UNIVERSITATEA „SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ADMINISTRATIVE

TEMA CERCETARE „ TRATATUL DE LA MAASTRICHT„

MASTERAND : BACESCU MIHAI ALEXANDRU

BUCUREȘTI
2021

1
 Tratatul de la Maastricht
I. Introducere
O etapă importantă în evoluţia procesului integraţionist o constituie semnarea Tratatului
de la Maastricht, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul asupra Uniunii Europene.
Cu toate că Tratatul a fost semnat la Maastricht, în 7 februarie 1992, un mare număr de
obstacole, în procesul de ratificare, a intrat totuşi în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Din suita de obstacole să ne amintim acordul dat de Danemarca, în urma organizării celui
de-al doilea referendum, şi o acţiune legală, în Germania, prin care se cerea Parlamentului să
declare Tratatul ca fiind neconstituţional.
Tratatul de la Maastricht a constituit o nouă etapă în procesul de creare al unei uniuni
europene cuprinzând o serie de măsuri decisive în vederea integrării europene, continue şi
ireversibile. Practic, acest Tratat a înlocuit Tratatul Comunităţii europene şi a pus bazele unei
Uniuni Europene, bazată pe comunitatea economică şi întregită prin noi forme de cooperare.

Conform tratatului, U.E. este fondată pe Comunităţile Europene completate de politici, de

forme de cooperare stabilite chiar prin tratat.
1. Promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil prin crearea unui
spaţiu fără frontiere interioare prin stabilirea unei Uniunii Economice şi Monetare care comportă
o monedă unică.
2. Afirmarea identităţii uniunii pe scena internaţională prin promovarea unei politici
externe şi de securitate comună, inclusiv a unei politici comune de apărare.
3. Întărirea protecţiei şi sprijinirii intereselor cetăţenilor statelor membre prin instaurarea
unei cetăţenii a Uniunii.
4. Dezvoltarea unei cooperări stânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne
5. Menţinerea integrală a legislaţiei comunitare şi dezvoltarea acesteia în scopul
examinării măsurii în care politica şi formele de cooperare instituite prin Tratat vor trebui
revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor şi instituţilor comunitare.

Tratatul asupra Uniuni Europene este punctul în care se realizează voinţa politică de
transformare a C.E.E., entitate economică, într-o uniune dispunând de competenţe politice.1

II. Structură
1
Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 36

2
 A. Titlul I al Tratatului conţine “dispoziţii comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul
comunitar; politica externă şi de securitate comună; cooperarea în domeniul justiţie şi al afaceri
interne.
Tratatul prezintă Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ce
în ce mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cel mai aproape posibil de
cetăţeni”.
Uniunea “este fondată pe Comunităţile europene, completate cu politicile şi formele de
cooperare instaurate de prezentul Tratat. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza, într-un mod
cât mai coerent şi solidar, relaţiile între statele membre şi între popoarele lor”.
B. Titlurile II, III şi IV au modificat Tratatele instituind Comunitatea europeană,
Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice.
Însă, modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de la Maastricht au vizat
Tratatul instituind Comunitatea europeană2 (C.E.), Comunitate ale cărei obiective sunt redefinite
în funcţie de modificările aduse competenţelor comunitare şi în care au fost introduse un anumit
număr de schimbări instituţionale.
Celelalte două tratate institutive (C.E.C.O. şi EURATOM) nu au fost modificate decât în
măsura necesară punerii dispoziţiilor lor instituţionale în acord cu schimbările aduse Tratatului
C.E.
C. Titlul V, consacrat “politicii externe şi de securitate comună”, a înlocuit dispoziţiile
Actului Unic European3 privind cooperarea politică europeană. Noile dispoziţii urmăresc
deschiderea unei căi privind elaborarea unei veritabile politici a Uniunii Europene, prin
intermediul poziţiilor şi acţiunilor comune care se dezvoltă, cu anumite rezerve la apărare.
D. Titlul VI, cu privire la “cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne”, îşi
propune sistematizarea cooperării realizate până atunci într-o manieră informaţională sau pe bază
de convenţii extra ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de unele
dintre acestea.
E. Titlul VII, intitulat “Dispoziţii finale”, prevede: limitele competenţei Curţii de justiţie;
raportul dintre Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele institutive ale Comunităţilor
europene; revizuirea Tratatelor; aderarea la Uniune; abrogarea dispoziţiilor Tratatului de fuziune

2
Potrivit art. G, alin. A, par. 1, din Tratatul asupra Uniunii Europene, „Sintagma Comunitate economică europeană
este înlocuită cu sintagma Comunitate europeană”.
3
Semnat la 17 februarie 1986, intrat în vigoare un an mai târziu (1 iulie 1987).

3
a executivelor (1965) şi ale Actului Unic European; durata Tratatului; ratificarea Tratatului,
depozitarea şi limitele de redactare a Tratatului.

III. Principalele prevederi, obiective şi principii

III. 1. Cei trei piloni

Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, U.E. este formată din 3 “piloni”:
Comunităţile europene, politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) şi cooperarea în
domeniul justiţiei şi afacerilor interne (J.A.I.).

III. 1. a. Comunităţile europene

Primul pilon al Uniunii Europene este format din cele 3 Comunităţi europene: C.E.E.,
C.E.E.A. şi C.E.C.O. (odată cu apariţia Uniunii Europene, Comunitatea economică europeană
devine Comunitatea europeană, iar Tratatul C.E.E. devine Tratatul C.E. - această modificare se
datorează evoluţiei calitative a Comunităţii economice europene, care, în timp, a trecut de la o
Comunitate pur economică la o uniune politică. Această nouă denumire nu a generat nici o
consecinţă asupra existenţei celor 3 Comunităţi europene, deoarece ea nu implică o unificare
formală a celor trei organizaţii.
Instituirea Uniunii Europene determină dobândirea unor denumiri noi de către instituţiile
comunitare. Astfel, începând cu anul 1993, Consiliul Comunităţilor europene se numeşte
Consiliul Uniunii Europene, iar Comisia Comunităţilor europene devine Comisia europeană. De
asemenea, Curtea de conturi devine, din ianuarie 1994, Curtea europeană de conturi,
transformându-se dintr-un organ având caracter tehnic în instituţie comunitară.
Acest prim pilon al U.E. constituie forma cea mai dezvoltată a comunitarismului. În
cadrul Comunităţii europene, instituţiile pot să adopte, în domeniile care le sunt repartizate, acte
ce sunt direct aplicabile în statele membre şi care au prioritate în faţa dreptului intern.
În spaţiul C.E. se găseşte Piaţa internă cu cele patru libertăţi fundamentale: libertatea de
circulaţie a mărfurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor, libertatea de prestare de servicii şi
libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor. Alături de aceste libertăţi, în Piaţa internă, se
regăsesc regulile concurenţiale.

III. 1. b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.)

4
 Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, politica între statele membre
ale Comunităţilor europene se desfăşura în cadrul “cooperării politice europene” (C.P.E.), lansată
în anul 1970 şi extinsă prin Actul Unic European, în anul 1986. Cooperarea politică europeană
consta în consultările periodice dintre miniştrii afacerilor externe şi în contactele permanente
dintre administraţiile lor. Aceştia au convenit să se informeze reciproc cu privire la orice
problemă importantă de politică externă, să ajungă la un punct de vedere comun şi, în măsura în
care este posibil, să adopte o poziţie comună. Orice decizie trebuia să fie luată cu unanimitate.
Problemele ce priveau securitatea se limitau la aspectele politice şi economice; realizarea,
în mod progresiv, a unei politici externe şi de securitate comună a fost prevăzută de către şefii de
stat şi de guvern prin Tratatele asupra Uniunii Europene. Noua politică a Uniunii Europene
trebuie să fie bazată, potrivit dispoziţiilor Tratatelor, în principal, pe următoarele obiective:
 apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
 consolidarea securităţii şi a statelor membre;
 menţinerea păcii în lume şi consolidarea securităţii internaţionale, conform principiilor
Cartei Naţiunilor Unite, precum şi principiilor şi obiectivelor Actului final de la Helsinki
(1975) şi Cartei de la Paris (1990), care a fost consolidată în anul 1994, prin înfiinţarea
Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa;
 promovarea cooperării internaţionale;
 promovarea democraţiei şi a statului de drept, apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Politica externă şi, adesea, cea de securitate se numără printre domeniile în care statele
membre colaborează pentru a-şi apăra suveranitatea. Cu toate acestea, este foarte dificil să se
definească interesele comune în materie, pentru că, în cadrul U.E., numai Franţa şi Marea
Britanie deţin arme atomice. O altă problemă o constituie faptul că nu toate statele membre fac
parte din N.A.T.O. (Irlanda, Austria, Finlanda, Suedia) şi din U.E.O. (Danemarca, Grecia şi
Irlanda).
În prezent, deciziile cu privire la politica externă şi de securitate comună continuă să fie
luate în cadrul cooperării dintre state. Totuşi, un dispozitiv de acţiune autonomă a fost, între
timp, pus în aplicare, fiind prevăzut în Tratatul de la Amsterdam şi dotat cu un cadru juridic
solid, datorită cooperării între state.

III. 1. c. Cooperarea poliţiei şi cea judiciară

5
 Cooperarea poliţiei şi cea judiciară vizează realizarea unei acţiuni comune în materia
prevenirii şi a luptei împotriva criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei şi oferă tuturor
cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.
Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European
de Poliţie Europol, cu sediul la Haga.
Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a uşura şi
accelera cooperarea în materia procedurii judiciare şi a executării deciziilor, simplificând
procedura extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la
elementele constitutive ale infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate,
terorismului şi traficului de droguri.
În acest domeniu, ca şi în cel al politicii externe şi de securitate comună, cooperarea se
bazează pe colaborarea între statele membre care nu intră în cadrul procedurilor de decizie
comunitară.

III. 2. Subsidiaritatea
Aceste obiective trebuie realizate pe baza principiului subsidiarităţii care este definit în
Tratat în felul următor : „Comunitatea acţionează în limitele componenţelor care îi sunt conferite
şi obiectivelor care îi sunt atribuite prin prezentul tratat. În domeniile care nu sunt de competenţa
sa exclusivă, Comunitatea nu intervine”.4
Subsidiaritatea este o metodă de echilibrare a puterilor destinată să limiteze tentaţiile
implicării excesive a instituţiilor.5

III. 3. Cetăţenia europeană

Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice
persoană care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE.
Fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul :
 să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre,
 să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăsoară în statul
în care îşi are domiciliul,
 să fie protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru,
 să se adreseze Parlamentului şi avocatului poporului cu petiţii.
4
Titlul II Articolul G - art. 3b
5
Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 38

6
 III. 4. Procesul de democratizare
O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta
Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În
afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura
reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

Relaţiile Interinstituţionale ale Uniunii6

Consiliul European

Impuls
Parlamentul European codecizie Consiliul de Miniştri

Control politic Iniţiative

Curtea de Justiţie Comisia Curtea de Conturi

III. 5. Uniunea Monetară Economică şi Monetară

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape.
Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii
economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice.
Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi
al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradul de
îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai
pentru anul de referinţă 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care
îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot
participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a
decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

III. 5. a. Uniunea Economică

6
Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 37

7
 Liniile generale ale politicii economice ale statelor membre şi ale comunităţii sunt
adoptate de către Consiliul de Ministri, care, în acelaşi timp supraveghează evoluţia economiei în
fiecare stat membru şi în Comunitate. Dacă această politică nu corespunde directivelor sau riscă
să pună în pericol funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare, Consiliul ia măsuri în
consecinţă, statele membre vor încerca să evite deficite guvernamentale excesive.
Acţiunile din domeniul economic cuprinse în Tratatul de la Maastricht sunt 7:
 eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi restricţiilor cantitative la intrarea şi
ieşirea mărfurilor;
 o piată internă caracterizată prin abolirea între statele membre a obstacolelor în calea
liberei circulatii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor ;
 politici comune în domeniile: comercial, al agriculturii, pescuitului, transportului,
mediului;
 un regim care să asigure ca în interiorul pieţei interne, concurenţa să nu fie deformată;
 apropierea legislaţiilor naţionale într-o măsură‚ necesară funcţionării pieţei comune;
 întărirea competitivităţii industriei comunităţii;
 promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice;
 încurajarea stabilirii şi dezvoltării de reţele transeuropene;  
 asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări;
 contribuţii la întărirea protecţiei consumatorului;
 măsuri în domeniul energiei şi protecţiei civile.

III. 5. b. Uniunea Monetară

La începutul fazei finale a U.E.M. (cel târziu până la 1 ianuarie 1999), U.E. va avea o
singură politică monetară. Va exista, de asemenea, un singur etalon monetar - EURO - şi o
singură instituţie, Banca Centrală Europeană, care va forma împreună cu băncile centrale ale
statelor membre Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.).
Trecerea la uniunea monetară a fost proiectată a se realiza în trei etape :
 prima etapă a fost prevăzută să se încheie la finele anului 1993 şi a inclus ratificarea de
către Parlamentele Naţionale a Tratatului de la Maastricht, înlăturarea totală a barierelor din
calea circulaţiei capitalurilor, coordonarea mai bună a politicilor economice individuale şi
intensificarea cooperării între băncile centrale.
7
George Marin - De la Roma la Amsterdam via Maastricht, Ed. Independenţa Economică, Brăila ,1999

8
  a doua etapă începută la 1 ianuarie 1994 a debutat cu programe multilaterale pentru
evitarea unei rate ridicate a inflaţiei şi producerea deficitului bugetar. În această etapă a fost
creat Institutul Monetar European cu sediul la Frankfurt având ca principale sarcini
ordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilităţii preţurilor, supravegherea
Sistemului Monetar European şi pregătirea cadrului pentru o monedă unică EURO,
administrată de o viitoare bancă central - europeană.
 a III-a etapă a început la 1 ianuarie 1997 şi s-a încheiat în 1999. În această etapă au intrat
în funcţiune Sistemul European al Băncilor Centrale alcătuit din Banca Centrală Europeană
şi Băncile Naţionale ale Statelor Membre şi a fost adoptată moneda unică, EURO.
Programul pentru introducerea acestei monede a fost stabilit la sesiunea Consiliului
European de la Madrid, din decembrie 1995 şi prevede 8:
Faza A – pentru 1998 însemnând lansarea Uniunii Economice şi Monetare. În această
fază realizându-se nominalizarea primului grup de ţări care iau parte la Uniunea Monetară; s-a
înfiinţat Banca Centrală Europeană; precizându-se data începerii producţiei de EURO bancnote
şi monede.
Faza B – 1999-2001 însemnând intrarea în funcţiune a Uniunii Monetare. Astfel la 1
ianuarie 1999 au fost stabilite ratele de schimb între EURO şi monedele naţionale; EURO
devenind o monedă deplin operaţională.
Faza C – ar trebui să însemne trecerea definitivă la EURO.

III. 5. c. Modeda europeană

Europa va deţine o poziţie-cheie pe plan mondial şi mai largă pe plan economic. Într-o
economie globalizată şi cu economii aflate în interdependenţă, impactul EURO se va manifesta
şi asupra unor terţe pieţe cu influenţe economice şi monetare.
Dolarul deţine poziţia primă în procesul de investiţii şi în ceea ce priveste emiterea de
hârtii de valoare. Pe termen mediu se prognozează o egalitate între EURO şi dolar pe pieţele
financiare internaţionale.
Un EURO puternic faţă de alte valute, poate prezenta un element de stabilitate pentru
sistemul financiar global. Va fi imposibil de atins acest obiectiv, dacă nu vor exista relaţii de
cooperare inter-valutare. În acelaşi timp, o stabilire valutară a cursului de schimb al EURO fată
de restul lumii, poate duce la slăbirea fortelor protecţioniste în cadrul U.E.

8
Dumitrescu Sterian (coordonator) - Economie mondială, Editura Independenţa Economică, Brăila 1994

9
 Pe termern lung, EURO se va impune pe plan comercial şi financiar, făcând ca U.E. să fie
principalul pol de stabilitate economic din lume, iar poziţia dolarului va fi puternic concurată,
supremaţia sa fiind în pericol.
Tratatul de la Maastricht prevede că pentru a adera la Uniunea Monetară şi Economică o
tară membră a U.E. trebuie să îndeplinească patru criterii de convergenţă 9:
1. În legătură cu stabilitatea preţurilor prevede că nivelul ratei inflaţiei dintr-o tară să nu
depăşească cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei înregistrată de cel mult trei dintre ţările membre cu
performanţa cea mai bună în privinţa stabilităţii preţurilor.
2. În legătură cu finanţele publice, deficitul bugetar planificat sau efectiv al guvernului să
nu depăşească 3 % din PIB în preţuri curente, iar datoria guvernamentală să nu depăşească 60 %
din PIB în preţuri curente.
3. Criteriul stabilităţii cursului de schimb în care se precizează că marjele de fluctuaţie
ale cursului să oscileze între  1,5%.
4. În ceea ce priveşte rata dobânzii, aceasta nu trebuie să depăşească 2% din ratele
dobânzilor a trei ţări membre cu performanţe optime în privinţa stabilităţii preţurilor.

IV. Sinteză
În sinteză, prevederile Tratatului de la Maastricht pot fi structurate astfel:
 Modificări şi completări ale celor 3 Tratate existente, instituind C.E.C.O., C.E.E. şi
EURATOM. Tratatul C.E.E. se va numi, de acum înainte, Tratatul C.E., iar Comunitatea
economică europeană - Comunitatea europeană;
 Dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, în special, între
autorităţile poliţieneşti şi cele judiciare. Aceste dispoziţii fac parte din Tratatul general
privind Uniunea Europeană, dar ele nu sunt integrate celor 3 Tratate cu privire la C.E.C.O.,
C.E.E. şi EURATOM. Raţionamentul constă în faptul că mai multe state membre nu sunt,
încă, pregătite să transfere Comunităţilor întreaga competenţă în aceste domenii;
 Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună. Aceasta constituie un capitol
separat, în afara conţinutului celor trei tratate anterioare;

9
Sută Nicolae - Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. Independenţa Economică, Brăila 1999

10
  Dispoziţii privind politica socială. De asemenea, Tratatul asupra Uniunii Europene mai
prevede10: o cetăţenie unională. Toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii.

V. Concluzie
Continuând opera Actului unic european, Tratatul de la Maastricht, ameliora funcţionarea
instituţiilor comunitare şi consolida puterile de codecizie legislativă şi de control ale
Parlamentului european. Cu toate acestea, lucrările din cadrul instituţiilor nu au fost simplificate.
Aceasta pentru că, de atunci, instituţiile au fost nevoite să răspundă unei duble cerinţe: una
decurgând din gestionarea unei monede unice, Euro, şi cooperarea în materia politicii
economice; alta din perspectiva lărgirii Uniunii.
În conformitate cu Tratatul de la Maastricht a fost iniţiată Conferinţa
Interguvernamentală a U.E. ca forum în care pot fi determinate amendamente la tratatele
existente sau pot fi semnate noi tratate.
Conferinţa s-a desfăşurat în trei etape, respectiv: martie 1996, la Torino; decembrie 1996,
la Dublin; iulie 1997, la Amsterdam.
Această Conferinţă a dezbătut problemele privind extinderea U.E. în est şi sud, ajungând
în final la un nou Tratat asupra U.E. semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam de unde şi
denumirea de Tratatul de la Amsterdam care înlocuieşte Tratatul de la Maastricht.
Prin prezentul tratat U.E. doreste să promoveze progresul economic şi social al populaţiei
europene, ţinându-se cont de principiul dezvoltării durabile şi în cadrul desăvârşirii pieţei interne,
al intensificării, al protecţiei mediului înconjurător şi se pun în aplicare politicile care asigură
progresul paralel în integrarea economică şi celelalte domenii.
Cu toate că Tratatul de la Maastricht instituia, în special, o cetăţenie europeană, adică un
cadru al unor drepturi şi obligaţii suplimentare pentru cetăţenii statelor membre, el nu oferea
acestui cadru un conţinut real;
Tratatul de la Maastricht a definit structurile şi procedurile din acest punct de vedere,
lăsând, totuşi, deschisă posibilitatea noilor reforme, atât în domeniul politicii externe, cât şi în cel
al apărării.

CUPRINS:
10
Ion P. Filipescu, A. Fuerea - Drept instituţional comunitar european, Ed. ACTAMI, Bucureşti 1996 p. 167 –
168.

11
 I. Introducere .......................................................................................... pag. 1

II. Structură ............................................................................................... pag. 2

III. Principalele prevederi, obiective şi principii .................. pag. 3

III. 1. Cei trei piloni ................................................................................... pag. 3
- III. 1. a. Comunităţile europene
- III. 1. b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.)
- III. 1. c. Cooperarea poliţiei şi cea judiciară

III. 2. Subsidiaritatea ................................................................................. pag. 5

III. 3. Cetăţenia europeană ...................................................................... pag. 5

III. 4. Procesul de democratizare ........................................................... pag. 6

III. 5. Uniunea Monetară Economică şi Monetară .......................... pag. 6

- III. 5. a. Uniunea Economică
- III. 5. b. Uniunea Monetară
- III. 5. c. Modeda europeană

IV. Sinteză ..................................................................................................... pag. 9

V. Concluzie .............................................................................................. pag. 10

BIBLIOGRAFIE:

12
Carti scrise
BOOKER Christopher, NORTH Richard, Uniunea Europeană sau marea amagire.
Istoria secretă a construcţiei europene, Editura ANTET XX PRESS, 2004

DUMITRESCU Sterian (coordonator), Economie mondială, Editura Independenţa

Economică, Brăila 1994

FILIPESCU Ion, FUEREA Augustin, Drept instituţional comunitar european, Editura

Actami, Bucureşti 1996

FONTAINE Pascal, Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Editura

Institutul European, Iaşi 1998

GHICA Luciana-Alexandra (coordonator), Enciclopedia Uniunii Europene, Editura

Meronia, Bucuresti 2007

MARIN George, De la Roma la Amsterdam via Maastricht, Ed. Independenţa

Economică, Brăila ,1999

PINDER John, Uniunea Europeană. Foarte Scurtă Introducere, Editura Bic ALL 2006

SUTĂ Nicolae, Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Editura

Independenţa Economică, Brăila 1999

Site-uri

Comisia Europeana – www.europa.eu.int/

Consiliul Uniunii Europene - http: //ue.eu.int/

Ministerul Integrarii Europene – www.mie.ro

Tratatele Uniunii Europene – www.europa.eu.int/eur lex/fr/treaties/index.html

13