Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Drept

REFERAT
Tema: Izvoarele Dreptului Uniunii Europene.
Dreptul Originar sau Primar.

Programul de Master: Drept European

Extensiunea din Bălți

Autor:
Anna Gancear
______________

Conducător ştiinţific:
Alexandru MARIT, prof. univ. dr.
_____________

Iași, 2023

Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................................
1. Evoluția Dreptului Originar...................................................................................................................
2. Tratatele Uniunii Europene....................................................................................................................

1
3. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene..........................................................................
4. Abordarea Tratatelor de către Instituțiile Uniunii Europene...............................................................
Concluzie.....................................................................................................................................................
Referințe bibliografice.................................................................................................................................

2
 Introducere

Uniunea Europeană (UE) reprezintă un ansamblu complex de instituții și norme

juridice menite să reglementeze relațiile dintre statele membre și cetățenii acestora. În centrul
acestui sistem juridic se află izvoarele dreptului Uniunii Europene, cu un rol deosebit avându-
l dreptul originar sau primar. Acesta constituie temelia juridică a Uniunii Europene, stabilind
principiile fundamentale și normele esențiale care guvernează întregul proiect european.
Dreptul originar se compune din tratatele încheiate între statele membre, care instituie
și reglementează funcționarea Uniunii Europene. Unul dintre documentele fundamentale este
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care stabilește obiectivele, competențele și
principiile generale ale Uniunii. Acesta, împreună cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene (TFUE), formează baza juridică a Uniunii, evidențiind valorile comune, precum
democrația, statul de drept și respectul pentru drepturile fundamentale.
O altă sursă importantă a dreptului originar o reprezintă Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată în 2000 la Nisa și consolidată în 2009 la
Lisabona. Această carte enumeră drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor
europeni, asigurând protecția acestora în fața acțiunilor instituțiilor europene și naționale.
Dreptul primar mai cuprinde jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene
(CJUE), care interpretează și aplică tratatele și actele normative ale Uniunii. Prin deciziile
sale, CJUE contribuie la dezvoltarea și consolidarea dreptului Uniunii Europene, influențând
practica juridică în statele membre și asigurând coerența interpretării normelor juridice
europene.
În acest referat, ne propunem să explorăm și să analizăm în detaliu dreptul originar
sau primar al Uniunii Europene, evidențiind rolul său central în arhitectura juridică a UE și
impactul său asupra relațiilor dintre statele membre și cetățeni. Vom explora evoluția acestui
drept de-a lungul timpului și modul în care acesta a contribuit la consolidarea integrării
europene și la garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni.

3
 1. Evoluția Dreptului Originar

Dreptul originar al Uniunii Europene a cunoscut o evoluție complexă de-a lungul

decadelor, reflectând transformările și aspirațiile în dezvoltarea proiectului european. Iată
principalele etape ale acestei evoluții:
1. Fondarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) (1951-1957)
La 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris a marcat un moment istoric în procesul de
integrare europeană prin înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO).
Acest tratat a fost semnat de șase state membre fondatoare: Belgia, Franța, Germania, Italia,
Luxemburg, și Țările de Jos. Fondarea CECO a fost răspunsul la lecțiile învățate din
tragediile celui de-al Doilea Război Mondial, și anume necesitatea de a crea condiții pentru
cooperare și integrare economică pentru a preveni un alt conflict devastator.
Obiectivul principal al CECO a fost să creeze un organism supranațional care să
administreze producția și distribuția cărbunelui și oțelului, materii prime esențiale pentru
industrie și armată. Un alt aspect inovator al CECO a fost transferul unor părți semnificative
ale suveranității naționale către instituții supranaționale, cum ar fi Înalta Autoritate a CECO.
Această instituție avea puterea de a lua decizii în locul guvernelor naționale în domeniile
referitoare la cărbune și oțel.
Inițial, acțiunea CECO a fost limitată la cărbune și oțel, însă această abordare
pragmatică a avut un impact semnificativ asupra reconcilierii postbelice și a contribuit la
stabilizarea economică a regiunii.
În concluzie, fondarea CECO a fost un moment semnificativ în istoria Uniunii
Europene, deschizând calea pentru mai multe etape de integrare și extindere a competențelor
comunitare. Această inițiativă a pus bazele unei colaborări economice și politice mai
profunde între statele membre, reprezentând un pas crucial în construirea proiectului
european.
2. Tratatul de la Roma și Înființarea Comunității Economice Europene (CEE) și
Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM) (1957)
Semnat la 25 martie 1957, Tratatul de la Roma reprezintă o altă etapă semnificativă în
procesul de integrare europeană, extinzându-se dincolo de sectorul cărbunelui și oțelului.
Tratatul a dus la înființarea Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității
Europene a Energiei Atomice (EURATOM), consolidând și extinzând eforturile de
colaborare și integrare dintre statele fondatoare ale Uniunii Europene.

4
 CEE a avut ca scop instituirea unei piețe comune, eliminarea treptată a barierelor
comerciale și promovarea unei colaborări economice strânse între statele membre. Tratatul
prevedea libertatea de circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și a persoanelor,
constituind baza pentru formarea pieței comune europene.
EURATOM a fost înființată pentru a coordona activitățile statelor membre în
domeniul energiei atomice și a promova utilizarea pașnică a energiei nucleare. Tratatul a
vizat asigurarea standardelor de siguranță și cooperarea în cercetare în domeniul energetic
nuclear.
Tratatul a stabilit instituții precum Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și
Parlamentul European, instituții care au devenit nucleul sistemului instituțional al UE.
În ansamblu, Tratatul de la Roma a fost o piatră de temelie pentru Uniunea Europeană
modernă, contribuind la formarea pieței comune și la consolidarea cooperării între statele
membre. Acest tratat a stabilit bazele pentru dezvoltarea ulterioară a Uniunii Europene și a
însemnat o etapă importantă în eforturile de integrare europeană.
3. Actul Unic European (1986)
Perioada cunoscută sub numele de "Anii de Extindere și Consolidare" (1970-1992) a
fost marcată de mai multe evoluții semnificative: aderarea Regatului Unit, Danemarcei și
Irlandei în 1973, aderarea Greciei în 1981, aderarea Spaniei și Portugaliei în 1986.
Adăugarea de noi state membre a condus spre semnarea la 17 februarie 1986 și
intrarea în vigoare la 1 iulie 1987 a Actului Unic European, care a avut ca scop principal
eliminarea barierelor interne și consolidarea cooperării între statele membre ale Comunității
Economice Europene (CEE).
Actul Unic European a promovat libera circulație a lucrătorilor, încurajând
mobilitatea forței de muncă în interiorul Uniunii Europene. Acest aspect a deschis calea
pentru o integrare mai strânsă a pieței muncii europene. Un alt aspect important a fost
integrarea unei abordări comune în domeniul protecției mediului și a drepturilor
consumatorilor. Actul Unic European a pus bazele pentru crearea conceptului de cetățenie
europeană, consolidând identitatea europeană și conferind cetățenilor UE anumite drepturi și
privilegii.
4. Tratatul de la Maastricht (1992)
Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat în orașul Maastricht din Țările de
Jos la 7 februarie 1992, în prezența Preşedintelui Parlamentului European, Egon Klepsch și a
intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993.

5
 Conform acestui tratat, Uniunea este întemeiată pe Comunitățile Europene (primul
pilon), având două domenii suplimentare de cooperare (pilonii doi şi trei): Politica Externă şi
de Securitate Comună (PESC) şi Justiția şi Afacerile Interne (JAI).
La intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, CEE devine
Comunitatea Europeană (CE). Puterile legislativă şi de supraveghere ale PE sporesc odată cu
introducerea procedurii de codecizie şi cu extinderea procedurii de cooperare.
Conform noului tratat, Parlamentul European are dreptul de a solicita Comisiei să
prezinte o propunere legislativă pentru chestiuni care, în opinia sa, impun elaborarea unui act
comunitar. De asemenea, întreaga Comisie trebuie acum să fie aprobată de PE, care
desemnează şi Ombudsmanul European. Astfel au fost puse bazele Tratatului privind
Uniunea Europeană (TUE).
5. Tratatul de la Amsterdam (1997)
În martie 1996, s-a deschis la Torino (Italia) o Conferință interguvernamentală în
scopul revizuirii Tratatului privind Uniunea Europeană. Tratatul ulterior de la Amsterdam de
modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităților Europene şi a anumitor
acte conexe a fost semnat în prezența Preşedintelui Parlamentului European, José María Gil-
Robles la 2 octombrie 1997.
Odată cu intrarea sa în vigoare în mai 1999, procedura de codecizie a fost simplificată,
iar domeniul său de aplicare a fost extins. Parlamentul avea acum dreptul de a aproba
Preşedintele Comisiei.
6. Tratatul de la Nisa (2001)
Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a
Comunităților Europene şi a anumitor acte conexe a fost semnat în prezența Preşedintelui
Parlamentului European, Nicole Fontaine la 26 februarie 2001.
Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituțională a
Uniunii Europene pentru a face față provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa,
puterile legislativă şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu
majoritate calificată în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii.
7. Tratatul de la Lisabona (2007)
Tratatul de la Lisabona a fost semnat în prezența Preşedintelui PE, Hans-Gert
Pöttering, la 13 decembrie 2007, în urma unei proclamări a Cartei drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene în cadrul Parlamentului de către preşedinții Parlamentului European,
Comisiei şi Consiliului.

6
 La 19 februarie 2008, Tratatul de la Lisabona a fost adoptat de Parlamentul European
(raportul Corbett/Méndez de Vigo). Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul are
dreptul de a numi preşedintele Comisiei, pe baza unei propuneri a Consiliului European care
ia în considerare rezultatele alegerilor parlamentare europene. Procedura de codecizie este
extinsă la noi domenii şi urmează să fie cunoscută drept „procedura legislativă ordinară”.
Cu câteva excepții, Tratatul instituie poziții de egalitate pentru Parlamentul European
şi Consiliu în ceea ce priveşte statutul de legislator în domenii în care acest principiu nu se
aplica anterior, în principal în ceea ce priveşte elaborarea bugetului UE (Parlamentul
beneficiază de paritate deplină), politica agricolă, justiția şi afacerile interne.
Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost ratificat de toate cele
27 de state membre.

7
 2. Tratatele Uniunii Europene
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene reprezintă tratatele pe care se întemeiază Uniunea. Aceste două tratate, care au
aceeași valoare juridică, organizează funcționarea Uniunii și stabilesc domeniile, limitele și
condițiile exercitării competențelor sale.
1. Tratatul privind Uniunea Europeană
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) își are originile în Tratatul de la
Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, iar versiunea sa actuală, după numeroase modificări,
rezultă din Tratatul de la Lisabona (2007).
TUE a marcat o etapă nouă a integrării europene, depășind obiectivul economic inițial
(o piață comună). Acesta a deschis calea integrării politice, cu tranziția de la Comunitatea
Economică Europeană (CEE) la Uniunea Europeană (UE).
Modificări aduse tratatului
Tratatul de la Maastricht a fost modificat ulterior de următoarele tratate:
- Tratatul de la Amsterdam (1997) a extins competențele UE prin instituirea unei
politici comunitare a ocupării forței de muncă, prin transferarea către comunități a
unora dintre domeniile care făceau anterior obiectul cooperării
interguvernamentale în domeniul justiției și al afacerilor interne, prin introducerea
unor măsuri menite să apropie UE de cetățenii săi și prin crearea posibilității unei
cooperări mai strânse între anumite țări ale UE (cooperare consolidată). De
asemenea, acesta a extins procedura de codecizie și votul cu majoritate calificată
și a simplificat și renumerotat articolele din tratate.
- Tratatul de la Nisa (2001) a abordat, în esență, problemele instituționale legate de
extindere care nu au fost rezolvate în 1997: componența Comisiei, ponderea
voturilor în cadrul Consiliului și extinderea domeniilor votului cu majoritate
calificată. Acesta a simplificat normele privind utilizarea procedurii de cooperare
consolidată și a eficientizat sistemul judiciar;
- Tratatul de la Lisabona (2007) a adus reforme ample. Acesta a pus capăt
Comunității Europene – Tratatul de instituire a Comunității Europene fiind
redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”. De asemenea, acesta
a abolit fosta arhitectură a UE cu trei piloni și a redistribuit competențele între UE
și țările UE. În plus, s-au revizuit modul în care funcționează instituțiile europene
și procesul decizional, în vederea adaptării la o UE extinsă, formată din 28 de state

8
 membre. Mai multe politici interne și externe ale UE au fost reformate și ele, iar
instituțiilor li s-a acordat posibilitatea de a acționa în noi domenii de politică. S-a
consolidat în continuare dimensiunea democratică a UE;
- TUE a fost modificat după 1992 prin diferitele tratate de aderare, care au mărit,
treptat, numărul țărilor UE de la 12 la 28.

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE):

Preambul TUE enunță obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene, precum
promovarea păcii, a valorilor democratice și a bunăstării cetățenilor.
Articolul 2 stabilește obiectivele generale, inclusiv promovarea păcii, a valorilor
comune și a bunăstării. Articolul 3 subliniază valorile fundamentale ale UE, cum ar fi
democrația, statul de drept și drepturile omului.
Articolele 13-19 definesc instituțiile UE, precum Consiliul European, Consiliul
Uniunii Europene și Parlamentul European.
Articolele 15-19 detaliează funcțiile, compoziția și competențele acestor instituții.
Articolele 21-46 stabilesc principiile și obiectivele politicii externe și de securitate
comune, precum și instrumentele de cooperare externă ale UE.
Articolele 119-144 definesc obiectivele și etapele pentru instituirea Uniunii
Economice și Monetare, precum și normele referitoare la moneda euro.
Articolele 67-89 detaliază obiectivele și instrumentele pentru cooperarea în domeniul
justiției și al afacerilor interne, inclusiv spațiul de libertate, securitate și justiție.
2. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ca rezultat al Tratatului de la
Lisabona, a fost elaborat pe baza Tratatului de instituire a Comunității Europene (TCE sau
Tratatul CE), pus în aplicare prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul CE avea la bază Tratatul
de instituire a Comunității Economice Europene (TCEE), semnat la Roma în data de 25
martie 1957. Crearea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) a
marcat încă un pas pe calea unificării politice a Europei.
Uniunea Europeană nu a înlocuit însă Comunitățile Europene, ci le-a reunit pe baza
structurii pe „trei piloni”:
- primul pilon consta în Comunitățile Europene (CE, Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO) până în 2002 și Euratom);
- al doilea pilon consta în cooperarea dintre țările UE în cadrul politicii externe și de
securitate comune;
9
 - al treilea pilon cuprindea cooperarea dintre țările UE în domeniul justiției și al
afacerilor interne.
Fiecare tratat nou duce la renumerotarea articolelor. Tratatul de la Lisabona, semnat la 13
decembrie 2007 și intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a schimbat și el denumirea TCE în
TFUE, contopind cei trei piloni în UE reformată și renumerotând din nou articolele.
TFUE este unul dintre cele două tratate primare ale UE, alături de Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE). Acesta constituie temeiul detaliat al dreptului UE, definind
principiile și obiectivele UE și sfera de acțiune în cadrul domeniilor sale politice. De
asemenea, acesta stabilește detaliile organizatorice și funcționale ale instituțiilor UE.
Semnat de 27 de țări ale UE (Croația a aderat la UE abia în 2013) la 13 decembrie
2007, TFUE a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE):

Articolele 1-6 subliniază principiile generale ale funcționării UE, cum ar fi
subsidiaritatea, proporționalitatea și cooperarea loială.
Articolele 26-222 definesc și garantează libera circulație a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor și capitalului în cadrul pieței interne.
Articolele 101-109 stabilesc regulile privind concurența, interzicerea acordurilor
anticoncurențiale și a abuzurilor de poziție dominantă.
Articolele 151-166 reglementează politica socială și de ocupare a forței de muncă,
inclusiv drepturile lucrătorilor și dialogul social.
Articolele 119-144 complementar cu TUE, reglementează politica economică și
monetară, inclusiv funcțiile și responsabilitățile Băncii Centrale Europene.
Articolele 205-222 stabilesc principiile și obiectivele politicii externe și de securitate
comună, inclusiv acțiunile comune și pozițiile comune.
Articolele 188-208 tratează politici specifice, cum ar fi politica de mediu, politica
energetică, cercetarea și dezvoltarea, și cooperarea în domeniul sănătății publice.
Această analiză sumară evidențiază domeniile cheie acoperite de TUE și TFUE,
ilustrând complexitatea și amplitudinea normelor care guvernează funcționarea Uniunii
Europene. Aceste tratate sunt fundamentale pentru arhitectura juridică a UE și definesc
modul în care Uniunea își atinge obiectivele într-un cadru juridic coerent.

10
 3. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”)
este un document adoptat de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene la 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Aceasta conține
drepturi civile și politice, precum și drepturi economice, sociale și culturale și beneficiază de
aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor Uniunii Europene (UE). Carta este un document cu
forță juridică obligatorie
Articolele sale cuprind valorile fundamentale ale UE şi sunt în număr de 54, dintre
care 50 de articole grupate în șase titluri: Demnitatea, Libertăți, Egalitatea, Solidaritatea,
Drepturile cetățenilor și Justiția și patru articole procedurale (Fig.1).

Carta europeană a
drepturilor fundamentale
are o foarte mare
importanţă în evoluţia
Uniunii Europene (UE) şi,
în consecinţă, pentru
mişcarea sindicală şi pentru
politicile sociale
comunitare. Pentru prima
dată de la crearea
Comunităţii Economice
Europene în 1957, Carta
expune, într-un singur text,
Fig.1 Valorile fundamentale din Carta Drepturilor Fundamentale a UE ansamblul drepturilor
sociale, economice, civile
şi politice de care pot beneficia toţi cetăţenii europeni.
Este, de asemenea, singurul text de acest tip la nivel internaţional. Este vorba de
drepturi, de principii şi de valori inalienable pe care instituţiile UE trebuie să le ia în
considerare atunci când construiesc şi aplică legislaţia europeană. Cu toate că nu a fost
integrată în tratatele UE, Carta drepturilor fundamentale este ocomponentă importantă a
proiectului de Tratat constituţional al UE. Din 2000 Carta a avut un impact din ce în ce mai

11
mare asupra tuturor instituţiilor UE, inclusive asupra tribunalelor europene unde avocaţii au
făcut referire la aceasta în mai multe cazuri.

Titlurile sale reglementează următoarele:

Titlul I: Demnitatea – demnitatea umană, dreptul la viață, dreptul la integritate al
persoanei, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante,
interzicerea sclaviei și a muncii forțate;
Titlul II: Libertățile – dreptul la libertate și securitate, respectarea vieții private și de
familie, protecția datelor, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de
gândire, de conștiință și religioasă, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de
întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere
a locului de muncă și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială,
dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare;
Titlul III: Egalitatea – egalitatea în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturală,
religioasă și lingvistică, egalitatea între bărbați și femei, drepturile copilului, drepturile
persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap;
Titlul IV: Solidaritatea – dreptul lucrătorilor la informare și consultare în cadrul
întreprinderii, dreptul la negociere și la acțiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de
plasare, protecția în caz de concediere nejustificată, condiții de muncă echitabile și corecte,
interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă, viața de familie și
profesională, securitatea socială și asistența socială, protecția sănătății, accesul la servicii de
interes economic general, protecția mediului, protecția consumatorilor;
Titlul V: Drepturile cetățenilor – dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul
European, dreptul de a alege și de a fi ales în alegerile locale, dreptul la bună administrare,
dreptul de acces la documente, Ombudsman-ul European, dreptul de a adresa petiții,
libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatică și consulară;
Titlul VI: Justiția – dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil,
prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității
infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru
aceeași infracțiune.
Titlul VII: Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea cartei:
domeniul de aplicare, întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor, nivelul de
protecţie, interzicerea abuzului de drept.

12
 Urmare Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009,
instituțiile Uniunii Europene și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic,
atunci când pun în aplicare dreptul UE (articolul 51 din Cartă), să respecte aceste drepturi ale
Cartei.

13
 4. Abordarea Tratatelor de către Instituțiile Uniunii Europene

Așa cum statuează dispozițiile Articolului 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
instituțiile Uniunii au ca scop promovarea valorilor acesteia, urmărirea obiectivelor sale,
susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi si ale statelor membre, precum si asigurarea
coerentei, a eficacității si a continuității politicilor si a acțiunilor sale.
Sistemul instituţional al Uniunii Europene este constituit din șapte instituţii
fundamentale:
 Parlamentul European;
 Consiliul European;
 Consiliul Uniunii Europene;
 Comisia Europeană;
 Curtea de Justitie a Uniunii Europene;
 Banca Centrală Europeană;
 Curtea de Conturi.
În cadrul sistemului instituţional, fiecare dintre aceste instituţii are competente clar
definite, în baza cărora îşi îndeplineste sarcinile prevăzute în tratate.
Primul tratat, semnat în 1951, instituia Adunarea Parlamentară, care, ulterior, a fost
redenumită Parlamentul European. Scopul tratatului originar era ca şase țări care fuseseră
anterior în război să colaboreze pentru atingerea unor țeluri comune. Tratatele ulterioare au
ajuns la un acord cu privire la noi domenii de cooperare sau au fost menite să îmbunătățească
funcționarea instituțiilor UE, pe măsură ce numărul țărilor membre a crescut de la 6 la 28.
Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justiție şi Curtea de Conturi îşi
exercită puterile în conformitate cu tratatele. Comisia este considerată „gardianul tratatelor”.
Atunci când urmează să se elaboreze un nou tratat sau să se aducă modificări unui tratat în
vigoare, se convoacă o Conferință interguvernamentală (CIG), în cadrul căreia se reunesc
guvernele statelor membre. Parlamentul este consultat şi îşi dă avizul asupra tratatului, pe
măsură ce acesta prinde contur şi este elaborat.
Cu fiecare nou tratat, Parlamentul a dobândit puteri cu un caracter democratic, de
supraveghere şi legislativ din ce în ce mai pronunțat. Odată cu Tratatul de la Bruxelles
(semnat în 1975), Parlamentul a dobândit dreptul de a examina conturile UE la sfârşitul
fiecărui exercițiu financiar anual şi de a stabili dacă modul în care Comisia a cheltuit bugetul
UE a fost judicios şi corect. Noile completări aduse de Actul Unic European (tratat semnat în

14
1986) au asigurat obligativitatea ca Parlamentul să-şi dea avizul conform înainte ca o nouă
țară să poată adera la UE. Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997) a conferit
Parlamentului o poziție mult mai puternică în adoptarea legislației, împreună cu Consiliul,
pentru o serie întreagă de domenii care fac obiectul legislației UE (protecția consumatorului,
posibilitatea de a lucra legal într-o altă țară şi chestiunile de mediu ar fi doar câteva dintre
ele).
Tratatul de la Lisabona consolidează Parlamentul European, acordă parlamentelor
naționale mai multă responsabilitate în determinarea direcției politicii europene şi, de
asemenea, acordă cetățenilor Uniunii Europene puterea de inițiativă. Tratatul de la Lisabona
măreşte, de asemenea, prerogativele Parlamentului în calitate de colegislator pe deplin
recunoscut, cu puteri bugetare sporite. De asemenea, tratatul acordă Parlamentului un rol
determinant în alegerea preşedintelui Comisiei Europene.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE”) este chemată să asigure respectarea
dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor Uniunii Europene. şi aplicarea tratatelor
Uniunii Europene.
Ei i s-a încredințat rolul de a supraveghea, în calitate de autoritate independentă,
respectarea regulilor dreptului Uniunii. În acest scop, Curtea de Justitie a Uniunii Europene
are competenta de a examina actiunile instituțiilor Uniunii, ale statelor membre si ale
resortisantilor acestora.

15
 Concluzie
În concluzie, referatul privind izvoarele dreptului Uniunii Europene, cu accent pe
dreptul originar sau primar, relevă importanța și diversitatea acestor surse în fundamentarea și
evoluția sistemului juridic al Uniunii Europene. Dreptul originar, reprezentat în principal de
tratatele fondatoare, stabilește principiile și valorile fundamentale ale Uniunii, stabilind
temelia juridică pentru instituțiile, competențele și procedurile acesteia. Aceste tratate au
evoluat în timp prin amendamente și revizuiri, adaptându-se la schimbările contextului politic
și social.
De asemenea, dreptul primar, constituit din actele normative adoptate de instituțiile
europene în baza puterilor delegate de tratate, contribuie la detalierea și punerea în practică a
normelor stabilite prin dreptul originar. Acesta include regulamentele, directivele, deciziile și
alte acte legislative adoptate pentru a asigura funcționarea eficientă și coerentă a Uniunii
Europene.
Prin analiza acestor izvoare, putem înțelege cum Uniunea Europeană își
reglementează activitățile, asigurând coeziunea și coerența acțiunilor între statele membre.
Dreptul originar și dreptul primar constituie baza solidă pe care se construiește întregul
edificiu juridic al Uniunii Europene, contribuind la realizarea obiectivelor stabilite în tratate
și promovând principiile fundamentale ale statului de drept, drepturilor omului și solidarității
între statele membre.

16
 Referințe bibliografice

Regulamentele și directivele Uniunii Europene disponibile pe site-ul oficial al Uniunii

Europene. URL: https://eur-lex.europa.eu/. Ultima accesare 21.12.2023.
Tratatul privind Uniunea Europeană. URL: https://eur-lex.europa.eu/. Ultima accesare
21.12.2023.
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. URL: https://eur-lex.europa.eu/. Ultima
accesare 21.12.2023.
Site-ul oficial al Uniunii Europene. URL: https://european-union.europa.eu/index_ro. Ultima
accesare 21.12.2023.
Biblioteca Digitală a Uniunii Europene. URL: https://www.umpcultura.ro/e-
cultura_doc_1377_europeana-biblioteca-digitala-
europeana_pg_0.htm#:~:text=Europeana%20este%20platforma%20dedicat
%C4%83%20patrimoniului,%2C%20biblioteci%2C%20arhive%20etc. Ultima
accesare 20.12.2023.
Rapoartele Curții de Justiție a Uniunii Europene. URL:
https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7000/ro/. Ultima accesare 17.12.2023.
Access To European Parliament, Council And Commission Documents. A User’s Guide.
URL: https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/e227729d-dd19-466b-
aab6-739452af5db9/. Ultima accesare 18.12.2023.

17