CURS 4

Cp.2. ASPECTE CARACTERISTICE ALE SISTEMULUI INSTITUȚIONAL AL U.E

1. Generalități privind dreptul instituțional european

2. Generalități privind instituțiile U.E
3. Principiile de bază aplicabile cadrului instituțional al U.E
4. Functiile și repartizarea lor între instituțiile U.E.

2. 1. Generalități privind dreptul instituțional european

Așa după cum se știe, prin Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în 1993, a fost
instituită o nouă formă de organizare a unei uniuni de state, reprezentată de Uniunea
Europeană. Această nouă formă de alianță între diferite state a avut ca temei interesele
acestora, precum și conjunctura politico-economică. Același Tratat, pe lângă noua U.E
instituită, a inaugurat și piața unică europeană, cu implicații atât în plan economic, cât și în
plan politic și militar.

Apariția și existența dreptului instituţional european sunt determinate și au legătură cu

apariţia, evoluţia şi aplicarea reglementărilor juridice care îşi găsesc sediul materiei în
izvoarele primare, derivate şi complementare ale Uniunii Europene.

Dreptul instituţional european e format din totalitatea normelor juridice, incluse în

tratatele constitutive şi actele adoptate de către instituţiile europene, în care sunt stabilite
organizarea, rolurile şi funcţiile instituţiilor europene, precum şi relațiile dintre acestea şi
instituţiile naţionale ale statelor membre în vederea realizării rolului şi obiectivelor Uniunii
Europene, de evoluție și dezvoltare a populației statelor membre ale Uniunii.

Atingerea acestor deziderate impune, evident, crearea unui sistem de reguli comune și
apte de a fi aplicate în timp și spațiu, asupra cetățenilor statelor membre.

Dreptul instituţional european este format din două categorii de norme juridice:

- norme cu valoare constituţională, cuprinse în tratatele fondatoare;

- norme care fac parte din legislaţia europeană ordinară, cuprinse în actele juridice
adoptate de către instituţiile europene.1

Dreptul instituţional european reglementează raporturile juridice :

-din cadrul Uniunii Europene,
- dintre aceasta şi statele membre,
-raporturile juridice dintre instituţiile europene şi instituţiile naţionale ale statelor membre,
precizând statutul şi competenţele atribuite instituţiilor europene.
Normele juridice ale acestui drept se aplică practic relaţiilor din cadrul Uniunii Europene ca
un drept intern al acesteia.2

1
Vasile Cucerescu, Drept instituțional european, Chișinău, Print- Caro 2013, p.14
2
idem
Construcţia europeană

Procesul de integrare europeană s-a desfăşurat lent, cu paşi mărunţi, așa cum afirma Jean
Monnet, din 1951 şi până astăzi, fără să pară a se fi încheiat. Construcţia juridică europeană
poate fi împărţită în două perioade distincte, respectiv :1- cea a comunităților europene, și 2-
cea a Uniunii Europene, în conformitate cu orientările conturate în tratatele constitutive.

Ansamblul format din cele trei Tratate constitutive ale Comunităților europene a evoluat pe
două direcții principale. O primă direcţie viza o îmbunătățire a instituțiilor comunitare. A
doua urmărea lărgirea Comunităților prin primirea de membri noi.3

După formarea CEE s-au conturat mai multe demersuri având ca preocupare crearea unei
uniuni economice, iar în 1972, cu prilejul primei reuniuni extinse de la Paris, s-a hotărât ca
relațiile dintre statele membre să evolueze în timp într-o uniune europeană.4 Acest deziderat a
fost realizat prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, de creare a U.E

2.1.2.Generalități privind instituțiile U.E5

Constituirea Comunităților Europene a avut un element de unitate reprezentat de

formarea unor organe numite instituții comunitare care aveau scopul de a realiza îndeplinirea
obiectivelor și îndatoririlor Comunităților Europene. Concret, au fost conturate patru categorii
de instituții comunitare :

> decizionale : Consiliul Special de Miniștri-CECO, Consiliul –CEE și CEEA

> de execuție: Înalta Autoritate- CECO, Comisia – CEE și CEEA

> de control: Adunarea Comună-CECO, Adunarea- CEE și CEEA

> de jurisdicție: Curtea de Justiție

Datorită acestei structuri instituționale asemănătoare a celor trei Comunități, s-a puput,
în timp, să se realizeze o fuziune a celor patru instituții proprii fiecăreia dintre ele. Astfel:
- în 1957, urmare a adoptării Convenției referitoare la unele instituții comune Comunităților
Europene, și-au făcut apariția Adunarea Parlamentară ( care printr-o rezoluție din 30 martie
1962 a primit denumirea de Parlament European) și Curtea de Justiție a Comunităților
Europene,
- în 1965, prin Tratatul de la Bruxelles, au apărut Consiliul Miniștrilor și Comisia,
toate devenind instituții comune ale celor 3 Comunități europene. Urmare a acestor fuziuni, au
rezultat instituțiile Comunităților Europene, respectiv: Parlamentul European, Comisia
Europeană, Consiliul și Curtea de Justiție.

Ulterior, acestora li s-au mai adăugat și următoarele instituții noi:

3
O-E Gălățeanu, Evoluția construcției europene de la CECO la Tratatul de la Lisabona, Ed.Lumen, Iași, 2016,
p.35
4
Idem, p.39
5
D.Vătăman, Uniunea Europeană. Ghid practic de specialitate, Ed.ProUniversitaria, București 2015,p.195
- în 1972 a fost creată Curtea de Conturi care, prin Tratatul de la Maastricht, a dobândit
calitatea de instituție a UE.
- în 1998, în baza dispozițiilor AUE, a fost adăugat Tribunalul de Primă Instanță- ca instituție
asociată Curții de Justiție
Deși toate aceste instituții erau comune Comunităților, totuși, ele au continuat să dețină,
fiecare, atribuții distincte, în limitele date prin tratatele constitutive.

Prin AUE(art.2) a fost creat Consiliul European, întrunirile șefilor de state și de

guverne din cadrul lui influențând evoluția generală a Comunităților Europene.

Tratatul de la Maastricht a confirmat vechile instituții comunitare, conferindu-le

competențe noi și dezvoltând legăturile dintre ele. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, cadrul instituțional de bază al Comunităților a fost comun și Uniunii Europene,
aceasta nedeținând o structură instituțională distinctă de a lor. Odată cu intrarea în vigoare a
Tr. de la Lisabona, Uniunea Europeană s-a substituit Comunității Europene și i-a succedat,
delimitarea competențelor ei fiind guvernată de principiul atribuirii potrivit căruia Uniunea
acționează doar în limitele competențelor pe care statele membre i le-a conferit pentru
îndeplinirea obiectivelor stabilite prin tratate, exercițiul lor fiind bazat pe principiile
subsidiarității și proporționalității.

Tratatul privind U.E enumeră instituțiile Uniunii ca fiind: Parlamentul European,

Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a U.E, Banca Centrală
Europeană, Curtea de Conturi , iar fiecare acționează conform procedurilor, condițiilor și
țelurilor prevăzute de tratate, cu obligația de a coopera între ele.

2.1.3. Principiile de bază aplicabile cadrului instituțional al U.E

Din dispozițiile tratatelor care stabilesc competențele și modul de funcționare a

instituțiile U.E rezultă anumite principii care stau la fundamentul activității lor, care sunt:
principiul reprezentării intereselor, principiul atribuirii competențelor, principiul
echilibrului instituțional, principiul cooperării instituționale și cel al autonomiei
instituționale.

1. Principiul reprezentării intereselor

Este un principiu ce nu e prevăzut expres în tratate, însă el se deduce din analiza atribuțiilor
fiecăreia dintre instituții. Astfel:
Parlamentul European- își are membri aleși prin vot universal direct, în toate cele 28 de state
membre, toți aceștia reprezentând cetățenii U.E. Pe baza ideii existente în Preambului Tr. De
la Maastricht ( decizia să fie luată cât mai aproape de cetățeni), Parlamentul European s-a
impus în calitate de colegislator, cu competențe bugetare și cu competența de a exercita un
control democratic față de toate instituțiile U.E.
Consiliul(de miniștri)- e compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru , ce are rolul
de a angaja guvernul respectivului stat. De aici deducem că el reprezintă interesele statelor
membre. El are competențele:
- în principal de for legislativ al UE
- ia decizii și stabilește reguli pentru tot spațiul U.E
Comisia Europeană- promovează interesul general al U.E. Ea are autoritatea de a participa la
procesul decizional cu propuneri de legislație prin:
• supravegherea punerii în aplicare a tratatelor și a legislației U.E
• punerea în practică a politicilor comune
• gestionarea fondurilor
Curtea de Justiție a U.E
- veghează felul cum instituțiile Unionale, organele U.E și statele membre își îndeplinesc
obligațiile din tratate,
- interpretează dreptul U.E
- împreună cu instanțele statelor membre asigură aplicarea și interpretarea uniformă a
dreptului U.E.
Curtea de Conturi- reprezintă interesul general al U.E, și are în componență câte un resortisant
din fiecare stat membru.

2. Principiul atribuirii competențelor

Conform acestui principiu, fiecare instituție sau organ al U.E trebuie să exercite doar
atribuțiile ce îi sunt conferite, ele având caracter limitativ.

3. Principiul echilibrului instituțional

Potrivit acestui principiu, fiecare instituție sau organ al U.E trebuie să-și îndeplinească
atribuțiile și competențele fără a împiedica în vreun fel exercițiul competențelor celorlalte
instituții. Totodată, instituțiile unionale nu-și pot delega ori transfera atribuțiile altor instituții
sau organe comunitare.

4. Principiul cooperării instituțiilor

Este unul expres prevăzut de art.13 al.(2)TUE, conform căruia instituțiile UE au obligația de
a coopera în mod loial între ele.

5. Principiul autonomiei instituționale

Conform acestui principiu, instituțiile UE au dreptul să se organizeze liber, în limitele impuse

de tratate, în sensul că fiecare își poate hotărî propriul regulament de funcționare și propria
organizare pentru îndeplinirea atribuțiilor primite.

2.1.4. Functiile și repartizarea lor între instituțiile U.E.

Instituțiile UE îndeplinesc o serie de funcții pentru a îndeplini obiectivele U.E, în legătură

strânsă cu interesele naționale ale statelor membre ale Uniunii. Acestea sunt:

1) Funcția legislativă
 - Ea implică adoptarea actelor juridice ale U.E. În concret, particularitatea
procesului legislativ al U.E față de cel național, unde Parlamentul e forul legislativ, e
reprezentată de faptul că la nivel de UE, toate instituțiile participă la procesul
legislativ, în baza principiului echilibrului instituțional.

Observaţie:
Instituțiile UE care interacționează în procesul decizional sunt: Consiliul European,
Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană. Sunt și alte organe cu rol consultativ
însă, precum: Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

2) Funcția executivă
Aceasta implică:
a) activitatea de executare a legislației U.E
b) activitatea de organizare a modului de executare la cazuri concrete, a legislației U.E
c) activitatea de asigurare a bunei funcționări a structurii organizatorice a U.E.
Concret, în cadrul U.E , Comisia Europeană are atribuții stabilite în Tratate și atribuții
normative transferate de Consiliu.

3) Funcția bugetară
Ea implică faptul că la procedura referitoare la adoptarea bugetului U.E, participă mai multe
instituții unionale cu roluri diferite în deciderea lui. Concret, bugetul anual e:
- adoptat prin procedură legislativă specială, de Parlamentul European și Consiliu, în baza
unei propuneri de proiect de buget prezentată de Comisia Europeană
-executat de Comisie împreună cu statele membre conform normelor financiare adoptate și
a normelor de organizare a controlului răspunderii participanților la execuția bugetară și
conform cu principiul bunei gestiuni financiare.

4) Funcția de control
Ea implică mai multe instituții și vizează atât controlul politic, cât și controlul jurisdicțional.
Controlul politic se realizează în special de Parlamentul European.
Controlul jurisdicțional e realizat de CJUE, Tribunal și tribunalele specializate. CJUE e
competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, referitor la interpretarea Tratatelor, validitatea
și interpretarea actelor adoptate de instituții, organe, oficii ori agenții ale U.E.

5) Funcția de reprezentare în plan internațional

Conform TUE, U.E în acțiunea ei în plan internațional, dezvoltă relații și parteneriate cu :
- state terțe
- organizații internaționale regionale sau globale, ce împărtășesc principiile care au dus
la U.E și la extinderea ei.
In concret:
♦ Consiliul European( șefi state și guverne):
- definește liniile de strategie ale politicii externe U.E, respectiv: identifică interesele și
obiectivele ei strategige, decide cu privire la politica externă și de securitate comună și în
celelalte domenii ale politicii externe U.E
♦Consiliul Uniunii Europene(miniștrii statelor membre) :
- întocmește politica externă și de securitate comună și
- adoptă deciziile ce se impun pentru punerea în practică a acestei politici.
♦Consiliul și Inaltul Reprezentant al U.E pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate :
-asigură unitatea, coerența și eficiența acțiunii U.E
♦ Inaltul Reprezentant al U.E pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și statele
membre:
- pun în aplicare politica externă și de securitate comună U.E.
♦ Inaltul Reprezentant al U.E pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate:
- reprezintă U.E în aspecte referitoare la politica externă și de securitate comună, purtând
dialogul politic cu terții, cu organizațiile internaționale și la conferințe înternaționale, din
poziția U.E,
- conduce și Delegațiile U.E în țările terțe.

2.2 – CONSILIUL EUROPEAN

2.2.1. Formarea și evoluția lui
2.2.2. Alcătuirea și organizarea lui
2.2.3 Modul de funcționare al Consiliului European

2.2.1. Formarea și evoluția Consiliului European

1) Înființarea Consiliului European:

De-a lungul timpului, după crearea Comunităților Europene, au avut loc mai multe
reuniuni ale șefilor de state și de guverne din SM, însă în mod sporadic, neregulat, sub forma
unor conferințe diplomatice multilaterale obișnuite. Încă din 1960 s-a născut ideea( ministrul
de ext. francez Cristian Fouchet a primit sarcina)de a se forma un proiect de Tratat de creare a
unei Uniuni de state. A fost respinsă propunerea Franței, celelalte state apreciind-o ca un
complot al Franței de a submina Comunitățile.
A urmat în 1962 un al doilea ” Plan Fouchet”, mai limitat, doar la o creare în comun a
unei politici externe a SM, a uneia de apărare și a uneia culturale.
În 1969 s-a reafirmat la Haga(Olanda), la reuniunea șefilor de state și de guverne,ideea
unei unificări politice a Europei și ca efect , la 27 oct. 1970 la Luxembourg s-a adoptat ”
Raportul Davignon” ce presupunea o obligație morală pentru SM și era format din 4 părți ce
vizau:
↔ uniunea politică europeană,
↔obiectivele și mijloacele de realizare a ei și
↔asocierea la acest proiect a statelor candidate la aderarea la Comunitățile Europene.
De-a lungul următorilor ani miniștrii de externe ai SM ai Comunităților au evidențiat
preocuparea pentru întărirea cooperării politice europene în planul politicii externe.

În perioada 9-10 decembrie 1974 a avut loc reuniunea la nivel înalt de la Paris; aici
șefii de state și de guverne ai celor 9 SM asistați de miniștrii de externe și Președintele
Comisiei Europene au examinat problemele interne cu care se confrunta Europa ( criză
politică și economică). Au concluzionat că este esențială asigurarea progresului și coerenței
globale în activitățile Comunităților și în activitatea de cooperare politică, și pentru
îndeplinirea acestor deziderate s-a hotărât ca șefii de guvern ai celor 9 SM, asistați de miniștrii
de externe, să se întâlnească de 3 ori/an sau de câte ori e necesar, într-un Consiliu al
Comunităților, pentru cooperarea politică.

2)La 19 iunie 1983 la Stuttgart(Germania) – Declarația Solemnă asupra UE, unde a fost
introdusă denumirea oficială de ”Consiliu European”, în document precizându-se că ” șefii
de stat sau de guvern ai SM ale Comunităților Europene, întruniți în cadrul Consiliului
European...”. potrivit Declarației solemne asupra UE, Consiliul European avea printre
atribuții și:
> definirea orientării construcției europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin politic
general
>asigurarea dinamicii unei politici generale de construcție a Europei
>inițierea cooperării în cadrul unor domenii de activitate
>exprimarea unei poziții comune cu privire la relațiile externe.
3) Actul Unic European(AUE)- a dat Consiliului European o bază juridică , prevăzând
dispoziții referitor la înființarea, compunerea și periodicitatea întrunirilor lui. Asfel:

→compunerea lui:
- șefii de stat sau de guvern ai SM
- președintele Comisiei Europene
- toți sunt asistați de miniștrii afacerilor externe și de un membru al Comisiei
→întrunirea lui:
- minim de 2 ori/an
4)Dispozițiile AUE au fost preluate și completate în Tr. Maastricht care prevedea:” Consiliul
European impulsionează dezvoltarea Uniunii și definește politicile generale ale ei”.Potrivit
Tratatului:
Compunerea Consiliului European era:
- șefi de stat sau de guvern
- președintele Comisiei Europene
- toți sunt asistați de miniștrii afacerilor externe ai SM și de un membru al Comisiei
Întrunirea lui era prevăzută:
-de minim 2 ori/an
-sub preșidenția șefului de stat sau guvern al SM ce deține preșidenția Consiliului
-după fiecare reuniune, Consiliul European prezintă Parlamentului European un raport
-prezintă și un raport anual și un raport asupra progreselor realizate de UE, tot Parlamentului
European.

Observaţie:
Așadar, Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a
Uniunii Europene o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul
214(2) din Tratatul de la Maastricht prevedea (înainte de a fi amendat de Tratatul de la
Lisabona): „Consiliului, întrunit în formatul șefilor de stat și de guvern și acționând cu o
majoritate calificată numește persoana ce va ocupa funcția de Președinte al Comisiei
Europene.″ Aceasta este prima menționare oficială a Consiliului European în tratate. Articolul
15 din Tratatul pentru Uniunea Europeană (amendat de Tratatul de la Lisabona) a introdus
termenul „Consiliul European″ ca un substitut al frazei „Întâlnirile Consiliului (Uniunii
Europene) în formatul șefilor de stat și de guvern”, care era folosit în tratate înainte pentru a
denumi acest organism.

5) Tratatul Constituțional
- a avut contribuție privind inovațiile care au vizat Consiliul European, prevederile lui fiind
preluate și incluse în Tr. de la Lisabona, și anume:
- i-a recunoscut statutul de instituție distinctă a UE, cu rol de încurajare a dezvoltării UE și de
stabilire a politicilor ei generale.
- a înlăturat confuzia dintre Consiliul European și Consiliul de Miniștri, stabilind clar rolul
fiecăruia și instituind funcția de Președinte a Consiliului European- ales de șefii de stat
sau de guvern ai SM, prin vot cu majoritate calificată, pentru mandat de 2 ani și 6 luni,
reînnoit maxim o dată.

6)Tr. de la Lisabona- cele mai importante elemente de noutate cu privire la activitatea

Consiliului European:
- i se acordă expres calitatea de instituție a UE
-i se dă rolul:
* de încurajare a dezvoltării UE
*de definire a politicii generale a UE

Observaţie: Consiliul European NU are competențe legislative oficiale!  El este

organismul strategic al Uniunii (cel care rezolvă crizele), acționând ca o președinție
colectivă a UE.

2.2.2. Alcătuirea și organizarea lui

Conform TUE(Tr. Maastricht) consolidat prin Tr. Lisabona, compunerea Consiliului
European e formată din:
˭șefii de stat şi de guvern ai SM (inclusiv preşedintele Consiliului Uniunii, pe care aceştis îl
aleg din rândurile lor)
˭președintele Comisiei E.
˭ cu calitate de participant la ședințe – este Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri
Externe și Politica de Securitate

Observaţie:
˭când ordinea de zi o cere, conform Regulamentului, fiecare membru al Consiliului E-ean
poate decide să fie asistat de un ministru, iar președintele Comisiei de un membru al ei
˭delegațiile au acces autorizat la reuniuni pentru a avea maxim 20 de persoane pentru fiecare
SM și Comisie si 5 persoane pentru Inaltul Reprezentant

Președintele Consiliului European

- este ales prin vot cu majoritate calificată,
 -are un mandat de doi ani și jumătate, ce poate fi reînnoit o singură dată. În situaţii de
greşeală gravă ori dificultate, mandatul poate înceta,urmând reluarea aceleiaşi
proceduri6
- Nu este echivalentul unui șef de stat ci doar primus inter pares (primul printre egali)
alături de ceilalți șefi de stat europeni.
- Atribuțiile sale sunt:
→ prezidează lucrările Consiliului European
→acționează pentru a ușura consensul în cadrul Consiliului European
→asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European în cooperare cu
Președintele Comisiei
→prezintă un raport după fiecare reuniune, Parlamentului
→asigură reprezentarea externă a UE în materie de politică externă și de Securitate comună,
fără a încălca atribuțiile Înaltului Reprezentant pentru Politica externă și de Securitate comună

Secretariatul General al Consiliului European

- este condus de Secretarul General
- asistă Consiliului European și Președintele lui
Secretarul General:
- asistă la reuniunile Consiliului European
- ia măsuri necesare pentru organizarea lucrărilor
-răspunde în totalitate de gestionarea creditelor Consiliului European și Consiliului

2.2.3 Modul de funcționare al Consiliului European

Efectuarea reuniunilor Consiliului European

Durata :
- de regulă de două zile. La sfârșitul reuniunii, concluziile președinției sunt distribuite
mass-mediei
- se încheie reuniunea printr-o conferință de presă acordată de Președintele Consiliului
European și Președintele Comisiei, conferință urmată de conferințe ale celorlalți șefi
de stat sau guvern.
Convocare și loc:
Convocare:
→de Președinte, de două ori pe semestru, de cel puțin 4 ori pe an
→când se impune, Președintele poate convoca o reuniune extraordinară
Loc :
- la Bruxelles, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central al Consiliului Uniunii
Europene din Bruxelles.
- în alt loc în mod excepțional, stabilit de Președinte cu acordul Consiliului de Afaceri
Generale și a Comitetului Reprezentanților Permanenți, ce hotărăsc în unanimitate.

Pregătire

6
Marin Voicu, Jurisdicţii şi proceduri judiciare în Uniunea Europeană, Ed.Universul Juridic, Bucureşti 2010
 - de Președintele lui și Președintele Comisiei, pe baza lucrărilor Consiliului Afacerilor
Generale
- pentru cvorumul necesar adoptării deciziilor se impune prezența a 2/3 din
membrii Consiliului European
- potrivit TUE, Consiliul European se pronunță prin consens, cu excepția cazului
când Tratatele prevăd altfel.
- Președintele trebuie să pornească o inițiativă de vot la cererea unui membru, cu
condiția ca majoritatea membrilor săi să se pronunțe în acest sens, sau să inițieze el
procedura de vot.
- Când Consiliul European se pronunță prin vot, Președintele și Președintele
Comisiei nu participă la vot.
- Votul posibil- poate fi scris, dacă toți membrii sunt de acord cu el. Deciziile
Consiliului European se semnează de Președintele lui și de Secretarul General

Competențele Consiliului European potrivit Tr. de la Lisabona

Are atribuții în:
A. În matera politicilor generale
1. de politică generală a UE ( dezvoltarea UE și priorități generale), adică să descopere
care sunt interesele strategice ale UE, să stabilească obiectivele
2. direcţiile generale ale ale politicii externe şi de securitate comună- să stabilească,
pentru problemele care se referă la domeniul apărării, adoptarea deciziilor care se
impun.
B. În domeniul instituţional
- să aprobe alcătuirea Parlamentului E
- să propună alegerea, de către Parlamentul European, a candidatului la preşedinţia
Comisiei E.
- Să numească Înaltul Reprezentant al UE pentru Afacerile externe şi politica de
securitate; și tot el pune capăt mandatului acestuia.
C. în domeniul spațiului de libertate, securitate și justiție
- Să decidă sistemul de rotaţie ce dă posibilitatea alegerii membrilor Comisiei E
- Să decidă lista formaţiilor Consiliului
- Să autorizeze, după aprobarea P.E:
+ Consiliul să stabilească, cu majoritate calificată,într-o materie în care acesta trebuie
să decidă în unanimitate
+adoptarea unor acte prin procedura ordinară
- Să modifice dispoziţiile referitoare la politicile şi acţiunile interne ale TFUE
- Să convoace onferinţă a reprezentanţilor statelor şi guvernelor SM pentru a renunţa la
modificarăle ce sunt de adus tratatelor
- în materie penală stabilește normele minime cu Parlamentul European, prin
directive în conformitate cu procedura ordinară
în cooperarea polițienească, el și Parlamentul European hotărăsc conform
procedurii legislative ordinare și pot stabili măsuri referitoare la acțiuni în
domeniu.
COMPLETĂRI:
-În prezent Președintele Consiliului European este Charles Michel, ce are ca mandat
perioada:  decembrie 2019 - mai 2022
( Anterior a fost Donald Tusk-Polonia).

-belgian, născut în 1975

- a studiat dreptul,devenind avocat la Bruxelles, unde a şi studiat
-fost prim ministru al Regatului Belgiei din 2014

- în prezent Inaltul Reprezentant al UE pt Politica externă și de securitate comună este Josep

Borrell, ales din 1 decembrie 2019 de membrii Consiliului European

-politician socialist catalan, membru în PE din partea Spaniei

-născut în 1947
Anterior funcţia a fost deţinută de Federica Mogherini