Integrarea in cadrul unor structuri regionale.

Procesul integrarii in Europa

In literatura de specialitate integrarea economica este privita din doua puncte

de vedere: integrarea negativă (eliminarea obstacolelor) şi integrarea pozitivă
(crearea de condiţii egale pentru funcţionarea componentelor economice integrate).
Dacă prima va fi relativ mai simplă (de reglementare structurală, liberalizare
comercială), cea de-a doua se dovedeşte mai dificilă întrucât implică forme mai
complicate de intervenţie şi armonizare a politicilor guvernamentale (armonizare,
coordonare).
Astfel se poate afirma ca integrarea economica consta in eliminarea
frontierelor economice dintre doua sau mai multe economii. Integrarea economica
se refera atat la integrarea pietei cat si la integrarea politicii economice.
Din punct de vedere al teoriei integrarii, de la simplu la complex, se disting
urmatoarele forme de integrare economica interstatala:
- zona de liber schimb prin care doua sau mai multe state elimina bariere
comerciale (taxe vamale de import şi restricţii cantitative) dintre ele, dar pastreaza
propriile bariere in relatiile cu terii;
- uniunea vamala care presupune in plus fata de zona de liber liber schimb
adoptarea unui tarif amal comun fata de terti;
- piata comuna care presupune cele 4 libertati: libera circulatie a bunurilor,
serviciilor, capitalurilor si persoanelor intre tarile membre care prevad totodata
bariere comune in relatiile cu tertii;
- uniunea economica care prevede in plus fata de piata comuna si
armonizarea sau chiar unificarea politicilor economice ale statelor membre; Foma
cea mai avansata si cuprinzatoare de uniune economica (in fapt o uniune
economica si monetara) din economia mondiala contemporana este reprezentata de
Uniunea Europeana.
- uniune monetara= unificarea mai multor valute într-o monedă unică, care
circula în statele membre ale respectivei uniuni. O astfel de uniune presupune un
grad ridicat de integrare a politicilor bugetare şi a celor macroeconomice.
- uniunea Economică Completă implică o completă unificare a
economiilor implicate şi o politică comună în cele mai importante domenii.
 Procesul integrarii in Europa

Constituirea Uniunii Europene in forma sa contemporana este rezultatul

unui proces istoric indelungat.
1. Istoria efectiva a UE de astazi incepe cu constituirea Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Proiectul acestei organizatii a fost
prezentat oficial la data de 9 mai 1950 de catre ministrul francez Robert Schuman,
care a conturat si principiile ce aveau sa stea la baza Comunitatii Europene a
Carbunelui si Otelului.
Pe baza unui plan detaliat elaborat de un grup de experti condusi de Jean
Monet a fost propusa plasarea intregii productii de otel si carbune a Frantei si
Germaniei sub controlul unei „Inalte Autoritati Comune”. Fara a se limita doar la
aceste doua state, organizatia urma sa fie deschisa participarii si altor state
democratice europene.
Dupa anuntarea proiectului CECO , primul pas concret a fost reprezentat un
an mai tarziu, de semnarea Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951, tratat prin care
organizatia lua nastere din punt de vedere juridic.Sediul a fost stabilit la
Luxemburg, iar primul presedinte al acestei organizatii a fost Jean Monet. Durata
initiala de existenta a tratatului privind infiintarea CECO era de 50 de ani cu
posibilitatea de prelungireprin acordul partilor.
Tarile vest europene care au semnat in calitate de membrii fondatori Tratatul
privind creare CECO au fost: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si
Luxemburg.
Scopul declarat al acestei organizatii era acela de a crea o piata comuna a
carbunelui si otelului intre cele 6 state participante care, la acea data, detineau
impreuna cea mai mare productie din Europa de Vest la cele doua categorii de
produse.
Membrii CECO si-au propus sa asigure libera circulatie a acestor produse
prin desfiintarea taxelor vamale intre ei. Acest obiectiv a fost realizat in anul 1954.
Un alt domeniu in care CECO a jucat un rol important a fost acela al reconversiei
profesionale a minerilor disponibilizati.
2. Un alt moment important pe drumul devenirii Uniunii Europene de astazi,
a fost reprezentat de semnarea Tratatului de la Roma in martie 1957 de catre
aceleasi 6 state care participasera si la constituirea CECO.
Prin tratatul de la Roma au fost puse bazele unei alte organizatii si anume
Comunitatea Economica Europeana (CEE), cunoscuta ulterior si sub numele de
Piata Comuna. Astfel, CEE avea misiunea ca prin stabilirea unei piete comune si
prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa
promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice în ansamblul
Comunitatii, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare
accelerata a nivelului de viata si cât mai strânse relatii între statele membre”.
Totodata prin semnarea Tratatului de la Roma s-au pus si bazele Comunitatii
Europeane a Energiei Atomice (CEEA), al carei obiectiv a constat in integrarea
sectoriala a energiei nucleare civile (utilizata in scopuri pasnice), prin formarea si
cresterea accelerata a „industriilor nucleare”, urmarind în acelasi timp ridicarea
nivelului de viata în statele membre si dezvoltarea schimburilor cu alte tari.
Din mo
mentul semnarii Tratatalui de la Roma, s-a vorbit despre Comunitatile
Economice Europene prin care se intelegeau cele trei organizatii, respectiv:
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), Comunitatea Economica
Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA).
La data de 8 aprilie 1965, la Bruxelles Cele Şase tari (Franta, Germania,
Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg), semnează un tratat de fuzionare a
executivelor cunoscut sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic si o
Comisie unica a Comunitatilor europene”,si care a intat in vigoare la 1 ianuarie
1967. Astfel, cele trei comunităţi dispun de un ansamblu instituţional unic (format
din Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Comisia Europeana, Curtea de
Justitie), însă aplică în mod distinct cele trei tratate; dacă tratatul CECO este
încheiat pentru 50 de ani, tratatele CEE şi CEEA sunt întocmite pentru o durată
nelimitată.
Dintre aceste trei organizatii, precursoarea de fapt a Uniunii Europene de
astazi (in sens de uniune economica) a fost Comunitatea Economica Europeana
care avea ca principal obiectiv crearea unei piete comune intre tarile membre in
cadrul careia sa se realizeze libera circulatie a bunurilor, a serviciilor, a
capitalurilor si a persoanelor (cunoscute sub numele de cele „patru libertati”). Spre
deosebire de CECO care avea o sfera de actiune limitata, CEE viza o integrare a
economiilor tarilor membre pe multiple planuri, inclusiv de crearea unor elemente
de supranationalitate.
Principalul obiectiv in cazul pietei comune este realizarea economiei de
scara (prin realizarea unei piete relativ omogene de dimensiuni mult mai mari) si
stimularea concurentei dintre firmele din tarile membre (care nu mai sunt protejate
de bariere tarifare sau netarifare intre tarile membre).
Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Roma, principalele realizari au
fost:
- Desfiintarea barierelor vamale intre tarile membre si adoptarea unui tarif
comun fata de terti la 1 iulie 1968.
- Adoptarea Politicii Agricole Comune (PAC)
- Fuziunea celor trei organizatii: Comisia Europeana a Carbunelui si
Otelului, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana
 a Energiei Atomice) intr-o singura institutie Comunitatea Europeana-
prin semnarea tratatului de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965.

In anul 1973, se alatura celor 6 membri fondatori, alte trei state: Danemarca,
Marea Britanie si Irlanda.
In anul 1981 celor noua tari li se alatura Grecia, iar in anul 1986 Spania si
Portugalia. In anul 1990, procesul a continuat cu o extindere indirecta a Uniunii
Europene ce a avut loc prin reintegrarea in Germania a landurilor din fosta
Germanie de Est.
3. Un moment definitoriu in devenirea UE a fost consemnat in iunie 1985
cand a fost adoptat „Actul Unic European” , care a grupat toate amendamentele si
completarile la Tratatul de la Roma intr-un singur document. Acest document
prevedea crearea pana la sfarsitul anului 1992 a unui spatiu fara frontiere
interne(crearea pietei unice europene), in care sa se realizeze cele patru libertati.
Materializarea acestor mari obiective necesitau insa noi structuri si mecanisme
institutionale si monetare, intre care se punea primordial problema modei unice
europene.
Actul Unic European a formulat trei principii:
- Principiul recunoaşterii reciproce.
- Principiul privind competenţa de control a autorităţilor de supraveghere
din ţara de origine.
- Principiul armonizării minimale a reglementărilor.
4. O alta etapa definitorie in procesul de constituire a UE in forma de astazi
a fost reprezentat de semnarea in februarie 1992, de cele 12 state membre, a
tratatului de la Maastricht, care a intrat in vigoare in noiembrie 1993. Urmare a
acestui tratat Comunitatea Europeana devine Uniunea Europeana.
Aceast tratat marcheaza astfel trecerea de la uniunea economica la uniunea
economica si monetara si consolideaza procesul de integrarea europeana,
principalul obiectiv presupunand adoptarea unei monede unice (euro) si stabilirea,
ca etapa premergatoare a unor paritati fixe si irevocabile.
In anul 1995 devin membre ale Uniunii europene urmatoarele state:
Finalanda, Austria si Suedia.
Transpunerea in practica a introducerii monedei unice, respectiv calendarul
acesti actiuni a fost stabilita in detaliu la reuniunea de la Madrid a Consiliului
European din 1995.
Înainte de a intra în Uniunea Economica si Monetara, economiile naţionale
trebuiau să fie pregătite spre a face faţă tuturor exigenţelor sale. Această pregătire
urma să fie apreciată în funcţie de criteriile de convergenţă. Principala raţiune a
acestor criterii a constituit-o evitarea posibilităţii ca U.E.M. să fie destabilizată ca
urmare a admiterii premature a unei ţări ale cărei fundamente economice nu erau
încă compatibile cu o monedă stabilă.
Criteriile de convergenţă, în număr de cinci priveau principalele domenii ale
politicii economice naţionale (politica fiscala, monetara si a cursurilor de schimb)
si sunt urmatoarele:
1. Rata inflaţiei nu trebuia să depăşească cu mai mult de 1,5% media ratelor
inflaţiei a celor trei membrii U.E. cu cele mai stabile preţuri.
2. Dobânda aferentă obligaţiunilor de stat pe termen lung şi mediu să nu
depăşească cu mai mult de 2% media dobânzilor corespunzătoare înregistrate în
cele trei ţări cu cea mai redusă rată a inflaţiei.
3. Deficitul bugetar să nu depăşească 3% din P.I.B.
4. Datoria publică să nu depăşească 60% din P.I.B.
5. Moneda naţională să fi fost integrată în Sistemul Monetar European. şi să
nu fi fost afectată de tensiuni severe pe o perioadă de cel puţin doi ani anteriori
momentului intrării în Uniunea Economica si Monetara.
In anul 1995 devin membre ale Uniunii europene urmatoarele state:
Finalanda, Austria si Suedia, iar la data de 31 decembrie 1998 au fost
nominalizate 11 state ce aveau sa formeze prima „zona” euro fiind prezentate si
ratele de schimb fixe si irevocabile ale celor 11 monede care au aderat in primul
val la moneda unica. Statele participante la uniunea economica si monetara au fost:
Franta, Germania, Belgia, Luxemburg, Italia, Irlanda, Spania, Olanda, Austria,
Portugalia si Finlada. De la 1 ianuarie 2001 a fost introdusa inclusa in Uniunea
Economica si Monetara si Grecia ca a 12-a tara participanta.
Lansarea efectiva pe piata a monedei euro a avut loc incepand cu 1 ianuarie
2002, iar de la 1 aprilie 2002 monedele celor 12 state mentionate mai sus si-au
incetat valabilitatea.
5. Alta etapa pe drumul integrarii europene a fost consemnata in octombrie
1997, cand s-a semnat Tratatul de la Amsterdam, succesorul Tratatului de la
Maastricht. Acest tratat prevedea adancirea si largirea integrarii europene, cu
accent sporit pe:
- Problemele sociale, in special pe problema locurilor de munca si a
drepturilor cetatenilor;
- Probleme privind liberatatea, securitatea si justitia in spatiul comunitar,
precum si eliminarea controalelor la frontierele interne;
- Aspecte privind politica externa si de securitate comuna;
- Reforma institutiilor comunitare in perspectiva extinderii.
6. Urmatoarea etapa a fost reprezentata de Tratatul de la Nisa care s-a
semnat in 11 decembrie 2000, si care prevedea modificari ale institutiilor europene
in perspectiva aderarii noilor membri:
- marimea Comisiei Europene;
 - ponderea voturilor in cadrul Consiliului de Ministri Europeni;
- numarul total de locuri si repartitia in cadrul Parlamentului European.

7. Ultima etapă, a fost marcata de urmatoarele momente importante;

elaborarea Constituţiei Europeane şi Tratatul de la Lisabona.

 29 octombrie 2004, la Roma a fost semnată Constituţia Europeană,

ratificată de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria,
Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania.
Constituţia, care trebuia să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006, a fost
respinsă în cadrul referendumurilor din Franţa şi Olanda. Pentru a ieşi din
impas, Comisia Europeana a propus să fie modificat Tratatul privind
Uniunea Europeană, în vigoare la etapa actuală, textul respectiv căpătînd
denumirea de Tratatul de la Lisabona.
 13 decembrie 2007, a fost semnat noul tratat al Uniunii Europene – Tratatul
de la Lisabona care a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009. Noul Tratat are
drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin sporirea
eficienţei instituţiilor comunitare. De asemenea, Tratatul prevede
ameliorarea caracterului democratic al UE prin extinderea competenţelor
Parlamentului European şi introducerea Cărţii Drepturilor Fundamentale în
sistemul juridic comunitar.

In anul 2004 Uniunea Europeana a cunoscut cea mai cuprinzatoare extindere

din istoria sa prin adaugarea a 10 noi membri: Cipru, Cehia, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria. In acest fel numarul total de
membri s-a ridicat la 25.
In anul 2007 adera la UE Romania si Bulgaria, iar in anul 2013 Croatia.
Astfel numarul tarilor membre UE s-a ridicat la 28, insa ulterior a avut loc Brexit-
ul.
In privinta tarilor care au adopta moneda euro, lista a fost completata in anul
2007 cu Slovenia, au urmat Cipru si Malta in 2008, Slovacia in anul 2009, Estonia
in anul 2011, Letonia in anul 2014 si Lituania 2015.