Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Drept

REFERAT
Tema: Dreptul Constituțional European

Programul de Master: Drept Erupean

Extensiunea din Bălți

Autor:
Anna Gancear
______________

Conducător ştiinţific:
Ghenadie EREMCIUC, specialist dr.
_____________

Iași, 2023
 CUPRINS
Introducere............................................................................................................................................3
1. Dreptul constitutional și Constituția Uniunii Europene.................................................................4
2. Obiectivele, Valorile și Cetățenia Europeană................................................................................7
3. Coordonarea între Dreptul Constituțional European și Dreptul Constituțional Național............13
Concluzii.............................................................................................................................................15
Referințe bibliografice.........................................................................................................................16

2
 Introducere
Dreptul constituțional european este o ramură a dreptului care se ocupă cu analiza și
reglementarea aspectelor constituționale în cadrul Uniunii Europene (UE). Acest domeniu are ca
obiect de studiu constituțiile și normele fundamentale care guvernează instituțiile europene, precum
și relațiile dintre acestea și statele membre.
Dreptul constituțional se referă la normele care guvernează un stat național, în timp ce
dreptul constituțional european se bazează pe tratatele care constituie temelia legală a Uniunii
Europene, precum Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) și Tratatul privind
Funcționarea Uniunii Europene. Aceste tratate stabilesc principiile și valorile fundamentale ale UE,
atribuțiile instituțiilor europene, precum și drepturile și responsabilitățile statelor membre.
Un aspect esențial al dreptului constituțional european îl reprezintă Curtea de Justiție a
Uniunii Europene (CJUE), care are rolul de a interpreta și aplica dreptul european. CJUE contribuie
la dezvoltarea jurisprudenței în domeniul dreptului constituțional european și la asigurarea
uniformității interpretării normelor europene în toate statele membre.
În esență, dreptul constituțional european are scopul de a consolida principiile fundamentale
ale democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii Europene, oferind un
cadru legal și instituțional pentru cooperarea și integrarea statelor membre într-un ansamblu juridic
comun.
În acest referat, vom explora evoluția și principiile dreptului constituțional european,
analizând modul în care acestea influențează structura și funcționarea Uniunii Europene, precum și
modul în care sunt integrate în sistemele constituționale naționale. Acest demers ne va permite să
înțelegem mai profund importanța și implicatiile acestui domeniu pentru cetățenii europeni și pentru
stabilitatea juridică în cadrul Uniunii Europene.

3
 1. Dreptul constitutional și Constituția Uniunii Europene
Daca cu ani in urma nu era de conceput a vorbi despre dreptul constitutional al Uniunii
Europene, pentru ca aceasta era, pentru unii autori, o sintagma rezervata in exclusivitate statelor–
natiune, astazi ne este tot mai clar faptul ca avem de-a face cu o noua constructie de tip federal, in
cadrul careia statele membre ocupa locul entitatilor federate, iar Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene si actualele tratate in vigoare, impreuna cu principiile consfintite de acestea (al
democratiei si statului de drept, principiul separatiei puterilor in stat, al egalitatii statelor in fata
tratatelor, principiul efectului direct si al primatului dreptului Uniunii asupra ordinilor juridice
interne) formeaza toate la un loc blocul de constitutionalitate al Uniunii. Procesul de
constitutionalizare a Uniunii a fost unul indelungat, desavarsindu-se cu fiecare modificare sau
revizuire a tratatelor constitutive, chiar daca de cateva ori popoarele statelor membre au respins
ideea de constitutie europeana ca pe ceva nelegitim si de natura sa submineze suveranitatea statelor,
atat in expresia sa interna, cat si externa.
Uniunea Europeana exista de peste o jumatate de secol, pornind in 1952 ca "Europa celor
sase” intru-un sector industrial determinat, Uniunea de astazi are douazeci si sapte de state membre
si actioneaza in aproape toate domeniile vietii sociale. Structurile constitutionale ale Uniunii au
evoluat in paralel cu aceasta crestere dinamica. Nascuta ca organizatie internationala, Uniunea a
evoluat intr-o federatie matura de state. Prin aceasta, Uniunea Europeana a suferit cea mai mare
"transformare” a sa in primul deceniu al secolului XXI. Aceasta reforma fundamentala a inceput in
2001 cu Declaratia de la Laeken privind viitorul Uniunii Europene si si-a gasit rostul – in pofida
esecului "Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa” din 2004 – in Tratatul de reforma
(Tratatul de la Lisabona) din 2007. Mai mult, Uniunea dupa Lisabona nu mai este Uniunea care era
inainte.
Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa a fost adoptat de statele membre ale
Uniunii Europene în Bruxelles la 17 și 18 iunie 2004. Constituția era împărțită în patru părți,
cuprinzând, respectiv, dispozițiile care definesc Uniunea Europeană, obiectivele, competențele și
instituțiile acesteia, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii, politicile și funcționarea Uniunii și,
clauze finale, inclusiv procedurile de adoptare și revizuire a Constituției. Acesta afirma că scopul
Uniunii este de a promova pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale și că Uniunea oferă
cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne și o piață unică în care

4
concurența este liberă și nedenaturată. Pentru atingerea acestor scopuri, Constituția prevedea că
membrii Uniunii Europene conferă anumite competențe Uniunii.

Un obiectiv în crearea unei constituții a fost simplificarea structurii Uniunii Europene, care a
evoluat pe baza unei serii de tratate. Declarația de la Laeken din 2001 , de instituire a Convenției, a
stabilit alte obiective pentru o constituție. Acestea au inclus „clarificarea, simplificarea și ajustarea
diviziunii competențelor dintre Uniune și Membru state în lumina noilor provocări cu care se
confruntă Uniunea. Printre aceste provocări se numără și extinderea Uniunii, care crescuse de la 15
la 25 de națiuni membre în 2004 și era de așteptat să crească în continuare.
Tratatul Constituțional se baza pe un proiect inițial pregătit de Convenție privind Viitorul
Europei . Convenția a fost condusă de fostul președinte francez Valry Giscard D’Estaing și a fost
formată din 105 delegați, atât din actualele țări membre UE, cât și din viitoarele țări membre ale UE.
Proiectul elaborat de Convenție a fost prezentat la Reuniunea Consiliului European din Salonic în
iunie 2003. Statele membre nu l-au aprobat în timpul Conferinței interguvernamentale din toamna
anului 2003, din cauza divergențelor cu privire la prevederile referitoare la dimensiunea și
componența Comisiei și la definirea și sfera votului cu majoritate calificată. Un acord a fost în cele
din urmă atins în iunie 2004. În octombrie 2004, tratatul a fost semnat la Roma de către cele 25 de
state membre ale Uniunii Europene și trei țări candidate (România, Bulgaria și Turcia).
Constituția UE trebuia să intre în vigoare dacă va fi ratificată de tote statele membre în
conformitate cu modalitățile legislațiilor lor naționale. 13 state membre au ratificat Tratatul, fie prin
proceduri parlamentare, fie prin referendum.
În mai 2005, Constituția a fost respinsă la referendumul francez; o lună mai târziu, alegătorii
olandezi au respins la fel Constituția. La reuniunea Consiliului European din iunie 2005, statele
membre au convenit asupra convocarii unei perioade de reflecție. Termenul de ratificare a Tratatului
Constituțional a fost prelungit pe termen nelimitat. Majoritatea statelor membre și-au înghețat
procesele de ratificare; doar Luxemburgul a respectat calendarul său inițial, ratificând Constituția
prin referendum în iulie 2005. Stadiul discuțiilor privind ratificarea Tratatului Constituțional urma să
fie examinat de Consiliul European în prima jumătate a anului 2006.
Constituția propusă avea peste 200 de pagini și includea următoarele prevederi:
 UE va avea pentru prima dată o „personalitate juridică”, iar legile sale le vor depăși
pe cele ale parlamentelor naționale.

5
  UE va avea autoritate deplină în politica comercială, dar va împărtăși autoritatea cu
statele membre în domenii precum justiția, transporturile și politica economică și
socială.
 UE va avea doi președinți, unul pentru Consiliul Uniunii Europene , care este format
din șefii de stat ai fiecărei țări membre, și altul pentru Comisia Europeană , brațul
administrativ al Uniunii.
 UE va avea un ministru de externe.
 Fiecare cetăţean al unui stat membru este cetăţean al uniunii.
 UE va avea competența „de a defini și implementa o politică externă și de securitate
comună, inclusiv încadrarea progresivă a unei politici comune de apărare”.
 Fiecare țară are dreptul la veto pentru orice decizie privind politica externă și de
apărare.
 Procesul de luare a deciziilor prin vot majoritar este extins la noi domenii, inclusiv
justiția, aplicarea legii, imigrația, azilul, energia și bugetul anual al Uniunii Europene.
 Noul tratat include Carta Drepturilor Fundamentale.
În reuniunea din iunie 2006, Consiliul European Consiliul a prelungit perioada de revizuire și
reflecție cu încă doi ani. După această perioadă de revizuire, Tratatul de la Lisabona a fost semnat la
13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul de la Lisabona înlocuiește
Constituția.( https://guides.law.columbia.edu/)

6
 2. Obiectivele, Valorile și Cetățenia Europeană
Uniunea Europeană este atât o asociație de țări care cooperează în domenii de interes
reciproc, cât și o comunitate de valori și obiective.

Valori
Uniunea Europeană se întemeiază pe următoarele valori:
 Demnitatea umană
Demnitatea umană este inviolabilă. Ea trebuie respectată, protejată și constituie baza reală a
drepturilor fundamentale.
 Libertatea
Libertatea de circulație oferă cetățenilor dreptul de a circula și de a locui liber în cadrul
Uniunii. Libertățile individuale, cum ar fi respectul pentru viața privată, libertatea de gândire,
religie, întrunire, exprimare și informare sunt protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE.
 Democrație
Funcționarea UE se bazează pe democrația reprezentativă. Un cetățean european se bucură
automat de drepturi politice. Fiecare cetățean adult al UE are dreptul de a candida și de a vota la
alegerile pentru Parlamentul European. Cetățenii UE au dreptul de a candida și de a vota în țara de
reședință sau în țara de origine.
 Egalitatea
Egalitatea înseamnă drepturi egale pentru toți cetățenii în fața legii. Principiul egalității între
femei și bărbați stă la baza tuturor politicilor europene și stă la baza integrării europene. Se aplică în

7
toate domeniile. Principiul salariului egal pentru muncă egală a devenit parte a Tratatului de la
Roma în 1957.
 Statul de drept
UE se bazează pe statul de drept. Tot ceea ce face UE se bazează pe tratate, agreate voluntar
și democratic de țările sale UE. Legea și justiția sunt susținute de o justiție independentă. Țările UE
au acordat jurisdicție finală Curții Europene de Justiție - hotărârile acesteia trebuie să fie respectate
de toți.
 Drepturile omului
Drepturile omului sunt protejate de Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Acestea acoperă
dreptul de a nu fi discriminat pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri,
dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, dreptul la protecția datelor dumneavoastră cu caracter
personal și dreptul de a avea acces la justiție.
Valorile UE sunt stabilite în articolul 2 din Tratatul de la Lisabona și în Carta drepturilor
fundamentale a UE .
Obiective
Obiectivele Uniunii Europene în interiorul granițelor sale sunt:
 promovează pacea, valorile sale și bunăstarea cetățenilor săi
 oferă libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, luând în același timp măsuri
adecvate la frontierele sale externe pentru a reglementa azilul și imigrația și pentru a
preveni și combate criminalitatea
 stabilirea unei piețe interne
 realizarea unei dezvoltări durabile bazate pe o creștere economică echilibrată și pe
stabilitatea prețurilor și pe o economie de piață extrem de competitivă, cu ocupare
deplină și progres social
 protejarea și îmbunătățirea calității mediului
 promovarea progresului științific și tehnologic
 combaterea excluziunii sociale și a discriminării
 promovează justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați și protecția
drepturilor copilului
 consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și a solidarității între țările UE
 respectă bogata sa diversitate culturală și lingvistică
 instituirea unei uniuni economice și monetare a cărei monedă este euro

8
 Obiectivele UE în întreaga lume sunt:
 susține și promovează valorile și interesele sale
 contribuie la pace și securitate și la dezvoltarea durabilă a Pământului
 contribuie la solidaritate și respect reciproc între popoare, la comerțul liber și
echitabil, la eradicarea sărăciei și la protecția drepturilor omului
 respectarea strictă a dreptului internațional
Obiectivele UE sunt stabilite în articolul 3 din Tratatul de la Lisabona .
Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii
Europene stabilește toate
drepturile personale, civice,
politice, economice și sociale de
care beneficiază cetățenii
Uniunii.
Carta completează
sistemele naționale, fără însă a
le înlocui. În cazul în care
drepturile fundamentale ale
persoanelor nu sunt respectate,
instanțele naționale trebuie să se pronunțe cu privire la această chestiune. Cetățenii se pot, de
asemenea, adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, care are jurisdicție asupra încălcărilor
drepturilor civile și politice prevăzute în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăților fundamentale. În anumite cazuri, atunci când un stat membru nu respectă dreptul UE și
încalcă drepturile unei persoane, Comisia Europeană poate aduce un stat membru în fața Curții de
Justiție a Uniunii Europene.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) este un
document adoptat de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la 7
decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Aceasta conține drepturi civile și
politice, precum și drepturi economice, sociale și culturale și beneficiază de aceeași valoare juridică
cu cea a tratatelor Uniunii Europene (UE). Carta este un document cu forță juridică obligatorie

9
 Articolele sale cuprind valorile fundamentale ale UE şi sunt în număr de 54, dintre care 50 de
articole grupate în șase titluri: Demnitatea, Libertăți, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile cetățenilor
și Justiția și patru articole procedurale.
Carta europeană a drepturilor fundamentale are o foarte mare importanţă în evoluţia Uniunii
Europene (UE) şi, în consecinţă, pentru mişcarea sindicală şi pentru politicile sociale comunitare.
Pentru prima dată de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1957, Carta expune, într-un
singur text, ansamblul drepturilor sociale, economice, civile şi politice de care pot beneficia toţi
cetăţenii europeni.
Este, de asemenea, singurul text de acest tip la nivel internaţional. Este vorba de drepturi, de
principii şi de valori inalienable pe care instituţiile UE trebuie să le ia în considerare atunci când
construiesc şi aplică legislaţia europeană. Cu toate că nu a fost integrată în tratatele UE, Carta
drepturilor fundamentale este o componentă importantă a proiectului de Tratat constituţional al UE.
Din 2000 Carta a avut un impact din ce în ce mai mare asupra tuturor instituţiilor UE, inclusive
asupra tribunalelor europene unde avocaţii au făcut referire la aceasta în mai multe cazuri.
Urmare Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, instituțiile
Uniunii Europene și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci când pun în
aplicare dreptul UE (articolul 51 din Cartă), să respecte aceste drepturi ale Cartei.
În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru promovarea cauzelor păcii,
reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa.
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene este organismul specializat
independent al UE în acest domeniu, cu un mandat care acoperă întreaga gamă a drepturilor
prevăzute în Cartă. (www.europarl.europa.eu)
Cetățenia Uniunii Europene (UE) a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht (semnat în
1992, intrat în vigoare din 1993). Cetățenia europeană este complementară cetățeniei naționale și
conferă drepturi, cum ar fi dreptul de a vota în alegerile europene, dreptul la libera circulație și
dreptul la protecție consulară din partea ambasadelor altor state UE.
Cetățenii UE sunt liberi să comercializeze și să transporte bunuri, servicii și capitaluri prin
granițele UE, fără restricții privind mișcările de capital și taxe. Cetățenii au, de asemenea, dreptul de
a vota și de a candida în alegerile locale din țara în care locuiesc, în alegerile europene și în Inițiativa
Cetățenească Europeană.
Cetățenia UE conferă, de asemenea, dreptul la protecție consulară de către ambasadele altor
state membre ale UE atunci când țara de cetățenie a unei persoane nu este reprezentată de o

10
ambasadă sau de un consulat în țara în care aceștia solicită protecție. Cetățenii UE au, de asemenea,
dreptul de a se adresa direct Parlamentului European, Ombudsmanului European și agențiilor UE în
propria lor limbă, cu condiția că problema ridicată să se afle în competența acestei instituții.
Conceptul de cetățenie europeană ca un concept distinct a fost introdus pentru prima dată de
către Tratatul de la Maastricht, și a fost prelungit prin Tratatul de la Amsterdam. Înainte de Tratatul
de la Maastricht, din 1992, tratatele Comunității Europene ofereau garanții privind libera circulație a
persoanelor active economic, dar nu și pentru celelalte persoane. Tratatul de la Paris din 1951, prin
care se înființa Comunitatea Europenă a Cărbunelui și Oțelului, a stabilit dreptul la libera circulație a
lucrătorilor din aceste industrii, iar prin Tratatul de la Roma din 1957 s-a introdus dreptul la libera
circulație a lucrătorilor și a serviciilor.
Istoric vorbind, principalele avantaje de a fi un cetățean al unui stat UE a fost dreptul la
liberă circulație între statele membre. Totuși, odată cu crearea cetățeniei europene, au luat ființă și
anumite drepturi politice. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că cetățenii să fie
„reprezentați direct la nivelul Uniunii, în Parlamentul European” și de „a participa la viața
democratică a Uniunii” (Tratatul privind Uniunea Europeană, Titlul II, Art. 10).
Sunt acordate în special următoarele drepturi:
Drepturi politice:
Votarea în alegerile europene: dreptul de a vota și a candida la alegerile pentru Parlamentul
European, în orice stat membru UE (articolul 22)
Votarea în cadrul alegerilor municipale: dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale
într-un stat UE, altul decât statul al cărui cetățean este (articolul 22)
Acces la documentele guvernamentale europene: dreptul de acces la documentele
Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei(articolul 15)
Petiții către Parlamentul European și Ombudsman: dreptul de a adresa petiții Parlamentului
European și dreptul de a apela la Ombudsmenul European pentru a le aduce în atenție cazuri de
proastă administrare ale organismelor și instituțiilor Uniunii, cu excepția organelor de legale
(articolul 24)
Drepturi lingvistice: dreptul de a adresare și de a apela la instituțiile UE în una din limbile
oficiale și de a primi răspuns în aceeași limbă (articolul 24)
Dreptul la liberă circulație:
Dreptul la liberă circulație și ședere: un drept de liberă circulație și ședere pe teritoriul
Uniunii și dreptul de a lucra în orice poziție (inclusiv serviciile publice naționale, cu excepția acelor

11
posturi din sectorul public care implică exercitarea competențelor conferite de dreptul public și de
protejare a intereselor generale ale autorităților naționale și locale (articolul 21), pentru care însă nu
există o singură definiție).
Libertatea de discriminare pe cetățenie: dreptul de a nu fi discriminat pe motive de
naționalitate în domeniile de aplicare a tratatului (articolul 18)
Drepturi în străinătate:
Dreptul la protecție consulară: dreptul la protecție din partea autorităților consulare a altor
state membre, atunci când într-un stat non-UE nu există autoritate diplomatică a statului cetățeanului
european (articolul 23): acest lucru se datorează faptului că nu toate statele membre mențin
ambasade în fiecare țară din lume (doar 16 țări au o singură ambasadă a unui stat UE).(
https://ro.wikipedia.org/)

12
 3. Coordonarea între Dreptul Constituțional European și Dreptul
Constituțional Național
Principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene (UE) asupra dreptului national al statelor
membre este unul dintre principiile fundamentale, care alături de principiul efectului direct şi
aplicabilitatea imediată, definesc Uniunea Europeană ca entitate sui generis a dreptului internaţional.
Doctrina supremaţiei dreptului UE astfel cum reiese aceasta din hotărârea Costa c./ENEL şi
reconfirmată de jurisprudenţa ulterioară este definită de patru elemente principale:
 Supremaţia este o condiţie existenţială a dreptului UE. Realizarea unor obiective comune
impune aplicarea uniformă a dreptului UE, fără de care conceptul de integrare ar fi lipsit de sens.
Sursa supremaţiei rezidă în însuşi caracterul normelor ordinii juridic3e a UE de a fi comune.
 Supremaţia izvorăşte din natura specifică, proprie, originală a dreptului UE şi nu este
tributară în nici un fel dreptului constituţional al statelor membre. Astfel, ea nu poate să depindă de
regulile divergente aplicabile într-un stat sau altul.
 Ordinea juridică a UE este superioară, în ansamblul său, ordinilor juridice naţionale. De
supremaţie se bucură aşadar toate normele de drept al UE, primare sau derivate, înzestrate sau nu cu
efect direct. Pe de altă parte, supremaţia se impune tuturor normelor ce alcătuiesc ordinea juridică
naţională: administrative, legislative, jurisdicţionale, fie ele şi de natură constituţională. Astfel,
Curtea de Justiţie afirmă că dispoziţiile constituţionale interne nu pot fi utilizate pentru a împiedica
aplicarea dreptului UE, o astfel de acţiune fiind „contrară ordinii publice comunitare ”. Supremaţia
se impune aşadar în raport cu drepturile fundamentale astfel cum sunt formulate de constituţia
naţională cât şi în raport cu principiile unei structuri constituţionale naţionale.
 . În sfârşit, principiul supremaţiei dreptului UE nu este aplicabil numai în ordinea juridică a
Uniunii, în relaţiile dintre state şi instituţiile acesteia ci şi în sistemele de drept naţionale
(„supremaţie internă”) şi în raport cu jurisdicţiile naţionale.( https://www.constcourt.md/)
Coordonarea între Dreptul Constituțional European și Dreptul Constituțional Național
reprezintă un aspect important, într-un context, în care, statele membre ale Uniunii Europene (UE)
păstrează suveranitatea lor, dar au și obligații și responsabilități față de UE. Iată câteva aspecte cheie
privind această coordonare:
1. Principiile Subsidiarității și Proporționalității:
Principiul subsidiarității prevede că UE acționează numai atunci când obiectivele unei acțiuni
nu pot fi realizate eficient la nivel național.

13
 Principiul proporționalității indică că acțiunile UE nu pot depăși ceea ce este necesar pentru
atingerea obiectivelor stabilite.
2. Transpunerea Directivelor UE în Dreptul Național:
Statele membre au responsabilitatea de a transpune directivele UE în legislația națională,
asigurând astfel implementarea și respectarea normelor europene.
Procesul de transpunere trebuie să fie conform principiilor constituționale naționale.
3. Rolul Curții Constituționale Naționale:
Curțile Constituționale Naționale au rolul de a verifica compatibilitatea legislației naționale
cu normele constituționale și cu dreptul european.
În unele cazuri, Curțile Constituționale pot trimite întrebări preliminare la Curtea de Justiție a
Uniunii Europene (CJUE) pentru interpretarea normelor europene.
4. Primaritatea Dreptului European:
Principiul primarității dreptului european indică că normele europene au prioritate asupra
legislației naționale în domeniile de competență ale UE.
Acest principiu este esențial pentru asigurarea unității și eficacității sistemului juridic al UE.
5. Drepturile Fundamentale:
Drepturile fundamentale, recunoscute atât la nivel european cât și la nivel național, trebuie
protejate în mod corespunzător.
6. Principiul Confidențialității:
Informațiile clasificate ca fiind confidențiale de către statele membre trebuie protejate și
respectate în cadrul procedurilor judiciare la nivel european.
Coordonarea eficientă dintre Dreptul Constituțional European și Dreptul Constituțional
Național reprezintă o provocare complexă, dar esențială, pentru a menține echilibrul între
suveranitatea statelor membre și integrarea în cadrul UE. Este un proces dinamic care necesită o
colaborare constantă între instanțele și autoritățile europene și naționale.

14
 Concluzii
În concluzie, evoluția dreptului constituțional european a reprezentat un parcurs fascinant și
dinamic, reflectând tranzițiile politice și sociale care au marcat istoria Uniunii Europene. De la
înființarea Comunității Economice Europene până în prezent, dreptul constituțional european a fost
modelat de tratatele semnate între statele membre, de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii
Europene și de schimbările semnificative aduse prin Tratatele de la Maastricht și Lisabona.
Principiile fundamentale ale dreptului constituțional european, precum supremația dreptului
comunitar, respectul pentru drepturile fundamentale și principiul subsidiarității, au jucat un rol
esențial în consolidarea integrării europene și în definirea relațiilor dintre Uniunea Europeană și
statele membre.
Adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și dezvoltarea unei
jurisprudențe solide în domeniul drepturilor omului au întărit angajamentul Uniunii Europene față
de respectarea și protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi.
Cu toate acestea, evoluția continuă a dreptului constituțional european se confruntă cu
diverse provocări în contextul unei Uniuni Europene extinse și într-o lume în continuă schimbare.
Evenimente majore precum procesul de Brexit au subliniat importanța adaptabilității și rezilienței
Uniunii Europene în fața provocărilor politice și juridice.
În final, dreptul constituțional european rămâne un instrument esențial pentru garantarea
coeziunii și stabilității în cadrul Uniunii Europene, reprezentând un exemplu relevant de cooperare
între state suverane în vederea atingerii unui scop comun: construirea unei comunități bazate pe
valorile democratice, statul de drept și respectul pentru drepturile omului.

15
 Referințe bibliografice
“Protecția drepturilor fundamentale în Uniune” URL: https://www.europarl.europa.eu/about-
parliament/ro/democracy-and-human-rights/fundamental-rights-in-the-eu . Ultima accesare
10.01.2024.
“CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE”
URL:https://www.just.ro/carta . Ultima accesare: 10.01.2024.
“Cetățenia Uniunii Europene” URL: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cet
%C4%83%C8%9Benia_Uniunii_Europene. Ultima accesare 10.01.2024.
“Prioritatea ordinii juridice UE asupra dreptului national URL:
https://www.constcourt.md/public/files/file/conferinta_20ani/programul_conferintei/
Razvan_Horatiu_Radu.pdf . Ultima accesare: 10.01.2024
“European Union Legal Materials” URL:https://guides.law.columbia.edu/c.php?
g=1221803&p=9087251. Ultima accesare 11.01.2024.

16