Proiect de investigare

Tratatul de la Maastricht privind

constituirea UE

Chişinău, 2022

CUPRINS
Introducere .....................................................................................................................3
Capitolul I: Structura și obiectivele Tratatului de la Maastricht.....................................4
Capitolul II. Cei trei piloni..............................................................................................5
Capitolul III. Elemente inovatoare introduse prin Tratatul de la Maastrich...................8
Concluzie .......................................................................................................................13
Bibliografie ....................................................................................................................14

INTRODUCERE
O etapă importantă în evoluţia procesului integraţionist o constituie semnarea Tratatului de la
Maastricht, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul asupra Uniunii Europene.
Cu toate că Tratatul a fost semnat la Maastricht, în 7 februarie 1992, un mare număr de
obstacole, în procesul de ratificare, a intrat totuşi în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Tratatul de la Maastricht a fost semnat într-o perioadă în care Europa era încă bulversată de
căderea cortinei de fier, de căderea regimurilor politice totalitare în statele post comuniste, dar și
de mari așteptări sociale, Tratatul de la Maastricht reprezintă un moment de cotitură în stabilirea
noii arhitecturi europene.
Tratatul de la Maastricht a constituit o nouă etapă în procesul de creare al unei uniuni europene
cuprinzând o serie de măsuri decisive în vederea integrării europene, continue şi ireversibile.
Practic, acest Tratat a înlocuit Tratatul Comunităţii europene şi a pus bazele unei Uniuni
Europene, bazată pe comunitatea economică şi întregită prin noi forme de cooperare.
Conform tratatului, U.E. este fondată pe Comunităţile Europene completate de politici, de forme
de cooperare stabilite chiar prin tratat.
1. Promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil prin crearea unui spaţiu fără
frontiere interioare prin stabilirea unei Uniunii Economice şi Monetare care comportă o monedă
unică.
2. Afirmarea identităţii uniunii pe scena internaţională prin promovarea unei politici externe şi de
securitate comună, inclusiv a unei politici comune de apărare.
3. Întărirea protecţiei şi sprijinirii intereselor cetăţenilor statelor membre prin instaurarea unei
cetăţenii a Uniunii.
4. Dezvoltarea unei cooperări stânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne
5. Menţinerea integrală a legislaţiei comunitare şi dezvoltarea acesteia în scopul examinării
măsurii în care politica şi formele de cooperare instituite prin Tratat vor trebui revizuite pentru a
asigura eficacitatea mecanismelor şi instituţilor comunitare. Tratatul asupra Uniuni Europene
este punctul în care se realizează voinţa politică de transformare a C.E.E., entitate economică,
într-o uniune dispunând de competenţe politice.

Capitolul I: Structura și obiectivele Tratatului de la Maastricht

Titlul I al Tratatului conţine “dispoziţii comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar;
politica externă şi de securitate comună; cooperarea în domeniul justiţie şi al afaceri interne.
Tratatul prezintă Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ce în ce
mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cel mai aproape posibil de
cetăţeni”.
Uniunea “este fondată pe Comunităţile europene, completate cu politicile şi formele de
cooperare instaurate de prezentul Tratat. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza, într-un mod
cât mai coerent şi solidar, relaţiile între statele membre şi între popoarele lor”.
Titlurile II, III şi IV au modificat Tratatele instituind Comunitatea europeană, Comunitatea
europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice.
Însă, modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de la Maastricht au vizat Tratatul
instituind Comunitatea europeană (C.E.), Comunitate ale cărei obiective sunt redefinite în funcţie
de modificările aduse competenţelor comunitare şi în care au fost introduse un anumit număr de
schimbări instituţionale.
Celelalte două tratate institutive (C.E.C.O. şi EURATOM) nu au fost modificate decât în măsura
necesară punerii dispoziţiilor lor instituţionale în acord cu schimbările aduse Tratatului C.E.
Titlul V, consacrat “politicii externe şi de securitate comună”, a înlocuit dispoziţiile Actului
Unic European privind cooperarea politică europeană. Noile dispoziţii urmăresc deschiderea unei
căi privind elaborarea unei veritabile politici a Uniunii Europene, prin intermediul poziţiilor şi
acţiunilor comune care se dezvoltă, cu anumite rezerve la apărare.
Titlul VI, cu privire la “cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne”, îşi propune
sistematizarea cooperării realizate până atunci într-o manieră informaţională sau pe bază de
convenţii extra ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de unele
dintre acestea.
Titlul VII, intitulat “Dispoziţii finale”, prevede: limitele competenţei Curţii de justiţie; raportul
dintre Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele institutive ale Comunităţilor europene;
revizuirea Tratatelor; aderarea la Uniune; abrogarea dispoziţiilor Tratatului de fuziune a
executivelor (1965) şi ale Actului Unic European; durata Tratatului; ratificarea Tratatului,
depozitarea şi limitele de redactare a Tratatului.

Obiectivele tratatului
Tratatul prevede că Uniunea își stabilește următoaele obiective:
a) promovarea unui progres economic și social echilibrat și durabil,în special prin crearea
unui spatiu fără frontiere interne ,prin întărirea coeziunii economice și sociale și prin
 stabilirea unei uniuni economice si monetare incluzând,în perspectivă, o monedă unică,în
conformitate cu dispozițiile prezentului tratat;
b) afirmarea identității sale pe scena internațională,în special prin punerea în aplicare a unei
politici externe si de securitate comune,inclusive prin stabilirea,în perspectivă,a unei
politici de apărare comune,care ar putea conduce,la momentul potrivit,la o apărare
comună;
c) întărirea protectiei drepturilor și intereselor resortisanților statelor membre prin instituirea
unei cetațenii a Uniunii;
d) dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiției și afacerilor interne
e) menținerea integrală a ”acquis-ului”comunitar si dezvoltarea acestuia cu scopul de a
examina ,în conformitate cu procedura stabilită în tratat,în ce măsură politicile și formele
de cooperare instituite prin prezentul tratat ar trebui revizuite ,în vederea asigurării
eficacității mecanismelor șiinstituțiilor comunitare.
Obiectivele Uniunii sunt îndeplinite în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat,,în
condițiileși la termenele prevăzute de acesta,cu respectarea principiului subsidiarității,așa cum
este definit acesta in art.3b din Tratatul CEE,introdus prin Tratatul de la Maastricht.
Uniunea Europeană respectă identitatea natională a statelor membre ,ale căror sisteme de
guvernare se întemeiază pe principiile democratice.
Uniunea respectă drepturile fundamentale, așa cum sunt acestea garantate de Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertațiilor fundamentale, semnată la Roma la
4 noiembrie 1950 și așa cu rezultă acestea din tradițiile constituionale commune statelor
membre, ca principii generale de drept comunitar.
Uniunea asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor și pentru realizarea în bune
condiții a politicilor sale

Capitolul II. Cei trei piloni

Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, U.E. este formată din 3 “piloni”: Comunităţile
europene, politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) şi cooperarea în domeniul justiţiei
şi afacerilor interne (J.A.I.).
a. Comunităţile europene
Primul pilon al Uniunii Europene este format din cele 3 Comunităţi europene: C.E.E., C.E.E.A.
şi C.E.C.O. (odată cu apariţia Uniunii Europene, Comunitatea economică europeană devine
Comunitatea europeană, iar Tratatul C.E.E. devine Tratatul C.E. - această modificare se
datorează evoluţiei calitative a Comunităţii economice europene, care, în timp, a trecut de la o
Comunitate pur economică la o uniune politică. Această nouă denumire nu a generat nici o
consecinţă asupra existenţei celor 3 Comunităţi europene, deoarece ea nu implică o unificare
formală a celor trei organizaţii.
Instituirea Uniunii Europene determină dobândirea unor denumiri noi de către instituţiile
comunitare. Astfel, începând cu anul 1993, Consiliul Comunităţilor europene se numeşte
Consiliul Uniunii Europene, iar Comisia Comunităţilor europene devine Comisia europeană. De
asemenea, Curtea de conturi devine, din ianuarie 1994, Curtea europeană de conturi,
transformându-se dintr-un organ având caracter tehnic în instituţie comunitară.
Acest prim pilon al U.E. constituie forma cea mai dezvoltată a comunitarismului. În cadrul
Comunităţii europene, instituţiile pot să adopte, în domeniile care le sunt repartizate, acte ce sunt
direct aplicabile în statele membre şi care au prioritate în faţa dreptului intern.
În spaţiul C.E. se găseşte Piaţa internă cu cele patru libertăţi fundamentale: libertatea de
circulaţie a mărfurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor, libertatea de prestare de servicii şi
libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor. Alături de aceste libertăţi, în Piaţa internă, se
regăsesc regulile concurenţiale.

b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.)

Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, politica între statele membre ale
Comunităţilor europene se desfăşura în cadrul “cooperării politice europene” (C.P.E.), lansată în
anul 1970 şi extinsă prin Actul Unic European, în anul 1986. Cooperarea politică europeană
consta în consultările periodice dintre miniştrii afacerilor externe şi în contactele permanente
dintre administraţiile lor. Aceştia au convenit să se informeze reciproc cu privire la orice
problemă importantă de politică externă, să ajungă la un punct de vedere comun şi, în măsura în
care este posibil, să adopte o poziţie comună. Orice decizie trebuia să fie luată cu unanimitate.
Problemele ce priveau securitatea se limitau la aspectele politice şi economice; realizarea, în mod
progresiv, a unei politici externe şi de securitate comună a fost prevăzută de către şefii de stat şi
de guvern prin Tratatele asupra Uniunii Europene. Noua politică a Uniunii Europene trebuie să
fie bazată, potrivit dispoziţiilor Tratatelor, în principal, pe următoarele obiective:
 apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
 consolidarea securităţii şi a statelor membre;
 menţinerea păcii în lume şi consolidarea securităţii internaţionale, conform principiilor
Cartei Naţiunilor Unite, precum şi principiilor şi obiectivelor Actului final de la Helsinki
(1975) şi Cartei de la Paris (1990), care a fost consolidată în anul 1994, prin înfiinţarea
Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa;
 promovarea cooperării internaţionale;
  promovarea democraţiei şi a statului de drept, apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Politica externă şi, adesea, cea de securitate se numără printre domeniile în care statele membre
colaborează pentru a-şi apăra suveranitatea. Cu toate acestea, este foarte dificil să se definească
interesele comune în materie, pentru că, în cadrul U.E., numai Franţa şi Marea Britanie deţin
arme atomice. O altă problemă o constituie faptul că nu toate statele membre fac parte din
N.A.T.O. (Irlanda, Austria, Finlanda, Suedia) şi din U.E.O. (Danemarca, Grecia şi Irlanda).
În prezent, deciziile cu privire la politica externă şi de securitate comună continuă să fie luate în
cadrul cooperării dintre state. Totuşi, un dispozitiv de acţiune autonomă a fost, între timp, pus în
aplicare, fiind prevăzut în Tratatul de la Amsterdam şi dotat cu un cadru juridic solid, datorită
cooperării între state.
c. Cooperarea poliţiei şi cea judiciară
Cooperarea poliţiei şi cea judiciară vizează realizarea unei acţiuni comune în materia prevenirii
şi a luptei împotriva criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei şi oferă tuturor cetăţenilor un
spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.
Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de
Poliţie Europol, cu sediul la Haga.
Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a uşura şi accelera
cooperarea în materia procedurii judiciare şi a executării deciziilor, simplificând procedura
extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele
constitutive ale infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate, terorismului şi
traficului de droguri.
În acest domeniu, ca şi în cel al politicii externe şi de securitate comună, cooperarea se bazează
pe colaborarea între statele membre care nu intră în cadrul procedurilor de decizie comunitară.

Principale inovatii ale Tratatului de la Maastricht:

 O cetatenie a uniunii este instituita pentru toate persoanele avand nationalitatea unui
stat membru ;
 Introduce procedura de codecizie ce sporeste puterile Parlamentului European;
 Extinde baza juridica a votului cu majoritate calificata in Consiliul de Ministri;
 Introduce principiul subsidiaritatii (Art. 3b “Comunitatea va actiona intre limitele
puterilor conferite prin Tratat si a obiectivelor atribuite prin acesta. Conform
principiului subsidiaritatii, in domeniile ce nu sunt de competenta sa exclusiva,
Comunitatea va actiona numai daca si atata timp cat obiectivele actiunii
 propuse nu pot fi atinse in mod suficient de catre statele membre si astfel, din
motive de anvergura si efecte, pot fi atinse mai bine de catre Comunitate.”)
 Furnizeaza cadrul si calendarul pentru crearea Uniunii Economice si Monetare.

Capitolul III. Elemente inovatoare introduse prin Tratatul de la Maastrich

Cetăţenia europeană
Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice persoană
care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE.
Fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul:
 să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre,
 să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăsoară în statul
în care îşi are domiciliul,
 să fie protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru,
 să se adreseze Parlamentului şi avocatului poporului cu petiţii.
Procesul de democratizare
O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta
Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În
afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura
reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

Fig. 1 Relaţiile Interinstituţionale ale Uniunii

Uniunea Monetară Economică şi Monetară

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape. Pentru
ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice
(criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de
convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului
de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradul de îndatorare
< 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai pentru anul de
referinţă 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care
îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot
participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a
decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

Uniunea Economică
Liniile generale ale politicii economice ale statelor membre şi ale comunităţii sunt adoptate de
către Consiliul de Ministri, care, în acelaşi timp supraveghează evoluţia economiei în fiecare stat
membru şi în Comunitate. Dacă această politică nu corespunde directivelor sau riscă să pună în
pericol funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare, Consiliul ia măsuri în consecinţă, statele
membre vor încerca să evite deficite guvernamentale excesive.
Acţiunile din domeniul economic cuprinse în Tratatul de la Maastricht:
 eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi restricţiilor cantitative la intrarea şi
ieşirea mărfurilor;
 piată internă caracterizată prin abolirea între statele membre a obstacolelor în calea liberei
circulatii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor;
 politici comune în domeniile: comercial, al agriculturii, pescuitului, transportului,
mediului;
 un regim care să asigure ca în interiorul pieţei interne, concurenţa să nu fie deformată;
 apropierea legislaţiilor naţionale într-o măsură‚ necesară funcţionării pieţei comune;
 întărirea competitivităţii industriei comunităţii;
 promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice;
 încurajarea stabilirii şi dezvoltării de reţele transeuropene;
 asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări;
 contribuţii la întărirea protecţiei consumatorului;
 măsuri în domeniul energiei şi protecţiei civile.

Uniunea Monetară
La începutul fazei finale a U.E.M. (cel târziu până la 1 ianuarie 1999), U.E. va avea o singură
politică monetară. Va exista, de asemenea, un singur etalon monetar - EURO - şi o singură
instituţie, Banca Centrală Europeană, care va forma împreună cu băncile centrale ale statelor
membre Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.).
Trecerea la uniunea monetară a fost proiectată a se realiza în trei etape:
 prima etapă a fost prevăzută să se încheie la finele anului 1993 şi a inclus ratificarea de
către Parlamentele Naţionale a Tratatului de la Maastricht, înlăturarea totală a barierelor
din calea circulaţiei capitalurilor, coordonarea mai bună a politicilor economice
individuale şi intensificarea cooperării între băncile centrale.
 a doua etapă începută la 1 ianuarie 1994 a debutat cu programe multilaterale pentru
evitarea unei rate ridicate a inflaţiei şi producerea deficitului bugetar. În această etapă a
fost creat Institutul Monetar European cu sediul la Frankfurt având ca principale sarcini
ordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilităţii preţurilor, supravegherea
Sistemului Monetar European şi pregătirea cadrului pentru o monedă unică EURO,
administrată de o viitoare bancă central - europeană.
 a III-a etapă a început la 1 ianuarie 1997 şi s-a încheiat în 1999. În această etapă au intrat
în funcţiune Sistemul European al Băncilor Centrale alcătuit din Banca Centrală
Europeană şi Băncile Naţionale ale Statelor Membre şi a fost adoptată moneda unică,
EURO.
Programul pentru introducerea acestei monede a fost stabilit la sesiunea Consiliului European de
la Madrid, din decembrie 1995 şi prevede 8:
Faza A – pentru 1998 însemnând lansarea Uniunii Economice şi Monetare. În această fază
realizându-se nominalizarea primului grup de ţări care iau parte la Uniunea Monetară; s-a
înfiinţat Banca Centrală Europeană; precizându-se data începerii producţiei de EURO bancnote
şi monede.
Faza B – 1999-2001 însemnând intrarea în funcţiune a Uniunii Monetare. Astfel la 1 ianuarie
1999 au fost stabilite ratele de schimb între EURO şi monedele naţionale; EURO devenind o
monedă deplin operaţională.
Faza C – ar trebui să însemne trecerea definitivă la EURO.

Modeda europeană
Europa va deţine o poziţie-cheie pe plan mondial şi mai largă pe plan economic. Într-o economie
globalizată şi cu economii aflate în interdependenţă, impactul EURO se va manifesta şi asupra
unor terţe pieţe cu influenţe economice şi monetare.
Dolarul deţine poziţia primă în procesul de investiţii şi în ceea ce priveste emiterea de hârtii de
valoare. Pe termen mediu se prognozează o egalitate între EURO şi dolar pe pieţele financiare
internaţionale.
Un EURO puternic faţă de alte valute, poate prezenta un element de stabilitate pentru sistemul
financiar global. Va fi imposibil de atins acest obiectiv, dacă nu vor exista relaţii de cooperare
inter-valutare. În acelaşi timp, o stabilire valutară a cursului de schimb al EURO fată de restul
lumii, poate duce la slăbirea fortelor protecţioniste în cadrul U.E.
Pe termern lung, EURO se va impune pe plan comercial şi financiar, făcând ca U.E. să fie
principalul pol de stabilitate economic din lume, iar poziţia dolarului va fi puternic concurată,
supremaţia sa fiind în pericol.
Tratatul de la Maastricht prevede că pentru a adera la Uniunea Monetară şi Economică o tară
membră a U.E. trebuie să îndeplinească patru criterii de convergenţă:
1. În legătură cu stabilitatea preţurilor prevede că nivelul ratei inflaţiei dintr-o tară să nu
depăşească cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei înregistrată de cel mult trei dintre ţările
membre cu performanţa cea mai bună în privinţa stabilităţii preţurilor.
2. În legătură cu finanţele publice, deficitul bugetar planificat sau efectiv al guvernului să
nu depăşească 3 % din PIB în preţuri curente, iar datoria guvernamentală să nu
depăşească 60 % din PIB în preţuri curente.
3. Criteriul stabilităţii cursului de schimb în care se precizează că marjele de fluctuaţie ale
cursului să oscileze între ± 1,5%.
4. În ceea ce priveşte rata dobânzii, aceasta nu trebuie să depăşească 2% din ratele
dobânzilor a trei ţări membre cu performanţe optime în privinţa stabilităţii preţurilor.

Tratate de modificare:
La înființarea Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht a modificat tratatele care au înființat
Comunitățile Europene în anii 1950. În urma aderării Austriei, Finlandei și Suediei la UE, a fost
la rândul său modificat prin tratatele de la Amsterdam (1997) și de la Nisa (2001). În urma
aderării a încă douăsprezece state, zece din fostul bloc estic – Bulgaria, Republica Cehă,
Estonia,Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia – plus Cipru și
Malta, precum și un tratat avortat privind un Constituția , Maastricht a fost revizuită mai
cuprinzător. Lisabona din 2007 modifică și încorporează Tratatul de la Maastricht drept Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

Sinteză
În sinteză, prevederile Tratatului de la Maastricht pot fi structurate astfel:
 Modificări şi completări ale celor 3 Tratate existente, instituind C.E.C.O., C.E.E. şi
EURATOM. Tratatul C.E.E. se va numi, de acum înainte, Tratatul C.E., iar Comunitatea
economică europeană - Comunitatea europeană;
 Dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, în special, între
autorităţile poliţieneşti şi cele judiciare. Aceste dispoziţii fac parte din Tratatul general
privind Uniunea Europeană, dar ele nu sunt integrate celor 3 Tratate cu privire la
C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM. Raţionamentul constă în faptul că mai multe state
membre nu sunt, încă, pregătite să transfere Comunităţilor întreaga competenţă în aceste
domenii;
 Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună. Aceasta constituie un capitol
separat, în afara conţinutului celor trei tratate anterioare;
 Dispoziţii privind politica socială. De asemenea, Tratatul asupra Uniunii Europene mai
prevede10: o cetăţenie unională. Toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii.
 Concluzie
Tratatul de la Maastricht a reprezentat un prim pas important pentru crearea a ceea ce noi numim
azi Uniunea Europeană. Acest tratat a reușit să pună bazele unei mai bune cooperări între statele
europene. Tratatul de la Maastricht a modificat tratatele europene precedente și a creat o Uniune
Europeană fondată pe trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate
comună (PESC) și cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne (JAI). În vederea
extinderii Uniunii, Tratatul de la Amsterdam a introdus adaptările necesare pentru a asigura o
funcționare mai eficace și mai democratică a Uniunii.
Continuând opera Actului unic european, Tratatul de la Maastricht ameliora funcţionarea
instituţiilor comunitare şi consolida puterile de codecizie legislativă şi de control ale
Parlamentului european. Cu toate acestea, lucrările din cadrul instituţiilor nu au fost simplificate.
Aceasta pentru că, de atunci, instituţiile au fost nevoite să răspundă unei duble cerinţe: una
decurgând din gestionarea unei monede unice, Euro, şi cooperarea în materia politicii
economice; alta din perspectiva lărgirii Uniunii. În conformitate cu Tratatul de la Maastricht a
fost iniţiată Conferinţa Interguvernamentală a U.E. ca forum în care pot fi determinate
amendamente la tratatele existente sau pot fi semnate noi tratate. Conferinţa s-a desfăşurat în trei
etape, respectiv: martie 1996, la Torino; decembrie 1996, la Dublin; iulie 1997, la Amsterdam.
Această Conferinţă a dezbătut problemele privind extinderea U.E. în est şi sud, ajungând în final
la un nou Tratat asupra U.E. semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam de unde şi denumirea de
Tratatul de la Amsterdam care înlocuieşte Tratatul de la Maastricht. Prin prezentul tratat U.E.
doreste să promoveze progresul economic şi social al populaţiei europene, ţinându-se cont de
principiul dezvoltării durabile şi în cadrul desăvârşirii pieţei interne, al intensificării, al protecţiei
mediului înconjurător şi se pun în aplicare politicile care asigură progresul paralel în integrarea
economică şi celelalte domenii. Cu toate că Tratatul de la Maastricht instituia, în special, o
cetăţenie europeană, adică un cadru al unor drepturi şi obligaţii suplimentare pentru cetăţenii
statelor membre, el nu oferea acestui cadru un conţinut real; Tratatul de la Maastricht a definit
structurile şi procedurile din acest punct de vedere, lăsând, totuşi, deschisă posibilitatea noilor
reforme, atât în domeniul politicii externe, cât şi în cel al apărării.
 BIBLIOGRAFIE:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Maastricht_Treaty#The_Maastricht_criteria
2. SIMON USHERWOOD,JHON PINDER-Uniunea Europeană
3. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/
4. GABRIEL LIVIU ISPAS,DANIELA PANC-Drept instituțional al U.E