de 2 luni

- după expirarea termenului de 2 luni, curge un alt termen de 2 luni pentru a se introduce acţiunea (este
vorba astfel de o procedură prealabilă → dacă se introduce recursul în primele 2 luni, acesta se va
respinge ca prematur, iar dacă este introdus după cel de-al 2lea termen de 2 luni, este respins ca
tardiv)

- de asemenea, poate fi atacată abstenţiunea organelor, oficiilor şi agenţiilor CE (acest lucru fiind
introdus prin Tratatul de la Lisabona)

(3) Recursul În Interpretare

- sediul materiei – art. 267 din TfUE (fostul art. 234 din TCE)

- judecătorul naţional, confruntat cu o problemă de interpretare a dreptului comunitar în cadrul unui

litigiu aflat pe rol poate formula o întrebare preliminară („prejudicială”) sau un recurs în interpretare la
29
 CJUE, fiind astfel suspendată pe cel puţin 2 ani procedura pe plan intern până la primirea unui răspuns
din partea Curţii

- dacă litigiul de pe rolul instanţei este unul în urma căruia se pronunţă o hotărâre care nu mai este
atacabilă, atunci judecătorul naţional este, în principiu, obligat să trimită întrebarea către CJUE

- hotărârea CJUE produce efecte inter partes (doar pentru litigiul pentru care a fost formulată întrebarea)

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 1 – 11.10.2010 ♪♪♪

Procedura de Infringement

- temei legal – art. 258, 259, 260 din TfUE (în fostul TCE art. 226 și 228)
- obiectul acțiunii = corijarea conduitei statelor care au încălcat dreptul comunitar în scopul de a înceta
această încălcare sau de a-și revizui poziția în raport de norma respectivă
- cine are calitate procesuală activă: Comisia și statele membre (statele membre pot sesiza Curtea de Justiție
doar dacă nu s-a emis în termen de 3 luni avizul motivat al Comisiei)
- procedural, avem 2 etape:
 etapa necontencioasă:
- în urma unei plângeri din partea resortisanților statelor membre sau în urma investigațiilor proprii,
Comisia poate ajunge la concluzia că un stat membru nu a reușit să-și respecte obligațiile care incumbă în
virtutea dreptului comunitar
- într-o asemenea situație => i se dă posibilitatea statului membru să-și expună punctul de vedere în cadrul
unui dialog scris, care începe cu o scrisoare de notificare formală
- dacă în urma acestui dialog Comisia nu găsește răspunsul statului satisfăcător, emite un aviz motivat
- în ipoteza în care statul nu se conformează acestui aviz, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție (de aceea
se vorbește în doctrină de o putere discreționară a Comisiei)
 etapa contencioasă:
- această etapă se desfășoară în fața Curții de Justiție și se încheie prin hotărârea pronunțată de către Curte,
fiind posibile 2 soluții:
a) fie se constată că statul membru și-a încălcat obligațiile stabilite de dreptul comunitar
b) fie că nu a încălcat aceste obligații
- hotărârea Curții are efect declarativ
- în această etapă, statului nu i se aplică sancțiuni pecuniare, cu 1 singură excepție – în situația în care se
constată că statul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive
- sancțiunea este doar o sumă forfetară sau daune-cominatorii
- dacă statul nu încetează încălcarea normei comunitare și nu ia măsurile necesare pentru executarea
hotărârii Curții, Comisia îi cere să-și prezinte poziția și sesizează apoi Curtea de Justiție și propune suma
forfetară sau cuantumul penalităților cu titlu cominatoriu ce urmează a fi plătite de statul respectiv (art.
260, fostul 228)

30
 - Curtea pronunță o nouă hotărâre prin care obligă statul la plata sancțiunilor pecuniare în limitele cerute de
Comisie

Cazurile ce pot duce la declanșarea procedurii de infringement

1. lipsa notificării măsurii de transpunere sau de implementare a directivelor

2. neconformitatea legislației naționale cu cea comunitară
3. aplicarea necorespunzătoare a normelor comunitare

- răspunderea statelor este una obiectivă, nu este întemeiată pe ideea de culpă și nici condiționată de
producerea unui prejudiciu
- ea poate fi antamată indiferent dacă este vorba de obligații pozitive sau negative, de diligență sau de
rezultat
- exemple de scuze din partea statelor:
 absența prejudiciului
 faptul că nu a fost afectat comerțul internațional
 faptul că încălcarea nu rezultă din acțiunile unor agenți ai statelor (au dat vina pe particulari :)
 există niște remedii locale pentru problema ivită (nu se poate invoca faptul că dacă s-a încălcat o
normă comunitară, cetățenii se pot adresa instanțelor naționale pentru a se remedia situația)
 practici administrative pe care resortisanții le cunosc și le parcurg
 lipsa infrastructurii sau faptul că îndeplinirea obligațiilor presupune niște investiții, un anumit timp
 diverse situații excepționale în care s-au aflat (inundații, etc. – situații ce se apreciază însă de la caz
la caz)

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 2 – 18.10.2010 ♪♪♪

Commission vs. Greece
(C – 45/91 pe procedura de infringement)

- în urma aderării Greciei la UE, de la 1 ianuarie 1981, au intrat în vigoare pentru acest stat 2 directive care
prevedeau armonizarea legislației naționale cu privire la eliminarea deșeurilor, urmărind în principal
protecția sănătății umane, a mediului înconjurător împotriva efectelor dăunătoare ce ar putea fi cauzate de
adunarea (colectarea), transportul, tratamentul, depozitarea și eliminarea deșeurilor
- directivele stabileau obligația statelor membre să interzică abandonul, depozitarea necontrolată și
transportul necontrolat al deșeurilor toxice și periculoase, precum și să desemneze autoritatea internă
responsabilă cu îndeplinirea acestei obligații ce urma că conceapă planul și programul (programele)
- termenul de îndeplinire a acestei obligații era de 24 de luni de la notificare
- în 1988, Comisia i-a cerut Greciei explicații referitoare la neimplementarea acestor directive, iar guvernul
grec a argumentat că nu a putut respecta termenul din cauză că nu are infrastructura necesară
- Comisia a considerat răspunsul nesatisfăcător și în 1989 a trimis Greciei o scrisoare de notificare formală
- autoritățile elene și-au explicat eșecul arătând că întâmpină opoziția populației din regiunea în care doreau
să amenajeze infrastructura necesară eliminării deșeurilor
- Comisia nu a fost mulțumită nici de acest răspuns și a emis avizul motivat
- Grecia nu s-a conformat recomandărilor Comisiei, astfel că a fost sesizată CJ

Soluția Curții:
- Curtea a constatat că Grecia nu și-a îndeplinit obligațiile ce rezultau din cele 2 directive, statuând că un
stat membru nu poate invoca probleme interne pentru a nu-și îndeplini obligațiile ce rezultă din dreptul
comunitar

31
 Politica Comercială Comună (PCC)

- politicile la nivel comunitar se clasifică în:

o politici comune – se aplică în acele domenii care sunt de competența exclusivă a UE, la nivelul
pilonilor 1 și 3
o politici comunitare – domeniul de competență partajată, tot la nivelul pilonilor 1 și 3
o politici interguvernamentale – în acele domenii care au rămas în competența statelor membre, la
nivelul pilonului 2
- politica comercială comună este un domeniu de competență exclusivă a UE și este o politică externă
pentru că vizează relațiile UE cu statele terțe sau alte organizații internaționale
- temeiul legal (sediul materiei): art. 3 alin (3) și (5) din TUE
- la alin (3) – UE instituie, vorbește despre o piață internă, pe când la alin (5) se vorbește despre relațiile UE
cu restul comunității internaționale
- piața internă ≠ politica comercială comună ≠ uniunea vamală
- art. 2 alin (1) din TfUE vorbește despre competența exclusivă a UE
- art. 3 paragraful 1 lit. e): competența uniunii este exclusivă în domeniul politicii comerciale comune
- art. 206-207 din TfUE – Titlul 2 – se intitulează ”politica comercială comună”

Obiectivul PCC = promovarea interesului economic și politic al comunităților europene

Conținutul PCC = toate aspectele principale ale schimbului de bunuri și servicii și aspecte importante ale
proprietății intelectuale, investițiilor și concurenței

Principalele Instituții Implicate

- conform art. 207, PE și Consiliul hotărând prin regulamente în conformitate cu procedurile legislative
ordinare, adoptă măsuri ce definesc cadrul în care este pusă în aplicare PCC
- dacă trebuie încheiate acorduri internaționale cu tări terțe/organizații internaționale, se aplică procedura
obișnuită în această materie
- de asemenea, Consiliul autorizează Comisia să deschidă negocierile, Comisia negociază cu un comitet
special desemnat de Consiliu și raportează Parlamentului European, precum și acestui comitet periodic
stadiul negocierilor, iar pentru încheierea acordului, Consiliul hotărăște cu majoritatea calificată
- este prevăzută și unanimitatea, într-un număr restrâns de situații, indicate de art. 107 TfUE (spre exemplu
în domeniul comerțului cu servicii culturale și audio-vizuale în cazul în care există riscul ca aceste
acorduri să aducă atingere diversității culturale și lingvistice a UE)
- regula este majoritatea calificată, excepția este unanimitatea

32
 ♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 3 – 25.10.2010 ♪♪♪
Avizul nr. 1/1994

- la Avizul nr. 1/1994, Curtea a fost invitată să se pronunțe asupra posibilității comunităților europene de a
adera la TRIPS (privește proprietatea intelectuală), GATT (Acordul General privind Tarife și Comerț),
GATS (privește comerțul cu servicii)
- Curtea a analizat prevederile din tratat referitoare la competența statelor membre, respectiv a comunităților
europene de a încheia acorduri internaționale în domenii acoperite, ce făceau obiectul acestor 3 acorduri
- Curtea a constatat că, de vreme ce comerțul cu state terțe cu bunuri s-ar circumscrie politicii comerciale
comune, celelalte 2 domenii nu sunt de competență exclusiv comunitară, statele membre fiind cele care
pot încheia acorduri sau statele membre împreună cu comunitățile europene
- de cele mai multe ori, competența este a statelor membre împreună cu comunitățile europene
- concluzia Curții a fost aceea că este posibilă aderarea comunităților europene (CE) la Organizarea
Mondială a Comerțului (OMC), un argument în + fiind acela că nici tratatul EURATOM nu conține vreo
prevedere care să interzică încheierea de acorduri internaționale referitoare la produsele EURATOM

PCC

- începând cu 1 ianuarie 2007, România aplică și ea pcc:

- România aplică:
o tariful vamal comun cu statele terțe
o schema de preferințe generalizată a UE
o măsurile de politică comercială
o acordurile preferențiale și de cooperare încheiate cu țări terțe
o angajamentele comerciale din cadrul OMC
- în tratatul nostru de aderare, a existat o clauză ce prevedea că întreg aquis-ul comunitar se va aplica și
României, iar România trebuia să modifice toate acordurile internaționale pentru a fi conforme cu
legislația comunitară
- în cazul în care un acord internațional nu îndeplinea această ultimă condiție, România putea să aleagă în a
denunța sau nu acordul

Uniunea Vamală (Uv)

- sediul materiei: art. 28, 29, 30-32 TfUE (atenție – art. 29 poate fi subiect de examen!)
- Uv = un element principal al pieței comune, dar nu se confundă cu piața comună (raportul dintre ele este
de la parte la întreg)
- Uv = reunirea mai multor teritorii vamale distincte într-un spațiu vamal comun, operațiunile vamale fiind
mutate la frontiera cu statele terțe

Etapele realizării Uv:

- Tratatele privind constituirea Comunității Economice Europene prevedeau o perioadă de tranziție de 12
ani pentru înlăturarea progresivă a barierelor vamale dintre statele membre și pentru punerea în aplicare a
unui tarfi vamal comun cu state terțe
- pentru realizarea acestui obiectiv, au fost stabilite 3 etape:

1) între 1958 – 1961 au scăzut taxele vamale între statele membre și urma să se adopte legislația necesară
eliminării lor

33
2) între 1962 – 1966 a avut loc o nouă diminuare a taxelor vamale și tariful vamal comun a fost calculat ca
medie a tarifelor naționale aplicate la 1 ianuarie 1957
3) între 1967 – 1970 urmau să se elimine taxele vamale și toate obstacolele în calea liberului schimb, precum
și să se aplice tariful vamal comun în relația cu terții
- la 1 iulie 1968, 18 luni înainte de termenul stabilit de tratat, aceste obiective au fost realizate =˃ s-a creat
Uv
- piața comună ˃ Uv
- Uv presupune următoarele aspecte:
o art. 29: abolirea între statele membre a oricăror drepturi de vamă (taxe vamale) și interzicerea
restricților cantitative tot între statele membre
o introducerea tarifului vamal comun cu state terțe, iar venitul obținut din acest tarif vamal comun
devine parte la bugetul UE
o pcc = dimensiunea externă a Uv
- taxele vamale = principalele instrumente ce influențează producția internă
- potrivit reglementăriloe actuale, interzicerea taxelor cu efect echivalent se aplică și taxelor de natură
fiscală și nu vizează doar produsele originare din statele membre, ci și produsele aflate în liberă circulație
=˃ în urma realizării Uv, spațiul UE este neutru dpdv al granițelor fizice prin care mărfurile ating spațiul
comunitar, iar evoluția bunurilor între granițe nu este taxată
- UE a conceput acorduri speciale pentru facilitarea comerțului, cum ar fi Acordul privind Spațiul Economic
European încheiat cu statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb - (AELS) (exemplu –
cauza Van Gend en Loos :)
- produsele aflate în liberă circulație = produsele care provin din țări terțe și pentru care au fost îndeplinite
formalitățile de import, pentru care au fost percepute într-un stat membru taxele vamale și taxele cu efect
echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală/parțială a acestor taxe și impuneri

Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS)

- site: www.efta.int
- a fost înființată în 1960 prin convenția semnată la Stockholm
- scopul inițial a fost acela de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerțul dintre
statele membre
- prin convenție, statele au stabilit o zonă a liberului schimb și ulterior au încheiat un acord de integrare
economică pentru sectorul ”servicii”
- spre deosebire de Uv din cadrul UE, fiecare stat membru AELS poate stabili în principiu în mod liber taxe
vamale și politica sa comercială externă (cu statele terțe)
- membrii fondatori au fost: Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveția și Portugalia
- Finlanda a devenit membru asociat din 1961 și cu drepturi depline din 1966, iar Islanda din 1970
- membrii actuali, ai AELS, pe lângă comunitatea europeană, sunt: Norvegia, Islanda, Elveția și
Liechtenstein
- AELS este o organizație interguvernamentală stabilită pentru promovarea liberului schimb în beneficiul
membrilor săi, scop în care a încheiat acorduri și cu țări terțe, precum și cu UE
- acordul privind spațiul economic european (cel mai important dintre aceste acorduri) permite participarea
a 3 membri AELS la piața internă a UE
Spațiul Economic European (SEE)

- a fost înființat în 1992 prin semnarea unui acord între statele participante ale AELS, intrat în vigoare la 1
ianuarie 1994
- acordul pune bazele unei piețe unice guvernate de aceleași reguli de bază ce au drept scop circulația liberă
a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor într-un mediu deschis și competitiv

34
 - în decembrie 1992, Elveția prin referendum a renunțat la statutul de membru al spațiului economic
european, dar și-a menținut și dezvoltat relațiile cu UE pe bază de acorduri bilaterale
- o mare parte a acordului SEE se identifică cu cea din tratatele de la Roma privind livertățile de circulație
(cu privire la cele 4 libertăți de circulație :)
- acordul nu acoperă însă următoarele domenii: pcc, agricultura, pescuitul, Uv, uniunea monetară și nici
cooperarea judiciară în materie civilă și penală
- de asemenea, statele AELS nu au transferat nicio competență legislativă către instituțiile SEE și, prin
urmare, deciziile sunt luate cu unanimitate
- unele instituții SEE sunt comune cu cele ale AELS

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 4 – 01.11.2010 ♪♪♪

Principiile PCC (subiect de examen :)

- este reglementată în cadrul art. 206-207 TfUE

- principii:
o modificarea tarifelor
o încheierea acordurilor tarifare și comerciale privind schimburile de mărfuri și servicii
o uniformizarea măsurilor de liberalizare a comerțului
o politica exporturilor și a măsurilor de protecție comercială
- Comisia este instituția care asigură luarea măsurilor stabilite la nivel comunitar
- ea are 2 posibilități:
• recomandă statelor membre metodele optime de cooperare între ele, astfel încât să se evite apariția
unor dificultăți economice
• și/sau autorizează atunci când este cazul adoptarea unor măsuri de protecție națională, stabilind
condițiile și modalitățile concrete de aplicare

LIBERA CIRCULAȚIE A MĂRFURILOR

Temei Juridic: art. 28, 29 și 34-37 TfUE

Piața comună = locul de întâlnire a cererii și a ofertei din toate statele membre fără discriminări pe bază de
cetățenie sau după caz, naționalitate ori distorsionări ale concurenței.

C – 7/68 Comission vs. Italy (noțiunea de ”marfă” :)

- Italia a impus o taxă pe exportul bunurilor cu valoare artistică, istorică și arheologică deosebită
- Comisia a considerat că taxa încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre și a
introdus o acțiune împotriva Italiei la CEJ
- Italia s-a apărat invocând faptul că bunurile taxate nu intră în accepțiunea noțiunii de marfă și că
adevăratul scop al taxei nu era de a crește venitul statului, ci de a-i proteja moștenirea artistică și istorică
- Curtea a respins argumentele Italiei, pornind în raționamentul său de la prevederile tratatului, care instituie
o interdicție clară și precisă de a nu se introduce taxe vamale între statele membre fără distincție după
scop, denumire ori cuantumul taxei
- totodată, analizând dacă bunurile respective constituie mărfuri, Curtea a definit noțiunea de ”marfă”
- marfa = orice produs cu valoare economică (monetară) ce poate forma obiectul unor tranzacții
comerciale (în alte cauze s-a mai pus problema dacă bancnotele și monedele pot forma obiectul
tranzacțiilor comerciale, răspunsul fiind că pot face obiectul unor asemenea trazacții numai cele vechi,
întrucât cele aflate în circulație reprezintă instrumente de plată)

35
Restricțiile permise la libera circulație a mărfurilor – fostul art. 30, actualul 36 din TfUE – motivele ce justifică
excepțiile:
 moralitate publică
 ordine publică
 securitate publică
 protecția sănătății și a vieții oamenilor, animalelor sau plantelor
 protecția tezaurelor naționale, care au valoare artistică, istorică și arheologică
 protecția proprietății industriale și comerciale 
- interdicțiile întemeiate pe aceste motive nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nicio
restricție disimulată (deghizată) în comerțul dintre statele membre
- măsurile restrictive adoptate trebuie să fie proporționale cu scopul urmărit și să nu aibă caracter definitiv

C – 16/94 Cauza Dubois (cui îi incumbă obligația)

- 2 SC: Dubois și Général Cargo au refuzat să plătească o taxă de tranzit impusă de autoritățile vamale
franceze pentru vehiculele ce efectuau transporturi internaționale de mărfuri, aparținând SC menționate
- litigiul a fost dedus spre soluționare Curții de Casație franceze, care a constatat că taxa de tranzit era
rezultatul încheierii unui contract între particulari: SC reclamantă și o SC franceză ce oferea servicii
publice de transport rutier și întocmea formalități de vamă
- Curtea de Casație a formulat o întrebare preliminară CEJ, iar aceasta a statuat că prevederile din tratat
referitoare la libera circulație a mărfurilor presupune că statele membre trebuie să suporte costurile
controalelor și formalităților în legătură cu transportul mărfurilor peste frontieră și în consecință, interzic
obligarea agenților economici să plătească formalitățile administrative efectuate de funcționarii vamali
indiferent că sunt impuse printr-o măsură unilaterală adoptată de autorirățile statelor membre ori că sunt
rezultatul unor contracte între particulari
- în cauzele 266, 267/84, Curtea a arătat că prin stat înțelegem și organizații profesionale independente
atunci când calitatea de membru este obligatorie pentru desfășurarea unei activități de comerț
- de asemenea, statul respectiv este responsabil și pentru acțiunile instituțiilor private dacă nu a luat
măsurile necesare pentru a le controla sau dacă, deși nu le controlează în mod formal, exercită o influență
considerabilă asupra lor (C – 265/95)

C – 24/68 Comission vs. Italy

- Curtea a definit taxele cu efect echivalent taxelor vamale (teetv)

- teetv = orice taxă pecuniară indiferent cât de redusă și indiferent de destinație sau modul de aplicare,
impusă unilateral asupra bunurilor indigene sau străine pentru trecerea unei frontiere, care nu este o taxă
vamală stricto-sensu, chiar dacă nu este impusă în profitul statului, nu este discriminatorie sau
protecționistă și chiar dacă produsul taxat nu este în competiție cu unul național

C – 18/87 Commission vs. Germany

- Curtea a stabilit că o taxă este permisă dacă se aplică pentru serviciile furnizate importatorilor sau
exportatorilor care nu depășesc valoarea costului real al serviciilor furnizate și cu privire la care
beneficiarul serviciului are un drept de opțiune
- nu poate fi considerat serviciu furnizat și nu justifică plata unor sume către stat o activitate administrativă
destinată menținerii unui sistem impus de interesul general
- C – 106/81 Cauza Kind: a 2a excepție permisă este următoarea = taxele ce fac parte din sistemul
comunitar, spre exemplu taxele pentru efectuarea unor inspecții sanitar-veterinare, prevăzute într-o
directivă
- ce poate face o persoană dacă a plătit o asemenea taxă? Răspuns:

36
 • dacă este comerciant, să o ceară înapoi statului membru care a aplicat-o (în cazul în care
comerciantul transferă costurile asupra consumatorilor, aceștia pot cere restituirea taxei de la
comerciant/autoritățile naționale)
• întotdeauna comerciantul are un drept de regres împotriva statului membru

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 5 – 08.11.2010 (Sf. Mihail și Gavril ) ♪♪♪

- în vreme ce principiul liberei circulații a mărfurilor se referă la obstacolele în calea comerțului

intracomunitar generate de taxele aplicate la trecerea frontierei de către o marfă, art. 90 (actualul 110) se
referă exclusiv la taxele aplicate în interiorul statelor membre (este vorba de o taxare internă)
- art. 90 interzice taxele interne impuse în mod discriminatoriu și cu scop protecționist aplicate produselor
de pe piața internă (națională) și celor similare importate din alte state membre
- de asemenea, interzice regimurile de protecție în cazul produselor concurente
- distincția între taxele vamale & taxele cu efect echivalent și prevederile art. 90 (taxele interne) este că
primele sunt întotdeauna nelegale dpdv al dreptului comunitar, pe când taxele interne sunt legale, mai
puțin atunci când sunt protecționiste sau discriminatorii
- când vorbim de discriminare, distingem între:
• discriminare directă pe criterii de cetățenie/naționalitate
• discriminare indirectă pe alte criterii (însă prin care se ajunge la același efect = un dezavantaj pe
criteriul naționalității)
- chiar și atunci când nu sunt discriminatorii sau protecționiste, taxele sunt interzise și atunci când veniturile
obținute din colectarea lor sunt utilizate în beneficiul unic al producției interne
- art. 90 se aplică atunci când vorbim de produse similare și se pune întrebarea care sunt aceste produse
- pe art. 90 mă interesează dacă satisfac aceleași nevoi ale consumatorului și care ar putea să-i
influențeze opțiunea
- când nu este vorba de produse similare, art 90 nu se aplică
- impozitarea diferențiată a unor produse diferite nu contravine art. 90
- pentru a determina dacă produsele sunt diferite, se va analiza dacă taxarea diferențiată este întemeiată pe
criterii obiective și dacă avantajele fiscale servesc unor scopuri legitime
- taxarea diferită pentru un produs în cadrul statelor membre este internă, efectuată de stat în baza
suveranității

C – 243/84 Johnnie Walker

- Curtea a concluzionat că lichiorul din fructe și whiskey-ul nu sunt produse similare, întrucât materiile
prime, procesul de fabricație, conținutul de alcool sunt diferite și nu sunt ușor substituibile unul cu celălalt
în preferințele consumatorilor 
- prin urmare, art. 90 (actual 110) din TfUE nu este incident

C – 168/78 Comisia c. Franța

- și în situația taxării nediscriminatorii a unor produse, este posibil ca în concret efectul taxelor interne să fie
unul de protejare și încurajare a producției interne
- aplicarea unor taxe interne mai mari băuturilor alcoolice ce se produc în cantități mici pe plan național și a
unor taxe mai mici băuturilor alcoolice de tradiție produse pe plan național poate descuraja consumul de
băuturi din prima categorie, având drept efect protejarea producției interne

C – 106/84 Comisia c. Danemarca

37
- Curtea a statuat în această cauză că vinurile din struguri și vinurile din alte fructe sunt produse similare

C – 38/82 Cauza Hansen (discriminare directă)

- producătorii din statele membre diferite trebuie să fie tratați la fel, să nu se instituie taxe mai mari pentru
produsele din unele state membre față de cele care provin din alte state membre

C – 112/84 Cauza Humblot și C – 313/05 Cauza Brzeziński

(discriminare indirectă)

- este vorba de anumite situații diferite de taxare asupra autoturismelor

- în jurisprudența Curții s-a stabilit că o taxă ce este indirect discriminatorie poate fi permisă dacă
îndeplinește următoarele condiții:
• taxa nu are legătură cu originea produsului
• măsurile fiscale aplicate sunt proporționale
• și urmăresc un obiectiv recunoscut la nivel comunitar ca fiind legitum (spre ex. protecția mediului,
politica socială)
- pentru determinarea efectului protecționist – vezi C – 170/78 Comisia c. Marea Britanie (remediu:
restituirea taxelor colectate)

Restricțiile cantitative la import și export

- art. 34, 35 TfUE (fostele 28, 29)

C – 2/73

- Curtea a definit noțiunea de ”restricții cantitative”

- restricțiile cantitative la import/export = orice măsuri ce pot restrânge total/parțial importul, exportul
sau tranzitul mărfurilor (spre exemplu, un bun este transportat din România în Slovacia și traversează
Ungaria =˃ bunului nu i se pot percepe restricții de vreun fel)

C – 469/00 Cauza Ravil

- Franța și Italia au încheiat un acord bilateral prin care stabileau anumite condiții pentru utilizarea
denumirii de origine ”Grana Panado”
- această denumire putea fi utilizată numai pentru un anumit tip de brânză produsă și împachetată în Italia,
în regiunea Padua
- un comerciant francez importa această brânză din Padua, o împacheta în Franța și o vindea sub numele de
”Grana Padano proaspăt împachetată”
- un concurent francez a introdus o acțiune împotriva acestuia pentru încălcarea acordului mai sus citat
- Curtea de Casație franceză a adresat CEJ ˃ întrebări preliminare
- în răspunsul dat, Curtea a stabilit să acordul bilateral încheiat de Franța și Italia introduce restricții
cantitative în sensul actualelor art. 34 & 35 din TfUE prin stabilirea unei diferențe de tratament între
comerțul intern și cel exterior

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 6 – 15.11.2010 (ora a 2a = lucrarea nr. 1) ♪♪♪

Măsurile cu efect echivalent restricțiilor cantitative

38
 - sediul materiei: art. 34 & 35 TfUE - toate reglementările comerciale din cadrul statelor membre ce ar
putea împiedica în mod real sau potențial, direct/indirect activitățile comerciale din cadrul UE

C – 8/74 Cauza Dassonville

- comercianții belgieni care doreau să importe whiskey din Franța puteau obține un certificat de origine cu
mare dificultate spre deosebire de concurenții lor, ce importau direct din Marea Britanie
- CJ a UE a considerat că solicitarea de către un stat membru a unui certificat de autenticitate ce este mai
greu accesibil importatorilor unui produs autentic aflat în liberă circulație într-un alt stat membru, decât
importatorilor aceluiași produs provenind direct din țara de origine, constituie o măsură cu efect
echivalent unei restricții cantitative
- aceeași interdicție se aplică și măsurilor stabilite fără discriminare asupra produselor fabricate pe plan
intern și celor din import, dacă ele au ca efect restricționarea activității comerciale

C – 261/81 Cauza Margarina Cubică

- ca excepții, art. 38 din TfUE: în anumite situații, un stat membru poate lua anumite măsuri cu efect
echivalent

C – 120/78 Cauza Cassis de Bijon

- statul german nu a permis importul băuturii denumite Cassis de Bijon din Franța pe motiv că legislația
germană cerea un conținut minim de alcool pentru ca o băutură să fie considerată băutură alcoolică
- Cassis de Bijon avea o concentrație alcoolică inferioară acestui prag
- Germania a argumentat că prevederile naționale au drept scop protecția sănătății publice
- Curtea a statuat faptul că: efectul practic al acestei prevederi constă în a asigura un avantaj pentru băuturile
spirtoase cu un conținut ridicat de alcool, îndepărtând de pe piață produsele din alte state membre ce nu
întrunesc această condiție, instituind un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor
- nu există niciun motiv pentru a împiedica introducerea băuturilor alcoolice dacă acestea sunt legal produse
și comercializate într-unul dintre statele membre

Concluzie:
- sunt măsuri cu efect echivalent restricțiilor cantitative, atât cele care se aplică doar produselor importate,
ducând la scăderea importurilor, cât și măsurile ce se aplică produselor importate și celor indigene care au
ca efect restricționarea comerțului intracomunitar
De citit pentru Seminarul Viitor: Directiva nr. 38/2004!!!

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 7 – 22.11.2010 ♪♪♪

Aranjamentele de Comercializare

- sunt permise de tratat dacă afectează toți agenții economici care-și desfășoară activitatea pe teritoriul unui
stat membru (au incidență atât în ceea ce privește produsele naționale, cât și privitor la cele importate)

Cauzele reunite 267, 268/91 Keck

- potrivit legislației franceze, vânzarea în pierdere constituie infracțiune, dar numai dacă era săvârșită de
comercianți, nu și de producători

39
 - reclamanții, în cadrul litigiului național, au susținut că o asemenea reglementare este incompatibilă cu
principiul lcm
- s-a formulat o întrebare preliminară
Curtea:
- o asemenea interdicție nu are ca obiect reglementarea schimbului de mărfuri
- ea se aplică tuturor agenților economici care-și desfășoară activitatea pe teritoriul național și nu poate să
împiedice sau să restricționeze accesul pe piață mai mult decât îl restricționează pe cel al produselor
naționale
- deci, este vorba de un aranjament de comercializare, iar actualul art. 34 din tratat nu are incidență

C – 20/03 Cauza Burmonjer

- incriminarea vânzării itinerante (din ușă-n ușă) pe abonamente periodice fără autorizație, fără a face
distincție între originea produselor, nu încalcă actualul art. 34 din TfUE (fostul art. 28)
- chiar dacă are ca efect scăderea consumului de asemenea produse, acest fapt nu este suficient pentru ca
interdicția austriacă a vânzării la domiciliu să intre sub incidența art. 34

Alte exemple în care Curtea a precizat că nu este vorba de o încălcare a art. 34:
 închiderea magazinelor duminica
 orice reglementare ce vizează compoziția produselor (de E-uri spre exemplu), modul de prezentare a
mărfurilor și alte măsuri ce țin de modalitatea de vânzare a mărfurilor

- aranjamentele de comercializare sunt supuse testului discriminării (adică se aplică atât produselor
naționale, cât și celor importate)

LIBERA CIRCULAȚIE a PERSOANELOR

- sediul materiei:
• actualele art. 45-48 TfUE (fostele art. 39-42)
• Directiva nr. 38/2004
• Regulamentul nr. 1612/68
- lucrător = persoană activă dpdv economic ce exercită activități tranfrontaliere
- lucrător = persoană ce prestează pentru o perioadă de timp o activitate evaluabilă dpdv economic pentru
și sub conducerea unei alte persoane, obținând în schimb o remunerație (C – 357/98 Raulin)
- cea de-a 2a definiție trebuie reținută pentru EXAMEN!

C – 41/74 Van Duyn

- unei persoane (femeie în vârstă de 62 de ani) de cetățenie olandeză i s-a refuzat autorizația de intrare pe
teritoriul Marii Britanii pentru a se angaja ca secretară la Biserica Scientologică deoarece Regatul Unit
considera activitatea acestei biserici un pericol social
Curtea:
- măsurile de ordine publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe comportamentul individului ce face
obiectul lor
- acest comportament trebuie să reprezinte o amenințare serioasă și actuală la adresa ordinii publice, iar
măsura adoptată să fie proporțională, adică să nu fie prea restrictivă
- câtă vreme biserica respectivă își desfășura activitatea pe teritoriul britanic și putea angaja cetățeni
britanici, nu exista niciun motiv pentru îngrădirea libertății de activitate a D-nei Van Duyn

40
 C – 415/93 Bosman

- regulamentul stabilit de asociațiile sportive prevedea că un fotbalist profesionit, cetățean al unui stat
membru nu poate la sfârșitul unui contract cu un club să se angajeze la un alt club dintr-un alt stat membru
dacă ultimul club nu a plătit primului o sumă pentru transfer
Curtea:
- o asemenea regulă, chiar aplicată fără discriminare, și chiar dacă nu este diferită de cele privind transferul
în interiorul aceluiași stat este totuși de natură să limiteze libera circulație a jucătorilor prin descurajarea
lor să părăsească primul club
- regula care interzice cluburilor de fotbal să aibă în timpul meciurilor, pe teren un număr maxim de
fotbaliști care sunt cetățeni ai altui stat membru, încalcă principiul interzicerii discriminării pe criteriul
cetățeniei, în ceea ce privește angajarea, plata și condițiile de muncă
- dar, asociațiile sportive pot impune condiții referitoare la cetățenia jucătorilor în cazul meciurilor între
echipele naționale ale diferitelor țări

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 8 – 29.11.2010 ♪♪♪

Libera Circulație a Persoanelor (continuare :)

- nu are importanță durata muncii, natura muncii, cuantumul remunerației, dacă angajatorul este în
domeniul public/privat, dacă este vorba despre un contract de muncă pe o perioadă
determinată/nedeterminată, contractul este scris sau verbal
- activitatea desfășurată de lucrător trebuie să fie una reală, efectivă, nu una pur marginală sau auxiliară,
deci trebuie să aibă finalitate economică
- și persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă intră în acest concept și trebuie să li se permită
accesul pe teritoriul statului membru gazdă cel puțin 6 luni
- abia după 6 luni, i se poate cere să plece dacă nu poate face dovada că este în continuare în căutarea unui
loc de muncă și are șanse să fie angajat
- principiul liberei circulații a persoanelor nu se aplică situațiilor pur interne, adică un stat membru poate lua
măsuri mai puțin favorabile pentru proprii cetățeni în comparație cu cetățenii altor state membre

C – 370/90 Cauza Singh

Situația de fapt:
- reclamantul s-a căsătorit cu o d-ră de cetățenie britanică, el fiind cetățean al unui stat terț
- o perioadă a lucrat cu soția în Marea Britanie, apoi s-au deplasat pentru a lucra în RFG, după care, soții s-
au întors în Regatul Unit și reclamantul a primit drept de rezidență în calitate de soț al unui cetățean
britanic
- ulterior, soția a introdus acțiune de divorț și autoritățile britanice i-au revocat reclamantului dreptul de
reședință și au ordonat deportarea lui
- la scurt timp, hotărârea de divorț a rămas definitivă și reclamantul a chemat în judecată autoritățile
britanice competente în materie de imigrație
- instanța națională a formulat o întrebare prejudicială la CEJ, întrebând dacă situația este pur internă sau
reclamantul avea drept de ședere pe teritoriul britanic

41
Curtea:
- a apreciat că sunt incidente prevederile în materia liberei circulații a lucrătorilor, dar s-a raportat foarte
mult la soția reclamantului
- a statuat că cetățenii unui stat membru ce se deplasează în alt stat membru pentru a lucra, beneficiază de
libertatea de circulație chiar împotriva statului membru al cărui cetățeni sunt
- or, d-na Singh ar fi fost împiedicată să-și exercite acest drept dacă la întoarcere condițiile de intrare și
ședere nu sunt aceleași ca la plecare, inclusiv dreptul de a fi acompaniată de soțul său

C – 109/01 Cauza Akrich (cazul mafiotului :) – pentru caz contrar cauzei anterioare – data viitoare la seminar!

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 9 – 06.12.2010 ♪♪♪

C – 109/01 Cauza Akrich

- căsătorie de convenineță între un cetățean britanic și unul marocan

- cetățeanul marocan săvârșise mai ˃ infracțiuni
- soția s-a deplasat în Irlanda ca lucrător, iar Dl. Akrich a fost expulzat din Marea Britanie în Irlanda
- când soția s-a întors în Marea Britanie, Dl. Akrich a invocat dreptul comunitar pentru a i se acorda permis
de ședere în Regatul Unit
Curtea:
- nu prezintă relevanță motivele Dnei Akrich pentru părăsirea teritoriului Marii Britanii
- șederea în Irlanda și întoarcerea în Marea Britanie sunt o expresie a drepturilor ei, dar nu și ale soțului,
întrucât dreptul comunitar tace în ceea ce privește accesul pe teritoriul Comunităților Europene pentru
cetățenii statelor terțe

Directiva nr. 38/2004

- marchează o evoluție a principiului lcp, în sensul că acesta se aplică în mod expres tuturor cetățenilor
Uniunii, nu doar lucrătorilor
- Directiva prevede dreptul de părăsire a unui stat membru, dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru
și dreptul de ședere pe teritoriul unui stat membru
- statul nu poate cere o viză sau o altă formalitate similară, dar poate fi solicitată o viză pentru membrii de
familie care sunt resortisanți ai unui stat terț
- vizele se eliberează gratuit și pe baza unei proceduri accelerate

Drepturile reglementate de Directivă:

1. dreptul persoanelor ce stau ˃ 3 luni pe teritoriul unui stat membru, drept necondiționat de nicio
formalitate, cu excepția cerinței de a avea o carte de identitate sau un pașaport valabil (Cauza Salah
Oulane și Cauza Messner C – 265/88)
2. drepturile persoanelor care stau ˃ 3 luni, dar până la 5 ani, acestea trebuind să îndeplinească
anumite condiții, spre exemplu:
o persoana trebuie să fie salariat
o persoana trebuie să exercite o activitate independentă sau să aibă suficiente resurse pentru el/ea și
membrii familiei astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asigurări sociale; să
efectueze o perioadă de studiu sau de formare profesională
o să fie membru de familie al unei persoane care însoțește sau se alătură unui cetățean UE, care
îndeplinește condițiile anterior menționate, etc.
- ex. - C – 408/03

42
 - chiar dacă nu mai este lucrător sau nu mai desfășoară o activitate independentă, o persoană își păstrează
statutul de lucrător dacă:
• este în incapacitate de a munci
• persoana este în șomaj involuntar (dacă a muncit cel puțin 1 an și este în căutare de lucru)
• începe un stagiu de formare profesională, etc.
- decesul sau plecarea cetățeanului UE, divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului nu atrag
pierderea dreptului de ședere al membrilor de familie, cetățeni ai unui stat terț în următoarele situații:
a) căsătoria a durat cel puțin 3 ani, inclusiv 1 an de ședere în statul membru gazdă
b) soțul sau partenerul are custodia copiilor
c) situații deosebit de dificile, precum: victime ale violenței în familie
d) un acord între soți sau o hotărâre judecătorească care acordă drept de vizitare a copiilor minori
+ îndeplinirea uneia din condițiile 1-3
3. drepturile persoanelor ce stau ˃ 5 ani

- trebuie să se asigure egalitate de tratament privind accesul la muncă, remunerare, concediere, reintegrare
profesională, etc. între cetățeanul statului gazdă și cetățenii altor state membre (adică nu le pot impune
criterii suplimentare, spre exemplu un criteriu medical: să fie apți dpdv medical sau să facă o facultate
pentru a ocupa un post de asistentă în statul meu; pot însă să le dau un test, să le verific aptitudinile
profesionale)
- ex. – C – 36/75 Cauza Roland Rutili, C – 207/78 Cauza Even și C – 9/74 Cauza Casagrande

Pentru excepții de la Lcp:

• actualul art. 45 paragraful 3 TFUE prevede că se pot adopta măsuri restrictive ale principiului lcp impuse
de ordinea publică, siguranța publică + sănătatea publică
• măsurile luate trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză (nu expulzări în
masă ), care trebuie să reprezinte o amenințare reală, suficient de serioasă și actuală
• totodată, trebuie respectat principiul proporționalității

- lcp are 3 părți:

1. libera circulație a lucrătorilor
2. dreptul de stabilire, care se referă la persoane ce prestează activități independente + membrii
lor de familie + SC
3. libera circulație a serviciilor stricto-sensu (spre exemplu: servicii medicale) – are caracter
subsidiar

Cauze de pregătit pentru ultimul seminar:

- C – 19/92 Kraus
- C – 2/74 Reyners
- C – 71/76
- C – 340/89

♪♪♪ Dr. UE 2 – Seminarul nr. 10 – 13.12.2010 ♪♪♪

Libera circulație a Dreptul de stabilire Libera prestare de servicii

lucrătorilor
- activități cu caracter - activități cu caracter - activități cu caracter
permanent sau permanent temporar
temporar
- raport de subordonare - activitate - activitate

43
 (nu sunt independenți) independentă independentă

Dreptul CONCURENȚIAL

1) Noțiunea de ”Întreprindere”:
- în Cauza Höfner et Elser C – 41/90, CJUE a definit noțiunea de ”întreprindere” ca fiind orice entitate care
exercită o activitate economică indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare
- tratatul nu face distincție între întreprinderile de drept public sau privat
- nu se distinge între întreprindere dpdv al dreptului civil sau comercial
- prin noțiunea de ”întreprindere” putem să înțelegem și grupare de societăți
- tratatul definește însă societățile în art. 54 TFUE ca fiind orice societate constituită conform legislației
civile/comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public/privat, cu
excepția celor fără scop lucrativ
- societățile trebuie să aibă sediul social, administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității
în cadrul UE
2) Noțiunea de ”asociații de întreprinderi” = grupuri de întreprinderi, astfel cum ele au fost definitie mai
sus
- probleme apar în a diferenția grupurile de întreprinderi de grupurile de societăți pentru că mai multe
societăți = o întreprindere
- dacă ne găsim în această ultimă ipoteză, răspunderea pentru eventualele practici neconcurențiale aparține
societății mamă
- în cazul grupurilor de întreprinderi, răspunderea aparține tuturor întreprinderilor
3) Practici anticoncurențiale = acele practici interzise de TFUE, ce pot consta în înțelegeri între
întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practici concertate sau abuzuri de poziție dominantă,
toate în măsura în care afectează sau pot afecta semnificativ comerțul dintre statele membre prin
împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune
4) Interzicerea înțelegerilor și a practicilor concertate:
- art. 101 din TFUE: acest articol interzice orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor de
întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca
obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, în special cele
care:
(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;
(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel
acestora un dezavantaj concurențial;
(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care,
prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte
- enumerarea din art. 101 nu este limitativă
- în concluzie, dacă se încheie asemenea acorduri între întreprinderi, tratatul precizează că sunt nule de drept
- TFUE: totuși, ele pot fi declarate aplicabile dacă de fapt contribuie la înbunătățirea producției, a
distribuției, promovează progresul tehnic/economic, asigurând și consumatorilor o parte echitabilă din
beneficiul obținut
- totodată, trebuie să nu impună întreprinderilor restricții și nici să nu le ofere posibilitatea de a elimina
concurența
- acordurile sunt de 2 feluri:
 acorduri orizontale = cele care se încheie între întreprinderi aflate la același nivel (spre exemplu,
între producători)

44
  acorduri verticale = cele care se încheie între întreprinderi ce nu se află la același nivel
- practicile concertate = forme de cooperare între întreprinderi care doresc să evite riscurile concurenței,
dar nu încheie o convenție propriu-zisă
- noțiunea prezintă o definiție mai lungă în Cauza Suiker Unie C – 40/73, unde se face vorbire despre
”înțelegeri secrete încheiate de întreprinderi”
5) Poziția dominantă și abuzul de poziție dominantă:
- art. 102 TFUE: este interzisă în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în
mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau
pe o parte semnificativă a acesteia
- practicile abuzive pot consta în special în:
(a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de
tranzacționare inechitabile;
(b) limitarea producției, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;
(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând
astfel acestora un dezavantaj concurențial;
(d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care,
prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte
- în cazul poziției dominante, Curtea a definit-o în Cauza United Brands C – 27/76 = o poziție de putere
economică de care se bucură o întreprindere, care îi permite să prevină concurența efectivă pe piața
relevantă și un comportament independent, într-o mare măsură, în raport cu ceilalți concurenți, clienți și în
ultimă instanță, consumatori
- Comisia este cea care investighează, are puterea de a efectua inspecții, le comunică părților concluziile
sale și le dă posibilitatea să-și prezinte poziția
- de asemenea, le poate aplica sancțiuni pecuniare în anumite limite
6) Concentrări: trebuie notificate Comisiei dacă au dimensiune comunitară potrivit regulamentului în
materie
- concentrările pot apărea în cazul fuziunilor sau al achiziționării controlului ansamblului sau a unei părți
dintr-una sau ˃ întreprinderi
7) Cartel = grup de întreprinderi care-și pun în comun resursele (Regulamentul nr. 139/2004).

45